Decizia civilă nr. 2/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMI.
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR. 2/A/2011
Ședința publică din 19 ianuarie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
JUDECĂTOR:
T. D. președinte al Secției civile
T.-A. N.
GREFIER:
M. T.
S-au luat în examinare apelurile declarate de reclamantul L. T.-I., și, respectiv de pârâtul S. ROMÂN PRIN M. - D. G. A F. P. C. împotriva sentinței civile nr. 155 din 23 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul reclamantului-apelant L. T., avocat I. V., lipsă fiind reprezentantul pârâtului- apelant.
P. de pe lângă C. de A. C. este reprezentat de d-na procuror S. A.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
A.ul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că în cursul dimineții, pârâtul-apelant a depus la dosar, prin fax, o completare a motivelor de apel, prin care solicită schimbarea sentinței apelate în sensul respingerii în întregime a acțiunii.
C., din oficiu, invocă excepția tardivității completării la motivele de apel, având în vedere că această cauză se află la al patrulea termen de judecată.
Reprezentantul reclamantului-apelant și reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea excepției invocate de instanță.
Nefiind alte cereri în probațiune de formulat sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra apelurilor.
Reprezentantul reclamantului-apelant solicită admiterea apelului propriu și respingerea apelului declarat de pârât. C. că acțiunea pe care a promovat-o reclamantul este întemeiată. Având în vedere că prevederile art. 11 și art. 20 din Constituția României consacră prioritatea dreptului internațional în raport cu dreptul intern, câtă vreme reclamantul a dobândit un drept de creanță în prima instanță aceasta îi conferă o „speranță legitimă"; a dreptului său la despăgubiri, această speranță legitimă intrând sun protecția acordată de articolul 1 din primul Protocol, consacrată de însuși legiuitorul român prin acordarea acestor despăgubiri persoanelor care îndeplinesc condițiile menționate în lege.
La întrebarea instanței, dacă o instanță ordinară se poate pronunța pe aspectul privind speranța legitimă, câtă vreme C. constituțională s-apronunțat cu privire la acesta, reprezentantul reclamantului-apelant arată că în opinia sa instanța s-ar putea prevala de aceasta, câtă vreme în prima instanță reclamantul a dobândit câștig de cauză. În opinia sa, chiar dacă temeiul legal al acțiunii a fost declarat neconstituțional și și-a încetat efectele, acțiunea continuă să aibă o bază legală în dreptul intern, respectiv prevederile art. 998 Cod civil.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea apelului formulat de reclamant și pune concluzii în sensul admiterii în parte a apelului declarat de pârât, cu consecința schimbării în parte a hotărârii apelate în sensul înlăturării obligației pârâtului S. Român prin Ministerul
Finanțelor Publice la plata despăgubirilor cu titlu de daune morale către reclamant, având în vedere că prin deciziile C. C. nr. 1. octombrie 2010 și
1538/21 octombrie 2010, s-a constatat neconstituționalitatea prevederilor legale ce constituiau temeiul juridic al acțiunii, astfel că acțiunea a rămas fără un fundament legal care să permită instanței acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral. Arată de asemenea că prevederile acestor decizii de constituționalitate nu se aplică în situațiile juridice care și-au produs în tot efectul.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 155 din 23 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul L. T.-I., împotriva pârâtului S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. a județului C., și, în consecință, pârâtul a fost obligat să-i achite reclamantului echivalentul în lei la data plății a sumei de 250.000 Euro, cu titlu de daune morale, ca urmare a condamnării politice suferite și a sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, prin sentința penală nr.7/25 iulie 1950, pronunțată de Tribunalul Militar București în dosarul nr.970/1950, reclamantul a fost condamnat la 20 de ani muncă silnică și 10 ani degradare civică pentru crimă de uneltire contra ordinii sociale; la 2 ani închisoare corecțională, 4.000 lei amendă corecțională în folosul statului și 62.528 lei amendă în folosul Băncii R.P.R., făcându-se aplicarea prevederilor art.292 C.J.M. și art.1, art.2, art.42, art.44 din L.a nr.638/1946; la 5 ani închisoare corecțională, 10.000 lei amendă corecțională și 45.000 lei amendă în folosul Băncii R.P.R., făcându-se aplicarea art.292 C.J.M. și art.5 pct.2 și 14 din L.a nr.285/1945.
Potrivit prevederilor art.101 Cod penal, reclamantul a fost condamnat în final la pedeapsa cea mai grea de 20 de ani muncă silnică, cu scăderea prevenției de la 23 aprilie 1948.
Potrivit adeverinței nr.76.276/12 octombrie 1977, emisă de Ministerul de Interne - D. secretariat juridică, O. scrisori - audiențe, reclamantul a fost arestat la data de 24 aprilie 1948 și a fost pus în libertate la data 24 iunie
1964 în baza D.ui de grațiere nr.310/1964, executând astfel 16 ani și 2 luni.
Având în vedere faptul ca reclamantul a fost condamnat și pentru săvârșirea infracțiunii de „. de uneltire contra ordinii sociale";, tribunalul a constatat că aceasta este de drept o condamnare politică, în conformitate cu prevederile art.1 alin.2 lit. a din L.a nr.221/2009, în consecință fiindîndreptățit la daune morale, potrivit art.5 alin.1 lit. a din același act normativ.
Articolul 5 alin.1 lit. a din L.a nr. 221/2009 nu stabilește criteriile în cuantificarea daunelor, mărginindu-se doar la precizarea că acordarea unor despăgubiri pentru prejudicial moral se va realiza ținându-se cont de măsurile reparatorii acordate persoanelor în cauză în temeiul D.ui-lege nr.1..
T. având în vedere înscrisurile depuse la dosar, precum și probele testimoniale, a reținut că în perioada anchetei nu au fost respectate minimele condiții de supraviețuire ale unui om, deținuții dormeau pe jos în camere neîncălzite, pe ciment îmbrăcați sumar, erau torturați și bătuți zilnic. În perioada executării pedepsei condamnații politici erau supuși unor condiții de exterminare, celulele erau supraaglomerate, regimul alimentar era deficitar, atât cantitativ cât și calitativ, nu aveau minime condiții igienico-sanitare, deținuții fiind obligați să-și facă nevoile fiziologice în niște recipiente mari, situate în celule.
Pe lângă toate acestea, tribunalul a reținut privațiunile de ordin familial și material a sale și a întregii familii. Dacă anterior reținerii sale reclamantul era asistent la catedra de F., ulterior executării pedepsei a fost angajat ca muncitor necalificat.
Față de această stare de fapt reținută, tribunalul a considerat că onoarea și demnitatea acestei persoane au fost lezate fără putință de tăgadă, producându-i-se de asemenea și suferință fizică, ca urmare a deficienței de auz provocate de condițiile de anchetă și ca o consecință a condițiilor de detenție.
La toate acestea se adaugă prestigiul de care se bucură reclamantul pe plan național și internațional, fiind cunoscut ca deținut politic, faptele sale fiind ilustrate în Cartea Albă a Rezistenței Anticomuniste din zona C.ului, iar meritele sale au fost recunoscute de S. S. ca urmare a faptului că a slujit în clandestinitate imediat după ieșirea din închisoare, continuând astfel lupta împotriva regimului comunist.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul a acordat reclamantului suma de 250.000 Euro, cu titlu de daune morale, admițând în parte pretențiile formulate. S-a avut în vedere și faptul că daunele morale constituie o compensație care poate fi, de multe ori, nu atât un efect al cuantumului sumei respective (deși nici acest aspect nu poate fi neglijat), cât al simplului fapt că despăgubirea i-a fost recunoscută și acordată.
T. a ținut cont și de drepturile acordate reclamantului în temeiul D.ui- lege nr.1., acesta beneficiind începând cu data de 05 decembrie 1990 de o indemnizație lunară de 233 lei, care în prezent se ridică la suma de 3.233 lei.
În temeiul prevederilor art.276 Cod procedură civilă, a obligat pe pârât să achite reclamantului suma de 400 lei, cheltuieli de judecată parțiale constând în onorariu avocațial, conform chitanțelor nr.25/10 septembrie
2009 și nr. 29/29 septembrie 2009, eliberate de domnul avocat V. I.
I. Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul L. T. I., solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii în totalitate și obligarea S.ui Român la plata sumei de 2.300.000 euro.
În motivarea apelului s-a arătat că suma acordată cu titlu de despăgubiri nu corespunde suferințelor imense suportate de reclamant șifamilia sa. Din pedeapsa aplicată reclamantul a executat 16 ani și 2 luni. Cuantumul despăgubirilor pe care instanța trebuia să le aibă în vedere constau într-o medie cuprinsă între 50.000 și 100.000 euro pe an de detenție, invocându-se jurisprudența Înalta Curte de Casație și Justiție: decizia civilă nr. 1. în care s-au acordat 3 miliarde lei vechi pentru 2 ani și
10 luni de detenție, decizia civilă nr. 4. în care s-au acordat 250 milioane lei vechi pentru 24 de zile de detenție, decizia nr. 2220/2007 în care s-a acordat 100.000 lei pentru 6 luni de detenție și decizia nr. 148/A/2008 a C. de A. C., reclamantului acordându-i-se 20.000 lei pentru 26 zile de detenție, decizia nr. 3/2008 a C. de A. P., reclamantului acordându-i-se
500.000 lei pentru 6 luni de detenție.
Prin urmare, având în vedere doar durata privării de libertate fără a lua în considerare regimul de detenție și celelalte consecințe ale condamnării, se observă cu ușurință că despăgubirile pe care instanța le-a acordat pentru fiecare an de detenție - 15.000 euro - sunt inferioare celor acordate în cazul condamnărilor pe drept comun. Pe de altă parte, regimul de detenție al deținuților politici a fost mai greu, mai aspru, mai dur decât regimul detenției de drept comun, iar despăgubirile acordate nu reflectă acest lucru. O mare parte a pedepsei a fost executată în Insula Mare a Brăilei în condiții deosebit de grele, cu hrană puțină și proastă, o normă zilnică imposibil de realizat, mulți deținuți decedând în timpul detenției.
A fost invocată notorietatea suferinței deținuților politici relevată printr-o serie de cărți scrise de unii din foștii deținuți politici, apreciind că în această situație prezumțiile își găsesc pe deplin aplicabilitatea, fiind incident art. 1203 C. civil.
Efectele condamnării s-au manifestat în plan psihic, suferința cauzată de imposibilitatea realizării în plan profesional și social, imposibilitatea manifestării libere a credinței și convingerilor personale, cu repercusiuni asupra soției și copiilor, în plan profesional și social, deoarece fusese condamnat și purta pecetea de dușman al poporului cu consecințe grave asupra posibilităților de încadrare în muncă, poziției sociale, implicit situația materială a familiei. Efectele condamnării s-au repercutat și în plan familial, întrucât în momentul arestării soția sa era însărcinată, iar apelantul și-a cunoscut fiica doar după eliberare din penitenciar când aceasta avea vârsta de 16 ani. Soția reclamantului a fost dată afară din învățământ din cauza condamnării soțului și nevoită să presteze diverse activități ca și croitoreasă, soră medicală, pentru a-și putea întreține copilul.
II. Pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat schimbarea sentinței apelate în sensul respingerii în totalitate a acțiunii, iar în subsidiar reducerea cuantumului despăgubirilor acordate. În ambele situații, pârâtul a solicitat exonerarea sa de la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea apelului, pârâtul a arătat că instanța de fond nu a ținut seama că prejudiciul moral cauzat reclamantului prin condamnarea politică a fost acoperit prin acordarea drepturilor prevăzute de D.-L. nr. 1.. Deoarece aceste drepturi au fost stabilite încă din 1990, și au constat într-o indemnizație lunară stabilită pentru fiecare an de detenție (actualizată până la momentul de față), asistență medicală gratuită, bilete de tratament, scutire de taxe și impozite, 6 drumuri gratuite de transport CFR, un loc deveci, reparația materială este însemnată și trebuia să fie luată în considerare de instanța ce a judecat fondul cauzei.
S-a invocat ca practică judiciară decizia civilă nr. 1481/(...) a Înaltei
Curți de C. și Justiție, în care reclamantului i s-au acordat despăgubiri de
350.000 lei pentru o condamnare de 25 de ani de temniță grea.
În al doilea rând, în mod greșit instanța a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată, deoarece pârâtul nu se află în culpă procesuală în această cauză. S. Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice stă în judecată numai pentru opozabilitate și nu are posibilitatea să achieseze la pretențiile reclamanților deoarece analizarea temeiniciei și legalității cererii se face numai în raport cu probele anume impuse a fi cercetate și atribuite în competența instanței de judecată.
Prin urmare apelantul pârât a apreciat că nu sarcina sa nu poate fi stabilită nici o culpă, împrocesuarea sa fiind obligatorie și expres prevăzută de lege.
A.ul declarat de reclamant este nefondat iar apelul declarat de pârât este fondat parțial pentru următoarele considerente:
L.a nr. 221/2009, privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, a fost modificată prin OUG nr. 6. plafonând cuantumul despăgubirilor pentru prejudiciu moral până la 10.000 euro pentru persoana care a suferit condamnarea și 5.000 euro pentru soțul/., descendenții de gradul I și 2500 euro pentru descendenții de gradul II.
Prin D. nr. 1354/20 octombrie 2010 au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 1 pct. 1 și art. II din OUG nr. 6., reținându-se de Curtea Constituțională că această ordonanță creează premisele unei discriminări între persoane, care deși se găsesc în situații obiectiv identice, beneficiază de un tratament juridic diferit, ceea ce contravine art. 16 alin. 1 din Constituție. De asemenea, s-a statuat că OUG nr. 62/2001, încalcă și principiul neretroactivității consacrat de art. 15 alin.
2, întrucât se aplică și situațiilor în care există o hotărâre judecătorească pronunțată în primă instanță și care, deși nedefinitivă, poate fi legală și temeinică prin raportare la legislația aflată în vigoare la data pronunțării acesteia.
În 21 octombrie 2010 prin D. nr. 1. octombrie 2010 a fost admisă excepția de neconstituționalitate a art. 5 lit. a din L.a nr. 221/2009, care stabilea posibilitatea acordării despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
În esență Curtea Constituțională a arătat că în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă existau două norme juridice, art. 4 din D.-lege nr. 1. și art. 5 din L.a nr. 221/2009 cu aceeași finalitate - acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate, existând o legiferare paralelă. Invocându-se art.14 din L.a nr. 24/2000 (privind normele de tehnică legislativă) care stabilește principiul „unicității reglementării în materie";, precum și de faptul că în materia reparațiilor trebuie să existe o legislație clară, precisă, adecvată, proporțională, care să nu dea naștere la interpretări și aplicări diferite, s-a constatat că art. 5 lit.a din L.a nr. 221/2009, contravine dispozițiilor art. 1 alin. 1 și 5 din legea fundamentală.
Aceste decizii au fost publicate în Monitorul Oficial nr. 761 din (...) și după cum rezultă din art. 147 Constituție „dispozițiile din legi și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Dispozițiile C. C. prin care s-a constat neconstituționalitatea unor dispoziții sau acte normative sunt obligatorii și definitive, supuse unui regim legal, care le declară universal valabile cu efecte „erga omnes"; - după cum rezultă din dispozițiile art. 31 al. 1 din L.47/1992.
Prin urmare aceste decizii sunt obligatorii pentru instanță și părți și în această cauză deoarece sunt opozabile tuturor. Termenul de 45 zile în care Parlamentul sau Guvernul ar fi putut adopta alte dispoziții legale, în prezenta materie, compatibile cu Constituția este depășit, situație în care dispozițiile legale declarate neconstituționale - art.5 lit. a din L.a nr.
221/2009 - au rămas fără efecte juridice.
Așadar în lipsa intervenției Parlamentului în vederea potrivit dispozițiilor art. 31 al. 3 din L. 47/1992, acțiunile întemeiate pe art. 5 lit. a L.a nr. 221/2009 au fost lipsite de fundament legal.
Prin deciziile constituționale invocate, Curtea Constituțională nu a abrogat și nu a modificat dispozițiile legale supuse controlului, ci a împiedicat producerea efectelor juridice de către dispozițiile declarate neconstituționale.
În considerentele deciziei C. C., s-a analizat dacă persoanele care aveau înregistrate acțiuni ar putea susține că aveau „o speranță legitimă"; la bun, cum a fost consacrată de jurisprudența C. Curtea Constituțională a considerat că reclamantul nu avea speranțe legitime în obținerea compensațiilor, deoarece dispoziția referitoare la obținerea compensațiilor nu a fost anulată ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al exercitării controlului de constituționalitate"; - cauza Slavos vs. Bulgaria.
Fiind dezlegat și acest aspect de către Curtea Constituțională, instanțele ordinare nu mai au căderea să interpreteze „speranța legitimă";, în alt sens, dezlegările date de Curtea Constituțională fiind obligatorii.
Chiar dacă D. nr. 1358/2010 a fost publicat în (...), acesta se aplică și proceselor în curs, întrucât efectele juridice ale unei decizii pronunțate de C. C. nu pot fi asimilate efectele unei legi noi care modifică sau abrogă o dispoziție legală.
Nu este fondată critica pârâtului apelant potrivit căreia acesta nu se află în culpă procesuală și nu trebuie obligat la cheltuieli de judecată deoarece prin întâmpinare poziția procesuală a acestuia a fost în sensul respingerii acțiunii. Apoi prin sentința pronunțată, instanța de fond a constatat caracterul politic al condamnării reclamantului care în sine reprezintă o reparație morală, curtea menținând aceste dispoziții ale sentinței.
Respingerea petitului privind daunele morale nu se datorează faptului că reclamantul ar fi investit instanța cu o acțiune nefondată ci datorită constatării neconstituționalității dispozițiilor legale mai sus arătate, care nu- i pot fi imputabile reclamantului. C. în acest caz îi aparține pârâtului S.
Român, care a edictat unui act normativ (ulterior declarat neconstituțional și a generat un val de procese care au implicat si cheltuieli judiciare importante pentru persoanele vizate de aplicarea L..
Prin urmare, curtea constată că în mod legal cu respectarea dispozițiilor art. 274 C.Pr.Civ. a fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru considerentele mai sus reținute, curtea în temeiul art. 296
C.Pr.Civ. va admite apelul declarat de pârâtul S. Român prin Ministerul
Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 155 din 23 februarie 2010 a
T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...) pe care o schimbă în parte în sensul că înlătură obligarea pârâtului la plata sumei de 250.000 euro în favoarea reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite în parte apelul declarat de pârâtul S. ROMÂN prin
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 155 din
23 februarie 2010 a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...) pe care o schimbă în parte în sensul că înlătură obligarea pârâtului la plata sumei de 250.000 euro în favoarea reclamantului.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței. D. este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 19 ianuarie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER T. D. T. A. N. M. T.
Red. T.A.N. dact. GC
5 ex/(...)
Jud.primă instanță: O.C.T.
| ← Decizia civilă nr. 15/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 3056/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
