Decizia civilă nr. 2447/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de M. și A. S., pentru Minori și Familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 2447/R/2011
Ședința publică din 30 iunie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. C. JUDECĂTOR: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I. GREFIER : C. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către reclamanta O. ANA, precum și recursul declarat de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE C.-N. împotriva sentinței civile nr. 322 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), , având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentanta reclamantei recurente, avocat I. I. M., cu împuternicire avocațială la dosar, reprezentanta intimatului P. de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la data de (...), s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea reclamantei recurente O. Ana, întâmpinare la recursul declarat de pârâtul recurent.
La data de 29 iunie 2011, s-a depus la dosar, din partea pârâtului recurent S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, întâmpinare la recursul declarat de reclamanta recurentă.
C., din oficiu, pune în discuția părților calificarea căii de atac, în ce privește apelul declarat de către reclamanta O. A.
Reprezentanta reclamantei recurente arată că calea de atac este apelul și nu recursul.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită recalificarea căii de atac din apel în recurs.
C., în urma deliberării, raportat la petitul principal întemeiat în baza
Legii nr. 221/2009, calea de atac incidentă în cauză este recursul, având în vedere și prevederile Legii nr. 202/2010 și data pronunțării sentinței atacate, respectiv (...), recalifică calea de atac ca și recurs.
Reprezentanta reclamantei recurente arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nefiind alte cereri în probațiune de formulat sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentanta reclamantei recurente solicită admiterea recursului formulat. În ce privește recursul declarat de către pârâtul S. R. prin
Ministerul Finanțelor Publice, solicită respingerea acestuia, pentru motivele invocate prin întâmpinarea depusă la dosar.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea în parte a recursului declarat de către reclamanta recurentă, respingerea petitului privind constatarea caracterului politic al condamnării.
Solicită respingerea recursului declarat de către S. R. prin Ministerul
Finanțelor Publice, nefiind întemeiată critica cu privire la cheltuielile de judecată.
C U R T E A:
Prin sentința civilă nr. 322 din (...) a T.ui C., a fost admisă în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta O. Ana, împotriva pârâtului S. R. prin M., și în consecință:
S-a constatat caracterul politic al condamnării la pedeapsa de 1 an închisoare corecțională, 1 an interdicție corecțională, 3000 lei amendă corecțională și confiscarea averii, aplicată antecesorului reclamantei G. A. prin sentința nr. 5/8 ianuarie 1951 pronunțată de T. M. C. in dosar nr.
1048/1950 și D. 1255/25 aprilie 1951 a C.M.C.J., pedeapsă executată in perioada 3 ianuarie 1950 -17 mai 1951.
A fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune in despăgubiri.
A fost respinsă ca prescrisă cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata despăgubirilor.
Pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.
În considerente, se reține că prin sentința nr. 5. pronunțată de T. M.
C. la -. I-a la data de 8 ianuarie 1951 , G. A., născut la data de (...) în localitatea recea Cristur, fiul lui V. și al A., a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare corecțională, 1 an interdicție corecțională, 3000 lei amendă corecțională și confiscarea averii pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale prev. de art. 209 pct. IV Cod penal. În temeiul art. 463
C.j.M., s-a dispus computarea din pedeapsă a arestului preventiv.
Prin deciziunea ne. 1225/17 aprilie 1951 pronunțată la data de 17 aprilie 1951 în dosar 682/1951 de către C. M. de C. și Justiție, urmare a admiterii recursului condamnatului G. A., i s-a redus pedeapsa de la 2 ani inchisoare corecțională la 1 an inchisoare corecțională.
Din cuprinsul mențiunilor făcute pe M. de arestare nr. 2., rezultă că executarea pedepsei a început la data de 3 ianuarie 1950 și a încetat la data de 17 mai 1951.
G. A. a fost tatăl reclamantei O. Ana, după cum rezultă din actele de stare civilă aflate la filele 10,13 dosar 17 iunie 1991.
Reclamanta a susținut că arestarea preventivă a tatălui său a avut loc in primăvara anului 1949, însă această împrejurare a rămas nedovedită, din actele comunicate de C. rezultând că pedeapsa a început la data de 3 ianuarie 1950, or această data nu poate fi decât aceea a arestării preventiv, dacă avem in vedere că sentința de condamnare a fost pronunțată la data de 8 ianuarie 1951 și s-a dispus computarea din pedeapsă a arestului preventiv.
Din cuprinsul sentinței de condamnare rezultă că antecesorului reclamantei i s-au imputat fapte petrecute in toamna anului 1949, astfel încât arestarea preventivă la momentul indicat de reclamantă este improbabilă.
Infracțiunea pentru care a fost condamnat tatăl reclamantei se regăsește printre cele enumerate la art. 1 lit. a) din L.a 221/2009, astfel încât primul petit al cererii de chemare în judecată este întemeiat și urmeazăsă fie admis in temeiul art. 4 din L.a 221/2004, constatându-se caracterul politic al al condamnării la pedeapsa de 1 ani închisoare corecțională, 1 an interdicție corecțională, 3000 lei amendă corecțională și confiscarea averii, aplicate antecesorului reclamantei G. A. prin sentința nr. 5/8 ianuarie 1951 pronunțată de T. M. C. la data de in dosar nr. 1048/1950 și D. 1255/25 aprilie 1951 a C.M.C.J., pedeapsă executată in perioada 3 ianuarie 1950 -17 mai 1951.
Analizând excepția prescripției dreptului la acțiune in despăgubiri, astfel cum a fost modificat de reclamanți, tribunalul a apreciat temeinicia acesteia, având in vedere următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată modificată, reclamanta a solicitat obligarea S.ui R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 200.000 euro cu titlu de daune morale pentru suferințele ce i-au fost pricinuite tatălui său prin pedeapsa privativă de libertate.
Pretenția reclamantei se întemeiază pe dispozițiile art. 998 cod civil și pe prejudiciul moral ce i-a fost cauzat tatălui său prin încălcarea odată cu condamnarea a drepturilor prev. de art. 3, art. 5 alin 1, art. 6 art. 8 din
Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Potrivit art. 1 din D. L. 167/1958, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege.
Art. 8 din același act normativ, arată că prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită,începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care a pricinuit-o.
În speță, atât paguba cât și cel care a pricinuit-o au fost cunoscute de chiar din momentul condamnării.
S.ul represiv care exista in R.ia până in 22 decembrie 1989 constituie un caz de forță majoră care au împiedicat reclamanta să formuleze o acțiune cum este cea de față, de aceea apreciem că până la data de 22 decembrie
1989 cursul prescripției acțiunii in despăgubiri a fost suspendat.
Însă, din momentul in care sistemul represiv întreținut cu sprijinul
Securității a fost înlăturat, nimic nu împiedica reclamanta să formuleze acțiunea în despăgubiri pentru suferințele morale cauzate prin condamnarea politică a tatălui său.
Caracterul politic al măsurilor represive la care au fost supuși foștii deținuți politici in timpul regimului comunist, a fost făcută de către stat cu mult înaintea adoptării Legii 221/2009, prin D. L. 1. și OUG 2., astfel încât termenul de prescripție al acțiunii în despăgubiri întemeiată pe prejudiciul moral cauzat măsura administrativă cu caracter politic a început să curgă cel mai târziu de la data adoptării O.U.G 2..
Art. 5 din L.a 221/2009 nu poate fi privit ca o recunoaștere a debitorului cu caracter întreruptiv de prescripție, în sensul art. 16 lit. a din
D. 167/1958, căci acest text legal a fost declarat neconstituțional prin D. nr.
1. pronunțată de Curtea Constituțională, ori potrivit art. 147 din Constituția
R.iei, o normă legală declarată neconstituțională nu mai produce efecte.
Raportând data introducerii acțiunii -12 mai 2010 - la cel mai înaintat moment de la care s-ar putea susține că s-a născut dreptul la acțiune in despăgubiri-respectiv data intrării in vigoare a OUG 2.-30 decembrie 1999, ajungem la concluzia că dreptul la acțiune in despăgubiri era prescris la momentul înaintării cererii de chemare în judecată.
Astfel fiind, in temeiul art. 137 Cod pr.civ coroborat cu art. 1 și art. 8 din D. 167/1958, a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune îndespăgubiri, și pe cale de consecință, a fost respinsă acțiunea precizată dedusă judecății.
În temeiul art. 274, 276 Cod pr. civ., pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei suma de 1000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocațial.
Î mpot riv a a ces te i se nti nț e, a u de cl ar at î n te rme n legal (apel recalificat)recurs, atât reclamanta, câ t și pâ râ tul .
Reclamanta a solicitat modificarea ei, în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea recursului ei, reclamanta învederează că instanța fondului a făcut o greșită aplicare a normelor de drept substanțial, admițând excepția prescripției extinctive și soluționând, astfel, cauza pe excepție, deoarece termenul de prescripție este cel special prev. de art. 5 alin. 1 din L.a nr. 221/2009, fiind un termen de 3 ani ce a început să curgă de la data intrării în vigoare a legii, acest text nefiind declarat neconstituțional, deciziile Curții Constituționale nr. 1358 și 1360 din octombrie 2010 referindu-se la art. 5 alin. 1 lit. a teza I. Modificarea și întregirea motivelor de fapt nu trebuia să conducă la concluzia prescripției dreptului la acțiune, fiind păstrat motivul inițial întemeiat pe dispozițiile art. 1 alin. 2 și art. 5 alin. 1 și 3 din L.a nr. 221/2009, ce au fost completate cu prev. art. 1 alin. 1 și art. 2 din aceeași lege, cu dispozițiile generale din art. 998 C. civil, precum și cu dispozițiile art. 5 paragrafele 1 și 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, termenul de prescripție începând să curgă de la data intrării în vigoare a Legii nr. 22172009 și nu de la data reținută de prima instanță, întrucât, potrivit disp. art. 2 din L.a nr. 221/2009, au fost înlăturate de drept efectele hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic, aceste hotărâri nemaiputând fi invocate împotriva persoanelor care au făcut obiectul lor, or, neacordarea despăgubirilor face ca legea să nu-și mai atingă scopul.
Neacordarea daunelor morale încalcă și dreptul la un bun în sensul art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1.
Indemnizațiile lunare reglementate de D. - lege nr. 1. sunt drepturi de securitate socială, care nu acoperă prejudiciul moral, textul decretului - lege neprecizând clar ce se înțelege prin condamnare cu caracter politic, o definiție legală fiind cuprinsă abia în L.a nr. 221/2009. S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă pentru a răspunde civil delictual pentru faptele săvârșite sub imperiul vechilor constituții de organele sale.
Pârâtul, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat,pentru motivele arătate în considerentele sentinței.
În propriul recurs, pârâtul a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii în totalitate a acțiunii, inclusiv a capătului de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, cât și a celui vizând constatarea caracterului politic al condamnării, întrucât este vorba de o infracțiune dintre cele expres prev. de lege ca atrăgând o condamnare politică, neexistând o culpă procesuală în sensul art. 274 Cod proc. civ. pentru obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată .
Reclamanta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursuluipârâtului ca nefondat, pe motiv că a exercitat acțiunea raportat la legea în vigoare la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, condamnarea având un caracter politic ce trebuie constatat de instanță.
Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate,
rap or tat l a di spo zi ți ile ar t. 3 04 1 Cod pr oc. c iv ., c urt ea a pr e cia ză c ă ac est ea
nu su nt f ond at e, di n c on sid er ent el e ce urm ea ză a fi e xp use .
Astfel, în ceea ce privește recursul reclamantei, inițial, prin cererea de chemare în judecată, acesta și-a fundamentat acțiunea exclusiv pe dispozițiile legii speciale de reparație, respectiv art. 1 alin. 2 și art. 5 alin. 1 și 3 din L.a nr. 221/2009, pentru ca, ulterior, în urma pronunțării deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, ce a lăsat fără temei legal cererea, declarând neconstituțional textul art. 5 alin. 1 lit. a din lege, să-și precizeze temeiul juridic, invocând dispozițiile legale arătate în cuprinsul recursului, raportat la care instanța de fond a invocat excepția prescripției extinctive.
În realitate, dispozițiile unei legi speciale pot fi invocate alături de cele cuprinse într-o lege generală doar în măsura în care legea generală completează legea specială, nu și în situația în care prevederile legii speciale înlătură prevederile legii generale, în aplicarea principiului specialia generalibus derogant.
În situația acțiunilor întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 221/2009, avem de a face cu acțiuni în repararea unor daune produse de regimul comunist unor categorii de persoane, respectiv celor care au suferit condamnări politice în sensul legii speciale. Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, invocată în decizia Curții Constituționale, statul nu este obligat să repare astfel de prejudicii, dispozițiile convenției neimpunând statelor membre vreo obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor (adică de statele comuniste), iar, atunci când o fac, au o largă marjă de apreciere în stabilirea măsurilor specifice de implementare a politicilor sociale și economice, a condițiilor de acordare a despăgubirilor, acordarea daunelor morale persoanelor condamnate politic în perioada comunistă neconstituind o obligație legală a statului, care își are izvorul în trecut, statul acordând compensații în echitate, prin legi speciale, astfel încât nicio persoană nu poate avea un drept substanțial la despăgubiri pentru daune morale. Finalmente, Curtea Constituțională a apreciat că inclusiv recunoașterea condamnării produce o satisfacție de ordin moral, iar legile anterioare care au acordat o serie de drepturi persoanelor aflate în astfel de situații, reprezintă o despăgubire dreaptă, echitabilă, rezonabilă și proporțională cu gravitatea și suferințele produse prin condamnările sau măsurile administrative cu caracter politic.
Faptul că ultima lege specială de reparație a dat o definiție legală coerentă condamnărilor cu caracter politic nu înseamnă că obiectul ei diferă de cel al D. - lege nr. 1. și al celorlalte legi anterioare de reparație, sub aspectul persoanelor îndreptățite la reparație, acest aspect fiind reținut și în considerentele deciziei Curții Constituționale.
Iată, așadar, că nu pot fi invocate dispozițiile generale ale Codului civil privind răspunderea civilă delictuală a statului pentru prejudiciile cauzate de predecesorul său, statul comunist, statul având posibilitatea, dar nu și obligația legală de a repara astfel de prejudicii prin adoptarea unor legi speciale, or legea specială ce a constituit fundamentul acțiunii reclamantului a fost declarată neconstituțională, dispozițiile dreptului comun neputând fi invocate, în condițiile în care acestea nu completează legea specială.
Oricum, prima instanță a ales să invoce și să soluționeze cu precădere excepția prescripției extinctive și nu excepția inadmisibilității acțiunii fundamentată pe dreptul comun, însă, din considerentele arătate deja, dispozițiile legii speciale nu pot fi combinate cu cele ale dreptului comun, deci nu poate fi invocată răspunderea civilă delictuală reglementată decodul civil și termenul de prescripție a dreptului la acțiune prevăzut de legea specială.
Termenul de prescripție prevăzut de legea specială ar putea fi considerat cel mult o cauză întrerupătoare a termenului de prescripție în sensul art. 16 alin. 1 lit. a din D. nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, fiind vorba de o recunoaștere a dreptului pretins, însă aceasta doar în măsura în care ar fi intervenit în cursul termenului de prescripție, ceea ce nu este cazul, termenul de prescripție începând să curgă cel târziu de la data adoptării D.-lege nr. 1., când statul a recunoscut anumite drepturi persoanelor condamnate politic și, în general, existența condamnărilor cu caracter politic.
Nu se poate reține încălcarea dreptului la un bun în sensul art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1, neexistând o speranță legitimă la plata daunelor morale. Aceasta, deoarece, deși, la un moment dat, acestea își aveau fundamentul într-un act normativ în vigoare, respectiv art. 5 alin. 1 lit. a din L.a nr. 221/2009, așa cum a reținut Curtea Constituțională în decizia nr.
1358/(...), a existat un alt act normativ, respectiv D.-lege nr. 1., în temeiul căruia puteau fi solicitate astfel de despăgubiri, text ce a rămas în vigoare, motivul admiterii excepției de neconstituționalitate fiind, în principal, paralelismul legislativ. Nu a existat nici o jurisprudență constantă în sensul acordării acestora și stabilirii unor criterii pentru cuantificarea lor, instanțele confruntându-se recent cu astfel de acțiuni raportat la data intrării în vigoare a actului normativ ce a constituit la un moment dat fundamentul lor.
Tocmai de aceea, nu se pune nici problema unei eventuale discriminări, în sensul Protocolului nr. 12, respectiv a aplicării unui tratament juridic inegal unor persoane aflate în situații juridice identice, cu referire la cei care aveau acțiuni pe rol exercitate în același interval, tocmai pentru că nu a existat timpul necesar cristalizării unei jurisprudențe în temeiul unor hotărâri irevocabile.
În ceea ce privește recursul statului, acesta nu este fondat, întrucât, la data înregistrării cererii de chemare în judecată, exista un text de lege care conferea dreptul reclamantului de a exercita prezenta acțiune, textul fiind declarat neconstituțional pe parcursul procesului și ieșind din vigoare ulterior, astfel că statul este în culpă, pentru că a adoptat un text de lege neconstituțional și a determinat înregistrarea unor acțiuni în justiție, cauzând cheltuieli de judecată unor persoane care nu sunt, astfel, în culpă pentru declanșarea proceselor, fiind obligat, în consecință, să le dezdăuneze.
Așadar, temeiul juridic al acordării cheltuielilor de judecată îl constituie faptul că nu reclamantul, ci pârâtul este în culpă pentru declanșarea procesului.
Referitor la constatarea caracterului politic al condamnării, este adevărat că legea specială de reparație enumeră infracțiunea pentru cele care atrag o condamnare politică, însă cheltuielile de judecată nu au fost acordate în considerarea admiterii acestui capăt de cerere, așadar, pârâtul nu justifică un interes în exercitarea recursului pe acest motiv.
În temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc. civ., curtea,
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII,
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta O. ANA și pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile numărul 322 din 30 martie 2011 a T.ui C., pronunțată în dosarul numărul (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 30 iunie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER A. C. A. A. C. ANA I. C. B.
Red. CAA dact. GC
2 ex/(...)
Jud. primă instanță: C. V. B.
| ← Decizia civilă nr. 718/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 4971/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
