Decizia civilă nr. 3471/2011, Curtea de Apel Cluj

Decizii și sentințe civile - Curtea de Apel Cluj (2011)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA 1 CIVILĂ

Dosar nr. (...) Cod operator 8428

D. CIVILĂ NR. 3471/R/2011

Ședința publică din 07 octombrie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C.-M. CONȚ JUDECĂTORI: I.-D. C.

A.-A. P. GREFIER : A.-A. M.

S-au luat în examinare recursul declarat de pârâtul S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE R. PRIN D. A J. C., precum și recursul declarat de reclamanții C. M. și F. M., împotriva sentinței civile nr. 556 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 2..

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentantul reclamanților recurenți, avocat M. M. R. și reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamanții recurenți personal și reprezentantul pârâtului intimat.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin D. a jud. C., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părților adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..

Recursul declarat de reclamanții C. M. și F. M., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..

S-a făcut referatul cauzei după care C. constată că atât pârâtul recurent, prin memoriul de recurs (f. 2 verso din dosar), cât și reclamanții recurenți, prin memoriul de recurs (f. 5 din dosar), au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.

De asemenea, C. constată că la data de (...), pârâtul recurent S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin D. a jud. C. a înregistrat la dosar o întâmpinare la recursul declarat de reclamanți, în 2 exemplare, prin care solicită respingerea recursului, iar în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ. solicită judecarea cauzei în lipsă.

Reprezentantul reclamanților recurenți depune la dosar împuternicirea avocațială, care atestă că domnul avocat M. M. R. a fost împuternicit de către reclamanții C. M. și F. M. pentru redactarea recursului, precum și pentru redactarea întâmpinării la recursul declarat de pârât și, de asemenea, depune la dosar o întâmpinare la recursul declarat de pârât, în 2 exemplare, prin care solicită respingerea recursului ca fiind neîntemeiat, fără cheltuieli de judecată.

Instanța înmânează reprezentantului reclamanților recurenți un exemplar din întâmpinarea formulată de pârâtul S. R., prin Ministerul

Finanțelor Publice reprezentat prin D. a jud. C. la recursul declarat de reclamanți.

Reprezentantul reclamanților recurenți și reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.

În privința ambelor întâmpinări, în temeiul art. 308 alin. 2 C.pr.civ. C. înțelege să invoce decăderea părților din dreptul de a invoca apărări sau excepții, înafară de faptul dacă ar fi excepții sau motive de ordine publică.

C., din oficiu, în temeiul art. 306 alin. 2 C.pr.civ. în privința recursului declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin D. a jud. C., înțelege să invoce un motiv de recurs de ordine publică, respectiv prescripția dreptului la acțiunea întemeiată pe prevederile art. 998

- 999 C., având în vedere prevederile art. 8 alin. 1 coroborat cu art. 3 alin. 1 din D. nr. 1..

C., din oficiu, pune în discuția reprezentantului reclamanților recurenți și a reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. aplicarea în cauză a dispozițiilor Deciziei nr. 12/(...) a Înaltei Curți de C. și Justiție, pronunțată în dosar nr. 14/2011.

În privința recursului declarat de reclamanți, C. invocă excepția inadmisibilității schimbării cauzei juridice a acțiunii pentru prima dată în calea de atac a recursului, vizavi de invocarea principiului nediscriminării, care nu a fost invocat în fața primei instanțe.

În privința recursului declarat de pârât, respectiv cu privire la motivul de recurs prin care se solicită instanței de judecată investită cu soluționarea recursului să formuleze o adresă către Autoritatea Națională pentru Restitui- rea Proprietăților, C. constată că acest motiv de recurs reprezintă o cerere în probațiune, care intră sub incidența prevederilor art. 305 C.pr.civ.

Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantului reclamanților recurenți în susținerea recursului declarat de reclamanți și pentru a pune concluzii pe recursul declarat de pârât, iar reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. îi acordă cuvântul pentru a pune concluzii pe cele două recursuri care formează obiectul prezentului dosar, cu mențiunea ca aceștia să se refere și la motivul de recurs de ordine publică, D. nr. 12/2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție și la excepția inadmisibilității schimbării cauzei juridice a acțiunii pentru prima dată în calea de atac a recursului, invocate din oficiu de către instanță.

Reprezentantul reclamanților recurenți arată că nu mai susține recursul declarat de reclamanți, având în vedere prevederile deciziei nr.

12/2011 a Înaltei Curți de C. și J.

În privința recursului declarat de reclamanți, C. pune în vedere reprezentantului reclamanților recurenți să precizare dacă are un mandat expres din partea reclamanților recurenți pentru renunțarea la judecată.

Reprezentantul reclamanților recurenți arată că nu are un mandat expres din partea reclamanților recurenți pentru renunțarea la judecată.

De asemenea, reprezentantul reclamanților recurenți arată că la data promovării acțiunii de către reclamanții C. M. și F. M., dispozițiile privind neconstituționalitatea prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. nu erau încă publicate în Monitorul Oficial al R.iei, astfel încât, se impune acordarea daunelor morale către succesorii defunctului F. I., însă aceste concluzii sunt contracarate de prevederile deciziei nr. 12/2011 a Înaltei Curți de C. și J.

În ceea ce privește motivul de recurs de ordine publică, privind prescripția dreptului la acțiunea întemeiată pe prevederile art. 998 - 999 C. civ., invocat din oficiu de către instanță, reprezentantul reclamanților recurenți arată că acest motiv de recurs de ordine publică nu este admisibil,pentru că reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe L. nr. 2., iar prevederile art. 998 - 999 C. au fost invocate după promovarea recursului, acest temei juridic survenind pe parcursul procesului și solicită respingerea acestui motiv de recurs de ordine publică.

Cu privire la recursul declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul

Finanțelor Publice reprezentat prin D. a jud. C., reprezentantul reclamanților recurenți solicită respingerea acestui recurs, fără cheltuieli de judecată.

Reprezentantul reclamanților recurenți arată că în urma celui de-al doilea război mondial, antecesorul reclamanților, respectiv condamnatul F. I. a primit un iugăr de pământ, iar instanța de fond a dat o soluție corectă cu privire la daunele materiale.

Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea excepției inadmisibilității schimbării cauzei juridice a acțiunii pentru prima dată în calea de atac a recursului, având în vedere că în fața instanței de fond nu a fost invocat principiul nediscriminării, precum și admiterea motivului de recurs de ordine publică privind prescripția dreptului la acțiune cu privire la daunele morale, invocate din oficiu de către instanță și, de asemenea, solicită respingerea recursului declarat de reclamanți prin aplicarea dispozițiilor Deciziei nr. 12/2011 a Înaltei Curți de C. și J.

De asemenea, reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin D. a jud. C., având în vedere că în dosarul instanței de fond există un proces-verbal privind confiscarea bunurilor de la antecesorul reclamanților, dovezi cu privire la evaluarea terenului confiscat de la antecesorul reclamanților și dovezi cu privire la faptul că nu s-au primit despăgubiri pentru acest teren și totodată, invocă prevederile art. 5 lit. b din L. nr. 2..

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 556 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosarul nr.

(...) s-a admis în parte cererea de chemare în judecată modificată și precizată formulată reclamanții C. M. și F. M. împotriva pârâtului S. R. prin

MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, care a fost obligat să plătească reclamantului suma de 2320 lei reprezentând echivalentul terenului de 0,58 m.p. confiscat, în temeiul art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 2..

S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive pentru petitul 1 modificat, s-a respins petitul 1, ca urmare a admiterii excepției si ca nefondat și s-a respins petitul 3 ca nefondat.

In ce privește excepția lipsei calității procesual pasive tribunalul a apreciat că analiza acestei excepții presupune verificarea întrunirii condițiilor răspunderii civile delictuale, astfel că a unit această excepție cu fondul în temeiul art. 137 C.pr. civ .

C. actelor aflate la dosar, antecesorul reclamanților a suferit o condamnare la pedeapsa închisorii pe o perioadă de 5 ani, 3000 lei amendă corecțională si confiscarea averii pentru delictul de uneltire prevăzut de art. 209 C. C. art. 1 din L. 2. o asemenea condamnare are de drept caracter politic .

Din depozițiile martorilor rezultă că tatăl reclamanților a fost arestat în anul 1949 si dus la canal 5 ani . Familia sa compusă din șotie si 4 copiiminori a rămas acasă, descurcându-se doar cu ajutorul vecinilor. R. nu au reușit să facă prea multa scoală .

Raportat la aceasta stare de fapt, este necesar a se preciza că după căderea regimului comunist, noul stat democratic a înteles să reparare prejudiciul suferit ca urmare a acestor condamnări prin D. L. nr. 1.. Antecesorul reclamanților a si beneficiat de prevederile acestui act normativ pana la deces.

La 19 ani de la adoptarea acestui act normativ, legiuitorul a înteles să emită un nou act normativ cu caracter reparatoriu respectiv L. nr. 2. care însă sub aspectul posibilității acordării daunelor morale a fost declarat neconstituțional prin decizia nr. 1358 /. a C. C.

Declararea acestui text de lege ca fiind neconstituțional în anul 2010, anterior soluționării prezentei acțiuni în primă instanță, face ca acordarea de daune morale la data de 10 iunie 2011 să nu mai fie posibilă. A., introducerea cererii de chemare în judecată nu a dat naștere unui raport de drept material în baza căruia statul să fie obligat la plata de despăgubiri. In realitate, acest raport de drept material se naște doar la data pronunțării unei hotărâri definitive întrucât instanța verifică dacă a existat o condamnare, care au fost suferințele de ordin moral, etc. Ca atare, aplicarea în speță a deciziei nr.1. sus menționată nu reprezintă o aplicare retroactivă ci reprezintă aplicarea legii în vigoare la data la care instanța stabilește dacă există sau nu în speță un raport juridic de drept material între reclamanți si pârât .

Oricum, reclamanții si-au modificat acțiunea, renunțând la temeiul de drept inițial si si-au întemeiat pretențiile pe prevederile art. 998 C.civ

T. a apreciat că repararea aceluiași prejudiciu moral nu este posibila nici pe calea dreptului comun în baza art. 998 C., având în vedere considerentele cuprinse în D. nr. 1. a C. C. si că pârâtul nu întrunește în persoana sa condițiile necesare pentru antrenarea răspunderii sale civile delictuale.

Pornind de la aceste considerente, rezulta așadar că răspunderea civilă delictuală a pârâtului nu poate fi antrenată nici în temeiul dreptului comun pentru suferințele produse de regimul comunist .

Totodată, se poate retine că o asemenea obligație nu exista nici din perspectiva CEDO care nu obliga statele să repare nedreptățile produse de antecesorii lor ,altfel spus, CEDO si jurisprundența creată în baza sa, nu se aplică pentru încălcări ale drepturilor pe care le reglementează anterioare ratificării acestei convenții de către statul membru .

Aceeași obligație nu poate fi reținută nici în temeiul Declaratiei Universale a D. O. câtă vreme noul stat democratic nu este culpabil de nedreptățile produse în timpul regimului comunist .

In ce privește rezoluțiile adoptate în anul 1996, respectiv 2006, ele nu au valoare obligatorie ci doar o valoare de recomandare, transformarea cuprinsului lor într-un act normativ obligatoriu pentru pârât presupunând adoptarea unei legi speciale.

In consecință, tribunalul a retinut că în speță nu sunt întrunite cerințele pentru antrenarea răspunderii civile delictuale întrucât nu există obligația pârâtului de a repara prejudiciul creat de regimul comunist si totodată inaplicabilitatea în spată a textelor CEDO, inaplicabile unei condamnări anterioare anului 1994, cum este cea din speță .

Ca atare, în baza tuturor considerentelor de mai sus, tribunalul a apreciat că în speță nu sunt întrunite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale, neexistând o faptă ilicită a pârâtului săvârșită de acesta cuvinovatei care să impună acordarea de daune morale în temeiul dreptului comun, astfel că în baza art. 998 C. si a tuturor textelor de lege invocate de către reclamant, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesual pasive pentru petitul 1 modificat si a respins petitul privind daunele morale pe această excepție si ca nefondat .

In ce privește petitul privind acordarea de despăgubiri pentru bunurile confiscate, inițial s-a solicitat acordarea de despăgubiri pentru casa si terenul din C. T. si terenul de 58 de ari din localitatea G. Î. casa si terenul din C. T. au fost restituite încă în perioada comunistă, așa cum a rezultat din probele testimoniale si din recunoașterile reclamanților de la termenul de judecata din data de (...), reclamanții au solicitat doar echivalentul terenului de 0,58 ari din localitatea G. .

In ce privește acest teren, din dosarul furnizat de C. rezultă că defunctului F. I. i s-a confiscat în anul 1951 în localitatea G. un iugar de teren situat în hotarul satului G. primit după reforma agrară din anul 1945.

Din acest proces-verbal de confiscare rezultă două aspecte, unul că acest teren a fost primit de defunctul F. I. în nume propriu în anul 1945 si că este situat în extravilan, în hotarul satului G. .

R. au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate si în temeiul legilor de fond funciar primind 0,87 ha.

Din dosarul de fond funciar rezultă că terenul solicitat în temeiul legilor fondului funciar este altul decât terenul confiscat .

A., primul teren a aparținut bunicului reclamanților, defunctul F. Amos si se referă la terenuri cu care defunctul F. Iooan figura în anul 1958, adică după executarea pedepsei si confiscare în registrul agricol, aceste terenuri fiind cooperativizate ulterior.

In consecință, este indubitabil ca reclamanții sunt îndreptățiți a primi echivalentul valoric a 0,58 ari din extravilanul satului G., teren care nu a fost solicitat în temeiul legilor de fond funciar.

C. evaluării depuse de către reclamanți, valoarea unui mp. în extravilanul satului G. este de 0,4 lei, ceea ce duce la o valoare a terenului din speță de 2300 lei. In consecință, în baza art. 5 lit. b din L. nr. 2. pârâtul a fost obligat să plătească reclamanților despăgubiri materiale de 2.320 lei .

In ce privește petitul 3, prin sentinta de condamnare nu s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară, astfel că acest petit nu se încadrează în prevederile art. 5 lit. c din L. 2. si a fost respins de tribunal ca nefondat. R. nu au solicitat cheltuieli de judecata .

Împotriva acestei sentințe, pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR

PUBLICE a declarat recurs, în termen legal, solicitând instanței admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamanților.

În motivarea recursului, pârâtul a arătat că potrivit art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 2., despăgubirile materiale pot fi solicitate numai în cazul confiscării bunurilor imobile, întrucât legiuitorul condiționează acordarea acestora de inexistența măsurilor reparatorii, în condițiile unor legi speciale de reparație.

Prima instanță s-a raportat numai la procesul-verbal de confiscare și dosarul funciar, fără a administra un material probatoriu complex care să stabilească cu certitudine faptul că pentru terenul în litigiu nu s-au acordat despăgubiri în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001.

În drept, se invocă prevederile art. 304 pct. 8 și pct. 9 C.pr.civ.

Împotriva aceleiași sentințe, reclamanții C. M. și F. M. au declaratrecurs, în termen legal, solicitând instanței admiterea acestuia, în principal,casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, iar în subsidiar, modificarea hotărârii în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, precum și, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, reclamanții au arătat că soluția instanței de fond referitoare la petitul privind obligarea pârâtului la acordarea daunelor morale este nelegală și netemeinică deoarece, chiar dacă s-a pronunțat decizia C. C. nr. 1., aceasta nu este aplicabilă cauzelor aflate pe rolul instanțelor, în primă instanță sau în căile de atac, ci doar celor înregistrate ulterior pronunțării sale. A aprecia în alt mod, ar însemna să existe un tratament distinct aplicat persoanelor îndreptățite la despăgubiri pentru condamnări politice, în funcție de momentul la care instanța de judecată a pronunțat o hotărâre definitivă și irevocabilă, deși aceste persoane au depus cereri în același timp și au urmat aceeași procedură prevăzută de L. nr. 2., acest aspect fiind determinat de o serie de elemente neprevăzute și neimputabile persoanelor în cauză. Practic, într-o astfel de ipoteză nu se respectă principiul egalității în fața legii care presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care nu sunt diferite.

Sub imperiul Legii nr. 2. s-a născut un drept la acțiune pentru a solicita despăgubiri în temeiul art. 5 alin. 1 lit. a din acest act normativ care este aplicabil pe tot parcursul procesului.

În opinia reclamanților sunt îndeplinite toate condițiile răspunderii civile delictuale, statul fiind răspunzător de prejudiciile materiale și morale suferite de antecesorul reclamanților.

În drept se invocă art. 304^{1 și art. 312 C.pr.civ.}

Pârâtul intimat S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE a formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamanți prin care a solicitat respingerea acestuia (f.12).

În susținerea poziției procesuale, pârâtul intimat a arătat că prin L. nr.

2. nu s-a realizat o repunere în termenul de prescripție extinctivă pentru formularea unei acțiuni în despăgubiri morale întemeiată pe dispozițiile de drept comun, astfel încât în mod corect tribunalul a soluționat acest capăt de cerere.

R. intimați C. M. și F. M. au formulat întâmpinare la recursul formulat de pârât solicitând respingerea acestuia ca nefondat întrucât instanța de fond a efectuat cereri către autoritățile locale pentru a se comunica dacă au fost acordate despăgubiri reclamanților sau antecesorului acestora pentru proprietățile deținute anterior (f.14).

Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, C., în temeiul art. 304^{1 C.pr.civ., reține următoarele:}

A., numitul F. I., antecesorul reclamanților, a fost condamnat la pedeapsa închisorii corecționale pe o perioadă de 5 ani, 3000 lei amendă corecțională si confiscarea averii, pentru delictul de uneltire contra ordinei sociale prevăzut de art. 209 pct.IV C., prin sentința penală nr.21/(...) a T.ui Militar C., pronunțată în dosarul nr.1399/1949 (f.31-49, dosar fond), rămasă definitivă prin decizia nr.1136/(...) a C. Militare de C. și Justiție (f.50-55, dosar fond).

Antecesorul reclamanților F. I. a decedat la data de (...), conform copiei certificatului de deces anexată la f.12 din dosarul de fond.

Potrivit art. 1 alin.2 din L. 2. o asemenea condamnare are de drept, ope legis, caracter politic.

În ședința publică din (...) C., din oficiu, în temeiul art. 137 alin. 1 coroborat cu art. 316 raportat la art. 294 alin. 1 C.pr.civ., a invocat excepția inadmisibilității schimbării cauzei juridice a acțiunii civile în calea de atac arecursului, având în vedere că prin cererea de recurs reclamanții au invocat, pentru prima dată în calea de atac, principiul egalității în drepturi și principiul nediscriminării.

În acest sens, C. reține că prin cererea de chemare în judecată reclamanții și-au întemeiat în drept acțiunea civilă pe prevederile din L. nr.

2..

Ulterior, la data de (...), reclamanții au depus o precizare de acțiune prin care au arătat că înțeleg să completeze temeiul de drept al acesteia cu următoarele dispoziții legale: art. 3, 5, 6, 7, 8, 11 din CEDO precum și art. 998 C. (f.25, dosar fond).

C. art. 316 C.pr.civ., dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol, iar art. 294 alin. 1 C.pr.civ. prevede că, în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.

Având în vedere că reclamanții au invocat pentru prima dată în calea extraordinară de atac a recursului principiul egalității în drepturi și principiul nediscriminării, practic schimbând parțial cauza juridică a cererii de chemare în judecată formulată și precizată, implicit și obiectul acesteia, C. în temeiul art. 137 alin. 1 coroborat cu art. 316 raportat la art. 294 alin. 1

C.pr.civ., va admite excepția inadmisibilității schimbării cauzei juridice a acțiunii civile în recurs invocată din oficiu.

I. Recursul declarat de reclamanți vizează doar soluția dată cererii având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru daunele morale la care aceștia se pretind îndreptățiți, precum și, calitatea procesuală pasivă a pârâtului.

R. și-a fundamentat cererea de chemare în judecată introductivăavând ca obiect obligarea pârâtului S. R. la plata sumei de 100.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral pe dispozițiile art.5 alin.1 lit.a din L. nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al R.iei, Partea I, nr.396 din

11 iunie 2009, prevederi care, la data sesizării instanței de judecată, (...), au fost modificate prin art.I pct.1 din O. de urgență a G. nr.6. pentru modificarea și completarea Legii nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada

6 martie 1945- 22 decembrie 1989, și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din Titlul VII al Legii nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al R.iei, Partea I, nr.446 din 1 iulie 2010, dispozițiile modificatoare având următoarea redactare:

"Art.I L. nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al R.iei, Partea I, nr.396 din 11 iunie 2009, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 5 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:

«a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la:

1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic;

2. 5.000 de euro pentru soțul/. și descendenții de gradul I;

3. 2.500 de euro pentru descendenții de gradul al II-lea;»".

Art.5 alin.(1) lit.a), astfel cum a fost modificat și completat prin art.I pct.1 din O. de urgență a G. nr.6. - adică pct.1-3 referitoare la plafonarea cuantumului acestor despăgubiri - a fost declarat neconstituțional prin D. nr.1354 din 20 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/(...), prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Avocatul Poporului și a constatat că dispozițiile art.I pct.1 din O. de urgență a G. nr.6. - prin care se plafonează despăgubirile prevăzute de art.5 alin.(1) lit.a) din L. nr.2. - sunt neconstituționale, în raport cu criticile formulate.

Prin D. C. C. nr. 1358/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...) și prin D.

C. C. nr. 1360/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...), s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice - D. C. și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie

1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, pe motiv că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 3 și 5 din L. fundamentată, respectiv, încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor Legii nr.

24/2000, reținându-se în considerentele deciziei și faptul că L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptată de P. cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție, însă, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin D. nr. 1., aceasta nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din Constituție. În considerentele Deciziei nr. 1. s-a stabilit că: "Având în vedere că dispozițiile art. 5 alin. (1^1) din L. nr. 2., introduse prin art. I pct. 2 din O. de urgență a G. nr. 6., fac trimitere în mod expres la prevederile alin. (1) din același articol, C. constată că trimiterile la lit. a) a alin. (1) al art. 5 din lege rămân fără obiect, prin declararea art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din L. nr. 2. ca fiind neconstituțional.

L. nr.2. privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în M. Of. nr. 714/(...), intrată în vigoare la data de (...), a reglementat prin art.XIII următoarele: „ nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al R.iei, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: (…)

2. La articolul 5, partea introductivă a alineatului (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 5. - (1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: ".

Potrivit art. XXVI din L. nr. 2., dispozițiile [...] art. 4 alin. (6) și art. 5 alin. (1) și (2) din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie

1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, se aplică și proceselor aflate în curs de soluționare în primă instanță dacă nu s-a pronunțat o hotărâre în cauză până la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Chiar dacă nu se referă în mod expres la lit. a din art. 5 alin.1 din L. nr.2., normă juridică care a fost declarată neconstituțională, trebuie menționat că modificarea realizată prin L. nr. 2. nu se aplică proceselor în care s-a pronunțat o hotărâre anterior datei intrării în vigoare a legii, cum este cazul în speță

Art. 147 din Constituția R.iei prevede următoarele:

„(1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval,

P.ul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

(2) În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, P.ul este obligat sa reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia C. C..

(3) În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. T. sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat.

(4) Deciziile C. C. se publica în Monitorul Oficial al R.iei. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor";.

Art. 31 din L. nr. 47 din 18 mai 1992, privind organizarea și funcționarea C. C. (republicată în temeiul dispozițiilor art. V din L. nr. 177/. pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. C., a C. de procedură civilă și a C. de procedură penală al

R.iei, publicată în Monitorul Oficial al R.iei, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie

2010, dându-se textelor o nouă numerotare), stabilește următoarele :

„(1) D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sauordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.

(2) În caz de admitere a excepției, C. se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare.

(3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

(4) Deciziile pronunțate în condițiile alin. (1) se comunică celor două

Camere ale P.ului, G. și instanței care a sesizat Curtea Constituțională.

(5) În cazul în care la data comunicării deciziei C. C. potrivit alin. (4) cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanța comunică acestuia decizia.";

Potrivit art. 11 alin. 3 din L. nr. 47/1992, republicată, deciziile, hotărârile și avizele C. C. se publică în Monitorul Oficial al R.iei, Partea I. Deciziile și hotărârile C. C. sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Din interpretarea art. 147 din Constituția R.iei coroborat cu art. 11 alin.3 și 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 republicată, se desprinde cu evidență faptul că, pe de o parte, deciziile C. C. sunt general obligatorii, nu doar în cauza în care a fost invocată respectiva excepție de neconstituționalitate, iar pe de altă parte că, acele dispoziții din legile șiordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.

Așadar, Deciziile C. C. pronunțate în cadrul soluționării excepțiilor de neconstituționalitate nu produc doar efecte relative, inter partes, în cadrul procesului în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, ci sunt general obligatorii, produc efecte absolute, opozabile erga omnes, în vederea asigurării supremației Constituției, inclusiv pentru instanțele judecătorești și au putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că după publicare, ele au efect asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.

De altfel, Curtea Constituțională prin D. nr.169/(...), publicată în M. Of. nr.151/(...) și prin D. nr.186/(...), publicată în M. Of. nr.213/(...) a statuat obligativitatea deciziilor C. C. pentru instanțele judecătorești, dar și pentru celelalte persoane fizice sau juridice.

În speță, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. 1 din Constituție, nu au fost puse de acord prevederile neconstituționale ale art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. cu dispozițiile constituționale, astfel încât textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. și-a încetat efectele juridice.

Față de precizările de mai sus, în condițiile în care legiuitorul român nu a pus dispozițiile declarate neconstituționale, în acord cu Constituția, în cadrul termenului arătat, C. constată că art. 5 din L. nr. 2. are în prezent următorul conținut:

„Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie

1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr.

247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare; c) repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară";.

Drept urmare, în prezent nu există un temei juridic în legea specială, care să fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare în judecată promovate în baza Legii nr. 2., având ca obiect acordarea de despăgubiri morale.

Legiuitorul român a acordat o atenție deosebită reglementărilor referitoare la reparațiile pentru suferințele cauzate de regimul comunist din perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, având în vedere voința noului stat democratic instaurat în decembrie 1989 de a recunoaște și de a condamna aceste fapte. În acest sens au fost inițiate și adoptate reglementări privind: 1. restituirea bunurilor mobile și imobile preluate abuziv și, în măsura în care acest lucru nu mai este posibil, acordarea de compensații pentru acestea; 2. reabilitarea celor condamnați din motivepolitice; 3. acordarea de indemnizații, de despăgubiri pentru daunele morale suferite și de alte drepturi.

În ceea ce privește reabilitarea persoanelor condamnate din motive politice - prin O. de urgență a G. nr.2. privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în R., publicată în Monitorul Oficial al R.iei, Partea, I, nr.650 din 30 decembrie 1999, aprobată cu modificări și completări prin L. nr.5., cu modificările și completările ulterioare - s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau supuse, din motive politice, unor măsuri administrative abuzive în perioada 6 martie

1945-14 decembrie 1989, decizia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă putând fi folosită ca probă în fața instituțiilor abilitate, în ceea ce privește aprecierea caracterului politic al infracțiunilor a căror săvârșire a atras măsura confiscării bunurilor. Totodată, potrivit acestui act normativ, hotărârile de condamnare pentru infracțiuni săvârșite din motive politice nu pot fi invocate împotriva persoanelor care au dobândit calitatea de luptător în rezistența anticomunistă.

În ceea ce privește persoanele condamnate politic sau persecutate din motive politice de regimul comunist, C. constată că, în materia acordării altor drepturi acestor categorii de persoane, există o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atât din punct de vedere moral, cât și social, ca urmare a persecuției politice la care au fost supuse în regimul comunist, legiuitorul fiind preocupat constant de îmbunătățirea legislației cu caracter reparatoriu pentru persoanele persecutate din motive politice și etnice. Edificatoare în acest sens sunt: prevederile D.ui-lege nr. 1. privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat în Monitorul Oficial al R.iei, Partea I, nr.

631 din 23 septembrie 2009, prevederile Ordonanței de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, prevederile Legii nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

A. acte normative stabilesc o serie de drepturi, cum ar fi: dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei pentru fiecare an de detenție, strămutare în alte localități, deportare în străinătate sau prizonierat; dreptul la o indemnizație lunară de 100 lei pentru fiecare an de internare abuzivă în spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu ( 4 din D.-lege nr. 1.); scutire de plata impozitelor și a taxelor locale; asistență medicală și medicamente, în mod gratuit și prioritar, atât în tratament ambulatoriu, cât și pe timpul spitalizărilor; transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun aparținând societăților cu capital de stat sau privat (autobuz, troleibuz, tramvai, metrou); douăsprezece călătorii gratuite, anual, pe calea ferată română, la clasa I, pe toate categoriile de trenuri de persoane, cu mijloace de transport auto sau cu mijloace de transport fluviale ( 8 din D.- lege nr. 1.); soțul (soția) celui decedat, din categoria celor dispăruți sau exterminați în timpul detenției, internați abuziv în spitale de psihiatrie, deportați, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, precum șisoțul (soția) celui decedat după ieșirea din închisoare, din spitalul de psihiatrie, după întoarcerea din strămutare, din deportare, din prizonierat sau după încetarea măsurii de stabilire a domiciliului obligatoriu au dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei, neimpozabilă, dacă ulterior nu s-au recăsătorit ( 5 din D.-lege nr. 1.); despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare [. 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2.]; despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 [. 5 alin. (1) lit. b) din L. nr. 2.]; repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară [. 5 alin. (1) lit. c) din L. nr. 2.].

Așa cum a statuat în mod obligatoriu și Curtea Constituțională, scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin înseși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordanță cu recomandările Adunării P.are a Consiliului Europei.

Curtea Constituțională apreciază că nu poate exista decât o obligație "morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă.

De altfel, C. E. a D. O. a statuat, prin H. din 12 mai 2009 în Cauza

Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin H. din 2 februarie 2010 în Cauza

Klaus și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor.

Totodată, instanța de la S. are o jurisprudență constantă în sensul că art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. nu garantează dreptul de a dobândi un bun (H. din 23 noiembrie 1983 în Cauza Van der Mussele contra Belgiei, H. din 9 octombrie 2003 în Cauza Slivenko contra Letoniei, H. din 18 februarie 2009 în Cauza Andrejeva contra Letoniei).

Referindu-se la problema restituirii bunurilor confiscate de către stat, aceeași Curte a stabilit că nu se poate interpreta că ar exista vreo obligație generală a statului de a restitui proprietăți care au fost expropriate înainte de ratificarea C. ori că ar exista posibilitatea impunerii unor restricții asupra libertății statelor de a stabili scopul și condițiile oricărei restituiri către foștii proprietari. (H. din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei, H. din 4 martie 2003 în Cauza Jantner contra Slovaciei, D. asupra admisibilității din 13 decembrie 2005 în Cauza Bergauer și alții contra Cehiei).

În materia reglementărilor privind reabilitarea, restituirea proprietăților confiscate sau acordarea de compensații pentru acestea, C. E. a D. O. a statuat că statele contractante au o largă marjă de apreciere în stabilirea măsurilor specifice de implementare a politicilor sociale și economice, a condițiilor de acordare a despăgubirilor (H. din 23 noiembrie 2000 în Cauza Ex-Regele Greciei și alții contra Greciei).

În același sens, s-a pronunțat și Curtea Constituțională a Ungariei, prin

H. nr. 1 din 8 februarie 1995, stabilind că măsura compensării prevăzută de

A. nr. X. din 1992, care reglementa acordarea de despăgubiri pentru daune morale persoanelor condamnate politic în perioada comunistă, nu este luată pe baza existenței unei obligații legale care își are izvorul în trecut, ci statul a acordat aceste compensații în echitate, astfel încât nicio persoană nu poate avea un drept substanțial la despăgubiri pentru daune morale.

Prin urmare, Curtea Constituțională constată, în deplin acord cu jurisprudența C. C. și a C. Europene că, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda și, cu toate acestea, legiuitorul român de după 22 decembrie 1989 a adoptat 2 acte normative, D.-lege nr. 1. și nr. 2., având acest scop, contravenind astfel dispozițiilor Legii nr. 24/2000.

Este adevărat că acordarea de despăgubiri pentru daune morale este la libera apreciere a legiuitorului, care - în temeiul art.61 din L. fundamentală, potrivit căruia "P.ul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării"- este competent să stabilească condițiile și criteriile de acordare a acestui drept. Însă, P.ul, elaborând politica legislativă a țării, este în măsură să opteze pentru adoptarea oricărei soluții legislative de acordare a unor măsuri reparatorii celor îndreptățiți pentru daunele suferite în perioada comunistă, dar cu respectarea prevederilor și principiilor Constituției.

C. reține, de asemenea, că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative.

Or, despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate, având același scop ca și indemnizația prevăzută de 4 din D.-lege nr. 1., nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile.

Pe de altă parte - așa cum a statuat și Curtea Constituțională - , prin introducerea posibilității moștenitorilor de gradul II de a beneficia de despăgubiri pentru daune morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist, legiuitorul s-a îndepărtat de la principiile care guvernează acordarea acestor despăgubiri, și anume cel al echității și dreptății.

A., prin prevederea de lege criticată se diluează scopul pentru care au fost introduse aceste despăgubiri, întrucât nu se poate considera că moștenitorii de gradul II au aceeași îndreptățire la despăgubiri pentru daune morale suferite în perioada comunistă de predecesorul lor, ca și acesta din urmă.

Prin D.-lege nr. 1., legiuitorul a stabilit condițiile și cuantumul indemnizațiilor lunare, astfel încât intervenția sa prin 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2., după 20 ani de la adoptarea primei reglementări cu același obiect, aduce atingere valorii supreme de dreptate, una dintre valorile esențiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție.

În cauză, conform Hotărârii nr. 305/(...) emisa în temeiul D.ui L. 1.,antecesorului reclamanților i-au fost acordate drepturile reglementate de acest act normativ, având in vedere condamnarea sa cu caracter (f.10, dosar fond).

Totodată, astfel cum a statuat și C. E. a D. O., tot în domeniul măsurilor reparatorii, însă în ceea ce privește restituirile de bunuri, este necesar a se face în așa fel încât atenuarea vechilor violări să nu creeze noi nedreptăți (H. din 5 noiembrie 2002 în Cauza Pincova și Pinc contra Cehiei, H. din 7 octombrie 2009 în Cauza Padalevicius contra Lituaniei).

De asemenea, nu s-ar putea susține că prin adoptarea 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2., persoanele în cauză ar putea avea o "speranță legitimă" (astfel cum este consacrată în jurisprudența constantă a C. Europene a D. O.) la acordarea despăgubirilor morale, întrucât, așa cum a statuat instanța de la S. - de exemplu, prin H. din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei -, atunci când există o dispută asupra corectei aplicări a legii interne și atunci când cererile reclamanților sunt respinse în mod irevocabil de instanțele naționale, nu se poate vorbi despre o "speranță legitimă" în dobândirea proprietății.

Totodată, prin D. asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza

Slavov și alții contra Bulgariei, instanța de contencios al drepturilor omului aacordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad- hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia C. în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective.

Având în vedere toate aceste considerente, Curtea Constituțională a constatat că acordarea de despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici, astfel cum a fost reglementată prin art.5 alin.(1) lit.a) teza întâi din L. nr.2., contravine art.1 alin.(3) din L. fundamentală privind statul de drept, democratic și social, în care dreptatea este valoare supremă.

Curtea Constituțională a statuat că - în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - există reglementări paralele, și anume, pe de o parte, D.-lege nr. 1., republicat, și O. de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, iar, pe de altă parte, nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada

6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Așa cum a arătat Curtea Constituțională, aceste despăgubiri sunt menite a produce satisfacția morală a recunoașterii faptelor nelegale, a încălcărilor drepturilor omului, comise în perioada comunistă, iar nu a compensa în bani suferința persoanelor persecutate. Prin urmare, reglementarea criticată nu a fost temeinic fundamentată.

Totodată, textul de lege criticat, astfel cum este redactat, fiind prea vag, încalcă și regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice. A., lipsa de claritate și previzibilitatea dispozițiilor art.5 alin.(1) lit.a) referitoare la acordarea despăgubirilor din L. nr.2. a condus la aplicarea incoerentă a acestora, instanțele de judecată acordând despăgubiri în valoare de până la

600.000 euro, ceea ce reprezintă o aplicare excesivă și nerezonabilă. Chiar dacă prin art. I pct.2 din O. de urgență a G. nr.6. s-au introdus niște criterii minime de acordare a despăgubirilor, și anume durata pedepsei privative de libertate, perioada de timp scursă de la condamnare și consecințele negative produse în plan fizic, psihic și social, precum și măsurile reparatorii deja acordate în temeiul D.ui-lege nr.1. și Ordonanței de urgență a G. nr.2., aprobată cu modificări și completări prin L. nr.5., cu modificările și completările ulterioare, C. constată că acestea sunt insuficiente pentru a putea caracteriza norma legală ca fiind clară și previzibilă. Principiul legalității presupune, de asemenea, existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor, astfel cum reiese și din jurisprudența constantă a C. Europene a D. O. (H. din 5 ianuarie

2000 în Cauza Beyeler contra Italiei, H. din 23 noiembrie 2000 în Cauza Ex-

Regele Greciei și alții contra Greciei, H. din 8 iulie 2008 în Cauza Fener Rum

Patrikligi contra T.iei).

C. observă că în materia reparațiilor trebuie să existe o legislație clară, precisă, adecvată, proporțională, care să nu dea naștere la interpretări și aplicări diferite ale instanțelor de judecată, ceea ce ar putea conduce la constatări ale violării drepturilor omului de către C. E. a D. O.

Această problemă a legislației incoerente și ineficiente a R.iei în materia restituirilor a fost menționată și de C. E. a D. O. prin H. din 9 decembrie

2008, în Cauza Viașu împotriva R.iei.

Or, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) referitoare la acordarea despăgubirilor din nr. 2. sunt lipsite de claritate și previzibilitate, conducând la aplicarea incoerentă a acestora, instanțele de judecată acordând despăgubiri în valori foarte mari, ceea ce reprezintă o aplicare excesivă și nerezonabilă a normei juridice și o încălcare, totodată, a principiului legalității.

Prin înscrisul intitulat „Precizări la cererea de chemare în judecată"; înregistrat la data de (...), reclamanții au indicat ca temei al cererii de chemare în judecată, prevederile art.998 C. raportat la art.3, 5, 6, 7, 8, din Convenția europeană a drepturilor omului (f.25, dosar fond).

Cu privire la această precizare de acțiune, tribunalul a apreciat că pârâtul S. R. nu are calitate procesuală pasivă, că nu sunt întrunite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale, astfel că a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului si a respins acțiunea.

În opinia C., soluția primei instanțe de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului din această perspectivă este greșită astfel încât excepția va fi respinsă pentru argumentele ce urmează a fi expuse.

Deși nu este în mod expres reglementată de C. de procedură civilă, calitatea procesuală reprezintă o condiție esențială pentru ca o persoană fizică sau juridică să poată sta ca parte în procesul civil român.

Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și persoana obligată în raportul juridic de drept material dedus judecății.

A., C. constată că reclamanta a invocat prevederile art.1 alin.1, art.2 din L. nr.2. fără a renunța la dispozițiile acestui act normativ.

C. art.4 alin.4 teza II din L. nr.2., cererea se judecă în contradictoriu cu statul, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.

Totodată, art. 25 din D. nr.31/1954 statuează că, statul este persoana juridică în raporturile în care participa nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații. El participa în astfel de raporturi prin M. F., afară de cazurile în care legea stabilește anume alte organe în acest scop.

Prin urmare, pentru condamnarea politică aplicată de organele statului antecesorului reclamanților, din interpretarea coroborată a textelor legale arătate, rezultă cu evidență că pârâtul S. R. are calitate procesuală pasivă, calitate stabilită de lege, fiind reprezentat în litigiu de Ministerul Finanțelor Publice.

II. Recursul declarat de pârât vizează soluția dată cererii de acordare a daunelor materiale iar din această perspectivă C. constată că motivul de recurs nu este întemeiat.

A., potrivit art.5 alin.1 lit. b din L. nr.2., acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent încondițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare.

R. au solicitat echivalentul terenului de 0,58 ari din localitatea G. .

In ce privește acest teren, din dosarul furnizat de C., rezultă că defunctului F. I. i s-a confiscat în anul 1951 în localitatea G. un iugar de teren situat în hotarul satului G. primit după reforma agrară din anul 1945

(f.89, dosar fond).

R. au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate si în temeiul legilor de fond funciar au primit 0,87 ha (f.67, dosar fond).

Din dosarul de fond funciar rezultă că terenul solicitat în temeiul legilor fondului funciar este altul decât terenul confiscat (f.99-105, dosar fond).

A., primul teren a aparținut bunicului reclamanților, defunctul F. Amos si se referă la terenuri cu care defunctul F. I. figura în anul 1958, adică după executarea pedepsei si confiscare în registrul agricol, aceste terenuri fiind cooperativizate ulterior.

Contrar susținerilor pârâtului recurent, instanța de fond a făcut demersuri atât la P. orașului C. T. cât și la P. comunei L., jud. C., prin care a solicitat informații referitoare la împrejurarea dacă reclamanții sau antecesorul lor au formulat cereri pentru restituirea imobilelor confiscate prin hotărârea de condamnare, atât în temeiul legilor fondului funciar cât și în temeiul Legii nr. 10/2001.

Prin adresa nr. 676/(...) eliberată de P. comunei L., jud. C. s-a comunicat instanței împrejurare că la această instituție nu a fost depusă de către reclamanți notificare în baza Legii nr. 10/2001, iar în temeiul prevederilor Legii nr. 1/2000, după defunctul F. I. s-a solicitat de către numiții F. I. și F. M. suprafața de 1,13 ha., fiind aprobată reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 0,87 ha., inițial prin acordarea de despăgubiri, iar ulterior prin hotărârea nr. 578/(...) a Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C., fiind aprobată reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 0,87 ha., prin restituire în natură, anexa 46 Grigorești, poziția 9, urmând a se proceda la identificarea de amplasament, întocmirea procesului-verbal de punere în posesie și emiterea titlului de proprietate. (f.66,67, 98-108, dosar fond)

C. evaluării depuse de către reclamanți, valoarea unui mp. în extravilanul satului G. este de 0,4 lei, ceea ce duce la o valoare a terenului din speță de 2300 lei.

In consecință, în baza art. 5 lit. b din L. nr. 2. pârâtul a fost obligat, în mod legal, să plătească reclamanților despăgubiri materiale de 2.320 lei.

În sedința publică din (...), C., din oficiu, în temeiul art. 306 alin. 2

C.pr.civ., în privința recursului declarat de pârâtul S. R., prin Ministerul

Finanțelor Publice reprezentat prin D. a jud. C., a invocat un motiv de recursde ordine publică, respectiv prescripția dreptului la acțiunea precizată întemeiată pe prevederile art. 998 C., având în vedere prevederile art. 8 alin.

1 coroborat cu art. 3 alin. 1 din D. nr. 1..

Art. 998 C. constituie sediul legal în materia răspunderii civile delictuale, prevăzând că orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara.

Corect a reținut prima instanță că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale a S.ui R., în temeiul art. 998 C. întrucât S. R. nu are decât o obligație morală de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate de regimul comunist însă, C. constată că în mod legal, cu respectarea art.137 alin.1 C.pr.civ., prioritar analizării întrunirii sau nu în cauză a condițiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale a S.ui R., instanța de fond trebuia să analizeze dacă în cauză este incidentă excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei având ca obiect obligarea pârâtului la acordarea de daune morale în temeiul art. 998 C.

Înainte de a se putea verifica pe fondul cauzei pretențiile deduse judecății de către reclamanți este imperios necesar să se verifice dacă, prin raportare la temeiul de drept pe care reclamanții și-a fundamentat cererea introductivă de instanță astfel cum a fost precizată, prezenta acțiune a fost sau nu promovată în termenul legal de prescripție extinctivă reglementat de

D. nr. 1..

R., prin precizarea de acțiune, depusă la data (...), au învestit Tribunalul

Cluj cu o acțiune în răspundere civilă delictuală, întemeiată din punct de vedere juridic pe prevederile art. 998 C. civ.

Este adevărat că obiectul cererii introductive de instanță l-a constituit acordarea unor daune morale în sumă de câte 100.000 Euro, dar nu este mai puțin adevărat că acordarea acestor daune morale a fost solicitată cu titlul de reparare a prejudiciului ce i-a fost cauzat antecesorului reclamanților prin condamnarea dispusă în baza hotărârilor judecătorești mai sus arătate. În temeiul răspunderii civile delictuale fundamentate pe prevederile art. 998 C., S. R. este ținut, în opinia reclamanților, să repare prejudiciile cauzate cetățenilor săi de organele represive ale regimului comunist.

Fiind întemeiată din punct de vedere juridic exclusiv pe răspunderea civilă delictuală, reglementată de dispozițiile art. 998-999 C., acțiunea precizată trebuia formulată în termenul de prescripție extinctivă prevăzut de art. 8 alin. 1 raportat la art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 1..

A., în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 1 din D. nr. 1.,

„prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea";.

Î. actul normativ mai sus menționat nu reglementează vreun termen special de prescripție extinctivă în acest caz, este evident că termenul de prescripție este cel general, de 3 ani, reglementat de art. 3 alin. 1 teza I din

D. nr. 1..

Prin urmare, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 1 din D. nr. 1., reclamanții ar fi trebuit să promoveze acțiunea pentru daune morale, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală reglementată de art. 998 - 999

C., în termen de 3 ani, termen care a început să curgă, fie de la momentul subiectiv al cunoașterii pagubei și a celui care răspunde de ea, fie de la momentul obiectiv al datei de la care reclamanta trebuia ori putea să cunoască aceste elemente, moment ce urmează a fi determinat de instanța de judecată.

Raportat la starea de fapt reținută de instanța de fond este de subliniat faptul că reclamanții au cunoscut atât paguba, ce i-a fost cauzată antecesorului lor prin condamnarea penală, cât și pe cel răspunzător de pagubă, S. R. prin organele sale represive din perioada anterioară anului

1989, chiar la momentul punerii în aplicare a acestei măsuri administrative, chiar dacă la acea dată reclamanții erau minori.

Având în vedere că în perioada în care antecesorul reclamanților a fost condamnat, reclamanții erau minori, iar la acel moment orânduirea comunistă nu permitea o manifestare, nici expresă și nici tacită, a drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor, se poate aprecia în sensul că reclamanții au cunoscut paguba, precum și pe cel vinovat de producerea pagubei, cel mai târziu la data de (...), când regimul comunist din R. a fost răsturnat.

Dată fiind realitatea politică anterioară anului 1989 este evident că reclamanții, ca de altfel nici antecesorul lor, decedat la (...), nu a putut, în perioada anterioară datei de (...), să recurgă la niciun demers judiciar în scopul reparării pagubei ce i-a fost cauzată antecesorului său în perioada internării în coloniile de muncă.

Se pune, așadar, firesc întrebarea, care este momentul la care reclamanții ar fi putut să promoveze o acțiune în justiție întemeiată pe art. 998 C., pentru repararea pagubei morale ce le-a fost cauzată antecesorului său - pagubă care în niciun caz nu poate fi negată -, ori să recurgă la vreun alt demers legal în acest sens.

C. apreciază că după data de (...), reclamanții erau liberi să se adreseze oricând unei instanțe de judecată pentru a pretinde reparații pentru prejudiciul moral cauzat antecesorului său, mai ales că, la data de (...), în Monitorul Oficial al R.iei nr. 50/(...), a fost publicat D.-L. nr. 118/(...), privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la data de (...).

Este adevărat că acest act normativ nu conține nicio prevedere care să stipuleze expres că astfel de persoane, persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la data de (...), se pot adresa instanțelor de judecată cu acțiuni prin care să solicite repararea efectivă, materială, pecuniară, a daunelor materiale și morale ce le-au fost cauzate în perioada de dinaintea anului 1989, dar nu este mai puțin adevărat că acest decret reprezentă un punct de pornire în a recunoaște faptul că în perioada cuprinsă între (...) - (...), în R. au existat persoane persecutate pe motive politice și că unor astfel de persoane trebuie să le se recunoască anumite drepturi, respectiv cele expres prevăzute de actul normativ: recunoașterea ca vechime în muncă și luarea în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcție de vechimea în munca, timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice: a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătorești rămasă definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracțiuni politice; a fost privată de libertate în locuri de deținere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune; a fost internată în spitale de psihiatrie;) a avut stabilit domiciliu obligatoriu; a fost strămutată într-o alta localitate; acordarea unei indemnizații lunare de câte 200 lei, indiferent dacă sunt sau nu pensionate, pentru fiecare an de detenție, internare, domiciliu obligatoriu sau cât au fost strămutate; dreptul de a beneficia, în mod gratuit, de asistenta medicală și medicamente în unitățile sanitare de stat etc.

Dacă, totuși, reclamanții nu a înțeles să se prevaleze de această posibilitate, probabil datorită inexistenței unei prevederi speciale în textul acestui act normativ, care să stipuleze expres că astfel de persoane, persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la data de (...), se pot adresa instanțelor de judecată cu acțiuni prin care să solicite repararea efectivă, pecuniară, a daunelor materiale și morale ce le-au fost cauzate în perioada de dinaintea anului 1989, C. apreciază că reclamanții aveau deschisă calea unei astfel de acțiuni în justiție din momentul în care a intrat în vigoare Constituția R.iei, publicată în Monitorul Oficial nr. 233/(...) și care în art. 21 alin. 1 consacra accesul liber la justiție, prevăzând că „orice persoana se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime";, și că „nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept"; (art. 21 alin. 2).

Având în vedere că prin condamnarea penală a antecesorului lor s-au încălcat drepturi și libertăți fundamentale ale omului - dreptul la libertatea de exprimare, libertatea de conștiință, dreptul la libertate, dreptul la domiciliu, dreptul la liberă muncă remunerată, la interzicerea torturii, etc. - este de apreciat în sensul că momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție extinctivă este data la care R. a ratificat Convenția E. a D. O., prin L. nr. 30/(...), publicată în Monitorul Oficial nr. 135/(...).

C. constată, așadar, că în speță termenul de prescripție extinctivă a început să curgă, cel mai târziu, de la data intrării în vigoare a Legii nr.

30/1994, respectiv, de la momentul publicării acesteia în Monitorul Oficial, conform art. 78 din Constituția R.iei nerevizuită.

În sprijinul acestei opinii a C. stă faptul că, deși și Constituția R.iei din

1991 recunoștea și garanta drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor - dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, la libertate individuală, la libertatea conștiinței, libertatea de exprimare, dreptul la ocrotirea sănătății etc. -, totuși, legea fundamentală a țării nu prevedea nici un mijloc efectiv de înlăturare a efectelor acestor încălcări și de reparare a prejudiciilor cauzate prin încălcarea acestor drepturi și libertăți fundamentale, o atare posibilitate efectivă fiind reglementată prin prevederile C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale care permit persoanei, ale cărei drepturi și libertăți fundamentale au fost nesocotite ori încălcate, de a se adresa cu o cerere C.

Europene a D. O., pentru a se constata încălcarea de către statul al cărui resortisant este respectiva persoană, a unuia dintre drepturile reglementate de C. și de a dispune în sensul obligării acelui stat la o reparație echitabilă.

Prin urmare, prin prisma considerentelor mai sus expuse, C. constată că momentul obiectiv de la care a început să curgă termenul de prescripție extinctivă, în cazul prezentei acțiuni, termen reglementat de art. 8 alin. 1 raportat la art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 1. este data intrării în vigoare a Legii nr. 30/1994, respectiv, 31 mai 1994.

Ori, în cauză, cererea precizată a fost promovată de către reclamanți la data de (...), cu depășirea evidentă a termenului de prescripție extinctivă prevăzut de art. 8 alin. 1 raportat la art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 1.,

Este adevărat că art.2 din L. nr.2. prevede că „Toate efectele hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic prevăzute la art. 1 sunt înlăturate de drept. A. hotărâri nu pot fi invocate împotriva persoanelor care au făcut obiectul lor";, însă este de observat că norma juridică înlătură de drept doar efectele hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic pentru condamnările prevăzute la art. 1 din

L. nr.2..

În speță, textul legal nu este aplicabil deoarece pentru antecesorul reclamanților nu s-a constat caracterul politic al condamnării printr-o hotărâre judecătorească ori potrivit regulii de interpretare logică exprimată prin adagiul exceptio est strictissimae interpretationis (et aplicationis), adică excepția este de strictă interpretare și aplicare, ceea ce înseamnă că, ori de câte ori o normă juridică instituie o excepție de la regulă, această excepție nu trebuie extinsă la alte situații, pe care norma juridică nu le prevede.

Tot astfel, în aplicarea aceluiași principiu de interpretare logică, C. nu poate reține, contrar susținerilor reclamanților, faptul că prin art.2 din L. nr.2. este înlăturat efectul prescripției, fiind vorba de o repunere în termenul de prescripție prevăzută de lege.

Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse, C. constată că precizarea de acțiune formulată de reclamanți, având ca obiect acordarea de daune morale în temeiul art. 998 C. este prescrisă extinctiv, în condițiile în care aceștia nu au dovedit existența niciunui caz de suspendare sau întrerupere a cursului prescripției și nu au înțeles să formuleze o cerere de repunere în termenul de prescripție, făcând inutilă orice cercetare a îndeplinirii în speță a condițiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale a S.ui R..

Pentru aceste considerente de fapt și de drept, C. în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. va admite în parte recursurile civile declarate de reclamanții C. M. și F. M. și, respectiv, de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. A F. P. C., împotriva sentinței civile nr. 556 din 10 iunie

2011 a T.ui C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care modifică în parte, în sensul că în temeiul art.137 alin.1 C.pr.civ., va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, pentru petitul 1 modificat.

În conformitate cu prevederile art. 8 alin. 1 raportat la art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 1. va admite excepția prescripției dreptului la acțiune, în ceea ce privește petitul 1 modificat, având ca obiect daune morale în temeiul art. 998 C. și, prin urmare, va înlătura din sentință dispoziția referitoare la respingerea petitului 1, ca urmare a admiterii excepției și ca nefundat și va respinge ca prescris extinctiv petitul 1 modificat, având ca obiect obligarea pârâtului la plata daunelor morale în temeiul art. 998 C., menținând restul dispozițiilor din sentința recurată.

PENTRU A. MOTIVE, IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite în parte recursurile civile declarate de reclamanții C. M. și F. M. și, respectiv, de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. A F. P. C., împotriva sentinței civile nr. 556 din 10 iunie 2011 a T.ui C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care modifică în parte, după cum urmează:

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului R. prin

MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, pentru petitul 1 modificat.

Admite excepția prescripției dreptului la acțiune, în ceea ce privește petitul 1 modificat, având ca obiect daune morale în temeiul art. 998 C.

Înlătură din sentință dispoziția referitoare la respingerea petitului 1, ca urmare a admiterii excepției și ca nefondat.

Respinge ca prescris extinctiv petitul 1 modificat, având ca obiect obligarea pârâtului la plata daunelor morale în temeiul art. 998 C.

Menține restul dispozițiilor din sentința recurată.

D. este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 07 octombrie 2011.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

C.-M. CONȚ I.-D. C. A.-A. P.

A.-A. M.

GREFIER,

Red.A.A.P. Dact.H.C./3 ex./(...). J.fond: A.-A. M.

← Decizia civilă nr. 842/2011, Curtea de Apel Cluj		Decizia civilă nr. 3660/2011, Curtea de Apel Cluj →

Decizia civilă nr. 3471/2011, Curtea de Apel Cluj

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3471/2011, Curtea de Apel Cluj