Decizia civilă nr. 2451/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de M. și A. S., pentru Minori și Familie
Dosar nr.(...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2451/R/2011
Ședința publică din 30 iunie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. C.
JUDECĂTOR: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I. GREFIER : C. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către reclamantul M. I., precum și recursul declarat de către pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 375 din 8 aprilie 2011 a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.
Recursurile au fost declarate și motivate în termen, au fost comunicate și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că prin motivele de recurs formulate de pârâtul recurent s-a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.proc. civ.
C., având în vedere că prin motivele de recurs invocate de către reclamantul recurent, se invocă pentru prima dată un temei de drept care nu a fost invocat la fondul cauzei, apreciază că în temeiul art. 224 alin. 1, coroborat cu art.16 C.proc. civ., această precizare este inadmisibilă, întrucât a fost formulată pentru prima dată în fața instanței de recurs.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nefiind alte cereri în probațiune de formulat sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea recursului declarat de pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, în sensul respingerii acțiunii, având în vedere că fapta pentru care a fost condamnat antecesorul reclamantului constituie de drept condamnare cu caracter politic.
În ce privește recursul declarat de către reclamantul M. I., solicită respingerea acestuia, având în vedere că prin acțiune s-a solicitat constatarea caracterului politic al condamnării tatălui său, M. P. și nu constatarea caracterului politic a condamnării ce i-a fost lui aplicată.
C U R T E A:
Prin sentința civilă nr. 375 din 8 aprilie 2011 a T.ui C. a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul M. I. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. F. P. și în consecință, s-a constatat caracterul politic al condamnării antecesorului reclamantului, M. P. în baza art. 327 C. pentru săvârșirea infracțiunii de instigare publică și a fost respinsă cererea privind despăgubirile solicitate.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a constatat că reclamantul este descendentul defunctului M. P., respectiv fiul acestuia.
Potrivit sentinței penale nr. 471 din 04 iulie 1950 pronunțată de către T. M. C. în dosarul nr. 605/1950, antecesorul reclamantului și reclamantul au fost condamnați pentru delictele de asociațiune contra liniști publice, faptă prevăzută și pedepsită de art. 315 Cod penal, întrucât s-au asociat cu alte persoane în scopul de a săvârși acte de agresiune împotriva victimelor Mureșan I. și Mureșan N., scop pe care l-au și adus la îndeplinire.
Tatăl reclamantului a mai fost condamnat prin aceeași sentință și pentru săvârșirea infracțiunii de instigare publică potrivit art. 327 C.al, întrucât în ziua de 26 martie 1950 și-a manifestat dezacordul în adunarea generală a comunei față de înscrierea oamenilor în gospodăriile colective, determinând celelalte persoane să părăsească sala și să refuze înscrierea. S- a apreciat că această faptă a produs agitație printre locuitori și pune în primejdie ordinea și siguranța statului.
În temeiul art. 1 alin. 2 lit. a din L.a nr. 221/2009 doar condamnarea prev. de art. 327 C. suferită de antecesorul reclamantului constituie de drept condamnare politică nu și cea prevăzută de art. 315 C. la care au participat și tatăl reclamantului și reclamantul.
În baza Legii nr. 221/2009 modificată prin OUG nr. 6., reclamantul în calitate de succesor al antecesorului său condamnat politic,( nu și în nume propriu, deoarece condamnarea sa nu a avut un caracter politic ) avea dreptul la despăgubiri, însă au intervenit între timp Deciziile C. Constituționale nr. 1354 și 1358 din 2010, care au înlăturat textele de lege care dădeau dreptul la despăgubiri reținându-se că modalitatea de reparare a prejudiciul foștilor condamnați politici a fost reglementată prin dispozițiile D. L. nr. 1. prin urmare nu mai este admisibilă o nouă acțiune în despăgubire pe un nou temei de drept.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal reclamantul, solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii în întregime și, în consecință, obligarea pârâtului S. R. la plata despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit de el, cât și pentru tatăl său M. P., urmare condamnării lor și executării pedepsei în penitenciar.
În motivarea recursului, reclamantul a arătat că în mod greșit instanța de fond a apreciat faptul că, condamnarea lui nu are caracter politic pentru că actele aflate la dosar dovedesc că atât condamnarea lui, cât și a celorlalte persoane condamnate alături de el sunt condamnări cu carcter politic, deoarece s-au opus la înființarea C. agricole în satul lor.
Cu privire la temeiul juridic al despăgubirii, recurentul a arătat că în situația în care se înlătură aplicarea Legii nr. 221/2009, există un alt temei pentru acordarea acestor despăgubiri, respectiv dispozițiile art. 998 C. civil și dreptul comunitar în materie, instanței de judecată revenindu-i obligația să rețină temeiul juridic aplicabil în speță.
Sentința a fost atacată cu recurs și de pârâtul S. R. prin Ministerul
Finanțelor Publice, care a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de constatare a caracterului politic al condamnării antecesorului reclamantului M. P.
În motivarea recursului întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod proc.civ., recurentul a arătat că în ce privește condamnarea suferită de autorul reclamantului, legiuitorul a prevăzut în mod expres anumite situații în care se poate solicita concursul justiției. Astfel, spre deosebire de art. 4 alin. 1 din L.a nr. 221/2009 unde se recunoaște expres calitatea procesuală și a altor persoane decât cea condamnată sau supusă unei măsuri administrative cu caracter politic, în situația constatării de drept al caracterului politic al condamnării , legiuitorul a conferit calitate procesuală activă numai persoanelor supuse unei astfel de condamnări. Prin urmare, în condițiile în care condamnarea autorului reclamantului nu se circumscrie prev. art. 4 alin. 1 din L.a nr. 22172009, reclamantul nu are calitate procesuală activă.
Pârâtul a mai criticat sentința atacată și sub aspectul faptului că în condițiile în care, condamnarea pentru fapta prev. de art. 317 C. penal constituie de drept condamnare cu caracter politic, nu se impunea admiterea acțiunii sub acest aspect.
Examinând recursul declarat de reclamant, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este nefondat și în baza art.312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea promovată la (...) reclamantul a solicitat „să se constate caracterul politic al condamnării tatălui său M. P., pronunțată prin sentința nr. 4. iulie 1950 a T.ui M. C. în dosarul nr. 605/1950 și acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare";.
În motivarea hotărârii reclamantul arată că deși prin hotărârea nr. 4. iulie 1950 a T.ui M. C. a fost condamnat doar tatăl său, în realitate este vorba de o condamnare politică, deoarece adevăratele fapte pentru care a fost pedepsit atât el, cât și ceilalți trei participanți alături de tatăl lor, inculpatul M. P., constă în aceea că toți l-au susținut pe tatăl lui în demersul său de a se opune colectivizării.
Pe parcursul soluționării cauzei, reclamantul nu a formulat nicio solicitare în sensul de a se constata caracterul politic al condamnării lui, astfel că instanța a fost investită doar cu capetele de acțiune reținute în alineatul anterior.
Prin urmare, cererea recurentului formulată prin declarația de recurs de a se constata că, condamnarea ce i-a fost aplicată lui prin sentința penală nr. 4. iulie 1950 este inadmisibilă, prin raportare la dispozițiile art. 294 alin. 1 Cod proc.civ., fiind formulată pentru prima dată în recurs. Oricum, din sentința penală nr. 4. iulie 1950 se constată că reclamantul a fost condamnat pentru delictul de asociere contra liniștii publice prev. de art. 315 C. penal, constând în aceea că a săvârșit acte de agresiune asupra altor persoane cu ocazia unui scandal ce a avut loc în cârciuma din sat, pe fondul unui conflict mai vechi dintre familia lui și familia Mureșan.
Din aceeași sentință mai rezultă că tatăl lui, M. P. a fost condamnat pentru delictul de instigare publică prev. de art. 327 alin. 3 C. penal, întrucât a manifestat direct împotriva formei democratice de guvernământ care organizează gospodăriile colective, producând agitațiune printre locuitori, care puteau pune în primejdie ordinea și siguranța statului.
În ce privește critica recurentului privind neacordarea despăgubirilor pentru daunele morale suferite de antecesorul lui, curtea reține următoarele: Prin decizia nr. 1358/(...), Curtea Constituțională a declarat art. 5 alin. 1 lit. a Teza I din L.a nr. 221/2009 ca neconstituțional. La pronunțarea acestei decizii, curtea a reținut următoarele: S. R. a inițiat și adoptat o serie de reglementări pentru repararea suferințelor cauzate deregimul comunist în perioada (...) - (...), prin restituirea bunurilor preluate abuziv iar în măsura în care acest lucru nu este posibil prin acordarea de compensații pentru acestea, prin reabilitarea celor condamnați din motive politice și acordarea de despăgubiri pentru daunele morale și materiale suferite, precum și alte drepturi.
Astfel, în materia restituii bunurilor preluate de S. R. au fost adoptate
L.a nr. 18/1991, L.a nr. 169/1997, L.a nr. 1/2000, L.a nr. 112/1995, L.a nr. 10/2001, L.a nr. 247/2005, OUG nr. 83/1999, iar în ce privește reabilitarea persoanelor condamnate politic a fost adoptată OUUG nr.
214/1999. În ce privește acordarea altor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist au fost adoptate o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru persoanele care au avut de suferit din punct de vedere moral și material ca urmare a persecuției politice supuse în regimul comunist cum sunt D.-L. nr. 1., OUG nr. 214/1999 și L.a nr. 221/2009.
Scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este acela de a produce o satisfacție de ordin moral, prin însăși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului.
Procedând la analizarea prevederilor actelor normative incidente în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, curtea a constatat că există două norme juridice - art. 4 din D.-lege nr. 1. și art. 5 alin. 1 lit. a din L.a nr. 221/2009 - cu aceeași finalitate și anume, acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura comunistă, precum și celor deportate ori ținute în prizonierat. C. a mai reținut că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative. Or, despăgubirile prevăzute de dispozițiile legale criticate, având același scop ca și indemnizația prev. de art. 4 din D.-L. nr. 1. nu pot fi considerate ca atare, că recunoașterea dreptului de a beneficia de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist și moștenitorilor de gradul II încalcă, de asemenea, principiul echității și dreptății.
Evocând practica C.E.D.O. în materie, precum și decizii din jurisprudența C. E. a D. O., curtea reține că în baza art. 5 alin. 1 lit. a din
L.a nr. 221/2009, persoanele în cauză nu au o „speranță legitimă"; în obținerea despăgubirilor morale și a constatat că acordarea acestor despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici contravine art. 1 alin. 3 din L.a fundamentală privind statul de drept, democratic și social, în care dreptatea este valoarea supremă.
Existența celor două reglementări paralele încalcă și principiul unicității reglementării în materie prev. de art. 14 din L.a nr. 24/2000 și cel al evitării paralelismelor instituit prin art. 16 din același act normativ.
Din ansamblul considerentelor expuse de Curtea Constituțională, reiese încă o dată incapacitatea S.ui R. de a pune ordine în sistemul său legislativ (sancționată de C. E. a D. O. în cauza Faimblat împotriva R.iei), precum și incertitudinea juridică generală generată de lipsa de claritate și de coerență a legislației aplicabile, sancționată de C. E. a D. O. în cauza Păduraru împotriva R.iei, ceea ce denotă culpa exclusivă a S.ui R. în adoptarea textului legal declarat ulterior neconstituțional.
Admiterea excepției de neconstituționalitate a dispoziției pe care persoanele în cauză și-au fundamentat pretențiile, în timp ce litigiile suntpendinte, coroborat cu lipsa intervenției Parlamentului (art. 31 alin. 3 din L.a nr. 47/1992), are ca și consecință lipsirea de fundament juridic a tuturor acțiunilor întemeiate pe art. 5 alin. 1 lit. a din L.a nr. 221/2009, această prevedere încetându-și efectele judiciare, decizia fiind obligatorie și cu efecte „erga omnes";, potrivit art. 31 alin. 1 din L.a nr. 47/1992.
Termenul de 45 de zile în care Parlamentul sau Guvernul ar fi putut adopta alte dispoziții legale în prezenta materie, compatibile cu Constituția este depășit, situație în care dispozițiile legale declarate neconstituționale au rămas fără efecte juridice.
În ce privește prezenta cauză, instanța va mai analiza și dacă, având în vedere dispozițiile Legii nr. 221/2009 pe perioada cât au fost în vigoare până la declararea lor ca neconstituționale prin decizia nr. 1., reclamantul avea un bun sau o speranță legitimă la acesta, potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1, în sensul jurisprudenței C. E. a D. O..
Această analiză este necesară pentru a stabili dacă având o speranță legitimă, reclamantului i s-ar cuveni despăgubiri, chiar în condițiile dispariției suportului legal, apelând la dispozițiile art. 1 din Protocolul 1.
Nu se pune problema încălcării dreptului la un bun în sensul art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1, neexistând o speranță legitimă la plata daunelor morale. Aceasta, deoarece deși la un moment dat acestea își aveau fundamentul într-un act normativ în vigoare, respectiv art. 5 alin. 1 lit. a din L.a nr. 221/2009, așa cum a reținut Curtea Constituțională în decizia nr. 1358/(...), a existat un alt act normativ, respectiv D.-L. nr. 1., în temeiul căruia puteau fi solicitate astfel de despăgubiri, text ce a rămas în vigoare, motivul admiterii excepției de neconstituționalitate fiind în principal paralelismul legislativ.
Din acest motiv nu se pune nici problema unei eventuale discriminări în sensul Protocolului nr. 12, respectiv a aplicării unui tratament juridic inegal unor persoane aflate în situații juridice identice, cu referire la cei care aveau acțiuni pe rol, exercitate în același interval, tocmai pentru că nu a existat timpul necesar cristalizării unei jurisprudențe în temeiul unor hotărâri irevocabile.
În speță nu se poate vorbi nici de încălcarea dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenție, întrucât schimbarea în apel a sentinței pronunțate în prima instanță nu constituie o nerespectare a securității raporturilor juridice, raportat la jurisprudența C. E. a D. O., ea reținându-se doar pentru situațiile în care hotărâri judecătorești irevocabile au fost modificate prin căi extraordinare de atac, ce nu se aflau la dispoziția părților din proces.
Problema retroactivității legii civile în sensul art. 15 alin. 2 din Constituție nu se pune în cauză, întrucât excepția de neconstituționalitate a fost admisă în cursul soluționării procesului și nu după ce hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă. Având în vedere că excepția de neconstituționalitate, care poate fi ridicată în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. 1 și 2 din L.a nr. 47/1992 de oricare dintre părți, poate fi invocată și în căile de atac, admiterea ei lasă fără suport legal nu doar acțiunea civilă în justiție, ci și hotărârea judecătorească fundamentată în drept pe dispoziția declarată neconstituțională.
Acțiunea promovată de reclamant a fost întemeiată pe dispozițiile
Legii nr. 221/2009, astfel că, schimbarea temeiului de drept prin invocarea pentru prima dată prin declarația de recurs și a dispozițiilor art. 998 C. civil și a D. comunitar european, este inadmisibilă.
Examinând recursul declarat de pârât, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este nefondat și în baza art.312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
Prin sentința nr. 4. iulie 1950 a T.ui M. C., numitul M. P., tatăl reclamantului, a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 327 alin. 3 C. penal.
Infracțiunea pentru care autorul reclamantului a fost condamnat are caracter politic în virtutea art. 1 alin. 2 lit. a din L.a nr. 221/2009, infracțiunea regăsindu-se printre cele pentru care condamnarea pronunțată are caracter politic prin voința legiuitorului.
C. constată că motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 Cod proc.civ., invocat de pârât este nefondat, deoarece chiar dacă caracterul de drept al condamnării politice a lui M. P. pentru infracțiunea prev. de art. 327 alin. 3 Cod penal, reiese din prev. art. 1 alin. 2 lit. a din L.a nr.
221/2009, aceasta nu înseamnă că instanța nu poate să constate această situație, deoarece partea din hotărâre care se pune în executare este dispozitivul acesteia, ori constatarea de drept al caracterului politic al condamnării doar prin considerentele unei hotărâri judecătorești ar lipsi de eficiență textele Legii nr. 221/2009, mai ales în condițiile în care acest act a fost lipsit de efecte juridice cu privire la acordarea daunelor morale, singura eficiență juridică ce se poate da în marea majoritate a cauzelor fiind doar această chestiune a constatării caracterului politic al condamnării.
Recurentul a susținut că reclamantul nu are calitate procesuală activă pentru a solicita instanței să constate caracterul politic al condamnării antecesorului lui, M. P., invocând în acest sens faptul că, spre deosebire de art. 4 alin. 1 din lege, unde se recunoaște expres calitate procesuală și altor persoane decât cea condamnată sau supusă unei măsuri administrative u caracter politic, în situația constatării de drept a caracterului politic al condamnării, legiuitorul a conferit calitate procesuală activă numai persoanelor supune unei astfel de condamnări.
Susținerea recurentului este nefondată, având în vedere dispozițiile art. 4 alin. 1 din L.a nr. 221/2009, potrivit cărora „persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) pot solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al condamnării lor, potrivit art. 1 alin. (3). Cererea poate fi introdusă și după decesul persoanei, de orice persoană fizică sau juridică interesată ori, din oficiu, de parchetul de pe lângă tribunalul în circumscripția căruia domiciliază persoana interesată";, cât și considerentele reținute de instanță cu privire la constatarea caracterului politic al condamnării antecesorului reclamantului, chiar și în condițiile în care fapta pentru care a fost condamnat este prevăzută ca având de drept caracter politic.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M. I. și cel declarat de pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile numărul 375 din 8 aprilie 2011 a T.ui C. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 30 iunie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER A. C. A. A. C. ANA I. C. B.
Red. IA dact. GC
2 ex/(...)
Jud.primă instanță: M.T.
| ← Decizia civilă nr. 2001/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 742/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
