Decizia civilă nr. 1563/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de M. și A. S., pentru Minori și Familie
Dosar nr.(...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1563/R/2011
Ședința publică din 5 mai 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. C. JUDECĂTOR: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I. GREFIER : C. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către reclamanta M. S., precum și recursul declarat de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE- D. G. A F. P. B.-N., împotriva sentința civilă nr. 71 din 9 februarie 2011, a T. B.-N., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe intimatul P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termen, au fost comunicate
și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la data de 5 mai
2011, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtului recurent Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. B.-N., întâmpinare prin care solicită respingerea recursului declarat de reclamantă și judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.proc. civ.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nefiind alte cereri în probațiune de formulat sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea ambelor recursuri ca nefondate.
C U R T E A:
Prin sentința civilă nr. 71 din 9 februarie 2011, a T. B.-N., pronunțată în dosar nr. (...), s-a admis, în parte acțiunea, civilă formulată de reclamanta M. S., împotriva pârâtului S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat în proces de D. G. A F. P. B.-N. și în consecință:
- a fost obligat pârâtul S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat în proces prin D. G. a F. P. B. N., să plătească reclamantei suma de 6.600 lei, reprezentând echivalentul bunurilor confiscate, potrivit sentinței nr.682/(...), pronunțată de Tribunalul Militar Iași în dosarul nr.715/1959, respectiv: 1 cal de 3 ani, 10 stupi de albine pe rod și 10 oi țurcane. A fost respinsă cererea având ca obiect acordarea dedaune morale în cuantum de 200.000 euro și cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că soțul reclamantei, numitul M. N., a fost condamnat prin sentința nr.682/(...), pronunțată de Tribunalul Militar Iași în dosarul nr.715/1959, pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire contra ordinii sociale prevăzută și pedepsită de art.209 pct.2 litera „a"; și „b"; alin.2 din Codul penal la 7 ani închisoare contravențională și 4 ani interdicție corecțională și, în baza art.25 pct.6 Cod penal, s-a dispus confiscarea averii personale a condamnatului. Conform art. 1 alin. 2 lit. a din Legea nr. 221/2009, infracțiunea reținută în sarcina soțului reclamantei, constituie de drept condamnare cu caracter politic.
Cererea de acordare a daunelor morale solicitate de reclamantă este neîntemeiată întrucât, prin deciziile nr. 1. și nr. 1., pronunțate de Curtea Constituțională la data de 21 octombrie 2010, publicate în Monitorul Oficial al R.iei la data de 15 noiembrie 2010, prevederile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, care recunoșteau dreptul persoanelor îndreptățite la plata de despăgubiri pentru prejudiciu moral suferit au fost declarate neconstituționale.
Potrivit art. 147 alin. 1 din C. dispozițiile dintr-o lege constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă în acest interval P.ul nu pune de acord prevederile declarate neconstituționale cu dispozițiile C.i. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. La expirarea termenului de 45 de zile, dispozițiile declarate neconstituționale își încetează efectele juridice.
Prin urmare, până la împlinirea celor 45 de zile (adică până la data de
31 decembrie 2010 inclusiv) aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a din
Legea nr. 221/2009 a fost suspendată, iar începând cu data de 1 ianuarie
2011, acestea și-au încetat aplicabilitatea.
Decizia prin care Curtea Constituțională, în exercitarea controlului concret, posterior, rezolvă, prin admitere, excepția de neconstituționalitate este obligatorie și produce efecte erga omnes și nu numai . partes litigantes, deși este pronunțată în cadrul unui litigiu care există în fața justiției între anumite părți determinate.
În consecință, începând cu data de 1 ianuarie 2011 nu mai există în cuprinsul Legii nr. 221/2009, act normativ pe care se întemeiază pretențiile reclamantei, vreo dispoziție legală care să recunoască dreptul reclamantei, în calitate de moștenitoare al persoanei condamnate politic, la plata de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, astfel încât instanța nu a putut acorda asemenea despăgubiri, în lipsa unei reglementări legale adoptată de P. prin care să se recunoască în favoarea celor condamnați politic dreptul la despăgubiri pentru suferința încercată.
În temeiul liberului acces la justiție recunoscut oricărei persoane prin
C. și prin actele internaționale ratificate de R., o asemenea cerere de obligare a plata prejudiciului moral suferit nu este inadmisibilă (așa cum se susține prin notele de ședință), ci neîntemeiată, pe considerentul că, la momentul judecării cererii, Legea nr. 221/2009 nu mai conține vreo dispoziție care să recunoască dreptul la repararea pagubei morale reclamate în cauză.
Cererea reclamantei prin care solicită plata sumei de 7.000 lei reprezentând echivalentul bunurilor confiscate a fost apreciată ca fiind întemeiată în parte, în limita sumei de 6.600 lei, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.
Din procesul verbal de sechestru penal dispus în cursul urmăririi penale, prin ordonanța din 9 septembrie 1959 rezultă că la 30 septembrie
1959, din patrimoniul soțului reclamantei, au fost confiscate mai multe bunuri printre care și: 1 cal de culoare neagră de circa 3 ani, 10 stupi de albine pe rod și 10 oi țurcane, bunuri care nu au fost restituite acestuia, fiind predate de S. fostului GAC Nimigea (stupii) sau fostei Întovărășiri
„Ineul"; Rodna (oile).
Din probatoriul testimonial administrat a reieșit că valoarea unui stup de albine pe rod este echivalentă cu al unei oi țurcane și că o oaie țurcană, valorează toamna , 180 lei în accepțiunea martorului M. C. și 200 lei, potrivit declarației martorului de la fila 134 astfel că tribunalul a reținut, ca fiind valoarea unei oi, o medie a celor două valori indicate de martori, respectiv
190 lei, preluarea fiind efectuată toamna, odată cu instituirea sechestrului asigurător, la (...) și definitivată prin sentința penală anterior arătată.
Prin urmare, împreună cele 10 oi și cei 10 stupi ar avea o valoare de
3.800 lei.
Tot din declarațiile martorilor audiați a rezultat că un cal asemenea celui confiscat ar valora, în prezent, între 2.500 lei și 3.000 lei, respectiv
2.800 lei, instanța reținând valoarea medie de 2.800 lei.
În consecință valoarea totală a bunurilor confiscate pentru care reclamanta a solicitat despăgubiri materiale este de 6.600 lei și, în limita acestei sume, cererea a fost admisă.
Cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată a fost respinsă, întrucât reclamanta nu a făcut dovada cheltuielilor suportate.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanta și pârâtul.
Reclamanta a solicitat modificarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii și obligarea pârâtului și la plata daunelor morale în cuantum de 200.000 euro.
În motivarea recursului, care a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 3041 Cod proc.civ., reclamanta a arătat că instanța de fond a respins în mod greșit cererea pentru acordarea daunelor morale, făcând aplicarea deciziei nr. 1. a Curții Constituționale, deoarece această decizie încalcă principiul neretroactivității consacrat de art. 15 alin. 2 din C.. Astfel, la data introducerii cererii de chemare în judecată, era în vigoare Legea nr. 221/2009, astfel că s-a născut un drept la acțiune pentru a solicita despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a condamnării politice, având speranța legitimă de a obține aceste sume, reclamanta fiind titulara unui bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1. A aprecia în sens contrar, echivalează cu aplicarea unui tratament distinct unor categorii de persoane aflate în situații identice, creând situații discriminatorii față de persoane care au obținut hotărâri definitive, fapt ce încalcă art. 14 din C.E.D.O. Pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice - D. G. a F. P. B. N. a solicitat în principal, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii, iar, în subsidiar, modificarea sentinței atacate în sensul reducerii despăgubirilor materiale acordate de instanța de fond. În motivarea recursului întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 și 312 alin. 3 Cod proc.civ., pârâtul a arătat, fără a indica în mod concret care motive se încadrează în dispozițiile legale invocate, că din probatoriul administrat în cauză nu rezultă în mod cert că bunurile ce au făcut obiectul procesului verbal de sechestru nr. 0. au fost sechestrate ca urmare a dispoziției instanței de condamnare. Din analiza procesului verbalde sechestru rezultă că această formă de executare s-a realizat în temeiul Ordonanței de aplicare a sechestrului penal nr. 364/(...) și nu a sentinței nr. 6.. Pârâtul a mai invocat și faptul că, instanța de fond a făcut o apreciere subiectivă a contravalorii bunurilor confiscate, probele testimoniale administrate în cauză nu dovedesc fără a fi coroborate cu alte probe, valoarea reală de circulație a bunurilor. Prin întâmpinarea depusă pârâtul S. R. s-a opus admiterii recursului declarat de reclamantă, arătând că în mod legal instanța de fond a aplicat dispozițiile deciziei nr. 1. a Curții Constituționale a R.iei. Pârâtul s-a mai referit în întâmpinarea depusă și la daunele materiale solicitate de reclamantă, fără a observa însă că recursul declarat de aceasta se referă doar la obligarea pârâtului la plata daunelor morale, hotărârea instanței de fond nefiind atacată sub aspectul despăgubirilor materiale. Examinând recursurile declarate, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că sunt nefondate și în baza art.312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să le respingă pentru următoarele considerente: În ce privește recursul declarat de reclamantă: Prin acțiunea promovată, reclamanta a solicitat „obligarea pârâtului la plata sumei de 200.000 euro cu titlu de prejudiciu moral suferit ca urmare a condamnării politice a soțului ei M. N., prin sentința nr. 6. a T. M. I. la 7 ani închisoare corecțională, pentru uneltire contra orânduirii sociale";, obligarea pârâtului la plata sumei de 7000 lei reprezentând contravaloarea bunurilor confiscate prin procesul verbal de sechestru penal din (...). Prin decizia nr. 1358/(...), Curtea Constituțională a declarat art. 5 alin. 1 lit. a Teza I din Legea nr. 221/2009 ca neconstituțional. La pronunțarea acestei decizii, curtea a reținut următoarele: S. R. a inițiat și adoptat o serie de reglementări pentru repararea suferințelor cauzate de regimul comunist în perioada (...)- (...), prin restituirea bunurilor preluate abuziv iar în măsura în care acest lucru nu este posibil prin acordarea de compensații pentru acestea, prin reabilitarea celor condamnați din motive politice și acordarea de despăgubiri pentru daunele morale și materiale suferite, precum și alte drepturi. Astfel, în materia restituii bunurilor preluate de S. R. au fost adoptate Legea nr. 18/1991, Legea nr. 169/1997, Legea nr. 1/2000, Legea nr. 112/1995, Legea nr. 10/2001, Legea nr. 247/2005, OUG nr. 83/1999, iar în ce privește reabilitarea persoanelor condamnate politic a fost adoptată OUUG nr. 214/1999. În ce privește acordarea altor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist au fost adoptate o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru persoanele care au avut de suferit din punct de vedere moral și material ca urmare a persecuției politice supuse în regimul comunist cum sunt Decretul-Lege nr. 118/1990, OUG nr. 214/1999 și Legea nr. 221/2009. Scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este acela de a produce o satisfacție de ordin moral, prin însăși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului. Procedând la analizarea prevederilor actelor normative incidente în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, curtea a constatat că există două norme juridice - art. 4 din Decretul-Lege nr. 118/1990 și art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 - cu aceeași finalitate și anume, acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice dedictatura comunistă, precum și celor deportate ori ținute în prizonierat. C. a mai reținut că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative. Or, despăgubirile prevăzute de dispozițiile legale criticate, având același scop ca și indemnizația prev. de art. 4 din Decretul- Lege nr. 118/1990 nu pot fi considerate ca atare, că recunoașterea dreptului de a beneficia de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist și moștenitorilor de gradul II încalcă, de asemenea, principiul echității și dreptății. Evocând practica C.E.D.O. în materie, precum și decizii din jurisprudența Curții Europene a D. O., curtea reține că în baza art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, persoanele în cauză nu au o „speranță legitimă"; în obținerea despăgubirilor morale și a constatat că acordarea acestor despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici contravine art. 1 alin. 3 din Legea fundamentală privind statul de drept, democratic și social, în care dreptatea este valoarea supremă. Existența celor două reglementări paralele încalcă și principiul unicității reglementării în materie prev. de art. 14 din Legea nr. 24/2000 și cel al evitării paralelismelor instituit prin art. 16 din același act normativ. Din ansamblul considerentelor expuse de Curtea Constituțională, reiese încă o dată incapacitatea S.ui R. de a pune ordine în sistemul său legislativ (sancționată de C. E. a D. O. în cauza Faimblat împotriva R.iei), precum și incertitudinea juridică generală generată de lipsa de claritate și de coerență a legislației aplicabile, sancționată de C. E. a D. O. în cauza Păduraru împotriva R.iei, ceea ce denotă culpa exclusivă a S.ui R. în adoptarea textului legal declarat ulterior neconstituțional. Admiterea excepției de neconstituționalitate a dispoziției pe care persoanele în cauză și-au fundamentat pretențiile, în timp ce litigiile sunt pendinte, coroborat cu lipsa intervenției P.ului (art. 31 alin. 3 din Legea nr. 47/1992), are ca și consecință lipsirea de fundament juridic a tuturor acțiunilor întemeiate pe art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, această prevedere încetându-și efectele judiciare, decizia fiind obligatorie și cu efecte „erga omnes";, potrivit art. 31 alin. 1 din Legea nr. 47/1992. Termenul de 45 de zile în care P.ul sau Guvernul ar fi putut adopta alte dispoziții legale în prezenta materie, compatibile cu Constituția este depășit, situație în care dispozițiile legale declarate neconstituționale au rămas fără efecte juridice. În ce privește prezenta cauză, instanța va mai analiza dacă, având în vedere dispozițiile Legii nr. 221/2009 pe perioada cât au fost în vigoare până la declararea lor ca neconstituționale prin decizia nr. 1., reclamanta avea un bun sau o speranță legitimă la acesta, potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1, în sensul jurisprudenței Curții Europene a D. O.. Această analiză este necesară pentru a stabili dacă având o speranță legitimă, reclamantei i s-ar cuveni despăgubiri, chiar în condițiile dispariției suportului legal, apelând la dispozițiile art. 1 din Protocolul 1. În ipoteza în care reclamanta ar fi obținut o hotărâre irevocabilă anterior declarării ca neconstituționale a temeiului legal pe care și-au fundamentat acțiunea, prin care li s-ar fi acordat despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009, rezultă că reclamanta avea cel puțin o speranță legitimă la obținerea unui bun, anterior pronunțării deciziei Curții Constituționale. Cu privire la această speranță legitimă trebuie constatat că există o ingerință care era legitimă din partea statului, ingerință care constă în chiardeclararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale care au oferit însăși speranța legitimă, procedura de constatare a neconstituționalității fiind necesară într-o societate democratică, fiind și predictibilă de altfel. În ce privește recursul declarat de pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, curtea reține următoarele: Conform dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, „ orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare";. În temeiul acestor dispoziții și în baza probelor testimoniale administrate în cauză, în mod legal a reținut și apreciat instanța de fond valoarea de circulație acestor bunuri la suma de 6600 lei. Susținerile recurentei că instanța de fond a făcut o apreciere subiectivă a contravalorii bunurilor confiscate întrucât probele testimoniale în baza cărora a apreciat contravaloarea acestor bunuri nu pot sta singure, fără a fi coroborate cu alte probe, sunt nefondate, pentru că, prin probele administrate de instanța de fond, s-a dovedit valoarea de circulație a bunurilor confiscate. Pârâta nu s-a prezentat în instanță pentru a dovedi o altă valoare a acestor bunuri și nici în declarația de recurs nu face referire la alte probe în raport de care ar rezulta o altă valoare de circulație a bunurilor confiscate. Recurenta a mai susținut că probele administrate în cauză nu dovedesc în mod cert și indubitabil faptul că bunurile ce au făcut obiectul procesului verbal de sechestru nr. 0. au fost sechestrate ca urmare a dispoziției instanței de condamnare. P. verbal de sechestru dovedește că această formă de executare s-a realizat în temeiul Ordonanței de aplicare a sechestrului penal și nu a sentinței nr. 6.. Susținerile recurentei sunt nefondate, deoarece, prin sentința penală nr. 6827(...) s-a dispus confiscarea în folosul statului a averii personale a condamnatului M. N.. Anterior pronunțării acestei sentințe, conform procesului verbal de sechestru din (...) s-a dispus sechestrarea bunurilor proprietatea antecesorului reclamantei, iar ulterior condamnării, prin procesul verbal d la fila 11 și actul de la fila 12 s-a făcut dovada predării acestor bunuri către GAC Nimigea. Aceste din urmă motive se referă la aspecte de netemeinicie a sentinței, care, nu se încadrează în dispozițiile art. 304 Cod proc.civ., aceste motive încadrându-se în pct. 11 al art. 304 Cod proc.civ., singurul care permitea cenzurarea în recurs a greșelilor de fapt consecutive greșitei aprecieri a probelor, text care a fost abrogat. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta M. S. și recursul declarat de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE- D. G. A F. P. B.-N., împotriva deciziei civile nr. 71 din 9 februarie 2011 a T. B.-N. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 5 mai 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER A. C. A. A. C. ANA I. C. B. Red. A.I. dact. GC 2 ex/(...) Jud.primă instanță: R.I.B.
| ← Decizia civilă nr. 4764/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 1123/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
