Decizia civilă nr. 2894/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 2894/R/2011
Ședința a 8 septembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: ANA I.
JUDECĂTOR: A. C. JUDECĂTOR: A. A. C. GREFIER: C. B.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâții S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE- D. G. A F. P. C. împotriva sentinței civile nr. 354 din 1 aprilie 2011 a T. C. în dosarul nr. (...), privind și pe intimații A. D. și P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reclamanta intimată A.
D., personal, reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin.2 C.proc. civ.
Reclamanta intimată arată că nu are cereri de formulat în probațiune. Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamanta recurentă solicită respingerea recursului ca nemotivat în drept.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului ca nefondat.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 354 din 1 aprilie 2011 a T. C. a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta A. D. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, și în consecință, pârâtul a fost obligat să plătească în favoarea reclamantei suma de 6500 lei, reprezentând despăgubiri materiale.
Prin aceeași sentință a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune în privința capătului de cerere având ca obiect despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare de C. A., antecesorul reclamantei și, în consecință, a fost respinsă cererea modificată formulată de reclamanta A. D. în contradictoriu cu pârâtul S. R. Prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect despăgubiri, ca prescrisă.
În considerentele acestei sentințe tribunalul a reținut că prin D. nr. 1. a C. C., publicată în Monitorul Oficial nr.761/(...), a fost admisă excepția deneconstituționalitate ridicată de S. român, prin Ministerul Finanțelor Publice
- D. G. a F. P. C. și s-a constatat că prevederile art.5 alin.(1) lit. a) teza întâi din Legea nr.\temp\00122843.htm" |2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada
6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
HTM" l "#" |În conformitate cu dispozițiile art.147 alin.1 din , dispozițiile din legile constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
În consecință, instanța a constatat că de la data publicării deciziei menționate au trecut 45 de zile, fără să intervină nici o modificare a dispozițiilor art. 5 alin.1 lit. a) din Legea nr.2., astfel încât aceste dispoziții și-au încetat efectele juridice, iar cererea reclamantei, având obiectul menționat, este lipsită de temei legal.
Cu privire la precizarea de acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 998-
999 C. civil, instanța de fond a apreciat că acțiunea este prescrisă pentru următoarele considerente:
Reclamanta și antecesorul ei au cunoscut elementele impuse de textul art. 8 din D. nr. 167/1958. Chiar dacă o asemenea acțiune era lipsită de succes în timpul regimului comunist, ulterior, după desființarea Departamentului Securității S.ui prin D. nr. 3., dreptul la acțiune a devenit efectiv începând cu data de 1 ianuarie 1990.
În consecință, pentru temeiul juridic al art. 998-999 C.civ., precizat de reclamantă, termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 din D. nr. 167/1958, s-a împlinit anterior modificării acțiunii - (...) -.
În altă ordine de idei, în considerentele Deciziei nr. 1. Curtea
Constituțională a apreciat că nu poate exista decât o obligație „morală"; a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă. Se face de asemenea trimitere la jurisprudența C. E. a D. O. care a statuat în sensul că dispozițiile C.i nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii săi. În același timp, C. de la S. are o jurisprudență constantă în sensul că art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. nu garantează dreptul de a dobândi un bun.
Adoptarea celor două acte normative în materia examinată - D.-Lege nr. 118/1990 și Legea nr. 2. - nu a dat naștere la un drept substanțial la despăgubiri pe alte temeiuri de drept, cum ar fi art. 998-999 C.civ., în ipoteza acestui temei nou de drept fiind necesară respectarea termenului de promovare și a condițiilor de admisibilitate. P. aceleași considerente nu există nicio justificare pentru a se aprecia că începutul curgerii termenului de 3 ani, în cazul art. 998-999 C.civ., s-ar situa la alt moment decât cel arătat în prezentele considerente.
Referitor la capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata valorii actualizate a sumelor achitate ca și cheltuieli de judecată și amenzi în cadrul procesele penale în urma cărora a fost condamnat antecesorul reclamantei, în cuantum de 490,56 lei, instanța a constatat că cererea este lipsită de temei legal.
Astfel, potrivit art. 5 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 2., cu modificările ulterioare, persoanele care se încadrează în ipoteza textului au dreptul și la acordarea despăgubirilor reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscateprin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile L. nr. 10/2001 privind regimul juridic al bunurilor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale L. nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare.
În expunerea de motive a L. nr. 2. s-a arătat că, în ceea ce privește repararea prejudiciului material, Legea nr. 10/2001 prevede restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate prin confiscarea averii, ca urmare a unei hotărâri de condamnare pentru infracțiuni de natură politică, prevăzute în legislația penală, săvârșite ca manifestare a opoziției față de sistemul totalitar comunist. A. bunuri sunt calificate de art. 2 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 10/2001, cu modificările și completările ulterioare, ca fiind imobile preluate în mod abuziv. Totuși, dificultățile legate de procesul de punere în aplicare a acestei legi au determinat ca, în multe cazuri, persoane în vârstă, care au făcut obiectul persecuțiilor regimului totalitar comunist să nu obțină nici până la această oră vreo despăgubire concretă.
Rezultă din expunerea de motive a legii că s-a avut în vedere acordarea despăgubirilor materiale exclusiv pentru bunurile confiscate prin hotărârea de condamnare și nu pentru alte cheltuieli ocazionate de desfășurarea procesului penal finalizat prin hotărârea de condamnare. În consecință, solicitarea examinată nu are temei legal.
Cu privire la capătul de cerere având ca obiect acordarea despăgubirilor pentru bunurile confiscate, respectiv: aparat radio Simfonia, un dulap de lemn cu 3 uși, o masă de toaletă, o armă Flaubert, în cuantum de 6500 lei, instanța a constatat următoarele:
În condițiile în care art. 5 alin. 1 lit. b) teza I-a din Legea nr. 2., cu modificările ulterioare, se referă la acordarea despăgubirilor reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare, fără a distinge între bunurile mobile și cele imobile, capătul de cerere este admisibil. Constatarea se impune cu toate că teza a II-a a textului legal examinat și expunerea de motive a legii se referă la imobile pentru care nu au fost acordate despăgubiri în temeiul legilor speciale de reparație.
În speță, prin S. penală nr. 348/(...), pronunțată în dosarul nr.
343/1959 a T. Militar C., s-a dispus condamnarea lui C. A. în temeiul art. 209 pct. 2 lit. a C.pen. la 3 ani închisoare corecțională, 3 ani interdicție corecțională și confiscarea totală a averii. Bunurile confiscate sunt enumerate în cuprinsul Sentinței civile nr. 7., pronunțată în dosarul nr.
459/1963 al T. P.ular C., prin care s-a soluționat contestația formulată de C. L. împotriva procesului verbal de sechestru. P. dovedirea valorii bunurilor confiscate reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri din care rezultă valorile la care sunt apreciate în prezent aceste bunuri.
Având în vedere faptul că s-a făcut dovada confiscării bunurilor pentru care se pretind despăgubirile materiale, ținând cont de înscrisurile depuse de reclamantă și de elementele de apreciere de care dispune, instanța, judecând în echitate a apreciat că suma de 6500 lei are un cuantum rezonabil, de natură a reprezenta o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul material suferit.
În baza prevederilor art. 274 C.pr.civ., instanța a constatat că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, prin care a solicitat modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9
Cod proc.civ., pârâtul a arătat că sentința penală nr. 348/1959 nu poate fi considerată o probă concludentă, respectiv nu face dovada clară a bunurilor confiscate și mai mult, în cuprinsul acestei hotărâri nu se menționează nimic cu privire la „. F., pentru care reclamantei i-au fost acordate despăgubiri materiale.
Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este întemeiat în parte și în baza art.312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l admită în parte pentru următoarele considerente:
Prin sentința nr. 348/(...) a T. Militar C. s-a dispus confiscarea totală a averii personale a inculpatului C. A., antecesorul reclamantei.
Din sentința civilă nr. 9. a T. popular al orașului C. (f. 6), rezultă că
Serviciul executorilor judecătorești C. prin procesul verbal din (...), executând măsura confiscării averii, a confiscat ca bunuri a urmăritului un dulap cu 3 uși, un aparat de radio „. și o toaletă, specificându-se că altă avere personală nu are.
Prin aceeași sentință civilă s-a dispus scoaterea de sub sechestru a unui dulap cu 3 uși și vitrină, precum și a unui fotoliu tapițat, ce constituie proprietate contestatoarei C. L..
Din sentința nr. 476/(...) (f. 5), curtea reține că acuzatul C. A. a primit în locuința sa timp de 8 zile pe numita S. P., iar pe timpul cât a adăpostit-o acuzatul a văzut că aceasta avea în geamantan o armă Flaubert, pe care acuzatul la cererea acesteia a ascuns-o în grădina sa. De altfel, din sentința penală de condamnare nr. 148/(...) și 476/(...) nu rezultă confiscarea armei
Flaubert de la C. A. E. real că prin sentința nr. 476/(...) se dispune confiscarea corpurilor delicte de la dosar, dar cum arma nu era proprietatea sa, nu putea fi confiscată de la acesta și oricum, nefiind proprietate lui, nu i se cuvin despăgubiri.
Prin urmare, ceea ce a fost confiscat de la antecesorul reclamantei ca urmare a condamnării lui a fost un aparat de radio „. și o toaletă, bunuri pentru care reclamantei, în calitate e persoană îndreptățită i se cuvin daune materiale apreciate de curte ca fiind în sumă de 2500 lei. Valoarea de 2500 lei a fost calculată de instanță în raport de probele administrate în fața instanței de fond.
Celelalte dispoziții ale sentinței atacate vor fi menținute.
P. A. MOTIVE, ÎN NUMELE L. D E C I D E :
Admite în parte recursul declarat de pârâtul S. R. prin Ministerul
Finanțelor Publice împotriva sentinței civile numărul 354 din 1 aprilie 2011 a T. C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică parțial, în sensul că obligă pârâtul să-i plătească reclamantei 2500 lei daune materiale.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 8 septembrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER ANA I. A. C. A. A. C. C. B.
Red. CAA dact. GC
3 ex/(...)
Jud.primă instanță: E.L.
| ← Decizia civilă nr. 1526/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 9/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
