Decizia civilă nr. 5283/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
D. CIVILĂ NR. 5283/R/2011
Ședința data de 15 decembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. C. JUDECĂTOR: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I. GREFIER: A. B.
P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ este reprezentat de
PROCUROR: A. S.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții C. V. și C. V. împotriva sentinței civile nr. 765 din 23 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul numărul (...), privind și pe pârâtul intimat S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. G. A F. P. C., având ca obiect despăgubiri L. nr.2..
La apelul nominal făcut la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror A. S., lipsă fiind reclamanții recurenți și reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat pârâtului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 13 decembrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, pârâtul intimat a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate, precum și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 al.2 cod procedură civilă.
Instanța lasă cauza la a doua strigare pentru a da părților posibilitatea să se prezinte in instanță.
La apelul nominal, făcut la a doua strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror A. S., lipsă fiind reclamanții recurenți și reprezentantul pârâtului intimat.
C., având în vedere că pe cererea formulată de către reclamanți, aceștia au arătat că declară apel împotriva sentinței civile nr. 765 din 23 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul cu numărul de mai sus, pune în discuție calea de atac formulată de către reclamanți, ca fiind recurs, raportat la dispozițiile L. nr. 2. și la data pronunțării sentinței atacate.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că într-adevăr calea de atac este recursul, raportat la dispozițiile L. nr. 2. și la data pronunțării sentinței atacate și arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, C. constată prezenta cauză în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond asupra recursului.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate de Tribunalul Cluj.
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C. F. și continuată de succesorii acestuia, C. V. și C. V., s-a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, să se constatate caracterul politic al condamnării la pedeapsa de 8 ani temnița grea pentru crime de uneltire împotriva securității interne a RPR aplicata prin sentința nr.
937/(...), pronunțata de T. M. C., Secția I-A; să fie obligat paratul S. R. prin
Ministerul Finanțelor Publice la plata unor daune morale in cuantum total de
876.000 euro, la cursul BNR din ziua plații, respectiv cate 300 euro pe fiecarezi de detenție, la care a fost supus in mod ilegal; să fie obligat paratul la platacheltuielilor de judecata.
Prin precizare a temeiului de drept al acțiunii, depusă de reclamant lafila 65 din dosar, reclamantul a arătat că-și întemeiază acțiunea pe art. 998,
999 C., 504,506 C., L. 2., jurisprudența C., practica instanțelor interne.
Reclamantul a completat acțiunea in sensul ca a mai invocat inca un temei juridic al acțiunii, astfel ca la acest moment reclamantul a promovat o acțiune, pentru aceeași cauza de fapt pe mai multe temeiuri juridice (cauze juridice: L. nr. 2., art. 998 si art. 999 din Codul Civil, art. 504-506 Cod procedura penala, art.5 paragraf 1 lit a) din C.) ceea ce este inadmisibil.
Prin sentința civilă nr. 765 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a admis excepția prescripției cu privire la capătul de cerere având ca obiect daune morale și în consecință:
S-a respins ca prescrisă cererea de obligare la plata de daune morale,formulată de reclamantul C. F., decedat în cursul procesului și continuat de C.
V. și C. V. împotriva pârâtului S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
S-a respins cererea de constatare a caracterului politic al condamnării.
S-a respins cererea privind cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Așa cum rezultă din actele aflate în arhiva CNSAS și depuse în copie la filele 76-137 din prezentul dosar, numitul C. F. a fost arestat la data de (...) și apoi condamnat prin S. penală nr. 937/1950 pronunțată de T. M. C., în dos. nr. 1001/1956, la 8 ani temniță grea, pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire contra ordinii sociale, în baza D.ui nr. 199/1950.
După executarea pedepsei, a fost eliberat la data de (...).
Instanța a reținut că potrivit art. 1 alin. 2 lit. i) din L. nr. 2., condamnările pentru faptele prevăzute de anumite texte de lege, printre care și D. nr. 199/1950, constituie de drept condamnări cu caracter politic. În consecință, nu se mai impune ca instanța să hotărască dacă această condamnare constituie sau nu o condamnare cu caracter politic, ea având caracter politic recunoscut prin lege.
În ceea ce privește petitul având ca obiect despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a condamnării, s-a invocat excepția prescripției.
Analizând această excepție, instanța a reținut următoarele:
Petitul de obligare a pârâtului la plata de despăgubiri a fost întemeiat, inițial, pe art. 5 din L. nr. 2. și apoi, după declararea ca neconstituțional a acestui text de lege, pe art. 998 Cod civil, L. 2., jurisprudența C. și art. 504,
506 C.pr.pen.
Instanța a observat că, așa cum a reținut chiar și C. E. a D. O., în deciziile sale, statele sunt libere să reglementeze termene și proceduri speciale de urmat pentru valorificarea unor drepturi.
Potrivit art. 1 din D. L. nr. 167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege. T. general de prescripție este de 3 ani.
Art. 8 din același act normativ, arată că prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut, sau trebuia să cunoască, atât paguba cât
și pe cel care a pricinuit-o.
În speță, atât paguba cât și cel care a pricinuit-o au fost cunoscute chiar din momentul condamnării. S.ul represiv care exista în R. până în 22 decembrie 1989 constituie un caz de forță majoră care a împiedicat reclamanții să formuleze o acțiune cum este cea de față, de aceea se poate aprecia că până la data de 22 decembrie 1989, cursul prescripției acțiunii în despăgubiri a fost suspendat.
Însă, din momentul în care regimul comunist represiv întreținut cu sprijinul Securității a fost înlăturat, nimic nu împiedica reclamanții să formuleze acțiunea în despăgubiri pentru suferințele morale cauzate prin condamnarea politică a defunctului C. F..
Recunoașterea caracterului abuziv al măsurilor represive la care au fost supuși foștii deținuți politici în timpul regimului comunist a fost făcută de către S. R. cu mult înaintea adoptării L. 2., prin D.-L. nr. 1., astfel încât termenul de prescripție al acțiunii în despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat prin măsurile represive luate de organele comuniste a început să curgă cel mai târziu de la data adoptării D.ui-L. nr. 1..
După încheierea termenului de 3 ani de la acea dată, nu se mai poate discuta de întreruperea termenului de prescripție prin acte normative ulterioare, întrucât cauza întreruptivă trebuie să intervină înăuntrul termenului.
Raportând data introducerii prezentei acțiuni ((...)), la momentul la care s-a născut dreptul la acțiune în despăgubiri, respectiv data intrării în vigoare a D.ui-L. nr. 1., rezultă că dreptul la acțiune în despăgubiri era prescris la momentul înaintării cererii de chemare în judecată.
Neexercitarea dreptului de a formula acțiunea în despăgubiri în termenul stabilit de lege face inutilă analizarea fondului, adică a faptului dacă prin condamnarea suferită în timpul regimului comunist au fost încălcate drepturile conferite prin C. europeană a drepturilor omului ori dacă sunt întrunite cerințele răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998
Cod civil.
De asemenea, nici prevederile art. 504 - 506 C.pr.pen. nu sunt aplicabile în speță, întrucât acestea se referă la numite cazuri, în care, în urma rejudecării, se stabilește prin hotărâre definitivă că nu a fost săvârșităfapta imputată ori că acea fapta nu există, fiind reglementată și o procedură specială. Astfel, conform art. 405 alin. 2 C.pr.pen, acțiunea pentru repararea pagubei poate fi pornită în termen de un an de la rămânerea definitiva a hotărârii de achitare sau de la data ordonanței de scoatere de sub urmărire.
Astfel fiind, în temeiul art. 137 Cod pr.civ coroborat cu art. 1 și art. 8 din D. nr. 167/1958, instanța a admis excepția prescripției dreptului la acțiune în despăgubiri pentru prejudiciul moral și pe cale de consecință, a respins ca prescrisă cererea formulată de reclamanți având ca obiect obligarea pârâtului la plata de despăgubiri pentru prejudiciul moral produs prin condamnare și executarea pedepsei.
Ca urmare a respingerii petitelor principale a fost respins și petitul accesoriu privind cheltuielile de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, calificat ca și recurs, reclamanții C. V. și C. V. solicitând anularea sentinței pronunțate de tribunal și în urma rejudecării admiterea în întregime a acțiunii formulate, cu cheltuieli de judecată la fond și în calea de atac.
În motivare s-au arătat în esență următoarele:
În mod nelegal instanța de fond nu a aplicat dispozițiile art. 20 și 21 din Constituția R.iei și C. E. a D. O.
Deciziile C. C. a R.iei nu împiedică instanțele de judecată să facă aplicarea dispozițiilor art. 20 din L. fundamentală și să dea prioritate pactelor și tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care R. este parte.
Potrivit art. 1 din Protocolul adițional la C. și jurisprudenței C.
Europene a D. O. noțiunea de bunuri privește atât bunurile actuale având o valoare patrimonială, precum și în situații precis delimitate creanțele determinate potrivit dreptului intern corespunzătoare unor bunuri cu privire la care cel îndreptățit poate avea o speranță legitimă că ar putea să se bucure efectiv de dreptul său de proprietate, fiind invocate mai multe hotărâri pronunțate de C. în acest sens.
În concret, prin dispozițiile art. 5 din L. nr. 2. i-a fost creată reclamantului speranța dobândirii unui bun, respectiv dreptul de a obține despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat prin condamnarea dispusă, intervenția legislativă și a C. C. pe parcursul judecării litigiului conducând la încălcarea principiului egalității armelor în procesul civil, încălcându-se dreptul reclamantului la un proces echitabil în sensul art. 6 din C..
Au fost invocate prevederile Declarației asupra principiilor de bază ale justiției privind victimele infracțiunilor și ale abuzului de putere adoptată de
A. G. a ONU prin R. nr. 4. din (...).
S-a mai invocat principiul egalității armelor prevăzut de art. 1, art. 4, art. 16 din Constituție și art. 14 din C..
Totodată s-a arătat că prin respingerea cererii a fost încălcat art. 15 alin. 2 din Constituție privind principiul neretroactivității legii, invocându-se jurisprudență internă și internațională în acest sens.
S-a arătat că este incident art. 3 din Protocolul nr. 7 la C. E. a D. O.
De asemenea s-au invocat prevederile art. 9 alin. 5 din Pactul internațional privind drepturile civile și politice și R. APCE nr. 1096/1996,
R. APCE nr. 1481/2006, R. Comitetului de M. al C. E. nr. 7. și D. de la V. a
A. P. a O. pentru Securitate și Cooperare în Europa adoptată în 2009.
S-a invocat de asemenea jurisprudența Înaltei Curți de C. și J.
Reclamantul a arătat că nu poate fi reținută culpa adoptării L. nr. 2. cu nerespectarea dispozițiilor neconstituționale în sarcina justițiabilului, astfel cum s-a făcut prin respingerea cererii.
În mod greșit a apreciat instanța de fond că acțiunea întemeiată pe prevederile art. 998 cod civil este prescrisă. Instanța de fond putea și trebuia să stabilească că termenul de prescripție prevăzut de art. 3 din D. L. nr. 167/1958 încalcă principiul nediscriminării prevăzut la art. 14 din C. pentru Apărarea D. O. și a Libertăților Fundamentale și dreptul de acces liber la justiție recunoscut de art. 21 din Constituția R. și art. 6 alin. 1 din C. E. a D. O.
S-a apreciat a fi încălcat și art. 14 din C. pentru Apărarea D. O. și a
Libertăților Fundamentale care consacră principiul nediscriminării.
Dreptul de a solicita repararea daunelor provocate prin condamnările abuzive s-a născut la data intrării în vigoare a L. nr. 2., efectele hotărârilor de condamnare cu caracter politic fiind înlăturate prin art. 2 din legea indicată.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 282 și urm. C.
În apărare, pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice a formulatîntâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
În motivare s-a arătat că în ceea ce privește petitul de obținere a daunelor morale s-a pronunțat Curtea Constituțională prin deciziile nr. 1354 și 1..
Nu au fost încălcate nici un fel de principii constituționale sau rezultând din C. E..
Analizând recursul declarat de reclamanții C. V. și C. V. împotriva deciziei civile numărul 765 din 23 septembrie 2011 a T.ui C., C. reține următoarele:
În mod corect s-a apreciat de către instanța de fond că în actualul cadru legislativ cererea reclamanților de acordare a daunelor morale în temeiul L. nr.2. nu are suport legal.
Dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., așa cum acestea au fost modificate prin OUG nr. 6., au fost declarate neconstituționale prin D. C. C. nr. 1358/(...), publicată în Monitorul Oficial nr. 761/(...), împlinindu-se și termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 din Constituția R.iei și art.31 din L. nr.47/1992 în interiorul căruia Parlamentul sau Guvernul puteau să pună de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, astfel că dispoziția legală ce constituie fundamentul juridic al acțiunii și-a încetat efectele juridice.
Nu se pune problema retroactivității legii civile în sensul art. 15 alin. 2 din Constituție, întrucât excepția de neconstituționalitate a fost admisă în cursul soluționării procesului și nu după ce hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă. Excepția de neconstituționalitate a unei legi sau a unei ordonanțe ori a unei dispoziții din acestea poate fi ridicată, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. 1 și 2 din L. nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. C., de oricare dintre părți, de procuror sau de instanță din oficiu, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia, cu condiția ca dispozițiile respective să aibă legătură cu soluționarea cauzei. Întrucât excepția de neconstituționalitate poate fi invocată și în căile de atac, admiterea ei lasă fără suport legal nu doar acțiunea civilă în justiție, ci și hotărârea judecătorească fundamentată în drept pe dispoziția declarată neconstituțională. În speță, o astfel de excepție nu a fost ridicată, însă a fostadmisă într-un alt dosar, ceea ce a făcut inadmisibilă sesizarea C. C. în prezenta cauză, raportat la dispozițiile art. 29 alin. 3 din L. nr. 47/1992, decizia C. nr. 1358/(...) fiind, însă, definitivă și obligatorie, conform art. 31 alin. 1 din același act normativ.
De altfel, în același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și
Justiție prin decizia nr.12/(...), fiind admis recursul în interesul legii și stabilindu-se că urmare a deciziilor C. C. nr.1. și 1360/2010 dispozițiile art.5 alin.1 lit.a teza I din L. nr.2. și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Nu se poate pune nici problema săvârșirii unui abuz, a unei discriminări sau a încălcării dreptului la un proces echitabil prin aplicarea deciziei C. C., astfel cum s-a arătat și în hotărârea atacată, raportat la considerentele anterioare, atâta timp cât dispoziția referitoare la obținerea compensațiilor nu a fost anulată ca urmare a unui mecanism ad-hoc ci ca urmare a exercitării controlului de constituționalitate, acest lucru fiind reținut și de C. E. a D. O.(Cauza Slavov și alții contra Bulgariei). În această hotărâre se apreciază că eventualele efecte negative pentru una sau alta dintre părțile proceselor aflate pe rol, sunt rezultatul funcționării normale a mecanismelor pentru controlul constituționalității în statul de drept, neputându-se pune problema încălcării art.1 din Protocolul nr.1 la C. și în consecință nici a art.14 din C., simpla posibilitate recunoscută prin lege de a obține despăgubiri pentru anumite prejudicii suferite în trecut neavând semnificația unei speranțe legitime, atâta timp cât deznodământul judiciar este incert până la momentul finalizării procesului. Inexistența vreunei încălcari a dreptului la un bun în sensul art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1, neexistând o speranță legitimă la plata daunelor morale a fost reținută de Curtea Constituțională în decizia nr. 1358/(...), motivarea fiind aceea că a existat un alt act normativ, respectiv D.-lege nr. 1., în temeiul căruia puteau fi solicitate astfel de despăgubiri, text ce a rămas în vigoare, motivul admiterii excepției de neconstituționalitate fiind, în principal, paralelismul legislativ.
Se constată că în mod corect a apreciat instanța de fond că dreptul la acțiune este prescris raportat la precizarea temeiului de drept al acțiunii, respectiv art. 998 C.civil, soluția fiind amplu motivată și din această perspectivă.
Sunt incidente în cauză prevederile art. 8 alin. 1 din D. nr. 167/1958, respectiv dreptul la acțiune a început să curgă în anul 1990, anul intrării în vigoare a D.ui -L. nr.1., act normativ care a reglementat drepturile persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la (...) precum și a celor deportate în străinătate sau constituite în prizonieri, la acel moment nemaiexistând nici o piedică în calea promovării unei astfel de acțiuni întemeiate pe dreptul comun care să aibă ca obiect repararea pagubelor pricinuite în perioada regimului comunist, pagube referitor la care s-a apreciat că nu au fost reparate prin măsurile dispuse prin acest decret lege.
Prin adoptarea D.ui L. nr. 1. intrat în vigoare la 9 aprilie 1990 s-a recunoscut caracterul politic al condamnărilor la care au fost supuse unele persoane în perioada următoare datei de 6 martie 1945, perioada detenției fiind considerată vechime în muncă, respectiv 1 an de detenție constituind 1an și 6 luni vechime în muncă. Totodată, persoanelor condamnate politic li s-a acordat și o îndemnizație lunară de 200 lei/pe an de detenție. Prin același act normativ foștilor condamnați politic li s-a acordat numeroase alte drepturi, astfel cum s-a reținut de către tribunal.
Totodată, din considerentele Deciziilor nr. 1. și 1360/2010 ale C. C. reiese că în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice au fost adoptate mai multe acte normative, art.4 din D. lege nr. 1. republicat și art.5 alin.1 lit.a din L. nr. 2. având aceeași finalitate, acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și a celor deportate sau constituite prizonieri. Diferența constă doar în modalitatea de plată, respectiv prestații lunare sau o sumă globală.
În consecință, în mod corect a apreciat instanța de fond că dreptul la acțiunea întemeiată pe dreptul comun nu s-a născut la apariția L. nr. 2. atâta timp cât anterior, persoanelor condamnate politic li s-a recunoscut dreptul la despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate politic.
Acțiunea întemeiată pe dispozițiile art.998,999 C. ar fi oricum nefondată având în vedere considerentele C. C. din decizia nr.1., considerente care conduc la concluzia că nu poate exista decât o obligație morală a statului de a repara prejudiciile de genul celor invocate de reclamanți.
Acțiunea apare ca nefondata și din perspectiva actelor internaționale invocate, inclusiv C. și practica C., acestea concluzionând în același sens, adică că nu se poate reține în sarcina statului vreo obligație de reparare a prejudiciilor cauzate în perioada regimului comunist.
Obligația statului nu poate fi decât una morală, rămânând la latitudinea sa modalitatea pe care înțelege să o aleagă în vederea reparării acestor prejudicii. Ori, în condițiile în care după anul 1989 a fost adoptat în acest sens D.-L. nr.1., se poate aprecia că statul a acționat deja în ceea ce privește repararea prejudiciilor cauzate de fostul regim comunist, acesta fiind motivul pentru care noua lege care se referă la aceeași problemă, L. nr.2., a fost declarată neconstituțională în partea referitoare la repararea prejudiciului moral prin acordarea de despăgubiri bănești.
Stabilindu-se în sens contrar, adică al existenței unei obligații a statului de reparare a acestor prejudicii cauzate de fostul regim comunist având în vedere principiile răspunderii civile delictuale, indiferent de opțiunea statului, s-ar ajunge la situația în care statul democrat ar fi considerat răspunzător de toate faptele organelor statului comunist săvârșite anterior anului 1989, trebuind să răspundă material, deși practic este vorba despre un întreg context istoric, context istoric care nu poate da naștere unei răspunderi civile a statului decât în situația în care acesta optează în acest sens.
Prin urmare, C., in temeiul art.312 alin.1 C. va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții C. V. și C. V. împotriva deciziei civile numărul 765 din 23 septembrie 2011 a T.ui C., pronunțată în dosarul numărul (...), pe care o va menține ca temeinica si legala.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE L. D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții C. V. și C. V. împotriva deciziei civile numărul 765 din 23 septembrie 2011 a T.ui C., pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 15 decembrie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. C. A. A. C. ANA I.
GREFIER, A. B.
Red.A.C./dact.L.C.C.
2 ex./(...)
Jud.fond: O. R. G.
| ← Decizia civilă nr. 2471/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 3058/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
