Decizia civilă nr. 52/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA Civilă, de M. și A. S., pentru Minori și Familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 52/R/2011
Ședința publică din 21 ianuarie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.-D. C. JUDECĂTOR: M.-C. V. GREFIER : A. B.
P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ reprezentat prin
PROCUROR : AURELIA S.
S-a luat în examinare apelul declarat de pârâtul S. ROMÂN PRIN
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat prin D. G. a F. P. a J. C., împotriva sentinței civile nr. 275 din 25 martie 2010, pronunțată de Tribunalul
Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanții R. C., R. L.-A., R. P.-E. ȘI R.
M.-F. având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.
P. de pe lângă C. de A. C. este reprezentat de d-na procuror S. A.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
A.ul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 17 ianuarie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, pârâtul apelant S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin D. G. a F. P. a J. C., a depus la dosar completare a motivelor de apel.
Instanța, pune în discuție excepția de neconstituționalitate a art. I și II din O. de U. a G. nr. 62 din 30 iunie 2010 pentru modificarea și completarea L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, excepție invocată de reclamanții intimați, (fila 15).
Reprezentanta P.ui arată că, D. C. C. nr. 1. a fost publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 151/2010, la data de (...), astfel că, începând cu această dată, dispozițiile art. 5 al. 1 lit. a teza întâi din L. nr. 2. nu produc nici un efect juridic, fiind declarate neconstituționale și, în consecință, suspendate de drept prin pronunțarea acestei Decizii, astfel că nu se mai impune trimiterea cauzei la Curtea Constituțională în vederea soluționării excepției invocată de reclamanții intimați.
Instanța, după deliberare, conform dispozițiilor art. 29 al. 3 din L.
47/1992, nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a C. C., astfel că, prin urmare nu se va sesiza Curtea Constituțională cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată prin scriptul depus la fila 15 din dosar, de către reclamanții intimați.
Reprezentantul P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu au cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța constată prezenta cauză în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond asupra apelului.
Reprezentanta P.ui solicită admiterea apelului declarat de pârâtul S.
Român prin Ministerul Finanțelor Publice și în consecință a se dispune înlăturarea dispoziției de obligare a pârâtului să achite reclamanților intimați a sumei reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea politică a defunctului R. P..
După luarea cauzei, dar înainte de terminarea dezbaterilor, s-a prezentat reprezentantul reclamanților intimați R. C., R. L.-A., R. P.-E. și R. M.-F., domnul avocat I. V., care solicită redeschiderea dezbaterilor, întrucât în momentul luării cauzei a fost prezent la o altă sală de judecată.
Reprezentanta P.ui nu se opune redeschiderii dezbaterilor, având în vedere motivul invocat de reprezentantul reclamanților intimați.
Instanța, după deliberare, încuviințează cererea formulată de reprezentantul reclamanților intimați, de redeschidere a dezbaterilor, având în vedere motivul invocat.
Reprezentantul reclamanților intimați solicită amânarea cauzei având în vedere că pârâtul apelant a depus la dosar completare a motivelor de apel și de asemenea arată că, există hotărâri contradictorii în această materie, întrucât
Înalta Curte de Casație și Justiției a pronunțat o hotărâre în luna ianuarie
2011, prin care a respins recursul declarat de S. Român prin Ministerul
Finanțelor Publice, iar ca practică judiciară ar fi utilă motivarea acestei decizii.
C. pune în discuție cererea de amânare formulată de reprezentantul reclamanților intimați.
Reprezentanta P.ui nu se opune amânării cauzei, învederând instanței că în materia L. nr. 2., Înalta Curte de Casație și Justiție prin D. nr. 140/(...), pronunțată în dosarul nr. (...), a respins recursul declarat de S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, decizia nefiind motivată până în prezent.
Instanța, după deliberare, respinge cererea de amânare formulată de reprezentantul reclamanților intimați, apreciind că se poate soluționa cauza la acest termen de judecată.
Reprezentantul reclamanților intimați arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța constată prezenta cauză în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond asupra apelului.
Reprezentantul reclamanților intimați solicită respingerea apelului formulat de pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate, învederând faptul că la momentul introducerii acțiunii, reclamanții se aflau în posesia unui bagaj de argumente, însă în acest momentul S. Român i-a lipsit de aceste argumente. De asemenea prevederile menționate la art. I punctul 1 și art. II din O.U.G. nr. 6., încalcă dispozițiile cuprinse în următoarele texte de lege din Constituția României: art. 1 al. 4, art. 11 al. 1 și 2, art. 15 al. 2, art. 16 al. 1, art. 20, art. 115 al. 4 și 6, art. 148 al. 2, 4 pentru motivele pe care le-a expus pe larg în scriptul de la filele 15-18 din dosar. Arată că în cauză nu se poate schimba temeiul juridic în această fază procesuală. Solicită obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată la fond.
Reprezentanta P.ui solicită admiterea apelului declarat de pârâtul S.
Român prin Ministerul Finanțelor Publice și în consecință a se dispune înlăturarea dispoziției de obligare a pârâtului să achite reclamanților intimați asumei reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea politică a defunctului R. P..
C., reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 275 din 25 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții R. C., R. L.-A., R. P. E. și R. M.-F., împotriva pârâtului S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, și, în consecință:
S-a constatat caracterul politic al măsurii administrative a internării defunctului R. P. în Formațiunea 0830 Periprava în perioada (...)-(...).
Pârâtul a fost obligat să achite reclamanților echivalentul în lei la data plății a sumei de câte 150.000 euro pentru fiecare, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea politică aplicată defunctului R. P. prin sentința nr. 1., pronunțată în dosarul nr.221/1950 al T.ui Militar C. și prin măsura administrativă a internării defunctului în Formațiunea 0830
Periprava.
Pârâtul a fost obligat să achite reclamanților suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că prin sentința nr. 181/(...) pronunțată în dosarul nr. 221/1950 al T.ui Militar C. defunctul R. P. a fost condamnat la 10 ani temniță grea, 8 ani degradare civică și confiscarea averii, pentru crima de uneltire contra ordinii sociale prevăzută de art. 209 pct. III C.penal și la 1 an închisoare corecțională pentru delictul de deținere ilegală de munițiuni aparținând armatei, urmând să execute pedeapsa cea mai gravă.
S-a reținut că defunctul, care la data pronunțării sentinței avea vârsta de
22 ani și era student, a inițiat o organizație subversivă în iarna anului
1946/1947, scopul acestei organizații fiind să pregătească „elemente care să lupte prin mijloace violente împotriva regimului nostru de democrație populară în ipoteza unui război pe plan internațional între U.S și țările de democrație populară pe de o parte și țările capitaliste din Apus pe de altă parte";.
Prin sentința nr. 267/1971 a T.ui Militar de M. C. s-a dispus reabilitarea defunctului de sub efectele pedepsei menționate mai sus. În considerentele acestei sentințe s-a reținut că defunctul a executat în întregime pedeapsa de
10 ani, fiind eliberat din penitenciar la 13 august 1959, însă a fost internat imediat în Formațiunea nr. 0830 Periprava, în baza O. M.A.I. nr. 10051/1959, unde a rămas până la 13 august 1963.
La dosar s-a depus copia ordinului nr. 10051/1959 al MAI prin care s-a dispus, în baza D.-L. nr. 89/1958 și Hotărârii Consiliului de M. nr. 2., fixarea locului de muncă al defunctului pe o perioadă de 48 de luni, precum și copia biletului de eliberare nr. 6. din care rezultă că defunctul a fost internat în
Formațiunea nr. 0830 Periprava în perioada (...)-(...).
Din declarațiile martorilor G. I. I., C. T. P. D. și P. T. G. rezultă că defunctul a fost închis la sediul securității din C., la penitenciarul din G. și la C. La G. a lucrat la fierărie, însă nu a rezistat și s-a îmbolnăvit de hepatită, iar la C. a avut un regim semi-izolat de detenție. De asemenea, a fost internat și în lagăre de muncă. După eliberare nu și-a putut continua studiile de drept, lucrând ca muncitor până în anul 1990.
La data de (...) Universitatea Babeș-Bolyai a conferit defunctului R. P. diploma onorifică de licență în profilul științe juridice, specializarea drept,condamnat politic după anul 1948, aflat în imposibilitatea încheierii ulterioare a studiilor din motive obiective.
Prin hotărârea nr. 50/(...) a Comisiei pentru aplicarea prevederilor D.-L. nr. 1. s-a stabilit că perioada de detenție a defunctului, de 14 ani, reprezintă
17 ani vechime în muncă și s-a acordat defunctului o indemnizație lunară de
2800 lei.
Din certificatul de deces seria DR nr. 7., rezultă că R. P. a decedat la data de (...), iar din actele de stare civilă de la filele 20-27 reiese că reclamanta R. C. este soția defunctului, iar reclamanții R. L.-A., R. P.-E. și R. M.-F. sunt copiii defunctului.
Potrivit art. 1 alin. 1 și 2 din L. nr. 2. constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945. Constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute 207-209, din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit art. 3 din aceeași lege "constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsura luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, daca au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative: D. nr. 89 din 17 februarie 1958, H. Consiliului de M. nr. 282 din 5 martie 1958";.
Conform art. 5 alin. 1 lit. a din lege, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de
3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul D.-lege nr. 1. privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 5., cu modificările și completările ulterioare.
În lumina dispozițiilor legale menționate mai sus instanța a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la repararea prejudiciului moral suferit prin condamnarea politică de 10 ani și prin măsura administrativă a internării în
Formațiunea 0830 Periprava pe o perioadă de 4 ani, aplicate antecesorului lor .
Reglementând dreptul la reparație, prin dispozițiile L. nr. 2. nu a fost stabilit modul de determinare a cuantumului daunelor, drept urmare în soluționarea unor astfel de cereri, devin incidente dispozițiile art. 998, 999 Cod civil, care prin dispoziții de principiu, concepute în termeni generali, permit interpretarea extensivă, aptă a realiza prejudiciul produs persoanei victimă a unei astfel de condamnări.
Totodată, așa cum s-a reținut și în jurisprudența Înaltei Curți de C. și
Justiție, cuantumul daunelor morale se stabilește, prin apreciere, urmare aplicării de către instanța de judecată a criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cel în cauză în plan fizic și psihic, importanța valorilorlezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială. Totodată, în cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimei erorii judiciare.
În speță, instanța a constatat că defunctul a fost arestat la vârsta de 22 ani, fiind student la drept, executând efectiv pedeapsa închisorii pe o perioadă de 10 ani la sediul securității din C., la penitenciarul din G. și la C. De asemenea, după executarea pedepsei a fost imediat internat într-un lagăr de muncă pentru o perioadă de 4 ani, în baza unui ordin al MAI, fără să existe o hotărâre judecătorească în acest sens.
În ceea ce privește regimul de detenție, după anul 1990 au apărut multe documente și mărturii din care rezultă că în ceea ce privește condamnările politice, acest regim a fost unul cumplit și a constat în supraaglomerarea celulelor, muncă forțată și deosebit de grea, hrană foarte puțină și de proastă calitate, frig, bătăi și tortură, autoritățile comuniste urmărind exterminarea opozanților și anihilarea oricărei manifestări a nemulțumirii față de regim. În aceste condiții mulți dintre deținuți nu au putut suporta acest regim și au decedat pe parcursul detenției.
Totodată, instanța a constatat că efectele condamnării politice s-au extins și asupra vieții defunctului ulterior eliberării sale, în condițiile în care acesta nu a reușit să termine facultatea de drept și a lucrat ca muncitor până în anul 1989.
Ținând cont de toate aceste aspecte, instanța a reținut că prin condamnarea politică suferită defunctului i s-a produs un prejudiciu deosebit de grav, consecințele condamnării vizând sănătatea sa fizică și psihică, precum și situația familială, profesională și socială, cursul vieții acestuia fiind schimbat în mod esențial la vârsta de 22 ani datorită condamnării, aceste aspecte influențând și viața reclamanților.
În consecință, instanța a considerat că suma de 600.000 euro care ar fi trebuit să fie acordată defunctului dacă acesta ar fi fost în viață, cu titlu de daune morale, reprezintă o reparație echitabilă pentru suferințele produse acestuia ca urmare a condamnării sale politice, raportat la toate elementele stării de fapt descrise mai sus.
Instanța nu a reținut susținerile pârâtului, în sensul că defunctul a beneficiat de măsurile reparatorii în temeiul D. - lege nr. 1. republicat și al
OUG nr. 2., apreciind că aceste măsuri au reprezentat o reparație infimă, raportat la prejudiciul suferit de defunct.
Pentru toate considerentele expuse mai sus, instanța a admis în parte acțiunea reclamanților.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul S. ROMÂN prin
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE solicitând modificarea sentinței prin respingerea acțiunii reclamanților.
În motivarea apelului consideră că instanța de fond trebuia să respingă acțiunea față de descendenți pentru lipsa calității procesuale active.
Potrivit dispozițiilor art. 5 din L. nr. 2. se poate constata ca după decesul acestei persoane măsurile reparatorii pot fi solicitata de soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II - lea inclusiv.
Așadar, legea conferă calitatea procesuală activă în formularea acțiunii întemeiată pe dispozițiile L. nr. 2., soțului sau (ori) descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv, așa încât în speță acțiunea fiind formulată atât desoția defunctului cât și de descendenți, consideră că descendenții reclamanți nu au calitate procesuală activă în cauză.
Cu privire la acordarea de despăgubiri reprezentând daune morale și pentru măsurile administrative luate față de defunctul R. P. (internarea în
Formațiunea 0830 Periprava) apreciază că cererea formulată este inadmisibilă și invocă prevederile art. 3 și art. 4 alin. 2 din L. nr. 2..
Întrucât măsura administrativă invocată de către reclamanți este prevăzută expres la art. 3 din L. nr. 2., consideră ca primul petit al cererii de chemare în judecată formulat este inadmisibil, deoarece faptul ca prevederile O. MAI nr. 1. nu este enumerat printre cele arătate la art. 3 din L. nr. 2., nu conduce ca măsura administrativă având ca obiect internarea în Formațiunea
0830 Periprava întemeiată pe alt act normativ decât cele arătate în art. 3 din L. nr. 2. s-ar încadra în prevederile art. 4 alin. 2 din L. nr. 2.. La art. 4 alin. 2 se arată că poate fi constatat caracterul politic al altor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3 ori, în speță, măsura administrativă a avut ca obiect internarea în Formațiunea 0830 Periprava, prevăzută la art. 3 din L. nr. 2..
De asemenea, pentru admisibilitatea unei acțiuni întemeiată pe art. 5 din
L. nr. 2., prealabil stabilirii eventualelor despăgubiri în temeiul acestei legi, trebuie să se stabilească caracterul politic al condamnării sau al măsurii administrative
Deoarece măsura administrativă având ca obiect internarea Periprava, în cazul de față nu a fost întemeiată pe nici unul din actele normative prevăzute în art. 3 din L. nr. 2. așa încât nu poate fi constatat caracterul politic al acestei măsuri conform art. 4 alin. 2 din L. nr.2..
Mai arată că instanța nu a ținut cont și de drepturile acordate defunctului și soției acestuia în temeiul D. - L. nr.1., obligând S. Roman la o sumă exagerată.
Astfel, art. 5 lit. a din L. nr. 2. prevede că la stabilirea cuantumului despăgubirilor, instanța, să țină seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză, în temeiul D. - L. nr. 1. și a Ordonanței de U. a G. nr. 2., aprobata cu modificările și completările prin L. nr. 5., cu modificările și completările ulterioare.
Apreciază că instanța trebuia să țină cont de faptul că prejudiciul moral suferit de soția defunctului este acoperit prin drepturile recunoscute acesteia prin D.-L. nr. 1..
Având în vedere faptul că persoana care a fost condamnată este decedată, iar descendenții acestuia au formulat acțiunea în nume propriu (în temeiul art. 5 alin. 1 din L. nr. 2.), acordarea despăgubirilor pretinse trebuie justificate de un prejudiciu moral suferit de către reclamanți ca urmare a condamnării soțului, tatălui lor și nu prin suferințele acestuia din urmă.
Apreciază că aceasta este interpretarea corectă a art. 1 alin (1) lit. a) din
L. nr. 2. întrucât nu a fost în intenția legiuitorului de a acorda despăgubiri morale unor persoane care nu au suferit, ele însele, un prejudiciu moral.
Prin L. nr. 2. s-a urmărit în principal ștergerea ope legis a tuturor consecințelor penale ale condamnărilor cu caracter politic. L. permite acordarea de către instanța de judecată de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de cel condamnat politic dacă se apreciază, în urma examinării tuturor circumstanțelor cauzei, că reparația obținută de către acesta, prin efectul D.-lege nr. 1. republicat și al OUG nr. 2., nu este suficientă.
Consideră că în mod greșit instanța a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată, deoarece Ministerul Finanțelor Publice nu are culpă procesuală, acesta fiind obligat să stea în judecată în calitate de pârât, iar răspundereaacestuia este o răspundere obiectivă, stabilită în mod expres prin textul legii de reparație.
S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu are posibilitatea să achieseze la pretențiile reclamanților în cazul în care apreciază că cererea este întemeiată, deoarece analizarea temeiniciei și legalității cererii de chemare în judecată se poate face numai în raport cu probele anume impuse de lege a fi cercetate, atribute date exclusiv în competența instanței de judecată de art. 4 alin. (3) din L. nr. 2..
De asemenea, S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu are posibilitatea de a plăti despăgubirile solicitate de beneficiarii L. nr. 2. în lipsa unei hotărâri judecătorești, deoarece chiar L. nr. 2. impune, pe de o parte, achitarea despăgubirilor doar în baza unor hotărâri judecătorești și, pe de altă parte, executarea acestor hotărâri de către Ministerul Finanțelor Publice se face prin direcțiile generale a finanțelor publice județene (art. 5 alin. 2 din L. nr. 2.).
Prin întâmpinare (f.13) reclamanții R. C., R. L.-A., R. P.-E. ȘI R. M.-F. au solicitat respingerea apelului.
Analizând apelul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea reține considerentele ce urmează.
A.antul susține că legea conferă calitatea procesuală activă în formularea acțiunii întemeiată pe dispozițiile L. nr. 2., soțului sau (ori) descendenților acesteia până la gradul al II-lea inclusiv, așa încât în speță acțiunea fiind formulată atât de soția defunctului cât și de descendenți, consideră că descendenții reclamanți nu au calitate procesuală activă în cauză.
C. reține că acest motiv de apel nu poate fi primit deoarece L. nr. 2. astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 6. art. I pct. 1 prevedea la art. 5 alin. 1 lit. a că "a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la: 1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic; 2. 5.000 de euro pentru soțul/. și descendenții de gradul I; 3.
2.500 de euro pentru descendenții de gradul al II-lea;".
Din modul de formulare a textului legal rezultă că fiecare dintre descendenți au calitate procesuală proprie și toți descendenții pot solicita acordarea de despăgubiri simultan, formularea cererii de către soț/. neexcluzând posibilitatea solicitării de despăgubiri de către ceilalți descendenți cât timp fiecare poate solicita despăgubiri în cuantumul indicat mai sus.
Mai trebuie menționat că dispozițiile art. I pct. 1 din OUG nr. 6. au fost declarate neconstituționale prin decizia nr. 1. a C. C. dar pe perioada cât a fost în vigoare au produs efecte și au conferit calitate procesuală activă reclamanților.
Celelalte motive de apel privitor la cuantumul despăgubirilor nu vor mai fi analizate dat fiind că prin decizia nr. 1. Curtea Constituțională a stabilit că dispozițiile art. 5 pct. 1 lit. a din L. nr. 2. sunt neconstituționale.
Potrivit art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 „D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este d efinitivă și obligatori e . Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își
încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acordprevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept."
Dat fiind că decizia este definitivă și obligatorie rezultă că temeiul legal ce a stat la baza admiterii acțiunii nu mai există astfel că trebuie să ne raportăm la o situație în care acțiunea este în prezent lipsită de un temei legal și prin urmare nu se mai pot acorda despăgubiri în temeiul unui act normativ care nu mai există.
Urmează a analiza efectele care s-au produs pe perioada în care actul normativ a fost în vigoare, dat fiind că din formularea textului de mai sus, „își încetează efectele juridice", rezultă că până la acea dată au produs efecte juridice, dar trebuie stabilit în concret ce fel de efecte juridice.
C. mai reține că acordarea de despăgubiri în temeiul art. 998-999 cod civil nu este posibilă din două motive, care țin de aspectele procedurale ale cauzei și mai apoi și de fondul cererii.
Cu privire la aspectul de procedură, dat fiind că reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile legii speciale nu pot în apel să schimbe temeiul juridic al cererii pentru că ar schimba cauza acțiunii, iar art. 292 Cod procedură civilă prevede că părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât de cele invocate la prima instanță. Cum apelul are efect devolutiv rezultă că instanța de apel poate fi investită doar în limitele în care a fost investită prima instanță.
În ce privește fondul cererii, din deciziile C. Europene a Drepturilor Omului reiese că nu există o obligație a statelor de a acorda despăgubiri pentru abuzurile săvârșite de regimurile politice existente anterior în acele state dar dacă aleg să acorde despăgubiri atunci acordarea lor trebuie să fie efectivă. Acordarea despăgubirilor este o reparație în echitate care nu își are izvorul într-un fapt trecut ci reprezintă o despăgubire acordată benevol de stat, de aceea neexistând obligația reparării. S. poate opta să repare sau să nu acorde despăgubiri dar dacă nu optează pentru despăgubiri nu poate fi obligat la aceasta.
În acest sens s-a reținut prin decizia nr. 1. a C. C. că nu poate exista decât o obligație "morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă. De altfel, C. Europeană a Drepturilor Omului a statuat, prin H. din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin H. din 2 februarie 2010 în Cauza Klaus și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor. Totodată, instanța de la S. are o jurisprudență constantă în sensul că art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. nu garantează dreptul de a dobândi un bun (H. din 23 noiembrie 1983 în Cauza Van der Mussele contra Belgiei, H. din 9 octombrie 2003 în Cauza Slivenko contra Letoniei, H. din 18 februarie 2009 în Cauza Andrejeva contra Letoniei). Referindu-se la problema restituirii bunurilor confiscate de către stat, aceeași Curte a stabilit că nu se poate interpreta că ar exista vreo obligație generală a statului de a restitui proprietăți care au fost expropriate înainte de ratificarea C. ori că ar exista posibilitatea impunerii unor restricții asupra libertății statelor de a stabili scopul și condițiile oricărei restituiri către foștii proprietari. (H. din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecký contra Slovaciei, H. din 4 martie 2003 în Cauza Jantner contra Slovaciei, D. asupra admisibilității din 13 decembrie 2005 în Cauza Bergauer și alții contra Cehiei).
Acordarea de despăgubiri pentru daune morale persoanelor condamnate politic în perioada comunistă, nu este luată pe baza existenței unei obligații legale care își are izvorul în trecut, ci statul a acordat aceste compensații în echitate, astfel încât nicio persoană nu poate avea un drept substanțial la despăgubiri pentru daune morale.
Prin urmare, Curtea Constituțională constată că, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda și, cu toate acestea, legiuitorul român de după 22 decembrie
1989 a adoptat 2 acte normative, D.-lege nr. 1. și L. nr. 2., având acest scop.
Declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale, constată C. de A., echivalează cu lipsa opțiunii statului de acordarea a despăgubirilor în temeiul acestui text legal.
Cât timp nu există obligația reparării rezultă că o acțiune nu poate fi întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 Cod civil ci doar pe dispozițiile unei legi speciale care are semnificația acordării benevole a despăgubirilor de către stat, potrivit practicii CEDO, în sensul celor de mai sus. Nu mai există dispoziții în dreptul intern sau în dreptul internațional care să se poată constitui în temei al acțiunii.
În ce privește prezenta cauză mai trebuie analizat dacă, având în vedere dispozițiile L. nr. 2. pe perioada cât au fost în vigoare până la declararea lor ca neconstituționale prin decizia nr. 1., reclamanții au un bun sau o speranță legitimă la acesta, potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1, în sensul jurisprudenței
C. Europene a Drepturilor Omului, mai ales că reclamanții au și o hotărâre de primă instanță pronunțată în temeiul acestui act normativ.
Această analiză este necesară pentru a stabili dacă având o speranță legitimă reclamanților li s-ar cuveni despăgubiri, chiar în condițiile dispariției suportului legal, apelând la dispozițiile art. 1 din Protocolul 1.
Având în vedere că dacă procedurile judiciare s-ar fi desfășurat cu celeritate reclamanții ar fi obținut o hotărâre irevocabilă anterior declarării ca neconstituționale a temeiului legal, prin care li s-ar fi acordat despăgubiri în temeiul L. nr. 2., prin urmare având în vedere că la data intentării acțiunii exista un temei legal rezultă că reclamanții aveau în patrimoniu cel puțin o speranță legitimă la obținerea unui bun, anterior pronunțării deciziei C. C..
Cu privire la această speranță legitimă trebuie constat că există o ingerință care era legitimă din partea statului, ingerință care constă în chiar declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale care au oferit însăși speranța legitimă, procedura de constatare a neconstituționalității fiind necesară într-o societate democratică, fiind și predictibilă de altfel.
Declararea ca neconstituțională a unor dispoziții legale trebuie acceptată ca producând efecte generale pentru că altfel ar însemna să se conteste însăși legitimitatea existenței procedurii de control al constituționalitate a legilor, ceea ce nu este cazul a fi pus în discuție, prin urmare a existat o ingerință necesară și proporțională.
Curtea Constituțională reține la rândul ei, oferind o altă interpretare, oprind analiza anterior ingerinței, că prin D. asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia C. în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective.
Distinct de considerentele de mai sus trebuie arătat totuși că în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, Curtea Constituțională a constatat că există două norme juridice - art. 4 din D.-lege nr. 1. și art. 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2. - cu aceeași finalitate, și anume acordarea unor sume de banipersoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.
Prin urmare, se constată prin aceași decizie nr. 1., despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate, având același scop ca și indemnizația prevăzută de art. 4 din D.-lege nr. 1., nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile. Intervenția sa prin art. 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2., după 20 ani de la adoptarea primei reglementări cu același obiect, aduce atingere valorii supreme de dreptate, una dintre valorile esențiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție.
Or, Curtea Constituțională observă că - în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - există reglementări paralele, și anume, pe de o parte, D.-lege nr. 1., republicat, și O. de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, iar, pe de altă parte, L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Prin urmare, C. de A. constată în prezenta cauză că nu se poate susține că nu s-au acordat despăgubiri de către stat pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - dat fiind că acestea au fost deja acordate în temeiul D.-lege nr. 1..
Curtea Constituțională mai constată prin decizia nr. 1. că, astfel cum a statuat și C. Europeană a Drepturilor Omului, tot în domeniul măsurilor reparatorii, însă în ceea ce privește restituirile de bunuri, este necesar a se face în așa fel încât atenuarea vechilor violări să nu creeze noi nedreptăți (H. din 5 noiembrie 2002 în Cauza Pincová și Pinc contra Cehiei, H. din 7 octombrie 2009 în Cauza Padalevičius contra Lituaniei). Totodată, în temeiul dispozițiilor constituționale ale art. 142 alin. (1), potrivit cărora "Curtea Constituțională este garantul supremației Constituției", și al art. 1 alin. (5) din Constituție, potrivit căruia "În România, respectarea [...] legilor este obligatorie", C. constată că reglementarea criticată încalcă și normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor L. nr.
24/2000, republicată.
Or, față de cele reținute prin decizia nr. 1., anume că tratamentul juridic diferit aplicat persoanelor care solicită despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare este determinat de celeritatea cu care a fost soluționată cererea de către instanțele de judecată, prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, C. de A. constată că S. a creat o inechitate dat fiind că persoanele ce au obținut hotărâri judecătorești irevocabile anterior declarării ca neconstituționale a dispozițiilor legale incidente și în prezenta cauză sunt în mod evident într-o situație de avantaj care induce o situație de discriminare față de persoanele ale căror proceduri judiciare sunt încă în curs de desfășurare.
Cele reținute mai sus prin D. asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, prin care instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia C. în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective, sunt aplicabile și cu privire lasituația clară de discriminare apărută ca urmare a declarării ca neconstituționale a prevederilor legale.
Față de acestea se constată că și în situația apariției acestei discriminări prin durata diferită a procedurilor judiciare, reclamanții nu pot solicita acordarea de despăgubiri, având în vedere izvorul discriminării.
Cu privire la stabilirea unui asemenea criteriu, aleatoriu și exterior conduitei persoanei, Curtea Constituțională mai reține că este în contradicție cu principiul egalității în fața legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție, conform căruia, în situații egale, tratamentul juridic aplicat nu poate fi diferit.
Astfel, durata procesului și finalizarea acestuia depind adesea de o serie de factori cum sunt gradul de operativitate a organelor judiciare, incidente legate de îndeplinirea procedurii de citare, complexitatea cazului, exercitarea sau neexercitarea căilor de atac prevăzute de lege și alte împrejurări care pot să întârzie soluționarea cauzei. De asemenea, nu ține seama de faptul că, în numeroase cazuri, durata proceselor și, în consecință, data rămânerii definitive a hotărârilor nu depind numai de atitudinea persoanei care are astfel de cereri sau de situații de natură obiectivă, ci se datorează unor alte circumstanțe, care țin de organizarea justiției și de gradul de încărcare a rolurilor instanțelor judecătorești.
În ceea ce privește modul de acordare a despăgubirilor, reglementat prin O. de urgență a G. nr. 6., C. observă existența unui tratament distinct aplicat persoanelor îndreptățite la despăgubiri pentru condamnări politice, în funcție de momentul la care instanța de judecată a pronunțat hotărârea definitivă - deși au depus cereri în același timp și au urmat aceeași procedură prevăzută de L. nr. 2. -, și consideră că acesta este determinat de o serie de elemente neprevăzute și neimputabile persoanelor aflate în cauză.
Instituirea unui tratament distinct între persoanele îndreptățite la despăgubiri pentru condamnări politice, în funcție de momentul în care instanța de judecată a pronunțat hotărârea definitivă, nu are o justificare obiectivă și rezonabilă. În acest sens, Curtea Constituțională, prin D. nr. 599 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
329 din 18 mai 2009, a statuat că violarea principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă, sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite.
Față de aceste considerente C. de A. reține că nu poate fi primit motivul de apel ce vizează cheltuielile de judecată dat fiind că și în urma dispariției temeiului legal al acțiunii S. este în culpă procesuală dat fiind că acesta a provocat existența prezentului proces, introducerea acțiunii fiind datorată apariției L. nr. 2. iar dispariția acestui temei legal nu se datorează în nici o măsură reclamanților ci doar S.ui care trebuie să răspundă pe tărâmul culpei procesuale prin acordarea cheltuielilor de judecată la fond și în apel.
Dat fiind că există în mod mai mult decât evident o culpă a legiuitorului care a bulversat din nou sistemul judiciar prin edictarea unui act normativ ce a fost declarat neconstituțional și a născut pentru persoanele ce au formulat acțiuni doar speranțe care s-au dovedit nefondate prin declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale, se cuvine ca statul să suporte măcar plata cheltuielilor de judecată .
Având în vedere că au fost declarate ca neconstituționale doar dispozițiile art. 5 pct. 1 lit. a din L. nr. 2. iar nu și dispozițiile art. 4 din același act normativ rămâne ca dispozițiile sentinței privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative a internării defunctului R. P. să fie menținute dat fiind că sunt întrunite condițiile prevăzute de actul normativ întrucâtantecesorului reclamanților i s-a stabilit măsura administrativă a fixării locului de muncă, cunoscută și ca domiciliu obligatoriu, în temeiul D.-L. nr. 89/1958 și HCM nr. 2..
Chiar dacă această măsură este recunoscută de drept ca măsură administrativă cu caracter politic în temeiul art. 3 din L. nr. 2. aceasta nu înseamnă că instanța nu poate constata acest lucru prin chiar dispozitivul hotărârii, prin urmare motivul de apel referitor la acest aspect nu poate fi primit.
În temeiul prevederilor art. 296 Cod procedură civilă cât și al art. 282 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să admită ca fondat în parte apelul declarat de pârâtul S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 275 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosarul nr.
(...), pe care o va schimba în parte în sensul că va înlătura dispoziția de obligare a pârâtului să achite reclamanților R. C., R. L.-A., R. P.-E. ȘI R. M.-F. echivalentul în lei la data plății, a sumei de câte 150.000 euro pentru fiecare reclamant, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea politică a defunctului R. P..
Dispozițiile sentinței privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative a internării defunctului R. P. și obligării pârâtului să achite reclamanților suma de 1000 lei cheltuieli de judecată vor fi menținute.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Admite în parte apelul declarat de pârâtul S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 275 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o schimbă în parte în sensul că înlătură dispoziția de obligare a pârâtului să achite reclamanților R. C., R. L.-A., R. P.- E. ȘI R. M.-F. echivalentul în lei la data plății, a sumei de câte 150.000 euro pentru fiecare reclamant, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea politică a defunctului R. P..
Menține dispozițiile sentinței privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative a internării defunctului R. P. și obligării pârâtului să achite reclamanților suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.
D. este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 21 ianuarie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER I.-D. C. M.-C. V. A. B.
Redactat de I., dactilografiat de S. În 7 ex., la data de (...)
Judecător fond - T. I.D., Tribunalul Cluj
| ← Decizia civilă nr. 2910/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 1340/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
