Decizia civilă nr. 125/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMI.
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR. 125/A/2011
Ședința publică din 17 februarie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I.
GREFIER: C. B.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta V. D., precum și apelul declarat de pârâtul S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 469 din 21 mai
2010 a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr. (...), având ca obiect reparare prejudicii erori judiciare L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta reclamantei apelante, avocat G. A., cu împuternicire avocațială la dosar, reprezentanta P. de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
A.ul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 14 februarie 2011, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtului apelant, note de ședință.
Părțile prezente arată că nu au cereri de formulat în probațiune.
Nefiind alte cereri în probațiune de formulat sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra apelurilor.
Reprezentanta reclamantei solicită admiterea apelului formulat cu cheltuieli de judecată pentru fond și apel.
În ce privește apelul formulat de către pârâtul S. Român prin
Ministerul Finanțelor Publice solicită respingerea acestuia.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea apelului declarat de către reclamantă doar în ce privește acordarea cheltuielilor de judecată pentru fond și apel.
Solicită admiterea apelului declarat de către pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, având în vedere că s-a constatat neconstituționalitatea prevederilor legale ce constituiau temeiul juridical acțiunii, astfel că acțiunea a rămas fără un fundament legal care să permită instanței acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 469 din 21 mai 2010 a Tribunalului C., a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta V. D., în contradictoriu cu S. Român - prin Ministerul Finanțelor Publice și în consecință, s-a constatat caracterul politic al măsurii administrative constând în strămutarea în altă localitate și stabilirea de domiciliu obligatoriu suferit de reclamantă, C. L., C. E. și C. S. prin D. MAI nr. 2. a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei echivalentul în lei, la cursul din ziua plății al sumei de 15.000 Euro și să plătească reclamantei, suma de 800 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin D. MAI nr. 239 /(...) cu privire la familia reclamantei, din care făceau parte C.
L. și C. E. precum și C. S. s-a luat măsura administrativă, privind strămutarea în altă localitate, respectiv în B., jud. Brăila și a fost stabilit domiciliu obligatoriu, și a apreciat că, această măsură se încadrează în dispozițiile art. 3 și 4 din L. 2. și în consecință a constatat caracterul politic al măsurii administrative constând în strămutarea în altă localitate și stabilirea de domiciliu obligatoriu suferit de reclamantă, C. L., C. E. și C. S. prin D. MAI nr. 2..
În atare condiții, instanța a constatat că elementele răspunderii civile delictuale, instituite de dispozițiile art. 998 și urm. C.civ. și ale art. 48 al.3 din Constituția României, impun repararea de către S. roman prin M. F., a pagubelor suferite de reclamantă, ceea ce presupune în principiu, înlăturarea tuturor consecințelor dăunătoare ale acesteia, în scopul repunerii pe cât posibil, în situația anterioară a victimei, în speță a reclamantului.
Însă actualul cadru legislativ și nici chiar normele comunitare, nu prevăd modalitatea concretă de reparare integrală a daunelor morale, fie ele fizice sau psihice, întrucât plata unei sume de bani nu ar putea da o totală satisfacție în materia daunelor morale.
Repararea eventualului prejudiciu, nu poate avea decât un caracter estimativ, lucru explicabil, prin natura neeconomică a respectivelor daune imposibil de a fi echivalate bănesc.
Acordarea unor sume de bani, nu ar putea avea decât un minim caracter compensatoriu de natura a permite victimei a-și alina consecințele faptei ilicite asupra persoanei sale.
Întrucât un astfel de prejudiciu nu poate fi evaluat în mod concret, este necesară o despăgubire compensatorie pentru acest prejudiciu, pentru a procura victimei, o parte din satisfacțiile de ordin moral, susceptibile de a înlocui, valoarea de care a fost privat.
Legiuitorul național, a stabilit două componente, respectiv repararea daunelor materiale și o compensație pentru prejudiciul moral.
În cazul de față, așa cum s-a arătat, reclamantul a beneficiat și beneficiază de dispozițiile unei legi speciale, în temeiul cărei primește o indemnizație materială, care chiar dacă nu este satisfăcătoare, nici nu poate fi apreciată ca fiind derizorie.
Recunoașterea unui drept de despăgubire, poate fi explicat prin voința ca satisfacție oferită să aibă o corespondență cu prejudiciul.
Măsura luată împotriva antecesorilor reclamantei, aceea de condamnare cu caracter politic, poate produce suferințe în toate planurile, moral, social, profesional, să lezeze demnitatea și onorarea, dar și celelalte drepturi nepatrimoniale, ocrotite de lege.
În cauza de față, instanța a avut în vedere, concret, perioada măsurii politice, durata efectivă a executării acesteia, suferințele fizice și psihice rezultate din lipsurile pe care a trebuit să le suporte pe perioada restricției domiciliare în localitatea B. jud. Braila, începând cu data de (...) și până la data de (...) de reclamanta, antecesorii și fratele acesteia, regimul de viață impus, alterarea stării de sănătate, precum și de atitudinea manifestată față de aceștia, ulterior ridicării aceste restricții.
Pe lângă aceste considerente, la stabilirea despăgubirii acordate reclamantei, pentru repararea daunelor morale, pe lângă criteriile obiective, s-a avut în vedere principiul proporționalitățile daunelor în despăgubirea dată, pentru a nu se ajunge în situația îmbogățirii fără justă cauză ceea ce impune statuarea în echitate și într-un cuantum rezonabil.
Nu trebuie ignorat că reclamanta a beneficiat din parte pârâtului de unele măsuri reparatorii prin plata unor sume lunar, în temeiul D.L.1..
De asemenea, având în vedere și jurisprudența C. E., precum și
Normele convenției, regulile de evaluare a prejudiciului moral, trebuie să fie unele care să asigure o satisfacție morală, pe baza unei aprecieri echitabile, a considerat că despăgubirile solicitate de reclamantă în cuantum de
180.000 Euro sunt prea mari.
Față de cele reținute mai sus, față de principiile enunțate și având în vedere jurisprudența I.C.C.J. în materie, instanța a constatat că cererea reclamantei este întemeiată, însă a admis-o numai în parte, tocmai având în vedere consecințele negative, suferite pe plan fizic și psihic, importanța valorilor reale lezate, măsura în care au fost vătămate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute, iar suma de 15.000 Euro, o satisfacție suficientă și echitabilă.
Pe cale de consecință, instanța a admis în parte cererea și a obligat pârâtul să plătească reclamantei echivalentul în lei, la cursul BNR din ziua plății al sumei de 15.000 Euro.
Fiind în culpă procesuală, reclamantul făcând cheltuieli de judecată, cu angajarea unui apărător, ținând cont și de poziția procesuală a pârâtului în temeiul art. 274 C.p.c. a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 800 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta și pârâtul S.
Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Reclamanta a solicitat modificarea în parte a sentinței atacate în sensul de a obliga pârâtul să-i plătească despăgubiri în sumă de 180.000 euro în nume propriu și în calitate de moștenitoare după părinții săi, C. E. și C. L..
În motivarea apelului, reclamanta a arătat că atât ea cât și antecesorii ei au fost victime ale măsurilor administrative abuzive luate de S. Român împotriva lor. Față de prejudiciul suferit, atât în nume propriu, cât și în calitate de descendent a părinților săi, suma acordată de instanță este derizorie. Mai mult, instanța a acordat o sumă unică fără a face diferențiere între cuantumul solicitat în nume propriu și cel în calitate de descendentă după părinții săi. Instanța a pornit și de la o premisă greșită, care, chiar dacă nu este eronată, nu a fost corect aplicată în speță. Astfel, chiar dacă se pornește de la premisa corectă că o sumă de bani nu poate repara integral un prejudiciu moral, instanța de fond ar fi trebuit să aibă în vedere faptulcă, în situația ei și a părinților ei, despăgubirea printr-o sumă de bani pentru prejudiciul moral suferit, este singura cale concretă de a înlătura consecințele dăunătoare ale pagubei suferite, iar cuantumul acestora trebuie calculat tocmai pornind de la premisa că nu există o altă modalitate de reparare a prejudiciului.
Pârâtul S. Român prin M. a solicitat schimbarea sentinței atacate, în principal prin respingerea acțiunii, iar în subsidiar, prin reducerea cuantumului despăgubirilor acordate.
Cu privire la cererea principală, pârâtul a arătat că prejudiciul suferit de reclamantă a fost integral acoperit de S. Român prin drepturile acordate acesteia în temeiul D.ui - lege nr. 1..
Cu privire la cererea subsidiară, pârâtul a arătat că instanța nu a ținut seama de plafonul maxim de despăgubire a persoanelor care au suferit o condamnare politică.
Pârâtul a mai criticat sentința și sub aspectul obligării lui la plata cheltuielilor de judecată, arătând că în sarcina lui nu se poate stabili nici un fel de culpă, împrocesuarea lui fiind obligatorie și expres prevăzută de lege, astfel că nu se impune obligarea lui la plata cheltuielilor de judecată.
Prin întâmpinarea depusă, reclamanta s-a opus admiterii apelului declarat de S. Român, care prin notele de ședință depuse la (...) a solicitat instanței să facă aplicarea deciziei nr. 1. pronunțată de Curtea
Constituțională.
Examinând apelurile declarate, prin prisma motivelor invocate, precum și a celui invocat de instanță din oficiu, raportat la dispozițiile art. 292 alin. 1 și 295 alin. 1 Cod proc.civ., curtea apreciază că apelul reclamantei este nefondat, iar cel al pârâtului este fondat, pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea promovată, reclamanta a solicitat să se constate caracterul politic al măsurii administrative constând în strămutarea în altă localitate și stabilirea de domiciliu obligatoriu, luate împotriva ei și a familiei ei și să i se acorde despăgubiri reprezentând daune morale prevăzute de L. nr. 2., în cuantum de 60.000 euro lei, câte 20.000 euro pentru fiecare parte, respectiv pentru ea, mama și tatăl ei, având în vedere că împotriva lor, a fost luată măsura administrativă cu caracter politic, având ca obiect strămutarea în altă localitate și stabilirea de domiciliu obligatoriu.
Prin decizia nr. 1358/(...), Curtea Constituțională a declarat art. 5 alin. 1 lit. a Teza I din L. nr. 2. ca neconstituțional. La pronunțarea acestei decizii, curtea a reținut următoarele: S. Român a inițiat și adoptat o serie de reglementări pentru repararea suferințelor cauzate de regimul comunist în perioada (...) - (...), prin restituirea bunurilor preluate abuziv iar în măsura în care acest lucru nu este posibil prin acordarea de compensații pentru acestea, prin reabilitarea celor condamnați din motive politice și acordarea de despăgubiri pentru daunele morale și materiale suferite, precum și alte drepturi.
Astfel, în materia restituii bunurilor preluate de S. Român au fost adoptate L. nr. 18/1991, L. nr. 169/1997, L. nr. 1/2000, L. nr. 112/1995, L. nr. 10/2001, L. nr. 247/2005, OUG nr. 83/1999, iar în ce privește reabilitarea persoanelor condamnate politic a fost adoptată OUUG nr.
214/1999. În ce privește acordarea altor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist au fost adoptate o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru persoanele care au avut de suferit din punct de vedere moral și material ca urmare a persecuției politice supuse în regimul comunist cum sunt D.-lege nr. 1., OUG nr. 214/1999 și L. nr. 2..
Scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este acela de a produce o satisfacție de ordin moral, prin însăși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului.
Procedând la analizarea prevederilor actelor normative incidente în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, curtea a constatat că există două norme juridice - art. 4 din D.-lege nr. 1. și art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. - cu aceeași finalitate și anume, acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura comunistă, precum și celor deportate ori ținute în prizonierat. C. a mai reținut că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative. Or, despăgubirile prevăzute de dispozițiile legale criticate, având același scop ca și indemnizația prev. de art. 4 din D.-lege nr. 1. nu pot fi considerate ca atare, că recunoașterea dreptului de a beneficia de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist și moștenitorilor de gradul II încalcă, de asemenea, principiul echității și dreptății.
Evocând practica C.E.D.O. în materie, precum și decizii din jurisprudența C. E. a D. O., curtea reține că în baza art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., persoanele în cauză nu au o „speranță legitimă"; în obținerea despăgubirilor morale și a constatat că acordarea acestor despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici contravine art. 1 alin. 3 din L. fundamentală privind statul de drept, democratic și social, în care dreptatea este valoarea supremă.
Existența celor două reglementări paralele încalcă și principiul unicității reglementării în materie prev. de art. 14 din L. nr. 24/2000 și cel al evitării paralelismelor instituit prin art. 16 din același act normativ.
Admiterea excepției de neconstituționalitate a dispoziției pe care persoanele în cauză și-au fundamentat pretențiile, în timp ce litigiile sunt pendinte, coroborat cu lipsa intervenției Parlamentului (art. 31 alin. 3 din L. nr. 47/1992), are ca și consecință lipsirea de fundament juridic a tuturor acțiunilor întemeiate pe art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., această prevedere încetându-și efectele judiciare, decizia fiind obligatorie și cu efecte „erga omnes";, potrivit art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992.
Termenul de 45 de zile în care Parlamentul sau Guvernul ar fi putut adopta alte dispoziții legale în prezenta materie, compatibile cu Constituția este depășit, situație în care dispozițiile legale declarate neconstituționale au rămas fără efecte juridice.
În ce privește prezenta cauză, instanța va mai analiza și dacă, având în vedere dispozițiile Legii nr. 2. pe perioada cât au fost în vigoare până la declararea lor ca neconstituționale prin decizia nr. 1., reclamanta avea un bun sau o speranță legitimă la acesta, potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1, în sensul jurisprudenței C. E. a D. O., mai ales că reclamanta deține și o hotărâre de primă instanță pronunțată în temeiul acestui act normativ.
Această analiză este necesară pentru a stabili dacă având o speranță legitimă, reclamantei i s-ar cuveni despăgubiri, chiar în condițiile dispariției suportului legal, apelând la dispozițiile art. 1 din Protocolul 1.
Nu se pune problema încălcării dreptului la un bun în sensul art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1, neexistând o speranță legitimă la plata daunelor morale. Aceasta, deoarece deși la un moment dat acestea își aveaufundamentul într-un act normativ în vigoare, respectiv art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., așa cum a reținut Curtea Constituțională în decizia nr.
1358/(...), a existat un alt act normativ, respectiv D.-lege nr. 1., în temeiul căruia puteau fi solicitate astfel de despăgubiri, text ce a rămas în vigoare, motivul admiterii excepției de neconstituționalitate fiind în principal paralelismul legislativ.
Din acest motiv nu se pune nici problema unei eventuale discriminări în sensul Protocolului nr.12, respectiv a aplicării unui tratament juridic inegal unor persoane aflate în situații juridice identice, cu referire la cei care aveau acțiuni pe rol, exercitate în același interval, tocmai pentru că nu a existat timpul necesar cristalizării unei jurisprudențe în temeiul unor hotărâri irevocabile.
În speță nu se poate vorbi nici de încălcarea dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenție, întrucât schimbarea în apel a sentinței pronunțate în prima instanță nu constituie o nerespectare a securității raporturilor juridice, raportat la jurisprudența C. E. a D. O., ea reținându-se doar pentru situațiile în care hotărâri judecătorești irevocabile au fost modificate prin căi extraordinare de atac, ce nu se aflau la dispoziția părților din proces.
Problema retroactivității legii civile în sensul art. 15 alin. 2 din Constituție nu se pune în cauză, întrucât excepția de neconstituționalitate a fost admisă în cursul soluționării procesului și nu după ce hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă. Având în vedere că excepția de neconstituționalitate care poate fi ridicată în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. 1 și 2 din L. nr. 47/1992 de oricare dintre părți, poate fi invocată și în căile de atac, admiterea ei lasă fără suport legal nu doar acțiunea civilă în justiție, ci și hotărârea judecătorească fundamentată în drept pe dispoziția declarată neconstituțională.
Raportat la aceste considerente, curtea apreciază că reclamanta nu este îndreptățită la acordarea unor daune morale pentru repararea prejudiciului suferit de ea și familia ei, ca urmare a strămutării în altă localitate și stabilirea de domiciliu obligatoriu, motiv pentru care în baza ar.
296 alin. 1 Cod proc.civ., va respinge apelul declarat de reclamantă și va admite în parte apelul declarat de pârâtul S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 4. mai 2010 a Tribunalului C., pe care o va schimba parțial, în sensul că va respinge petitul privind acordarea daunelor morale.
Va fi menținută soluția primei instanțe în ce privește constatarea caracterului politic al măsurii administrative luată împotriva reclamantei și antecesorilor ei și cea privind acordarea cheltuielilor de judecată. Aceasta, având în vedere că art. 3 lit. b din L. nr. 2. nu a făcut obiectul excepției de neconstituționalitate, că nu a fost invocată prin apel și că există o culpă procesuală a statului pârât în sensul art. 274 alin. 1 Cod proc.civ., întrucât textul de lege în temeiul căruia reclamantele au exercitat acțiunea a fost declarat neconstituțional, după admiterea acțiunii în primă instanță, iar motivul admiterii apelului a fost doar declararea textului privind plata daunelor morale ca neconstituțional, împrejurare care este imputabilă pârâtului S. R.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge apelul declarat de reclamanta V. D. și admite în parte apelul declarat de pârâtul S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 469 din 21 mai 2010 a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o schimbă parțial, în sensul că respinge petitul privind daunele morale.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
D. este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 17 februarie 2011.
PREȘEDINTE
JUDECĂTOR
GREFIER
A. A. C. ANA I.
C. B.
Red. IA dact. GC
6 ex/(...)
J.primă instanță: D. T.
| ← Decizia civilă nr. 2011/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 2887/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
