Decizia civilă nr. 2406/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMI.
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2406/R/2011
Ședința publică din 29 iunie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
JUDECĂTORI:
M.-C. V.
T. D. - președintele Secției civile
T.-A. N.
GREFIER:
M. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții A. M.-D.-G., D. E. și C. I.-D., împotriva sentinței civile nr. 327 din 31 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privindu-l și pe pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. C. având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de
22 iunie 2011, când părțile prezente au pus concluzii care au fostconsemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 327 din 31 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a M.ui F. P..
S-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și s-a respins capătul de cerere din acțiunea formulată de reclamanții A. M.-D.-G., D. E. și C. I. - D., împotriva pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect obligarea pârâtului la plata despăgubirilor în sumă de
1.000.000 euro, dreptul la acțiune fiind prescris.
S-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere din acțiune având ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării suferite de antecesorul reclamanților C. I., prin sentința nr.1541/1949 a T. M. C.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele: Prin acțiunea inițială reclamanții au solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000.000 euro, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic pe care a suferit-o antecesorul lor și și-au întemeiat în drept acțiunea pe dispozițiile L. nr.2..
Potrivit art.5 alin.1 lit. a din L. nr.2., în vigoare la data introducerii acțiunii, „orice persoana care a suferit condamnări cu caracter politic in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum si, dupa decesul acestei persoane, sotul sau descendentii acesteia pana la gradul al II-lea inclusiv, potsolicita instantei de judecata, in termen de 3 ani de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:a) acordarea unor despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despagubirilor se va tine seama si de masurile reparatorii deja acordate persoanelor in cauza in temeiul D.ui-lege nr.
1. privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in strainatate ori constituite in prizonieri, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare, si al Ordonantei de urgenta a G. nr. 2., aprobata cu modificari si completari prin L. nr. 5., cu modificarile si completarile ulterioare";.
Ulterior, prin OUG nr.62/2010 dispozițiile art.5 alin.1 lit. a din lege au fost modificate, având următorul cuprins: „acordarea unor despăgubiripentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la:
10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracterpolitic în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 sau carea făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic;ia nr.1. a C. C., publicată în Monitorul Oficial nr.761/(...), s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de S. român, prin Ministerul Finanțelor Publice - D. G. a F. P. C. și s-a constatat că prevederile art.5 alin.(1) lit.a) teza întâi din L. nr.p\00122843.htm" |2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada
6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
Prin decizia nr.1. a C. C., publicată în Monitorul Oficial nr.761/(...), s- a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de S. român, prin Ministerul Finanțelor Publice - D. G. a F. P. C. și s-a constatat că prevederile art.5 alin.(1) lit.a) teza întâi din L. nr.p\00122843.htm" |2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
" l "#" |Potrivit art.147 alin.(1) din , dispozițiile din legile constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval, P.ul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
Prin precizarea de acțiune, reclamanții au arătat că înțeleg să invoce dispozițiile art.998 C.civ. privind răspunderea civilă delictuală.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a
Ministerul Finanțelor Publice, instanța a observat că acest minister nu a fost chemat în judecată în nume propriu ci în calitate de reprezentant al statului, astfel încât excepția este lipsită de obiect. Pe de altă parte, instanța a constatat că reclamanții au solicitat acordarea de daune morale pentru prejudiciul cauzat prin condamnarea aplicată de organele statului, ceea ce îi conferă acestuia calitate procesuală pasivă, fiind reprezentat în acest sens de M. E. și F., în temeiul dispozițiilor art.25 alin.2 din D. nr.31/1954.
În consecință, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art.3 din D. nr.167/1958 „termenul prescripției este de 3 ani";, iar conform dispozițiilor art.8 alin.1 "prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe sa curgă de la data cînd păgubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea";.
În speță, instanța a considerat că dreptul la acțiune al antecesorului reclamanților, C. I., decedat la data de (...), pentru obligarea statului la plata daunelor morale pentru prejudiciul moral suferit ca urmare executării pedepsei închisorii în temeiul unei condamnări cu caracter politic s-a născut (doar teoretic, având în vedere aspectele care urmează să fie analizate) la data eliberării acestuia, deoarece în acel moment acesta cunoștea toate elementele esențiale pentru angajarea răspunderii civile delictuale.
Cu toate acestea, fiind evident că o acțiune a acestuia ar fi fost lipsită de succes în timpul regimului comunist și ar fi condus în mod cert la represalii din partea autorităților comuniste, instanța a considerat că dreptul efectiv la acțiune s-a născut abia în momentul schimbării regimului comunist, respectiv la data de 1 ianuarie 1990, în acest sens fiind și jurisprudența Înaltei Curți de C. și Justiție (de ex. decizia nr.3769/2007, pronunțată în dosarul nr.(...), Secția civilă și de proprietate intelectuală).
Totodată, instanța a mai reținut că la data de (...) a intrat în vigoare D.-Lege nr.1. prin care au fost acordate o serie de drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945 și prin care a fost recunoscut implicit caracterul abuziv și ilicit al măsurilor luate de autoritățile comuniste față de opozanții regimului, astfel încât reclamanții ar fi avut posibilitatea să solicite acordarea de daune morale pentru condamnarea politică suferită, dacă apreciau că drepturile acordate prin acest act normativ sunt insuficiente pentru acoperirea prejudiciului suferit de acesta.
Instanța nu a putut lua în considerare ca moment de început al termenului de prescripție data intrării în vigoare a L. nr.2., întrucât caracterul ilicit, prejudiciul, precum persoana care răspunde au fost cunoscute și puteau fi invocate încă din anul 1990, așa cum s-a reținut mai sus.
În consecință, instanța a apreciat că termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de dispozițiile art.3 din D. nr.167/1958 era împlinit la data promovării prezentei acțiuni, motiv pentru care a admis excepția și a respins cererea reclamantului, dreptul la acțiune fiind prescris.
În ceea ce privește capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al condamnării, instanța a reținut că, potrivit art.1 alin.2 din L. nr.2. constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute de art.209 din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare, iar conform art.4 alin.1 din aceeași lege persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) pot solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al condamnării lor, potrivit art. 1 alin.
(3).
În consecință, în condițiile în care condamnarea suferită de antecesorul reclamanților întră în categoria celor care constituie de drept condamnări cu caracter politic, instanța a constatat că nu se impune constatarea acestui caracter, astfel încât urmează să respingă și acest capăt de cerere.
Î mpotriva acestei sentințe a u formulat apel reclamanții, solicitând modificarea in parte a sentinței civile nr. 3. pronunțate de Tribunalul Cluj, respectiv cu privire la respingerea acordării de despăgubiri și menținerea hotărârii cu privire la constatarea caracterului politic al condamnării antecesorului lor, precum și cu menținerea dispoziției cu privire la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a M.ui F. P., și pe cale de consecință, să se dispună trimiterea dosarului spre rejudecare T. C. având în vedere faptul că instanța soluționând procesul nu a intrat in judecata de fond a cauzei.
În subsidiar, reclamanții au solicitat constatarea caracterului politic al condamnării antecesorului lor și in temeiul art.998, 999 cod civil au solicitat obligarea pârâtului la plata prejudiciului moral suferit în sumă de
1.000.000 de euro (în echivalent lei la data plătii) cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul suferit de antecesorul reclamanților care a executat o pedeapsă privativă de libertate în perioada (...) -(...) în cele mai cumplite închisori de exterminare din țară, precum și cu titlu de reparație a suferințelor fizice și morale îndurate de întreaga familie ca urmare a acestei condamnări, respectiv a reclamanților apelanți.
In temeiul art. 19 din D. nr. 167/1958, raportat la disp.art.2 din
L. nr. 2., au solicitat repunerea in termenul de prescripție extinctivă cu privire la formularea petitului de despăgubiri, motivul nepromovării acestui litigiu în termenul general de prescripție fiind independent de voința reclamanților.
S-au solicitat cheltuieli de judecată în fond și în apel.
În motivarea recursului reclamanții au invocat următoarele:
Au expus pe larg suferințele la care a fost supus atât antecesorul lor condamnat la 10 ani temniță grea și 5 ani degradare civică, cât și întreaga familie, care a suferit traume psihice care le-au marcat tot restul vieții.
Cu privire la excepția prescripției extinctive invocate de către pârât, reclamanții solicită respingerea sa.
Instanța a respins acțiunea precizată, reținând faptul că art.998, 999
Cod civil reglementează răspunderea civilă delictuală, care constituie o sancțiune civila cu caracter reparator și intervine în cazul săvârșirii faptului ilicit cauzator de prejudicii, fiind o acțiune patrimonială. în acest sens, ea este prescriptibilă în termenul general de 3 ani prevăzut de disp.art. 8 din D. nr. 167/1958, iar instanța a mai reținut faptul ca termenul începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul, cât și pe cel obligat la repararea lui, instanța opinând că în cazul dat, acest termen de prescripție a început să curgă după desființarea Departamentului Securității S.ui prin D. nr. 3., sens în care instanța a apreciat, în mod cu totul forțat faptul că dreptul la acțiune a devenit efectiv începând cu data de 1 ianuarie 1990.
Se pune întrebarea, în opinia reclamanților, dacă anterior anului
2009 si a apariției L. nr. 2. aveau posibilitatea de a promova o astfel deacțiune care să poată să aibă, măcar teoretic o posibilitate de succes, respectiv să poată fi potențial admisă, având acces la toate probele necesare a fi administrate în cauză pentru dovedirea celor solicitate.
Așa cum este de notorietate, toate condamnările politice s-au realizat in urma întocmirii unor dosare de către S. R. de I., dosare care au avut caracterul de "strict secret" perioada de desecretizare, respectiv de declasificare a acestor documente existente în arhivele securității fiind de 50 de ani, deci din 1960-20101.
Reclamanții au invocat art. 2 din Anexa din (...) privind Standardele
Naționale de protecție a informațiilor clasificate in R., cu privire la punerea in aplicare a L. nr. 1., care prevede un termen de clasificare de 50 de ani pentru informațiile clasificate strict secret, cum este cazul condamnării antecesorului reclamanților.
Până în anul 1989, S. R. de I. constituia un organ punitiv de control si de execuție deosebit de eficient al fostului regim comunist, practic a fost cel mai de temut organ al S.ui R. respectiv al fostei R.S.R., prin care a fost subjugată și obligată întreaga populație să se conformeze politicii dure comuniste, indiferent de convingeri și de repercusiuni, indiferent de lezarea drepturilor si libertăților individuale.
In mod evident si dosarul de condamnat si urmărit politic al antecesorului reclamanților, precum și dosarul de domiciliu forțat, au caracterul de documente clasificate a fi "strict secrete".
Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a fost înființat în baza L. nr.1., organizarea si începerea activității acestui nou organ național s-a făcut în câțiva ani si primele articole si comunicări mass-media cu privire la activitatea C. a început abia după anul 2001.
Momentul la care practic s-a facilitat accesul tuturor persoanelor la propriul dosar politic si deconspirarea Securității fostului stat politic s-a făcut abia prin OUG nr.24 din (...).
În aceste condiții recurenții își pun întrebarea prin prisma căror norme legale existente la data de 1 ianuarie 1990 se apreciază de către pârâtul- intimat si instanță că ar fi putut orice cetățean român care a suferit o condamnare politica să-si dovedească caracterul politic al condamnării și în consecință să beneficieze de masurile reparatorii morale pe care le-ar fi solicitat.
Ca urmare a neindicării momentului la care atât pârâtul cât și instanța apreciau că a început ca să curgă termenul de prescripție, reclamanții au fost prejudiciați, nu li s-a respectat dreptul la o apărare eficientă, mandatara lor neputând pune concluzii raportat la toate aspectele care au stat la baza respingerii acțiunii.
Dreptul de a promova o acțiune, conferit în mod legal unei persoane trebuie să fie unul efectiv, concret și să poată duce în mod categoric și la o posibilă reușită a cererii promovate în instanță și nu se referă la un drept abstract, imaginar, lipsit de conținutul practic care îl dă finalitatea lui.
Precizarea în drept, pe dispozițiile art. 998, 999 Cod civil, a fost făcută în mod forțat de dinamica modificărilor și suspendărilor suferite de dispozițiile L. nr. 2. de la apariția ei si până în prezent: modificarea adusă prin OUG nr.62/2010, care a limitat cuantumul despăgubirilor morale susceptibile de a fi acordate, precum și decizia C. C. nr.1354/(...) prin cares-a declarat neconstituționalitatea art.1 pct.1 al.II din OUG nr.62/2010 și decizia C. C. nr.1358/(...) a constatat neconstituționalitatea disp.art.5 al.1 lit.a) teza I din L. nr.2., prin această excepție, practic Curtea Constituțională a eliminat posibilitatea beneficiarilor ei de a mai obține în temeiul acestei legi despăgubiri, a eliminat însăși finalitatea acestei legi speciale reparatorii, însăși scopul în care a fost adoptată.
Ca urmare a admiterii acestor excepții de neconstituționalitate, se creează în mod evident o serie de inechități de tratament a cetățenilor, respectiv o serie de discriminări in funcție de momentul când li s-a soluționat procesul promovat în temeiul aceleiași legi speciale, care a creat pentru toți condamnații politici același regim juridic, în acest moment lăsat in suspensie și neclarificat prin turnura forțată legislativă care a luat-o punerea în practică a L. nr. 2..
In contextul celor anterior analizate, in mod evident sunt întrunite disp. art. 19 din D. nr. 176/1958, respectiv termenul prescripției extinctive a fost depășit din motive temeinic justificate, independente de voința reclamanților, deoarece până la data apariției L. speciale nr.2. nu a fost creat de către legiuitor cadrul juridic pentru investirea instanțelor de judecată cu analizarea caracterului politic al condamnării. P.area în Monitorul Oficial a deciziei nr.1358/(...) s-a făcut după promovarea procesului.
Cu privire al acordarea unor despăgubiri cu titlu de reparație a prejudiciului suferit ca urmare a condamnării politice (fie foștilor condamnați personal, fie urmașilor lor), solicitarea lor se impune ca o consecință a faptului că suspendarea art.5 din L.2. creează privilegii și discriminări între persoanele care fac parte din aceeași categorie și se află într-o situație juridică identică, sens în care se încalcă disp.art.16 din Constituția R.iei. In acest sens s-a pronunțat și CEDO prin H. (...) în cauza Veian contra R..
Totodata, legile care acorda despăgubiri pentru victimele nedreptăților comise in trecut trebuie să fie puse în practică cu o claritate și o coerență rezonabilă, pentru a evita pe cât posibil insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiecții de drept interesați. In acest sens, a se vedea Broniowski împotriva Poloniei.
Prin condamnările politice suferite si neacordarea unor masuri reparatorii s-au încălcat și art.nr.3 ale C. E. a D. Omului, cu privire la interzicerea torturii si a pedepselor si tratamentelor inumane sau degradante, ale art.4 privind interzicerea sclaviei si a muncii forțate, ale art.5 cu privire la dreptul la libertate și la siguranța personală și a propriei familii (mai ales a copiilor si bătrânilor aflați în întreținere). Și nu in ultimul rând, condamnarea de care a suferit defunctul reclamanților încalcă si prevederile art.7 ale C. E. a D. Omului, care instituie principiul "nici o pedeapsa fără lege."
D. - lege nr. 1. prin care au fost acordate o serie de drepturi persoanelor persecutate din motive politice, începând cu (...) conferea beneficiarilor acestei legi doar niște facilitați fiscale și o serie de indemnizații lunare, ca o compensare a suferințelor pe care le-au indurat. In nici nu caz în temeiul acestei legi nu se putea constata caracterul politic al faptei și nici nu crea aceasta lege cadrul legal pentru obținerea de despăgubiri reale, juste pentru condamnările politice.
Este deosebit de relevant faptul că astfel de despăgubiri se oferă și în prezent pentru victimele erorilor judiciare în domeniul penal, pentru condamnări sau arestări făcute pe nedrept, constatate fie prin rechizitorul procurorului, fie prin hotărâri de achitare sau reabilitare, în temeiul disp.art.504, 505 ș.u. Cod de proc. penala, situații în care instanțele penale sau civile acordă despăgubiri morale deosebit de consistente pentru fiecare an de detenție efectuat fără nici o vina din partea celui condamnat sau arestat (cca. 300.000 lei pe an).
Prin întâmpinarea formulată (f. 21), pârâtul a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
În primul rând, curtea constată că atât cererea de repunere în termenul de prescripție, cât și dispozițiile din C. Europeană a D. Omului și ale art. 504, 505 C.proc. pen., au fost invocate pentru prima dată în recurs, fiind cereri și respectiv temeiuri de drept inadmisibile, prin prisma art. 316, raportat la art. 294 alin. 1 Cod proc.civ., formulate pentru prima dată în recurs.
Referitor la criticile de nelegalitate, curtea reține următoarele:
Critica vizând greșita apreciere a momentului de la care a început să curgă termenul de prescripție a dreptului material la acțiunea în despăgubiri întemeiată pe art. 998 C. civil, este, la rândul său, nefondată.
Prima instanță a stabilit acest moment ca fiind data de (...), când prin
D. nr. 3. s-a desființat Departamentul Securității S.ui.
Reclamanții apreciază că acest moment îl constituie data intrării în vigoare a L. nr. 2., întrucât de la data adoptării acestui act normativ a cunoscut existența prejudiciului, persoana răspunzătoare și i s-a recunoscut posibilitatea promovării unei acțiuni scutite de plata taxei judiciare de timbru.
Comparând cele două momente - cel reținut de tribunal și cel susținut de către reclamanți - curtea constată că în mod corect tribunalul a reținut că acțiunea în despăgubiri întemeiată pe art. 998 - 999 C. civil este prescrisă.
Odată cu prăbușirea regimului totalitar, produsă la data de 22 D. 1989, toate persoanele care s-au considerat victime ale abuzurilor săvârșite de acest regim și care până la acel moment nu au formulat pretenții, având o temere justificată pentru libertatea, securitatea și viața persoanei lor și a familiilor lor, au avut posibilitatea să intenteze acțiuni prin care să solicite repararea abuzurilor ale căror victime au fost.
În materia condamnărilor politice ulterioare instaurării regimului totalitar, legiuitorul român a mai adoptat un act normativ reparator - D. - lege nr. 1., recunoscând dreptul persoanelor care au suferit astfel de condamnări la anumite drepturi constituind despăgubiri: recunoașterea în favoarea persoanelor care intrau sub incidența acestui act normativ a perioadei executate ca vechime în muncă, indemnizație lunară, în funcție de durata executată, anumite facilități, scutiri, reduceri.
În ipoteza în care reclamanții apreciau că pe lângă drepturile conferite de acest act normativ sunt îndreptățiți să beneficieze și de alte despăgubiri, aveau posibilitatea să promoveze o acțiune în temeiul art. 998 - 999 C. civil.
D. - lege nr. 1. fiind adoptat după înlăturarea regimului totalitar, o eventuală temere nu mai putea exista, existența prejudiciului era cunoscută prin însăși recunoașterea de către legiuitor a faptului că persoanele care au suferit condamnări politice sunt îndreptățite să beneficieze de anumite drepturi, iar în ceea ce privește persoana vinovată, reclamantul avea posibilitatea să cheme în judecată S. R. potrivit prevederilor art. 25 din D. nr.31/1954.
Actele normative invocate în recurs vizând aspectele reglementate prin
L. nr. 1. care în art. 12 alin. 2 teza II prevede că termenul de clasificare a informațiilor secrete de stat este de 50 de ani pentru informațiile clasificate secrete, cum este condamnarea suferită de către antecesorul reclamanților, precum și cele întemeiate pe L. nr. 1., de înființare a C. și OUG nr. 24/2008, nu sunt în măsură să înlăture incidența excepției prescripției dreptului la acțiune, pentru considerentele arătate anterior cu referire la adoptarea în anul 1990 a D.ui nr. 118.
Pentru considerentele arătate, curtea nu poate împărtăși opinia reclamanților potrivit căreia cursul termenului de prescripție extinctivă în exercitarea dreptului material la acțiune în baza art. 998 - 999 C. civil a început să curgă la data intrării în vigoare a L. nr. 2., respingerea acțiunii pe acest temei ca prescrisă, de către prima instanță, fiind apreciată ca temeinică și legală.
În ceea ce privește motivele vizând golirea de conținut a dreptului conferit foștilor condamnați politici la despăgubiri morale, prioritatea aplicării dreptului comunitar asupra dreptului național și incidența art. 5 din C. Europeană a D. Omului, curtea constată că în raport de considerentele deciziei nr. 1. a C. C., acestea nu sunt fondate.
Acțiunea privind obligarea pârâtului la acordarea despăgubirilor morale în urma condamnării suferite de antecesorul reclamanților s-a întemeiat pe prevederile art. 5 alin. 1 lit. a Teza I din L. nr. 2..
Această dispoziție a fost declarată ca neconstituțională prin decizia nr.
1358/(...) a C. C., reținându-se în considerentele deciziei, în esență, următoarele:
Cu privire la constituționalitatea procesului legislativ de adoptare a L. nr. 2., legea privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora face parte din categoria legilor organice și nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori conform art. 146 lit. a din C..
Cu ocazia examinării criticilor de neconstituționalitate a dispoziției legale menționate, Curtea Constituțională a reținut următoarele:
Legiuitorul român a acordat o atenție deosebită reglementărilor referitoare la reparațiile pentru suferințele cauzate de regimul comunist din perioada (...) - (...), având în vedere voința noului stat democratic instaurat în decembrie 1989, de a recunoaște și de a condamna aceste fapte. Au fost inițiate și adoptate reglementări privind restituirea bunurilor preluate abuziv
și în măsura în care acest lucru nu mai este posibil, acordarea de compensații pentru acestea, reabilitarea celor condamnați din motive politice și acordarea de indemnizații și despăgubiri pentru daunele morale suferite, precum și de alte drepturi.
Aceste reglementări adoptate au ținut seama de rezoluțiile A. P. a CE nr. 1. și 1..
În materia restituirilor au fost adoptate L. nr. 18/1991, L. nr.
169/1997, L. nr. 1/2000, L. nr. 112/1995, L. nr. 10/2001, L. nr. 247/2005.
Cetățenii aparținând minorităților naționale au beneficiat de reglementări speciale în materia restituirii proprietăților, potrivit OUG nr.
83/1999.
În ceea ce privește reabilitarea persoanelor condamnate din motive politice prin OUG nr. 2., s-a recunoscut calitatea de luptător în R. anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau supuse, din motive politice, unor măsuri administrative abuzive în perioada (...) - (...).
În materia acordării altor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist s-a constatat că există o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atât din punct de vedere moral, cât și social, ca urmare a persecuției politice la care au fost supuse în regimul comunist: D.-lege nr. 1., OUG nr. 2., precum și prevederile L. nr. 2., actul normativ care conține reglementarea ce a făcut obiectul excepției de neconstituționalitate.
C. a constatat că scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin însăși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului.
Evocând practica C.E.D.O. în materie și o hotărâre a C. C. a Ungariei, curtea a constatat că, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda, și cu toate acestea, legiuitorul român de după (...) a adoptat două acte normative având acest scop - D. - Lege nr. 1. și L. nr. 2..
Analizând prevederile actelor normative incidente în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, curtea a constatat că există două norme juridice - art. 4 din D. - Lege nr. 1. și art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. - cu aceeași finalitate și anume, acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura comunistă, precum și celor deportate ori ținute în prizonierat.
C. a reținut, de asemenea, că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative. Or, despăgubirile prevăzute de dispozițiile legale criticate, având același scop ca și indemnizația prev. de art. 4 din D. - Lege nr. 1. nu pot fi considerate ca atare.
Recunoașterea dreptului de a beneficia de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist și moștenitorilor de gradul II încalcă, de asemenea, principiul echității și dreptății.
Invocând în conținutul deciziei elemente de comparație cu legislația în materie adoptată de alte state din fostul bloc comunist (Bulgaria, Cehia,
Lituania), precum și decizii din jurisprudența C. E. a D. Omului, potrivitcărora în baza art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., persoanele în cauză nu au o
„speranță legitimă"; în obținerea despăgubirilor morale, curtea a constatat că acordarea acestor despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici contravine art. 1 alin. 3 din L. fundamentală privind statul de drept, democratic și social, în care dreptatea este valoarea supremă.
Existența celor două reglementări paralele încalcă principiul unicității reglementării în materii prev. de art. 14 din L. nr. 24/2000 și cel al evitării paralelismelor instituit prin art. 16 din același act normativ.
S-a arătat totodată că în modul în care este redactat, textul de lege criticat, fiind prea vag, încalcă și regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice.
Pentru toate aceste considerente, prin decizia nr. 1., Curtea
Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a, Teza I din L. nr. 2., constatând că acestea sunt neconstituționale.
Reiese din conținutul acestor considerente abordarea de către Curtea
Constituțională că nu se poate reține golirea de conținut a dreptului conferit foștilor condamnați politici la despăgubiri morale, prin declararea neconstituționalității art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., întrucât prin legislația adoptată de stat după înlăturarea regimului totalitar, acesta, acordând drepturi fostelor victime, a înțeles să repare prejudiciile provocate acestora, iar existența în paralel a două acte normative cu caracter reparator pentru aceeași categorie de prejudiciu încalcă principiul unicității reglementării în materii prev. de art. 14 din L. nr. 24/2000 și cel al evitării paralelismelor instituit prin art. 16 din același act normativ.
În ce privește prioritatea aplicării dreptului comunitar asupra dreptului național și incidența art. 5 din C. Europeană a D. Omului invocată de către recurent invocată de către recurent, din considerentele aceleiași decizii reiese că Curtea Constituțională a abordat analizarea excepției de neconstituționalitate și din perspectiva normelor comunitare și a C. E. a D. O. M. de recurs invocate atât de către reclamant, nu subzistă în condițiile în care, Curtea Constituțională în considerentele deciziei nr. 1. a făcut referire la acestea și chiar ținând seama de aceste reglementări internaționale adoptate de către R. în dreptul său intern, a statuat că nu este posibilă existența în dreptul intern a două acte normative reparatorii, având același scop.
Critica vizând instituirea unei discriminări între persoanele aflate în aceeași situație, în raport de momentul soluționării irevocabile a acțiunilor întemeiate pe art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., respectiv anterior sau ulterior publicării deciziei nr. 1. a C. C., nu este întemeiată.
Pronunțarea de către Curtea Constituțională a unei decizii prin care se constată neconstituționalitatea unui text legal producând consecințele expres prevăzute de art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992 (decizia este definitivă și obligatorie), și de art. 31 alin. 3 din același act normativ
(încetarea efectelor juridice a dispoziției constatate ca fiind neconstituțională după 45 de zile de la publicarea deciziei dacă P.ul sau Guvernul, după caz, nu intervine pentru a pune de acord prevederile constatate ca fiind neconstituționale cu dispozițiile C.).
Reiese că aplicarea deciziilor C. C. urmează regimul special reglementat prin art. 31 din L. nr. 47/1992, neputând fi asimilată cuaplicarea legii care, într-adevăr, este guvernată de principiul neretroactivității, cu excepțiile expres prevăzute.
Printr-o decizie anterioară - nr. 169/(...) - Curtea Constituțională, referitor la efectele deciziei prin care se constată neconstituționalitatea unei dispoziții legale, a reținut următoarele:
„Deciziile pronunțate în cadrul soluționării excepțiilor de neconstituționalitate nu produc doar efecte relative, inter partes, în cadrul procesului în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, ci produc efecte absolute, erga omnes.
Dispozițiile art. 23 alin. (3) si (6) din L. nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. C., republicată, își au reazemul constituțional in mai multe dispoziții constituționale, după cum urmează: a) Conform art. 145 alin. (2) fraza întâi, teza întâi, "Deciziile C. C. sunt obligatorii [...]". Întrucât aceste prevederi nu disting, rezultă că ele se aplică și deciziilor pronunțate în temeiul art. 144 lit. c) din C.. b) Potrivit alin. (1), "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și discriminări", iar conform art. 51, "Respectarea C., a supremației sale și a legilor este obligatorie". În lumina acestor două texte constituționale trebuie observat că, în măsura în care deciziile C. C. nu ar produce efecte erga omnes, s-ar putea ajunge la situația ca una și aceeași dispoziție legală a cărei neconstituționalitate, prin ipoteză, a fost declarată printr-o decizie anterioară a C. C. - să nu se aplice în procesul în cadrul căruia excepția a fost ridicată, dar, pe de altă parte, sa se aplice nestingherit în orice alt proces sau în orice altă împrejurare în care nu se pune problema unui proces în fața unei instanțe judecătorești. Este însă evident că asemenea consecințe ar fi contrare:
- egalității cetățenilor "în fața legii și a autorităților publice" [art. 16 alin. (1) din C.], fiindcă ar însemna: sub cel dintâi aspect, că o lege declarată neconstituțională prin decizia C. C. să nu se aplice față de unele subiecte de drept (cele implicate în procesul care a prilejuit pronunțarea acelei decizii a C. C.), dar să se aplice față de alte subiecte de drept; iar sub cel de-al doilea aspect, ca autoritățile publice să aplice legea diferit față de unele sau altele dintre subiectele de drept, după cum acestea au fost ori nu au fost părți în procesul în cadrul căruia a fost ridicata excepția de neconstituționalitate;
De altminteri, Curtea Constituțională a reținut că, indiferent de orice argumente care, într-un fel sau altul, ar tinde la concluzia că deciziile C. C., pronunțate în cadrul soluționării excepțiilor de neconstituționalitate, nu ar produce efecte erga omnes fac abstracție de imposibilitatea ca o prevedere legală a cărei neconstituționalitate a fost stabilita - in mod definitiv, pe căile si de către autoritatea prevăzută de C. - să se mai aplice încă.
Ca o consecință a caracterului obligatoriu erga omnes al deciziilor C.
C., pronunțate în baza art. 144 lit. c) din C., prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau a unei ordonanțe, prevederea normativă a cărei neconstituționalitate a fost constatată nu mai poate fi aplicată de nici un subiect de drept (cu atât mai puțin de autoritățile și instituțiile publice), încetându-si de drept efectele pentru viitor, si anume de la data publicării deciziei C. C. in Monitorul Oficial al R.iei, potrivit tezei a doua din fraza întâi a alin. (1) din C.. În urma pronunțării unei decizii prin care Curtea Constituțională constată neconstituționalitatea unei legi sau a uneiordonanțe P.ul sau, după caz, Guvernul are obligația de a interveni în sensul modificării sau abrogării actului normativ declarat ca fiind neconstitutional. Dar aceasta nu însemnă că, în situația în care o asemenea intervenție nu s- ar produce ori ar întârzia, decizia C. C. și-ar înceta efectele. Dimpotrivă, aceste efecte se produc in continuare, fiind opozabile erga omnes, în vederea asigurării supremației C., potrivit din aceasta.
Caracterul obligatoriu erga omnes al deciziilor C. C., prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau a unei ordonanțe, implică existența răspunderii juridice în cazul nerespectării acestor decizii. Sub acest aspect există echivalență cu situația în care nu este respectată o lege adoptată de P. ori o ordonanța emisă de G. Sau, în termeni mai generali, este vorba despre problema identificării răspunderii juridice atunci când una dintre autoritățile statului refuză să pună în aplicare măsurile stabilite, în limitele competențelor atribuite prin C., de către o altă autoritate a statului. Într-o asemenea situație identificarea răspunderii juridice decurge din caracterul imperativ al dispozițiilor alin. (3) din C., potrivit cărora "R. este stat de drept [...]". Altfel s-ar ajunge la înlăturarea de către una dintre puterile statului a acestui principiu constituțional fundamental, ceea ce este inadmisibil. De asemenea, in lumina dispozițiilor art. 11 si 20 din C., răspunderea juridică pentru nerespectarea unei decizii a C. C. poate consta, în măsura în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în pronunțarea unei hotărâri a C. E. a D. Omului împotriva S.ui R..";
Decizia prin care Curtea Constituțională constată neconstituționalitatea unei dispoziții nu poate fi asimilată legii și nici aplicarea acestora nu este similară: decizia C. C. este definitivă și obligatorie, aplicându-se de la data publicării tuturor litigiilor care au ca temei de drept dispoziția legală cu privire la care s-a constatat neconstituționalitatea, iar legea este obligatorie de la data intrării în vigoare, aplicându-se însă numai de la acest moment, neputând retroactiva.
Acest regim juridic diferit este explicabil din punct de vedere logic și juridic: pe de o parte, un litigiu întemeiat pe o dispoziție legală în vigoare la momentul promovării, în ipoteza în care acea dispoziție este declarată neconstituțională anterior rămânerii irevocabile a hotărârii, decizia de constare a neconstituționalității este aplicabilă acelui litigiu, întrucât temeiul de drept a fost neconstituțional și la momentul declanșării sale, chiar dacă acest caracter s-a constatat ulterior, pe parcursul derulării litigiului, însă anterior soluționării sale irevocabil. Pe de altă parte însă, în mod obiectiv un litigiu nu se poate întemeia pe o dispoziție care nu este în vigoare, nu există la momentul declanșării sale, o normă de drept putând constitui temei al unei acțiuni abia la momentul la care intră în vigoare.
Pentru aceste considerente motivele de recurs vizând crearea unei situații de discriminare între persoanele care, aflate în situații identice - condamnați politic - au obținut în urma unor demersuri identice hotărâri irevocabile prin care li s-au acordat despăgubiri, nu sunt întemeiate. Decizia prin care se constată neconstituționalitatea este obligatorie, aplicabilă și litigiilor în curs de judecată, consecința fiind aceea a înlăturării temeiului de drept din sistemul normativ, acesta neputând constitui fundament juridic al unei acțiuni. În ce privește litigiile soluționateirevocabil în temeiul dispoziției legale constatate ulterior ca fiind neconstituțională, hotărârile pronunțate în acestea beneficiază de autoritatea de lucru judecat, cele statuate prin ele nefiind afectate de admiterea excepției de neconstituționalitate.
În concluzie, în mod corect prima instanță a făcut aplicarea în cauză a deciziei nr. 1. a C. C., respingând acțiunea având ca obiect obligarea pârâtului la plata daunelor morale, întemeiată pe dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., în urma declarării acestuia ca neconstituțional.
Pentru toate aceste considerente, constatând că hotărârea primei instanțe prin care acțiunea precizată de către reclamanți a fost respinsă ca prescrisă, este legală, în baza art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE L.
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții A. M.-D.-G., D. E. și C. I.-D. împotriva sentinței civile nr. 327 din 31 martie 2011 a T. C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 29 iunie 2011.
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
GREFIER
M. C. V. TRRAIAN D.
T. A. N.
M. T.
Red. MV dact. GC
2 ex/(...)
Jud.primă instanță: D.I.T.
| ← Decizia civilă nr. 32/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 9/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
