Decizia civilă nr. 4048/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR. 4048/R/2011
Ședința publică din data de 23 noiembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
A.-T. N.
JUDECĂTORI:
T. D. - președintele Secției I-a civilă
M.-C. V.
G.:
M.-L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta G. A., precum și recursul declarat de pârâtul S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. M. împotriva sentinței civile nr. 1294 din 30 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosar nr. (...), având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
P. de pe lângă C. de A. C. este reprezentant de d-na procuror S. A.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 18 noiembrie 2011 reclamanta-recurentă a depus la dosar prin registratura instanței întâmpinare prin care solicită respingerea recursului declarat de pârât ca fiind nefondat precum și judecarea cauzei și în lipsa sa de la dezbateri conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Se constată de asemenea că prin memoriul de recurs, pârâtul a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
C. din oficiu, pune în discuția reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A.
C. D. nr. 1. pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, potrivit căreia dispozițiile art. 5 al. 1 din L. nr. 2. și-au încetat efectele ca urmare a deciziilor C. C. nr. 1. și 1360/2010și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. pune concluzii în sensul respingerii recursului declarat de pârât, întrucât în mod corect a constatat instanța de fond că măsura administrativă a condamnării antecesorilor reclamantei-recurente pentru infracțiunea de instigare publică prevăzută de art. 327 Cod penal are caracter politic.
În ceea ce privește recursul declarat de reclamantă, apreciază că se impune respingerea acestuia, având în vedere decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii.
C U R T E A ,
Prin sentința civilă nr. 1294 din 30 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosar nr. (...) a fost admisă în parte acțiunea civilă precizată, formulată de reclamanta G. A. în contradictoriu cu pârâtul S. Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, s-a constatat caracterul politic al condamnării defunctului B. N. pentru delictul de instigare publică prevăzut de art. 327 Cod penal, dispusă prin S. penală 500/(...) pronunțată de T. M. C. în dosar nr. 4/1949, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește capătul de cerere întemeiat pe dispozițiile art. 998-
999 cod civil având ca obiect obligarea pârâtului la plata către reclamant de daune morale, au fost respinse capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la daune morale și despăgubiri materiale actualizate, reprezentând cheltuieli de judecată dispuse prin sentința penală nr. 500/1949 și a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că are caracter politic condamnarea aplicată tatălui reclamantei pentru săvârșirea infracțiunii de instigare publică, prevăzută de art. 327 Cod penal este considerată de L. nr. 2. condamnare cu caracter politic și în temeiul art. 1 din L. nr. 2. a constatat caracterul politic al acestei condamnări.
În ceea ce privește capetele de cerere privind obligarea pârâtului la daune morale pentru prejudiciul moral suferit de tatăl reclamantei tribunalul a constat că sunt incidente Deciziile C. C. nr. 1. și nr. 1360/2010. Obiectul celor doua excepții de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie
1945-22 decembrie 1989.
În prezenta cauză, reclamanta a solicitat acordarea de despăgubiri morale. Având în vedere declararea ca neconstituționale a dispozițiilor art. 5 alin. 1 litera a din L. nr. 2., în conformitate cu dispozițiile art. 147 din Constituție și art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 republicată, în prezent nu mai există nici un temei juridic reglementat de L. nr. 2. care să permită acordarea de daune morale.
În ceea ce privește temeiul juridic pe care reclamanta și-a întemeiat ulterior cererea, prin precizarea de acțiune depusă la dosar, la data de (...), respectiv, art. 998-999 C. civ., tribunalul a constatat următoarele:
Fiind întemeiată din punct de vedere juridic exclusiv pe răspunderea civilă delictuală, reglementată de dispozițiile art. 998-999 C. civ., acțiunea trebuia formulată în termenul de prescripție extinctivă prevăzut de art. 8 alin. 1 rap. la art. 3 alin. 1 teza I din Decretul nr. 167/1958.
În conformitate cu prevederile art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, reclamanta ar fi trebuit să promoveze acțiunea pentru daune morale, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală reglementată de art. 998 - 999
C. civ., în termen de 3 ani, termen care ar fi început să curgă de la momentul la care reclamanta a cunoscut, sau ar fi trebuit să cunoască, atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.
T. a apreciat că după data de (...), reclamanta era liberă să se adreseze oricând unei instanțe de judecată pentru a pretinde reparații pentru prejudiciul moral cauzat tatălui său, mai ales că, la data de (...), în Monitorul Oficial al României nr. 50/(...), a fost publicat Decretul-Lege nr. 118/(...), privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la data de (...).
În ce privește prezenta cauză instanța a mai analizat dacă, având în vedere dispozițiile L. nr. 2. pe perioada cât au fost în vigoare până la declararea lor ca neconstituționale prin decizia nr. 1., reclamantul are un bun sau o speranță legitimă la acesta, potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1, în sensul jurisprudenței C. E. a D. O. nstanța a constat că există o ingerință care era legitimă din partea statului, ingerință care constă în chiar declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale care au oferit însăși speranța legitimă, procedura de constatare a neconstituționalității fiind necesară într-o societate democratică, fiind și predictibilă de altfel.
Curtea Constituțională a reținut la rândul ei, oferind o altă interpretare, oprind analiza anterior ingerinței, că prin D. asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia C. în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective.
Art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 2. arată că: orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic poate solicita obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare, dacă bunurile nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile altor legi cu caracter reparatoriu.
Art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 2. nu se referă la cheltuieli judiciare sau amenzi penale dispuse prin hotărâri penale astfel că a fost respinsă cererea de acordare a despăgubirilor materiale.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanta G. A. șipârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
I. Reclamanta G. A. a solicitat în principal casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare T.ui M. pentru cercetarea pe fond a cauzei, iar în subsidiar, modificarea sentinței și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului reclamanta a arătat că instanța de fond a făcut o analiză sumară și incompletă a temeiurilor de drept și nu a analizat cererea prin prisma tuturor temeiurilor de drept invocate, respectiv art. 1 din L. nr. 2., Declarația Universală a D. Omului, C. E. a D. Omului, Tratatul de P., J. C.
Instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și raportat la dispozițiile art. 129 alin. 5 Cod proc.civ., întrucât avea obligația de a lămuri cauza sub toate aspectele pentru o cunoaștere temeinică și corectă a situației de fapt, a refacerii dosarului de condamnare în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
Recurenta a arătat că în mod nelegal instanța a constatat prescrisă acțiunea în despăgubiri întemeiată pe dreptul comun, întrucât prin adoptarea L. nr. 2. reclamanta a fost repusă în termenul general de prescripție de 3 ani pentru acțiunea întemeiată pe dreptul comun, chiar dacă dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. și-au încetat efectele juridice începând cu data de (...).
S-a arătat că jurisprudența este în sensul că decizia nr. 1. pronunțată de C. C. nu este aplicabilă cauzelor aflate pe rol la dat pronunțării acestei decizii, ci eventual aplicabilă cauzelor înregistrate ulterior pronunțării sale, invocându-se decizia civilă nr. 2365/R/(...) pronunțată în dosar nr. (...) de C. de A. O. A aprecia în alt mod ar însemna să existe un tratament distinct aplicat persoanelor îndreptățite la despăgubiri pentru condamnări politice, în funcție de momentul la care instanța de judecată a pronunțat o hotărâre definitivă și irevocabilă, deși au urmat aceeași procedură prevăzută de L. nr. 2., acest aspect fiind determinat de o serie de elemente neprevăzute și neimputabile persoanelor în cauză.
Pe de altă parte, de la data introducerii cererii de chemare în judecată sub imperiul L. nr. 2., s-a născut un drept la acțiune și o speranță legitimă în sensul jurisprudenței C. de a solicita despăgubiri, inclusiv în temeiul art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., lege în vigoare la dat formulării cererii și aplicabilă pe tot parcursul procesului, fiind invocată cauza Blecic vs. Croația 2006.
A fost invocată jurisprudența C. de A. O., care a acordat constant despăgubiri morale, întrucât prin respingerea acțiunii recurentei s-ar încălca principiul aplicării unitare a legii, consacrat de C. E. a D. O.
Recurenta a invocat și principiul neretroactivității legii civile noi consacrată de art. 1 din Codul civil, precum și art. 15 alin. 2 Constituție, iar efectul ex nunc al C. C. constituie o aplicare a principiului neretroactivității, pe cale de consecință, efectele deciziei C. C. nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor, așa cum s-a stabilit prin decizia C. C. nr. 8..
S-a invocat ca și argument suplimentar împrejurarea că reclamanta a fost discriminată prin aplicarea deciziei C. C., în comparație cu alte persoane care au introdus acțiunea sub imperiul aceleiași legi, dar au putut obține hotărâri judecătorești până la data de (...).
Așadar, în mod nelegal a fost respinsă cererea reclamantei de acordarea daunelor morale.
Prin Declarația Universală a D. Omului art. 5 s-a arătat că nimeni nu poate fi supus torturii și nici pedepselor sau tratamentelor crude sau inumane, iar prin tratatul de P. încheiat între România și puterile aliate și asociate din (...), România se obliga să ia toate măsurile necesare pentru a asigura tuturor persoanelor de sub jurisdicția română, fără deosebire de rasă, de sex, de limbă sau religie folosirea drepturilor omului și alibertăților fundamentale, inclusiv libertatea de exprimare, libertatea presei și e publicare, libertatea cultului, libertatea e opinie politică și întrunire publică.
Recurenta a arătat că au fost încălcate și prev. art. 27 și 87 din
Constituția României din 1948, precum și art. 2 și 3 din C. E. a D.
Omului, și dispozițiile art. 52 din Constituția României.
Recurenta a arătat că în mod nelegal a fost respins petitul privind despăgubirile materiale, constând în cheltuieli de judecată dispuse prin sentința penală nr. 500/1949.
Suma solicitată de 174.642,20 lei reprezintă suma de 1000 lei noi în
1952, actualizată cu rata inflației, reprezentând cheltuieli de judecată achitate în procesul penal, care au ieșit din patrimoniul antecesorului reclamantei, echivalând cu categoria bunurilor confiscate.
II. Pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat prin memoriul de recurs respingerea în totalitate a acțiunii, respectiv a capătului de cerere privind constatarea caracterului politic al condamnării dispuse față de B. N., întrucât fapt săvârșită de antecesorul reclamantei nu dovedește caracterul politic al infracțiunii.
Condamnarea suferită de reclamant nu poate fi înțeleasă ca o afectare a respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului din rațiuni politice, deoarece în acea perioadă Constituția garanta libertatea conștiinței, dar în același timp prevedea și obligativitatea stagiului militar.
Analizând decizia pronunțată prin prisma motivelor de recurs invocate,curtea constată că recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse pentru următoarele considerente:
Recursul reclamantei este nefondat pentru următoarele considerente:
Nu sunt fondate criticile potrivit cărora instanța de fond a aplicat retroactiv dispozițiile deciziilor prin care s-a declarat neconstituționalitatea art. 5 lit.a din L. nr. 2. , cu referire la cauze pronunțate de C. E..
D. art.5 lit.a din L. nr. 2. au fost declarate neconstituționale prin D. nr. 1. și D. nr. 1. de către Curtea Constituțională. Deoarece dispozițiile declarate neconstituționale nu au fost înlocuite cu alte dispoziții legale care să fie în acord cu dispozițiile constituționale, curtea contată că în prezent dispozițiile mai sus arătate au rămas fără efecte și nu mai pot fi aplicate.
Efectele declarării neconstituționalității unui act normativ sunt asemănătoare cu efectele modificării, completării sau abrogării unei legi printr-o lege nouă, dar a pune semnul egalității între cele două situații este o gravă eroare. Verificarea legalității unei legi se face de către Curtea Constituțională, care este garantul supremației Constituției. Potrivit art. 1 din L. nr. 47/1992(republicată) Curtea Constituțională asigură controlul constituționalității legilor, dar nu modifică sau completează prevederile supuse controlului de constituționalitate, pentru a respecta principiul separației puterilor în stat.
Prin urmare, dacă puterea legislativă nu a înlocuit dispozițiile legale declarate neconstituționale, aceste dispoziții își încetează efectele în termen de 45 de zile de la data publicării deciziei C. C. în monitorul oficial, dacă în acest interval nu se pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituție potrivit art. 31 al. 3 L. nr. 47/1992. Faptul că textul declarat neconstituțional nu mai poate fi aplicat nu se datorează intervențieilegislativului, ci ca urmare a aplicării procedurii de verificare a constituționalității legii. Instanțele pot sesiza Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a unei legi sau dispoziții legale ale acesteia, doar în situația în care respectiva lege sau dispoziție sunt incidente într-un proces în curs, indiferent dacă acesta se judecă în fond, în apel sau în recurs, în orice fază a litigiului după cum rezultă din dispozițiile art. 29 din L. nr. 47/1992.
În măsura în care legea sau dispozițiile legale au fost declarate neconstituționale și publicate în Monitorul Oficial sunt de imediată aplicare, atât în procesul care a determinat sesizarea C. C., cât și în celelalte procese aflate pe rolul instanțelor, al căror raport juridic era reglementat de dispozițiile declarate neconstituționale, în acest sens fiind și jurisprudența instanțelor naționale.
Pe cale de consecință nu se poate invoca principiul neretroactivității legii civile, deoarece acest principiu este justificat tocmai de necesitatea limitării intervenției legislativului într-un proces pendinte.
Raportul juridic dedus judecății în curs are caracterul unei fapte în desfășurare „facta pendentia"; și din acest motiv i se aplică dispozițiile legale existente la data pronunțării hotărârii. La momentul pronunțării sentinței recurate dispozițiile art. 5 al. 1 lit. a din L. nr. 2. nu mai puteau produce efecte, tribunalul respingând în mod legal cererea de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciul moral.
S-a invocat neconcordanța ivită între aceste decizii ale C. C. și jurisprudența C. din perspectiva art. 6, art. 1 Protocolul 12 și art. 14 al
Convenției, precum și art. 1 al Primului Protocol adițional la C.
Recurenta a invocat faptul că aplicarea deciziilor C. C. contravine principiilor consacrate de C. E. privind Drepturile și Libertățile fundamentale ale omului, fiind încălcat astfel art. 6, care impune respectarea principiului egalității părților în procesul civil, interzicând, în principiu, intervenția legiuitorului pe parcursul unui litigiu, așa cum s-a întâmplat în prezenta cauză.
Apreciem că nu s-a încălcat principiul egalității părților, întrucât în prezenta cauză nu a intervenit legiuitorul să abroge textul care permitea acordarea despăgubirilor. Imposibilitatea acordării despăgubirilor se datorează urmare a controlului de constituționalitate, nu ca urmare a intervenției legislativului, situație în care nu este incidentă jurisprudența
CEDO invocată.
Așadar, prima instanță în mod legal a respins acțiunea în despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de antecesorul reclamantei, întrucât aceasta nu putea să se sustragă ordinii constituționale și să aplice o dispoziție legală declarată neconstituțională, fără să-și depășească prerogativele.
În același sens a dispus și C. E. pentru Drepturile Omului în cauza Slavov și alții contra Bulgariei. Această cauză prezintă o situație similară prezentei acțiuni. Astfel, C. E. a statuat că în cazul în care o normă din dreptul intern a fost declarată neconstituțională, eventualele efecte negative, pentru una sau alta din părțile proceselor aflate pe rolul instanțelor sunt rezultatul funcționării normale a mecanismelor pentru controlul constituționalității în statul de drept.
Așadar, apreciem că atât raportat la legislația internă, cât și la jurisprudența C. E. mai sus invocată, tribunalul a pronunțat o hotărâre legală.
Apreciem că nu pot fi acceptate ca rezonabile considerentele privind aplicabilitatea dispozițiilor Deciziei nr. 1. numai litigiilor înregistrate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial, întrucât mecanismul de constatare a neconstituționalității unor dispoziții legale nu poate fi asimilat cu adoptarea unei legi noi, care modifică, completează o lege. Astfel, nu se poate susține că se încalcă principiul neretroactivității prin aplicarea dispozițiilor deciziilor prin care s-a constatat neconstituționalitatea art. 5 lit. a, din L. nr. 2. întrucât nu este vorba de o lege, și de intervenția legiuitorului în raporturi juridice aflate în desfășurare, astfel încât să existe o imixtiune a legislativului în actul de judecată.
Respingerea acțiunii s-a impus ca urmare a procesului de verificare a constituționalității unui act normativ, de către Curtea Constituțională, care asigură supremația Constituției în sistemul juridic normativ.
Pe de altă parte prin D. 12/(...) pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a stabilit că urmare a deciziilor C. C. nr. 1. și 1360/2010 dispozițiile art. 5 al. 1 teza I din L. nr. 2. și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial. Prin acest recurs în interesul legii s-a unificat practica neunitară a instanțelor așa încât jurisprudența C. de A. O. nu mai poate fi invocată cu succes.
În ceea ce privește acordarea despăgubirilor materiale, curtea constată că în mod legal a fost respins acest capăt de cerere. D. art. 5 lit. b din L. nr.
2. se referă la bunuri confiscate prin hotărârea de condamnare, însă cheltuielile de judecată stabilite prin sentința penală nu pot fi asimilate bunurilor confiscate.
II. Recursul pârâtului S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice este nefondat.
În definirea infracțiunilor săvârșite din motive politice legiuitorul a prevăzut în art. 2 din OUG nr. 214/1999 că sunt infracțiuni săvârșite din motive politice cele care au avut drept scop exprimarea protestului împotriva dictaturii cultului personalității, terorii comuniste; militarea pentru democrație și pluralism politic, respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente până în (...), etc.
L. nr. 2. stipula posibilitatea acordării despăgubirilor pentru prejudiciul moral cauzat unei persoane care a suferit o condamnare politică, iar pentru unele infracțiuni ope legis a stabilit legiuitorul că sunt condamnări cu caracter politic și implicit caracterul politic al condamnării nu trebuia constatat, deoarece persoanele îndreptățite aveau posibilitatea să-și realizeze drepturile beneficiind de despăgubiri. D. declararea neconstituționale a dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit.a din L. nr. 2., persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic nu mai beneficiază de o acțiune în realizare, însă prejudiciul moral suferit poate fi reparat parțial și prin faptul că printr-o hotărâre se constată caracterul politic al condamnării suferite în temeiul art. 111 C.Pr.Civ. .
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C.Pr.Civ. curtea va respinge ca nefondat recursurile declarate de reclamanta G. A. și de către pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
C U R T E A
Respinge recursurile declarate de reclamanta G. A. și de pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.
1294 din 30 iunie 2011 pronunțată în dosarul nr. (...), al T.ui M. pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 23 noiembrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A.-T. N. T. D. M.-C. V.
G.
M.-L. T.
Red. A.T.N. dact. GC
2 ex/(...)
Jud.primă instanță: D. Țiplea
| ← Decizia civilă nr. 250/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 717/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
