Decizia civilă nr. 2901/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA Civilă, de M. și A. S. pentru Minori și Familie
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
D. CIVILĂ NR. 2901/R/2011
Ședința publică din 09 septembrie 2011
Instanța constituită din : PREȘEDINTE: C.-M. CONȚ
JUDECĂTORI: I.-D. C.
A.-A. P. GREFIER : A.-A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE R. PRIN D. A J. C. și recursul declarat de reclamanta C. M., împotriva sentinței civile nr. 395 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamanta recurentă personal și reprezentantul pârâtului recurent.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin D. a jud. C., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..
Recursul declarat de reclamanta C. M., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..
S-a făcut referatul cauzei după care C. constată că prin memoriul de recurs (f. 2 verso din dosar), pârâtul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
De asemenea, C. constată că la data de (...), pârâtul recurent a înregistrat la dosar o întâmpinare la recursul declarat de reclamantă, în 2 exemplare, prin care solicită respingerea recursului formulat de reclamantă ca fiind nefondat, iar în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ. solicită judecarea cauzei în lipsă.
C. constată că recursul a fost declarat de reclamanta C. M., prin intermediul domnului avocat G. N., însă acesta nu a depus la dosar o împuternicire avocațială care să ateste calitatea sa de reprezentant în fața instanței de recurs.
De asemenea, C. constată că la f. 6 din dosarul instanței de fond se află împuternicirea avocațială, care atestă faptul că domnul avocat G. N. a fost împuternicit de reclamantă pentru redactarea și susținerea acțiunii promovate de reclamantă, precum și pentru reprezentarea reclamantei în fața instanței de fond astfel încât acesta era îndreptățit să exercite calea de atac a recursului împotriva hotărârii pronunțate de către prima instanță.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
În privința recursului declarat de reclamantă, C. din oficiu, în temeiul art. 316 C.pr.civ. raportat la art. 294 alin. 1 C.pr.civ. invocă excepția inadmisibilității schimbării cauzei juridice a acțiunii, prin invocarea pentru prima dată în calea de atac a recursului a unui nou temei juridic, respectiv a prevederilor art. 5 paragraful 1 lit. a din Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. pentru a pune concluzii pe cele două recursuri care formează obiectul prezentului dosar, cu mențiunea de a se referi și la excepția invocată din oficiu de către instanță.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea excepției inadmisibilității schimbării cauzei juridice a acțiunii pentru prima dată în calea de atac a recursului, prin invocarea de către reclamantă a prevederilor art. 5 paragraful 1 lit. a din Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale și de asemenea, solicită respingerea recursului declarat de reclamantă, având în vedere că în cauză, instanța de fond a aplicat corect dispozițiile Deciziei C. Constituționale a R. nr. 1..
De asemenea, reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin D. a jud. C. privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, întrucât aceasta nu se află în culpă procesuală, având în vedere că acțiunea reclamantei a fost promovată înainte ca L. nr. 2. să fi suferit modificări.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 395 din 14 aprilie 2011 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată din oficiu de instanță.
S-a respins ca fiind prescrisă acțiunea civilă precizată formulată de reclamanta C. M., împotriva pârâtului S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin D. G. A F. P. A J. C., având ca obiect despăgubiri morale, iar pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 400 lei.
Analizând acțiunea civilă formulată de reclamanta, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, precum și a dispozițiilor legale incidente în materie, tribunalul a reținut că prin sentința penală nr.
981/1950 a T.ui Militar C., pronunțată în dosarul nr.1047/1950 numitul
C. S., soțul reclamantei a fost condamnat la pedeapsa de 12 ani temniță grea, 5 ani degradare civică și confiscarea averii pentru crima de uneltire contra ordinii sociale prev. de art.209 pct.3 C.pen.
Prin D. nr.757/1951 a C. M. de C. și Justiție pedeapsa aplicată a fost redusă la 9 ani de temniță grea. El a fost arestat la data de (...), dată la care s-a considerat că a început executarea pedepsei, fiind eliberat la data de (...) din Penitenciarul Gherla.
La data de (...) reclamanta s-a căsătorit cu C. S. potrivit copiei certificatului de căsătorie.
Din adresa emisă la data de (...) de M. A. N., rezultă că odată cu expirarea pedepsei, la punerea în libertate, lui C. S. i s-a fixat domiciliuobligatoriu în localitatea F., raionul Slobozia, conform Deciziei M.A.I. nr.15549/(...) pană la data de (...) când i s-au ridicat restricțiile.
La rândul ei, reclamantei i s-a stabilit domiciliu obligatoriu pe timp nelimitat, conform Deciziei M.A.I. nr.15265/(...), restricție ridicată în anul
1963.
Prin Deciziile nr.1354/2010 și nr.1. publicate în M.Of al R. nr.761 din
15 noiembrie 2010, Curtea Constituțională a R. a constatat că dispozițiile art. I pct.1 și art. II din Ordonanța de urgență a G. nr.62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 2., precum și dispozițiile art.5 alin.1 lit. a teza întâi sunt neconstituționale.
În condițiile declarării neconstituționale a acestor dispoziții legale, ele nu mai pot fi aplicate în speță, raportat la prevederile art. 31 al.1, 3 din L. nr. 47/1992 și art.147 al. 4 din Constituție.
După declararea caracterului neconstituțional a dispozițiilor art.5 alin.
1 lit. a din L. nr.2. reclamanta și-a precizat în drept acțiunea pe dispozițiile art.998-999 cod civil și art. 504, 506 C.pr.pen.
Cu privire la incidența în cauză a dispozițiilor art.998-999 Cod civil, tribunalul a apreciat că potrivit art.3 din D. nr.1. acțiunile patrimoniale sunt supuse termenului de prescripție de 3 ani.
Totodată, potrivit art. 8 din D. nr. 1., prescripția dreptului la acțiune pentru repararea prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât prejudiciul, cât și pe cel care este obligat la repararea lui.
Reclamanta și soțul acesteia au cunoscut elementele impuse de textul legal examinat pentru promovarea acțiunii. Chiar dacă o asemenea acțiune ar fi fost lipsită de succes în timpul regimului comunist, instanța a apreciat că dreptul la acțiune a devenit efectiv începând cu data de 1 ianuarie 1990, odată cu schimbarea regimului comunist, în acest sens fiind și jurisprudența Înaltei Curți de C. și Justiție (de ex. decizia nr. 3769/2007, pronunțată în dosarul nr.(...), Secția civilă și de proprietate intelectuală).
De altfel, prin adoptarea D. L. nr.118/1990 și intrarea acestuia în vigoare la 9 aprilie 1990, s-a recunoscut caracterul politic al condamnărilor la care au fost supuse unele persoane în perioada de după 6 martie 1945, perioada detenției fiind considerată vechime în muncă. Totodată, persoanelor condamnate politic li s-au acordat și o îndemnizație lunară pentru fiecare an de detenție precum alte drepturi .
În aceste condiții, dacă soțul reclamantei, în viață la acea dată, aprecia că drepturile acordate prin acest act normativ sunt insuficiente pentru acoperirea prejudiciului suferit avea, posibilitatea să solicite acordarea de daune morale pentru condamnarea politică suferită. De asemenea și reclamanta împotriva căreia a fost luată măsura administrativă cu caracter politic a dislocării și stabilirii domiciliului obligatoriu.
Nu poate fi luat în considerare ca moment de început al termenului de prescripție data intrării în vigoare a Legii nr.2., întrucât caracterul ilicit, prejudiciul, precum persoana care răspunde au fost cunoscute și puteau fi invocate încă din anul 1990, așa cum s-a reținut anterior.
În consecință, neinvocându-se vreun caz de întrerupere a cursului prescripției, tribunalul a apreciat că termenul de 3 ani de când reclamanta cunoștea sau trebuia să cunoască prejudiciul și putea acționa în cunoștință, expirase la data promovării prezentei acțiuni.
Raportat la aceste considerente, tribunalul a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, cu consecința respingerii ca prescrise acțiunii având ca obiect daune morale.
Pe de altă parte, instanța de fond a reținut că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 504-506 C.pen. întrucât soțul reclamantei nu a fost niciodată achitat, nefăcându-se dovada existenței unei hotărâri definitive de achitare, astfel încât nu sunt îndeplinite ipotezele prevăzute de textele legale anterior menționate.
În ceea ce privește solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 400 lei, reprezentând onorariu de avocat, tribunalul a apreciat că aceasta este întemeiată.
Ceea ce a generat prezentul litigiu a fost apariția Legii 2., prin care unor categorii de persoane, în care se încadrează și reclamanta, i s-a creat convingerea la nivel intelectiv, a posibilității obținerii unor despăgubiri pentru traumele suferite în perioada regimului comunist, or, ulterior, imposibilitatea acordării acestora a fost determinată de intervenția uneia dintre părțile în litigiu, respectiv pârâtul S. R., prin invocarea și ulterior admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.5 alin.1 lit.a teza întâi din L. 2..
În consecință, pârâtul se află în culpă procesuală, în temeiul art. 274
C.pr.civ., instanța l-a obligat să plătească reclamantei C. M. cheltuieli de judecată în sumă de 400 lei.
Împotriva acestei sentințe, pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE a declarat recurs în termen legal, solicitând instanței admiterea acestuia, schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul înlăturării din dispozitivul hotărârii recurate a obligației sale la plata cheltuielilor dejudecată în cuantum de 400 lei.
În motivarea recursului, pârâtul arată că au fost încălcate dispozițiile art. 274 C.pr.civ. deoarece în speță s-au respins în întregime pretențiile reclamantei astfel încât pârâtul nu este căzut în pretenții.
În opinia pârâtului, nici speranța legitimă a reclamantei, care s-a dovedit nefondată ca urmare a declarării neconstituționalității dispozițiilor art. 5 din L. nr. 2., nu poate justifica acordarea cheltuielilor de judecată.
În drept, pârâtul își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 3041, art. 304 pct. 7 și pct. 9 C.pr.civ.
Reclamanta C. M. a declarat recurs în termen legal împotriva aceleiași sentințe, solicitând instanței admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate,cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursului, reclamanta a învederat că este soția defunctului C. S., astfel încât are calitatea de persoană îndreptățită pentru a solicita despăgubiri, atât pentru daunele morale provocate prin arestarea nedreaptă a defunctului său soț, cât și pentru condamnarea nelegală a reclamantei.
În mod constant, C. Europeană a Drepturilor Omului a statuat, referitor la prevederile art. 5 par. 1 lit. a din C., că orice persoană are dreptul la libertate și siguranță, iar libertatea individuală a persoanei se referă la necesitatea ca nici o persoană să fie privată de libertatea ei în mod arbitrar.
Reclamanta se consideră îndreptățită la acordarea daunelor morale pentru condamnarea soțului ei și pentru deportarea reclamantei, pentru repararea pagubelor inestimabile aduse numelui, onoarei, reputației, imaginii și încrederii acordate de societate familiei reclamantei care a suportat urmările nedrepte ale condamnărilor cu caracter politic.
În opinia reclamantei, pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă raportat la temeiul de drept invocat prin cererea de chemare în judecată, respectiv art. 2 din L. nr. 2., astfel încât motivarea hotărârii primei instanțe este contradictorie.
Dreptul la acțiune pentru repararea prejudiciului moral s-a născut la data intrării în vigoare a Legii nr. 2. întrucât acesta este primul act normativ care stabilește caracterul politic al condamnărilor dispuse în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Mai mult, prin art. 2 din acest act normativ se înlătură efectele hotărârilor de condamnare cu caracter politic astfel încât prima instanță în mod greșit a admis excepția prescripției dreptului la acțiune.
În drept, reclamanta recurentă invocă dispozițiile art.304 pct.7 și pct.9
Cpr.civ.
Pârâtul intimat S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, a solicitat prin întâmpinare respingerea recursului declarat de reclamantă și, înconsecință, menținerea hotărârii atacate în sensul că instanța de fond a reținut în mod corect că dreptul la acțiune al reclamantei este prescris raportat la prevederile art. 8 din D. nr. 1., în condițiile în care fapta ilicită și persoana răspunzătoare au fost cunoscute și puteau fi invocate încă din anul 1990 sau chiar și din anul 1992 (f.13).
Reclamanta intimată C. M., deși legal citată, nu s-a prezentat personal sau prin reprezentant în fața instanței și nu a depus întâmpinare prin care să-și exprime poziția procesuală față de recursul pârâtului.
Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate C., în temeiul art. 3041 C.pr.civ., reține următoarele:
I. În ceea ce privește recursul reclamantei, în ședința publică din (...) C., din oficiu, în temeiul art. 137 alin. 1 coroborat cu art. 316 raportat la art. 294 alin. 1 C.pr.civ., a invocat excepția inadmisibilității schimbării cauzei juridice în calea de atac a recursului, având în vedere că prin cererea de recurs reclamanta a invocat, pentru prima dată în calea de atac, prevederile art. 5 par.1 lit.a din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În acest sens, C. reține că prin cererea de chemare în judecată reclamanta și-a întemeiat în drept acțiunea civilă pe prevederile art. 1 alin. 1, art.2, art. 4 și art. 5 alin. 1 lit. a și lit.b din L. nr. 2..
Ulterior, la date de (...), reclamanta a depus o precizare de acțiune prin care a arătat că înțelege să completeze temeiul de drept al acesteia cu următoarele dispoziții legale: art. 998-999 C., art.504, art.506 C.pr.pen. (f.157-
159 dosar fond)
Conform art. 316 C.pr.civ., dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol, iar art. 294 alin. 1 C.pr.civ. prevede că, în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.
Având în vedere că reclamantul a invocat pentru prima dată în calea extraordinară de atac a recursului dispozițiile art. 5 par.1 lit.a din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, practic schimbând parțial cauza juridică a cererii de chemare în judecată formulată și precizată, implicit și obiectul acesteia, motiv pentru care C. în temeiul art. 137 alin. 1 coroborat cu art. 316 raportat la art. 294 alin. 1 C.pr.civ., va admite excepția inadmisibilității schimbării cauzei juridice a acțiunii civile în recurs invocată din oficiu.
Recursul declarat de reclamantă vizează doar soluția dată cererii având ca obiect acordarea de despăgubiri constând în daunele morale la care aceasta se pretinde îndreptățită.
Din înscrisurile administrate în fața primei instanțe reiese că prin sentința penală nr. 981/1950 a T.ui Militar C., pronunțată în dosarulnr.1047/1950, numitul C. S. a fost condamnat la pedeapsa de 12 ani temniță grea, 5 ani degradare civică și confiscarea averii pentru crima de uneltire contra ordinii sociale prevăzută de art.209 pct.3 C.pen (f.16-45, dosar fond).
Ulterior, prin D. nr.757/1951 a C. M. de C. și Justiție, dosar nr.252/1951, pedeapsa aplicată a fost redusă la 9 ani de temniță grea
(f.113-119, dosar fond).
C. S. a fost arestat la data de (...), dată la care s-a considerat că a început executarea pedepsei, fiind eliberat la data de (...) din Penitenciarul Gherla, aspect ce rezultă din biletul de eliberare emis de Penitenciarul Gherla (f.137, dosar fond).
La data de (...) Reclamanta s-a căsătorit cu C. S., la data de (...), așa cum rezulta din copia certificatului de căsătorie (f.14 dosar fond).
Din adresa emisă la data de (...) de M. A. N. reiese că, odată cu expirarea pedepsei, la punerea în libertate, numitului C. S. i s-a fixat domiciliu obligatoriu în localitatea F., raionul Slobozia, conform Deciziei M.A.I. nr.15549/(...) pană la data de (...) când i s-au ridicat restricțiile (f.7 dosar fond).
La rândul ei, reclamantei i s-a stabilit domiciliu obligatoriu pe timp nelimitat, conform Deciziei M.A.I. nr.15265/(...), restricție ridicată în anul
1963 (f.153-154 dosar fond).
C. S., soțul reclamantei, a decedat la data de (...), conform certificatului de deces anexat la f.13 din dosarul instanței de fond.
În ceea ce privește temeiul de drept inițial invocat de reclamantă prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de (...) în susținerea petitului de obligare a pârâtului la plata despăgubirilor în valoare de
1.562.400 euro cu titlu de daune morale pentru prejudiciul suferit ca urmare a condamnării politice a soțului ei, precum și a despăgubirilor în valoare de
918.000 euro reprezentând prejudiciul moral suferit prin luarea măsurii administrative constând în stabilirea domiciliului obligatoriu a reclamantei, respectiv dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., C. constată că acest temei de drept și-a încetat efectele juridice, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 1358/(...) a C. Constituționale a R. astfel încât pentru acest capăt de cerere întemeiat pe textul legal invocat, reclamanta nu mai este îndreptățită să pretindă obligarea pârâtului la plata despăgubirilor morale solicitate.
L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptată de P. cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție însă, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin D. nr. 1., aceasta nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din Constituție.
Prin D. C. Constituționale nr. 1358/(...), publicată în M. Of. nr.
761/(...), a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice - D. C. și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, pe motiv că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 3 și 5 din L. fundamentată, respectiv, încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor Legii nr. 24/2000.
Art. 147 din Constituția R. din 21 noiembrie 1991 (*republicată*)
(modificată și completată prin de revizuire a C. R. nr. 4., publicată în
Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de C. L., în temeiul art. 152 din Constituție, cu reactualizarea denumirilor și dându-se textelor o noua numerotare (art. 152 a devenit, în forma republicată, art. 156)), prevede următoarele :
„ (1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. Constituționale dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(2) În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, P.ul este obligat sa reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia C. C.
(3) În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. T. sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat.
(4) Deciziile C. Constituționale se publica în Monitorul Oficial al R.. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor";.
Art. 31 din L. nr. 47 din 18 mai 1992, privind organizarea și funcționarea C. Constituționale (republicată în temeiul dispozițiilor art. V din
L. nr. 177/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. Constituționale, a C. de procedură civilă și a C. de procedură penală al R., publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare), stabilește următoarele :
„(1) D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sauordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.
(2) În caz de admitere a excepției, C. se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar
și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare.
(3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. Constituționale, dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(4) Deciziile pronunțate în condițiile alin. (1) se comunică celor două
Camere ale P.ului, G. și instanței care a sesizat Curtea Constituțională.
(5) În cazul în care la data comunicării deciziei C. Constituționale potrivit alin. (4) cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanța comunică acestuia decizia.";
Din coroborarea art. 147 din Constituția R. revizuită cu art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 republicată, se desprinde cu evidență faptul că, pe de o parte, deciziile C. Constituționale sunt general obligatorii, nu doar în cauza în care a fost invocată respectiva excepție de neconstituționalitate, iar pe de altă parte că, acele dispoziții din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. Constituționale, dacă, în acest interval, P.ulsau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C..
Or, în cazul de față, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin.
1 din Constituție, nu au fost puse de acord prevederile neconstituționale ale art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. cu dispozițiile constituționale, astfel că, textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. și-a încetat efectele juridice.
Drept urmare, în prezent nu există un temei juridic în legea specială, nr. 2., care să fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare în judecată promovate în baza Legii nr. 2., având ca obiect acordarea de despăgubiri morale.
În ceea ce privește temeiul juridic pe care reclamanta și-a întemeiat ulterior cererea, prin precizarea de acțiune depusă la data de (...) (fila 157 dosar fond), respectiv art. 998-999 C., C. constată următoarele:
Art. 998 C. constituie sediul legal în materia răspunderii civile delictuale, prevăzând că orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara.
Corect a reținut prima instanță că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale a S.ui R., în temeiul art. 998 C. întrucât S. R. nu are decât o obligație morală de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate de regimul comunist însă, C. constată că în mod legal, cu respectarea art.137 alin.1 C.pr.civ., prioritar analizării întrunirii sau nu în cauză a condițiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale a S.ui R., instanța de fond a analizat dacă în cauză este incidentă excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei având ca obiect obligarea pârâtului la acordarea de daune morale în temeiul art. 998-999 C.
Înainte de a se putea analiza pe fondul cauzei pretențiile deduse judecății de către reclamantă este imperios necesar să se verifice dacă, prin raportare la temeiul de drept pe care reclamanta și-a fundamentat cererea introductivă de instanță astfel cum a fost precizată, prezenta acțiune a fost sau nu promovată în termenul legal de prescripție extinctivă reglementat de
D. nr. 1..
Reclamanta, prin precizarea de acțiune, depusă la data de (...), a învestit
Tribunalul Cluj cu o acțiune în răspundere civilă delictuală, întemeiată din punct de vedere juridic pe prevederile art. 998-999 C. civ.
Este adevărat că obiectul cererii introductive de instanță l-a constituit acordarea unor daune morale în sumă de 1.562.400 euro pentru prejudiciul suferit ca urmare a condamnării politice a soțului reclamantei, precum și a despăgubirilor în valoare de 918.000 euro, reprezentând prejudiciul moral suferit prin luarea măsurii administrative constând în stabilirea domiciliului obligatoriu. În temeiul răspunderii civile delictuale fundamentate pe prevederile art. 998-999 C., S. R. este ținut, în opinia reclamantei, să repare prejudiciile cauzate cetățenilor săi de organele represive ale regimului comunist.
Fiind întemeiată din punct de vedere juridic exclusiv pe răspunderea civilă delictuală, reglementată de dispozițiile art. 998-999 C., acțiunea precizată trebuia formulată în termenul de prescripție extinctivă prevăzut de art. 8 alin. 1 raportat la art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 1..
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 1 din D. nr. 1.,
„prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea";.
Întrucât actul normativ mai sus menționat nu reglementează vreun termen special de prescripție extinctivă în acest caz, este evident că termenulde prescripție este cel general, de 3 ani, stabilit de art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 1..
Prin urmare, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 1 din D. nr. 1., reclamanta ar fi trebuit să promoveze acțiunea pentru daune morale, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală reglementată de art. 998 - 999
C., în termen de 3 ani, termen care a început să curgă, fie de la momentul subiectiv al cunoașterii pagubei și a celui care răspunde de ea, fie de la momentul obiectiv al datei la care reclamanta trebuia ori putea să cunoască aceste elemente, moment ce urmează a fi determinat de instanța de judecată.
Raportat la starea de fapt reținută de instanța de fond este de subliniat faptul că reclamanta a cunoscut atât paguba, ce i-a fost cauzată soțului său prin condamnarea penală menționată în hotărârile judecătorești mai sus arătate și paguba care i-a fost cauzată prin stabilirea domiciliului obligatoriu, cât și pe cel răspunzător de pagubă, S. R. prin organele sale represive din perioada anterioară anului 1989, chiar la momentul punerii în aplicare a acestor măsuri.
Având în vedere că în perioada de timp în care au fost luate și executate măsurile represive orânduirea comunistă nu permitea o manifestare, nici expresă și nici tacită, a drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor, se poate aprecia în sensul că reclamanta a cunoscut paguba, precum și pe cel vinovat de producerea pagubei, cel mai târziu la data de
(...), când regimul comunist din R. a fost răsturnat.
Dată fiind realitatea politică anterioară anului 1989 este evident că reclamanta, ca de altfel nici soțul său, nu au putut, în perioada anterioară datei de (...), să recurgă la niciun demers judiciar în scopul reparării pagubei ce le-a fost cauzată prin măsurile represive mai sus arătate.
Se pune, așadar, firesc întrebarea, care este momentul la care reclamanta ar fi putut să promoveze o acțiune în justiție întemeiată pe art. 998-999 C., pentru repararea pagubei morale ce i-a fost cauzată ei si soțului ei - pagubă care în niciun caz nu poate fi negată - ori să recurgă la vreun alt demers legal în acest sens.
C. apreciază că după data de (...), reclamanta era liberă să se adreseze oricând unei instanțe de judecată pentru a pretinde reparații pentru prejudiciul moral mai ales că, la data de (...), în Monitorul Oficial al R. nr.
50/(...), a fost publicat D.-L. nr. 118/(...), privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la data de (...).
Este adevărat că acest act normativ nu conține nicio prevedere care să stipuleze expres că astfel de persoane, persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la data de (...), se pot adresa instanțelor de judecată cu acțiuni prin care să solicite repararea efectivă, materială, pecuniară, a daunelor materiale și morale ce le-au fost cauzate în perioada de dinaintea anului 1989, dar nu este mai puțin adevărat că acest decret reprezentă un punct de pornire în a recunoaște faptul că în perioada cuprinsă între (...) - (...), în R. au existat persoane persecutate pe motive politice și că unor astfel de persoane trebuie să le se recunoască anumite drepturi, respectiv cele expres prevăzute de actul normativ: recunoașterea ca vechime în muncă și luarea în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcție de vechimea în munca, timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice: a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătorești rămasă definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestarepreventivă pentru infracțiuni politice; a fost privată de libertate în locuri de deținere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune; a fost internată în spitale de psihiatrie;) a avut stabilit domiciliu obligatoriu; a fost strămutată într-o alta localitate; acordarea unei indemnizații lunare de câte 200 lei, indiferent dacă sunt sau nu pensionate, pentru fiecare an de detenție, internare, domiciliu obligatoriu sau cât au fost strămutate; dreptul de a beneficia, în mod gratuit, de asistenta medicală și medicamente în unitățile sanitare de stat etc.
În acest sens, reclamanta a depus în probațiune în fața primei instanțe copii de pe H. emisă la (...) de C. pentru aplicarea prevederilor D.-L. nr.
118/1990 în favoarea soțului reclamantei, precum și H. nr.991/(...) emisă de
C. pentru aplicarea prevederilor D.-L. nr. 118/1990 în favoarea reclamantei având ca obiect stabilirea drepturilor acordate de acest act normativ (f.8-9, f.11, dosar fond).
Dacă, totuși, reclamanta nu a înțeles să se prevaleze de această posibilitate, probabil datorită inexistenței unei prevederi speciale în textul acestui act normativ, care să stipuleze expres că astfel de persoane, persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la data de (...), se pot adresa instanțelor de judecată cu acțiuni prin care să solicite repararea efectivă, pecuniară, a daunelor materiale și morale ce le-au fost cauzate în perioada de dinaintea anului 1989, C. apreciază că reclamanta avea deschisă calea unei astfel de acțiuni în justiție din momentul în care a intrat în vigoare Constituția R., publicată în Monitorul Oficial nr. 233/(...) și care în art. 21 alin. 1 consacra accesul liber la justiție, prevăzând că „orice persoana se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime";, și că „nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept"; (art. 21 alin. 2).
Având în vedere că prin măsurile represive, s-au încălcat drepturi și libertăți fundamentale ale omului - dreptul la libertatea de exprimare, libertatea de conștiință, dreptul la libertate, dreptul la domiciliu, dreptul la liberă muncă remunerată, la interzicerea torturii, etc. - este de apreciat în sensul că momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție extinctivă este data la care R. a ratificat Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin L. nr. 30/(...), publicată în Monitorul Oficial nr. 135/(...).
C. constată, așadar, că în speță termenul de prescripție extinctivă a început să curgă, cel mai târziu, de la data intrării în vigoare a Legii nr.
30/1994, respectiv, de la momentul publicării acesteia în Monitorul Oficial, conform art. 78 din Constituția R. nerevizuită.
În sprijinul acestei opinii a C. stă faptul că, deși și Constituția R. din
1991 recunoștea și garanta drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor - dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, la libertate individuală, la libertatea conștiinței, libertatea de exprimare, dreptul la ocrotirea sănătății etc. - totuși, legea fundamentală a țării nu prevedea nici un mijloc efectiv de înlăturare a efectelor acestor încălcări și de reparare a prejudiciilor cauzate prin încălcarea acestor drepturi și libertăți fundamentale, o atare posibilitate efectivă fiind reglementată prin prevederile C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale care permit persoanei, ale cărei drepturi și libertăți fundamentale au fost nesocotite ori încălcate, de a se adresa cu o cerere C.
Europene a Drepturilor Omului, pentru a se constata încălcarea de către statul al cărui resortisant este respectiva persoană, a unuia dintre drepturile reglementate de C. și de a dispune în sensul obligării acelui stat la o reparație echitabilă.
Prin urmare, prin prisma considerentelor mai sus expuse, C. constată că momentul obiectiv de la care a început să curgă, cel mai târziu, termenul de prescripție extinctivă, în cazul prezentei acțiuni, termen reglementat de art. 8 alin. 1 raportat la art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 1. este data intrării în vigoare a Legii nr. 30/1994, respectiv, 31 mai 1994.
Ori, în cauză, cererea precizată a fost promovată de către reclamantă la data de (...), cu depășirea evidentă a termenului de prescripție extinctivă prevăzut de art. 8 alin. 1 raportat la art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 1.,
Este adevărat că art.2 din L. nr.2. prevede că „Toate efectele hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic prevăzute la art. 1 sunt înlăturate de drept. A. hotărâri nu pot fi invocate împotriva persoanelor care au făcut obiectul lor";, însă este de observat că norma juridică înlătură de drept doar efectele hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic pentru condamnările prevăzute la art. 1 din
L. nr.2..
În speță, textul legal invocat de reclamantă nu este aplicabil deoarece nu reglementează niciun termen de prescripție a acțiunii având ca obiect plata despăgubirilor reprezentând daune morale pentru prejudiciul suferit ca urmare a măsurilor represive sau repunerea în termenul de prescripție general astfel încât potrivit regulii de interpretare logică exprimată prin adagiul exceptio est strictissimae interpretationis (et aplicationis), adică excepția este de strictă interpretare și aplicare, ceea ce înseamnă că, ori de câte ori o normă juridică instituie o excepție de la regulă, această excepție nu trebuie extinsă la alte situații, pe care norma juridică nu le prevede.
Tot astfel, în aplicarea aceluiași principiu de interpretare logică, C. nu poate reține, contrar susținerilor reclamantei, faptul că prin art.2 din L. nr.2. este înlăturat efectul prescripției, fiind vorba de o repunere în termenul de prescripție prevăzută de lege.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse, C. constată că precizarea de acțiune formulată de reclamantă, având ca obiect acordarea de daune morale în temeiul art. 998-999 C. este prescrisă extinctiv, în condițiile în care reclamanta nu a dovedit existența niciunui caz de suspendare sau întrerupere a cursului prescripției și nu a înțeles să formuleze o cerere de repunere în termenul general de prescripție, făcând inutilă orice cercetare a îndeplinirii în speță a condițiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale a S.ui R..
II. În privința recursului declarat de S. R. prin MINISTERUL
FINANȚELOR PUBLICE, C. reține că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 274 alin. 1 C.pr.civ. potrivit cărora, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Din interpretarea acestui text legal rezultă cu evidență că temeiul acordării cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părții.
Totodată, este adevărat că cererea de chemare în judecată precizată formulată de reclamantă având ca obiect acordarea daunelor morale a fost respinsă ca fiind prescrisă, însă la data formulării cererii introductive de instanță, (...), erau în vigoare prevederile art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. în temeiul cărora reclamanta era îndreptățită să solicite obligarea pârâtului S.
R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata daunelor morale, însă în timpul procesului, aceste prevederi legale și-au încetat efectele juridice ca urmare a admiterii excepției de neconstituționalitate prin decizia nr.1. și prin decizia nr.1360/2010 a C. C.
Prin urmare, în mod corect instanța de fond a stabilit că pârâtul este în culpă procesuală deoarece după ce a reglementat prin L. nr. 2. dreptulreclamantei de a solicita acordarea daunelor morale, ulterior, în cursul procesului, după ce reclamanta a efectuat cheltuieli de judecată care au fost pe deplin dovedite, a lipsit de efecte juridice dreptul reclamantei de a solicita despăgubiri constând în acordarea daunelor morale.
Deși atât reclamanta, cât și pârâtul au invocat ca și motiv de recurs prevederile art.304 pct.7 C.pr.civ. potrivit căruia, modificarea unei hotărâri se poate cere, numai pentru motive de nelegalitate, când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, C. statuează că niciuna dintre părți nu a dezvoltat această critică în propriul memoriu de recurs și apreciază că această critică a fost invocată pur formal astfel încât este în imposibilitatea verificării sentinței recurate din acest punct de vedere, în condițiile în care aceasta a fost analizată sub toate aspectele conform art.3041 C.pr.civ. Pentru aceste considerente de fapt și de drept C., în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta C. M. și va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat prin D. G. A F. P. A J. C. împotriva sentinței civile nr. 395 din 14 aprilie 2011 a T.ui C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o va menține. PENTRU A. MOTIVE, IN NUMELE LEGII D E C I D E: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta C. M. și respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat prin D. G. A F. P. A J. C. împotriva sentinței civile nr. 395 din 14 aprilie 2011 a T.ui C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 09 septembrie 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, C.-M. CONȚ I.-D. C. A.-A. P. A.-A. M. GREFIER, Red.A.A.P. Dact.H.C./2 ex/(...). J.fond: M. O.-S.;
| ← Decizia civilă nr. 5245/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 4539/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
