Decizia civilă nr. 1123/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 1123/R/2011
Ședința publică din 25 martie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C.-M. CONȚ JUDECĂTORI: I.-D. C.
A.-A. P. GREFIER : A. A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții S. R., S. L. și S. I., împotriva sentinței civile nr. 2.(...) a T.ui B.-N., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul intimat S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, PRIN D. G. A F. P. B.-N., având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamanții recurenți personal și reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamanții S. R., S. L. și S. I., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat pârâtului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 4 alin. 4 raportat la art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..
S-a făcut referatul cauzei după care, C. constată că prin memoriul de recurs (f. 2 din dosar), în temeiul art. 242 alin. 2 C.pr.civ., reclamanții recurenți au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
De asemenea, C. constată că la data de (...), reclamanții recurenți, prin avocat G. G. L., au înregistrat la dosar un memoriu referitor la motivele de recurs, pe care instanța îl apreciază ca fiind o precizare a motivelor de recurs și în privința căreia C., din oficiu, în temeiul art. 3021 lit. c, art. 303 alin. 1 și 2 și art. 306 C.pr.civ. invocă excepția decăderii recurenților din dreptul de a- și mai preciza completa ori dezvolta motivele de recurs după împlinirea termenului legal de motivare a acestuia. C. constată că la data de (...), pârâtul intimat a înregistrat la dosar o întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului declarat de reclamanți, iar în temeiul art. 242 alin. 2 C.pr.civ. solicită judecarea cauzei în lipsă. Instanța înmânează reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C., un exemplar din întâmpinarea pârâtului intimat și lasă cauza la a doua strigare în eventualitatea că se vor prezenta la dezbateri reclamanții recurenți personal sau reprezentanții părților. La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamanții recurenți personal și reprezentantul pârâtului intimat. Instanța constată că atât reclamanții recurenți, cât și pârâtul intimat au solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar la dosarul cauzei nu există o dovadă din care să rezulte că reclamanții recurenți și-au angajat un avocat care să-i reprezinte în prezenta cauză, în fața C. de A. C. Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat. Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. asupra excepției invocate din oficiu de către instanță și pentru a pune concluzii pe recursul care formează obiectul prezentului dosar. Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea excepției invocată din oficiu de către instanță. De asemenea, reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că reclamanții S. R., S. L. și S. I. și-au întemeiat acțiunea pe prevederile art. 4 și 5 din L. nr. 2. și consideră că recursul declarat de reclamanți, împotriva sentinței civile nr. 2.(...) a T.ui B.-N., pronunțată în dosar nr. (...) este fondat, întrucât T. B.-N. nu s-a pronunțat cu privire la petitul privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative, motiv pentru care, solicită admiterea recursului declarat de reclamanți, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la T. B.-N. C U R T E A Prin sen tinț a c iv il ă n r. 2.(...), pronunț ată de T ribun alul B is tr iț a N ăs ăud în dosar nr. (...), s-a respins acțiunea formulată de reclamanții S. R., S. L., S. I.,împotriva pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. B. N., având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurilor administrative luate față de defunctul S. L., în perioada (...) - (...) și aprilie 1945 - octombrie 1948, precum și obligarea pârâtului la plata către fiecare reclamant a sumei de 30.000 Euro în echivalent în lei la data efectuării plății, cu titlu de daune morale. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că acțiunea introductivă se întemeiază în drept pe dispozițiile art. 4 alin. 2 și art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 221/209, iar scopul său constă în obținerea unor despăgubiri bănești, cu titlu de daune morale, ce decurg din luarea unei măsuri administrative cu caracter politic față de antecesorul reclamanților. Dispoziția art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. a fost declarată neconstituțională prin D. nr. 1. a C. C., astfel încât, în temeiul art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 și art. 147 alin. 4 din Constituția R., această decizie are efecte general obligatorii, este opozabilă erga omnes, inclusiv pentru instanțele judecătorești, și are putere numai pe viitor, ceea ce înseamnă că, după publicare, ea are efect asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor judeca pe viitor. Prin D. nr. 1., Curtea Constituțională a statuat că obligativitatea deciziilor acesteia pentru instanțele judecătorești, ca de altfel și pentru celelalte persoane fizice și juridice, decurge din principiul potrivit căruia respectarea C., a supremației sale și a legilor este obligatorie. Întrucât în prezent nu mai există niciun temei juridic pentru acordarea daunelor morale acțiunea urmează a fi respinsă. Împ o tr iv a aces te i s en tințe au declarat recurs, în termen legal, recl amanț ii S. R., S. L. ș i S. I. , solicitând, în temeiul art. 3041 C.proc.civ. și art. 312 alin. 2 C.proc.civ., admiterea recursului și, în principal, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, întrucât instanța nu s-a pronunțat asupra petitului 1 din cerere. În motivarea recursului, a fost reprodusă sentința primei instanței atât sub aspectul dispozitivului, cât și a considerentelor sale, arătându-se de către recurenți că, deși instanța de fond a fost învestită, prin cererea formulată, cu soluționarea a două petite, după cum se poate observa, din cuprinsul hotărârii rezultă fără echivoc faptul că aceasta s-a pronunțat numai cu privire la petitul 2 al cererii și nu s-a pronunțat asupra caracterului măsurii administrative luate față de defunctul S. L. S-a mai arătat de către recurenți că în dispozitivul hotărârii instanța de fond a spus doar că respinge acțiunea, fără a menționa motivul pentru care o respinge. Pr in în tâmp in are a f or mul ată în c au z ă, p âr âtul in timat a solicitat respingerea recursului ca nefondat, invocând în motivarea întâmpinării D. C.C.R. nr. 1., precum și dispozițiile art. 147 alin. 1 teza finală din Constituție. L a d ata de (...) rec l amanț ii recurenț i au depus l a dos arul c auze i un memoriu cuprinzând o precizare a motivelor de recurs, referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., memoriu în privința căreia C., din oficiu, la termenul de judecată din (...), ainvocat excepția decăderii recurenților din dreptul de a-și mai preciza, completa ori dezvolta motivele de recurs, excepție care urmează să fie admisă în temeiul art. 3021 lit. c, art. 303 alin. 1 și 2 și art. 306 C.proc.civ. Recursul este nefondat. Într-adevăr, prin cererea introductivă de instanță reclamanții au sesizat instanța cu două petite, unul având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurilor administrative luate față de defunctul S. L., în perioada (...) - (...) și aprilie 1945 - octombrie 1948 și altul având ca obiect obligarea pârâtului la plata către fiecare reclamant a sumei de 30.000 Euro în echivalent în lei la data efectuării plății, cu titlu de daune morale. Nu poate fi reținută susținerea recurenților în sensul că instanța a omis să se pronunțe asupra primul capăt de cerere, câtă vreme instanța de fond a respins în întregime acțiunea reclamanților, deci, sub toate petitele formulate prin această acțiune. Este adevărat că în considerentele sentinței s-a omis a se arăta care a fost argumentul pentru care a fost efectiv respins primul petit, însă, prin dispozitivul hotărârii s-a arătat în mod cert că se respinge acțiunea reclamanților. Drept urmare, C. constată că prin soluția de respingere a acțiunii reclamanților, practic, prima instanță a respins ambele petite, chiar dacă în considerentele hotărârii nu s-a motivat distinct de ce se respinge fiecare dintre acestea. Tangențial, chiar dacă superficial, prima instanță a arătat că deși acțiunea reclamanților se întemeiază și pe prevederile art. 4 alin. 2 și ale art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., în realitate, scopul urmărit de aceștia este obținerea unor despăgubiri bănești cu titlu de daune morale. Cu alte cuvinte, T. a apreciat, chiar dacă superficial, că în realitate ceea ce urmăresc reclamanții nu este constatarea caracterului politic al măsurii administrative, ci obținerea despăgubirilor morale. Cu privire la petitul având ca obiect obligarea pârâtului la plata desp ăgub ir ilor mor al e . Prin D. C. C. nr. 1358/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...), a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice - D. C. și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, pe motiv că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 3 și 5 din L. fundamentată, respectiv, încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor L. nr. 24/2000, reținându-se în considerentele acestei decizii că L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptată de P. cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție, însă, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin D. nr. 1., aceasta nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din Constituție. Art. 147 din Constituția R. din 21 noiembrie 1991 (*republicată*) (modificată și completată prin de revizuire a C. R. nr. 4., publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de C. L., în temeiul art. 152 din Constituție, cu reactualizarea denumirilor și dându-se textelor o noua numerotare (art. 152 a devenit, în forma republicată, art. 156)), prevede următoarele : „ (1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. (2) În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, P.ul este obligat sa reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia C. C.. (3) În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. T. sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat. (4) Deciziile C. C. se publica în Monitorul Oficial al R.. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor";. Art. 31 din L. nr. 47 din 18 mai 1992, privind organizarea și funcționarea C. C. (republicată în temeiul dispozițiilor art. V din L. nr. 177/2010 pentru modificarea și completarea L. nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. C., a C. de procedură civilă și a C. de procedură penală al R., publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare), stabilește următoarele : „(1) D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sauordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie. (2) În caz de admitere a excepției, C. se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare. (3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. (4) Deciziile pronunțate în condițiile alin. (1) se comunică celor două Camere ale P.ului, Guvernului și instanței care a sesizat Curtea Constituțională. (5) În cazul în care la data comunicării deciziei C. C. potrivit alin. (4) cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanța comunică acestuia decizia."; Din coroborarea art. 147 din Constituția R. Revizuită cu art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 republicată, se desprinde cu evidență faptul că, pe de o parte, deciziile C. C. sunt general obligatorii, nu doar în cauza în care a fost invocată respectiva excepție de neconstituționalitate, iar pe de altă parte că, acele dispoziții din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. De altfel, așa cum corect a subliniat prima instanță, Curtea Constituțională a R. a statuat prin D. nr. 1. că obligativitatea Deciziilor C. C. pentru instanțele judecătorești, ca de altfel și pentru celelalte persoane fizice și juridice, decurge din principiul supremației C., potrivit căruia, respectarea C., a supremației sale (și a legilor), este obligatorie. Or, în cazul de față, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. 1 din Constituție, nu au fost puse de acord prevederile neconstituționale ale art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. cu dispozițiile constituționale, astfel că, textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. și-a încetat efectele juridice. Drept urmare, în prezent nu există un temei juridic în legea specială, nr. 2., care să fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare în judecată promovate în baza L. nr. 2., având ca obiect acordarea de despăgubiri morale. Cu privire la petitul având ca obiect constatarea caracterului politic al măs ur ilor ad min is tr ative lu ate f aț ă de def unctul S. L., în p erioada (...) - (...) ș iaprilie 1945 - octombrie 1948. L. nr. 2., așa cum o spune chiar titulatura sa, are ca obiect condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada de referință reglementată de lege, respectiv, 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Pentru ca o condamnare sau o măsură administrativă să facă obiect al L. nr. 2. este necesar să întrunească o dublă cerință, pe de o parte, să aibă caracter politic - să fie vorba despre o manifestare ca formă de opoziție față de sistemul totalitar comunist -, în înțelesul pe care L. nr. 2. îl dă acestei noțiuni, iar pe de altă parte, respectiva condamnare sau măsură administrativă să fi fost dispusă înăuntrul perioadei de referință a legii, în termenul cuprins între 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. În speță, se constată că față de antecesorul reclamanților, S. L., au fost luate două măsuri cu caracter administrativ, respectiv, începând cu 1 martie 1940, în temeiul art. 7 din L. asupra organizării națiunii și teritoriului pentru timp de războiu, acesta, în calitatea sa de soldat, a fost mobilizat pentru lucru la „. de C. M. B. din B., în funcțiunea de cizmar, ordinul militar fiind valabil până la noi ordine (f. 5 dosar fond). Acest Ordin de M. nr. 15/594/(...) a fost luat de C. M. 2 T. - C. de R. B. (f. 5), mobilizarea durând până la data de (...) (f. 14-18 dosar fond). Prin urmare, mobilizarea antecesorului reclamanților, în baza unui ordin de mobilizare militar, în calitatea sa de soldat, în timpul celui de-al doilea război mondial, pe de o parte, nu constituie o măsură administrativă cu caracter politic, luată față de S. L. ca o consecință a faptelor săvârșite de acesta ca formă de manifestare a opoziției sale față de regimul totalitar comunist instaurat în R.ia după anul 1945, iar pe de altă parte, nu a fost luată în perioada de referință a L. nr. 2., respectiv, în termenul 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989. În perioada aprilie 1945 - octombrie 1948 antecesorul reclamanților, în calitatea sa de soldat, s-a aflat în prizonierat în U.R.S.S., aspect confirmat de livretul militar seria CG nr. 0. (f. 20-23 dosar fond). Statutul de prizonier, ca urmare a consecințelor celui de-al doilea război mondial, nu se circumscrie noțiunii de măsură administrativă cu caracter politic luată, față de respectivul prizonier de război, ca urmare a faptelor săvârșite de acesta ca o formă de manifestare a opoziției sale față de regimul totalitar comunist instaurat în R.ia postbelică. Așa fiind, C. constată că cele două măsuri administrative la care a fost supus antecesorul recurenților nu se circumscriu dispozițiilor L. nr. 2. și, în consecință, nu fac obiectul acestei legi. Pe cale de consecință, C. constată că în mod corect prima instanță a respins în întregime acțiunea reclamanților, sub aspectele ambelor petite. Este nefondată susținerea recurenților, în sensul că în dispozitivul sentinței s-a menționat doar că se respinge acțiunea, fără să se arate motivele pentru care aceasta a fost respinsă, câtă vreme, așa cum impune art. 261 alin. 1 pct. 5 C.proc.civ., motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, sunt menționate în considerentele hotărârii, iar nu în dispozitivul reglementat de art. 261 alin. 1 pct. 6 C.proc.civ., dispozitiv care cuprinde doar soluția, adică minuta întocmită conform art. 258 C.proc.civ. În temeiul tuturor considerentelor anterior expuse și a prevederilor art. 3041 și art. 312 alin. 1 C.proc.civ., C. urmează să respingă ca nefondat prezentul recurs. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții S. R., S. L. și S. I., împotriva sentinței civile numărul 2. din (...) a T.ui B.-N., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE JUDECĂTORI C.-M. CONȚ I.-D. C. A.-A. P. A. A. M. GREFIER Red.CMC/dact.MS 2 ex./(...) Jud.fond: C.I.
| ← Decizia civilă nr. 1563/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 1575/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
