Decizia civilă nr. 1849/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMI.
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1849/R/2011
Ședința publică din 25 mai 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
JUDECĂTORI:
T.-A. N.
T. D. - președintele Secției civile
M.-C. V.
G.:
M. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta P. R., împotriva sentinței civile nr. 402 din 24 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privindu-l și pe pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. M., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
P. de pe lângă C. de A. C. este reprezentat de doamna procuror S. A.
La apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 9 mai
2011, pârâtul-intimat a depus la dosar prin registratura instanței, întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțate de prima instanță și judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. (2) Cod procedură civilă. Se comunică un exemplar din întâmpinare reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C.
La data de 17 mai 2011, reclamanta-recurentă a depus la dosar prin registratura instanței, o cerere prin care solicită judecarea cauzei și în lipsa sa de la dezbateri, potrivit art. 242 alin. (2) Cod procedură civilă.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. pune concluzii în sensul respingerii recursului ca nefondat și în consecință menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică, întrucât cu privire la petitul prin care se solicită daune morale se aplică prevederile deciziei de neconstituționalitate nr. 1., iar în ceea ce privește petitul prin care se solicită daune materiale, în speță acestea reprezentând cheltuielile de judecată la care antecesorul reclamantei a fost obligat, nu intră în categoria bunurilor enumerate în art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009.
C U R T E A,
Prin acțiunea înregistrată sub numărul (...) la Tribunalul Maramureș, reclamanta P. R. l-a chemat în judecată pe pârâtul
S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să oblige pârâtul la plata sumei de 500.000 euro sau echivalentul în lei reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a condamnării la 15 ani muncă silnică, 8 ani degradare civică, confiscarea averii personale și 700 lei cheltuieli de judecată dispuse prin sentința penală nr. 1269/1959; să oblige pârâtul la plata sumei de 100.000 lei reprezentând despăgubiri materiale actualizate cu rata inflației până la data plății efective, urmare a obligării defunctului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 700 lei dispuse prin aceeași sentință și 25 lei cheltuieli de judecată; cu cheltuieli de judecată.
Prin notele de ședință depuse la dosar f. 49-50, reclamanta P. R. și-a completat temeiul de drept al acțiunii introductive, cu dispozițiile art. 998-
999 Cod civil, având în vedere că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituționale prin decizia C. C. nr. 1..
Prin sentința civilă nr. 402 din 24 februarie 2011 a T.ui M., s-a respins acțiunea civilă intentată de reclamanta P. R. în contradictoriu cu pârâtul S.
Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin sentința penală nr. 1269 din 22 septembrie 1959 a T.ui M. al R. a III-a C., tatăl reclamantei, defunctul G. L., decedat la data de 26 aprilie 2000, a fost condamnat la 15 ani muncă silnică și 8 ani degradare civică, fiind obligat la 700 lei cheltuieli de judecată, pentru săvârșirea infracțiunii de crimă de uneltire contra ordinii sociale prevăzute și pedepsite de art. 209 pct. 2 lit. a) Cod penal.
Fapta pentru care a fost condamnat antecesorul reclamantei, se regăsește între infracțiunile prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr.
221/2009, astfel că pedepsirea lui G. L. constituie de drept condamnare cu caracter politic.
Curtea Constituțională prin decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010, a declarat neconstituționale dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.
221/2009, constatând că contravin prevederilor art. 1 alin. (3) și (5) din
Constituție.
În ceea ce privește daunele materiale în sumă de 100.000 lei ca urmare a obligării defunctului ei tată la cheltuieli de judecată în sumă de
700 lei, tribunalul a reținut că potrivit art. 5 pct. 1 lit. b) din Legea nr.
221/2009, pot fi acordate despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, însă pretențiile reclamantei care vizează cheltuieli de judecată din dosarul penal, nu intră în categoria bunurilor enumerate expres de textul legal.
Acțiunea reclamantei precizată pe dispozițiile art. 998-999 Cod civil, este prescrisă raportat la prevederile art. 1 alin. (1) și art. 3 alin. (1) din D. nr. 167/1958, excepția de neconstituționalitate a acestor dispoziții fiind respinsă ca inadmisibilă prin decizia C. C. nr. 8..
Termenul de prescripție a început să curgă din anul 1990 și a expirat în anul 1993.
Completarea acțiunii de către reprezentanta reclamantei abia cu ocazia cuvântului pe fond, în sensul constatării caracterului politic al condamnării tatălui său, a fost făcută cu încălcarea dispozițiilor art. 112 și art. 132 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta P. R., solicitând în principal casarea ei cu trimitere spre rejudecare la același tribunal, iar în subsidiar modificarea sentinței și rejudecând cauza, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, reclamanta a susținut că prin sentința recurată, prima instanță a respins acțiunea ca inadmisibilă și ca neîntemeiată, reținând că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituționale prin decizia C. C. nr. 1..
Prima instanță nu a așteptat răspunsul de la C. și de la A. B. M., a respins cererea reclamantei de amânare a soluționării cauzei în vederea pregătirii apărării, încălcându-i astfel dreptul la apărare.
Aceeași instanță nu a refăcut dosarul de condamnare conform Legii nr. 221/2009 și nu și-a exercitat rolul activ prevăzut de art. 129 alin. (5)
Cod procedură civilă.
Instanța de fond a apreciat că răspunderea contractuală sau delictuală a persoanei juridice pentru fapta proprie este reglementată de art. 35 din D. nr. 31/1954 și exclude dispozițiile art. 998-999 Cod civil.
În mod greșit a constatat tribunalul că termenul de prescripție de 3 ani pentru introducerea acțiunii a început în anul 1990 și a expirat în anul
1993, față de prevederile art. 4 alin. (4) și art. 5 alin. (1) din Legea nr.
221/2009 care sunt de imediată aplicare, reclamantul fiind pus în termenul general de prescripție de 3 ani conform dreptului comun.
Este adevărat că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.
221/2009 care constituie temeiul juridic al dreptului de a obține daune morale a fost declarat neconstituțional prin decizia C. C. nr. 1., însă această decizie nu este aplicabilă cauzelor aflate pe rol la data pronunțării ei, ci este aplicabilă eventual, cauzelor înregistrate ulterior pronunțării sale.
A aprecia în alt mod, ar însemna să existe un tratament distinct aplicat persoanelor îndreptățite la despăgubiri pentru condamnări politice, în funcție de momentul la care instanța de judecată a pronunțat o hotărâre definitivă și irevocabilă. De la data introducerii cererii de chemare în judecată sub imperiul Legii nr. 221/2009, s-a născut un drept la acțiune pentru a solicita despăgubiri inclusiv în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a), astfel că legea în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, este aplicabilă pe tot parcursul procesului.
Principiul neretroactivității este consacrat și în Cauza Blecic contra Croației, iar C. de A. O. admite acțiunile în continuare, or prin jurisprudența C. se condamnă încălcarea principiului aplicării unitare a legii.
Incertitudinea a privat-o pe reclamantă de un proces echitabil potrivit
C.i. Principiul neretroactivității legii noi este consacrat de art. 1 Cod civil. E.ex nunc al deciziilor C. C. constituie o aplicare a principiuluineretroactivității.
Recurenta a invocat prevederile art. 1 din Protocolul nr. 12 la C., referitor la nediscriminare.
De asemenea a mai arătat recurenta, că la termenul din data de (...), a formulat în fața primei instanțe o precizare de acțiune prin care a solicitat să se constate caracterul politic al condamnării dispuse prin sentința penală. Câtă vreme prin însăși cererea de chemare în judecată a invocat caracterul politic al condamnării, nu se poate reține că a formulat precizare de acțiune pe fondul cauzei, prin formularea unui nou petit, așa cum s-a reținut prin hotărârea atacată.
Cu privire la daunele materiale în cuantum de 100.000 lei, pe lângă prevederile art. 5 pct. 1 lit. b) din Legea nr. 221/2009, mai sunt aplicabile și prevederile Declarației Universale a Drepturilor Omului, Convenția E. a Drepturilor Omului, Rezoluția APCE nr. 1096/1996 și Rezoluția APCE nr.
1481/2006.
Legea nr. 221/2009 a creat o speranță legitimă la măsuri reparatorii pentru recurentă, în sensul C.i Europene a Drepturilor Omului. Art. 147 alin. (4) din Constituție prevede că deciziile C. C. se publică în Monitorul Oficial al României, iar de la data publicării, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
Pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D. G. a F. P. a J. M. prin întâmpinare depusă la f. 14-17, a solicitat respingerea recursului reclamantei ca nefondat.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, curtea reține următoarele:
Reclamanta P. R. și-a întemeiat în drept acțiunea introductivă de instanță pe dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, prin notele de ședință depuse la termenul din (...), și-a completat temeiul de drept ala acțiunii introductive cu dispozițiile art. 998-999 Cod civil, iar cu ocazia cuvântului pe fond din data de (...), reprezentantul reclamantei și-a precizat acțiunea în sensul că solicită să se constate caracterul politic al condamnării suferite de tatăl ei, defunctul G. L..
Prin sentința penală nr. 1269 din 22 septembrie 1959 pronunțată de T. M. al R. III C., tatăl reclamantei, defunctul G. L. decedat la data de 26 aprilie 2000, a fost condamnat la 15 ani muncă silnică și 8 ani degradare civilă în temeiul art. 209 pct. 2 lit. a) combinat cu lit. b) alineatul penultim din Codul penal, fiind obligat să îi plătească statului cheltuieli de judecată în sumă de 700 lei.
Potrivit art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009, constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute de art. 209 din Codul penal.
Așa fiind, condamnarea lui G. L. în temeiul art. 209 pct. 2 lit. a) combinat cu lit. b) alineatul penultim din Codul penal, dispusă prin sentința penală nr. 1269 din (...), constituie de drept ope legis condamnare cu caracter politic, fără a mai fi necesară constatarea de către instanța de judecată.
Pe de altă parte, reclamanta a fost asistată de avocat, care ar fi trebuit să știe că o cerere de chemare în judecată trebuie să cuprindă mențiunile prevăzute de art. 112 Cod procedură civilă, că respectiva cerere poate fi întregită sau modificată în condițiile art. 132 din același cod, care nu prevede noțiunea de „. a cererii"; și că potrivit art. 129 alin. (6) de asemenea din același cod, „în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății"; cu respectarea dispozițiilor legale.
„Completarea temeiului de drept al acțiunii introductive cu dispozițiile art. 998-999 Cod civil";, prin notele de ședință depuse la dosar f. 49-50, la termenul din (...), era într-adevăr tardivă față de prevederile art. 1 alin. (1) și art. 3 alin. (1) din D. nr. 167/1958.
După ce Departamentul Securității S.ui a fost desființat prin D. nr. 3., nimic nu l-a împiedicat pe G. T. să solicite obligarea pârâtului la plata despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat prin condamnarea lui cu caracter politic dispusă prin sentința penală nr. 1269/1959. Chiar dacă s-ar considera că termenul de prescripție a început să curgă de la data intrării în vigoare a D.ui-lege nr. 118/1990, sau de la data aderării României la U. E.,acțiunea reclamantei întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, tot este tardiv formulată.
Așadar, solicitarea obligării S.ui Român prin Ministerul Finanțelor
Publice la plata despăgubirilor întemeiate pe dispozițiile dreptului comun cuprinse în art. 998-999 Cod civil, având un obiect patrimonial, este prescriptibilă în termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 alin. (1) din D. nr. 167/1958.
Imprescriptibilitatea cererilor privind constatarea caracterului politic al condamnării, altele decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) sau al aplicării unor măsuri administrative altele decât cele prevăzute la art. 3 la care se referă art. 4 alin. (4) din Legea nr. 221/2009, ori termenul de prescripție de
3 ani de la data intrării în vigoare a legii, prevăzut de art. 5 alin. (1) din aceeași lege sunt termene speciale care se referă exclusiv la cererile și acțiunile întemeiate pe dispozițiile acestei legi, nefiind posibilă combinarea lor cu cele ale dreptului comun.
Însăși recurenta recunoaște că temeiul juridic al acțiunii ei introductive de instanță, l-a constituit dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, care au fost declarate neconstituționale prin decizia C. C. nr. 1358 din 21 octombrie 2010.
Conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie. Art. 147 alin. (4) din Constituție prevede că „Deciziile C. C. se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor";.
Cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata despăgubirilor în sumă de 500.000 euro pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a condamnării tatălui ei, și la despăgubiri materiale actualizate în sumă de
100.000 lei, în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr.
221/2009, a rezultat dintr-o situație legală ce urma să aibă loc la finalul procedurii judiciare.
Prin urmare, la data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009, reclamanta nu avea un „bun"; sau o „speranță legitimă"; în sensul jurisprudenței C. Europene a Drepturilor Omului, generate de aplicarea art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C., pe care trebuia să îl prezerve sau să îl confirme prin declanșarea procesului, ci doar posibilitatea de a-l dobândi printr-o hotărâre judecătorească pe care putea să o execute cel mai devreme după momentul rămânerii ei definitive în apel, cale de atac desființată în prezent.
Întrucât decizia C. C. nr. 1. a intervenit anterior soluționării cererii în prima instanță, caracterul ei erga omnes se impune și în prezenta cauză, situație în care instanța de judecată nu poate decât să constate că raportul juridic de obligație legală dintre stat și reclamantă, a încetat.
Decizia C. C. nr. 1. nu este lege, pentru a se pune problema respectării principiului neretroactivității legii; prin această decizie doar au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009. E. acestei decizii a fost acela că la 45 de zile de la publicarea ei, au încetat efectele juridice ale dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009.
Fiind vorba de o situație juridică obiectivă (legală) în curs de desfășurare facta pendentia, încetarea efectelor juridice ale dispozițiilor art.
5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 influențează numai efectele realizate după expirarea celor 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. în Monitorul Oficial, fără să aibă efect retroactiv asupra raporturilor juridice soluționate definitiv până în acel moment.
Pentru a se putea vorbi de discriminarea reclamantei din prisma dispozițiilor art. 1 din Protocolul adițional nr. 12 la C., ar trebui să i se soluționeze acțiunea în mod diferit față de alte acțiuni identice promovate de alți reclamanți împotriva S.ui Român, ceea ce nu este cazul în speță, instanțele din raza curții de apel având o practică judiciară unitară în această materie.
Faptul că alte curți de apel admit același fel de acțiuni, nu obligă această instanță să procedeze în același mod, deoarece practica judiciară nu constituie izvor de drept, iar sarcina de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, îi incumbă Înaltei Curți de C. și Justiție potrivit competenței sale, așa cum prevăd dispozițiile art. 126 alin. (3) din Constituție.
La dosarul primei instanțe există suficiente înscrisuri pentru soluționarea cauzei pe fondul ei, chiar și fără răspunsurile C. și ale A. la adresele instanței, însă în speță acțiunea reclamantei a fost judecată pentru lipsa temeiului juridic invocat inițial ca fiind art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, neîncadrarea în dispozițiile acestei legi a solicitării de obligare la plata sumei reprezentând actualizarea sumei de 700 lei cheltuieli de judecată, respectiv prescripția dreptului material la acțiunea precizată pe temeiul dispozițiilor art. 998-999 Cod civil.
Aceasta nu înseamnă că reclamanta nu ar fi beneficiat de un proces echitabil în sensul art. 6 din Convenția E. a Drepturilor Omului.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 8 și 9, coroborat cu art. 312 alin. (1) și (3) Cod procedură civilă, se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta P. R. împotriva sentinței civile nr. 402 din 24 februarie 2011 a T.ui M., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 25 mai 2011.
Președinte Judecători G. T. A. N. T. D.-M. C. V. M. T.
Red.TD:(...) Dact.CC:(...)
- 2 ex.
| ← Decizia civilă nr. 254/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 734/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
