Decizia civilă nr. 539/2011, Curtea de Apel Cluj

Decizii și sentințe civile - Curtea de Apel Cluj (2011)

ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie

Dosar nr. (...)

DECIZIA C. NR. 539/R/2011

Ședința publică din 11 februarie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A.-A. P.

JUDECĂTORI: C.-M. CONȚ

I.-D. C. GREFIER : A. A. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. A. P. S., împotriva deciziei civile nr. 5. 9 noiembrie 2010 a T. C., pronunțată în dosar nr. (...), precum și împotriva încheierilor din data de (...) și (...) pronunțate în același dosar, privind și pe reclamanții intimați H. I. și H. E., precum și pe pârâții intimați A. E., A. E. și M. C.-N., PRIN P., având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, prezintă reprezentantul pârâtei recurente, avocat C. V. S., cu împuternicire avocațială de reprezentare la f. 20 din dosarul instanței de recurs și reprezentantul reclamanților intimați, avocat Ș. D., cu împuternicire avocațială de reprezentare la f. 68 din dosarul instanței de recurs, lipsă fiind părțile personal și reprezentantul pârâtului intimat M. C.-N., prin P.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul declarat de pârâta S. A. P. S. a fost introdus și motivat în termen legal, a fost comunicat părților adverse și este legal timbrat cu timbru judiciar mobil de 0,15 lei (f. 19) și cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 4 lei (f. 76).

S-a făcut referatul cauzei după care, având în vedere că pentru termenul de judecată anterior, pârâta intimată A. E. a formulat o cerere de amânare pentru angajarea unui apărător, iar până la acest moment la dosar nu a fost depusă împuternicirea avocațială care să ateste angajarea unui apărător de către această pârâtă intimată, instanța pune în discuție lăsarea cauzei la a doua strigare.

Reprezentantul pârâtei recurente și reprezentantul reclamanților intimați arată că nu se opun lăsării cauzei la a doua strigare, pentru a se da pârâtelor intimate A. E. și A. E. posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.

Curtea lasă cauza la a doua strigare, pentru a da pârâtelor intimate A. E. și A. E., precum și reprezentantului pârâtului intimat M. C.-N., prin P., posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.

La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul pârâtei recurente, avocat C. V. S. șireprezentantul reclamanților intimați, avocat Ș. D., lipsă fiind părțile personal și reprezentantul pârâtului intimat M. C.-N., prin P.

Reprezentantul pârâtei recurente arată că are de formulat patru chestiuni prealabile, prima privind transpunerea prezentei cauze la Secția C., de C. A. și F. a C. de A. C., pentru soluționarea recursului, având în vedere că litigiul are o natură comercială, iar competența de soluționare a cauzei revine S. Comerciale, de C. A. și F.

La întrebarea instanței, referitoare la faptul dacă prima instanță a soluționat litigiul ca pe un litigiu de natură comercială sau ca pe un litigiu de natură civilă, reprezentantul pârâtei recurente arată că instanța de recurs trebuie să stabilească dacă litigiul este un litigiu de natură comercială sau un litigiu de natură civilă și de asemenea, arată că, Curtea de A. este competentă să soluționeze recursul din prezenta cauză, însă fiind vorba de secții specializate, apreciază că se impune judecarea recursului de către Secția C., de C. A. și F.

Reprezentantul pârâtei recurente depune la dosar o copie de pe sentința civilă nr. 20/(...) pronunțată de Curtea de A. C. - Secția C., de C. A. și F. în dosarul nr. (...), prin care s-a soluționat conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul Comercial Cluj și Judecătoria Cluj-Napoca, pentru soluționarea litigiului dintre reclamanții S. S. S., S. S. și pârâții M. A., M. M. A., având ca obiect rezoluțiune contract, din care o copie o comunică reprezentantului reclamanților intimați.

Reprezentantul pârâtei recurente arată că în prezentul dosar operațiunile de construire au fost făcute de o societate comercială și este vorba de o acțiune, prin care o parte s-a obligat să transmită dreptul de proprietate unei alte părți, iar această a doua parte a început să construiască.

Curtea acordă cuvântul reprezentantului reclamanților intimați asupra aspectelor invocate de reprezentantul pârâtei recurente.

Reprezentantul reclamanților intimați arată că argumentul prezentat de reprezentantul pârâtei recurente este nefondat, întrucât obiectul prezentei pricini pornește de la niște raporturi de vecinătate, respectiv se solicită desființarea construcției ridicate ilegal și nu are absolut nimic comercial în ceea ce privește obiectul cauzei și raporturile dintre părți, iar din cunoștințele sale arată că pârâtele A. E. și A. E. sunt asociate la S. A. P. S. și de asemenea, invocă prevederile art. 480 Cod civil, privind respectarea dreptului de proprietate și a dreptului de servitute.

Reprezentantul pârâtei recurente arată că în situația în care Curtea de

A. C. are secții specializate, Secția C., de C. A. și F. poate stabili dacă prezenta cauză imprimă anumite aspecte de natură comercială, având în vedere că operațiunea de a construi este o operațiune comercială și faptul delictual al unui comerciant naște raporturi de drept comercial.

Curtea, în urma deliberării, raportat la obiectul prezentei cauze, astfel cum a fost formulat în primă instanță, respectiv obligarea pârâtelor A. E.,

A. E. și S. A. P. S. la demolarea construcției sau în caz contrar să fie împuterniciți reclamanții să procedeze la demolarea construcției pe cheltuiala pârâtelor, și având în vedere prevederile art. 28 din L. nr. 5., privind autorizarea lucrărilor de construcții, precum și faptul că la fond, în primă instanță, cauza a fost judecată de Judecătoria Cluj-Napoca, Secția C. și apelul a fost soluționat de Tribunalul Cluj, Secția C., constată că nu este necesar a se transpune cauza la Secția C. de C. A. și F., întrucât, Curtea consideră că e competentă Secția C. să soluționeze acest litigiu, însă pune în vedere reprezentantului pârâtei recurente să precizeze dacă înțelege săinvoce un motiv de recurs de ordine publică referitor la competența materială de soluționare a cauzei.

Reprezentantul pârâtei recurente invocă prevederile art. 159 alin. 2

C.pr.civ. și arată că Secția C. de C. A. și F. era competentă să soluționeze acest litigiu, având în vedere că litigiul este de natură comercială și este neevaluabil în bani, astfel încât, în temeiul art. 306 alin. 2 C.pr.civ. invocă acest motiv de recurs de ordine publică și solicită instanței să-l pună în discuție și să-l unească cu fondul cauzei.

Reprezentantul pârâtei recurente depune la dosar copii de pe următoarele înscrisuri: declarația autentificată sub nr. 300/(...) la B. A. „. prin care S. A. P. S. solicită notarea în CF a interdicției de apartamentare a imobilului situat administrativ în C.-N., str. Artelor nr. 27 și înscris în CF nr.

2. C.-N. (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. 14690) nr. topo 4247; procesul -verbal de recepție din data de (...) încheiat între S. A. Industry S. și S. A. P. S. cu privire la predarea și primirea lucrării executate de prestator conform Deviz de lucrări nr. 2 la imobilul în litigiu, cu participarea domnului expert M. D. certificatul de urbanism nr. 1772 din (...); Hotărârea Consiliului Local al M. C.-N., privind modificarea hotărârii nr. 431 din 21 iunie 2005 cu privire la construcțiile „. colective mici";, din care câte un exemplar îl comunică reprezentantului reclamanților intimați.

Reprezentantul pârâtei recurente arată că în situația în care reprezentantul reclamanților intimați insistă că pârâtele A. E. și A. E. sunt asociate la S. A. P. S., poate proba prin depunerea la dosar a unor înscrisuri din care să rezulte că cele două pârâte nu sunt asociate la S. A. P. S.

Reprezentantul reclamanților intimați arată că nu mai susține aspectul referitor la faptul că pârâtele A. E. și A. E. sunt asociate la S. A. P.

Reprezentantul pârâtei recurente depune la dosar copii de pe următoarele înscrisuri: cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. (...) la Tribunalul Cluj, prin care S. A. P. S. în calitate de reclamantă solicită obligarea pârâtului P. M. C.-N., la eliberarea A. de C. pentru imobilul situat administrativ în C.-N., str. Artelor nr. 27 și înscris în CF nr. 14690 nr. topo

4247, conform cererii și documentației înregistrate sub nr. 1. din (...); completarea motivelor de recurs în dosarul nr. (...) al C. de A. C. un extras de pe site-ul M. J., Curtea de A. C. din care rezultă că dosarul nr. (...) a fost soluționat la data de (...), în sensul admiterii recursului declarat de S. A. P. S. împotriva încheierii din data de (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C., pe care o modifică, în sensul că respinge cererea de suspendare și trimite cauza spre continuarea judecății; din care câte un exemplar îl comunică reprezentantului reclamanților intimați.

În temeiul art. 244 alin. 1 C.pr.civ., reprezentantul pârâtei recurente solicită suspendarea soluționării prezentului dosar, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. (...) al T. C., deoarece, în parte, soluția pronunțată în dosarul anterior menționat tranșează soluția ce se va pronunța în prezentul dosar.

Instanța pune în discuția reprezentantului reclamanților intimați cererea de suspendare formulată de reprezentantul pârâtei recurente.

Reprezentantul reclamanților intimați arată că, în opinia sa, nu se impune suspendarea judecării prezentului dosar până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. (...) al T. C., întrucât în prezentul dosar s-a stabilit cadrul procesual și acest dosar poate fi soluționat fără a se ține seama de cadrul procesual din dosarul nr. (...) al T. C., în care S. A. P. S. a solicitat obligarea P. M. C.-N. la eliberarea autorizației de construire pentruimobilul în litigiu, respectiv, fără a se ține seama de efectele negative pe care autorizația de construire desființată le-ar produce cu privire la edificarea construcției în litigiu.

Reprezentantul pârâtei recurente arată că dorește să pună concluzii pe fondul cauzei.

Curtea aduce la cunoștința reprezentantului pârâtei recurente faptul că instanța trebuie să se pronunțe mai întâi asupra cererii de suspendare formulată în temeiul art. 244 alin. 1 C.pr.civ.

Curtea, în urma deliberării, în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. 1

C.pr.civ., va respinge cererea de suspendare formulată de reprezentantul pârâtei recurente, privind suspendarea judecării prezentului dosar, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. (...) al T. C., întrucât instanța soluționează prezentul recurs în cadrul procesual stabilit de către părți și formulat în fața primei instanței, precum și în fața instanței de apel.

Reprezentantul pârâtei recurente arată că înțelege să formuleze o cerere de recuzare a membrilor completului de judecată C6-R, întrucât prin respingerea cererii de suspendare formulată în temeiul art. 244 alin. 1

C.pr.civ. și raportat la motivele pentru care a respins cererea de suspendare, instanța s-a antepronunțat în prezenta cauză.

Curtea pune în vedere reprezentantului pârâtei recurente să formuleze în scris cererea de recuzare a membrilor completului de judecată C6-R și să o timbreze cu o taxă judiciară de timbru în cuantum de 4 lei și cu un timbru judiciar mobil de 0,15 lei, urmând ca această cerere de recuzare să fie soluționată de către un alt complet de judecată, motiv pentru care fixează ora 10^{30 pentru luarea cauzei la a treia strigare.}

La ora 10⁴⁰, președintele completului de judecată C 3-R, respectiv domnul judecător T. D., procedează la pronunțarea soluției date cu privire la cererea de recuzare a membrilor completului de judecată C 6-R formulată de reprezentantul pârâtei recurente, după cum urmează:

„Respinge cererea formulată de pârâta recurentă S. A. P. S., de recuzare a completului de judecată C 6 R de la judecarea recursului promovat de pârâtă împotriva: deciziei civile nr. 5. pronunțată în dosar nr.

(...) al T. C., încheierilor din data de (...) și (...) pronunțate în același dosar.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...)";.

Cauza se reia la a treia strigare de către completul de judecată C 6-R.

La a treia strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul pârâtei recurente, avocat C. V. S. și reprezentantul reclamanților intimați, avocat Ș. D., lipsă fiind părțile personal și reprezentantul pârâtului intimat M. C.-N., prin P.

Reprezentantul pârâtei recurente arată că nu are de formulat alte cereri sau excepții de invocat, însă are nevoie de 10-15 minute pentru susținerea recursului, iar în situația în care instanța nu poate să-i acorde acest interval de timp, solicită amânarea pronunțării hotărârii în cauză, pentru a depune la dosar concluzii scrise.

La întrebarea instanței, referitoare la faptul dacă reprezentantul reclamanților intimați este de acord cu solicitările reprezentantului pârâtei recurente, reprezentantul reclamanților intimați arată că este de acord cu solicitările colegului său, respectiv în situația în care este posibil să i se acorde să susțină recursul în intervalul de timp de 10-15 min., iar în caz contrar să se dispună amânarea pronunțării hotărârii în cauză, pentru a i se da reprezentantului pârâtei recurente posibilitatea de a depune la dosar concluzii scrise.

Curtea din oficiu, invocă excepția inadmisibilității motivelor de recurs care vizează netemeinicia hotărârii atacate, în sensul reaprecierii stării de fapt și a probelor de către instanța de recurs, întrucât prin aceste motive de recurs pârâta recurentă s-a referit la probele care au fost analizate în fața instanței de apel, iar prevederile art. 304 pct. 10 și pct. 11 C.pr.civ. au fost abrogate prin art. I pct. 111^{1 și pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.}

Curtea după deliberare, respinge cererea privind amânarea pronun-

țării hotărârii în cauză, întrucât apreciază că nu se justifică o astfel de amânare.

Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat,

Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul reprezentantului pârâtei recurente și reprezentantului reclamanților intimați asupra recursului, cu precizarea ca aceștia să se refere și la motivul de recurs de ordine publică invocat de reprezentantul pârâtei recurente, precum si la excepția inadmisibilității acelor motive de recurs care vizează netemeinicia hotărârii atacate, invocată din oficiu de către instanță.

Reprezentantul pârâtei recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, în principal casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel în vederea administrării probei cu expertiza potrivit cererii de la f. 47 dosar apel, iar în subsidiar modificarea hotărârii recurate în concordanță cu art. 312 C.pr.civ., în sensul respingerii cererii introductive, pentru motivele dezvoltate pe larg în memoriul de recurs, cu cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.

De asemenea, solicită admiterea motivului de recurs de ordine publică privind lipsa competenței materiale a instanței de fond și a S. C. a T. C. în soluționarea prezentului litigiu.

Cu privire la excepția inadmisibilității acelor motive de recurs care vizează netemeinicia hotărârii atacate, invocată din oficiu de către instanță, reprezentantul pârâtei recurente solicită respingerea acesteia, întrucât pârâta recurentă și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9

C.pr.civ., având în vedere că motivele din decizia atacată sunt contradictorii

și străine pricinii.

Reprezentantul pârâtei recurente arată că prin recurs a solicitat ca instanța de recurs să constate dacă instanța de fond și instanța de apel au procedat în mod legal la administrarea probelor în prezenta cauză, având în vedere că o cerere de desființare a unei autorizații de construire poate fi admisibilă în temeiul a trei texte legale, respectiv în temeiul răspunderii delictuale, în temeiul prevederilor art. 998 C. civ. și următoarele, în temeiul de drept referitor la înlăturarea construcției și în temeiul prevederilor L. nr.

5., însă instanța de fond a reținut că se impune desființarea construcției, având în vedere „anularea autorizației de construire și reținerea cu autoritate de lucru judecat că această construcție nu se încadrează în cadrul general al zonei conform art. 32 alin. 2 din H.G. nr. 525/2006, atâta vreme cât pârâții nu s-au conformat dispozițiilor legale și nu au luat măsuri de remediere a deficiențelor menționate în hotărâre";, și nu a avut în vedere prevederile Codului de procedură civilă din care rezultă că pot exista varii situații care pot să conducă la desființarea construcției.

De asemenea, reprezentantul pârâtei recurente arată că instanța de apel deși era investită doar cu apelul declarat de pârâta S. A. P. S., aceasta prin soluția dată în cauză a înrăutățit situația pârâtei apelante în propria cale de atac și a reținut că atâta vreme cât a existat o încălcare a normelor de urbanism, singura modalitate pentru ca reclamanții să beneficieze de drepturile lor este îndepărtarea construcției edificate de către pârâtă, însăpârâta recurentă a construit având un act care se bucură de prezumția valabilității, iar în asemenea situație, instanța de apel trebuia să analizeze dacă este necesar sau preventiv ca pârâta apelantă să se oprească din efectuarea lucrărilor de construcții și după ce se lămurește acest aspect, pârâta să poată continua sau nu efectuarea lucrărilor de construcții.

Reprezentantul pârâtei recurente arată că S. A. P. S. nu a avut și calitatea de având cauza derivată din acte juridice, însă prin raportare la dreptul real și la dreptul concret, instanța de apel a reținut reaua credință a pârâtei S. A. P. S., având în vedere faptul că aceasta a cunoscut situația imobilului în litigiu și trebuia să nu construiască, deși în esență, instanța de apel susține că nu pune la îndoială faptul că atâta vreme cât s-a pronunțat o hotărâre de desființare a autorizației de construire, acel act administrativ nu mai produce efecte.

De asemenea, reprezentantul pârâtei recurente arată că în speță trebuia respectată servitutea urbanistică și regulamentele de urbanism și nu întotdeauna măsura care se impune a fi luată este desființarea construcției, însă în cauza de față instanța de apel a reținut că în mod greșit s-a eliberat autorizație de construire, având în vedere suprafața subsolului clădirii care nu corespundea regimului de înălțime al clădirii și coeficientului de utilizare.

Având în vedere că pentru a se repara deficiența mai sus menționată, pârâta a depus la dosar un script din care rezultă că s-a turnat o șapă de beton care reduce regimul de înălțime, reprezentantul pârâtei recurente consideră că instanța de apel trebuia să dea posibilitate pârâtei apelante să propună probe pentru a dovedi că deficiențele constatate la construcție pot fi remediate fără a se ajunge la desființarea construcției, apoi instanța de apel să administreze aceste probe și să pronunțe o hotărâre legală.

Având în vedere toate aspectele menționate mai sus, reprezentantul pârâtei recurente arată că nu își însușește pe deplin toate argumentele aduse cu privire la excepțiile invocate în cauză și de asemenea, arată că se impune admiterea recursului, pentru motivele dezvoltate pe larg în memoriul de recurs, având în vedere că instanța de fond și instanța de apel nu au pus în discuție probele solicitate de către pârâta S. A. P. S., iar instanța de apel doar a făcut referire la art. 32 din L. nr. 5., fără să pună în discuția părților aceste prevederi legale și nu a ținut seama de faptul că pârâta S. A. P. S. nu a cunoscut nevalabilitatea autorizației de construire, astfel fiind încălcat dreptul de proprietate al acesteia, mai precis a încălcat dispozițiile unei măsuri care conduce la exercitarea dreptului de proprietate al pârâtei S. A. P. S.

Reprezentantul reclamanților intimați solicită respingerea recursului, pentru motivele arătate prin întâmpinarea depusă la dosar și obligarea pârâtei recurente la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocațial, conform facturii și chitanței ale căror copii conforme cu originalul le depune la dosar.

În ceea ce privește caracterul civil sau comercial, reprezentantul reclamanților intimați arată că ridicarea unei construcții, în sine, nu constituie un act de comerț, conform prevederilor Codului comercial.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității acelor motive de recurs care vizează netemeinicia hotărârii atacate, invocată din oficiu de către instanță, arată că prin întâmpinarea depusă la dosar și reclamanții intimați au invocat această excepție, având în vedere faptul că reprezentantul pârâtei recurente dorește să repună în discuție nu doar starea de fapt, ci și hotărârea irevocabilă prin care s-a dispus anularea autorizației de construire.

Reprezentantul reclamanților intimați arată că ceea ce este esențial în această cauză este faptul că atunci când s-a dispus anularea autorizației de construire, s-a constatat că proiectul de construire este vădit ilegal, având în vedere aspectele legate de volumetria construcției și regimul de înălțime al construcției și având în vedere că nu există P.U.D. sau P.U.Z. care să permită o derogare de la acest proiect și, de asemenea, arată că în cauză este vorba de un act administrativ care a fost deja desființat.

În ceea ce privește calitatea de având cauza a pârâtei S. A. P. S., reprezentantul reclamanților intimați face trimitere la contractul de vânzare

-. depus la f. 43-48 din dosarul instanței de fond și arată că s-a stabilit odată cu autoritate de lucru judecat că s-a dispus desființarea autorizației de construire cu privire la imobilul în litigiu și s-a stabilit faptul că acel proiect de construire este contrar normelor de urbanism.

Reprezentantul reclamanților intimați arată că prin toate motivele de recurs pârâta recurentă dorește să răstoarne ceea ce s-a hotărât de către instanța de contencios administrativ și fiscal, iar pentru lămurirea acestui aspect face trimitere la f. 157 - 161 din dosarul care a fost acvirat la prezentul dosar și, de asemenea, arată că încălcarea dreptului de proprietate al pârâtei S. A. P. S., despre care se face vorbire în recurs, nu este reală, întrucât instanța a dispus desființarea autorizației de construire pentru apărarea dreptului de proprietate al vecinilor construcției edificate de S. A. P. S. și pentru respectarea normelor de urbanism.

De asemenea, reprezentantul reclamanților intimați arată că reprezentantul pârâtei recurente a susținut că instanța de apel nu a analizat aplicarea în speță a prevederilor art. 28 și art. 32 din L. nr. 5., însă având în vedere că și prin apelul declarat de pârâta S. A. P. S. s-a invocat art. 32 din L. nr. 5., consideră că atunci când a pronunțat hotărârea, instanța de apel a analizat prevederile acestui articol.

În ceea ce privește susținerea reprezentantului pârâtei recurente că în apel nu poate fi înrăutățită situația celui care a declarat apel, reprezentantul reclamanților intimați arată că pârâta a ridicat o construcție în ciuda faptului că autorizația de construire a fost desființată are deja o hotărâre judecătorească prin care se spune că acel proiect nu poate primi un aviz favorabil, întrucât au fost încălcate normele de urbanism.

In replică, reprezentantul pârâtei recurente arată că reprezentantul reclamanților intimați pune problema în mod subtil, referindu-se la efectele hotărârii judecătorești prin care s-a desființat actul administrativ, însă nu a încercat să susțină acest aspect raportat la calitatea de având cauza pe care o are sau nu o are pârâta S. A. P. S., respectiv reprezentantul reclamanților intimați se referă la o hotărâre dată într-un dosar unde reclamanții din prezentul dosar nu au fost părți.

De asemenea, reprezentantul pârâtei recurente arată că nu există norme de urbanism referitoare la volumetrie, iar anularea autorizației de construire s-a dispus prin prisma prevederilor art. 12 din L. nr. 5., iar instanța de apel nu a analizat, ci doar a reținut, că pârâta S. A. P. S. are calitatea de având cauza.

De asemenea, reprezentantul pârâtei recurente, arată că în speță este vorba de un proiect menit să corecteze ceea ce s-a greșit anterior.

C U R T E A

Prin sen tinț a c iv il ă nr . 1818/(...), pronunț ată de Judec ător ia Cl u j-Napoca în dosar nr. (...), s-au respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamanților, lipsei de obiect a cererii de chemare înjudecată și inadmisibilității cererii, invocate de pârâta S. A. P. S. s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții H. I. și H. E., în contradictoriu cu pârâții A. E. și A. E., S. A. P. S. și M. C.-N. prin P. și, în consecință, pârâții au fost obligați în solidar să procedeze la demolarea imobilului situat în C.-N., str. Artelor nr. 27, înscris în CF nr. 14690 nr. top

4247, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, în caz contrar reclamanții fiind autorizați să procedeze la demolarea construcției, pe cheltuiala pârâților.

P. a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că prin sentința civilă nr. 1. a T. C. s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții H. I. și H. E., în contradictoriu cu pârâții P. municipiului C.-N., A. E. și A. E., dispunându-se anularea autorizației de construire nr. 1193/(...), emisă de P. municipiului C.-N. în favoarea beneficiarelor A. E. și A. E., pe motiv că această autorizație nu respectă prevederile din certificatul de urbanism, intrând sub incidența dispozițiilor art. 7 din L. nr. 5. și a prevederilor art. 32 alin. 2 din H.G. nr.

525/2006, întrucât prin înălțimea și volumetria sa, imobilul ce urma a fi edificat în baza acestei autorizații, urma să vină în contradicție cu imobilele din jur.

Această sentință a devenit irevocabilă la data de (...), prin respingerea de către Curtea de A. C., prin decizia nr. 1., a recursurilor declarate de pârâți.

La data de (...) pârâtele A. au înstrăinat imobilul construcție edificat în temeiul autorizației de construire nr. 1193/(...) în favoarea pârâtei S. A. P.

S., printr-un contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2201.

Potrivit adreselor emise de P. municipiului C.-N., și aflate la filele 40-

41 din dosar, nu s-a emis pe numele pârâților niciun proces-verbal de constatare a contravențiilor sau o altă măsură de natură a asigura punerea efectivă în practică a sentinței civile nr. 1. a T. C.

Deși atât pârâtele A., cât și P. municipiului C.-N., au fost părți în dosarul nr. (...) al T. C., iar sentința nr. 1. le este opozabilă, totuși, nu au luat nicio măsură pentru a se conforma dispozițiilor acestei sentințe.

Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 27 din L. nr. 5., doar compartimentele de specialitate cu atribuții de control ale autorităților administrației publice locale ale municipiilor, sectoarelor municipiului B., orașelor și comunelor, pentru faptele săvârșite în unitatea lor administrativ- teritorială, sau, după caz, în teritoriul administrativ al sectoarelor municipiului B., potrivit competentelor de emitere a autorizațiilor de construire/desființare ar putea sesiza instanța cu o cerere privind demolarea construcției edificate fără autorizație de construire, însă instanța reține că, raportat la pasivitatea acestor organe, este de acceptat faptul că reclamanții H. sunt persoane direct interesate de intrarea în legalitate a construcției, altfel aceștia ar fi puși într-o imposibilitate efectivă de executare a sentinței nr. 1., fapt care ar contraveni dispozițiilor art. 6 C.E.D.O.

Instanța de judecată nu are ca scop să apere drepturi teoretice sau iluzorii, ci concrete și efective.

Or, ținând seama de starea de fapt invocată, a accepta punctul de vedere al pârâților, cum că reclamanții nu ar putea sesiza în mod efectivinstanța în vederea obligării lor la demolarea construcției edificate fără autorizație de construire, ar echivala cu lipsirea reclamanților de dreptul de acces la un tribunal, în contextul în care autoritățile competente nu au întreprins nicio măsură în acest sens. P. acest motiv, instanța va respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților.

Excepția lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată este neîntemeiată, întrucât autorizația de construire a fost anulată printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, astfel că din punct de vedere juridic aceasta nu a existat niciodată.

Faptul că pârâtele A. au continuat să construiască nu este de natură a acoperi această nulitate, fapt care se desprinde din interpretarea dispozițiilor art. 1 alin. 6 din L. nr. 5., limitarea posibilității demolării construcțiilor edificate fără respectarea dispozițiilor legale doar la perioada edificării acestora contravenind atât spiritului L. nr. 5., cât și interesului public general legat de dezvoltarea urbanistică a comunității.

Excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată este neîntemeiată, având în vedere faptul că reclamanții justifică un interes în susținerea acestei cereri și în intrarea imobilului edificat și deținut de către pârâți în legalitate, aceștia neavând la îndemână o altă posibilitate legală de a asigura punerea în executare a unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, prin care s-a constatat nelegalitatea autorizației de construire.

În ceea ce privește susținerea pârâtei S. A. P. S., cum că sentința civilă nr. 1. a T. C. nu îi este opozabilă, chiar dacă strict formal această susținere ar apărea întemeiată, instanța reține că pârâta S. A. P. S. are calitatea de având cauză cu titlu particular, preluând imobilul cu toate viciile acestuia, iar lipsa sa de diligență sau culpa pârâtelor vânzătoare de a-i aduce la cunoștință despre existența cauzei nu este de natură a înlătura obligativitatea tuturor persoanelor de a respecta o hotărâre judecătorească.

În ceea ce privește oportunitatea demolării construcției, instanța a reținut că aceasta nu se încadrează în cadrul general al zonei, conform art. 32 alin. 2 din H.G. nr. 525/2006, astfel că acțiunea este întemeiată conform art. 32 alin. 1 din L. nr. 5., republicată.

Împ o tr iv a aces te i se n tințe a decl ar at ape l, în ter men leg al, p âr âta S. A.

P. S., solicitând respingerea cererii introductive, în principal ca urmare aadmiterii excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților în formularea acțiunii introductive, a admiterii excepției lipsei calității procesual pasive a apelantei, admiterii excepției inadmisibilității acțiunii, a admiterii excepției lipsei de obiect a acțiunii, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.

În esență, s-a arătat în motivarea apelului că reclamanții sunt lipsiți de calitatea procesuală activă prin prisma art. 32 din L. nr. 5., pe care instanța de fond și-a întemeiat hotărârea, coroborat cu art. 27 și art. 28 din

L. nr. 5., texte legale în temeiul cărora cererea dedusă judecății putea fi formulată exclusiv de către autoritatea publică competentă potrivit legii speciale, în speță, de către P. municipiului C.-N.

T ribun alul Clu j, pr in dec iz ia c iv il ă nr. 5 48/A/(...), pronunț ată în dos ar nr. (...), a respins ca nefondat apelul pârâtei S. A. P. S., care a fost obligată la

3100 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamanților intimați H., reținându-se în considerentele deciziei următoarele:

Interpretarea dispozițiilor art. 32 din L. nr. 5., modificată, dată de către apelanți, prin coroborarea acestui text cu prevederile art. 27 și art. 28, este o interpretarea restrictivă, ce nu poate fi primită ab initio, fără a se cerceta condițiile concrete în care a fost promovată acțiunea de fond.

Deși la o analiză sumară a dispozițiilor art. 32 din L. nr. 5. s-ar putea concluziona că doar organul care ar fi aplicat sancțiunea în materie contravențională ar putea formula o cerere având ca obiect pretențiile formulate de reclamanți totuși, observând însă cu mai multă atenție aceste dispoziții legale se poate aprecia că legiuitorul nu a conferit în mod exclusiv acestei persoane calitatea de a acționa, prin respingerea posibilității unor persoane considerate vătămate de a se adresa instanțelor judecătorești.

În principal, trebuie avut în vedere interesul în vederea edictării unor norme legislative, scopul unei norme legislative fiind apărarea drepturilor și libertăților persoanelor, iar pentru atingerea acestui obiectiv, în acest scop, este posibil a se determina un anumit organ sau entitate, care să primească mandatul în vederea atingerii finalității pentru care norma a fost edictată.

În cauza de față este fără dubiu că organul emitent a rămas în pasivitate, în ciuda unei hotărâri judecătorești irevocabile, prin care autorizația de construire a fost anulată, astfel încât, este fără dubiu că scopul urmărit de reclamanți prin promovarea cererii prin care s-a pus în discuție legalitatea autorizației de construire era în sensul înlăturării consecințelor păgubitoare ca urmare a existenței unei construcții fără respectarea ansamblului general a normelor edictate pentru edificarea unei construcții, în justificarea calității procesuale active a reclamanților venind și alte norme cuprinse în Codul civil, respectiv, art. 974 C.

Este adevărat că S. A. P. S. nu a fost parte în litigiul prin care s-a stabilit legalitatea autorizației, însă, nu trebuie pierdute din vedere principiile care guvernează efectele nulității, unul din acestea fiind principiul quod nullum est, nullum producit efectum, în baza căruia, efectele hotărârii prin care s-a dispus anularea autorizației de construire continuă să producă efecte asupra tuturor actelor subsecvente.

În plus, una dintre excepțiile efectului relativității unui act juridic este aceea a avânzilor cauză cu titlu particular, categorie în care poate fi încadrată și apelanta.

Excepțiile invocate de pârât au fost corect respinse de prima instanță, raportat la ansamblul normelor juridice ce ocrotesc drepturile subiective ale părților și având în vedere aptitudinea unei persoane de a se adresa unei instanțe judecătorești pentru protejarea drepturilor și intereselor sale.

Existența unei proceduri administrative, care în cazul de față nu a fost exercitată de către cei îndreptățiți, dar și obligați, ca urmare a statuării irevocabile cu privire la autorizația de construire, nu poate îngrădi accesul efectiv al reclamanților, prin adresarea cu o cerere în vedere pronunțării unei hotărâri în acord cu interesul lor.

Excepția lipsei de obiect este neîntemeiată, având în vedere că instanța de fond a avut în vedere construcția actuală edificată în CF nr.

14690 nr. top 14247, iar nu cea evidențiată inițial în CF.

În ceea ce privește fondul cauzei, s-a reținut că într-adevăr L. nr. 5. are caracter special față de dispozițiile dreptului comun, însă aceasta este practic o problemă în afara fondului cauzei.

L. nr. 5., într-adevăr, reglementează edificarea în general a construcțiilor, însă nu poate fi caracterizată ca având un caracter special.

Argumentele legate de existența unui alt temei pe care reclamanții ar fi trebuit să își întemeieze cererea, nu pot fi primite.

S-a mai invocat de către instanța de apel, ca argument al soluției pronunțate, art. 6 C.E.D.O., în sensul că nu poate fi restrânsă aria persoanelor care să beneficieze de posibilitatea legală de a acționa.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâta S. A. P. S., solicitând admiterea recursului, în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și, în principal, casarea deciziei recurate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de apel, în vederea administrării probei cu expertiza, iar în subsidiar, modificarea hotărârii recurate în concordanță cu art. 312 C.proc.civ., în sensul respingerii cererii introductive, cu cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale.

Pârâta S. A. P. S. a declarat recurs și împotriva încheierii din 0(...) și din 0(...), prin care Tribunalul Cluj a respins cererea de suspendare formulată de recurentă.

În motivarea recursului s-a arătat că acțiunea introductivă a fost întemeiată de către reclamanți exclusiv pe dispozițiile art. 28 din L. nr. 5., iar instanța de fond și instanța de apel nu au pus în discuția contradictorie a părților incidența unor alte temeiuri de drept ori a unei alte instituții juridice.

S-a arătat de către recurentă ce anume a fost pus în discuție de către instanța de fond, prin încheierea din (...) și că fără nicio probă și în mod total eronat instanța de fond a reținut în considerentele hotărârii, pe baza simplelor susțineri ale reclamanților, că pârâtele A. au continuat edificarea construcției deși autorizația nu era conformă cu dispozițiile legale, ba mia mult, în cursul procesului au înstrăinat imobilul fără a încunoștința instanța despre acest transfer, în condițiile în care recurenta a dobândit terenul anterior promovării acțiunii de anulare, iar în virtutea legii autorizația și-a păstrat valabilitatea la transfer, recurenta fiind cea care a edificat imobilul.

Fără niciun temei, în mod eronat, instanța de fond a reținut calitatea de având cauză cu titlu particular a recurentei, bazându-se pe semnificația înscrisului de la fila 205.

În ceea ce privește soluția instanței de apel, recurenta a arătat că fără nicio motivare, prealabil rămânerii în pronunțare, prin încheierea din 0(...), a respins cererea de suspendare formulată de recurentă, iar prin încheierea din 0(...) a respins cererea de efectuare a expertizei tehnice-judiciare formulată de către recurentă.

În mod eronat instanța de apel reține în continuare calitatea recurentei de având cauză cu titlu particular în ceea ce privește sentința civilă nr. 1. a T. C., și că intrarea în legalitate și înlăturarea vătămării produse reclamanților nu se poate realiza într-o altă modalitate, decât aceea a desființării construcției.

Hotărârea recurată, arată recurenta, este pe deplin nelegală, fiind întemeiată pe motive contradictorii și străine pricinii, pronunțată cu desocotirea normelor legale aplicabile, a egalității părților în proces și a dreptului de apărare, cu desocotirea dreptului de proprietate și a atributelor acestuia, precum și cu desocotirea regimului legal al probelor în procesul civil, respectiv, cu desocotirea art. 41 din Constituția României și art. 480 C.

Ambele instanțe, atât instanța de fond, cât și instanța de apel, au reținut în mod nelegal că recurenta are calitatea de având cauză cu titlu particular, prin raportare la contractul de vânzare-cumpărare prin care aceasta a dobândit imobilul teren, fiind lipsit de relevanță juridică faptul că recurenta nu a fost parte în cauza de contencios administrativ ce a făcut obiectul dosarului nr. (...), în care s-a dispus anularea A., și fiind irelevant că la momentul la care recurenta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului, (...), acțiunea în contencios administrativ pentru anularea A. nuera înregistrată pe rolul instanței de judecată, aceasta fiind înregistrată abia la (...).

Prin transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului, odată cu înscrierea în CF a dreptului, A. rămâne valabilă potrivit legii și produce efecte în ceea ce privește dobânditorul, conform art. 7 alin. 14 din L. nr. 5., nici reclamanții și nici instanța din litigiul de anulare a A. neprocedând la verificarea persoanei care era beneficiarul actual al efectelor A. la momentul promovării acțiunii ori la momentul pronunțării hotărârii, în condițiile în care recurenta nu a avut cunoștință de existența litigiului privitor la legalitatea A.

Prin urmare, arată recurenta, în mod nelegal s-a reținut prin hotărârea recurată calitatea recurentei de având cauză cu privire la sentința nr. 1. a T. C., rămasă definitivă prin decizia nr. 1..

Recurenta este dobânditor cu titlu particular doar a imobilului teren, fără nicio construcție, construcția fiind edificată de către recurentă, cu materialele sale, pe terenul proprietatea sa.

Succesorul cu titlu particular este cel care dobândește ut singuli bunul de la autor, însă, în ceea ce privește construcția, recurenta nu a dobândit această construcție de la alte persoane, ci dreptul de proprietate asupra construcției a luat naștere direct în patrimoniul recurentei, prin construire, ca mod original de dobândire a proprietății.

Recurenta nu a fost parte în niciun proces precedent și nu a dobândit dreptul asupra construcției prin transmisiune, astfel încât nu justifică reținerea calității de având cauză în ceea ce privește regimul juridic al construcție edificate exclusiv de către recurentă în calitate de proprietar al terenului, și de constructor.

Reținerea calității de având cauză este nelegală și prin raportare la momentul promovării acțiunii judecătorești, hotărârea prin care a fost anulată A. fiind inopozabilă față de recurentă, întrucât aceasta a fost lipsită de posibilitatea de a-și apăra dreptul în proces în condiții de contradictorialitate cu adversarul său.

Recurenta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului și dreptul de a construi (ope legis), anterior sesizării instanței, fiind înscris în

CF transferul dreptului de proprietate la data de (...), transmiterea operând în baza contractului autentic de vânzare-cumpărare nr. 2201/(...), iar acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. (...) a fost promovată ulterior transmiterii dreptului, la (...).

Neavând calitatea de având cauză, nelegal fiind reținută o astfel de calitate în ceea ce o privește pe recurentă, este evident că recurentei nu îi poate fi opus principiul relativității efectelor hotărârii judecătorești și nici puterea lucrului judecat prin raportare la sentința nr. 1. și la decizia nr. 1., ambele pronunțate în dosar nr. (...).

Fiind un terț față de procesul care a avut ca obiect anularea A., în privința recurentei se poate pune în discuție cel mult caracterul de probă al acestor hotărâri judecătorești care au, în ceea ce o privește pe recurentă, valoarea unui fapt juridic, cu posibilitatea de a face dovada contrară.

În cauză, faptul juridic pe care îl poate proba hotărârea nr. 1. este cel mult înlăturarea prezumției de legalitate a A., rămânând deschisă recurentei posibilitatea de a proba contrariul, instanța de apel nepermițând însă administrarea dovezii contrare.

Recurenta, proprietara terenului, a edificat imobilul construcție și a devenit proprietara asupra acestuia, în acord cu dispozițiile art. 492 C., edificând construcția de bună-credință, în condițiile unei prezumții legale devalabilitate antrenată de existența actului administrativ, nefiind în măsură să își apere interesele legitime și drepturile legale de actul administrativ a cărui legalitate a fost pusă în discuție, ceea ce echivalează cu negarea și desființarea dreptului de proprietate al recurentei asupra construcției, drept dobândit prin construire și cu bună-credință și protejat legal conform art. 41 din Constituția României și art. 480 C.

P. a susține o acțiune în desființarea unei construcții este necesar ca reclamantul să dovedească vătămarea produsă, respectiv să dovedească încălcarea unui drept subiectiv recunoscut lui.

Tot în susținerea recursului, recurenta a invocat lucrarea de expertiză întocmită în dosarul nr. (...), făcând ample trimiteri la concluziile acesteia și concluzionând în sensul că instanța de apel nu a analizat în concret care este vătămarea produsă reclamanților și care sunt remediile unei astfel de presupuse vătămări, împrejurare raportat la care acțiunea reclamanților apare ca lipsită de interes în plan procesual.

Reținerea instanței de apel în sensul că executarea hotărârii prin care A. a fost anulată impune înlăturarea efectelor create în baza acestei autorizații, este lipsită de fundament juridic, întrucât, în primul rând, nu se poate pune problema executării hotărârii față de recurentă, care este un terț față de acea hotărâre, și căreia hotărârea nu îi este opozabilă, iar în al doilea rând, trebuie avut în vedere că dispozitivul sentinței nr. 1. al T. C. nu dispune în sensul desființării unei lucrări de construire ori a unui edificat.

Tot în motivarea recursului, s-a arătat că recurenta este vecină cu reclamanții intimați și că ambii au drepturi similare, de aceiași natură, respectiv drepturi de proprietate asupra unor imobile învecinate, iar dreptul de construire se acordă potrivit prevederilor legale, cu respectarea documentațiilor de urbanism și a regulamentelor locale de urbanism aferente, însă, regula de urbanism vine să limiteze dreptul de proprietate, mai precis prerogativele proprietarilor imobiliari, cât privește gestiunea imobiliară a bunurilor lor, și de aceea sarcina pe care acestea o determină este calificată drept servitute de urbanism.

Pe această linie de gândire recurenta a acționat în sensul respectării tuturor cerințelor urbanistice, a remedierii unor eventuale încălcări a servituților urbanistice, construcția fiind pe deplin încadrabilă în documentațiile urbanistice.

Fiind vorba de respectarea unor servituți, fie ele urbanistice, regimul general al servituților conduce la concluzia că în caz de încălcare a acestora se impun acele măsuri care asigură remedierea încălcării în modul cel mai economic posibil, iar nu demolarea construcției, în speță, existând doar acele carențe ale proiectului care au fost evidențiate în expertiza întocmită în dosar nr. (...), dar care însă nu îi este opozabilă recurentei.

În susținerea acestui motiv de recurs, recurenta a expus pe larg concluziile reținute în expertiza întocmită în dosar nr. (...).

Regimul juridic al construcției edificate în baza unei A. anulată ulterior edificării construcției, în condițiile în care valabilitatea A. a fost menținută ope legis, potrivit art. 7 din L. nr. 5., nu poate fi mai defavorabil celui al construcției edificate fără autorizație de construire ori cu nerespectarea autorizației de construire.

Pornind de la această premisă, rămâne a cerceta dacă dreptul de proprietate al recurentei asupra construcțiilor încalcă sarcinile care le revin ca proprietari, servituțile urbanistice sau servituțile civile recunoscute în favoarea reclamanților ori drepturile fundamentale ale acestora.

În acest sens, recurenta a depus în fața instanței de apel o expertiză extrajudiciară, în mod nelegal respinsă de către instanța de apel.

Tot în motivarea recursului au fost invocate diferite considerații jurisprudențiale și de doctrină, conform cărora măsura de desființare a construcției este una foarte severă cu consecințe deosebit de păgubitoare, putând fi luată numai ca urmare a unei culpe grave și a imposibilității tehnice de încadrare a lucrărilor în prevederile unei autorizații de construire, fiind de competența autorităților administrative să hotărască în ce măsură, actualmente, lucrarea edificată mai poate fi autorizată potrivit art. 28 din L. nr. 5..

Tot în motivarea recursului recurenta a invocat și prevederile art. 56 din Ordinul nr. 1430/2005, prin care au fost aprobate Normele Metodologice de aplicare a L. nr. 5., precum și diferitele reglementări ale art. 28 din L. nr.

5., începând cu forma inițială a acestei reglementări, și continuând cu reglementarea adusă prin L. nr. 1., concluzionând în sensul că, în temeiul acestui art. 28 din L. nr. 5., doar autoritatea administrației publice competente poate decide menținerea sau desființarea construcțiilor realizate fără autorizații de construire sau cu nerespectarea prevederilor acestora sau, instanța de judecată sesizată potrivit art. 32 din L. nr. 5..

Deși reclamanții și-au întemeiat exclusiv cererea de chemare în judecată doar pe prevederile art. 28 din L. nr. 5., nici instanța de fond și nici instanța de apel nu au pus în discuția contradictorie a părților incidența unor alte temeiuri de drept ori a unei alte instituții juridice, nesocotindu-se astfel dispozițiile art. 129 alin. 4 C.proc.civ.

S-a mai arătat de către recurentă că excepțiile invocate de către pârâtă trebuiau admise, hotărârile pronunțate în privința soluției dată acestor excepții fiind nelegale, iar prin raportare strictă la temeiul invocat al acțiunii, respectiv art. 28 din L. nr. 5., prin aceste hotărâri s-a încălcat principiul disponibilității și al contradictorialității și s-a desocotit și limita de învestire a instanței.

Pr in în tâmp in are a f or mul ată în c auz ă, re cl amanț ii in timaț i H. I. ș i H. E.

E., au solicitat respingerea recursului, menținerea deciziei recurate ca fiindtemeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.

S-a arătat în motivarea întâmpinării că recurenta a denaturat complet sensul calității de având cauză, această calitate revenindu-i recurentei, deoarece aceasta a achiziționat un teren care avea ca accesoriu propter rem o autorizație de construcție ulterior desființată printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, fiind evident că desființarea actului administrativ produce efecte retroactive, considerându-se că nu a existat niciodată, astfel că nici beneficiarul, și niciun eventual subdobânditor, nu pot susține că au ridicat construcția în baza unei autorizații de construcție valabile, fiind deci irelevant momentul la care a fost introdusă acțiunea ori la care s-a pronunțat hotărârea, ori stadiul lucrării la data la care s-a făcut vânzarea.

Construcția edificată este în contradicție cu specificul zonei, în neconcordanță cu planurile urbanistice generale și zonale, prin înălțimea și volumetria sa, fiind în vădit contrast cu imobilele din jur.

Nu poate fi reținută pretinsa încălcare a dreptului de proprietate, câtă vreme nicăieri în cuprinsul deciziei din apel nu se reține și nu se analizează chestiunea identității constructorului, aceasta nefiind un element care să determine soluția în speță.

Este străină de natura pricinii susținerea recurentei conform căreia situația constructorului a cărui autorizație a fost anulată este identică cu aceea a constructorului fără autorizație, întrucât, în primul caz, deja oinstanță s-a pronunțat asupra faptului că acea autorizație nu respectă normele legale, fiind contrară normelor de urbanism, în timp ce în a doua ipoteză, nu s-a pronunțat nicio instanță cu privire la acest aspect.

Pretinsa încălcare a dreptului la apărare a recurentei, dedusă din faptul că nu ar fi fost pus în discuția părților temeiul de drept al acțiunii, respectiv, art. 32 din L. nr. 5. (n.n. - L. nr. 5.), nu poate fi reținută, având în vedere că prin întâmpinarea la apel formulată de reclamanți la termenul din

0(...), aceștia au invocat tocmai incidența acestei dispoziții legale.

Este o evidentă forțare a regulilor procedurale susținerea că ar exista două acțiuni diferite, o acțiune în demolare fondată pe dreptul comun și o alta, ireconciliabil distinctă, fondată pe dispozițiile L. nr. 5. (n.n. - L. nr. 5.), câtă vreme nu există texte legale exprese și detaliate care să se refere la o acțiune de drept comun privitoare la demolarea unor construcții ridicate fără autorizație.

La termenul de judecată din (...), în temeiul art. 306 alin.2 C. proc. Civ., recurenta a invocat un motiv de recurs de ordine publică, și anume, faptul că potrivit prevederilor art. 159 alin. 2 C.proc.civ., Secția C. de C. A. și F. a C. de A. C. era competentă să soluționeze acest litigiu, având în vedere că litigiul este de natură comercială și este neevaluabil în bani, solicitând totodată instanței să-l unească cu fondul cauzei.

Recursul este fondat.

În fundamentarea soluțiilor pronunțate, atât instanța de apel, cât și instanța de fond, au pornit de la o dublă premisă juridică eronată, și anume, pe de o parte, aceea că reclamanții, raportat strict la temeiul de drept pe care și-au întemeiat exclusiv cererea de chemare în judecată - art. 28 din L. nr. 5. -, ar justifica calitatea procesuală activă necesară pentru promovarea cererii deduse judecății, iar pe de altă parte, aceea că pârâta S. A. P. S. are calitatea de având cauză în raport cu sentința nr. 1575/(...) a T. C., rămasă definitivă și irevocabilă, și prin care a fost anulată autorizația de construire în baza căreia a fost edificată construcția a cărei demolare s-a solicitat în cauza pendinte.

Reclamanții au învestit instanța cu o acțiunea având ca obiect o tipică obligație de a face, respectiv, de obligare a pârâților A. E. și E., S. A. P. S. și M. C.-N. prin P., la demolarea construcției edificată pe terenul situat în C.- N., str. Artelor nr. 27, înscris în CF nr. 14690 nr. top 4247, pe motiv că autorizația de construire a fost anulată printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.

Temeiul juridic al cererii introductive de instanță, invocat exclusiv de către reclamanți, îl constituie dispozițiile art. 28 din L. nr. 5., iar în expunerea de motive pe care reclamanții și-au întemeiat cererea, aceștia au arătat care au fost motivele pentru care a fost anulată autorizația de către instanța de contencios administrativ.

Art. 28 din L. nr. 5., în redactarea inițială a legii, prevedea următoarele:

„O data cu aplicarea amenzii pentru contravențiile constatate potrivit art. 27 se dispune oprirea executării lucrărilor sau desființarea construcțiilor nelegal realizate, pentru încadrarea în prevederile autorizației sau readucerea terenurilor la starea inițială, după caz";.

În forma republicată a L. nr. 5., astfel cum aceasta a fost reactualizată până la data de (...) - cererea introductivă de instanță fiind înregistrată sub imperiul acestei reglementări la (...) -, art. 28 prevedea următoarele:

„(1) O data cu aplicarea amenzii pentru contravențiile prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. a) si b) se dispune oprirea executării lucrărilor, precum si, după caz, luarea masurilor de încadrare a acestora in prevederile autorizațieisau de desființare a lucrărilor executate fara autorizație ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, intr-un termen stabilit in procesul- verbal de constatare a contravenției.

(2) Decizia menținerii sau a desființării construcțiilor realizate fara autorizație de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia se va lua de către autoritatea administrației publice competente, pe baza planurilor urbanistice si a regulamentelor aferente, avizate si aprobate in condițiile legii, sau, după caz, de instanța. P. lucrări ce se executa la clădirile prevăzute la art. 3 lit. b) este necesar avizul M. Culturii si cultelor.

(3) Măsura desființării construcțiilor se aplica si in situația in care, la expirarea termenului de intrare in legalitate stabilit in procesul-verbal de constatare a contravenției, contravenientul nu a obținut autorizația necesara";.

Rezultă, așadar, din textul art. 28 al L. nr. 5. că are îndreptățirea de a se adresa instanței de judecată cu o cerere prin care să se solicite oprirea executării lucrărilor, ori încadrarea acestora în prevederile autorizației sau desființarea lucrărilor executate fără autorizație exclusiv autoritatea administrației publice competente, în speță, o atare îndreptățire revenind P. municipiului C.-N.

Drept urmare, prin prisma art. 28 al L. nr. 5., putea justifica în cauză calitatea procesuală activă pentru promovarea cererii având ca obiect desființarea construcțiilor, exclusiv P. municipiului C.-N., iar nicidecum niște persoane fizice, căror L. nr. 5., lege specială în materia autorizării executării construcțiilor, nu le conferea o atare îndreptățire legală.

Nu li se poate nega reclamanților dreptul de acces liber la justiție, în deplin acord cu dispozițiile art. 21 din Constituția României și art. 6

C.E.D.O., însă, acest drept reclamanții nu-l pot exercita pe calea legii speciale, respectiv, în temeiul art. 28 din L. nr. 5., ci doar pe calea dreptului comun, adică, în condițiile art. 998-999 C., dacă dovedesc că prin edificarea acestei construcții li s-a cauzat un prejudiciu decurgând, fie din nerespectarea unei servituți de vedere, fie a unei servituți privind distanța plantațiilor ori a construcțiilor, fie a unei servituți privind picătura streșinilor, etc.

Eventuala nerespectare a unor servituți urbanistice în niciun caz nu le conferă reclamanților calitatea procesuală activă de a solicita desființarea construcției în condițiile și în temeiul art. 28 din L. nr. 5., dat fiind că eventuala respectare ori nerespectare a unor anume servituți urbanistice poate fi analizată fie într-un litigiu de contencios administrativ, având ca obiect anularea autorizației de construire, pentru că, doar într-un atare litigiu se va verifica dacă respectiva autorizație este conformă cu legislația urbanistică în vigoare, fie într-un litigiu civil având ca obiect apărarea unui drept de servitute.

Este știut faptul că acțiunea civilă poate fi definită ca fiind ansamblul mijloacelor procesuale prin care se poate realiza protecția judiciară a drepturilor și intereselor civile ocrotite de lege, trei fiind elementele specifice ale acțiunii civile, respectiv, părțile, obiectul și cauza.

În ceea ce privește obiectul, este unanim acceptat că acțiunea civilă are ca obiect protecția unui drept subiectiv sau a unui interes pentru a cărui realizare calea justiției este obligatorie.

Prin cauza acțiunii civile trebuie înțeles scopul spre care se îndreaptă voința celui care reclamă și, totodată, temeiul juridic al cererii, fundamentul legal al dreptului pe care una din părți îl valorifică împotriva celeilalte părți.

Referitor la noțiunea de parte în proces, trebuie precizat faptul că pentru a întruni această calitate, este necesar să fie îndeplinite cumulativ câteva condiții, care sunt în același timp și condiții de exercițiu ale acțiunii civile, și anume, calitatea procesuală, capacitatea procesuală, existența unui interes legitim, juridic, născut și actual, personal și direct, și afirmarea unui drept sau a unei situații juridice pentru a cărei realizare calea justiției este obligatorie.

În speță, față de motivul esențial de recurs invocat de pârâta recurentă, acela al lipsei calității procesual active a reclamanților în acțiunea întemeiată exclusiv pe art. 28 din L. nr. 5., interesează calitatea procesuală a acestora.

Este bine știut faptul că în procesul civil calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care ar fi titular al dreptului afirmat - calitate procesuală activă -, precum și între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății - calitate procesuală pasivă.

Calitatea procesuală activă nu trebuie confundată cu interesul, deși, uneori, delimitarea între aceste două condiții de exercițiu ale dreptului la acțiune nu este ușor de făcut.

Aparent, orice persoană care are un interes personal să acționeze, are și calitatea procesuală activă și, invers, absența calității procesuale este însoțită e o lipsă de interes.

Uneori, deși persoana susceptibilă de a avea un interes să acționeze în instanță ar putea justifica respectivul interes, totuși, legea limitează numărul titularilor dreptului la acțiune pentru protejarea respectivului interes, nerecunoscând calitate procesuală activă decât unor anumite categorii de persoane.

În speță, deși reclamanții intimați ar justifica un interes în a solicita demolarea construcției, dat fiind că au obținut într-o instanță de contencios administrativ anularea autorizației de construire în baza căreia a fost edificată respectiva construcție, pe motiv că aceasta încalcă anumite reglementări urbanistice, totuși, legea specială de care s-au prevalat reclamanții în fundamentarea juridică a cererii deduse judecății - art. 28 din L. nr. 5. -, nu le recunoaște reclamanților intimați calitatea procesuală activă de a acționa în instanță în temeiul art. 28 anterior citat, pentru a obține desființarea lucrărilor executate fără autorizație sau cu încălcarea acesteia.

S-a încercat de către reclamanți acreditarea ideii conform căreia ar avea calitate procesuală activă în a cere desființarea construcției în temeiul art. 28 din L. nr. 5., motivat pe faptul că această calitate derivă din împrejurarea că reclamanții au justificat calitatea procesuală activă în a solicita, în fața instanței de contencios administrativ, anularea autorizației de construire.

Curtea constată că o atare extrapolare a calității procesuale active, de pe tărâmul contenciosului administrativ, pe tărâmul unui litigiu civil având ca obiect o obligație civilă de a face, nu este admisibilă, având în vedere următoarele argumente:

În dosarul nr. (...) al T. C. - Secția de contencios administrativ, reclamanții au solicitat anularea autorizației de construire în temeiul L. contenciosului administrativ, respectiv a art. 18 din L. nr. 5., coroborat cu art. 12 din L. nr. 5..

Cu alte cuvinte, reclamanți au solicitat anularea autorizației de construire în condițiile art. 12 din L. nr. 5., care prevede în alin. 1 că

„autorizațiile de construire sau de desființare, emise cu încălcarea prevederilor legale, pot fi anulate de către instanțele de contenciosadministrativ, potrivit legii";, fiind vorba evident despre L. contenciosului administrativ nr. 5..

Într-o atare ipoteză, legea specială însăși, respectiv art. 12 alin. 1 din L. nr. 5., raportat la L. nr. 5., le-a conferit reclamanților calitatea procesuală activă de a solicita instanței de contencios administrativ anularea autorizației de construire emisă cu încălcarea prevederilor legale.

Însă, această calitate procesuală activă, conferită de legea specială strict într-o ipoteză precis determinată, aceea prevăzută de art. 12 alin. 1 din L. nr. 5., în jurisdicția contenciosului administrativ, nu poate fi extinsă și la cauzele civile, având ca obiect tipice obligații de a face, chiar dacă o astfel de cauză civilă ar fi fost întemeiată de către reclamanți tot pe prevederile legii speciale, nr. 5., respectiv, ale art. 28 din această lege.

Nu poate fi primită susținerea reclamanților, îmbrățișată și de primele două instanțe, în sensul că reclamanții nu au la îndemână, față de pasivitatea organului abilitat de lege să ceară demolarea construcției, respectiv a P. municipiului C.-N., nicio altă posibilitate legală de a obține punerea în executare a sentinței nr. 1. a T. C., adică desființarea construcției edificată de pârâta recurentă, dat fiind că reclamanții puteau să obțină un atare rezultat în chiar acțiunea în contencios administrativ pe care au promovat-o, dacă ar fi uzat de prevederile art. 12 alin. 2 din L. nr. 5., în cadrul dosarului nr. (...).

Astfel, potrivit acestui text legal, „o data cu introducerea acțiunii se pot solicita instanței judecătorești suspendarea autorizației de construire sau desființarea și oprirea executării lucrărilor, până la soluționarea pe fond a cauzei";, reclamanții neînțelegând să uzeze, în fața instanței de contencios administrativ, de textul art. 12 alin. 2 din L. nr. 5.,.

Apoi, în condițiile în care, în dispozitivul sentinței civile nr. 1., s-ar fi dispus desființarea construcției executate în baza autorizației nr.

1193/2007, a cărei anulare s-a decis prin respectiva sentință, iar P. municipiului C.-N. ar fi stat în pasivitate și nu ar fi pus în executare această sentință, reclamanții aveau posibilitatea ca pe calea unei acțiuni oblice, întemeiată pe prevederile art. 974 C.proc.civ., să solicite instanței să dispună obligarea P. la a solicita demolarea construcției.

Iată, așadar, că nu poate fi reținută susținerea reclamanților, preluată ad litteram, atât de către instanța de fond, cât și de către instanța de apel, conform căreia aceștia nu ar fi avut la dispoziție nicio altă acțiune în justiție, ori niciun alt demers legal pentru a pune în executare sentința civilă nr. 1..

Corect a observat recurentul că în fața primei instanțe, în condiții procedurale, reclamanții au învestit instanța cu o acțiune întemeiată exclusiv pe art. 28 din L. nr. 5., acesta fiind singurul temei juridic al cererii și deci, singura cauză juridică a acțiunii dedusă judecății.

Raportat la cauza juridică a acțiunii cu care instanța a fost legal învestită, trimiterile făcute, în considerentele hotărârii primei instanțe și a instanței de apel, la dispozițiile art. 32 alin. 1 din L. nr. 5. republicată, coroborat cu art. 32 alin. 2 din H.G. nr. 525/2006, echivalează cu o schimbare a cauzei juridice a acțiunii, fără o prealabilă punere în discuția contradictorie a părților a acestei chestiuni, încălcându-se astfel prevederile art. 129 alin. 6 și alin. 4 C.proc.civ., precum și ale art. 295 alin. 1

C.proc.civ.

Oricum, și în condițiile art. 32 alin. 1 din L. nr. 5., reclamanții nu justificau în cauză calitatea procesuală activă necesară pentru fundamentarea acțiunii deduse judecății.

Astfel, art. 32 din L. nr. 5., prevede următoarele:

„(1) În cazul în care persoanele sancționate contravențional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenției, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1), organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești pentru a dispune, după caz: a) încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației; b) desființarea construcțiilor realizate nelegal.

(2) În cazul admiterii cererii, instanța va stabili termenele limită de executare a măsurilor prevăzute la alin. (1).

(3) În cazul nerespectării termenelor limită stabilite, masurile dispuse de instanță, în conformitate cu prevederile alin. (2), se vor duce la îndeplinire prin grija primarului, cu sprijinul organelor de politie, cheltuielile urmând să fie suportate de către persoanele vinovate";.

Cu alte cuvinte, art. 32 din L. nr. 5. conferă calitate procesuală activă în a sesiza instanța, cu o cerere pentru desființarea construcției, doar P., iar nicidecum unei persoane fizice, chiar dacă, prin ipoteză, aceasta din urmă ar justifica un interes în derularea unui atare demers.

Este fondată susținerea recurentei atunci când apreciază că prin schimbarea cauzei juridice a acțiunii deduse judecății, fără o prealabilă punere a acesteia în discuția contradictorie a părților, recurentei i-a fost încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil, în accepțiunea pe care art. 6 C.E.D.O. o dă acestei noțiuni.

Drept urmare, Curtea constată că, raportat la cadrul procesual cu care instanța a fost legal învestită, la obiectul acțiunii - obligație civilă tipică de a face -, și la cauza juridică pe care reclamanții și-au fundamentat acțiunea în obligație de a face - art. 28 din L. nr. 5. -, aceștia nu justifică în cauză calitatea procesuală activă care să îi îndreptățească să acționeze cu succes în instanță.

Cea de-a doua premisă falsă de la care s-a pornit la pronunțarea soluțiilor de către instanța de fond și de către instanța de apel este aceea conform căreia pârâta recurentă are calitatea de având cauză în raport cu sentința civilă nr. 1575/(...) a T. C.

Unul dintre principiile fundamentale care guvernează actul juridic civil este principiul relativității efectelor acestuia, consacrat în art. 973 C., text legal care prevede: „convențiile nu au efect decât între părțile contractante";.

Principiul relativității efectelor actului juridic civil poate fi definit ca regula potrivit căreia un act juridic civil produce efecte numai față de autorii sau autorul actului, el neputând să profite ori să dăuneze altor persoane, conținutul acestui principiu fiind fidel exprimat în adagiul latin res inter alios acta, alis neque noccere, neque prodesse potest.

Prin parte se înțelege evident persoana care încheie actul juridic civil, fie personal, fie prin reprezentare, și în patrimoniul ori persoana căreia se produc efectele actului, întrucât a exprimat un interes personal în acel act.

Sunt, însă, anumite categorii de persoane - așa-numiții avânzi-cauză - care, deși nu au participat la încheierea actului, suportă efectele acestuia, datorită legăturii juridice pe care o au cu părțile actului.

Există trei categorii de avânzi cauză: succesorii universali și succesorii cu titlu universal; succesorii cu titlu particular; creditorii chirografari.

În speță, însă, interesează succesorii cu titlu particular, și care sunt acele persoane care dobândesc un anumit drept, privit ut singuli, adică individual, precum cumpărătorul, donatarul, legatarul cu titlu particular, etc.

În cazul succesorului cu titlu particular, calitatea de având cauză nu se apreciază în raport cu actul prin care a dobândit un anumit drept - în acest act având poziția juridică de parte -, ci în raport cu acte anterioare ale autorului, referitoare la același drept sau bun.

În cazul de față, s-a arătat că pârâta recurentă are calitatea de având cauză raportat la sentința civilă nr. 1., întrucât, urmare a contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâtele A. E. și E., aceasta a preluat imobilul cu toate viciile legale ale acestuia.

Argumentația este profund eronată, dat fiind că, în primul rând, așa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.

2201/(...) de B. S. B., recurenta S. A. P. S. nu a dobândit prin acest contract de vânzare-cumpărare imobilul a cărui demolare s-a solicitat prin cererea dedusă judecății, ci, recurenta a dobândit terenul în suprafață de 185 stj.p. (666 mp.), situat în C.-N., str. Artelor nr. 27, înscris în CF nr. 14690 C.-N., sub A + 2 , cu nr. top 4247, precum și casa veche compusă din două camere, o bucătărie și dependințe (f. 43-46 dosar fond).

Construcția a cărei demolare se solicită prin acțiunea pendinte nu exista la data încheierii acestui contract de vânzare-cumpărare, la acea dată existând doar autorizația de construire nr. 1193/(...), emisă de Primăria Cluj-Napoca și care a fost transmisă, de vânzătoarele A. E. și E., cumpărătoarei S. A. P. S., prin respectivul contract de vânzare-cumpărare.

L. nr. 453/2001, prin care a fost modificată și completată L. nr. 5., a introdus o dispoziție nouă în textul art. 6, respectiv, alin. 12 al acestui articol - textul art. 6 alin. 12 din L. nr. 453/2001 devenind art. 7 alin. 14 din L. nr. 5. după republicarea acestei din urmă legi în forma actualizată la (...) -, conform căreia „valabilitatea autorizației se menține în cazul schimbării investitorului, înaintea finalizării lucrărilor, cu condiția respectării prevederilor acesteia și a înscrierii în cartea funciară a modificărilor intervenite cu privire la drepturile reale imobiliare";.

Drept urmare, autorizația de construcție nr. 1193/(...), emisă de P. municipiului C.-N., transmisă cumpărătoarei S. A. P. S., prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2201/(...), prin transmiterea sa în favoarea recurentei, și-a păstrat valabilitatea în condițiile art. 7 alin. 14 din L. nr. 5., republicată, cu condiția înscrierii în cartea funciară a modificărilor intervenite cu privire la drepturile reale imobiliare.

Or, recurenta a îndeplinit această cerință pretinsă de art. 7 alin. 14 din

L. nr. 5., republicată, respectiv, și-a înscris în cartea funciară dreptul de proprietate dobândit cu privire la imobilul teren avut în vedere la emiterea autorizației de construire nr. 1193/(...) (CF nr. 2. C.-N., provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. 14690 C.-N., nr. top 4247 - f. 25 dosar fond).

Rezultă, așadar, că în privința recurentei S. A. P. S. autorizație de construire nr. 1193/(...) și-a păstrat valabilitatea în condițiile art. 7 alin. 14 din L. nr. 5., republicată, putându-se deci aprecia în sensul că recurenta a edificat construcția în baza unei autorizații de construire valabile, rămânând eventual de discutat, într-un cadru procesual adecvat, dacă au fost sa nu respectate prevederile acesteia.

Revenind la opozabilitatea sau inopozabilitatea sentinței civile nr. 1. față de recurentă, Curtea constată că această hotărâre judecătorească nu îi este opozabilă recurentei, având în vedere, pe de o parte, că recurenta nu a fost parte în dosarul nr. (...) în care a fost pronunțată această sentință, iar pe de altă parte, că transmiterea autorizației de construcție prin contractul de vânzare-cumpărare a intervenit cu mult anterior promovării acțiunii din dosar nr. (...), respectiv, cu mult înainte de pronunțarea sentinței nr. 1.,această transmitere neavând o cauză ulterioară pronunțării sentinței de anulare a autorizației de construire, pentru ca astfel să se poată reține în persoana recurentei calitatea de având cauză.

Prin întâmpinarea formulată în recurs, reclamanții au susținut că reclamanta are calitatea de având cauză, deoarece a achiziționat un teren care avea ca accesoriu propter rem o autorizație de construcție ulterior desființată, însă, această susținere este vădit nefondată, neputând fi împărtășită de către instanță, având în vedere următoarele:

Obligațiile reale de a face sau propter rem sunt îndatoriri sau sarcini reale care decurg din stăpânirea unor bunuri și obligă numai în legătură cu acele bunuri. Fiind accesorii stăpânirii unui anumit bun, ele se transmit odată cu bunul, fără să fie nevoie de vreo formalitate specială de transcriere, înscriere sau întabulare.

Chiar dacă s-ar aprecia că obligația de a construi, ce incumba recurentei în baza autorizației de construire nr. 1193/(...), pe terenul dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2201/(...) ar fi fost o obligație propter rem întrucât autorizația de construire este un accesoriu propter rem al terenului -, este de remarcat faptul că, pe de o parte, recurenta și-a executat valabil această obligație, prin edificarea construcției în baza unei autorizații de construire care, în persoana recurentei, și-a păstrat valabilitatea în condițiile art. 7 alin. 14 din L. nr. 5. republicată, iar pe de altă parte, faptul că la data la care recurenta a dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare atât terenul, cât și așa-zisa obligație propter rem, autorizația de construire nr. 1193/(...) era valabilă, operând prezumția că a fost, la acel moment, legal emisă, nefiind încă promovată nici măcar acțiunea prin care s-a solicitat anularea acestei autorizații și, cu atât mai puțin, neexistând o hotărâre judecătorească irevocabilă prin care să fi fost anulată respectiva autorizație.

Nefiind parte în dosarul în care s-a pronunțat sentința nr. 1., este evident că această hotărâre nu îi este opozabilă recurentei, astfel încât recurenta nu poate fi obligată, așa cum nefondat susțin reclamanții, la demolarea unei construcții numai pe motiv că autorizația în baza căreia a fost edificată construcția a fost anulată prin sentința nr. 1..

Puterea de lucru judecat - care prezintă următoarele caractere juridice: exclusivitatea (un nou proces între aceleași părți, având același obiect și aceiași cauză nu mai este posibil), incontestabilitatea (hotărârea irevocabilă nu mai poate fi atacată pe calea unui nou recurs), executorialitatea

(hotărârea definitivă sau, după caz, irevocabilă, dacă este susceptibilă de executare silită, poate fi pusă în executare) și obligativitatea (părțile trebuie să se supună efectelor lucrului judecat, iar partea în favoarea căreia acționează nu poate renunța la dreptul de a o invoca) -, nu trebuie confundată cu efectul substanțial al actului jurisdicțional, respectiv, cu opozabilitatea acestuia.

Actul jurisdicțional, ca și un contract, își produce efectele substanțiale

(modificarea situației juridice dintre părțile în litigiu, prin aplicarea regulii de drept la împrejurările de fapt) numai între părți, neputând crea drepturi și obligații în privința terților care nu au fost atrași în niciun mod în proces.

Puterea de lucru judecat nu trebuie confundată nici cu forța executorie a hotărârilor judecătorești, știut fiind că există unele acte jurisdicționale

(cum sunt de pildă hotărârile pronunțate în cererile în constatare), care, deși beneficiază de puterea de lucru judecat, nu sunt susceptibile de executare silită.

Față de o persoană care nu a fost parte în respectivul litigiu, hotărârea judecătoreasă pronunțată în acel litigiu are valoarea doar a unui fapt juridic, așa cum corect a arătat recurenta în susținerea recursului său.

Cu alte cuvinte, dacă procesul s-a judecat în contradictoriu cu cel care nu mai este titularul dreptului - cum s-a întâmplat în dosarul nr. (...), unde pârâtele A. nu mai erau titularele autorizației de construire - , pentru că îl înstrăinase, hotărârea nu va putea fi opusă cu forța relativității efectelor sale

și a lucrului judecat celui căruia i-a fost înstrăinat respectivul drept, chiar dacă, aparent, acesta este un succesor cu titlu particular.

Acesta se va putea apăra invocând cu succes inopozabilitatea față de el a hotărârii pronunțate, întrucât fiind lipsit de posibilitatea de a-și apăra dreptul în proces, în condiții de contradictorialitate cu adversarul său, dispare însuși temeiul autorității lucrului judecat ce i s-ar opune.

În aceste condiții reclamantul va fi nevoit să promoveze o nouă acțiune pe care să o îndrepte împotriva titularului dreptului.

Dar, pentru a se pune la adăpostul hotărârii judecătorești pronunțate în absența sa, prin invocarea inopozabilității efectelor acesteia, este necesar ca succesorul cu titlu particular să fi îndeplinit, în măsura în care se impunea, formalitățile de publicitate imobiliară, pentru că, numai din acest moment dreptul transmis a încetat în mod definitiv - și în relația cu terții - să mai facă parte din patrimoniul dispunătorului și, ca atare, justificarea poziției în proces să aparțină numai succesorului cu titlu particular.

Or, în cauză, se constată că recurenta a îndeplinit această cerință a efectuării formalităților de publicitate imobiliară, întabulându-și dreptul de proprietate în CF la data de (...), prin încheierea de CF nr. 68992 (f. 25 dosar fond), în timp ce acțiunea ce a format obiectul dosarului nr. (...) a fost promovată ulterior acestei întabulări, în anul 2008 (f.6, 7 dosar fond), fiind soluționată în primă instanță abia la data de (...).

Pe cale de consecință, prin prisma considerentelor mai sus expuse, Curtea constată că recurenta este un terț propriu-zis față de sentința nr. 1. a T. C., această sentință nefiindu-i opozabilă și având față de recurentă valoarea unui fapt juridic.

În ceea ce privește motivul de recurs de ordine publică, referitor la necompetența materială a Judecătoriei în a soluționa cauza în primă instanță, Curtea constată că acesta este nefondat, impunându-se a fi înlăturat ca atare, motivat pe faptul că litigiul dedus judecății a avut ca obiect o obligație civilă de a face, iar nu valorificarea unor pretenții comerciale, decurgând dintr-o obligație comercială - în sensul pe care art. 3 și art. 4 C. comercial îl dau acestei noțiuni -, și nu a avut ca parte cel puțin un comerciant, calitate care, prin prisma art. 56 C. comercial, să confere litigiului natură comercială.

În ceea ce privește recursul având ca obiect încheierile pronunțate de Tribunalul Cluj la termenele de judecată din 0(...) - prin care s-a respins cererea de suspendare a cauzei formulată de recurentă (f.41 dosar apel) - și din 0(...) (f. 69 dosar apel) - prin care s-a respins cererea de efectuare a expertizei -, Curtea constată următoarele:

În actualul cadru procesual - raportat la obiectul cererii de chemare în judecată -, nu se justifica necesitatea efectuării unei expertize, dat fiind că nu era posibilă rediscutarea nerespectării caracteristicilor clădirii prin raportare la autorizația de construire.

În ceea ce privește cererea de suspendare a judecării prezentei cauze până la soluționarea dosarului nr. (...), având ca obiect obținerea unei noi autorizații de construire, Curtea constată că, în mod legal aceasta a fostrespinsă de către T., în speță nefiind întrunite cerințele prevăzute de art. 244 alin. 1 pct. 1 C. proc .civ., respectiv, raportat la art. 7 alin. 14 din L. nr.

5., soluția din prezentul dosar nu depinde de soluția ce se va pronunța în respectivul dosar.

Oricum, față de soluția de admitere a recursului și de respingere a acțiunii reclamanților față de recurentă, recursul împotriva celor două încheieri a rămas practic lipsit de obiect.

Referitor la motivele de recurs de netemeinicie, prin care se reproduce istoricul cauzei, se reiterează starea de fapt și se încearcă o reapreciere a probelor administrate, atât în prezentul dosar, cât și în dosarul nr. (...),

Curtea urmează să admită excepția inadmisibilității, invocată din oficiu la termenul de judecată din data de (...), dat fiind că aceste motive s-ar circumscrie punctelor 10 și 11 ale art. 304 C. proc. Civ., în prezent abrogate.

Este fondată susținerea recurentei în sensul că decizia recurată cuprinde motive ce se circumscriu pct. 7 al art. 304 C.proc.civ., fiind străine de natura pricinii, însă, Curtea constată că are preeminență aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.proc.civ., respectiv, aplicarea greșită a legii de către instanța de apel, urmând să dea prioritate acestui text legal.

În ceea ce privește soluția primei instanțe, menținută de instanța de apel, dată cererii reclamanților în contradictoriu cu pârâtele A. E. și E., Curtea constată că aceasta a rămas definitivă și irevocabilă, prin neexercitarea de către pârâtele A. a căii de atac a apelului împotriva hotărârii primei instanțe, impunându-se deci a fi menținută ca atare.

S-a mai susținut de către reclamanți că prin întâmpinarea depusă în apel ar fi invocat prevederile art. 32 din L. nr. 5., însă Curtea constată că această invocare este inadmisibilă prin raportare la prevederile art. 294 alin.

1 C.proc.civ.

În temeiul art. 274 C.proc.civ., rap. la art. 1169 C., reclamanții intimați vor fi obligați să plătească recurentei suma de 5020,24 lei cheltuieli de judecată în toate instanțele, din care 5016,09 lei reprezentând onorariu avocațial în apel (f. 27-28 dosar apel), 0,15 lei reprezentând timbru judiciar, iar 4 lei reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă recursului (f. 19, 76 dosar recurs).

P. ACESTE M.IVE ÎN NUMELE L.

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta S. A. P. S., împotriva deciziei civile nr. 548 din (...) a T. C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică și rejudecând, admite apelul declarat de pârâta S. A. P. S., în contra sentinței civile nr. 1818/(...) a Judecătoriei C.-N., promovată în dosar civil nr. (...), pe care o schimbă în parte, astfel:

Admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților H. I.

și H. E., în formularea cererii promovată în contradictoriu cu pârâta S. A. P. S. și, în consecință:

Respinge acțiunea formulată de reclamanții H. I. și H. E., în contradictoriu cu pârâta S. A. P. S.

Menține restul dispozițiilor din sentință.

Obligă pe intimații H. I. și H. E. să plătească recurentei suma de

5.020,24 lei, cheltuieli de judecată în toate instanțele.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 11 februarie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

A.-A. P. C.-M. CONȚ I.-D. C.

A. A. M.

GREFIER

Red.CMC/dact.MS

3 ex./(...) Jud.fond: C.G.

Jud.apel: D.Tatu/F.S.Bolchiș

← Decizia civilă nr. 418/2011, Curtea de Apel Cluj		Decizia civilă nr. 2471/2011, Curtea de Apel Cluj →

Decizia civilă nr. 539/2011, Curtea de Apel Cluj

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 539/2011, Curtea de Apel Cluj