Decizia civilă nr. 1751/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMI.
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR. 1751/R/2011
Ședința publică din 18 mai 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
JUDECĂTORI:
M.-C. V.
A. C.
T.-A. N.
G.:
M. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul T. I., împotriva sentinței civile nr. 388 din 24 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
P. de pe lângă C. de A. C. este reprezentat de doamna procuror S. A.
La apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 9 mai
2011, pârâtul-intimat a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate și judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă. Se comunică un exemplar din aceasta reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C.
Se constată de asemenea că prin memoriul de recurs reclamantul- recurent a solicitat judecarea cauzei și în lipsa sa de la dezbateri.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat, sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. pune concluzii în sensul respingerii recursului ca nefondat, întrucât în aprecierea sa, în mod corect a fost respinsă acțiunea cu privire la daunele materiale, deoarece amenda nu este tratată de prevederile art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 2., iar cu privire la daunele morale, în mod corect instanța de fond a făcut aplicarea prevederilor Deciziei de neconstituționalitate nr. 1.. În consecință consideră că se impune menținerea deciziei recurate.
C U R T E A
Prin acțiunea civilă înregistrată sub numărul de mai sus, reclamantul T.
I., a chemat în judecată pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice,solicitând instanței ca prin sentința pe care o va pronunța pârâtul să fie obligat la daune morale de 150.000 Euro sau echivalentul în lei și 200.000 lei reprezentând despăgubiri materiale actualizate cu rata inflației urmare a obligării la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei.
Prin Sentința civilă nr. 388 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...) s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul T. I. în contradictoriu cu pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Sentința penală nr. 500 din (...) pronunțată de T. M. C. tatăl reclamantului T. I. a fost condamnat la 6 luni închisoare corecțională pentru săvârșirea delictului de violență contra persoanelor prevăzut și pedepsit de art. 332, 158 Cod penal. De asemenea a mai fost obligat la 1000 lei cheltuieli de judecată.
Infracțiunea pentru care a fost condamnat reclamantul se regăsește printre cele enumerate în art. 1 alin. 2 din L. nr. 2., tribunalul constatând că reclamantul a suferit o condamnare cu caracter politic.
T. a respins cererea reclamantului de a acorda daune morale întemeiate pe dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., întrucât prin D. nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale s-a constatat că prevederile art. 5 alin.1 lit. a teza întâi din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada (...)-22 decembrie 1989 cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
În cursul procesului reclamantul a mai invocat și alte temeiuri de drept privind daunele morale și anume art. 998 - 999 Cod civil, însă acțiunea precizată de reclamant a fost respinsă ca prescrisă, potrivit dispozițiilor art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958, întrucât reclamantul cunoștea paguba și pe cel ce răspunde de ea, precum și faptul că poate obține reparația prejudiciului la data publicării Decretului - lege nr.
118/1990, însă acțiunea a fost promovată doar în 2010.
Instanța a apreciat că repunerea în termen presupune apariția unei legi speciale, care să deroge de la dreptul comun, și care să prevadă în mod expres repunerea în termen pentru a beneficia de noi drepturi.
Prin apariția L. nr. 2. s-a încercat o astfel de repunere în termen, însă așa cum s-a mai arătat art. 5 alin. 1 lit. a din lege a fost declarat neconstituțional. Potrivit art. 31 alin. 3 din L. nr. 47/(...) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispozițiile din legi și ordonanțe în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la
45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Reținându-se că deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii de la data publicării, precum și faptul că în termenul de 45 de zile prevăzut de textul de lege mai sus amintit a expirat în 31 decembrie 2010, dată la care și-au încetat efectele juridice și dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a ale L. nr. 2., articol care reglementa daunele morale.
Ca temei de drept s-au invocat și dispozițiile art. 52 din Constituția R.
Raporturile dintre stat și puterea judecătorească sunt reglementate prin norme de rang constituțional și subordonat acestora prin lege organică, respectiv L. nr. 3. privind statutul judecătorilor și procurorilor.
Art. 52 din Constituție consacră „dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică";, iar alin. 3 dispune că „statul răspunde pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare. R. statului este stabilită în condițiilelegii și nu înlătură răspunderea magistraților care și-au exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență";.
Din punct de vedere al legii speciale adoptate în aplicarea normei constituționale, normele incidente cauzei sunt prescrise de art. 96 din L. 3..
Ceea ce norma specială asimilează faptei ilicite nu poate fi decât o eroare judiciară produsă în procesul penal (art. 96 alin. 3 din L. nr. 3.) sau în alte procese decât cele penale (alin. 4 aceiași lege) în ultima situație arătată, textul de lege prevăzând o condiție suplimentară, de a se stabili în prealabil printr-o hotărâre definitivă a răspunderii penale sau disciplinare, după caz, a judecătorului sau procurorului, pentru o faptă săvârșită în cursul procesului și dacă această faptă este de natură să determine o eroare judiciară.
Față de cele de mai sus reținându-se că infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea face parte din cele enumerate în mod expres în art. 1 alin. 2 din L. nr. 2., constituind de drept condamnare cu caracter politic așa cum precizează textul de lege amintit, instanța a admis în parte acțiunea, constatând caracterul abuziv al condamnării.
În ce privește cererea privind daunele morale, aceasta a fost respinsă ca fiind nefondată.
În ceea ce privește daunele materiale solicitate de reclamant, respectiv suma de 200.000 lei reprezentând reactualizarea cu rata inflației a sumei de
1000 lei cheltuieli de judecată tribunalul a apreciat că aceste pretenții nu sunt fondate. Dispozițiile art. 5 pct. 1 lit. b din L. nr. 2. precizează că daunele ce pot fi acordate vizează bunuri ce au fost confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative. Ori pretențiile solicitate de reclamant și care vizează amenda penală achitată nu intră în categoria bunurilor enumerate în mod expres în textul de lege amintit.
Celelalte temeiuri de drept precizate de reclamant și anume mai multe
Rezoluții CE și D. de la V. nu pot fi luate în considerare. Conform dreptului comunitar izvoarele primare sunt Tratatele, protocoale, iar izvoarele secundare sunt: regulamentul, directiva și decizia. Obligatorii sunt toate cele arătate cu precizarea că, tratatele cu protocoalele aferente și regulamentele sunt obligatorii fără transpunerea lor în sistemul de drept național.
Pe cale de consecință s-a respins acțiunea reclamantului ca nefondată.
La cuvântul în fond reprezentanta reclamantului a formulat, oral, un nou petit, și anume constatarea caracterului politic al condamnării suferite de reclamant, petit care de asemenea a fost respins, fiind formulat cu încălcarea dispozițiilor art. 112, art. 132 Cod procedură civilă. Aceasta nu împiedică dreptul de a se formula o nouă cerere într-un dosar separat, deși condamnarea suferită vizează o infracțiune care se regăsește printre cele enumerate de L. nr. 2. ca fiind condamnare de drept.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul T. I. solicitând casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare T. M., iar în subsidiar modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului s-a arătat în esență că instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă și neîntemeiată și nu a analizat cauza prin prisma tuturor temeiurilor de drept invocate, respectiv art. 1 din L. nr. 2., D. Universală a D. Omului, C. E. a D. Omului, Tratatul de P. și jurisprudența CEDO.
Notele de ședință depuse la data de (...) nu au fost comunicate cupârâtul.
Instanța de fond a soluționat cauza cu încălcare art. 4 pct. 3 din L. nr.
2., nefăcând demersuri pentru comunicarea dosarului de la C., încălcându- se dreptul la apărare al reclamantului prin respingerea cererii de amânare în vederea pregătirii apărării.
Instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și raportat la prevederile art. 129 alin. 5 C.pr.civ., aceasta având obligația să lămurească cauza sub toate aspectele în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
În mod greșit s-a apreciat că sunt excluse prevederile art. 998-999 cod civil și că s-a împlinit termenul de prescripție în anul 1993, neexistând o cauză de repunere în termenul de prescripție.
Potrivit art. 4 alin. 4 și art. 5 alin. 1 din L. nr. 2. reclamantul a fost pus în termenul general de prescripție de 3 ani, chiar în condițiile declarării neconstituționalității art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2..
D. nr. 1. a Curții Constituționale nu este aplicabilă cauzelor aflate pe rol la data pronunțării acestora fiind eventual aplicabile cauzelor înregistrate ulterior pronunțării sale. A aprecia în alt mod ar însemna să existe un tratament distinct aplicat persoanelor îndreptățite la despăgubiri în funcție de momentul la care instanța de judecată a pronunțat o hotărâre definitivă și irevocabilă deși au depus cereri în același timp și au urmat aceeași procedură.
Prin aplicarea deciziei Curții Constituționale se încalcă principiul neretroactivității, invocându-se în acest sens și jurisprudența CEDO.
S-a invocat, de asemenea, practica altor instanțe de judecată care este în sensul celor învederate de către reclamant, prin aplicarea deciziei Curții Constituționale cauzelor aflate pe rol încălcându-se și Protocolul nr. 12 la C. E. a D. O.
În mod greșit instanța de fond nu a luat în considerare precizarea de acțiune prin care s-a solicitat în mod expres constatarea caracterului politic al condamnării, această solicitare putând fi dedusă și din cererea de chemare în judecată inițiale, prin care s-a invocat caracterul politic al condamnării.
Au fost invocate și actele normative internaționale care reclamă un tratament egal victimelor justiției totalitare comuniste: R. nr. 1. și nr. 1. a A.
P. a C. E., D. asupra Principiilor de B. ale Justiției privind victimele infracțiunilor și ale abuzului de putere adoptată de A. G. a ONU prin R. nr.
(...), D. de la V., a A. P. a O. pentru Securitate și Cooperare în Europa din
2009, precum și Raportul Final al Comisiei Prezidențiale pentru analiza
Dictaturii Comuniste din R., numită prin D. nr. 8. a P. R.
Cu privire la daunele materiale s-a învederat că suma de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată în procesul penal reprezintă un bun incorporabil care se încadrează la prevederile art. 5 pct. 1 lit. b din L. nr. 2..
S-a mai arătat că prevederile legale internaționale la care R. a aderat și care au dus la apariția L. nr. 2. au creat o speranță legitimă la măsuri reparatorii în sensul C.i Europene a D. O.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 312 raportat la art. 304 pct. 8 și 9 și art. 3041 C.pr.civ.
În apărare intimatul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice aformulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivare s-a arătat că în mod corect instanța de fond a reținut că prin declararea art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. ca neconstituțional, prin decizia nr. 1., trimiterile la acest text de lege rămân fără obiect.
În mod corect a apreciat instanța de fond că dreptul la acțiune întemeiat pe art. 998-999 Cod civil s-a prescris raportat la prevederile art. 1 alin. 1 coroborat cu art. 3 din Decretul-Lege nr. 167/1958.
În ceea ce privește dreptul de acces la un tribunal și respectarea principiului securității raporturilor juridice, analizate în lumina dispozițiilor art. 6 din C., C. a afirmat în mod constant că în principiu puterea legislativă nu este împiedicată să reglementeze în materie civilă introducând noi dispoziții normative cu efect retroactiv.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 308 C.pr.civ.
Analizând recursul declarat de reclamantul T. I. împotriva Sentințeicivile nr. 3. a T. M., C. reține următoarele:
Reclamantul a solicitat în principal casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru cercetarea cauzei pe fond, apreciind că cererea a fost respinsă ca inadmisibilă.
Din considerentele sentinței recurate curtea reține că instanța a analizat fondul cauzei și a respins acțiunea ca nefondată și nu ca inadmisibilă, situație în care nu se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, deoarece instanța a analizat fondul cauzei.
În ceea ce privește solicitarea subsidiară de modificarea sentinței și admiterea acțiunii, curtea apreciază că nici acest motiv subsidiar de recurs nu este fondat.
Acțiunea promovată de către reclamant a fost redactată de către un avocat, care avea obligația să indice temeiul juridic al acțiunii. Dispozițiile de procedură permit părții să cumuleze mai multe cereri separate într-un singur dosar, însă fiecare capăt de cerere formulat poate avea un singur temei juridic și nu mai multe temeiuri juridice.
Ori, în cazul de față, reclamatul inițial și-a fundamentat acțiunea pe dispozițiile art. 1, 4 și 5 din L. nr. 2., iar ulterior (f.64), reclamantul a arătat că își completează temeiul de drept al acțiunii, invocând dispozițiile art. 998-999 C. civil, R. nr. 1. a A. P. a C. E., R. nr. 1. a A. P. a C. E., privind necesitatea condamnării internaționale a crimelor regimurilor comuniste totalitare, D. asupra principiilor de bază ale justiției privind victimelor infracțiunilor și abuzului de putere adoptată de A. G. a ONU prin rezoluția nr. 4., D. de la V., a A. P. a O. pentru Securitate și Cooperare în Europa din
2009, precum și jurisprudența Curții Europene a D. O.
După cum rezultă din cele mai sus reținute, reprezentanta reclamantului a invocat ca temei legal al acțiunii în despăgubiri atât dispozițiile generale în materia răsputerii civile delictuale, cât și o serie de acte adoptate de instituții internaționale, fără să indice articolele care îndreptățesc reclamantul la despăgubiri morale.
Nu este fondată critica reclamantului potrivit căreia instanța nu a analizat cererea de chemare în judecată prin prisma tuturor temeiurilor de drept invocate, întrucât tribunalul a arătat că nu pot fi acordate daune morale pentru prejudiciul suferit de reclamant în temeiul art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. pentru că aceste dispoziții legale au fost declarate neconstituționale. Apoi a fost analizată cererea reclamantului întemeiată pe dispozițiile de drept comun în materia răspunderii civile delictuale, art. 998-
999 C. civil, însă și raportat la dispozițiile art. 1 și 3 din Decretul nr.
167/1958, care reglementează prescripția în materia acțiunilor patrimoniale.
Termenul de prescripție pentru o acțiune care vizează angajarea răspunderii civile delictuale curge de la data la care păgubitul a cunoscut sau a trebuit să cunoască paguba și pe cel ce răspunde de ea.
În mod corect tribunalul a considerat că a început să curgă termenul de prescripție după 1990, după instaurarea regimului democratic, respectiv (...), când a fost publicat Decretul - lege nr. 118/1990, care a recunoscut posibilitatea persoanelor persecutate politic să solicite și să obțină despăgubiri pentru drepturile încălcate.
Apoi, instanța a analizat și celelalte temeiuri de drept, rezoluțiile curții europene, declarațiile de la V., motivând de ce aceste temeiuri de drept nu pot fi luate în considerare.
Este lipsită de interes critica reclamantului potrivit căreia completarea temeiului de drept a acțiunii depusă la termenul din (...) nu a fost comunicată pârâtului. D. pârâtul ar fi apreciat i-a fost lezat dreptul la apărare prin faptul că nu i s-a comunicat completarea temeiului de drept al acțiunii, ar fi avut posibilitatea să recureze sentința, însă pârâtul nu a uzat de posibilitatea de a exercita calea de atac.
Reclamantul a criticat hotărârea, arătând că au fost încălcate și dispozițiile art. 4 pct. 3 din L. nr. 2., deoarece prin adresa emisă de C. s-a arătat că dosarul de fond a fost trimis la Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), în prezentul dosar nu s-au depus în copie actele din acel dosar și, în consecință, instanța nu a analizat acele înscrisuri.
Reconstituirea dosarului în care a fost pronunțată hotărârea de condamnare era necesar pentru a putea acorda despăgubirile morale, însă în prezenta acțiune, dispozițiile legale care permiteau acordarea daunelor morale prevăzut de legea specială, 2., au fost declarate neconstituționale, iar acțiunea întemeiată pe răspundere civilă delictuală era prescrisă, prin urmare era inutilă administrarea probațiunii prev. de art. 4 alin. 3 din aceeași lege.
Nu este fondată critica potrivit căreia instanța nu a respectat dispozițiile art. 129 al. 5 C.Pr.Civ. a analizat fiecare cerere cu care a fost investită a răspuns tuturor argumentelor invocare de reclamant.
Este nefondată și critica potrivit căreia termenul de prescripție pentru acțiunea în răspundere civilă delictuală, de drept comun, curge de la data adoptării L. nr. 2..
Termenul de 3 ani prev. de art. 5 alin. 1 din L. nr. 2. se referă exclusiv la acțiunile care pot fi exercitate în temeiul acestei legi speciale, fără să existe o dispoziție care să repună în termen cu privire la acțiunile întemeiate pe dreptul comun, prev. de art. 998-999 C. civil.
Reclamantul a invocat faptul că decizia nr. 1. pronunțată de C. C. nu era aplicabilă cauzelor aflate pe rol, ci eventual cauzelor înregistrate ulterior pronunțării sale. Dispozițiile art. 31 din L. nr. 47/1992 stipulează faptul că decizia prin care s-a constatat neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege este definitivă și obligatorie, iar de la data publicării în Monitorul oficial, deciziile sunt opozabile erga omnes, potrivit dispozițiilor art. 147 alin. 4 Constituție.
Așadar, la data publicării deciziei de neconstituționalitate, reclamanta nu avea o hotărâre irevocabilă, ci acțiunea se afla pe rolul tribunalului, nefiind pronunțată sentința. Întrucât dispozițiile legale în baza cărorareclamantul a promovat acțiunea au fost declarate neconstituționale, judecătorul era obligat să aplice dispozițiile deciziei de neconstituționalitate, potrivit normelor legale mai sus arătate.
Dispozițiile deciziei 1. nu au fost aplicate cu încălcarea principiului neretroactivității, întrucât acest principiu vizează aplicarea legii civile și nu aplicarea unor decizii ale Curții Constituționale, care au alt regim juridic, după cum reiese din L. nr. 47/1992.
Jurisprudența în materie a fost constantă, în sensul că dispozițiile declarate neconstituționale au produs efecte asupra tuturor cauzelor înregistrate în instanță, dând eficiență efectului „erga omnes"; deciziilor
Curții Constituționale de la data publicării acestora.
Nu sunt fondate criticile reclamantului potrivit cărora prin sentința pronunțată au fost încălcate dispozițiile art. 1 din protocolul nr. 1 la C. E. a D. O.
La data intrării în vigoare a L. nr. 2. reclamanta nu avea un „bun"; sau „o speranță la bun"; în sensul jurisprudenței Curții E. a D. Omului generate de aplicarea art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C. pe care să îl prezerve sau să îl confirme prin declanșarea procesului, ci doar posibilitatea de a-l dobândi printr-o hotărârea judecătorească pe care să o execute după momentul rămânerii ei definitive în apel.
Pe de altă parte, în considerentele deciziei nr. 1. Curtea
Constituțională a analizat cererile reclamanților și din perspectiva speranței la bun, constatând că în cauzele înregistrate, reclamanții nu au dobândit o
„speranță la bun";, instanțele nemaiavând posibilitatea să mai analizeze din altă perspectivă această noțiune.
Reclamantul nu este discriminat în raport cu alte persoane în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 12 la C., deoarece toți reclamanții aflați în situația lui beneficiază de același tratament juridic.
Faptul că la C. de A. O. au fost admise acțiuni de genul prezentei acțiuni, nu obligă instanța să procedeze identic, deoarece practica judiciară nu constituie izvor de drept, iar sarcina de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii revine Înaltei Curți de C. și Justiție, potrivit dispozițiilor art. 126 al. 3 din Constituție.
Actele normative internaționale invocate de reclamant stabilesc principii de condamnare internațională a crimelor regimurilor comuniste totalitare, însă nu stabilesc modul în care aceste state vor repara prejudiciul creat propriilor cetățeni, ca urmare a abuzului de putere, urmând ca măsurile reparatorii să fie alese de fiecare stat.
În ceea ce privește daunele materiale solicitate, curte constată că în mod corect instanța de fond a respins și cererea de a i se acorda suma de
200.000 lei pentru reactualizarea cu rata inflației a sumei de 1000 lei care reprezenta cheltuieli de judecată.
Teza potrivit căreia, suma de 1000 lei reprezentând cheltuieli judiciare reprezintă bunuri incorporale care au ieșit din patrimoniul reclamantului în mod forțat pot fi incluse în categoria bunurilor confiscate, tinde să modifice noțiunea de bunuri confiscate prevăzută de dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 2.. În considerentele deciziei Curții Constituționale nr.
1557/2010 legiuitorul a apreciat că modificarea și completarea textelor de lege intră în competența legiuitorului și nu a instanței, care, nu poate pe bază de interpretare să modifice o noțiune expres prevăzută de un act normativ.
Având în vedere că nu se verifică criticile de nelegalitate invocate de reclamant, prevăzute de art. 304 pct. 9 Cod proc.civ., în temeiul art. 312
Cod proc.civ., curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul T. I. împotriva sentinței civile nr. 388 din 24 februarie 2011 a T. M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul T. I. împotriva sentinței civile nr. 388 din 24 februarie 2011 a T. M. pronunțată în dosar nr.
(...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 18 mai 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
M.-C. V. A. C. A.-T. N.
G. M. T.
Red.A.C./dact.L.C.C.
2 ex./(...) Jud.fond: G. P.
| ← Decizia civilă nr. 262/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 3257/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
