Decizia civilă nr. 3059/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMI.
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3059/R/2011
Ședința publică din 15 septembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. A. C. JUDECĂTORI: ANA I. JUDECĂTOR. I. D. C. GREFIER : C. B.
S-a luat în examinare apelul formulat de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P., împotriva sentinței civile nr. 383 din 12 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe intimații C. ANA și P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentantul P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. D., lipsă fiind celelalte părți.
P.edura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.proc. civ.
Reprezentantul P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
C. constată încheiată faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în dezbaterile judiciare orale asupra recursului.
Reprezentantul P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului ca nefondat.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 383 din 12 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul Cluj, a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește solicitarea reclamantei C. Ana de obligare a pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 92.000 EURO, cu titlu de daune morale; a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta C. Ana privind obligarea pârâtului S. R. prin Ministerul
Finanțelor Publice la plata sumei de 92.000 Euro, cu titlu de daune morale că fiind prescrisă, iar pârâtul S. R. a fost obligat la plata în favoarea reclamantei C. Ana a cheltuielilor de judecată în cuantum de 992 lei, reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin sentința penală nr. 567 din data de 17 noiembrie 1950, pronunțată de către fostul Tribunal Militar al orașului S. (Brașov), soțul reclamantei dinprezentul dosar, numitul C. C. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni de închisoare corecțională, 2000 lei amendă penală și 1000 lei cheltuieli de judecată, pentru delictul de uneltire contra ordinei sociale, prev. de art. 209 pct.I Cod penal din 1936 republicat și modificat de DL 8. combinat cu art. 304 , 463 CJM, 65 Cod penal, aspect care de altfel se regăsește și în cuprinsul dosarului existent pe numele acestei persoane la C. N. pentru Studierea Arhivelor Securității.
Prin Deciziile nr.1354/2010 și nr.1358/2010 publicate în MOf al R.iei nr.761 din 15 noiembrie 2010, Curtea Constituțională a R.iei a constatat că dispozițiile art I pct.1 și art.II din Ordonanța de urgență a G. nr.62/2010 pentru modificarea și completarea L. nr.2., precum și dispozițiile art.5 alin.1 lit.a teza întâi sunt neconstituționale.
Curtea Constituțională a reținut că în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - există reglementări paralele, și anume, pe de o parte D. lege nr.118/1990, republicat și Ordonanța de urgență a G. nr. 2. aprobată cu modificări și completări prin L. nr.5., cu modificările și completările ulterioare, iar pe de altă parte L. nr.2.. Potrivit dispozițiilor art.3 alin,1 din L. nr.24/2000 republicată"; Normele de tehnică legislativă sunt obligatorii la elaborarea proiectelor de lege de către G. art.6 alin 1- Conținutul și fundamentarea soluțiilor legislative prevede că reglementările cuprinse în actul normativ trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului roman și cerințele corelării cu ansamblul reglementărilor interne, precum și ale armonizării legislației naționale cu legislația comunitară și cu tratatele internaționale la care R. este parte. Reglementarea critcată nu respectă aceste reguli de tehnică legislativă…iar despăgubirile sunt menite a produce satisfacția morală a recunoașterii faptelor nelegale, a încălcării drepturilor în perioada comunistă, iar nu a compensa în bani suferința persoanelor persecutate În consecință, reglementarea criticată nu a fost temeinic motivată.
A mai reținut Curtea Constituțională că textul legal criticat este prea vag, încalcă și regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice. P. legalității presupune, de asemenea, existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor așa cum reiese din jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului.
După declararea caracterului neconstituțional a dispozițiilor art.5 alin.1 lit. a din L. nr.2. reclamanta și-a precizat acțiunea și pe dispozițiile art.998-999 Cod civil.
Cu privire la incidența în cauză a dispozițiilor art.998-999 Cod civil, tribunalul apreciază că potrivit art.3 alin1 din D. nr.167/1958 acțiunile patrimoniale sunt supuse prescriției de 3 ani.
În cauză, problema care se pune este aceea de a stabili data de la care termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă, tribunalul apreciind că data începerii curgerii este 31 decembrie 1989.
Prin D. nr.33/1989 s-a desființat Departamentul Securității S.ui. Dacă până la acest moment reclamanta nu ar fi îndrăznit să acționeze statul în judecată, din cauza fricii față de organul represiv al Securității, după desființarea acesteia nimic nu ar fi împiedicat-o să introducă o acțiune în justiție împotriva S.ui R. prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect obligarea la daune morale.
În aceste condiții termenul de 3 ani de prescripție a început să curgă de la 31 decembrie 1989 și s-a împlinit la 31 decembrie 1992. De altfel, prinadoptarea D. L. nr.118/1990 și intrarea acestuia în vigoare la 9 aprilie 1990 s-a recunoscut caracterul politic al condamnărilor la care au fost supuse unele persoane în perioada de după 6 martie 1945, perioada detenției fiind considerată vechime în muncă, respectiv 1 an de detenție constituie 1 an și
6 luni vechime în muncă. Totodată, persoanelor condamnate politic li s-a acordat și o îndemnizație lunară de 200 lei/pe an de detenție.
Prin același act normativ foștilor condamnați politic li s-a acordat numeroase alte drepturi ca: scutirea de la plata taxelor și impozitelor, asistență medicală și medicamente gratuite, transport gratuit în mijloacele de transport în comun,etc.
În consecință, neinvocându-se vreun caz de întrerupere a cursului prescripției, tribunalul a apreciat că în temeiul art. 8 alin 1 din D. L.
167/1958, termenul de 3 ani de când reclamanta cunoștea sau trebuia să cunoască prejudiciul și puteau acționa în cunoștință expirase la data promovării prezentei acțiuni.
De altfel, lecturând considerentele Deciziei nr.1358/2010 a Curții
Constituționale, reiese că în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice au fost emise o serie de acte normative, respectiv D. lege nr. 118/1990, republicat și Ordonanța de urgență a G. nr. 2. aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, iar pe de altă parte L. nr.
2..
Instanța a apreciat că nu poate fi admisă opinia conform căreia dreptul la acțiune s-a născut la apariția L. nr. 2. atâta timp cât anterior, prin actele normative invocate, persoanelor condamnate politic li s-a recunoscut dreptul la despăgubiri pentru daunele morale.
În ceea ce privește solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 992 lei reprezentând onorariu de avocat, tribunalul a apreciat că aceasta este întemeiată, argumentul esențial în acordarea în totalitate a cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantei reprezentându-l faptul că ceea ce a generat prezentul litigiu a fost apariția L. 2., prin care unor categorii de persoane în care se încadrează și reclamanții li s-a creat convingerea la nivel intelectiv, volițional a posibilității obținerii unor despăgubiri pentru traumele suferite în perioada regimului comunist, or, ulterior imposibilitatea acordării acestora a fost generată ca urmare a intervenției uneia dintre părțile în litigiu, respectiv pârâtul S. R., prin invocarea și ulterior admiterea excepție de neconstituționalitate a dispozițiilor art.5 alin.1 lit.a teza întâi din L. 2..
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termenul legal, recalificat de instanță în ședința publică din (...) în recurs, solicitând modificarea sentinței atacate în sensul înlăturării obligației de a plăti cheltuielile de judecată.
În motivarea recursului pârâtul a arătat faptul că motivarea instanței de fond este eronată, întrucât chiar dispozițiile legale pe care se întemeiază, L. nr. 2., obligă la plata cheltuielilor de judecată doar în situația căderii în pretenții, doar această situație implicând ideea de culpă procesuală, situație în care pârâtul nu se află.
Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este nefondat și în baza art.312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
Motivul de recurs invocat de pârât vizează cheltuielile de judecată la care a fost obligat prin sentința civilă atacată.
În urma dispariției temeiului legal al acțiunii prin declararea ca neconstituționale a dispozițiilor art. 5 alin. 1 din L. nr. 2., S. este în culpă procesuală, dat fiind că acesta a provocat existența prezentului proces, introducerea acțiunii fiind datorată apariției L. nr. 2., iar dispariția acestui temei legal nu se datorează în nici o măsură reclamanților, ci doar S.ui care trebuie să răspundă pe tărâmul culpei procesuale prin acordarea cheltuielilor de judecată.
Având în vedere că există în mod mai mult decât evident o culpă a legiuitorului care a bulversat din nou sistemul judiciar prin edictarea unui act normativ ce a fost declarat neconstituțional și a născut pentru persoanele ce au formulat acțiuni doar speranțe care s-au dovedit nefondate prin declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale, pe principiul echității, curtea apreciază că statul trebuie să suporte plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.,
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile numărul 383 din 12 aprilie 2011 a T.ui C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER A. A. C. ANA I. I. D. C. C. B.
Red. CAA dact. GC
2 ex/(...)
Jud.primă instanță: A.F.D.
| ← Decizia civilă nr. 2909/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 2011/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
