Decizia civilă nr. 31/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 31/A/2011
Ședința publică din 20 ianuarie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ANA I. JUDECĂTOR: A. A. C. GREFIER : C. B.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamantul M. N. împotriva sentinței civile nr. 775 din 22 septembrie 2010 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), privind și pe intimații S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. C. și P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentantul reclamantului apelant, avocat T. A., reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A.
C., procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
A.ul este scutit de plata taxei judiciare și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, la data de 5 ianuarie 2011, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtului intimat S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, întâmpinare, prin care solicită respingerea apelului ca neîntemeiat, un exemplar fiind comunicat cu reprezentantul reclamantului apelant.
Instanța pune în discuția reprezentantului reclamantului decizia nr.
1358/2010 a C. C..
Acesta arată că decizia produce efecte numai pentru viitor, astfel că soluționarea prezentului apel nu depinde de soluția dată asupra excepției de neconstituționalitate.
Părțile prezente arată că nu au cereri de formulat în probațiune.
Nefiind alte cereri în probațiune de formulat sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentantul reclamantului apelant solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și acordarea despăgubirilor solicitate în urma condamnării politice.
In susținere, arată că motivul pentru care a fost condamnat reclamantul este încercarea de trecere frauduloasă a frontierei și nu implicarea reclamantului în relații cu femei, așa cum a reținut instanța de fond.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea apelului având în vedere că, prin deciziile C. C. nr. 1. octombrie 2010 și 1. octombrie 2010, s-a constatat neconstituționalitate prevederilor legale ceconstituie temeiul juridic al acțiunii, astfel că acțiunea a rămas fără un fundament legal, care să permită instanței acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. . din 22 septembrie 2010 a T.ui C., a fost respinsă acțiunea civilă exercitată de reclamantul M. N. în contradictoriu cu pârâtul S. R., reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect pretenții fundamentate pe dispozițiile L. nr. 2..
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, potrivit sentinței nr. 49 din 26 martie 1965 a T.ui Militar C., reclamantul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei, prevăzută de art. 267 C. pen., la 1 an închisoare corecțională.
Condamnarea reclamantului nu constituie o condamnare politică de drept, întrucât nu se înscrie în dispozițiile art. 1 alin. 2 din L. nr. 2. și nici nu poate fi apreciată de către instanță ca fiind o condamnare cu caracter politic, deoarece, conform art. 1 alin. 1 din L. 2., constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare care a avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945, or condamnarea reclamantului nu a fost în legătură cu împotrivirea față de regimul comunist, ci, așa după cum rezultă din sentința de condamnare, reclamantul a fost invitat la organele de miliție în legătură cu relația sa avută cu o femeie, în același timp, certându-se cu familia, a fugit de acasă, nu avea un alt domiciliu și așa a ajuns să ia hotărârea de a trece fraudulos frontiera.
Infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei este prevăzută și în
Codul Penal actual, statul având dreptul să reglementeze modalitatea de trecere a frontierelor sale și să pedepsească nerespectarea condițiilor impuse, în baza suveranității sale.
Prin urmare, raportat la aspectele menționate, tribunalul a respins cererea de chemare în judecată formulată, nefiind întrunite condițiile aplicării L. nr. 2..
Î mpotriva acestei sentințe, a declarat în termen legal apel reclamantul, solicitând schimbare ei, în sensul admiterii acțiunii, întrucâtmotivul pentru care a trecut fraudulos frontiera l-a constituit opoziția față de statul totalitar, comunist, iar relațiile sale cu o femeie la vârsta respectivă, el având 15 ani, denotă iresponsabilitatea securității de la acea vreme, care aprecia faptele personale ca fiind politice.
Pârâtul S. român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin întâmpinare, asolicitat respingerea acțiunii pe motiv că delictul de trecere frauduloasă a frontierei nu se încadrează în categoria infracțiunilor cu caracter politic.
Analizând apelul formulat prin prisma motivelor invocate, raportat la dispozițiile art. 292 alin. 1 și 295 alin. 1 Cod proc. civ., curtea apreciază că acesta este nu este fondat, întrucât într-adevăr, așa cum corect a apreciat prima instanță, infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei nu constituie o condamnare politică din cele expres prevăzute de lege, respectiv art. 1 alin. 2 din L. nr. 2., iar scopul urmărit de reclamant la săvârșireainfracțiunii nu a fost din cele prev. de art. 2 alin.1 din OUG nr. 214/1999, aprobată prin L. nr. 5., ci unul personal.
Oricum, chiar dacă s-ar trece peste aceste considerente, cauza cererii de chemare în judecată o constituie dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr.
2., așa cum acestea au fost modificate prin OUG nr. 6., or aceste dispoziții au fost declarate neconstituționale prin decizia C. C. nr. 1358/(...), publicată în Monitorul oficial nr. 761/(...), dată de la care s-a împlinit termenul de 45 de zile prev. de art. 147 din Constituția R.iei în interiorul căruia Parlamentul sau Guvernul puteau să pună de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, astfel că dispoziția legală ce constituie fundamentul juridic al cererii și-a încetat efectele juridice.
Nu se pune problema retroactivității legii civile în sensul art. 15 alin. 2 din Constituție, întrucât excepția de neconstituționalitate a fost admisă în cursul soluționării procesului și nu după ce hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă. Excepția de neconstituționalitate a unei legi sau a unei ordonanțe ori a unei dispoziții din acestea poate fi ridicată, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. 1 și 2 din L. nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. C., de oricare dintre părți, de procuror sau de instanță din oficiu, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia, cu condiția ca dispozițiile respective să aibă legătură cu soluționarea cauzei. Întrucât excepția de neconstituționalitate poate fi invocată și în căile de atac, admiterea ei lasă fără suport legal nu doar acțiunea civilă în justiție, ci și hotărârea judecătorească fundamentată în drept pe dispoziția declarată neconstituțională. În speță, o astfel de excepție nu a fost ridicată, însă a fost admisă într-un alt dosar, ceea ce a făcut inadmisibilă sesizarea C. C. în prezenta cauză, raportat la dispozițiile art. 29 alin. 3 din L. nr. 47/1992, decizia C. nr. 1358/(...) fiind, însă, definitivă și obligatorie, conform art. 31 alin. 1 din același act normativ.
Nu se poate vorbi de încălcarea dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 paragraf 1 din Convenție, întrucât schimbarea în apel a sentinței pronunțate în primă instanță nu constituie o nerespectare a securității raporturilor juridice, raportat la jurisprudența C. E. a D. O., ea reținându-se doar pentru situațiile în care hotărâri judecătorești irevocabile au fost modificate prin căi extraordinare de atac ce nu se aflau la dispoziția părților din proces.
Nu se pune problema nici a încălcării dreptului la un bun în sensul art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1, neexistând o speranță legitimă la plata daunelor morale. Aceasta, deoarece, deși, la un moment dat, acestea își aveau fundamentul într-un act normativ în vigoare, respectiv art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., așa cum a reținut Curtea Constituțională în decizia nr.
1358/(...), a existat un alt act normativ, respectiv D.-lege nr. 1., în temeiul căruia puteau fi solicitate astfel de despăgubiri, text ce a rămas în vigoare, motivul admiterii excepției de neconstituționalitate fiind, în principal, paralelismul legislativ. Nu a existat nici o jurisprudență constată în sensul acordării acestora și stabilirii unor criterii pentru cuantificarea lor, instanțele confruntându-se recent cu astfel de acțiuni raportat la data intrării în vigoare a actului normativ ce a constituit la un moment dat fundamentul lor. Tocmai de aceea, nu se pune nici problema unei eventuale discriminări, în sensul Protocolului nr. 12, respectiv a aplicării unuitratament juridic inegal unor persoane aflate în situații juridice identice, cu referire la cei care aveau acțiuni pe rol exercitate în același interval, tocmai pentru că nu a existat timpul necesar cristalizării unei jurisprudențe în temeiul unor hotărâri irevocabile.
Raportat la aceste considerente, curtea apreciază că reclamantul nu este îndreptățit la acordarea unor daune morale, motiv pentru care, în temeiul art. 296 Cod proc. civ., va respinge apelul acestuia ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.,
D E C I D E :
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul M. N. împotriva sentinței civile nr. 775 din 22 septembrie 2010 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
Decizia este definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 20 ianuarie 2011.
GREFIER
Red. CAA dact. GC
5 ex/(...)
Jud. primă instanță: M. T.
| ← Decizia civilă nr. 2010/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 28/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
