Decizia civilă nr. 260/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr.(...)
D. CIVILĂ NR. 260/A/2011
Ședința publică din 16 iunie 2011
Instanța constituită din:
PREȘED.TE: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I. GREFIER : C. B.
S-a luat în examinare - pentru pronunțare - apelul declarat de pârâții O. PENTRU S. P. ȘI A. C., C. A. C., C. A. A J. C. și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - PRIN D. G. A F. P. C. împotriva sentinței civile nr.
76 din 27 ianuarie 2011 a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr. (...), privind și pe intimații O. F. D. R., M. A. P. ȘI D. R. ȘI O. J. DE C. A. C., având ca obiect revendicare imobiliară.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință a termenului din 9 iunie 2011, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 16 iunie 2011.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 76 din 27 ianuarie 2011 a Tribunalului C., a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului M. A., P. și D. R..
A fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamantul O. F. din R., în contradictoriu cu paratul M. A., P. și D. R., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a paraților O. pentru S. P. și A. și C. A. a J. C..
A fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamantul O. F. din R. împotriva pârâților C. A., O. pentru S. P. și A., C. A. a J. C., și S. Roman prin
M. F. P. prin D. G. a F. P. C., și în consecință:
- pârâții au fost obligați să predea reclamantei în deplină proprietate și posesie imobilul casă și teren înscris în CF 4211 C., A+1, nr. top. 13789, casă din cărămidă acoperită cu țiglă, cu 23 de camere , capelă , curte și arător la B. în suprafață de 1 jug. Și 686 stp și imobilul înscris în CF nr.1340 cu nr. top 13790 A+1 , casă din cărămidă, acoperită cu țiglă cu 5 camere , casă de adopst din cărămidă acoperită cu țiglă, cu 1 cameră, dependințe, grădină și arător în B. în suprafață de 2 jug. Și 1467 stp.
A fost respinsă cererea reclamantului privind obligarea paraților la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, potrivit art. 137 C. pr. civ., instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Calitatea procesuală pasivă presupune identitatea între persoana chemată în judecată și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății.
În speță, instanța fiind investită cu o acțiune în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ., calitatea procesuală pasivă revine celui care stăpânește, ca posesor sau chiar ca detentor, bunul revendicat.
Coroborând probele administrate în cauză, respectiv interogatoriile luate M.ui F. P. și reclamantului, răspunsul comunicat la data de (...) de către pârâtul M. A., P. și D. R., precum și raportul de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de expert F. C. C., la solicitarea paratului C. A.
(fostul O. J. de C. A.), necontestat de părți sub acest aspect, reiese faptul că imobilele revendicate sunt deținute de către parații S. Roman reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, C. A. C., C. A. (fostul O. J. de C. A.) și O. pentru S. P. și A. C..
În ce privește pe pârâtul C. A. (fostul O. J. de C. A.), acesta are personalitate juridică, astfel cum rezultă din dispozițiile art.1 al.2 din HG nr.1609/(...) potrivit cărora „ camerele agricole județene înființate potrivit dispozițiilor art.1 sunt instituții publice descentralizate, cu personalitate juridică";, iar faptul deținerii de spații în imobilul revendicat nu a fost contestat de acesta.
Cu toate că, în răspunsul său la interogatoriu, pârâtul O. pentru S. P.
și A. C. a negat faptul că ar deține imobilele în litigiu, instanța reține că acest aspect rezultă din răspunsul înregistrat sub nr.373001/(...) al M.ui F. P., potrivit căruia pârâtul O. pentru S. P. și A. C. își desfășoară activitatea în imobilul situat din punct de vedere administrativ în C.-N., str. F. nr.1, precum și din împrejurarea că, potrivit întâmpinării formulate de acest pârât, el își are sediul la adresa anterior indicată. Imobilele identificate la această adresă administrativă sunt cele revendicate de reclamant, înscrise în CF 4211 C., A+1, nr. top. 13789 și în CF nr.1340 cu nr. top 13790 A+1, cu precizarea că, în timp, au fost edificate și construcții noi, în acest sens fiind concluziile raportului de expertiză întocmit în dosar nr.4276/2004 al Tribunalului C., acvirat la prezentul dosar .
Având în vedere aceste considerente, instanța reține că pârâții O. pentru S. P. și A. și C. A. a J. C., deținând imobilele în litigiu, justifică legitimare procesuală pasivă în prezenta cauză, sens în care va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce îi privește.
În schimb, întrucât pârâtul M. A., P. și D. R. nu este deținător al imobilelor revendicate, instanța va admite excepția lipsei calității sale procesuale pasive, cu consecința respingerii acțiunii civile promovate față de acesta.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța reține că, asupra imobilelor casă și teren înscrise în CF 4211 C., A+1, nr. top. 13789, casă din cărămidă acoperită cu țiglă, cu 23 de camere , capelă , curte și arător la B. în suprafață de 1 jug. Și 686 stjp și imobilul înscris în CF nr.1340 cu nr. top
13790 A+1 , casă din cărămidă, acoperită cu țiglă cu 5 camere , casă din cărămidă acoperită cu țiglă, cu 1 cameră, dependințe, grădină și arător în B. în suprafață de 2 jug. Și 1467 stjp. figurează ca proprietar tabular Mănăstirea F., astfel cum atestă copiile colilor funciare depuse la dosar.
Reclamantul este continuatorul, cu personalitate juridică, a proprietarului tabular, Mănăstirea F. fiind o entitate aflată în subordinea
O.ui F., împrejurare care rezultă din adresele comunicate de M. C., C., și P.
N. -S. de S. pentru Culte și Arhiepiscopia Romano-catolică de A. I.
Cu toate că nu există o dovadă a actului de preluare de către stat și statul nu și-a intabulat niciodată dreptul de proprietate asupra acestor imobile, în fapt, această preluare a avut loc anterior anului 1955, imobilele fiind deținute actualmente de către parații S. Roman reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, C. A. , C. A. a J. C. și O. pentru S. P. și A..
Mai mult, în cursul timpului, aceștia au edificat construcții noi, împrejurare invocată de către pârâți și necontestată de reclamant , atestată de înscrisurile depuse la dosar, respectiv avizul nr.44584/(...) emis de C. P. M. C. A. pentru executare de lucrări nr.9/885/(...), precum și raportul de expertiză tehnică întocmit de expert O. A. H. în dosarul nr.4276/2004 al Tribunalului C., acvirat la prezenta cauză.
În lipsa unui act întocmit de autoritățile de la acea vreme, există prezumția că imobilele din litigiu a fost preluate abuziv. Prezumția fiind relativă, aceasta putea fi răsturnată prin probe contrare, pe care pârâții nu le-au administrat, însă, în cauză.
În consecință, imobilele în litigiu au fost preluate faptic în mod abuziv de către stat, fără ca acesta să fi emis vreun decret de expropriere, fără vreun temei legal, iar, în prezent, situația de carte funciară este cea anterioară preluării abuzive, adică reclamantul are calitatea de proprietar tabular al imobilelor în discuție.
În aceste condiții, nu poate fi reținută apărarea pârâtului S. Roman prin
M. F. P., în sensul că sunt aplicabile dispozițiile art.11 al.1 din L. nr.213/1998, potrivit cărora „ bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile";, fiind, însă, incidente prevederile art. 6 alin. 2 din același act normativ, conform cărora „bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație";.
Este real că, referitor la imobilele ce au aparținut cultelor religioase din
R., o asemenea procedură specială a fost prevăzută prin adoptarea OUG nr.9., aprobată, modificată și completată prin L. nr.501/2002, modificată prin T. II al L. nr.247/2005 și că situația supusă analizei instanței de către reclamant se încadrează în ipoteza reglementată de acest act normativ.
Reclamantul a promovat, însă, prezenta cerere, prevalându-se de dispozițiile dreptului comun, respectiv de prevederile art. 480 C. civ., iar, prin încheierea de ședință pronunțată în data de (...), instanța a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâți, vizând faptul că, existând norme cu caracter special, acțiunea reclamantului întemeiată pe dispozițiile dreptului comun nu ar fi admisibilă.
Drept urmare, la analizarea pretențiilor deduse judecății, instanța va avea în vedere și D. de recurs în interesul legii nr.33/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a statuat că, concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, potrivit principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială, iar, dacă sunt sesizate neconcordanțe între legea specială și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cazul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.
D. această perspectivă, instanța reține că reclamantul a demarat procedura specială prevăzută de OUG nr.9. aprobată, modificată și completată prin L. nr.501/2002, modificată prin T. II al L. nr.247/2005 înurmă cu aproximativ 8 ani, fără ca cererea sa să fie în vreun fel soluționată pană în prezent de către C. S. instituită în acest scop.
Mai mult, reclamantul a promovat în cursul anului 2004 acțiunea înregistrată sub nr.4276/2004 al Tribunalului C. având ca obiect aceleași pretenții, acțiune soluționată prin respingerea ei ca prematură, conform Deciziei civile nr.7. a C. de A. C., apreciindu-se că reclamantul trebuia să urmeze procedura specială prevăzută de OUG nr.9., așadar, fără a se analiza pe fond cererea sa.
Articolul 6 alin. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale garantează fiecărei persoane dreptul la un proces echitabil, însă, astfel cum s-a statuat în numeroase decizii ale C., acest drept nu este unul absolut, fiind supus unor limitări implicit acceptate, în special în ceea ce privește condițiile de admisibilitate a unei acțiuni, deoarece aceasta impune, prin însăși natura sa, o reglementare de către stat, care se bucură în această privință, de o anumită marjă de apreciere. T., aceste limitări nu îi pot restricționa unui justițiabil accesul liber într-o asemenea măsură încât dreptul său de a se adresa unei instanțe judecătorești să fie afectat în însăși esența sa. Ele nu sunt compatibile cu prevederile art. 6 al.1 din C. decât dacă urmăresc un scop legitim și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.
Simplul fapt că partea interesată a avut la dispoziție căi de recurs interne nu satisface exigențele art. 6 alin.1 din C., ci se impune ca gradul de acces asigurat de legislația națională să fie suficient pentru a le asigura părților interesate „. la o instanță";, dat fiind principiul supremației dreptului într-o societate democratică. D. această perspectivă, dreptul la un proces echitabil nu este asigurat atunci când partea interesată nu a avut acces la o instanță decât pentru a-și vedea acțiunea declarată inadmisibilă prin efectul legii.
Față de cele expuse, instanța reține că ingerința în dreptul reclamantului de acces la o instanță judecătorească nu a fost proporțională cu scopul urmărit în condițiile în care, instanța, prin D. civilă nr.7. a C. de A. C., i-a opus acestuia existența procedurii prevăzute de OUG nr.9.. Aceasta, în măsura în care nici în prezent, după mai mult de 8 ani de la inițierea procedurii administrative respective, cererea reclamantului nu a fost soluționată în vreun fel și nici nu există vreo garanție ca ea să fie soluționată deocamdată, în condițiile în care termenele din actul normativ la care s-a făcut trimitere nu au fost respectate de către autoritățile administrative .
De altfel, această împrejurare, a practicii răspândite în rândul autorităților administrative de a nu răspunde în termenele prevăzute sau cel puțin într-un termen rezonabil cererilor formulate privind restituirea imobilelor a fost reținută în numeroase hotărâri ale C. Europene a Drepturilor Omului pronunțate față de R.
Ca atare, în situația concretă dedusă judecății, reclamantul este îndreptățit să formuleze prezenta acțiune prevalându-se de dispozițiile dreptului comun, în speță ale art. 480 C. civ., urmând a se analiza dacă, în acest fel, nu se aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.
În acest sens, se impune a se verifica dacă și pârâții din prezenta acțiune în revendicare nu au, la rândul lor, un bun în înțelesul convenției, o hotărâre judecătorească prin care să li se fi recunoscut dreptul de a păstraimobilul, o speranță legitimă în același sens dedusă din dispozițiile legii speciale, unită cu o jurisprudență constantă sub acest aspect.
Lipsirea de un bun, în absența oricărei despăgubiri, constituie o încălcare a art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C., or, din jurisprudența C., rezultă că, atunci când statul nu mai poate restitui imobilul în natură, iar măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute de legea internă sunt încă iluzorii, urmează să i se plătească reclamantului despăgubiri bănești.
Acțiunea în revendicare este o acțiune reală, iar acest caracter se conservă atâta timp cât există posibilitatea de a se readuce imobilul revendicat în patrimoniul revendicatorului .
Astfel, cum s-a reținut anterior, imobilele revendicate de reclamant au intrat în mod abuziv în proprietatea statului, iar ele nu au fost înstrăinate către terți, astfel încât nu se poate vorbi despre atingerea dreptului de proprietate al altei persoane.
Este adevărat că pârâții au edificat construcții noi, însă ei nu au investit instanța cu vreo cerere sub acest aspect, deși aveau posibilitatea și cadrul legal să o facă. Chiar și ulterior soluționării prezentei cauze, pârâții își pot valorifica eventualele pretenții asupra construcțiilor edificate, utilizând mijloacele juridice corespunzătoare.
Pe de altă parte, aceste construcții nu au fost înscrise în cartea funciară, iar pretențiile reclamantului se referă exclusiv la imobilele înscrise în favoarea sa în evidențele funciare.
Având în vedere aceste considerente, instanța apreciază că, în speță, acțiunea în revendicare promovată de reclamant este admisibilă, în temeiul art. 480 C.civ. și a art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C., imobilele putând fi readuse în patrimoniul reclamantului, fără ca prin aceasta să se aducă atingere dreptului de proprietate al altei persoane sau securității raporturilor juridice.
Ținând seama de cele ce preced, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului M. A., P. și D. R. va respinge acțiunea civilă formulată de reclamantul O. F. din R., în contradictoriu cu acest parat
, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a paraților O. pentru S. P. și A. și C. A. a J. C., va admite acțiunea civilă formulată de reclamantul O. F. din R. împotriva paraților C. A., O. pentru S. P. și A., C. A. a J. C., și S. Roman prin M. F. P. prin D. G. a F. P. C., și în consecință, va obliga parații să predea reclamantei în deplină proprietate și posesie imobilul obiect al litigiului.
În ce privește cheltuielile de judecată solicitate, întrucât reclamantul nu a făcut dovada acestora , instanța, în temeiul art. 274 C. pr. civ., art.1169 C. civ., va respinge cererea reclamantului sub acest aspect.
Î mpotriva acestei sentințe, au declarat în termen legal apel pârâții
împotriva cărora acțiunea a fost admisă, respectiv C. A. C., S. Român prin
Ministerul Finanțelor Publice, C. A. a J. C. și O. pentru S. P. și A. C.,
solicitând schimbarea ei, în sensul respingerii acțiunii.
În esență, pârâții au reiterat excepțiile invocate în fața primei instanțe, respectiv aceea a prematurității, lipsei calității procesuale active și pasive, invocând dreptul la un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 raportat la construcțiile edificate de aceștia, a căror arie depășește 50% din aria desfășurată a imobilului, ceea ce, conform legii speciale de reparație, împiedică restituirea în natură a imobilului.
S-a mai invocat excepția inadmisibilității raportat la cadrul procesual stabilit de reclamant în virtutea principiului disponibilității, arătându-se că,în cauză, trebuia chemat în judecată și titularul dreptului de administrare asupra terenului, respectiv A. D. S., precum și la împrejurarea că, existând o lege specială de reparație, acțiunile de drept comun sunt inadmisibile, prima instanță interpretând greșit considerentele deciziei pronunțate în recurs în interesul legii, în condițiile în care reclamantul are deschisă calea contestării în instanță a refuzului de restituire în baza legii speciale.
Pârâtul M. A. și D. R., prin întâmpinare, a solicitat respingerea apelurilor ca nefondate, reiterând, în esență, considerentele sentinței obiect al apelului, cu accent pe lipsa calității procesuale pasive a acestui pârât, reținută de prima instanță.
Reclamantul, prin întâmpinare, a solicitat respingerea apelurilor ca nefondate, reiterând apărările formulate în fața primei instanțe privind calitatea procesuală activă, arătând că litigiul poartă asupra dreptului de proprietate, astfel că nu trebuie introdus în cauză titularul dreptului de administrare și că acțiunea nu este prematură, reclamantul neputând aștepta la nesfârșit soluționarea cererii sale de restituire în temeiul legii speciale.
Analizând apelurile formulate prin prisma motivelor invocate, raportatla dispozițiile art. 2 92 alin. 1 și 295 ali n. 1 C. pr. civ., cur tea apreciază că
acestea sunt fondate, din considerentele ce urmează a fi expuse.
Astfel, în esență, acestea vizează invocarea unor excepții de fond, privind inadmisibilitatea acțiunii, lipsa calității procesuale active și pasive, prematuritatea.
Admiterea oricăreia dintre acestea ar duce la respingerea acțiunii, însă, stabilind ordinea de soluționare raportat la dispozițiile art. 137 alin. 1
C. pr. civ., curtea apreciază că aceea a inadmisibilității acțiunii fundamentată pe dreptul comun în condițiile existenței unei legi speciale de restituire face de prisos analiza celorlalte.
Referitor la această excepție, ea este fondată, iar hotărârea primei instanțe este nelegală în ceea ce privește respingerea acestei excepții. Considerentul că legea specială nu s-a dovedit eficientă, procedura administrativă nefiind finalizată de 8 ani este unul greșit, întrucât reclamantul are deschisă calea acțiunii civile în justiție și împotriva refuzului nejustificat al organului administrativ de a-i soluționa cererea de restituire, respectiv calea contenciosului administrativ, în temeiul art. 3 alin. 7 din OUG nr. 9. privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din R., combinat cu art. 1 alin. 1, art. 2 alin. 1 lit. f și alin.
2 din L. nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
D. nr. 33/2008 a ÎCCJ, pronunțată în recurs în interesul legii, a fost greșit invocată de prima instanță în argumentarea soluției asupra excepției, deoarece, așa cum rezultă din considerentele acesteia, o acțiune de drept comun nu este admisibilă în condițiile existenței unei legi speciale de restituire, excepție făcând situația în care reclamantul nu a putut beneficia, din motive mai presus de voința sa, de dispozițiile legii speciale, ceea ce nu este cazul, fiind formulată cerere de restituire, nesoluționarea acesteia în termenul prevăzut de lege nedeschizând calea unei acțiuni de drept comun, în condițiile în care refuzul nejustificat al soluționării cererii poate fi atacat în contencios.
Singura problemă care s-ar putea ridica este cea rezultând reglementarea cuprinsă în legea specială referitoare la persoanele abilitate să formuleze cereri de restituire, această persoană fiind centrul de cult, și nu reclamantul, ordin călugăresc. Curtea apreciază că acesta nu constituie un impediment în ceea ce privește accesul la justiție al reclamantului, întrucâtnu s-a susținut existența unor divergențe între acesta și notificator. Oricum, însă, fiind fostul proprietar al imobilului, conform susținerilor sale, notificarea ar fi formulată de centrul de cult în reprezentarea sa, având, astfel, calitate să exercite acțiune în contencios, dreptul comun neconstituind singura posibilitate de acces în justiție.
De altfel, așa cum reține prima instanță în considerente, părțile s-au mai judecat într-un proces având același obiect și aceeași cauză, acțiunea reclamantului fiind respinsă ca prematură prin decizia civila nr. 7. a C. de A. C., cu motivarea că retrocedarea imobilelor ce au aparținut cultelor religioase poate fi făcută numai în condițiile legii speciale de restituire, respectiv cele prev. de OUG nr. 9., iar reclamanta nu a uzat de dispozițiile acestei legi, neformulând cerere de restituire, adresându-se direct instanței, fără a urma procedura administrativă prevăzută de lege.
În temeiul art. 296 C. pr.civ., curtea, din considerentele arătate, va admite apelurile pârâților și va schimba sentința obiect al apelului, în sensul respingerii acțiunii față de aceștia.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 274 alin. 1 C. pr.civ., reclamantul intimat va fi obligat să-i plătească pârâtei apelante C. A. a J. C. suma de 1500 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocațial, conform facturii de la fila 13.
Nu vor fi acordate cheltuieli de judecată în apel M.ui A. și D. R., nefiind întrunite condițiile prev. de art. 274 alin. 1 C. pr. civ., întrucât acesta nu este intimat în apelurile declarate de pârâți, iar reclamantul nu a declarat apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.,
D E C I D E :
Admite apelurile declarate de pârâții O. PENTRU S. P. ȘI A. C., C. A.
C., S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, C. A. A J. C. împotriva sentinței civile numărul 76 din 27 ianuarie 2011 a Tribunalului
C., pronunțată în dosar numărul (...), pe care o schimbă, în sensul să respinge acțiunea exercitată de reclamanți împotriva pârâților recurenți.
Menține restul dispozițiilor.
Obligă pe intimatul O. F. D. R. să-i plătească apelantei C. A. A J. C. suma de 1500 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Respinge cererea formulată de intimatul M. A. P. ȘI D. R. privind acordarea cheltuielilor de judecată în apel.
D. este definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 16 iunie 2011.
PREȘED.TE
JUDECĂTOR
GREFIER
A. A. C.
ANA I.
C. B.
Red. CAA dact. GC
10 ex/(...)
J. primă instanță: M. O. - S.
| ← Decizia civilă nr. 2000/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 1531/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
