Decizia civilă nr. 2471/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
DECIZIA CIVILĂ NR. 2471/R/2011
Ședința publică din 01 iulie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.-D. C. JUDECĂTORI: A.-A.
P.
C.-M. CONȚ
GREFIER : A. A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul B. D.- V., împotriva deciziei civile nr. 1./(...) a T. C., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâtele intimate S. PCB I. D. S. și S. R. S. S.- PRIN S. R. - L. S., având ca obiect rezoluțiune contract.
Cauza a fost solicitată la amânări fără discuții de către domnul avocat
C. B.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamantului recurent, avocat C. B., care arată că se prezintă în substituirea doamnei avocat C. S. M. și reprezentanta pârâtei intimate S. PCB I. D. S., avocat I. C., lipsă fiind reclamantul recurent personal și reprezentantul pârâtei intimate S. R. S. S.- prin S. R. - L. S..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamantul B. D.-V. a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat pârâtei intimate S. PCB I. D. S., însă nu a fost comunicat pârâtei intimate S. R. S. S.- prin S. R. - L. S. și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care, domnul avocat C. B. depune la dosar delegație de substituire, din care rezultă că a fost împuternicit de către doamna avocat C. S. M. să se prezinte în substituirea sa în prezentul dosar și un exemplar din memoriul de recurs, pentru a fi comunicat pârâtei intimate S. R. S. S.- prin S. R. - L. S..
Reprezentanta pârâtei intimate S. PCB I. D. S. depune la dosar o întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului declarat de reclamant, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial și împuternicirea avocațială nr. 5. din care rezultă că doamna avocat I. C. a fost împuternicită de către S. PCB I. D. S. pentru redactarea și susținerea întâmpinării în dosarul civil nr. (...) al C. de A. C.
Reprezentanta pârâtei intimate S. PCB I. D. S. înmânează reprezentantului reclamantului recurent un exemplar din întâmpinare.
La întrebarea instanței, referitoare la împrejurarea dacă reprezentantul reclamantului recurent mai susține sau nu cererea de suspendare a executării deciziei recurate, formulată în temeiul art. 300 C., reprezentantul reclamantului recurent arată că nu mai susține cererea de suspendare a executării deciziei recurate.
Având în vedere că nu se mai susține cererea de suspendare a executării deciziei recurate, Curtea constată că nu se impune stabilirea cauțiunii.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită amânarea judecării cauzei și acordarea unui termen de judecată, întrucât apreciază că procedura de citare cu pârâta intimată S. R. S. S.- prin S. R. - L. S. nu este legal îndeplinită și pentru a se comunica acestei pârâte intimate un exemplar din recursul declarat de reclamant.
Instanța pune în discuția reprezentantei pârâtei intimate S. PCB I. D.
S. cererea de amânare formulată de reprezentantul reclamantului recurent.
Reprezentanta pârâtei intimate S. PCB I. D. S. arată că nu se opune cererii de amânare formulată de reprezentantul reclamantului recurent, având în vedere că se impune amânarea judecării cauzei pentru a se comunica pârâtei intimate S. R. S. S.- prin S. R. - L. S. un exemplar din recursul declarat de reclamant.
Curtea din oficiu, în temeiul art.306 alin.2 coroborat cu art.304 pct.3
C., pune în discuția părților un motiv de recurs de ordine publică, respectiv necompetența materială a primei instanțe, J. C. N., de a soluționa prezentului litigiu având în vedere natura comercială a cauzei, precum și faptul că valoarea obiectului litigiului este de 48.000 euro, care transformați în lei la cursul valutar de la data introducerii acțiunii, respectiv de la data de (...), depășește valoarea de 100.000 lei, potrivit art.2 pct.1 lit.a C., astfel încât competența materială ar fi revenit T. C. C.
Reprezentantul reclamantului recurent reiterează cererea de amânare a judecării cauzei pentru a se comunica pârâtei intimate S. R. S. S.- prin S. R. - L. S. un exemplar din recursul declarat de reclamant și apreciază că procedura de citare cu lichidatorul nu este îndeplinită.
Curtea după deliberare, constată că procedura de citare cu pârâta intimată S. R. S. S.- prin S. R. - L. S. este legal îndeplinită prin afișare, așa cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare pentru termenul de azi, care se află la f. 14 din dosar.
Reprezentantul reclamantului recurent învederează instanței că l-a sunat pe lichidator și acesta i-a spus că nu are cunoștință de existența procesului.
Curtea pune în vedere reprezentantului reclamantului recurent că dovada de îndeplinire a procedurii de citare pentru termenul de azi cu pârâta intimată S. R. S. S.- prin S. R. - L. S., care se află la f. 14 din dosar este valabilă, până la înscrierea în fals.
Curtea după deliberare, având în vedere că nu este vorba de o amânare fără discuții, lasă cauza la rând.
Cauza fiind luată la rând, la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamantului recurent, avocat C. B., care arată că se prezintă în substituirea doamnei avocat C. S. M. și reprezentanta pârâtei intimate S. PCB I. D. S., avocat I. C., lipsă fiind reclamantul recurent personal și reprezentantul pârâtei intimate S. R. S. S.- prin S. R. - L. S..
Reprezentantul reclamantului recurent și reprezentanta pârâtei intimate S. PCB I. D. S. arată că nu au de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Curtea din oficiu, invocă inadmisibilitatea motivelor de recurs care vizează netemeinicia hotărârii atacate.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantului reclamantului recurent în susținerea recursului și reprezentantei pârâtei intimate S. PCB I. D. S. pentru a pune concluzii pe recursul care formează obiectul prezentului dosar, cu mențiunea ca aceștia să se refere și la motivul de recurs de ordine publică și la excepția inadmisibilității motivelor de recurs care vizează netemeinicia hotărârii atacate, invocate din oficiu de către instanță.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită respingerea excepției privind necompetența T. C. - Secția Civilă de a soluționa cauza, invocată din oficiu de către instanță, deoarece conform prevederilor art. 1591 din L. nr. 202/2010, această excepție putea fi invocată la prima zi de înfățișare în fața instanței de fond, iar din punctul său de vedere nici procedura de citare nu este legal îndeplinită cu pârâta intimată S. PCB I. D. S. și acest aspect nu ar permite invocarea unor excepții de ordine publică, dar care ating fondul cauzei. De asemenea, reprezentantul reclamantului recurent arată că la acest moment s-a clarificat că litigiul ar avea o natură comercială, dar la data introducerii acțiunii, respectiv la data de (...) litigiul era de natură civilă, deoarece cumpărătorii imobilului în litigiu sunt persoane fizice și au cumpărat acel spațiu pentru o locuință familială, astfel încât, la acest moment, Curtea nu mai poate invoca aspectul referitor la natura litigiului. Curtea pune în vedere reprezentantului reclamantului recurent să se refere și la celelalte motive invocate în recurs și aduce la cunoștința acestuia că nu a pus în discuție excepția necompetenței materiale în soluționarea cauzei, ci un motiv de recurs de ordine publică și de asemenea, aduce la cunoștința reprezentantului reclamantului recurent că la dosarul cauzei nu s-a depus dovada concilierii. Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului declarat de S. PCB I. D. S. referitor la cheltuielile de judecată, respectiv al admiterii apelului promovat de reclamant și admiterea cererii de lămurire a dispozitivului, pentru motivele arătate pe larg în memoriul de recurs. Reprezentantul reclamantului recurent arată că S. PCB I. D. S. printr- o scamatorie juridică a înstrăinat imobilul în litigiu unei alte societăți comerciale, care are același administrator, iar instanța de fond a admis acțiunea reclamantului și a obligat pe ambele pârâte la plata cheltuielilor de judecată, iar ulterior, în fața instanței de apel s-au pus în discuție două chestiuni, respectiv chestiunea referitoare la obligarea pârâtei S. PCB I. D. S. la plata cheltuielilor de judecată și reprezentanta acestei pârâte a susținut că nu pârâta S. PCB I. D. S. este în culpă, ci pârâta S. R. S. S.- prin S. R. - L. S. De asemenea, arată că niciodată nu s-a pus în discuție calitatea procesuală pasivă a pârâtei S. PCB I. D. S., întrucât aceasta a fost chemată în judecată în calitate de pârâtă și nu a fost chemată în judecată doar pentru opozabilitate. Având în vedere aspectele menționate anterior, reprezentantul reclamantului recurent arată că este o soluție de compromis a se admite acțiunea față de pârâta S. PCB I. D. S., dar aceasta să nu fie obligată la plata cheltuielilor de judecată. În ceea ce privește excepțiile veritabile în procesul civil, reprezentantul reclamantului recurent arată că actul produce efecte și față de avânzii cauză, însă S. PCB I. D. S. nu are calitate de având cauză, ci de succesor cu titlu particular, astfel încât, apreciază că decizia instanței de apel este profund greșită, iar dispozițiile art. 304 pct. 9 C. sunt aplicabile în cauză și de asemenea, arată că instanța de apel a arătat că pentru cererea de lămurire a dispozitivului nu se pot acorda cheltuieli de judecată, însă apreciază că din nou instanța de apel se află în prezența unei greșeli de interpretare a legii, pentru că deși recursul împotriva unei încheieri de lămurire a dispozitivului apare ca neavenit, legea permite acest lucru. Reprezentantul reclamantului recurent arată că instanța de fond în mod corect a admis acțiunea față de ambele pârâte și de asemenea arată că a formulat apel împotriva încheierii de lămurire a dispozitivului și apoi, în ultimă instanță a formulat recurs. Curtea pune în vedere reprezentantului reclamantului recurent că motivele de netemeinicie sunt inadmisibile în recurs. Cu privire la natura comercială a cauzei, reprezentanta pârâtei intimate S. PCB I. D. S., arată că practica judiciară s-a modificat în ultimii doi ani, însă la momentul introducerii acțiunii litigiul era de natură civilă. Reprezentanta pârâtei intimate S. PCB I. D. S. solicită admiterea excepției privind inadmisibilitatea motivelor de recurs care vizează netemeinicia hotărârii atacate, respingerea recursului declarat de reclamant și menținerea hotărârii atacate, cu obligarea reclamantului recurent la plata cheltuielilor de judecată. Reprezentanta pârâtei intimate S. PCB I. D. S. arată că înstanța de apel în mod corect a considerat că cererea de lămurire a dispozitivului trebuia respinsă, având în vedere că cererea de lămurire a dispozitivului este neîntemeiată și nelegal formulată. Cu privire la cheltuielile de judecată, reprezentanta pârâtei intimate S. PCB I. D. S. arată că acțiunea a fost promovată de reclamant pentru că S. R. S. S.- prin S. R. - L. S. nu și-a respectat obligațiile stabilite prin contract, astfel încât, în mod corect această pârâtă a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, însă nu se impune ca pârâta S. PCB I. D. S. să fie obligată în solidar cu S. R. S. S.- prin S. R. - L. S. la restituirea sumei de 20.000 euro și a cheltuielilor de judecată. De asemenea, reprezentanta pârâtei intimate S. PCB I. D. S. arată că solicită cheltuieli de judecată în recurs, deoarece aceste cheltuieli de judecată sunt generate de reclamantul recurent B. D.-V. și depune la dosar copii semnate pentru conformitate cu originalul de pe factura și chitanța, care atestă plata onorariului avocațial în cuantum de 500 lei. Curtea reține cauza în pronunțare. C U R T E A : Prin sentința civilă nr. 5.361 din data de 21 aprilie 2010 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. (...) s-a admis cererea extinsă și precizată formulată de reclamatul B. D.-V., în contradictoriu cu pârâtele S. R. S. S. C.-N., S. PCB I. D. S. A. și, în consecință, s-a dispus rezolutiunea antecontractului de vânzare-cumpărare perfectat între reclamant și pârâta SC R. S. S. la data de (...) privind apartamentul nr. 29 situat în blocul de locuințe din comuna A., str.L. nr.323, jud.C., înscris actualmente în c.f.nr.50075-C1-U16 A. din conversia c.f.4226 A., din culpa exclusiva a pârâtei. S-a dispus restabilirea situației anterioare perfectării antecontractului de vânzare-cumpărare in sensul restituirii avansului achitat de reclamant către pârâtă în cuantum de 20.000 euro și obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale aferente sumei precizate mai sus începând de la data introducerii prezentei acțiuni si până la plata integrala a sumei indicate anterior. În final, au fost obligate pârâtele la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 6655,15 Ron, reprezentând taxa judiciară de timbru, timbru judiciar, onorariu avocațial. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în fapt, între reclamant si pârâtă S. S. S. a fost perfectat la data de (...) un antecontract de vânzare-cumpărare având ca obiect un apartament situat în blocul de locuințe din comuna A., str.L. nr.323, jud.C., format din 3 camere, bucătărie, baie, hol si balcon, in suprafața totala de 81 mp, cu anumite finisaje, respectiv gresie, faianta, obiecte sanitare, parchet, centrala termica proprie, geamuri termopan, zugrăveli lavabile. La data perfectării antecontractului de vânzare-cumpărare, imobilul era înscris în CF 1. C., pe numele SC A. SA, autoarea pârâtei SC R. S. S., iar pârâta deținea o autorizație de construcție nr. 90/(...) emisa de P. C. A., pentru schimbarea destinației clădirii existente în „bloc de locuinte";. Potrivit prevederilor contractuale, pârâtă s-a obligat sa procure toate actele necesare perfectării în forma autentica a contractului de vânzare- cumpărare a imobilului obiect al antecontractului menționat mai sus, iar in caz de neîndeplinire a obligației, pârâtă urmând a restitui suma achitata cu titlu de avans, la care se adaugă dobânzile legale aferente, conform prevederilor contractuale cuprinse în Cap. Obligatii si penalitati. În concret, pârâta, în calitate de promitent-vânzător si-a asumat obligația esențială de a transfera proprietatea acestui imobil în condițiile legii și ale antecontractului menționat anterior, implicit de a procura și de a deține în acest sens, toate actele necesare și legale la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică. Ea s-a obligat la realizarea și predarea materială a imobilului in cauza în conformitate cu prevederile antecontractului de vânzare-cumpărare și ale autorizației de construire nr.90/2006 emisă de P. C. A., astfel: 3 camere, bucătărie, baie, hol si balcon, în suprafata totala de 81 mp, cu anumite finisaje, respectiv gresie, faianta, obiecte sanitare, parchet, centrala termica proprie, geamuri termopan, zugrăveli lavabile. Obligațiile esențiale asumate de către pârâtă prin antecontractul de vânzare-cumpărare din data de (...) fie nu au fost îndeplinite, fie au fost îndeplinite necorespunzător, după cum urmează: pârâtă nu si-a îndeplinit niciodată obligația esențială de a procura și deține toate actele necesare potrivit legii pentru a-i transfera proprietatea asupra imobilului contractat în condițiile convenite, respectiv liber de orice sarcini și procese. In contextul în care după mai bine de 1 an de la data încheierii antecontractului, pârâtă a rămas i pasivitate cu privire la soarta antecontractului perfectat, reclamantul s-a văzut nevoit a proceda la convocarea pârâtei in vederea clarificării situației juridice a imobilului de face obiectul antecontractului. Cu aceasta ocazie, a solicitat pârâtei sa îi pună la dispoziție extrasul CF individual al apartamentului precum si extrasele CF colective ale blocului de locuinte si terenului aferent. Astfel, i-a fost prezentat extrasul CF nr. 4226 al localității A. în care figura la P. a II a sub B+2 plângerea introdusă de K. S. împotriva încheierii nr. 59523/2008 prin care pârâtă si-a înscris dreptul de proprietate in CF. De asemenea, în același extras CF la partea a III A sub C+1 figura notata somatia data în dosar execuțional 246/2008 prin care pârâtă a fost obligata la plata sumei de 402.065,23 lei plus cheltuieli de executare, somație pentru care pârâtă i-a prezentat o cerere de radiere a somației semnata de executorul judecătoresc . Deși pârâtă nu i-a pus la dispoziție extrasele CF colective ale blocului de locuințe si ale terenului aferent, petentul a depus diligentele pentru a le obține pe cheltuiala sa pentru a verifica situația juridica a imobilului. Or, așa cum rezulta din c.f.nr.4197 colectiva A. si nr. 1. C., în aceste cărti colective figurau notate doua procese, si anume: actiunea civila nr. (...) aflat pe rolul T. C. înaintată de K. S., in calitate de reclamant împotriva pârâtei având ca obiect anularea autorizației de construire nr. 90-2005 emisa de P. C. A. in favoarea pârâtei-precum si acțiunea civila nr. (...) pe rolul J. C.-N. formulata de K. S. împotriva pârâtei, SC A. S.A, s.a având ca si obiect recunoașterea dreptului de proprietate. ., în afara procesului menționat pe foia B a extrasului CF individual nr.4226 C., existau si alte doua procese care afectează direct dreptul de proprietate al SC R. S. S. si pe care aceasta urma sa le transmită. Dosarul cu nr. (...) aflat pe rolul T. C. vizează atât anularea ac 90-2007 in baza careia pârâtă si-a înscris dreptul de proprietate asupra imobilului de mai sus, cat si anularea tuturor actelor subsecvente emiterii ac 90-2007 inclusiv anularea contractului de vânzare- cumpărare încheiat intre SC A. SA si pârâtă la data de (...). Or, în acest context, petentul i-a adus la cunoștința pârâtei cu ocazia întâlnirii din 2007 ca nu este dispus sa își asume riscul de a cumpăra acest imobil în condițiile în care exista notate sarcini si procese cu privire la însuși dreptul de proprietate asupra imobilului contractat. Aceasta deoarece potrivit legii, vânzătorul are obligația de a transfera dreptul de proprietate liber de orice sarcini si procese. Cu toate acestea, a dat dovada de buna- credință si a adus la cunoștință pârâtei ca dorește sa își respecte obligațiile contractuale însă doar condiționat de îndeplinirea obligației corelative asumate de pârâtă de a-i prezenta extrasele de CF ale imobilului indicate anterior libere de orice sarcini si procese. Insă, pârâtă - așa cum rezulta din procesul verbal din (...) - a declarat ca nu este în măsura si nici nu se poate obliga sa stabilească un termen pentru predarea extraselor CF mai sus amintite libere de procese întrucât unele din procese sunt independente de vointa sa. După o săptămâna de la întâlnirea din (...), pârâtă l-a notificat la data de (...) sa se prezinte în data de (...), orele 15.00 la BNP F. H. A., str. L., nr 48, A., în vederea perfectării contractului de vânzare-cumpărare în formă autentica și a achitării diferenței de preț. La data de (...), acesta s-a conformat convocării înaintate de pârâtă, fiind prezent personal si asistat de avocati. Cu aceasta ocazie, a solicitat să i se prezinte toate actele necesare perfectării contractului de vânzare-cumpărare în forma autentica inclusiv extrasele de informare CF colectiva 4197 A. si CF 1. C.-N.. Insa, i s-au prezentat doar extrasul de autentificate individual pentru apartamentul 29, respectiv CF 50075-C1-U16 A. (din conversia CF 4226 A.) care avea notata plângerea introdusa de K. S. impotriva încheierii nr. 59523/2008 prin care pârâtă si-a înscris dreptul de proprietate în CF. Față de împrejurarea că la acea dată, din extrasele CF colective prezentate rezulta faptul ca pârâtă nu îsi îndeplinise obligația de a efectua cuvenitele demersuri in vederea transmiterii dreptului de proprietate asupra imobilului liber de sarcini si procese (fiind in continuare notate in CF cele 2 procese, (...) al T. C. si (...) pe rolul J. C.-N.), petentul a declarat ca nu dorește sa perfectez in aceste condiții contractul autentic de vânzare- comparare - nefiind dispusa să își asume acest risc - toate acestea în condițiile în care dispunea de diferența de preț de 28.000 de euro. A mai precizat tribunalul că pârâtă nu si-a îndeplinit în mod corespunzător obligația esențială de a realiza predarea materială a imobilului contractat în condițiile stipulate în antecontract și prevăzute de autorizația de construire nr.90/2006. Astfel că, există o neconcordanță între situația faptică existentă și situația de carte funciară a imobilului contractat, care îi este exclusiv imputabilă. In concret, suprafața imobilului este cu mult mai mica decât cea prevăzuta in antecontractul de vânzare-cumpărare, la fel si modul de compartimentare a imobilului fiind total diferit de cel convenit pe cale convenționala. De altfel, descrierea imobilului obiect al antecontractului astfel cum aceasta rezulta din situația de carte funciara a imobilului contractat nu corespunde sub nici o formă cu descrierea imobilului menționata în antecontractul de vânzare-cumpărare, în fapt, imobilul neavând 3 camere si bucătărie ci doar 2 camere si bucătărie cu o altă compartimentare decât cea convenita convențional. Mai mult, pârâtă nu si-a îndeplinit niciodată obligatia de a-i prezenta factura fiscală și nici chitanța fiscală pe care trebuia să le emită pentru sumele de bani achitate cu titlu de avans, conform antecontractului de vânzare-cumpărare. În pofida faptului ca s-a solicitat în mod expres pârâtei acest lucru, respectiv cu ocazia notificării din (...), cu ocazia întâlnirii din (...) (consemnata in procesul verbal din aceeași data) precum si cu ocazia întâlnirii de la notar din (...), pârâtă a refuzat in mod constant sa se prezinte aceste documente fiscale. Or, acest fapt, echivalează cu neîndeplinirea de către pârâtă a unei obligații contractuale esențiale relative la modalitatea de plata a prețului contractual. Aceasta întrucât potrivit prevederilor legislației fiscale in vigoare, acesta beneficiază de cota redusa de TVA de 5 % , ceea ce echivalează cu plata unei diferențe de preț redusa cu 14%. Prin urmare, ulterior perfectării antecontractului de vânzare- cumpărare, legea fiscala a reglementat o facilitate in favoarea cumpărătorilor (respectiv un nou drept in favoarea petentului in calitate de promitent cumpărător - obligatie corelativa a vânzătorului de a storna facturile emise anterior cu cota TVA de 19% concomitent cu emiterea unei noi facturi cu cota de TVA de 5%, drepturi si obligații consfințite prin lege si care incumba părtilor contractante in virtutea principiului potrivit căruia convențiile legal asumate obliga nu doar la ceea ce este stipulat in mod expres in cuprinsul acestora ci si la ceea ce legea, obiceiul ori echitatea obliga), astfel încât pârâtei ii revenea o noua obligatie corelativa - aceea de a efectua toate operațiunile juridice si financiar-contabile in vederea valorificării dreptului său de a beneficia de cota redusa de TVA de 5% - cu implicație directa si nemijlocita asupra diferenței de preț contractual ce trebuia achitat la momentul autentificării contractului de vânzare-cumpărare. Procedând în acest mod abuziv, tribunalul a considerată că pârâta a dat dovada de vădita rea-credință în respectarea drepturilor petentului reglementate prin lege si totodată de neîndeplinirea obligațiilor corelative asumate prin convenție si impuse de lege în legătură cu drepturile sale. Neexecutarea de către pârâtă a obligațiilor legale și contractuale a determinat imposibilitatea perfectării actului autentic de vânzare- cumpărare, fapt ce l-a determinat a proceda la rezoluționarea antecontractului de vânzare-cumpărare pentru neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor pârâtei cu consecința reparării prejudiciului cert și actual cauzat prin restituirea avansului achitat, la care se adaugă dobânzile legale, așa cum prevăd dispozițiile cap.";Obligații și penalități"; din antecontract. Dinacest motiv, prin intermediul N. nr. 2196 din data de (...) transmisa prin S. A. si O., a comunicat pârâtei intenția de a rezolutiona antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat in data de (...), invitând-o totodată la conciliere pentru data de (...), pentru când pârâtă nu s-a prezentat. Conform prevederilor art. 1020 C.civ., condiția rezolutorie este subînțeleasă totdeauna în contractele sinalagmatice, în caz că una din părți, nu îndeplinește angajamentul său, iar potrivit art. 1021 C.civ.: „In acest caz, contractul nu este desființat de drept. P. în privința căreia nu s-a executat, are alegerea sau să silească pe cealaltă a executa convenția, când este posibil, sau să-i ceară desființarea cu daune interese."; Art. 1320 C.civ., statuează că dacă vânzătorul nu face predarea în timpul determinat de ambele părți, cumpărătorul va avea facultatea de a alege între a cere rezoluțiunea vânzării sau punerea sa în posesie, dacă întârzierea nu provine decât din faptul vânzătorului. Instanța este chemată să se pronunțe dacă obligațiile asumate de către părțile contractante prin contractul în discuție, care în conformitate cu prev art. 969 C.civ., reprezintă legea părților, au fost respectate de acestea, în vederea stabilirii consecințelor juridice ce decurg din acestea. Probațiunea cu înscrisuri administrată în dosar a relevat împrejurarea că debitorul obligației de a face, respectiv pârâta nu și-a onorat obligațiile esențiale asumate cu privire la imobilul ce face obiectul acordului lor de voință. În speță, instanța de fond a apreciat că sunt îndeplinite condițiile pentru promovarea unei acțiuni în pronuntarea rezolutiunii unui antecontract, astfel cum acestea sunt reglementate de dispozițiile art. 1020 și urm. C.civ. Acțiunea în rezoluțiunea - rezilierea unui contract poate fi introdusă numai de partea care și-a executat obligațiile contractuale ori este gata să și le execute. In acest context, instanța a reținut că petenta a îndeplinit întocmai aceasta obligație contractuala, achitând prețul contractual stabilit, in conditiile agreate convențional. Dovada îndeplinirii întocmai si la termen a acestei obligații contractuale ce a incumbat acesteia rezulta din documentele depuse în probatiune. Reclamantul și-a îndeplinit întru-totul obligațiile asumate prin acest antecontract. Astfel, a achitat avansul din preț în cuantum de 20.000 euro în termenele stabilite în antecontract. În ceea ce privește diferența din prețul vânzării de 28.000 euro, la data de (...) pentru care a fost convocat în vederea încheierii contractului autentic, deținea această sumă in numerar, lucru pe care l-a adus la cunoștința pârâtei cu această ocazie, facondu-se mențiune despre acest fapt in cuprinsul încheierii de certificare nr. 1495/(...). Astfel că, la data la care a fost convocat la notarul public pentru semnarea actului autentic, obligațiile sale asumate prin antecontract au fost îndeplinite integral si in mod corespunzător. Neexecutarea obligațiilor contractuale asumate se datorează culpei pârâtei, acesta cu intenție și în cunoștință de cauză nu și-a îndeplinit obligatiile contractuale si legale asumate, fie si le-a îndeplinit în mod necorespunzător Astfel, obligatii esențiale precum transferul dreptului de proprietate liber de orice sarcini ori procese respectiv obligația de a îi prezenta factura fiscală și nici chitanța fiscală pe care trebuia să le emită pentru sumele de bani achitate nu au fost îndeplinite niciodată, iar obligatia de predare aimobilului conform prevederilor contractuale a fost îndeplinita în mod necorespunzător. Cu privire la obligatia esențiala asumata de pârâtă privitoare la transferul dreptului de proprietate liber de orice sarcini ori procese, atâta vreme cât în acest c.f.-urile de mai sus erau notate procese în care SC R. S. S. avea calitate de pârâtă in litigii având ca obiect recunoașterea dreptului de proprietate si mai mult anularea autorizației de construire vizând imobilul contractat, precum si plângerea împotriva încheierii de intabulare a dreptului de proprietate al SC R. S. S. asupra imobilului în discuție este mai mult decât evident faptul că acest imobilul obiect al antecontractului perfectat era afectat de o sarcini si procese. Instanța de fond și-a însușit opiniile reclamantului potrivit cărora în accepțiunea doctrinei și a practicii judiciare, inclusiv a practicii notariale, un imobil fără sarcini și neafectat de servituți presupune un imobil liber de orice notare în cartea funciară. De altfel, nici o instituție bancară nu acceptă instituirea în favoarea sa a unei garanții constând într-un imobil dacă este înscris un litigiu în cartea funciară a acestuia, nici notarii publici nu acceptă transferul proprietății unui asemenea decât cu condiția ca cumpărătorul să declare în fața sa că cunoaște existența acestei înscrieri sau notări, și își asumă toate riscurile derivate din această înscriere. Aceasta deoarece transferul proprietății unui asemenea imobil afectat de notare, duce la prezumția că cumpărătorul își asumă riscurile perfectării unui asemenea contract, în condițiile existenței unui litigiu în care vânzătorul este parte. Astfel, și în jurisprudență s-a decis că notarea acțiunilor în justiție are drept scop atenționarea eventualilor dobânditori asupra caracterului litigios al imobilului, ulterior aceștia neputând invoca buna-credință. Reclamantul nu și-a asumat un asemenea risc, aceasta cu atât mai mult, cu cât pârâtă ar fi trebuit sa procedeze la perfectarea contractului în formă autentică doar în conditiile în care imobilul obiect al antecontractului ar fi liber de orice sarcini și servituți. Condiția prejudicierii sale prin conduita ilicita a pârâtei instanța de fond a apreciat că este de asemenea îndeplinită, el fiind privat de posibilitatea valorificării drepturilor care ar decurge din calitatea de proprietar asupra imobilului apartament obiect al antecontractului, respectiv grevare, înstrăinare, etc., pe de o parte, iar pe de alta parte, privarea de folosința sumei de 20.000 euro achitata cu titlu de avans, în condițiile în care pârâtă nu si-a îndeplinit obligațiile sale, nedepunând diligentele cuvenite pentru materializarea scopului pentru care a fost perfectat antecontractul de vânzare-cumpărare. P. suferit de acesta este așadar cert si actual, fiind consecința directa a conduitei ilicite a pârâtei, sens în care este îndeplinita si condiția existentei raportului de cauzalitate între faptele ilicite ale pârâtei si prejudiciul cauzat. Este îndeplinită și condiția punerii în întârziere a societății pârâte, aceasta fiind notificată în data de (...) privitor la rezolutiunea antecontractului de vânzare-cumpărare din culpa exclusiva a pârâtei, cu respectarea dispozițiilor art. 1079 C. Civ. Ca atare, instanța de fond a apreciat că se justifică întru totul sancțiunea rezolutiunii antecontractului de vânzare-cumpărare perfectat între el și SC R. S. S. la data de (...) privind apartamentul nr. 29 situat în blocul de locuințe din comuna A., str.L., nr. 323, jud.C., înscris actualmente în c.f.nr.50075-C1-U16 A. din conversia c.f.4226 A., din culpa exclusiva apârâtei, si pe cale de consecința, restabilirea situației anterioare perfectării antecontractului de vânzare-cumpărare în sensul restituirii avansului achitat către pârâtă în cuantum de 20.000 euro. În baza art. 1086, 1088 Cod civil, OG nr. 9., instanța de fond a considerat că se impune și obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale aferente sumei precizate mai sus începând de la data introducerii prezentei acțiuni și până la plata integrala a sumei indicate anterior. In temeiul art. 274 C. proc. civ., pârâtele au fost obligate la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 6655,15 Ron, reprezentând taxa judiciară de timbru, timbru judiciar, onorariu avocațial. Prin încheierea civilă nr. 15306/(...) pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca s-a respins ca neîntemeiată cererea de lămurire a dispozitivuluiformulată de reclamantul B. D., în contradictoriu cu pârâtele S. R. S. S. și S. PCB I. D. S. și a fost obligat reclamantul la cheltuieli de judecată în sumă de 300 lei constând în onorariu avocațial În considerentele acestei încheieri s-a reținut că prin sentința civila nr. 5. pronunțata de Judecătoria Cluj-Napoca în D. civil nr. (...), a fost admisa cererea de chemare in judecata extinsa si precizata formulata de reclamantul B. D.-V. În consecință, s-a dispus rezoluțiunea antecontractului de vânzare- cumpărare perfectat intre reclamant și pârâtă SC R. S. S. la data de (...), privind apartamentul nr. 29, situat In blocul de locuințe din com. A., str. L. nr. 323, jud. C., înscris actualmente in CF nr. 50075-C1-U16 A., din culpa exclusiva a pârâtei, s-a dispus restabilirea situației anterioare perfectării antecontractului de vânzare-cumpărare, în sensul restituirii avansului achitat de reclamant in cuantum de 20.000 euro către pârâtă si obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale aferente sumei precizate mai sus, începând cu data introducerii acțiunii si pana la plata integral a sumei indicate anterior. Au fost obligate pârâtele la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 6655,15 lei, reprezentând taxa judiciara de timbru, timbru judiciar, onorariu avocațial. Potrivit art. 281/1 C.proc.civ., în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întândirea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziții potrivnice, partite pot cere instanței care a pronunțat hotărârea sau sa înlăture dispozițiile potrivnice. Pârâta SC PCB I. D. S. a fost introdusă ca parte in proces ulterior promovării cererii de chemare In judecata, la data de (...), pentru opozabilitate. Prin extinderea de acțiune, in contradictoriu cu aceasta, nu s- a formulat nicio solicitare care sa o vizeze in mod direct. Litigiul a fost generat de neexecutarea de catre SC R. S. S. a obligațiilor asumate prin antecontractul de vânzare cumpărare încheiat cu reclamantul la data de (...). In dispozitivul sentinței se dispune foarte clar in sarcina cui este obligația de plata a avansului achitat, si anume acest avans trebuie restituit de către partea care l-a primit, respectiv pârâtă SC R. S. S., după cum în mod just a arătat pârâta. Nu se poate susține ca se subînțelege ca au fost obligate paratele in solidar la restituirea avansului de 20.000 euro si a dobânzii legale aferente. Pentru ca instanța să poată dispune obligarea ei la restabilirea unei anume situații si la plata unor sume de bani era necesar ca reclamantul sa le precizeze pe parcursul judecării cauzei. Evident că din moment ce la alineatul precedent al dispozitivului s-a statuat în legătură cu soarta antecontractului în discuție perfectat în mod legal între părți, efectele juridice ale sancțiunii dispuse de instanță nu poate să le vizeze decât tot numai pe ele, potrivit principiului relativității efecteloractelor juridice. Sub acest aspect, transferul ulterior al dreptului de proprietate asupra imobilului este irelevant, câtă vreme esențială pentru justa soluționare a cauzei a fost culpa promitenta-vânzătoare. Pentru cele ce preced, cererea de față a fost respinsă ca neîntemeiată. Instanța a reținut că potrivit art. 281^3 (1) încheierile pronunțate în temeiul art. 281 si 281^1, precum si hotărârea pronunțată potrivit art. 281^2 sunt supuse acelorași căi de atac că si hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispozitiilor potrivnice ori completarea. (2) Părtile nu pot fi obligate la plata cheltuielilor legate de îndreptarea, lămurirea sau completarea hotărârii. Văzând că reclamantul a căzut în pretenții prin aceea că a formulat o cerere neîntemeiată ce a fost respinsă pe acest considerent, el a fost obligat la cheltuieli de judecată în sumă de 300 lei constând în onorariu de avocat, textul legal anterior redat vizând exclusiv ipoteza în care o cerere similară a fost admisă, nicidecum dacă ea este respinsă. Prin decizia civilă nr. 1./(...) pronunțată în dosarul nr. (...) de Tribunalul Cluj s-a admis apelul declarat de apelanta pârâtă SC PCB I. D. S. împotriva Sentinței civile nr. 5361 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al J. C.-N., care a fost schimbată în parte, în sensul că s-a înlăturat obligația pârâtei SC PCB I. D. S. de plată a cheltuielilor de judecată, menținându-se restul dispozițiilor sentinței atacate. Prin aceeași decizie s-a respins apelul declarat de apelantul reclamant B. D. V. împotriva încheierii civile nr. 15306/(...), iar intimatul reclamant B. D. V. a fost obligat să plătească intimatei SC PCB I. D. S. suma de 300 lei, cheltuieli de judecată în apel. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin sentinta atacată în speță a fost admisa cererea extinsa si precizata formulata de către reclamant împotriva pârâtelor SC R. S. S. si SC PCB I. D. S. S-a dispus rezolutiunea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între reclamant si pârâta SC R. S. S. din culpa exclusiva a pârâtei .A dispus restabilirea situatiei anterioare perfectarii antecontractului in sensul restituirii avansului achitat de reclamant catre pârâta si obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale aferente sumei respectiv începând cu data introducerii actiunii. Au fost obligate ambele pârâte la plata cheltuielilor de judecata in solidar. T. a apreciat că toate considerentele acestei sentințe reliefează neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către pârâta SC R. S. S., neîndeplinire culpabila si care justifica rezoluțiuna antecontractului . Problema restabilirii situației anterioare este motivată succint fiind o consecinta fireasca a rezoluțiuni, antecontractului sus mentionat . In consecința, a apreciat tribunalul, la modul în care este redactata sentința atât sub aspectul dispozitivului cât si sub aspectul considerentelor rezultă în mod neechivoc că prima instanță chiar dacă a admis acțiunea față de ambele pârâte si le-a obligat pe ambele la plata cheltuielilor de judecata a obligat doar pârâta SC R. S. S. la restituirea sumei de 20.000 EURO întrucât aceasta pârâtă a fost cea care a încasat în baza aceluiași antecontract aceasta suma de bani care nu a fost cesionata către cealaltă pârâta . Având în vedere ca prima instanța a reținut ca datorită pârâtei SC R. S. S. se pronunță rezolutiunea antecontractului de vânzare-cumpărare si ca aceasta este obligata la restituirea avansului achitat împreună cu dobânzile aferent, este evident ca în speță culpa procesuala aparține pârâtei SC R. S. S. întrucât datorita neîndeplinirii de către ea a obligațiilor contractuale s-a promovat prezenta acțiune . T. a apreciat ca pârâta SC PCB I. D. S. nu are obligația de a restitui acest avans cu dobânzile aferente întrucât este doar un succesor cu titlu particular al lui SC R. S. S. . Astfel conform actelor depuse în apel S. R. S. S. a devenit asociat la SC PCB I. D. S. In acest sens a adus ca aport la capitalul social o serie de imobile. A. aport la capitalul social este o transmisiune cu titlu particular si nu una cu titlu universal sau universala întrucât nu a avut loc prin fuziune, absorbtie, divizare totală sau partială a SC R. S. S. Ulterior, SC R. S. S. a cedat calitatea de asociat lui P. C. B. . Antecontractul de vânzare-cumpărare rezolutionat în speța a dat naștere unui drept de creanța si corelativ unei obligații personale în sarcina SC R. S. S. . In calitatea sa de succesor cu titlu particular SC PCB I. D. S. are calitatea de terț, o asemenea obligație personala neproducând efecte față de el. In actul prin care se aduce ca aport la capitalul social bunul cu privire la care s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare nu se prevede expres preluarea obligației personale născute din acest antecontract ci din contra se menționează ca aceste imobile sunt libere de sarcini . Obligatia de restituire a sumei plătite ca avans în urma rezoluțiunii unui antecontract nu poate rezulta implicit din înstrăinarea bunului si nici nu are caracter accesoriu acestei înstrăinări, iar o prevedere expresa în acest sens nu există. In consecință, tribunalul a apreciat că acestui pârât nu îi revine obligatia personala de restituire a avansului de 20.000 EURO. De altfel, aceasta sumă nici nu a fost transmisă în patrimoniul său, doar imobilul fiind adus aport la capitalul social . Față de aceste considerente, tribunalul a apreciat că toate motivele de apel invocate de către apelantul reclamant nu pot duce la admiterea cererii de lămurire a dispozitivului în sensul dorit de către reclamant. T. din aceleași considerente rezulta ca pârâta din extinderea de acțiune în mod greșit a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată nu ei aparținându-i fapta care a determinat promovarea prezentului litigiu . In ce privește acordarea cheltuielilor de judecată în cererea de lămurire a dispozitivului, tribunalul a precizat că legea prevede doar ca nu se acorda cheltuielile legate de lămurirea hotărârii. Această prevedere se justifica prin împrejurarea în acest caz";culpa " aparține instanței care a săvârșit o eroare materiala, a redactat un dispozitiv confuz sau nu a soluționat un capăt de cerere. In ipoteza în care însă instanta a redactat un dispozitiv clar, culpa procesuală în formularea unei cereri de lămurire neîntemeiată revine reclamantului, iar prevederile art. 274 C.pr.civ sunt din nou pe deplin aplicabile . Având în vedere toate considerentele mai sus expuse, tribunalul în temeiul art. 296 C., a admis apelul formulat de SC PCB I. D. S., a schimbat în parte sentinta apelată în sensul ca a înlăturat obligația de plată a cheltuielilor de judecată pusă în sarcina acestei apelante. T., a respinge apelul formulat de către reclamant împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de lămurire a dispozitivului . In temeiul art. 298, 274 C.pr.civ tribunalul a obligat apelantul reclamant să plătească intimatei SC PCP I. D. S. suma de 300 lei cheltuieli de judecata în apel constând în onorariu avocatial. Împotriva acestei decizii reclamantul B. D.-V. a declarat recurs întermen legal, solicitând instanței admiterea acestuia, modificarea hotărâriiatacate în sensul respingerii apelului declarat de S. PCB I. D. S. ca nefondat și a admiterii apelului reclamantului. În motivarea recursului, reclamantul a învederat instanței că decizia recurată este nelegală și nefondată fiind susceptibilă de criticile de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 7 și 9 C. În ceea ce privește apelul declarat de S. PCB I. D. S., în mod nelegal instanța a înlăturat argumentele reclamantului invocate prin întâmpinare. În opinia recurentului, instanța de fond a procedat în mod just la admiterea acțiunii civile extinsă și precizată, față de ambele pârâte, care au fost obligate în solidar la plata cheltuielilor de judecată. pentru a nu exista nici un fel de dubiu cu privire la întinderea și aplicarea dispozitivului sentinței civile nr. (...) a J. C.-N., reclamantul a înțeles să formuleze o cerere de lămurire a acestui dispozitiv, cerere care a fost soluționată prin încheierea civilă nr. 15306/(...), care a fost ulterior atacată cu apel de către reclamant. Acordarea cheltuielilor de judecată se întemeiază pe ideea de culpă a părții care a pierdut procesul, așa cum prevede art. 274 alin. 1 C., cu condiția ca ele să fie solicitate în mod expres de către partea interesată. În ipoteza în care sunt mai mulți reclamanți ori pârâți sunt aplicabile dispozițiile art. 277 C. În opinia reclamantului, natura juridică a cheltuielilor de judecată este aceea de despăgubire acordată părții care a câștigat procesul pentru prejudiciul cauzat de culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții. În speță, culpa procesuală aparține ambelor pârâte, atât S.C R. S. S. cât și S. PCB I. D. S., întrucât nici una dintre ele nu și-a executat obligațiile proprii. Instanța de fond a respectat principiul disponibilității prevăzut de art. 129 alin. 6 C. și având în vedere că nici una dintre pârâte nu se află într-o situație de exceptare de la plata cheltuielilor de judecată, judecătoria a procedat în mod corect la obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată. Instanța de apel a dat o greșită interpretare și aplicare a prevederilor art. 969 și art. 973 cod civil precum și a excepțiilor de la principiul relativității contactelor față de terți, categoria avânzilor cauză. Calificarea operațiunii prin care pârâta S. R. S. S. a adus ca și aport în natură la capitalul social al S. PCB I. D. S. un număr de imobile, printre care și acela ce a făcut obiectul antecontractului în litigiu, ca o transmisiune cu titlu particular și stabilirea calității de terț a pârâtei S. PCB I. D. S. față de antecontractul perfectat cu reclamantul, iar nu de având cauză, este în opinia recurentului, fundamental greșită. În calitatea sa de succesoare în drepturile și obligațiile S. R. S. S., respectiv de având cauză cu titlu universal, pârâtei S. PCB I. D. S. îi reveneau drepturile și respectiv îi incubau obligațiile autoarei sale, inclusiv în privința antecontractului încheiat cu reclamantul. Tot eronată este și aprecierea potrivit căreia drepturile și obligațiile rezultate din operațiunea încheiată între S. R. S. S. și S. PCB I. D. S. ar avea un caracter personal și nu unul real așa cum pretinde recurentul. Față de caracterul real al drepturilor și obligațiilor care au legătură strânsă cu bunul dobândit de pârâta S. PCB I. D. S., precum și faptul că antecontractul în litigiu are dată certă anterioară transmisiunii, calitatea de având cauză a pârâtei S. PCB I. D. S. apare ca fiind indiscutabilă. În privința modului de soluționare a apelului declarat de reclamant împotriva încheierii civile nr. (...) a J. C.-N., recurentul învederează că tribunalul a interpretat și aplicat greșit normele legale incidente în cauză. Problema culpei nu putea comporta discuții decât în privința pârâtei S. R. S. S., întrucât până la data formulării acțiunii, cesiunea de antecontract nu a operat, iar pe de altă parte, culpa se circumscrie unor obligații asumate personal de S. R. S. S. anterior cesiunii. Acțiunea introductivă a fost precizată și extinsă și față de pârâta S. PCB I. D. S. menținându-se aceleași pretenții ca și față de pârâta inițială. În condițiile în care nu s-a reținut că acțiunea a fost admisă, față de această din urmă pârâtă, doar pentru opozabilitate, dispozitivul hotărârii sub aspectul întinderii sale trebuia să o vizeze și pe aceasta. În mod greșit s-au acordat cheltuielile de judecată în procedura reglementată de art. 2811 C., întrucât prevederile art. 2813 alin. 2 reglementează o situație de excepție, prin derogare de la art. 274 și urm. C. În această procedură este instituită regula de principiu a neacordării cheltuielilor de judecată ocazionate de procedura de lămurire, îndreptare, completare a hotărârilor, indiferent de soluția dată asupra cererilor circumscrise acestor proceduri. Practic instanța a realizat o nepermisă adăugare la lege și o înfrângere a principiului normei generale a art. 274 C., în detrimentul normei speciale, a art. 2813 alin. 2 C. În opinia recurentului, instanța s-a mărginit să procedeze la redarea argumentelor cuprinse în hotărârea primei instanțe fără a proceda la realizarea unei motivări efective în sensul art. 261 alin. 1 pct. 5 C. Pârâta intimată S. PCB I. D. S., prin întâmpinare, a solicitat respingerearecursului ca nefondat și obligarea reclamantului recurent la plata cheltuielilor de judecată (f.18-20). În susținerea poziției procesuale, pârâta intimată a menționat că a fost introdusă ca parte în proces ulterior formulării cererii de chemare în judecată, la data de (...), pentru opozabilitate, în condițiile în care prin extinderea de acțiune reclamantul nu a formulat nici o solicitare care să o vizeze în mod direct. În aceste condiții nu se poate susține că se subînțelege că ambele pârâte au fost obligate în solidar la restituirea avansului în sumă de 20.000 euro, astfel încât dispozitivul primei instanțe este foarte clar și stabilește în sarcina cărei pârâte îi revine obligația de restituire a avansului achitat. În mod corect tribunalul a reținut că pârâta rea calitatea de succesor cu titlu particular a S. R. S. S. și, în consecință, are calitatea de terț față de antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat de reclamant cu pârâta S. R. S. S., nefiind ținută de obligațiile ce cad în sarcina promitentei vânzătoare. În mod corect au fost acordate cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei atât la instanța de fond cât și în apel, întrucât acestea se suportă de către partea care a pierdut procesul. Pârâta intimată S. R. S. S., prin S. R. L. S. deși legal citată, nu s-aprezentat personal sau prin reprezentat în față instanței și nu a depus întâmpinare prin care să-și exprime poziția procesuală. În ședința publică din (...), Curtea din oficiu, în temeiul art.306 alin.2 coroborat cu art.304 pct.3 C., a pus în discuția părților un motiv de recurs de ordine publică, respectiv necompetența materială a primei instanțe, J. C. N., de a soluționa prezentului litigiu având în vedere natura comercială a cauzei, precum și faptul că valoarea obiectului litigiului este de 48.000 euro, care transformați în lei la cursul valutar de la data introducerii acțiunii, respectiv de la data de (...), depășește valoarea de 100.000 lei, potrivit art.2 pct.1 lit.a C., astfel încât competența materială în primă instanță ar fi revenit T. C. C. Analizând decizia criticată prin prisma motivului de recurs de ordine publică, precum și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele: Astfel, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul B. D.-V. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta SC R. S. S., să dispună rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare perfectat la data de (...), privind apartamentul nr. 29 situat în blocul de locuințe din comuna A., str.L. nr. 323, jud.C., înscris actualmente în CF nr. 50075-C1-U16 A., din conversia CF nr.4226 A., din culpa exclusivă a pârâtei; să dispună restabilirea situației anterioare perfectării antecontractului de vânzare cumpărare, în sensul restituirii avansului achitat de reclamant pârâtei, în cuantum de 20.000 euro; să dispună obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale aferente sumei precizate, începând cu data introducerii prezentei acțiuni și până la plata integrală a acesteia. Ulterior, la data de (...), reclamantul a înregistrat o „Precizare și extindere a cererii de chemare în judecată"; față de pârâta S. PCB I. D. S. cu motivarea că soarta juridică a antecontractului de vânzare cumpărare privește în mod direct și nemijlocit pe această pârâtă, în calitate de proprietar actual al imobilului în litigiu, obiectul cererii introductive fiind astfel grefat, atât pe o obligație, cât și pe o cauză comună a pârâtelor (f.107 dosar fond). Prin antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de (...) între reclamantul B. D.-V., în calitate de promitent cumpărător și pârâta SC R. S. S., în calitate de promitentă vânzătoare, aceasta din urmă a promis să vândă imobilul situat în comuna A., jud.C., str.L. nr.323, format din 3 camere, bucătărie, baie, hol si balcon, in suprafața totala de 81 mp, având următoarele finisaje: gresie, faianță, obiecte sanitare, parchet, centrala termica proprie, geamuri termopan, zugrăveli lavabile (f.13 dosar fond). Imobilul mai sus menționat figurează într-un corp de clădire achiziționat de către vânzător în cursul anului 1998 unde acesta a edificat în baza autorizației de construcție cu nr.90/(...) emisă de P. com. A. un număr de apartamente cu destinație de locuințe sociale. Prețul de vânzare stabilit de comun acord între părțile contractante este de 48.000 euro, din care 20.000 euro s-au achitat la data de (...), iar suma de 28.000 euro va fi achitată până cel târziu la finalizarea contractului autentic. Conform actelor depuse în apel la f.41-55, S. R. S. S. a devenit asociat la SC PCB I. D. S., iar în acest sens a adus ca aport la capitalul social o serie de imobile, printre care și imobilul în litigiu. Prin urmare, în cauză, pârâta S. R. S. S. s-a obligat să edifice în scop de revânzare un imobil, în speță imobilul situat în comuna A., jud.C., str.L. nr.323, format din 3 camere, bucătărie, baie, hol si balcon, in suprafața totala de 81 mp, având următoarele finisaje: gresie, faianță, obiecte sanitare, parchet, centrala termica proprie, geamuri termopan, zugrăveli lavabile, exercitând astfel un fapt de comerț obiectiv care se încadrează în dispozițiile art. 3 pct. 8 Cod comercial, perspectivă din care susținerile reclamantului recurent privitoare la faptul că vânzarea imobilului are o natură civilă și nu una comercială determinată de faptul că reclamantul este o persoană fizică care a cumpărat apartamentul pentru sine și nu în scop de revânzare nu pot fi primite. Mai mult decât atât, Curtea reține că, chiar și în ipoteza în care actul încheiat ar fi comercial doar pentru promitenta vânzătoare, respectiv pârâta intimată S. R. S. S., față de care actul este comercial potrivit celor anterior arătate, în considerarea dispozițiilor art. 56 Cod comercial, acesta este supus legislației comerciale și în privința celuilalt cocontractant, respectiv reclamantul recurent. Fiind, așadar, stabilită natura comercială a litigiului, în cauză, în cele ce urmează, Curtea va analiza natura evaluabilă sau neevaluabilă în bani a litigiilor având ca obiect rezoluțiunea unor acte juridice de natura celui care face obiectul prezentului litigiu. În acest sens, Curtea reține Decizia nr.32/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, prin care instanța supremă a stabilit că dispozițiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a și b și art. 2821 alin. 1 din Codul de procedură civilă, se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și a căilor de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare. Așadar, având în vedere aceste considerente și față de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv acțiunea în rezoluțiunea antecontractului de vânzare cumpărare, a cărui valoare depășește suma de 100.000 lei la data introducerii acțiunii, Curtea constată că în speță sunt incidente dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a C., potrivit cărora procesele și cererile în materie comercială, al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei se judecă în primă instanță de către tribunal. Prin urmare, valoarea obiectului cererii de chemare în judecată și natura comercială a litigiului, atrag competența de soluționare în primă instanță a tribunalului specializat, în speță Tribunalul Comercial Cluj perspectivă din care, hotărârea pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca este nelegală, fiind încălcate dispozițiile legale mai sus citate, cu privire la competența materială de soluționare a litigiului în prima instanță. Susținerile reclamantului recurent referitoare la faptul că excepția necompetenței materiale a instanței de fond putea fi invocată doar la prima zi de înfățișare în fața instanței de fond potrivit art.1591 C. introdus prin L. nr.202/2010, nu pot fi reținute deoarece, pe de-o parte, Curtea nu a invocat o astfel de excepție, ci a invocat un motiv de recurs de ordine publică în temeiul art.306 alin.2 raportat la art.304 pct.3 C., iar pe de altă parte, potrivit art. XXII alin.2 din L. nr.202/2010 „Dispozițiile … art. 159, art. 159^1, …, art.304 pct.3 … din Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, se aplică numai proceselor, cererilor și sesizărilor privind recursul în interesul legii, începute, respectiv formulate după intrarea în vigoare a prezentei legi";, astfel încât cererea de chemare în judecată fiind înregistrată la data de (...), anterior intrării în vigoare a actului normativ, prevederile art.1591 C. introduse prin L. nr.202/2010 nu sunt aplicabile în speță. Pentru aceste considerente și având în vedere că motivul de recurs de ordine publică este întemeiat Curtea, în temeiul art.312 alin1., alin.3 și alin.6 coroborat cu art.304 pct.3 C., va admite în parte recursul declarat de reclamantul B. D.-V. împotriva deciziei civile nr. 1. din (...) a T. C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o casează în întregime și rejudecând, în temeiul art. 297 alin.2 C., admite în parte apelurile declarate de reclamantul B. D.-V. și de pârâta S. PCB I. D. S. în contra încheierii civile nr. 15306/(...), precum și în contra sentinței civile nr. 5361/(...) a J. C.-N., pronunțată în dosarul civil nr. (...), pe care le anulează în întregime și trimite cauza pentru competentă soluționare în primă instanță la Tribunalul Comercial Cluj. Ținând seama de faptul că recursul reclamantului a fost admis datorită motivului de recurs de ordine publică, invocat din oficiu, Curtea statuează că este inutilă cercetarea celorlalte motive de recurs invocate de reclamant care vizează nelegalitatea deciziei criticate, precum și a apărărilor pârâtei intimate S. PCB I. D. S., care vor fi analizate de instanța de fond competentă material, Tribunalul Comercial Cluj. PENTRU A. M.IVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Admite în parte recursul declarat de reclamantul B. D.-V. împotriva deciziei civile nr. 1. din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o casează în întregime și rejudecând, admite în parte apelurile declarate de reclamantul B. D.-V. și de pârâta S. PCB I. D. S. în contra încheierii civile nr. 15306/(...), precum și în contra sentinței civile nr. 5361/(...) a J. C.-N., pronunțată în dosarul civil nr. (...), pe care le anulează în întregime și trimite cauza pentru competentă soluționare în primă instanță la Tribunalul Comercial Cluj. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 01 iulie 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, I.-D. C. A.-A. P. C.-M. CONȚ A. A. M. GREFIER, Red.A.A.P. Dact.H.C./3 ex./(...). Jud.fond: S. I.; Jud.apel: A.A. M., O.R. Ghișoiu;
← Decizia civilă nr. 539/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 5283/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|