Decizia civilă nr. 108/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 108/A/2011
Ședința publică din 17 februarie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A.- A. P.
JUDECĂTOR: C.- M. CONȚ
GREFIER : A. A. M.
S-a luat spre examinare apelul declarat de pârâtul S. ROMÂN, PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE R. PRIN D. A J. C., împotriva sentinței civile nr. 446/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanta intimată F. E. E., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr.
2..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reclamanta intimată personal și reprezentanta P. de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reprezentantul pârâtului apelant.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
A.ul declarat de pârâtul S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin D. a jud. C. a fost introdus și motivat în termen legal, a fost comunicat reclamantei intimate și P. de pe lângă C. de A. C. și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în temeiul art. 4 alin. 4 raportat la art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..
S-a făcut referatul cauzei după care, C. constată că la data de (...), pârâtul apelant a înregistrat la dosar un înscris întitulat "Completarea motivelor de apel";, în două exemplare, prin care solicită instanței ca la soluționarea apelului să aibă în vedere faptul că prin D. nr. 1358/(...), publicată în Monitorul Oficial din (...), Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., această deciziei fiind definitivă și general obligatorie și de asemenea, în temeiul art. 242 alin. 2 C.pr.civ. solicită judecarea cauzei în lipsă.
Instanța înmânează reclamantei intimate un exemplar din înscrisul întitulat "Completarea motivelor de apel"; depus la dosar de către pârâtul apelant.
La întrebarea instanței, referitoare la faptul dacă reclamanta intimată dorește lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a studia înscrisul ce i s-a comunicat azi, reclamanta intimată arată că dorește lăsarea cauzei la a doua strigare, pentru a studia înscris întitulat "Completarea motivelor de apel"; depus la dosar de pârâtul apelant.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta intimată personal și reprezentanta P. de pe lângă C. de
A. C., procuror S. A., lipsă fiind reprezentantul pârâtului apelant.
Reclamanta intimată și reprezentanta P. de pe lângă C. de A. C. arată că nu au de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul reclamantei intimate și reprezentantei P. de pe lângă C. de A. C. pentru a pune concluzii pe apelul declarat de pârât.
Reclamanta intimată solicită respingerea apelului declarat de pârât și menținerea hotărârii atacate, pentru motivele arătate prin întâmpinarea depusă la dosar.
Reprezentanta P. de pe lângă C. de A. C. arată că la instanța de fond nu a fost formulat un petit privind constatarea caracterului politic al condamnării soțului reclamantei și solicită admiterea apelului declarat de pârâtul S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin D. a jud. C., în sensul înlăturării din sentința atacată a dispoziției privind obligarea pârâtului la plata daunelor morale, având în vedere că prin D. nr.
1358/(...) a C. C. a României s-a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., iar aceste dispoziții nu își mai produc efectele juridice.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 446/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), s-a admis în parte acțiunea civilă precizată formulată de reclamanta F. E. E., contra pârâtului S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și, în consecință, a fost obligat pe pârât să achite reclamantei suma de 75.000 euro, echivalent în lei la momentul plății, cu titlu de daune morale decurgând din condamnarea cu caracter politic, de drept a defunctului său soț, B. O., potrivit sentinței penale nr. 128/(...) pronunțată de Tribunalul Militar Timișoara, în dosar nr. 104/1958 prin care a fost condamnat la 5 ani închisoare corecțională pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 267 alin. IV Cod penal; fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că prin sentința penală nr. 128/(...) pronunțată de Tribunalul Militar Timișoara, în dosarul nr. 104/1958 soțul reclamantei a fost condamnat la 5 ani închisoare corecțională și confiscarea averii personale pentru tentativă la delictul de trecere frauduloasă a frontierei, faptă prevăzută de art. 267 alin.
IV Cod penal.
Din motivarea hotărârii de condamnare, tribunalul a reținut că acesta, în toamna anului 1955 a început stagiul militar la UM 0262 T. apoi l-a continuat la C. S. D.-secția de alpinism deoarece și în viața civilă a practicat acest sport. Din cauza unor abateri disciplinare urma să fie mutat înapoi la T., situație în care nu putea să se reangajeze la club decât după efectuarea unui an de stagiu, motiv pentru care a hotărât să treacă fraudulos granița în R. P.F. Iugoslavia, fiind surprins în timp ce se îndrepta spre frontieră.
Potrivit biletului de eliberare nr. 8. eliberat de M. A. I., F. 0830 P. soțul reclamantei a fost depus ca și condamnat la (...) până la (...).
Având în vedere faptul că a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 267 Cod penal, tribunalul a constatat că aceasta este de drept o condamnare politică, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 2 lit. a din L. nr. 2., în consecință fiind îndreptățit la daune morale, potrivit art. 5 alin. 1 lit. a din același act normativ, legiuitorul considerând că prejudiciul material suferit de condamnații politici este reparat prin acordarea drepturilor stabilite de D.-lege nr. 1., privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice dedictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.
Articolul 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. nu stabilește criteriile în cuantificarea daunelor, mărginindu-se doar la precizarea că acordarea unor despăgubiri pentru prejudicial moral se va realiza ținându-se cont de măsurile reparatorii acordate persoanelor în cauză în temeiul D.ui-lege nr.
1..
În doctrină s-a arătat că valorile morale ale omului nu pot fi prețuite în bani, însă atingerile aduse acestora se materializează în forme concrete, judecătorul având posibilitatea să aprecieze intensitatea și gravitatea lor și să stabilească dacă o sumă de bani și în ce cuantum este potrivită pentru a putea constitui o reparație.
Traumele morale ale fiecărui condamnat politic au fost generate, pe de o parte, de regimul de detenție inuman, iar pe de altă parte, de urmările acestei condamnări după executarea pedepsei, având consecințe atât în plan familial, material și social.
În ceea ce privește regimul de detenție în perioada anchetei este de notorietate ca minimele condiții de supraviețuire ale unui om nu au fost respectate, deținuții stăteau fără căldură, îmbrăcați sumar, dormeau pe jos, pe ciment, fiind vital să te miști pentru că altfel decedai. Cei anchetați erau torturați și bătuți zilnic.
În perioada executării pedepsei, de asemenea, condamnații politici erau supuși unor condiții de exterminare, celulele erau supraaglomerate, regimul alimentar și condițiile igienico sanitare fiind precare.
Din probele testimoniale administrate în cauză rezultă soțul reclamantei a fost detașat la lagărul din Balta Dunării-Stoenești, unde se efectuau lucrări de îndiguire, fiind duși în haine de vară, respectiv pantaloni scurți și o cămașă de doc, însă iarna a venit devreme, în luna octombrie, motiv pentru care toți deținuții erau albaștri de frig, nu puteau să pună mâna pe lopată fiind nevoiți să stea cu mâinile subsuoară și grupați unul în spatele celuilalt, ca să se poată încălzi.
Ca urmare a unui control efectuat de o comisie din București, care a constatat condițiile inumane de detenție, conducerea lagărului a procurat vestimentația necesară. Soțul reclamantei a fost condamnat pe considerentul că fiind militar în termen s-a întâlnit în timpul unei aplicații cu niște partizani cărora le-a dat de mâncare și un coleg de-al său l-a deturnat.
A mai precizat tribunalul că nici viața ulterioară detenție nu a fost lipsită de neajunsuri.
Deși la momentul condamnării era student, așa cum reiese din sentința de condamnare, a absolvit facultatea de filosofie în 1972, însă nu a reușit să se încadreze potrivit studiilor, cartea de muncă - ilustrând că abia după 1990 a prestat muncă raportat la pregătirea sa.
În acest răstimp a fost angajat pe perioade scurte de timp la o firmă de prospecțiuni geologice și a încercat să-și câștige existența țesând, însă nu a primit autorizația de liber profesionist decât după mult timp, administrația financiară refuzând să-și dea acordul.
Martorii au mai relatat că mai presta muncă în calitate de zilier ajutând niște zugravi, avea probleme de sănătate respectiv ulcer, motiv pentru care întotdeauna deținea asupra sa o cantitate de bicarbonat și tușea foarte mult.
În calitate de simpatizant al S. L. „. din Polonia"; i s-a acordat de către președintele acestei țării Crucea Galbenă de M. , în anul 2005.
În consecință, tribunalul a considerat că onorarea și demnitatea acestei persoane au fost lezate fără putință de tăgadă, producându-i-se, de asemenea, și suferința fizică.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul pornind de la ideea că daunele morale nu pot avea un caracter pur simbolic, dar nici nu pot deveni o sursă de îmbogățire pentru victimă, trebuind să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-și ușura ori compensa în măsura posibilității suferințele sau neplăcerile pe care le-a îndurat, a acordat reclamantei, în calitate de soție supraviețuitoare, potrivit art. 5 alin. 1 din L. nr. 2. ( legea nefăcând nicio referire la momentul încheierii căsătoriei) echivalentul în lei la data plății a sumei de 75.000 euro.
S-a avut în vedere și faptul că daunele morale constituie o compensație care poate fi, de multe ori, nu atât un efect al cuantumului sumei respective (deși nici acest aspect nu poate fi neglijat), cât al simplului fapt că despăgubirea i-a fost recunoscută și acordată.
T. a ținut cont și de drepturile acordate soțului reclamantei în temeiul
D.ui - Lege nr. 1., acestea beneficiind începând cu data de (...) de o indemnizație lunară de 983 lei (fila 11 dosar fond), în urma decesului său indemnizația revenind reclamantei, în cuantum de 100 lei, începând din
(...), în prezent aceasta ridicându-se la suma de 200 lei.
Împotriva acestei sentințe pârâtul S. ROMÂN, prin MINISTERUL
FINANȚELOR PUBLICE a declarat apel, în termen legal, solicitând instanței admiterea apelului, schimbarea hotărârii atacate, în principal, în sensul respingerii acțiunii reclamantei, iar în subsidiar, în sensul reducerii cuantumului despăgubirilor acordate reclamantei.
În motivarea apelului, pârâtul a arătat că în mod greșit instanța de fond a acordat reclamantei despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat prin condamnarea politică întrucât prejudiciul a fost integral acoperit prin drepturile acordate reclamantei încă din anul 1990 în temeiul D.ui-Lege nr.
1..
T. trebuia să țină cont de durata lungă de timp în care reclamanta a beneficiat de drepturile stabilite în baza D.ui-Lege nr. 1., respectiv din 0(...) și până în prezent, precum și de conținutul acestor drepturi, respectiv: recalcularea vechimii în muncă, o indemnizație lunară considerabilă la nivelul anului 1990, de 983 lei, indemnizație care a fost actualizată permanent, precum și acordarea unei indemnizații reclamantei după decesul soțului de 100 lei, asistență medicală gratuită, bilete de tratament, scutire de impozite și taxe locale, transport urban gratuit, 6 drumuri gratuite de transport C., un loc de veci, reparație care este destul de însemnată în ansamblul prejudiciului suferit.
În subsidiar, pârâtul solicită reducerea despăgubirilor în baza prevederilor art. I alin. 1 din O.U.G. nr. 62/2010 care a modificat și completat art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., în sensul stabilirii unui plafon maxim de acordarea a despăgubirilor, persoanelor care au suferit o condamnare politică, în cuantum de 5.000 euro pentru soția supraviețuitoare a celui condamnat.
De asemenea, art. II alin. 2 din O.U.G. nr. 62/2010 menționează faptul că instanța judecătorească, la stabilirea despăgubirilor prevăzute de art. 5 alin. 1 din L. nr. 2. va ține cont de durata pedepsei privative de libertate, perioada de timp scursă de la condamnare și consecințele negative produse în plan fizic, psihic și social precum și de măsurile reparatorii deja acordate în temeiul D.ui-Lege nr. 1. și al O.U.G. nr. 2..
În acest sens, instanța trebuia să reducă despăgubirile acordate sub plafonul maxim prevăzut de lege ținând cont de durata relativ redusă a pedepsei efectiv executate (5 ani) de perioada lungă de timp scursă de la condamnare și mai ales de faptul că se acordă unei persoane care nu a fost ea însăși privată de libertate, nu a suportat regimul de detenție și nici măcar nu a fost alături de cel condamnat în perioada încarcerării sale, căsătorindu- se cu acesta abia în anul 2001, după căderea regimului comunist în decembrie 1989, perioadă în care persecuțiile comuniste de orice fel au încetat.
Reclamanta intimată, F. E. E., prin întâmpinare la apelul pârâtului, asolicitat instanței respingerea acestuia (f.8-9).
În susținerea poziției procesuale, reclamanta intimată a arătat că în mod just prima instanță a acordat despăgubiri morale de 75.000 euro, pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea politică a soțului ei, luând în considerare durata pedepsei privative de libertate precum și măsurile reparatorii deja acordate în temeiul D.ui-Lege nr. 1..
Reclamanta intimată a dovedit prin probele administrate faptul că a stat alături de soțul ei, timp de 39 de ani, până la decesul acestuia, chiar dacă s-au căsătorit în anul 2001. Practic, a avut în fapt o familie, au avut un menaj comun și și-a crescut împreună cu soțul ei fiul, B. Cornel, născut la (...) și împreună au suferit persecuțiile, lipsurile materiale și hărțuielile autorităților comuniste.
Pârâtul apelant S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin completarea motivelor de apel înregistrate la data de (...), a învederat instanței că prin decizia nr. 1358/(...) a C. C. s-a admis excepția de neconstituționale a prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., decizia fiind publicată în Monitorul Oficial nr. 761/(...), astfel încât acțiunea reclamantei având ca obiect plata despăgubirilor pentru prejudiciul moral este lipsită de temei legal.
În condițiile stabilite de art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992 și art. 147 alin. 1 și 4 din Constituție, decizia care a declarat neconstituțională o dispoziție legală este definitivă și obligatorie, iar aceasta este opozabilă erga omnes inclusiv pentru instanțele judecătorești. Ca de altfel și pentru persoanele fizice și juridice, deoarece respectarea constituției și a supremației sale este obligatorie (f.16).
Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de apel invocate și a apărărilor formulate C., în temeiul art. 295 alin. 1 C.pr.civ., reține următoarele:
A., prin sentința penală nr. 128/(...) pronunțată de Tribunalul Militar Timișoara, în dosarul nr. 104/1958 soțul reclamantei a fost condamnat la 5 ani închisoare corecțională și confiscarea averii personale pentru tentativă la delictul de trecere frauduloasă a frontierei, faptă prevăzută de art. 267 alin. IV Cod penal.
Din motivarea hotărârii de condamnare, rezultă că acesta, în toamna anului 1955 a început stagiul militar la UM 0262 T. apoi l-a continuat la C. S. D.-secția de alpinism deoarece și în viața civilă a practicat acest sport. Din cauza unor abateri disciplinare urma să fie mutat înapoi la T., situație în care nu putea să se reangajeze la club decât după efectuarea unui an de stagiu, motiv pentru care a hotărât să treacă fraudulos granița în R. P.F. Iugoslavia, fiind surprins în timp ce se îndrepta spre frontieră.
Potrivit biletului de eliberare nr. 8. eliberat de M. A. I., F. 0830 P. soțul reclamantei a fost depus ca și condamnat la (...) până la (...).
Având în vedere faptul că soțul reclamantei a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 267 Cod penal, în mod legaltribunalul a constatat că aceasta este de drept o condamnare politică, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 2 lit. a din L. nr. 2..
Fiind vorba de o condamnare căreia legea îi instituie caracter politic, un asemenea caracter nu mai trebuie constatat de instanța de judecată, el fiind stabilit ope legis.
Aceasta rezultă și din dispozițiile art.1 alin.4 și art.4 alin.1 din actul normativ mai sus menționat, texte conform cărora caracterul politic al condamnării se constată de instanța de judecată numai în cazul persoanelor condamnate penal în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art.1 alin.2 , adică pentru alte fapte decât cele ce constituie de drept condamnări cu caracter politic, cum sunt faptele prevăzute de art.1 alin.3 din L. nr.2..
Reclamanta și-a fundamentat cererea de chemare în judecată pedispozițiile art.5 alin.1 lit.a din L. nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada
6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr.396 din 11 iunie 2009, prevederi care, la data sesizării instanței de judecată, aveau următoarea redactare: "(1) Orice persoană care asuferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie
1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteiapână la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de
3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul D.ui-lege nr.1. privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței de urgență a G. nr.2., aprobată cu modificări și completări prin L. nr.5., cu modificările și completările ulterioare;".
Ulterior sesizării instanței de judecată, dispozițiile art.5 alin.(1) lit.a) din L. nr.2. au fost modificate prin art.I pct.1 din O. de urgență a G. nr.62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din Titlul VII al Legii nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.446 din 1 iulie 2010, dispozițiile modificatoare având următoarea redactare:
"Art.I L. nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.396 din 11 iunie 2009, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 5 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorulcuprins:
«a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit princondamnare în cuantum de până la:
1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectulunor măsuri administrative cu caracter politic;
2. 5.000 de euro pentru soțul/. și descendenții de gradul I;
3. 2.500 de euro pentru descendenții de gradul al II-lea;»".
Art.5 alin.(1) lit.a), astfel cum a fost modificat și completat prin art.I pct.1 din O. de urgență a G. nr.62/2010 - adică pct.1-3 referitoare la plafonarea cuantumului acestor despăgubiri -, a fost declarat neconstituțional prin D. nr.1354 din 20 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/(...), prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată direct de Avocatul Poporului și a constatat că dispozițiile art.I pct.1 din O. de urgență a G. nr.62/2010 - prin care se plafonează despăgubirile prevăzute de art.5 alin.(1) lit.a) din L. nr.2. - sunt neconstituționale, în raport cu criticile formulate.
Prin D. C. C. nr. 1358/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...) și prin D. C. C. nr. 1360/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...), s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - D. C. și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, pe motiv că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 3 și
5 din L. fundamentată, respectiv, încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor Legii nr. 24/2000, reținându-se în considerentele deciziei și faptul că L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptată de P. cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție, însă, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin D. nr. 1., aceasta nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din Constituție.
Art. 147 din Constituția României prevede următoarele:
„(1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(2) În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, P.ul este obligat sa reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia C. C..
(3) În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. T. sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat.
(4) Deciziile C. C. se publica în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor";.
Art. 31 din L. nr. 47 din 18 mai 1992, privind organizarea și funcționarea C. C. (republicată în temeiul dispozițiilor art. V din L. nr.
177/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. C., a C. de procedură civilă și a C. de procedură penală al României, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare), stabilește următoarele :
„(1) D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sauordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.
(2) În caz de admitere a excepției, C. se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare.
(3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(4) Deciziile pronunțate în condițiile alin. (1) se comunică celor două
Camere ale P.ului, G. și instanței care a sesizat Curtea Constituțională.
(5) În cazul în care la data comunicării deciziei C. C. potrivit alin. (4) cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanța comunică acestuia decizia.";
Din interpretarea art. 147 din Constituția României cu art. 31 alin. 1 și
3 din L. nr. 47/1992 republicată, se desprinde cu evidență faptul că, pe de o parte, deciziile C. C. sunt general obligatorii, nu doar în cauza în care a fost invocată respectiva excepție de neconstituționalitate, iar pe de altă parte că, acele dispoziții din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Așadar, Deciziile C. C. pronunțate în cadrul soluționării excepțiilor de neconstituționalitate nu produc doar efecte relative, inter partes, în cadrul procesului în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, ci sunt general obligatorii, produc efecte absolute, opozabile erga omnes, în vederea asigurării supremației Constituției, inclusiv pentru instanțele judecătorești și au putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că după publicare, ele au efect asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.
De altfel, Curtea Constituțională prin D. nr.169/(...), publicată în M. Of. nr.151/(...) și prin D. nr.186/(...), publicată în M. Of. nr.213/(...) a statuat obligativitatea deciziilor C. C. pentru instanțele judecătorești, dar și pentru celelalte persoane fizice sau juridice.
În speță, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. 1 din
Constituție, nu au fost puse de acord prevederile neconstituționale ale art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. cu dispozițiile constituționale, astfel încât textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. și-a încetat efectele juridice.
Drept urmare, în prezent nu există un temei juridic în legea specială, care să fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare în judecată promovate în baza Legii nr. 2., având ca obiect acordarea de despăgubiri morale.
Legiuitorul român a acordat o atenție deosebită reglementărilor referitoare la reparațiile pentru suferințele cauzate de regimul comunist din perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, având în vedere voința noului stat democratic instaurat în decembrie 1989 de a recunoaște și de a condamna aceste fapte. În acest sens au fost inițiate și adoptate reglementări privind: 1. restituirea bunurilor mobile și imobile preluate abuziv și, în măsura în care acest lucru nu mai este posibil, acordarea de compensații pentru acestea; 2. reabilitarea celor condamnați din motivepolitice; 3. acordarea de indemnizații, de despăgubiri pentru daunele morale suferite și de alte drepturi.
În ceea ce privește reabilitarea persoanelor condamnate din motive politice - prin O. de urgență a G. nr.2. privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea, I, nr.650 din 30 decembrie 1999, aprobată cu modificări și completări prin L. nr.5., cu modificările și completările ulterioare - s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau supuse, din motive politice, unor măsuri administrative abuzive în perioada
6 martie 1945-14 decembrie 1989, decizia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă putând fi folosită ca probă în fața instituțiilor abilitate, în ceea ce privește aprecierea caracterului politic al infracțiunilor a căror săvârșire a atras măsura confiscării bunurilor. Totodată, potrivit acestui act normativ, hotărârile de condamnare pentru infracțiuni săvârșite din motive politice nu pot fi invocate împotriva persoanelor care au dobândit calitatea de luptător în rezistența anticomunistă.
În ceea ce privește persoanele condamnate politic sau persecutate din motive politice de regimul comunist, C. constată că, în materia acordării altor drepturi acestor categorii de persoane, există o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atât din punct de vedere moral, cât și social, ca urmare a persecuției politice la care au fost supuse în regimul comunist, legiuitorul fiind preocupat constant de îmbunătățirea legislației cu caracter reparatoriu pentru persoanele persecutate din motive politice și etnice. Edificatoare în acest sens sunt: prevederile D.ui-lege nr. 1. privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 631 din 23 septembrie 2009, prevederile Ordonanței de urgență a G. nr.
2., aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, prevederile Legii nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Aceste acte normative stabilesc o serie de drepturi, cum ar fi: dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei pentru fiecare an de detenție, strămutare în alte localități, deportare în străinătate sau prizonierat; dreptul la o indemnizație lunară de 100 lei pentru fiecare an de internare abuzivă în spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu ( 4 din D.-lege nr. 1.); scutire de plata impozitelor și a taxelor locale; asistență medicală și medicamente, în mod gratuit și prioritar, atât în tratament ambulatoriu, cât și pe timpul spitalizărilor; transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun aparținând societăților cu capital de stat sau privat (autobuz, troleibuz, tramvai, metrou); douăsprezece călătorii gratuite, anual, pe calea ferată română, la clasa I, pe toate categoriile de trenuri de persoane, cu mijloace de transport auto sau cu mijloace de transport fluviale ( 8 din D.- lege nr. 1.); soțul (soția) celui decedat, din categoria celor dispăruți sau exterminați în timpul detenției, internați abuziv în spitale de psihiatrie,deportați, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, precum și soțul (soția) celui decedat după ieșirea din închisoare, din spitalul de psihiatrie, după întoarcerea din strămutare, din deportare, din prizonierat sau după încetarea măsurii de stabilire a domiciliului obligatoriu au dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei, neimpozabilă, dacă ulterior nu s-au recăsătorit ( 5 din D.-lege nr. 1.); despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare [. 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2.]; despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 [. 5 alin. (1) lit. b) din L. nr. 2.]; repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară [. 5 alin. (1) lit. c) din L. nr. 2.].
Așa cum a statuat în mod obligatoriu și Curtea Constituțională, scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin înseși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordanță cu recomandările Adunării P.are a Consiliului Europei.
Curtea Constituțională apreciază că nu poate exista decât o obligație
"morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă.
De altfel, C. E. a D. O. a statuat, prin H. din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin H. din 2 februarie 2010 în Cauza Klaus și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor.
Totodată, instanța de la S. are o jurisprudență constantă în sensul că art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. nu garantează dreptul de a dobândi un bun (H. din 23 noiembrie 1983 în Cauza Van der Mussele contra Belgiei, H. din 9 octombrie 2003 în Cauza Slivenko contra Letoniei, H. din 18 februarie 2009 în Cauza Andrejeva contra Letoniei).
Referindu-se la problema restituirii bunurilor confiscate de către stat, aceeași Curte a stabilit că nu se poate interpreta că ar exista vreo obligație generală a statului de a restitui proprietăți care au fost expropriate înainte de ratificarea C. ori că ar exista posibilitatea impunerii unor restricții asupra libertății statelor de a stabili scopul și condițiile oricărei restituiri către foștii proprietari. (H. din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei, H. din 4 martie 2003 în Cauza Jantner contra Slovaciei, D. asupra admisibilității din 13 decembrie 2005 în Cauza Bergauer și alții contra Cehiei).
În materia reglementărilor privind reabilitarea, restituirea proprietăților confiscate sau acordarea de compensații pentru acestea, C. E. a D. O. a statuat că statele contractante au o largă marjă de apreciere în stabilirea măsurilor specifice de implementare a politicilor sociale și economice, a condițiilor de acordare a despăgubirilor (H. din 23 noiembrie 2000 în Cauza Ex-Regele Greciei și alții contra Greciei).
În același sens, s-a pronunțat și Curtea Constituțională a Ungariei, prin H. nr. 1 din 8 februarie 1995, stabilind că măsura compensării prevăzută de A. nr. X. din 1992, care reglementa acordarea de despăgubiri pentru daune morale persoanelor condamnate politic în perioada comunistă, nu este luată pe baza existenței unei obligații legale care își are izvorul în trecut, ci statul a acordat aceste compensații în echitate, astfel încât nicio persoană nu poate avea un drept substanțial la despăgubiri pentru daune morale.
Prin urmare, Curtea Constituțională constată, în deplin acord cu jurisprudența C. C. și a C. Europene că, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda și, cu toate acestea, legiuitorul român de după 22 decembrie 1989 a adoptat 2 acte normative, D.-lege nr. 1. și nr. 2., având acest scop, contravenind astfel dispozițiilor Legii nr. 24/2000.
Este adevărat că acordarea de despăgubiri pentru daune morale este la libera apreciere a legiuitorului, care - în temeiul art.61 din L. fundamentală, potrivit căruia "P.ul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării"- este competent să stabilească condițiile și criteriile de acordare a acestui drept. Însă, P.ul, elaborând politica legislativă a țării, este în măsură să opteze pentru adoptarea oricărei soluții legislative de acordare a unor măsuri reparatorii celor îndreptățiți pentru daunele suferite în perioada comunistă, dar cu respectarea prevederilor și principiilor Constituției.
C. reține, de asemenea, că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative.
Or, despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate, având același scop ca și indemnizația prevăzută de 4 din D.-lege nr. 1., nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile.
Pe de altă parte - așa cum a statuat și Curtea Constituțională - , prin introducerea posibilității moștenitorilor de gradul II de a beneficia de despăgubiri pentru daune morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist, legiuitorul s-a îndepărtat de la principiile care guvernează acordarea acestor despăgubiri, și anume cel al echității și dreptății.
A., prin prevederea de lege criticată se diluează scopul pentru care au fost introduse aceste despăgubiri, întrucât nu se poate considera că moștenitorii de gradul II au aceeași îndreptățire la despăgubiri pentru daune morale suferite în perioada comunistă de predecesorul lor, ca și acesta din urmă.
Prin D.-lege nr. 1., legiuitorul a stabilit condițiile și cuantumul indemnizațiilor lunare, astfel încât intervenția sa prin 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2., după 20 ani de la adoptarea primei reglementări cu același obiect, aduce atingere valorii supreme de dreptate, una dintre valorile esențiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție.
În cauză, soțul reclamantei a beneficiat de măsurile reparatoriiprevăzute de D.-lege nr. 1., drepturile cuvenite în temeiul acestui act normativ fiind stabilite prin H. nr. 363/(...) iar în urma decesului săuindemnizația revenind reclamantei, în cuantum de 100 lei, începând din (...), în prezent aceasta ridicându-se la suma de 200 lei(f. 11, f.14 dosar fond).
Totodată, astfel cum a statuat și C. E. a D. O., tot în domeniul măsurilor reparatorii, însă în ceea ce privește restituirile de bunuri, este necesar a se face în așa fel încât atenuarea vechilor violări să nu creeze noi nedreptăți (H. din 5 noiembrie 2002 în Cauza Pincova și Pinc contra Cehiei, H. din 7 octombrie 2009 în Cauza Padalevicius contra Lituaniei).
De asemenea, nu s-ar putea susține că prin adoptarea 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2., persoanele în cauză ar putea avea o "speranță legitimă" (astfel cum este consacrată în jurisprudența constantă a C. Europene a D. O.) la acordarea despăgubirilor morale, întrucât, așa cum a statuat instanța de la S. - de exemplu, prin H. din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei -, atunci când există o dispută asupra corectei aplicări a legii interne și atunci când cererile reclamanților sunt respinse în mod irevocabil de instanțele naționale, nu se poate vorbi despre o "speranță legitimă" în dobândirea proprietății.
Totodată, prin D. asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza
Slavov și alții contra Bulgariei, instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare laobținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad- hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia C. în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective.
Având în vedere toate aceste considerente, Curtea Constituțională a constatat că acordarea de despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici, astfel cum a fost reglementată prin art.5 alin.(1) lit.a) teza întâi din L. nr.2., contravine art.1 alin.(3) din L. fundamentală privind statul de drept, democratic și social, în care dreptatea este valoare supremă.
Curtea Constituțională a statuat că - în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - există reglementări paralele, și anume, pe de o parte, D.-lege nr. 1., republicat, și O. de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, iar, pe de altă parte, nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada
6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Așa cum a arătat Curtea Constituțională, aceste despăgubiri sunt menite a produce satisfacția morală a recunoașterii faptelor nelegale, a încălcărilor drepturilor omului, comise în perioada comunistă, iar nu a compensa în bani suferința persoanelor persecutate. Prin urmare, reglementarea criticată nu a fost temeinic fundamentată.
Totodată, textul de lege criticat, astfel cum este redactat, fiind prea vag, încalcă și regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice. A., lipsa de claritate și previzibilitatea dispozițiilor art.5 alin.(1) lit.a) referitoare la acordarea despăgubirilor din L. nr.2. a condus la aplicarea incoerentă a acestora, instanțele de judecată acordând despăgubiri în valoare de până la
600.000 euro, ceea ce reprezintă o aplicare excesivă și nerezonabilă. Chiar dacă prin art.I pct.2 din O. de urgență a G. nr.62/2010 s-au introdus niște criterii minime de acordare a despăgubirilor, și anume durata pedepsei privative de libertate, perioada de timp scursă de la condamnare și consecințele negative produse în plan fizic, psihic și social, precum și măsurile reparatorii deja acordate în temeiul D.ui-lege nr.1. și Ordonanței de urgență a G. nr.2., aprobată cu modificări și completări prin L. nr.5., cu modificările și completările ulterioare, C. constată că acestea suntinsuficiente pentru a putea caracteriza norma legală ca fiind clară și previzibilă. Principiul legalității presupune, de asemenea, existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor, astfel cum reiese și din jurisprudența constantă a C. Europene a D. O. (H. din 5 ianuarie 2000 în Cauza Beyeler contra Italiei, H. din 23 noiembrie 2000 în Cauza Ex-Regele Greciei și alții contra Greciei, H. din 8 iulie 2008 în Cauza Fener Rum Patrikligi contra T.iei).
C. observă că în materia reparațiilor trebuie să existe o legislație clară, precisă, adecvată, proporțională, care să nu dea naștere la interpretări și aplicări diferite ale instanțelor de judecată, ceea ce ar putea conduce la constatări ale violării drepturilor omului de către C. E. a D. O.
Această problemă a legislației incoerente și ineficiente a României în materia restituirilor a fost menționată și de C. E. a D. O. prin H. din 9 decembrie 2008, în Cauza Viașu împotriva României.
Or, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) referitoare la acordarea despăgubirilor din nr. 2. sunt lipsite de claritate și previzibilitate, conducând la aplicarea incoerentă a acestora, instanțele de judecată acordând despăgubiri în valori foarte mari, ceea ce reprezintă o aplicare excesivă și nerezonabilă a normei juridice și o încălcare, totodată, a principiului legalității.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept și având în vedere că în prezent nu există o normă juridică în L. nr. 2., legea specială, care să servească drept temei juridic al cererii reclamantei, de acordare a despăgubirilor morale C., în temeiul art.296 C.pr.civ., va admite în parte apelul declarat de pârâtul S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. A F. P. C. împotriva sentinței civile nr. 446 din 18 mai
2010 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o va schimba în parte, în sensul că înlătură din dispozitivul sentinței, dispoziția referitoare la obligarea pârâtului la plata către reclamanta F. E. E. a sumei de 75.000
EURO, în echivalent în lei la momentul plății, cu titlu de daune morale, cu consecința respingerii în întregime a acestui petit, menținând restul dispozițiilor din sentință.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite în parte apelul declarat de pârâtul S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. A F. P. C. împotriva sentinței civile nr. 446 din 18 mai 2010 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o schimbă în parte, în sensul că înlătură din dispozitivul sentinței, dispoziția referitoare la obligarea pârâtului la plata către reclamanta F. E. E. a sumei de 75.000 EURO, în echivalent în lei la momentul plății, cu titlu de daune morale, cu consecința respingerii în întregime a acestui petit.
Menține restul dispozițiilor din sentință.
D. este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 17 februarie 2011.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTOR,
GREFIER,
A.-A. P. C.-M. CONȚ
A. A. M.
Red.A.A.P. Dact.H.C./5 ex./(...). J.fond:O.C. T...
| ← Decizia civilă nr. 4912/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 2012/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
