Decizia civilă nr. 262/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 262/A/2011
Ședința 17 iunie 2011
Instanța constituită din:
P. : M. C. V.
JUDECĂTOR : I.-D. C.
GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - apelul declarat de reclamanta F. R., precum și cererea de aderare la apel formulată pârâții M. A. T. și M. O. L. împotriva sentinței civile nr. 72 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâții intimați M. C.-N. PRIN P., J. C. PRIN P. C. J., S. R. PRIN M. F. P. - PRIN D. G. A F. P. A J. C., C. LOCAL AL M. C.-N., C. J. C. PRIN P., T. P., K. E., M. M. T., C. O., C. A., C. V., C. V., având ca obiect revendicare imobiliară.
Se constată că la data de 16 iunie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, reclamanta apelantă a depus la dosar concluzii scrise.
Mersul dezbaterilor, concluziile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 10 iunie 2011, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 72 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a admis excepția lipsei calității procesuale a pârâților județul C., K. Erica și S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice.
S-a admis excepția lipsei de interes a reclamantei cu privire la petitul de constatare a preluării abuzive a imobilului.
S-au admis excepțiile inadmisibilității acțiunii în revendicare, precum și a prescripției dreptului la acțiune pentru constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare cumpărare și rectificare CF.
S-a respins excepția netimbrării acțiunii.
S-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta R. F., în contradictoriu cu pârâții S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, C. local al municipiului C.-N. prin P. și M. C.-N. în nume propriu și ca reprezentant al S. R. și ca mandant al S. „. A. S., J. C. prin președintele C. J. și C. J. C. prin președinte, T. P., K. E., M. M.-T., C. O., C. A., M. A.-T., M. O. L., C. V., C. V. R. F. R. a fost obligată să plătească în favoarea pârâților C. O. și C. A. suma de
2000 lei, pârâtei K. E. suma de 2500 lei și pârâtei M. M. T. suma de 2975 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
P. a pronunța această sentință tribunalul a reținut că prin S. civilă nr. 1.
F. 2009, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C.-N., dispunându-se declinarea competenței de soluționare a cauzei formulată de reclamanta R. F., împotriva pârâților S. R. prin M. E. și F., C. local al municipiului C.-N. prin P., C. J. C. prin P., T. P., K. E., M. M. T., C. O., C. A., M. A. T., M. O. L., C. V., M. C.-N. prin P. și J. C. prin P. C. J. C., în favoarea T.ui C.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, tribunalul a apreciat că aceasta este întemeiată acțiunea fiind una în revendicare calitate procesuală pasivă ar avea
S. R. prin C. local al municipiul C.-N., care a fost proprietarul apartamentelor în litigiu. S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală numai în cazurile expres prevăzute lege, ceea ce nu este cazul în speța de față.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei K. E., s-a apreciat că această excepție este întemeiată, pârâta având calitatea de promitentă cumpărătoare a apartamentului nr. 3 din imobilul în litigiu. O asemenea calitate nu-i conferă dreptul de proprietate sau un alt drept real, ci doar dreptul de a cere încheierea contractului. Față de această pârâtă reclamanta nu a formulat nici un fel de pretenții, astfel că această pârâtă nu este titulara dreptului cu privire la care reclamanta are pretenții.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului J. C. tribunalul a apreciat că acesta este întemeiată întrucât reclamanta nu a formulat pretenții împotriva acestui pârât, iar pe de altă parte acesta nu este deținător al imobilului în litigiu.
Cu privire la excepția netimbrării acțiunii, tribunalul a apreciat că este neîntemeiată. Potrivit dispozițiilor art. 15 lit. r din L. nr. 146/1997 cererile introduse de proprietari sau succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și cererile accesorii și incidente sunt scutite de taxa de timbru. A. reclamantei, vizând restituirea unui imobil preluat abuziv, este scutită de taxa judiciară de timbru.
Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 1 din L. nr. 1. în sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege imobilele naționalizate prin D. nr. 9. pentru naționalizarea unor imobile, cu modificările și completările ulterioare. Prin urmare atâta timp cât o lege statuează că imobilele preluate de stat în baza cestui act normativ sunt considerate a fi preluate abuziv, acțiunea reclamantei este lipsită de interes. Mai mult, la apariția L. nr. 1. reclamanta a formulat notificare, iar prin D. de restituire și propunere privind acordarea de despăgubiri nr. 3051/(...) emisă de P. municipiului C.-N. s-au restituit în natură apartamentele nr. 1, nr. 2, nr. 9 nr. 10, nr. 11, precum părțile indivize comune aferente înscrise în CF col. 1. și CF ind. 1. și terenul curte în suprafață de 190 mp. din imobilul situat în C.-N., str. H., nr. 25.
Cu privire la apartamentele nr. 3, 5, 6, 7 și 8 și pentru terenul construit aferent acestora s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile T.ui VII din
L. nr. 247/2005. Această dispoziție a rămas irevocabilă nefiind atacată de către reclamantă. Ulterior emiterii acestei dispoziții, reclamanta a urmat procedura pentru stabilirea și încasarea despăgubirilor, fapt atestat de corespondența purtată cu Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Prin urmare, cu privire la petitul de constatare a preluării fără titlu a imobilului situat în C.-N., str. H., nr. 25 înscris inițial în CF 14986 C., tribunalul a admis excepția lipsei de interes a reclamantei R. F.
Analizând pe fond acțiunea, tribunalul a reținut că potrivit certificatului de calitate de moștenitor nr. 54 din 26 mai 2003 emis de BNP A. ";. după defuncta C. N., decedată la 23 decembrie 1972 au calitatea de moștenitori C. I. în calitate de soț supraviețuitor și F. V., în calitate de fiică.
Potrivit certificatului de moștenitor nr. 17 din 5 ianuarie 1989 emis de N. de S. C. în dosar nr. 256/1989 F. R., în calitate de fiică este unica moștenitoare de defunctului C. I., decedat la 9 mai 1985.
În fine, potrivit certificatului de moștenitor nr. 269 din 18 septembrie
1996 după defuncții F. I. decedat la 24 august 1991 și F. V. decedată la 4 ianuarie 1992 reclamanta este unic moștenitor în calitate de fiică.
Potrivit copiei CF col 14986 C. imobilul cu nr. top 9050 constând din construcție din cărămidă compusă din subsol, parter, două etaje și pod, împărțit ulterior în 13 apartamente a constituit proprietatea numiților C. I. și soția N., apartamentele nr.1,2,3,4,5,6,7, parter, 8 etajul I, 10 și 11 la etajul II,
12 și 13 la subsol.
Apartamentul nr. 9 situat la etajul I a constituit proprietatea soției lui F. I. născ. C. V.. În baza D.ui nr. 9. toate cele 13 apartamente au trecut în proprietatea S. R. în folosința și administrarea Sfatului P.ular al orașului C.
În baza L. nr. 1., prin contractul de vânzare cumpărare nr. 31428/(...) încheiat între SC C.ardealul SA, în calitate de mandatar al S. R. prin C. local și
Takaks P., pârâta a devenit proprietarul apartamentului nr. 3, anterior deținând acest apartament cu titlu de chirie.
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 36247/(...) încheiat între SC
C.ardealul SA, în calitate de mandatar al S. R. prin C. local și N. M. M. T. pârâta devenit proprietare apartamentului nr. 5.
Prin D. nr. 249 din 18 iunie 209 emisă de C. J. prin P. s-a admis schimbarea numelui de familie al numitei N. M. M. T. din N. M. în M..
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 33424/(...) încheiat între SC
C.ardealul SA, în calitate de mandatar al S. R. prin C. local și M. A. T. și M. O.
L., pârâții au devenit proprietarii apartamentului nr. 7.
Prin contractul de vânzare cumpărare nr. 31998/(...) încheiat între SC
C.ardealul SA, în calitate de mandatar al S. R. prin C. local și C. O. și A., pârâții au devenit proprietarii apartamentului nr. 6.
În fine, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 34388/(...) încheiat între SC C.ardealul SA, în calitate de mandatar al S. R. prin C. local și C. V., pârâta a devenit proprietara apartamentului nr. 8. Prin sentința civilă nr. 2. pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr. (...) s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta C. V. împotriva pârâtei C. V. care a fost obligată să semneze în favoarea reclamantei contract autentic de întreținere pentru apartamentul nr. 8 situat în C.-N., str. H., nr. 25, jud. C. înscris în CF 1. C., nr. top. 9050/1/VIII, în caz contrar s-a dispus ca hotărârea să țină loc de contract autentic. S-a dispus totodată și înscrierea în CF a dreptului de proprietate astfel obținut cu titlul de drept de întreținere și a dreptului de uzufruct viager în favoarea pârâtei.
Potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 2 din L. nr. 213/1998, fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care R. era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.
(2) Bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.
(3) Instanțele judecătorești sunt competente să stabilească valabilitatea titlului.
Prin urmare, pot face obiectul unei acțiuni în revendicare imobilele preluate fără titlu valabil doar dacă nu fac obiectul unei legi speciale de reparație. În speță, așa cum s-a menționat imobilul în litigiu face obiectul unei legi speciale de reparație L. nr. 1.. De altfel, reclamanta nu este străină de acest aspect, întrucât, așa cum am menționat a uzat de această procedurăfiindu-i restituite un număr de 8 apartamente, pentru apartamentele în litigiu propunându-se acordarea de despăgubiri.
În legătură cu concursul între L. nr. 1. și acțiunea de drept comun în revendicare, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat prin D. nr. 3. prin care a statuat că ";Concursul între legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este expres prevăzut în legea specială. În cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv legea nr. 1. și C. E. a D. O., aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unul alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.";.
Pornind de la decizia amintită reiese că pentru a formula o acțiune în revendicare pe dreptul comun este necesar să existe neconcordanțe între legea specială și C. și să nu fie afectate drepturile de proprietate sau securitatea raporturilor juridice.
Cu privire la prima condiție, tribunalul a apreciat că nu este îndeplinită în cauză. R. susține că L. nr. 1. încalcă art. 1 din Protocolul 1 întrucât se eludează obligația statului de a repara măsurile ilegale prin restituțio in integrum. Astfel, în cauzele pronunțate, C. a statuat că recunoașterea dreptului de proprietate presupune nu numai restituirea bunului, ci și acordarea unei compensații echitabile. Ori în speță, reclamantei i s-a recunoscut dreptul la o compensație echitabilă pentru bunul revendicat, compensație care constă în valoarea de circulație a imobilului, propusă a fi acordată în condițiile Tilului VII al L. nr. 247/2005.
Faptul că din anul 2006 când a fost emisă de către primar dispoziția,
Autoritatea Națională pentru Restituirea proprietăților nu a emis titlul de plată și nu a făcut plata nu schimbă cu nimic datele problemei, cu atât mai mult cu cât reclamanta avea la dispoziție mijloacele legale pentru a acționa în acest sens. R. a beneficiat de un proces echitabil în cadrul procedurii prevăzute de L. nr. 1., iar conform C. dreptul la un proces echitabil nu limitează dreptul statelor de a institui proceduri speciale. În condițiile instituirii unor proceduri speciale pentru imobilele preluate abuziv, aceste proceduri trebuie urmate și raportat la acestea se verifică accesul la justiție, respectarea principiului disponibilității.
Contrarietatea dintre art. 7 alin. 5 din L. nr. 1. modificată și art. 19 alin.
1 din același act normativ și C. nu există. De altfel, reclamanta a susținut doar existența unei contrarietăți, fără a explica în ce constă aceasta. Stabilirea modalității în care statul roman a înțeles să rezolve preluarea abuzivă a imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945—22 decembrie 1989 este atributul exclusive al statului roman și nu al C.. Ceea ce poate C. verifica este doar dacă aceste măsuri sunt efective, reale. Reclamantei i s-a recunoscut dreptul la despăgubiri, iar prin listarea F. P. la bursă posibilitatea acesteia de a intra în posesia despăgubirilor a devenit una efectivă.
Nu este îndeplinită nici a doua condiție aceea de a nu fi încălcat un alt drept de proprietate sau securitatea raporturilor juridice. În cauză, toate apartamentele revendicate sunt vândute, deci constituie dreptul de proprietate al altor persoane, iar prin petitul de constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare cumpărare cu privire la apartamentele revendicate se aduce atingere principiului securității raporturilor juridice.
În aceste condiții, instanța a apreciat că formularea unei acțiuni în revendicare întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, respectiv art. 480 și art. 481 cod civil nu mai este posibilă, respingând acest petit ca inadmisibil.
În acest sens s-a pronunțat și C. în cauza Raicu contra R.iei, Pincova și Pinc contra Cehiei statuând că diminuarea vechilor atingeri nu trebuie să creeze noi prejudicii disproporționate. În acest sens, legislația ar trebui să permită să se ia în considerare circumstanțele speciale ale fiecărei spețe, astfel încât persoanele care și-au dobândit bunurile cu bună-credință să nu fie aduse în situația de a suporta ponderea responsabilității statului care a confiscat în trecut aceste bunuri. În cauză, tribunalul apreciază că în favoarea pârâților proprietari ai apartamentelor în litigiu operează principiul bunei-credințe. Ca urmare, nici contractele de vânzare-cumpărare nu sunt nule absolute.
Potrivit dispozițiilor art. 45 alin. 2 din L. nr. 1. actele juridice de înstrăinare, având ca obiect imobilele preluate de stat fără titlu valabil sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună-credință. Totodată, legiuitorul a înțeles ca în conflictul de interese dintre fostul proprietar și subdobânditorul de bună credință al bunului imobil, cel din urmă să fie preferat. Recunoașterea prevalenței interesului subdobânditorului de bună credință a fost impusă de rațiuni ce vizează asigurarea securității circuitului civil și stabilitatea raporturilor juridice. A. în litigiu au fost cumpărate în temeiul dispozițiilor L. nr. 1. după expirarea termenului în care foștii proprietari puteau solicita restituire bunului. În aceste condiții, pârâții cumpărători au fost de bună credință, nulitatea dedusă din ilicitatea cauzei nefiindu-le aplicabilă.
Cu privire la petitul de constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, tribunalul apreciază că acesta este prescris. Contractele a căror constatare a nulității absolute se cere au fost încheiate anterior intrării în vigoare a L. nr. 1.. P. a proteja securitatea raporturilor juridice civile, prin art. 45 alin. 5 din L. nr. 1. s-a prevăzut că indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de 1 an, termen prelungit succesiv. R. nu a formulat acțiune în termenul special, astfel că o acțiune întemeiată pe dreptul comun este inadmisibilă și în acest caz existând un conflict între legea specială
și dispozițiile generale, specialul aplicându-se în dauna generalului. Temeiul invocat pentru constatarea nulității absolute este art. 948 alin. 4 Cod civil nu este aplicabil pârâților cumpărători de bună credință iar art. 1716 alin. 2 Cod civil se referă la tranzacții și este străin de pricina pendinte. Instanța apreciază că prin respingerea acestui petit ca prescris, excepția tardivității invocată de C. local al municipiului C.-N. nu mai are obiect, cu atât mai mult cu cât legea prevede expres că este vorba de un termen de prescripție și nu de decădere.
Potrivit dispozițiilor art. 36 din L. nr. 7/1996 acțiunea în rectificare, întemeiată pe nevalabilitatea înscrierii, a titlului ce a stat la baza acesteia sau pe greșita calificare a dreptului înscris, se va putea îndrepta și împotriva terțelor persoane care și-au înscris un drept real, dobândit cu bună-credință și prin act juridic cu titlu oneros, bazându-se pe cuprinsul cărții funciare, în termen de trei ani de la data înregistrării cererii de înscriere formulată de dobânditorul nemijlocit al dreptului a cărui rectificare se cere, afară de cazul când dreptul material la acțiunea de fond nu s-a prescris.
Prin urmare petitele de rectificare CF sunt prescrise. În ceea ce privește preferabilitatea titlului reclamantei acest petit a fost respins atâta timp cât reclamantei nu i s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra apartamentelor în litigiu, ea nedeținând un titlu care să fie supus comparării cu titlul pârâților.
Petitele privind constatarea că în masa succesorală rămasă după defuncții antecesori ai reclamantei fac parte și apartamentele în litigiu, înscrierea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei, și obligarea pârâților să-i lase imobilul în deplină proprietate și pașnică posesie fiind subsecvente și dependente de soluțiile petitelor respinse, au fost respinse.
Raportat la considerentele mai sus invocate, tribunalul a respins acțiunea formulată de reclamantă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta F. R., solicitândadmiterea apelului, schimbarea în totalitate a hotărârii în sensul admiterii tuturor capetelor de cerere așa cum au fost formulate în fața primei instanțe.
În motivarea apelului a arătat referitor la excepția de inadmisibilitate cu temeiurile invocate de către instanță privind prevederile art. 6 al. 2 L. nr.
213/1998, pe care instanța le-a absolutizat, dovedind implicit preferința pentru "paradigma voluntaristă", astfel încât, pe cale de consecință, atâta timp cât a fost promulgată L. nr. 1. orice acțiune întemeiata pe dreptul comun devine inadmisibila.
Instanța a ignorat prevederile art. 1 alin. 1 din Protocolul 1 al C. care instituie imposibilitatea lipsirii de proprietate decât pentru utilitate publică iar dreptul statelor de a adopta o lege, acordat de alin. 2 este subsumat alin. 1.
Cu ignorarea împrejurării că excepția instituită de către legiuitor impunea incidența legii speciale, dovedirea efectivă a acestei incidente tocmai pentru că nu este implicită, simpla împrejurare a promulgării unei legi speciale nu-i imprimă cu necesitate incidența într-un anume caz. De aici o primă obligație - aceea ca imobilul în cauză/punctiform să fie obiect al respectivei legi speciale O astfel de poziție este contrară următoarelor:
Deciziei 73/1995 a Curții Constituționale care dispune cu privire la imobilele preluate fără titlu/fără titlu valabil că nu pot face "obiectul legilor speciale, mai puțin cele care prevăd restitutio in integrum. Daca imobilul a fost preluat fara titlu/fara titlu valabil acesta nu poate face obiectul legii speciale. Din perspectiva acestei hotărâri judecătorești a Înaltei Instanțe prezenta acțiune introductivă este admisibilă.
Prevederilor Constituționale (art. 44 și în mod special al. 3 și al. 8 -
Constituția 2003), art. 1 al. l Protocolul 1 la C. care în mod specific instituie garanții severe pentru proprietate. Ori în cazul în care un imobilul este preluat fara titlu/fara titlu valabil aceste prevederi sunt înfrânte și deci preluarea este nelegala, cu consecința nulității absolute.
Practicii C. precum Cauza Păduraru contra R.iei, paragraful 84: " ... persoanele proprietare ale unor imobile pe care statul și le-a însușit fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar". Prin urmare nu este vorba de un nou drept de proprietate ci de recunoașterea retroactivă a vechiului drept, cu mențiunea că legea nu face nicio distincție între situația imobilelor vândute chiriașilor și cea a imobilelor rămase în patrimoniul statului. Iată deci ca aceste imobile nu pot face obiectul unei legi speciale pentru suficienta rațiune că nu mai poate fi vorba de restituire per se aceasta impunându-se tocmai pentru ca proprietarul și-a păstrat continuu calitatea de proprietar. Și din această perspectivă prezenta acțiune introductivă este admisibilă.
În speță este vorba de o naționalizare fără titlu/fără titlu valabil deci prezenta acțiune introductivă este admisibilă.
Arată decizia XXXIII/2008 a secțiilor reunite ale I. cauza din D. 60/2007 conform căreia în cazul concursului între legea specială și legea generală cea specială are prioritate (principiul specialia generalibus derogant cu excepția: "în cazul in care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială (1.) și convenția europeana a dreptului omului, aceasta din urma are prioritate. Aceasta prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice".
Ori instanța pentru a ajunge la admiterea excepției de inadmisibilitate analizând menționata decizie "identifică două categorii de condiții pentru a seadmite judecarea în temeiul dreptului comun: existența neconcordanțelor între prevederile L. nr. 1. și cele ale C. precum și aceea de a nu a aduce atingere unui alt drept de proprietate dar, de asemenea, nici securității raporturilor juridice". În analiza întreprinsă instanța apreciază că reclamanta "doar a susținut existența unei contrarietăți fără a explica în ce constă aceasta" și de asemenea apreciază că s-ar aduce atingere altor titluri de proprietate precum și stabilității raporturilor juridice. P. a ajunge la aceste concluzii instanța a ignorat cu desăvârșire esența deciziei XXXIII/2008 a secțiilor reunite ale I. cauza din D.60/2007, dar și investitura sa - prin capetele de cerere formulate, probatoriul de la dosarul cauzei.
Prin decizia XXXIII/2008 a secțiilor reunite ale I. cauza din D. 60/200 s- a dispus irevocabil că se impune un proces în revendicare întemeiat pe dreptul comun pentru a stabili prioritatea între prevederile L. 1. și cele ale C. sub aspectul respectării condițiilor: lipsa atingerii altor drepturi de proprietate, respectarea principiului stabilității raporturilor juridice. S. neconcordanțelor sesizate între L. nr. 1. și C. impunea de asemenea admiterea judecări acestei acțiuni introductive de revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.
Pe de altă parte instanța a refuzat să respecte investirea determinată de capetele de cerere, așa cum au fost formulate și precizate, și a judecat în temeiul L. nr. 1. ori nu a judecat de loc anumite capete de cerere. În acest mod se observă că s-a solicitat revendicarea prin compararea titlurilor, caz în care toate titlurile sunt prezumate legale, urmând ca instanța să dispună care dintre ele are eficacitate sporită și deci este preferabil. În acest caz sunt respectate condițiile dispuse de către I., adică nu se aduce atingere nici unui alt titlu de proprietate și nici stabilității raporturilor juridice în sensul că vânzarea/cumpărarea în temeiul L. nr. 1. nu este desființată doar că eficacitatea titlului bazat pe această tranzacție este mai redusă și deci nu produce efecte.
Cu adevărat s-a solicitat, dar doar în subsidiar, constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare/cumpărare întemeiate pe L. nr. 1., dar acesta fiind o cerere subsidiară putea fi respinsă fără a aduce atingere admisibilității judecării capetelor de cerere principale, iar pe de altă parte chiar dacă s-ar fi admis acest capăt de cerere această constatare per se nu ar fi putut genera consecințe efective fiind vorba doar de o constatare. În nici un caz nu se poate face vorbire despre tardivitatea acestui capăt de cerere, revendicarea fiind imprescriptibilă.
Referitor la excepția lipsei interesului cu invocarea unei aparente despăgubiri, instanța susținând că întemeiat pe L. nr. 1. reclamanta a avut parte de o judecată echitabilă pentru că restituirea în natură a fost substituită cu despăgubirea conform cu T. VII L. 247/2005 cu omiterea situației faptice a lipsei oricărei compensații reale în pofida diligențelor depuse, entitatea administrativă susținând că "va urma rezolvarea cazului când calculatorul o va reține, repartizarea fiind aleatorie.", în condițiile în care s-ar fi soluționat efectiv cererile formulate. Chiar din perspectiva L. nr. 1. nu există o judecată echitabilă pentru că imobilul putea fi restituit în integralitatea sa ori pentru apartamentele vândute în temeiul L. nr. 1. (deși preluarea fiind fara titlu/fara titlu valabil imobilul nu cădea sub incidența acestui act normativ) s-au dispus doar măsuri reparatorii în condițiile T.ui VII L. nr. 247/2005 deși această lege nu este incidentă în cauza raportul juridic fiind stabilit de la notificare (decizia
830/2008 Curte Constituțională), iar compensarea prejudiciului este iluzorie
(dovada din 2006 în 2011 nu s-a acordat nici o măsură reparatorie și nici în viitor nu se profilează o astfel de posibilitate.
Arată că instanța a omis că este vorba de o judecată întemeiată pe dreptul comun, total independentă de situații juridice anterioare, întemeiate pe legi speciale și că deci în susținerea lipsei de interes nu se pot invoca împrejurări întemeiate pe legi speciale cu atât mai puțin cu cât nu este vorba de nicio reparație faptică ci doar de pretenții plasate în infinitatea viitorului.
Arată că instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere deși a fost investită de către reclamantă în mod expres cu judecarea acestora, astfel:
Prin primul capăt de cerere reclamanta a investit instanța cu constatarea împrejurării că imobilul din C.-N., str. H. nr. 25 a fost preluat de către stat, în temeiul D.ui 9., fără nici un titlu/fără titlu valabil.
Prin urmare nu este vorba de un nou drept de proprietate ci de recunoașterea retroactivă a vechiului drept, cu mențiunea că legea nu face nicio distincție între situația imobilelor vândute chiriașilor și cea a imobilelor rămase în patrimoniul statului.
Prin art. 322 pct. 2 C.p.civ. se instituire drept motiv al revizuirii, dacă instanța ... "nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut" ceea ce semnifică obligația instanței de a se pronunța asupra tuturor capetelor de cerere/petitelor formulate.
În judecarea cauzei instanța menționează cererea dar nu o judeca în fapt, fără a motiva explicit acest refuz de a judeca capătul de cerere cu care fusese investită, totuși la pag. 12 a sentinței apelate, nr. 72/2011, apreciază că "Potrivit dispozițiilor art. 2 al. 1 L. 1. în sensul prezentei legi, prin imobile preluate abuziv se înțeleg imobilele naționalizate prin D. 9., prin urmare atâta timp câț o lege statuează că imobilele preluate de stat în baza acestui act normativ sunt considerate a fi preluate abuziv, acțiunea reclamantei este lipsită de interes, ori: Actul normativ invocat art. 2 al. 1 L. nr. 1. nu este incident în cauză. Prezenta cauză este întemeiată pe dreptul comun și deci orice prevedere a unei legi speciale nu poate îndreptăți instanța a susține că "acțiunea reclamantei este lipsită de interes".
Între preluarea abuzivă și preluarea fără titlu fără titlu valabil nu există nici o identitate. Numai în cazul preluărilor fără titlu/fără titlu valabil este imperativă regula restitutio in integrum. De asemenea numai în cazul imobilelor preluate fără titlu/fără titlu valabil proprietarul nu a încetat a fi proprietar .... S. nu a fost nicicând proprietar .... Aceste imobile nu fac obiectul legilor speciale, mai puțin cazul celor care prevăd restitutio in integrum. Prin urmare nu este vorba de un nou drept de proprietate ci de recunoașterea retroactivă a vechiului drept, cu mențiunea că legea nu face nicio distincție între situația imobilelor vândute chiriașilor și cea a imobilelor rămase în patrimoniul statului.
De asemenea instanța referindu-se la împrejurarea că apartamentele în litigiu au format obiectul dispoziției 30521/(...) a P.ui M. C.-N., întemeiat pe L. nr. 1., prin care s-au dispus despăgubiri conform T.ui VII L. 24712005 și care a rămas irevocabilă precum și dată fiind împrejurarea că reclamanta s-a adresat A. N. pentru Restituirea Proprietăților conchide că referitor la capătul/petitul 1, privind constatarea preluării imobilelor fără titlu fără titlu valabil este incidentă excepția lipsei de interes. L. de interes ar putea fi invocată doar dacă s-ar fi primit vreo despăgubire efectivă, fie și prin măsuri compensatorii în timp ce S. R. care a preluat imobilul fără titlu/fără titlu valabil, fără nici o despăgubire a mai dobândit o nouă suma de bani,îmbogățindu-se fără just temei în pofida oricărui concept de adevăr și dreptate ori lege.
Mai mult interesul există tocmai pentru că dacă se admite preluarea fără titlu/fără titlu valabil devine incidentă regula restitutio in integrum iar în cazul imposibilității restituirii în natură, singura soluție efectivă este despăgubirea în bani la prețul de circulație al bunului.
Celelalte capete de cerere cu reclamanta a investit instanța au fost judecate de către instanță în temeiul legii speciale L. 1. cu care nu a fost investită dată fiind împrejurarea că printr-un raționament "aparent logic" s-a decis că acțiunea în revendicare este inadmisibilă. În acest sens se revine la cele învederate instanței de apel privitor la excepția inadmisibilității.
Instanță de fond a respins și capătul de cerere privind rectificarea în CF apreciind că este vorba de o prescripție de trei ani când de fapt este vorba de o revendicare "imprescriptibilă" și de asemenea de un titlu de proprietate înscris în CF, care nu și-a pierdut în nici un moment legalitatea. În CF sunt în scrise două categorii de titluri de proprietate iar instanța era ținută a dispune care categorie are eficacitate mai mare. În acest mod înscrierea în CF a titlului de proprietate al reclamantei, ca urmare a dreptului asupra unui imobil naționalizate fără titlu/fără titlu valabil se întemeia pe calitatea de urmaș, titlul de proprietate aparținând cu continuitate defunctului antecesor. Notarea în CF nu este constitutivă de drept de proprietate acesta rezultând chiar din momentul dobândirii proprietății.
Având în vedere că instanța a refuzat judecarea capătului de cerere privind preluarea fără titlu/fără titlu valabil și cum a dispus inadmisibilitatea acțiunii pe dreptul comun nu se înțelege în temeiul căror prevederi legale a constatat că reclamantei nu i s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra apartamentelor pentru a dispune în continuare cu privire la restul petitelor.
De asemenea a susține că imobilul în litigiu face parte din domeniul public semnalează o totală ignorare a realității. Astfel a susține azi că D. 9. este un titlu valabil instanța omite următoarele: orice act normativ poate asigura constituirea unui titlu, dar acesta este sau nu valabil (legal/legitim) și este valabil numai în măsura în care actul normativ în cauză este legal/legitim; D.
9. este un act ilegitim, ilegal astfel că a condus la naționalizări fără titlu, ori fără titlu valabil.
Instanța a ignorat practica C. invocată, astfel: Hotărârile C., în cazurile Raicu vs R. și Pincova, Pinc vs Republica Cehă, prin care au fost condamnate statele reclamate, pentru încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 al C. nu pentru că instanțele naționale din aceste state au decis restituirea imobilelor în favoarea proprietarului de drept, care nu a încetat în nici un moment a fi proprietar, această posibilitate recunoscută în favoarea instanțelor naționale nefiind în nici un moment negată de către C., ci condamnarea a fost motivată de împrejurarea că, statele reclamate nu au asigurat și nu au implementat pe plan intern mijloace adecvate din punct de vedere legislativ și administrativ de despăgubire la valoarea actuală a persoanei care a cumpărat imobilul de la stat, ce a fost retrocedat de către instanțele naționale fostului proprietar.
Iată, deci, că evident reclamanta nu a beneficiat de acces la justiție și nici de o judecata echitabila în fața primei instanțe.
Admiterea excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a diverșilor pârâții este netemeinică și nelegală.
Cu privire la pârâtul de rd. l, S. R. prin M. are calitate procesuală pasivă pentru că nu este posibil ca autorul punerii în operă "a luptei de clasă", cel care a inițiat, susținut și aplicat prin instrumentele sale exterminarea socio-profesională a unor largi categorii de cetățeni să nu răspundă pentru faptele comise.
Cu privire la pârâta K. E. nu se poate ignora că aceasta va beneficia de apartamentul deținut actualmente în "proprietate" de către mătușa sa și la întreținerea căreia contribuie, astfel că pentru opozabilitate se impune admiterea calității procesuale pasive.
Intimații C. O. ȘI C. A. prin întâmpinare (f. 38-42) au solicitat respingerea apelului și menținerea în tot a sentinței atacate ca fiind temeinică și legală, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
Intimații T. P. ȘI K. E. prin întâmpinare (f. 45-46) au solicitat respingerea apelului cu menținerea sentinței și cheltuieli de judecată.
Intimații M. M. T., M. A. T. ȘI M. O. L. prin întâmpinare (f. 50-57) au solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat și obligarea apelantei la cheltuieli de judecată.
Intimații CROITORIU V. ȘI C. V. prin întâmpinare (f. 62-63) au solicitat respingerea apelului și menținerea în tot a sentinței atacate.
Pârâții M. A. T. și M. O. L. au formulat cerere de aderare la apel (f. 66) prin care au solicitat schimbarea în parte a sentinței în sensul obligării reclamantei să plătească pârâților suma de 2975 lei cheltuieli de judecată la instanța de fond.
În motivare au arătat că au precizat în cuprinsul întâmpinării de la dosarul cauzei obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, culpa procesuală a acesteia fiind dovedită, instanța nu face nicio mențiune cu privire la cheltuielile de judecată care li se cuvin, ci numai referitor la cheltuielile ocazionate celorlalți părți.
Având în vedere că au dovedit cheltuielile cu bonul fiscal de la dosar, consideră că se impune obligarea reclamantei la plata acestora și către acești pârâți.
S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice - D. C. - prin întâmpinare (f. 71) a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței T.ui C.
Analizând apelul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea reține considerentele ce urmează.
Cu privire la modul de soluționare a excepțiilor, Curtea constată că relevant pentru reclamantă este dacă acțiunea poate fi admisă și abia apoi are relevanță calitatea procesuală pasivă a pârâților, respectiv indicarea corectă, de către reclamantă și de către instanță, a pârâților care trebuie să stea în judecată. Chiar dacă s-ar constat că modul de soluționarea a excepțiilor s-ar fi făcut greșit, aceasta ar fi fără finalitate atâta timp cât acțiunea, așa cum a fost formulată, nu poate fi admisă față de orice pârât ar fi chemat în judecată reclamanta, după cum, se va vede în considerentele ce urmează.
Prin urmare, față de modul de formulare a petitelor, prima instanță a soluționat corect excepțiile.
Astfel, pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, nu are calitate procesuală pasivă, deoarece fostul proprietar după preluare este S. R. prin C. local al municipiul C.-N.
R. nu a indicat de ce ar trebui să stea în judecată ca și pârât S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice. Nu se poate susține că Ministerul Finanțelor Publice este autorul punerii în operă "a luptei de clasă", și chiar dacă exterminarea socio-profesională a unor largi categorii de cetățeni este reală, Curtea E. a D. O. a statuat că S. poate opta să repare sau să poate opta să nu acorde despăgubiri pentru prejudiciul cauzat de un fost regim politic, dar dacă nu optează pentru acordarea de despăgubiri nu poate fi obligat la aceasta.
Curtea E. a D. O. a statuat, prin H. din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin H. din 2 februarie 2010 în Cauza Klaus și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor. Totodată, instanța de la S. are o jurisprudență constantă în sensul că art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. nu garantează dreptul de a dobândi un bun (H. din
23 noiembrie 1983 în Cauza Van der Mussele contra Belgiei, H. din 9 octombrie
2003 în Cauza Slivenko contra Letoniei, H. din 18 februarie 2009 în
Cauza Andrejeva contra Letoniei). Referindu-se la problema restituirii bunurilor confiscate de către stat, aceeași Curte a stabilit că nu se poate interpreta că ar exista vreo obligație generală a statului de a restitui proprietăți care au fost expropriate înainte de ratificarea C. ori că ar exista posibilitatea impunerii unor restricții asupra libertății statelor de a stabili scopul și condițiile oricărei restituiri către foștii proprietari. (H. din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecký contra Slovaciei, H. din 4 martie 2003 în Cauza Jantner contra Slovaciei, D. asupra admisibilității din 13 decembrie 2005 în Cauza Bergauer și alții contra Cehiei).
Nu are calitate procesuală pasivă nici pârâta K. E., deoarece calitatea ei, de promitentă cumpărătoare a apartamentului nr. 3 din imobilul în litigiu, nu-i conferă dreptul de proprietate sau un alt drept real, ci doar un drept de creanță, drept care este diferit de un drept real, prin urmare nu are calitate de a sta într-un proces unde se dezbate dreptul real asupra imobilului.
În ce privește pârâtul J. C., reclamanta nu a formulat pretenții împotriva acestuia, prin urmare acest pârât nu are nici calitate procesuală pasivă.
Relativ la fondul acțiunii, cât timp prin dispozițiilor art. 2 alin. 1 din L. nr. 1., se recunoaște caracterul abuziv al preluării imobilelor naționalizate prin D. nr. 9., reiese că acțiunea reclamantei este lipsită de interes, pentru acest aspect, indiferent că acțiunea este formulată în temeiul dreptului comun sau în temeiul legii speciale, recunoașterea fiind făcută prin chiar acest act normativ pentru toate imobilele preluate în temeiul D.ui nr. 9..
După intrarea în vigoare a L. nr. 1. reclamanta a formulat notificare, notificare soluționată prin D. de restituire și propunere privind acordarea de despăgubiri nr. 3051/(...) emisă de P. municipiului C.-N. prin care i s-au restituit în natură apartamentele nr. 1, nr. 2, nr. 9 nr. 10, nr. 11, părțile indivize și terenul aferent.
Cu privire la apartamentele nr. 3, 5-8 și pentru terenul aferent acestora s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile T.ui VII din L. nr. 247/2005.
Prin urmare reclamanta a apelat deja la dispozițiile legii speciale și prin urmare nu mai poate apela la dispozițiile legii generale, anume la o acțiune în revendicare întemeiată pe dreptul comun, pentru că ar apărea că a primit o dublă despăgubire, ceea nu ar crea decât o îmbogățire fără just temei.
Pot face obiectul unei acțiuni în revendicare imobilele preluate fără titlu valabil doar dacă nu fac obiectul unei legi speciale de reparație.
Or, în cauză, imobilul în litigiu face obiectul unei legi speciale de reparație, anume L. nr. 1., iar potrivit Deciziei nr. 3. a Înaltei Curți de C. și
Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii, concursul între legea specială
și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant.
Doar în cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv L. nr. 1. și C. E. a D. O., aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare pe dreptul comun,în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unul alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.
Reclamantei i s-a recunoscut dreptul la o compensație echitabilă pentru bunul revendicat, compensație care constă în restituirea în natură a unei părți din imobil și în valoarea imobilului, propusă a fi acordată în condițiile T.ui VII al L. nr. 247/2005, pentru apartamentele care nu pot fi restituite în natură.
Chiar dacă din anul 2006 de când a fost emisă dispoziția, Autoritatea Națională pentru Restituirea proprietăților nu a emis titlul de plată și nu a făcut plata, aceasta nu face admisibilă o acțiune în revendicare pe dreptul comun, cu ocolirea dispozițiilor legii speciale.
Listarea F. P. la bursă în luna ianuarie 2011 oferă posibilitatea acesteia de a intra în posesia despăgubirilor, prin urmare procedura de despăgubire a devenit una efectivă.
Toate apartamentele revendicate, care nu au fost restituite reclamantei în natură prin dispoziția nr. 3051/(...), sunt vândute, deci constituie dreptul de proprietate al altor persoane, iar prin petitul de constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare cumpărare cu privire la apartamentele revendicate se aduce atingere principiului securității raporturilor juridice.
În cauza Raicu contra R.iei, Pincova și Pinc contra Cehiei s-a statuat de către Curtea E. a D. O. că diminuarea vechilor atingeri aduse dreptului de proprietate nu trebuie să creeze noi prejudicii disproporționate. În acest sens, legislația ar trebui să permită să se ia în considerare circumstanțele speciale ale fiecărei spețe, astfel încât persoanele care și-au dobândit bunurile cu bună- credință să nu fie aduse în situația de a suporta ponderea responsabilității statului care a confiscat în trecut aceste bunuri. În favoarea pârâților proprietari ai apartamentelor în litigiu operează principiul bunei-credințe.
Mai mult, potrivit dispozițiilor art. 45 alin. 2 din L. nr. 1. actele juridice de înstrăinare, având ca obiect imobilele preluate de stat fără titlu valabil sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună-credință.
Petitul de constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare- cumpărare este prescris, dat fiind că prin art. 45 alin. 5 din L. nr. 1. s-a prevăzut că indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de 1 an, termen prelungit succesiv iar reclamanta nu a formulat acțiune în termenul special, pe orice temei de nulitate, astfel că o acțiune întemeiată pe dreptul comun este prescrisă, după expirarea termenului de prescripție prevăzut de legea generală, și în acest caz existând un conflict între legea specială și dispozițiile generale, fiind aplicabil termenul de prescripție din legea specială, chiar dacă se invocă dispozițiile dreptului comun, pentru că altfel s-ar ocoli dispoziții imperative, ceea ce nu poate fi admis. Sau o acțiune întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, la rândul ei nu poate fi admisă dat fiind că există o reglementare specială în materie, reglementare obligatorie.
Nu se poate susține că reclamanta are un titlu, dat fiind că aceasta încearcă să facă uz de dispozițiile legii speciale atunci când susține că și-a păstrat continuu calitatea de proprietar, pentru a-și crea un titlu, dar invocă dispozițiile legii generale atunci când se ajunge la compararea titlurilor, dar fără a avea un titlu.
Petitele privind constatarea că în masa succesorală rămasă după defuncții antecesori ai reclamantei fac parte și apartamentele în litigiu, înscrierea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei, și obligarea pârâților să-i lase imobilul în deplină proprietate și pașnică posesie sunt petite subsecvente și dependente de soluțiile petitelor principale, prin urmare corectau fost respinse, și nu se impunea analiza lor distinctă decât în măsura în care s-ar fi admis petitele principale.
Nu orice acțiune întemeiată pe dreptul comun, după promulgarea L. nr.
1. este inadmisibilă, ci trebuie analizat dacă imobilul nu a făcut nu face obiectul legii speciale sau dacă din anumite considerente, cum ar fi obținerea unui titlu anterior legii speciale, dar care din motive obiective și concrete nu a putut fi restituit, când o acțiune întemeiată pe dreptul comun poate fi admisă.
Nici D. nr. 3. a Înaltei Curți de C. și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii, nu exclude de plano admisibilitatea unei acțiuni în revendicare, în anumite cazuri particulare, dar dă prevalență principiului specialia generalibus derogant.
Ceea ce interesează în speță este că imobilul face obiectul L. nr. 1. și prin urmare nu poate face obiectul unei acțiuni în revendicare întemeiată pe dreptul comun.
Instanța nu a ignorat prevederile art. 1 alin. 1 din Protocolul 1 al C. care instituie imposibilitatea lipsirii de proprietate decât pentru utilitate publică dar, după cum am arătat mai sus, prin prisma C. E. a D. O., se poate analiza doar dacă reparația este efectivă iar nu modul în care statul înțelege să dispună despăgubirea.
Cât privește incidența Deciziei nr. 73/1995 a Curții Constituționale, aceasta face analiza preluării cu sau fără titlu a imobilelor doar prin prisma unei alte legi de reparație, anume L. nr. 1., a cărei concordanță cu Constituție de altfel o analizează prin respectiva decizie, și afirmă că dreptul de proprietate al persoanei fizice nu a fost desființat legal, astfel încât, statul nefiind proprietar, asemenea imobile nu pot fi incluse în categoria celor avute în vedere într-o lege al cărei obiect este reglementarea situației juridice a locuințelor trecute în proprietatea statului.
Aceasta nu înseamnă că și pentru această categorie de imobile, când dreptul de proprietate al persoanei fizice nu a fost desființat legal, nu se poate institui o procedură de restituire, care să fie general obligatorie, cum de altfel s-a și întâmplat prin L. nr. 1..
Preluarea imobilelor se poate face cu încălcarea C. sau a Constituției dar procedura de restituire este obligatorie pentru că în alt fel se ajunge la vătămarea drepturilor altor persoane, dobânditori de bună credință, doar din dorința de repara o nedreptate produsă în trecut printr-o nedreptate care să se producă în prezent. O singură nedreptate este preferabilă mai multora și trebuie căutate mecanisme care să înlăture efectele aceleia produse în trecut iar nu nașterea altor vătămări noi, pentru dobânditori de bună credință a unor drepturi în temeiul L. nr. 1., mecanism care, am arătat este efectiv, cât timp reclamanta a primit o parte din apartamente în natură iar pentru o parte are la îndemână procedura prevăzută de T. VII din L. nr. 247/2005, odată cu listarea la bursă a F. P.
Întradevăr, persoanele proprietare ale unor imobile pe care statul și le-a însușit fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar, dar numai dacă urmează procedura prevăzută de legea specială și doar în condițiile acelei proceduri și numai dacă li se admite restituirea în natură a imobilului. Altfel nu.
Nu se poate afirma că legea nu face nicio distincție între situația imobilelor vândute chiriașilor și cea a imobilelor rămase în patrimoniul statului, cât timp pentru imobilele vândute chiriașilor art. 45 din L. nr. 1. instituie o procedură și un termen obligatoriu pentru a se cere în prealabil nulitatea absolută a acestor contracte, iar în caz de respingere a acestor acțiuni sau în cazul în care nici măcar nu se solicită nulitatea este la nivelulbunului simț că dreptul de proprietate rămâne în patrimoniul fostului chiriaș, pentru că a introduce o acțiune întemeiată pe dreptul comun ar însemna ocolirea termenului special de prescripție și a procedurii speciale.
Prin decizia XXXIII/2008, indicată mai sus s-a dispus că se impune un proces în revendicare întemeiat pe dreptul comun doar pentru a stabili prioritatea între prevederile L. nr. 1. și cele ale C. iar soluționare neconcordanțelor sesizate între legea specială și C. se impunea doar în cazul în care asemenea neconcordanțe existau.
Or, asemenea neconcordanțe nu pot fi constate în cauză.
Evident că pentru a se ajunge la cercetarea acestora trebuie ținut seama și de cele enunțate mai sus, anume marja de apreciere oferită statelor de C., atunci când aleg să dispună despăgubirea și apoi, dacă aleg să ofere o despăgubire, de mijloacele alese în acest scop, mijloace care trebuie să fie efective. Doar cu privire la acest aspect poate reclamanta să invoce în prezenta cauză dispozițiile C., pentru că în alt fel s-ar aduce atingere altor drepturi de proprietate, și nu ar mai fi respectat principiul stabilității raporturilor juridice.
Instanța de fond nu a refuzat să respecte investirea determinată de capetele de cerere, și nu a judecat în temeiul L. nr. 1., ci doar a indicat prevalența legii speciale, iar cu privire la capetele subsecvente a indicat corect că pot fi analizate doar după admiterea capetelor principale, ceea ce nu era cazul.
Chiar dacă s-a solicitat compararea titlurilor aceasta nu se poate face dat fiind că reclamanta nu are un titlu cu privire la imobilele vândute în temeiul L. nr. 1., dat fiind că trebuia să ceară în prealabil constatarea nulității contractelor. Nu se poate afirma că nu se aduce atingere nici unui alt titlu de proprietate în cazul în care vânzarea în temeiul L. nr. 1. nu este desființată, ci doar se compară titlurile, deoarece cumpărătorul în temeiul L. nr. 1. ar fi lipsit de bunul său efectiv, ceea ce are aceași finalitate.
Or, lipsirea de bun se putea face doar în condițiile art. 45 din L. nr. 1., în termenul acolo indicat, termen introdus tocmai pentru a asigura stabilitatea și securitatea circuitului civil, pentru a nu lăsa să planeze pentru o perioadă nedefinită de timp o incertitudine asupra soartei contractelor și pentru a se putea asana o eventuală neregularitate, dacă aceasta se solicită și dacă există vreo astfel de neregularitate, într-un termen rezonabil, pentru ca apoi bunul să poată intra în circuitul civil normal.
Revendicarea este imprescriptibilă dar constatarea nulității contractelor trebuia cerută în termenul prevăzut de art. 45 din L. nr. 1., termen prevăzut din rațiuni de securitate a circuitului civil.
P. petitul privind rectificarea în CF intervine prescripție de trei ani dat fiind că potrivit art. 36 din L. nr. 7/1996 acțiunea în rectificare, întemeiată pe nevalabilitatea înscrierii, a titlului ce a stat la baza acesteia sau pe greșita calificare a dreptului înscris, se va putea îndrepta și împotriva terțelor persoane care și-au înscris un drept real, dobândit cu bună-credință și prin act juridic cu titlu oneros, bazându-se pe cuprinsul cărții funciare, în termen de trei ani de la data înregistrării cererii de înscriere formulată de dobânditorul nemijlocit al dreptului a cărui rectificare se cere.
Chiar dacă acțiunea în revendicare este imprescriptibilă, sub rezerva celor expuse mai sus cu privire la incidența legii speciale, o acțiune în rectificare de carte funciară împotriva terțelor persoane care și-au înscris un drept real, dobândit cu bună-credință și prin act juridic cu titlu oneros, este supusă unui termen de prescripție de 3 ani.
Chiar și apelanta acceptă că hotărârile C., în cazurile Raicu vs R. și
Pincova, Pinc vs Republica Cehă, statele reclamate au fost condamnate, nupentru că nu ar exista posibilitate restituirii imobilelor, ci pentru că statele reclamate nu au asigurat și nu au implementat pe plan intern mijloace adecvate din punct de vedere legislativ și administrativ de despăgubire către fostul proprietar, nu către chiriaș cum afirmă apelanta.
R. a beneficiat de acces la justiție și de o judecata echitabilă cât timp cauza ei a fost analizată prin prisma argumentelor de mai sus care țin seama și de incidența C. E. a D. O., a P. ce o completează și de principiul securității circuitului civil.
Cu privire la cererea de aderare la apel formulată de pârâții M. A. T. și M. O. L., aceștia au arătat că au precizat în cuprinsul întâmpinării de la dosarul cauzei obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, culpa procesuală a acesteia fiind dovedită, dar instanța nu face nicio mențiune cu privire la cheltuielile de judecată care li se cuvin, ci numai referitor la cheltuielile ocazionate celorlalți părți.
Curtea reține că la primul dosar al instanței de fond (fila 85 și urm. dos.
(...) al Judecătoriei C.-N.), înainte de declinare, pârâții M. A. T. și M. O. L. au formulat întâmpinare prin care au solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În apel s-a depus copia contractului de asistență juridică din data de (...)
și chitanța din aceași dată prin care s-a plătit onorariul de avocat în sumă de
2975 lei (fila 89 apel).
Cu toate acestea instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cereri de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pe fond cererea de acordare a cheltuielilor de judecată este întemeiată, prin prisma art. 274 Cod procedură civilă, reclamanta fiind în culpă procesuală față de respingerea acțiunii.
În temeiul prevederilor art. 296 Cod procedură civilă cât și al art. 282 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondat apelul declarat de reclamanta F. R. împotriva sentinței civile numărul 72 din 25 ianuarie 2011 a T.ui C., pronunțată în dosar numărul (...).
În temeiul prevederilor art. 293, 296 Cod procedură civilă cât și al art. 282 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să admită cererea de aderare la apel formulată de pârâții M. A. T. și M. O. L. împotriva sentinței civile numărul 72 din 25 ianuarie 2011 a T.ui C., pronunțată în dosar numărul (...), pe care o va schimba în parte în sensul că va obliga reclamanta F. R. să plătească pârâților M. A. T. și M. O. L. suma de 2.975 lei cheltuieli de judecată la fondul cauzei.
Cererea intimaților M. A. T. și M. O. L. de acordare a cheltuielilor de judecată pentru cererea de aderare la apel, potrivit chitanței de la fila 68 identică cu fila 90 dosar apel, va fi respinsă, dat fiind că intimata F. R., intimată în apelul pârâților M. A. T. și M. O. L., nu este în culpă procesuală față de omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra cheltuielilor de judecată.
În temeiul prevederilor art. 274 Cod procedură civilă va obliga apelanta
F. R., aflată în culpă procesuală față de respingerea apelului său, să plătească intimaților C. O. și C. A. suma de 2.000 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocat, potrivit chitanței aflată la fila 44 dosar apel.
În temeiul prevederilor art. 274 Cod procedură civilă va obliga apelanta
F. R., aflată în culpă procesuală față de respingerea apelului său, să plătească intimaților T. P. și K. E. suma de 1.500 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocat, potrivit chitanței aflată la fila 48 și 49 dosar apel.
În temeiul prevederilor art. 274 Cod procedură civilă va obliga apelanta
F. R., aflată în culpă procesuală față de respingerea apelului său, să plătească intimaților M. M. T., M. A. T. și M. O. L. suma de 1.620 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocat, potrivit chitanței aflată la fila
59 și 61 identică cu fila 91-92 dosar apel.
În temeiul prevederilor art. 274 Cod procedură civilă va obliga apelanta
F. R., aflată în culpă procesuală față de respingerea apelului său, să plătească intimaților C. V. și C. V. suma de 1.500 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocat, potrivit chitanței aflată la fila 65 dosar apel.
P. ACESTE M.IVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Respinge apelul declarat de reclamanta F. R. împotriva sentinței civile numărul 72 din 25 ianuarie 2011 a T.ui C., pronunțată în dosar numărul (...).
Admite cererea de aderare la apel formulată de pârâții M. A. T. și M. O. L. împotriva sentinței civile numărul 72 din 25 ianuarie 2011 a T.ui C., pronunțată în dosar numărul (...), pe care o schimbă în parte în sensul că:
Obligă reclamanta F. R. să plătească pârâților M. A. T. și M. O. L. suma de 2.975 lei cheltuieli de judecată la fondul cauzei
Respinge cererea intimaților M. A. T. și M. O. L. de acordare a cheltuielilor de judecată pentru cererea de aderare la apel.
Obligă apelanta F. R. să plătească intimaților C. O. și C. A. suma de
2.000 lei cheltuieli de judecată în apel.
Obligă apelanta F. R. să plătească intimaților T. P. și K. E. suma de
1.500 lei cheltuieli de judecată în apel.
Obligă apelanta F. R. să plătească intimaților M. M. T., M. A. T. și M. O.
L. suma de 1.620 lei cheltuieli de judecată în apel.
Obligă apelanta F. R. să plătească intimaților C. V. și C. V. suma de
1.500 lei cheltuieli de judecată în apel.
D. este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 17 iunie 2011.
P.
JUDECĂTOR
GREFIER
M. C. V.
I.-D. C.
C. M.
Redactat de I., dactilografiat de S. În 18 ex., la data de (...)
Judecător fond - Seleșiu A.S. Tribunalul Cluj
| ← Decizia civilă nr. 1340/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 1751/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
