Decizia civilă nr. 246/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMI.
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR. 246/A/2011
Ședința publică din 8 iunie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR:
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanții O. A. și O. I., împotriva sentinței civile nr. 75 din 25 ianuarie 2011, pronunțată de
Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâtul S. R. PRIN C. LOCAL
AL M. C.-N., având ca obiect expropriere-revendicare imobil.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentantul reclamanților-apelanți O. A. și O. I., avocat K. N.-S., lipsă fiind reprezentantul pârâtului-intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
A.ul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, a fost declarat în termen legal și comunicat intimatului.
La întrebarea instanței, cum înțelege să susțină cererea de constatare a nelegalei exproprieri, reprezentantul reclamanților-apelanți arată că susține ca pe o acțiune în constatarea caracterului nelegal al preluării imobilului de către stat, al nevalabilității titlului statului.
Nefiind alte cereri în probațiune de formulat sau excepții de invocat,
C., declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea apelului.
Reprezentantul reclamanților-apelanți susține apelul așa cum a fost formulat în scris, solicită în principal admiterea acestuia, desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond întrucât acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă, fără să se procedeze la judecarea acesteia în fond, iar în subsidiar solicită admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și în consecință admiterea acțiunii așa cum a fost promovată, fără cheltuieli de judecată. Apreciază că sentința primei instanțe nu este legală și netemeinică, întrucât instanța de fond a respins primul petit, acela al constatării caracterului nelegal al preluării abuzive, a fost respins la nivel declarativ, ca fiind lipsit de interes, cu toate că excepția lipsei de interes nu a fost invocată în ședință publică și nu a fost pusă în discuția părților, încălcându-se în acest mod principiile oralității, contradictorialității și al dreptului la apărare. Cel de-al doilea capăt de cerere care viza rectificarea cărții funciare trebuia analizat de instanță în mod separat și autonom, iar soluționarea lui nu trebuia să ducă la încălcarea unor drepturi fundamentale ale unor persoane, așa cum s-a procedat în prezenta cauză prin refuzul instanței de fond de a judeca primul capăt de cerere.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr.432/05 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj, a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanții O. I. și O. A., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin C. local al municipiului C.-N., având ca obiect constatare, fără cheltuieli de judecată, sentința fiind dată cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
La data de 03 decembrie 2008, reclamanții apel împotriva Sentinței civile nr.432/05 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Cluj, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și retrimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, fiind invocate dispozițiile art.297 Cod procedură civilă.
Prin D. civilă nr.185/A/04 I. 2009, pronunțată de C. de A. C., a fost admis apelul declarat de reclamanții O. I. și O. A., împotriva sentinței civile nr.432/05 septembrie 2008 a T. C., care a fost desființată în întregime, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, Tribunalul Cluj, decizia fiind definitivă și executorie.
Prin urmare, la data de 12 iulie 2010 s-a înregistrat pe rolul T. C. - Secția civilă dosarul nr.(...).
Prin sentința civilă nr. 75 din 25 ianuarie 2011, pronunțată de
Tribunalul Cluj, a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanții O. A. și
O. I., împotriva pârâtului S. R. prin C. local al municipiului C.-N., pentru constatare nelegală expropriere a imobilului înscris în C.F. nr.3801 C.-N., nr.top.4629 și rectificare carte funciară.
Potrivit copiei CF 3801 C., nr. top. 4629 imobilul teren în suprafață de
1631 mp a constituit proprietatea numitului O. A. și soția E., cota de 2. parte cu titlu de cumpărare, 5. parte a constituit proprietatea numiților L. S. și soția G., asupra cote de 2. S. R. și cota de 3. a constituit dreptul de folosință al numitului O. I.
Potrivit încheierii nr.(...) a notariatului de S. J. C.-în baza contractului de partaj voluntar autentificat sub nr.1962/1977 și a planului de împărțire, imobilul înscris în CF 3801 C.-N., nr.top.4629 casă și teren în suprafață de
1631 mp s-a transformat în apartamente, rămânând înscris în CF 3801 doar grădina în suprafață de 1531 mp. În acest scop s-a radiat din Cf 3801 dreptul de proprietate al numitului O. I. de sub B 41.
Din copia anexei la D. nr.422/1977 rezultă că numiților O. A., O. E. și O. I. li s-a preluat suprafața de 1147 mp, teren pentru care acestora li s-a acordat despăgubiri în cuantum de 40.000 lei, conform susținerilor reclamanților.
Din actele de stare civilă depuse la dosar, tribunalul a reținut că reclamantul O. A. este este fiul proprietarilor O. A. și E., iar reclamantul O.
I. este atât fiul celor doi, cât și proprietarul din Cf O. I.
Odată cu apariția Legii nr.1., orice cerere care vizează imobilele care intră sub incidența dispozițiilor acestei legi sunt supuse dispozițiilor acestei legi și nu mai este posibilă formularea unei acțiuni de drept comun. În acest sens s-a pronunțat și I. -Secțiile Unite prin D. din 9 iunie 2008 în dosar
60/2007 statuând că: ";Cu privire la acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, formulate dupăintrarea în vigoare a Legii nr.1. și soluționate neunitar de instanțele judecătorești, Secțiile Unite decid: Concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială. În cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială( L. nr.1.) și Convenția E. a D. O., convenția are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care, altfel, nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.
În cauză, reclamanții nu au indicat temeiul juridic în baza căruia au solicitat constatarea nevalabilității titlului statului, ci doar pentru cel de-al doilea petit au indicat art.34 din L. nr.7/1996.
Din analiza cererii de chemare în judecată coroborată cu actul de preluare, tribunalul a reținut că imobilul în litigiu este supus reglementării Legii nr.1.. Potrivit dispozițiilor art.2 lit.f din L. nr.1. în sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege imobilele preluate în baza unor legi sau acte normative nepublicate, la data preluării, în Monitorul Oficial al R.iei, Partea I sau în Buletinul oficial. Prin urmare, în condițiile existenței unei dispoziții legale prin care se constată nelegala preluare a imobilului în litigiu, lipsește interesul părții în a solicita caracterul nelegal al preluării. Imobilul în litigiu fiind supus reglementărilor din L. nr.1. nu poate face obiectul unei cereri de drept comun prin care se urmărește redobândirea indiferent pe ce cale a proprietății.
În ceea ce privește cererea de rectificare CF în sensul restabilirii situației de carte funciară și reînscrierii antecesorilor reclamanților, acesta a fost respinsă, pe această cale reclamanții dorind, pe cale ocolită să reintre în posesia imobilului. Este real că reclamanții au susținut în mod permanent că nu au solicitat retrocedarea imobilului ori în situația în care se dispune rectificarea de Cf, pasul următor este înscrierea în Cf a reclamanților în calitate de moștenitori și implicit dobândirea dreptului de proprietate prin două acțiuni separate, ceea ce contravine dispozițiilor deciziei I. anterior menționate.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții O. A. și O. I., solicitând instanței în principal desființarea sentinței civile și trimiterea cauzei în vederea rejudecării în fața instanței de fond, deoarece instanța a respins acțiunea ca inadmisibilă, fără să procedeze la judecarea acesteia în fond.
În subsidiar, reclamanții au solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și admiterea acțiunii, cum a fost formulată.
În motivarea apelului, reclamanții au arătat că instanța de fond a considerat că al doilea capăt de cerere, cel privind rectificarea cărții funciare ar revela adevărata intenție a promovării prezentei acțiuni și a respins acțiunea ca inadmisibilă, chiar dacă, conștientă de nelegalitatea acestei opțiuni, a preferat să mascheze aceasta sub sintagma respingerii acțiunii ca nefondate.
În ceea ce privește primul petit, cel al constatării caracterului nelegal al preluării, acesta a fost respins ca lipsit de interes, deși această excepție nu a fost pusă în discuția părților, încălcându-se principiile oralității, contradictorialității și al dreptului la apărare.
Reclamanții au arătat că au interes să solicite constatarea caracterului nelegal al preluării imobilului, întrucât sunt proprietari deposedați, care tind prin toate mijloacele legale să-și apere drepturile, invocând dispozițiile art. 2 alin. 2 din L. nr.1..
Reclamanții au invocat jurisprudența Înaltei Curți de C. și Justiție, precum și jurisprudența Curții Europene a D. O., potrivit cărora, instanțele naționale nu pot respinge ca inadmisibile acțiunile având ca obiect constatarea caracterului nelegal al naționalizării unui imobil.
A respinge un capăt de cerere ca lipsit de interes, echivalează cu lipsirea reclamanților de dreptul de acces la instanța de judecată.
A.anții au arătat că în mod nelegal instanța de fond a invocat faptul că un imobil supus reglementărilor Legii nr.1. nu poate face obiectul unei cereri de drept comun prin care se urmărește redobândirea dreptului de proprietate, întrucât decizia nr. 33/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prevede și o excepție prin care acțiunea în revendicare este admisibilă, în cazul în care nu se aduce atingere unui alt drept de proprietate sau securității raporturilor juridice. Prin decizia civilă nr.
608/(...) și decizia civilă nr. 2098/(...) Înalta Curte de Casație și Justiție a admis acțiuni în revendicare fundamentate pe dreptul comun.
Reclamanții au arătat că au investit instanța cu o acțiune în constatarea caracterului nelegal al preluării imobilului de către S. R. și nu cu o acțiune în rectificare de cartea funciară, și cu atât mai puțin o acțiune în revendicare pe dreptul comun.
Respingerea celui de al doilea capăt de cerere care viza rectificarea de carte funciară trebuia analizat de către instanța de fond în mod separat și autonom și nu putea duce la încălcarea unor drepturi fundamentale ale persoanelor așa cum a rezultat din prezenta cauză, prin refuzul instanței de a judeca primul capăt de cerere.
Pentru aceste considerente, reclamanții au solicitat casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât acțiunea cu care reclamanții au investit instanța era o acțiune de constatare al caracterului nelegal al preluării imobilului de către stat, al nevalabilității titlului statului și nu o acțiune în revendicare întemeiată pe dreptul comun.
Concluzionând, reclamanții au arătat că instanța s-a pronunțat asupra unei cereri cu care nu a fost investită, considerând acțiunea reclamanților ca fiind una în revendicare.
În ceea ce privește fondul cauzei, reclamanții au arătat că decretul de expropriere este nelegal, situându-se în contradicție cu Constituția R.iei din
1965, care prevedea că orice act normativ trebuie în prealabil publicat în
Buletinul oficial. D. prin care imobilul a fost preluat de S. R. a fost clandestin, nefiind publicat niciodată în Buletinul oficial.
Analizând sentința pronunțată prin prisma motivelor de apel invocate, curtea constată că apelul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Reclamanții au invocat încălcarea gravă a dreptului lor la un proces echitabil, respectiv a fost încălcat dreptul de acces la tribunal, deoarece primul petit al acțiunii a fost respins ca lipsit de interes, fără ca această excepție să fie pusă în discuția contradictorie a părților.
Acțiunea formulată de reclamant are două petite: constatarea nelegalei preluări a imobilului înscris în CF 380 C.-N. și radierea dreptului de proprietate al S. R. din CF. Singurul temei juridic invocat de reclamanți a fost art. 34 din L. nr. 7/1996, temei legal în baza căruia au formulat acțiunea. Prin decizia civilă nr. 1. instanța de apel, în primul ciclu procesual, a statuat că primul petit nu este o expropriere întemeiată pe art. 35 din L. nr. 33/1994 ci o acțiune în constatarea nevalabilității titlului în baza căruia imobilul a fost preluat de S. R. și rectificare CF, motiv pentru care a casat cu trimitere spre rejudecare cauza.
În mod legal, în rejudecare, instanța de fond a verificat dacă acțiunea cu care a fost investită este o acțiune în constatare sau o acțiune în realizarea dreptului. Reclamanții au solicitat să se constate nelegala preluare a imobilului și radierea dreptului S. R. în CF.
Analizând dispozițiile art. 111 Cod proc.civ., curtea constată că prin cererile în constatarea dreptului reclamantul solicită instanței să se constate că existența unui drept al său, însă nu urmărește condamnarea pârâtului. H. pronunțate în acțiunile în constatare nu sunt titluri executorii și nu pot fi puse în executare.
În prezenta cauză reclamanții se pretind titularii dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, care a fost expropriat nelegal deoarece solicită radierea dreptului de proprietate al pârâtului, deci implicit obligarea acestuia la respectarea dreptului de proprietate al reclamanților, ca urmare a rectificării CF. Prin urmare, scopul material urmărit de reclamanți este de a se reveni la situația inițială de carte funciară și imobilul să figureze în favoarea proprietarilor de la care s-a preluat imobilul.
Interpretând corect cererile cu care a fost investită instanța de fond a analizat acțiunea ca fiind o acțiune în revendicare formulată în (...) (după intrarea în vigoare a Legii nr.1.). Reclamanții susțin în continuare că nu au investit instanța cu o cerere de revendicare ci cu o cerere în constatare, însă curtea contată că tribunalul a făcut o corectă calificare a acțiunii. De altfel apelanții nu au arătat în memoriul de apel care sunt argumentele pe care se bazează această susținere.
Pentru imobilele preluate în mod abuziv în perioada (...) - 22 decembrie 2989 a fost adoptată de S. R. L. nr.1.. Pentru a se evita incertitudinea situației acestor imobile legea specială prevede termene pentru depunerea notificării sub sancțiunea pierderii dreptului la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură a imobilului sau prin echivalent.
În jurisprudența Curții Europene a D. O. referitoare la restituirea unor bunuri care au trecut pe diverse căi, de drept sau de fapt, în stăpânirea fostelor state totalitare se arată că, Convenția europeană nu garantează dreptul la restituirea unui bun preluat în orice mod de autoritățile statale înainte de intrarea în vigoare a C.i cu privire la statul în cauză, decât în măsura în care acest stat și-a asumat asemenea obligație concretizată cel puțin într-o „speranță legitimă"; de redobândire a bunului sau a contravalorii sale. Art. 1 din Protocolul 1 la C. nu poate fi interpretat că ar stabili pentru statele contractante o obligație generală de restituire a bunurilor ce le-au fost confiscate. De asemenea s-a arătat că autoritățile naționale beneficiază de o largă marjă de apreciere pentru a alege măsurile reparatorii care seimpun ca urmare a schimbării regimului politic. Apoi, art. 1 din Protocolul 1 nu garantează un drept la o compensație integrală în orice circumstanțe.
Așadar, având în vedere jurisprudența Curții Europene în materia măsurilor reparatorii pentru imobilele preluate de stat, este evident că statul poate opta pentru adoptarea unei legislații speciale în această materie, iar în țara noastră a fost adoptată L. nr.1..
Problema care trebuie analizată este dacă persoanele care nu au declanșat procedura prevăzută de L. nr.1. sau nu au urmat procedura, mai au deschisă calea numai acțiunii în revendicare, potrivit dreptului comun, art. 480 C. civil.
Prin D. nr. XXXIII/2008 pronunțată în recurs în interesul legii
(obligatorie pentru instanțe de la publicare potrivit art. 3307 alin. 4 Cod proc.civ.), Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că pentru imobilele preluate abuziv în perioada 0(...) - (...) s-a adoptat o lege specială, derogatorie de la dreptul comun, care prevede o procedură administrativă prealabilă. Astfel, prin dispozițiile sale, L. nr.1. a suprimat, practic, posibilitatea recurgerii la dreptul comun în cazul ineficacității actelor de preluare a imobilelor naționalizate și fără să diminueze accesul la justiție, a adus perfecționări sistemului reparator, subordonându-l, totodată, controlului judecătoresc prin norme de procedură cu caracter speciale. S-a reținut de Înalta Curte de Casație și Justiție că persoanelor cărora le este aplicabilă L. nr.1. nu au posibilitatea de a opta între L. nr.1. și dreptul comun în materia revendicării art. 480 C. civil, potrivit principiului „specialia generalibus derogant"; - concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale. Numai în ipoteza existenței unor neconcordanțe între L. nr.1. și Convenția E. a D. O., aceasta are prioritate. În cazul de față, reclamanții nu au urmat procedura prevăzută de L. nr. 1., deci nu pot invoca aplicabilitatea convenției, în prezenta acțiune și nu pot susține cu succes o acțiune în revendicare formulată după intrarea în vigoare a legii speciale. Imobilul în litigiu este supus reglementării Legii nr.1. și instanța de fond a arătat că este lipsit de interes să constate că acestui imobil îi este aplicabilă legea specială, deoarece este de natura evidenței acest lucru. Această argumentație a tribunalului nu reprezintă soluționarea excepției lipsei de interes a reclamanților, cum susțin aceștia în motivele de apel. D. nu s-a încălcat principiul contradictorialității , oralității și a dreptului la apărare cum susțin apelanții. În ceea ce privește respingerea cererii de revendicare, C. E. a D. O. în cauza pilot Atanasiu și alții vs. R.ia-2010 a statuat că respingerea unei acțiuni în revendicare întemeiată pe dreptul comun, motivată de necesitatea de a asigura aplicarea coerentă a legilor de reparație, nu reprezintă în sine o problemă din perspectiva dreptului de acces la o instanță garantat de art. 6 din C., cu condiția că procedura prevăzută de L. nr.1. să fie privită ca o cale efectivă. Reclamanții în prezenta cauză nu pot invoca faptul că L. nr.1., în ceea ce îi privește, nu a fost o cale efectivă pentru simplu fapt că nu au înțeles să uzeze de aceasta. D., raportat la jurisprudența recentă Curții Europene de Justiție, constatăm că părțile nu pot invoca încălcarea dreptului de acces la instanță în orice situație. Pentru considerentele mai sus arătate, curtea în temeiul art. 312 Cod proc.civ., va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanții O. A. și O. I. împotriva sentinței civile nr. 73 din 25 ianuarie 2011 a T. C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o va menține. PENTRU ACEST MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanții O. A. și O. I. împotriva sentinței civile nr. 73 din 25 ianuarie 2011 a T. C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține. D. este definitivă și executorie. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Dată și pronunțată în ședința publică din 8 iunie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER T. A. N. T. D. M. T. Red. T.A.N. dact. GC 5 ex/(...) Jud.primă instanță: S.S.
| ← Decizia civilă nr. 3068/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 96/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
