Decizia civilă nr. 127/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMI.
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 127/A/2011
Ședința publică din 17 februarie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I.
GREFIER: C. B.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanții P. P., C. I. A., C. R. D., precum și apelul declarat de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 560 din 18 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 2..
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reclamanții P. P. și C. R.
D., asistați de avocat L. Z., care o reprezintă și pe reclamanta C. I. A., cu împuternicire avocațială la dosar, reprezentanta P. de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
A.ul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, părțile prezente arată că nu au cereri de formulat în probațiune.
Nefiind alte cereri în probațiune de formulat sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra apelurilor.
Reprezentanta reclamanților apelanți solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul admiterii în întregime a acțiunii formulate și obligarea pârâtului la plata cuantumului despăgubirilor precum și a cheltuielilor de judecată la fond. S. acordarea cheltuielilor de judecată și în apel având în vedere că acesta a fost promovat anterior pronunțării deciziilor C. C..
În ce privește apelul declarat de către pârâtul S. R. prin Ministerul
Finanțelor Publice, solicită respingerea acestuia.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că este de acord cu admiterea apelului reclamanților doar în ce privește obligarea S.ui R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata cheltuielilor de judecată.
S. admiterea în parte a apelului declarat de către pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, având în vedere că s-a constatat neconstituționalitatea prevederilor legale ce constituiau temeiul juridic al acțiunii, astfel că acțiunea a rămas fără un fundament legal care să permită instanței acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 560 din 18 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții C. R. D., P. P. si C. I. A., în contradictoriu cu S. R. prin M. F. P. și în consecință, pârâtul a fost obligat sa plătească reclamantelor suma de
180.000 lei reprezentând despăgubiri și a fost respinsă cererea reclamanților de obligare a paratului la plata cheltuielilor de judecata.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că C. R. T., antecesorul reclamanților a fost condamnat prin S. penală nr. 334/15 iulie
1954 pronunțată de T. M. T. O., în dosar nr. 378/1954 , la 3 (trei) ani detențiune grea și confiscarea totală a averii personale pentru crimă de activitate intensă contra clasei muncitoare, în baza art. 193 ind. 1 al.2 C.p. fiind eliberat la data de 16 iulie 1954 prin expirarea pedepsei la data condamnării.
Reclamanților nu le-au fost recunoscute drepturile ca beneficiari ai D.
L. nr. 1. și în momentul de față nebeneficiind de aceste drepturi, așa cum reiese din adresa de la dosar.
S-a depus la dosarul cauzei, dosarul fond nr. 40 C. vol. 1 în 12 pagini, de către C.
Condamnarea suferită de reclamant este încadrată și considerată ca fiind o condamnare de drept, în condițiile Legii nr. 2..
Probele testimoniale administrate în cauză, confirmă condițiile grele, în care inculpatul a executat detenția, precum și privațiunile suferite ulterior punerii sale în libertate. În atare condiții, instanța a constatat că elementele răspunderii civile delictuale, instituite de dispozițiile art. 998 și urm. C. civ. și ale art. 48 al.3 din Constituția R.iei, impun repararea de către S. roman prin M. F., a pagubelor suferite de reclamanți, cea ce presupune în principiu, înlăturarea tuturor consecințelor dăunătoare ale acesteia, în scopul repunerii pe cât posibil, în situația anterioară a victimei, în speță a antecesorului reclamanților.
Actualul cadru legislativ și nici chiar normele comunitare, nu prevăd modalitatea concretă de reparare integrală a daunelor morale, fie ele fizice sau psihice, întrucât plata unei sume de bani nu ar putea da o totală satisfacție în materia daunelor morale.
Repararea eventualului prejudiciu, nu poate avea decât un caracter estimativ, lucru explicabil, prin natura neeconomică a respectivelor daune imposibil de a fi echivalate bănesc.
Acordarea unor sume de bani, nu ar putea avea decât un minim caracter compensatoriu de natura a permite victimei a-și alina consecințele faptei ilicite asupra persoanei sale.
Întrucât un astfel de prejudiciu nu poate fi evaluat în mod concret, este necesară o despăgubire compensatorie pentru acest prejudiciu, pentrua procura victimei, o parte din satisfacțiile de ordin moral, succeptibile de a înlocui, valoarea de care a fost privat.
Legiuitorul național, a stabilit două componente, respectiv repararea daunelor materiale și o compensație pentru prejudiciul moral.
Recunoașterea unui drept de despăgubire, poate fi explicat prin voința ca satisfacție oferită să aibă o corespondență cu prejudiciul.
Măsura luată împotriva antecesorului reclamanților, aceea de condamnare cu caracter politic, poate produce suferințe în toate planurile, moral, social, profesional, să lezeze demnitatea și onorarea, dar și celelalte drepturi nepatrimoniale, ocrotite de lege.
La stabilirea cuantumului despăgubirilor, instanța a avut în vedere perioada condamnării, durata efectivă a executării pedepsei, suferințele fizice și psihice rezultate din lipsurile pe care a trebuit să le suporte numitul C. R. T. în regimul de detenție, alterarea stării de sănătate, precum și de atitudinea manifestată de acesta, ulterior punerii în libertate, precum și principiul proporționalității daunelor în despăgubirea dată, pentru a nu se ajunge în situația îmbogățirii fără justă cauză ceea ce impune statuarea în echitate și într-un cuantum rezonabil, cât și jurisprudența C. E., precum și Normele convenției, regulile de evaluare a prejudiciului moral trebuie să fie unele care să asigure o satisfacție morală, pe baza unei aprecieri echitabile.
Față de cele reținute mai sus, față de principiile enunțate și având în vedere jurisprudența I.C.C.J. în materie, instanța a constatat că cererea reclamanților este întemeiată, însă numai în parte, tocmai având în vedere consecințele negative, suferite pe plan fizic și psihic, importanța valorilor reale lezate, măsura în care au fost vătămate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute, iar suma de 180.000 lei, a considerat că reprezintă o satisfacție suficientă și echitabilă.
Instanța a respins cererea reclamanților de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ca nedovedită.
Împotriva acestei decizii au declarat apel în termenul legal reclamanții și pârâtul S. R. prin M. F.
Reclamanții au solicitat schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii în întregime a acțiunii și obligarea pârâtului la plata sumei de 630.000 lei daune morale și cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului reclamanții au criticat sentința instanței de fond pentru netemeinicie și neegalitate, atât sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate, cât și în ce privește respingerea ca nedovedită a cererii de obligare a pârâtului la plata cheltuieli de judecată.
Cu privire la cuantumul despăgubirilor solicitate, reclamanții au arătat că instanța trebuia să țină seama de faptul că antecesorul lor a suferit o condamnare politică, că perioada detenției a durat 3 ani și 5 luni, că prin probele administrate în cauză s-au dovedit condițiile inumane de anchetă, detenție și de muncă la canal, precum și repercursiunile condamnării ulterioare eliberării.
Față de toate aceste elemente instanța de fond trebuia să admită în întregime acțiunea așa cum cere de altfel L. nr. 2., act normativ care a urmărit repararea integrală a prejudiciului cauzat acestor condamnați și familiilor lor.
În ce privește respingerea cererii de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, reclamanții au arătat că instanța de fond nu a
ținut seama de chitanța depusă la dosar, chitanță cu care a dovedit cuantumul acestor cheltuieli.
Pârâtul S. R. a solicitat în principal schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii și în subsidiar, reducerea cuantumului despăgubirilor.
La (...) pârâtul S. R. a solicitat instanței ca la soluția ce o va pronunța să țină seama de dispozițiile deciziei nr. 1358/(...) C. C. și în consecință, să schimbe sentința atacată în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
Examinând apelurile declarate, prin prisma motivelor invocate, precum și a celui invocat de instanță din oficiu, raportat la dispozițiile art. 292 alin. 1 și 295 alin. 1 Cod proc.civ., curtea apreciază că apelul reclamanților este întemeiat în parte, iar cel al pârâtului este fondat, pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea promovată, reclamanții au solicitat obligarea S.ui R. la plata daunelor morale în cuantum de 630.000 lei în temeiul art. 5 alin. 1 din L. nr. 2., ca urmare a condamnării antecesorului lor Chitorean I., prin sentința penală nr. 334/1954 la pedeapsa de 3 ani detențiune grea și confiscarea averii pentru săvârșirea infracțiunii de crimă de activitate intensă contra clasei muncitoare.
Prin decizia nr. 1358/(...), Curtea Constituțională a declarat art. 5 alin. 1 lit. a Teza I din L. nr. 2. ca neconstituțional. La pronunțarea acestei decizii, curtea a reținut următoarele: S. R. a inițiat și adoptat o serie de reglementări pentru repararea suferințelor cauzate de regimul comunist în perioada (...) - (...), prin restituirea bunurilor preluate abuziv iar în măsura în care acest lucru nu este posibil prin acordarea de compensații pentru acestea, prin reabilitarea celor condamnați din motive politice și acordarea de despăgubiri pentru daunele morale și materiale suferite, precum și alte drepturi.
Astfel, în materia restituii bunurilor preluate de S. R. au fost adoptate
L. nr. 18/1991, L. nr. 169/1997, L. nr. 1/2000, L. nr. 112/1995, L. nr.
10/2001, L. nr. 247/2005, OUG nr. 83/1999, iar în ce privește reabilitarea persoanelor condamnate politic a fost adoptată OUUG nr. 214/1999. În ce privește acordarea altor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist au fost adoptate o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru persoanele care au avut de suferit din punct de vedere moral și material ca urmare a persecuției politice supuse în regimul comunist cum sunt D.-lege nr. 1., OUG nr. 214/1999 și L. nr. 2..
Scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este acela de a produce o satisfacție de ordin moral, prin însăși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului.
Procedând la analizarea prevederilor actelor normative incidente în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, curtea a constatat că există două norme juridice - art. 4 din D.-lege nr. 1. și art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. - cu aceeași finalitate și anume, acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura comunistă, precum și celor deportate ori ținute în prizonierat. C. a mai reținut că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative. Or, despăgubirile prevăzute de dispozițiile legale criticate, având același scop ca și indemnizația prev. de art. 4 din D.-lege nr. 1. nu pot fi considerate ca atare, că recunoașterea dreptului de a beneficia de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist șimoștenitorilor de gradul II încalcă, de asemenea, principiul echității și dreptății.
Evocând practica C.E.D.O. în materie, precum și decizii din jurisprudența C. E. a D. O., curtea reține că în baza art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., persoanele în cauză nu au o „speranță legitimă"; în obținerea despăgubirilor morale și a constatat că acordarea acestor despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici contravine art. 1 alin. 3 din L. fundamentală privind statul de drept, democratic și social, în care dreptatea este valoarea supremă.
Existența celor două reglementări paralele încalcă și principiul unicității reglementării în materie prev. de art. 14 din L. nr. 24/2000 și cel al evitării paralelismelor instituit prin art. 16 din același act normativ.
Admiterea excepției de neconstituționalitate a dispoziției pe care persoanele în cauză și-au fundamentat pretențiile, în timp ce litigiile sunt pendinte, coroborat cu lipsa intervenției Parlamentului (art. 31 alin. 3 din L. nr. 47/1992), are ca și consecință lipsirea de fundament juridic a tuturor acțiunilor întemeiate pe art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., această prevedere încetându-și efectele judiciare, decizia fiind obligatorie și cu efecte „erga omnes";, potrivit art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992.
Termenul de 45 de zile în care Parlamentul sau Guvernul ar fi putut adopta alte dispoziții legale în prezenta materie, compatibile cu Constituția este depășit, situație în care dispozițiile legale declarate neconstituționale au rămas fără efecte juridice.
În ce privește prezenta cauză, instanța va mai analiza și dacă, având în vedere dispozițiile Legii nr. 2. pe perioada cât au fost în vigoare până la declararea lor ca neconstituționale prin decizia nr. 1., reclamanții aveau un bun sau o speranță legitimă la acesta, potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1, în sensul jurisprudenței C. E. a D. O., mai ales că reclamanții dețin și o hotărâre de primă instanță pronunțată în temeiul acestui act normativ.
Această analiză este necesară pentru a stabili dacă având o speranță legitimă, reclamanților i s-ar cuveni despăgubiri, chiar în condițiile dispariției suportului legal, apelând la dispozițiile art. 1 din Protocolul 1.
Nu se pune problema încălcării dreptului la un bun în sensul art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1, neexistând o speranță legitimă la plata daunelor morale. Aceasta, deoarece deși la un moment dat acestea își aveau fundamentul într-un act normativ în vigoare, respectiv art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., așa cum a reținut Curtea Constituțională în decizia nr.
1358/(...), a existat un alt act normativ, respectiv D.-lege nr. 1., în temeiul căruia puteau fi solicitate astfel de despăgubiri, text ce a rămas în vigoare, motivul admiterii excepției de neconstituționalitate fiind în principal paralelismul legislativ.
Din acest motiv nu se pune nici problema unei eventuale discriminări în sensul Protocolului nr.12, respectiv a aplicării unui tratament juridic inegal unor persoane aflate în situații juridice identice, cu referire la cei care aveau acțiuni pe rol, exercitate în același interval, tocmai pentru că nu a existat timpul necesar cristalizării unei jurisprudențe în temeiul unor hotărâri irevocabile.
În speță nu se poate vorbi nici de încălcarea dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenție, întrucât schimbarea în apel a sentinței pronunțate în prima instanță nu constituie o nerespectare a securității raporturilor juridice, raportat la jurisprudența C. E. a D. O., ea reținându-se doar pentru situațiile în care hotărâri judecătorești irevocabileau fost modificate prin căi extraordinare de atac, ce nu se aflau la dispoziția părților din proces.
Problema retroactivității legii civile în sensul art. 15 alin. 2 din
Constituție nu se pune în cauză, întrucât excepția de neconstituționalitate a fost admisă în cursul soluționării procesului și nu după ce hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă. Având în vedere că excepția de neconstituționalitate care poate fi ridicată în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. 1 și 2 din L. nr. 47/1992 de oricare dintre părți, poate fi invocată și în căile de atac, admiterea ei lasă fără suport legal nu doar acțiunea civilă în justiție, ci și hotărârea judecătorească fundamentată în drept pe dispoziția declarată neconstituțională.
Raportat la aceste considerente, curtea apreciază că reclamanții nu sunt îndreptățiți la acordarea unor daune morale pentru repararea prejudiciului suferit ca urmare a condamnării antecesorului lor, motiv pentru care în baza ar. 296 alin. 1 Cod proc.civ., va respinge apelul declarat de reclamanți cu privire la acest petit și va admite apelul declarat de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.
5. iunie 2010 a T.ui C., pe care o va schimba, în sensul că va respinge acțiunea formulată de reclamanți împotriva S.ui R. pentru obligarea acestuia la plata daunelor morale, în temeiul Legii nr. 2..
A.ul declarat de reclamanți va fi admis în parte cu privire la obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată la instanța de fond în cuantum de 1240 lei. Aceasta, pentru că acțiunea a fost promovată de reclamanți înaintea de admiterea excepției de neconstituționalitate prin decizia nr. 1. a
C. C., astfel că S. R. se află în culpă procesuală iar reclamanții au făcut dovada cheltuielilor prin chitanța depusă la dosar la fila 17.
În ce privește cererea reclamanților apelanți la obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în apel, curtea o va respinge, având în vedere că apelul a fost exercitat după intrarea în vigoare a deciziei nr. 1. a C. C., astfel că S. R. nu se află în culpă procesuală în sensul art. 274 Cod proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite în parte apelul declarat de reclamanții P. P., C. I. A., C. R. D. și cel declarat de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 560 din 18 iunie 2010 a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o schimbă, în sensul că respinge petitul privind daunele morale.
Obligă pârâtul la 1240 lei cheltuieli de judecată în primă instanță.
Respinge cererea apelanților reclamanți privind acordarea cheltuielilor de judecată în apel.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 17 februarie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
A. A. C. ANA I. C. B.
Red. IA dact. GC
8 ex/(...)
J.primă instanță: D.T.
| ← Decizia civilă nr. 1955/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 838/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
