Decizia civilă nr. 3177/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA C.Ă NR. 3177/R/2011
Ședința publică din 23 septembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-D. C. JUDECĂTORI: A.-A. P.
C.-M. CONȚ
GREFIER: S.-D. G.
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul G. F. P. F. și, respectiv, de pârâta C. C., împotriva deciziei civile nr. 1./(...) a T. C., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâta intimată C. A., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul reclamantului recurent, avocat D. I. și reprezentanta pârâtei recurente, avocat B. M. E., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind reclamantul personal, pârâta recurentă personal și pârâta intimată personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, atât reprezentantul reclamantului recurent cât și reprezentanta pârâtei recurente, fac dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 2946,71 lei și a timbrului judiciar în sumă de 5 lei datorată în recurs atât de reclamantul recurent cât și de pârâta recurentă potrivit chitanțelor aflate la fila 52, respectiv 53 din dosar, recursurile fiind astfel legal timbrate.
T. reprezentantul reclamantului recurent depune la dosar în copie certificată, factura seria S. număr 6588221 din (...) privind plata onorariului avocațial și extrasul de cont din (...).
Reprezentanta pârâtei recurente, doamna avocat B. M., învederează instanței că recurentul nu trebuia să achite taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar aferent întrucât nu a formulat recurs.
Instanța învederează acesteia faptul că reclamantul recurent a formulat recurs în cauză, reprezentanta pârâtei recurente precizând că nu a primit motivele de recurs.
Instanța prezintă spre vedere reprezentantei pârâtei recurente dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu pârâta recurentă C. C., pentru termenul din 1 iulie 2011, din care rezultă faptul că au fost comunicate acesteia motivele de recurs formulate de G. F., la adresa din C.-N., str. T. Moșoiu, nr.50, apt.12 - la av. H. R., menționându-se pe citație: „cu motive de recurs G. F..
Reprezentanta pârâtei recurente declară că probabil se va înscrie în fals cu privire la acest aspect, întrucât nu i-au parvenit motivele de recurs ale reclamantului.
Reprezentantul reclamantului recurent precizează că nu este necesară înscrierea în fals cu privire la acest aspect, înțelegând să pună la dispoziția reprezentantei pârâtei recurente un exemplar din motivele de recurs.
Curtea, după deliberare, lasă cauza la a doua strigare, pentru a-i da posibilitate reprezentantei pârâtei recurente de a studia de la dosar motivele de recurs formulate de reclamantul recurent G. F. P. Fluvio.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul reclamantului recurent, avocat D. I. și reprezentanta pârâtei recurente, avocat B. M. E., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind părțile personal.
Reprezentanta pârâtei recurente depune la dosar, în traducere, concluziile unui raport grafologic întocmit în I. și traducerea încheierii de ședință din 30 martie 2011, solicitând instanței a primi la dosar aceste înscrisuri probatorii, solicitând amânarea cauzei și acordarea unui termen după data de 1 octombrie 2011, pentru a depune la dosar părerea expertului consultant cu privire la acest raport de expertiză întocmit în jurisdicția din I., urmând ca acesta să fie însușit sau respins de consultantul tehnic numit de magistratul din I..
Cu privire la cererea formulată, reprezentantul reclamantului recurent apreciază că aceste înscrisuri nu pot fi primite la dosar, concluziile expertului tehnic urmând să fie însușite sau nu, în cauză neputând fi discutate elementele de temeinicie sau de netemeinicie a probei respective.
Cu privire la cererea de amânare, apreciază că proba însușită sau nu de consultantul tehnic poate avea o valoare juridică, însă nu se știe când va avea loc această asumare de către judecătorul italian.
Apreciază că în jurisdicția română opinia consultantului de specialitate din jurisdicția italiană rămâne cu valoare exclusivă de înscris.
Reprezentanta pârâtei recurente apreciază că opinia expertului specialist din I. va permite o verificare a tuturor probelor depuse la dosar.
Curtea, după deliberare, respinge cererea formulată de reprezentanta pârâtei recurente, privind completarea probelor cu înscrisuri, dat fiind faptul că aceste înscrisuri se referă la o expertiză efectuată într-o jurisdicție străină, iar acestea nu pot să interfereze în jurisdicția română, în recurs nefiind posibil a se reaprecia starea de fapt prin discutarea ori rediscutarea raportului de expertiză deja efectuat, motiv pentru care respinge cererea de amânare, apreciind că se tinde practic la o reanalizare a probei deja administrate în cauză.
Nefiind de formulat alte cereri, de invocat alte excepții ori chestiuni prealabile, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursurilor, învederând reprezentanților celor două părți că în recurs nu pot fi invocate motive de netemeinicie, vizând reaprecierea stării de fapt ori a probelor, astfel de motive fiind inadmisibile.
Reprezentanta pârâtei recurente arată că motivele de recurs prin care se fac trimiteri la martori, înscrisuri, etc. sunt de nelegalitate, iar nu de netemeinicie.
Reprezentanta pârâtei recurente susține recursul formulat, solicitând admiterea lui astfel cum a fost formulat, susținând, exhaustiv și pe larg, oral motivele de recurs depuse în scris la dosar, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul obligării intimatei - pârâte
C. A. la a restitui în solidar cu pârâta C. C. suma de 63.772 euro, cu titlu de împrumut, respectiv, modificarea hotărârii atacate în sensul înlăturării dispoziției accesorii de obligare a reclamantului recurent la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 6000 lei în favoarea pârâtei intimate C. A., cu cheltuieli de judecată, solicitând amânarea pronunțării pentru depunerea la dosar a concluziilor scrise în sensul detalierii aspectelor privind raportul de expertiză.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită respingerea recursului formulat de reclamantul recurent.
Curtea, după deliberare, respinge cererea formulată de reprezentantul reclamantului recurent pentru amânarea pronunțării și reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sen tinț a c iv il ă nr . 9176/(...) a J. C. -N. pronunț ată în dos ar nr. (...) , a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul F. G. în contradictoriu cu intimatele C. C., C. A., având ca obiect pretenții, respectiv, constatarea încheierii între reclamant și pârâte a unui contract deîmprumut având ca obiect suma de cel puțin 63.772 Euro; obligarea pârâtelor la restituirea către reclamant a acestor sume; cu cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că în perioada 2001-2006 reclamantul F. G. a virat pârâtelor C. C. și C. A. suma de 29.200 euro, respectiv 34.572 euro în mai multe tranșe, sume pe care reclamantul pretinde că le-a împrumutat pârâtelor, iar pârâta C. C. pretinde că aceste sume reprezintă contravaloarea serviciilor de traduceri efectuate în beneficiul reclamantului.
Ca atare, raportat la dispozițiile art. 1169 Cod civil, reclamantul avea obligația de a face dovada susținerilor sale, respectiv de a face dovada unui raport juridic de împrumut între el și pârâte.
Potrivit art. 1191 cod civil „. actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depășește suma de 250 lei, chiar pentru depozit voluntar, nu se poate face decât sau prin act autentic, sau prin act sub semnătura privată. Nu se va primi niciodată o dovada prin martori, în contra sau peste ceea ce cuprinde actul, nici despre ceea ce se pretinde ca s-ar fi zis înaintea, la timpul sau în urma confecționării actului, chiar cu privire la o suma sau valoare ce nu depășește 250 lei"
De la regulile restrictive prevăzute de art. 1191 Cod civil există însă și unele excepții, caz în care proba cu martori devine admisibilă, indiferent de valoarea obiectului juridic.
Din susținerile reclamatului s-ar deduce existența unei cauze de imposibilitate morală de preconstituire a probei scrise, respectiv relația foarte apropiată care ar exista între el și pârâte. De asemenea, reclamantul a depus în probațiune înscrisul pe care acesta a susținut că provine de la reclamantă, înscris preconstituit la 28 noiembrie 2002 la B. și care acesta susține că a fost semnat de către reclamantă, înscris pe care aceasta din urmă la contestat.
În ceea ce privește acest înscris, instanța reține că potrivit concluziilor expertului criminalist dr. Sorin Alămoreanu, „actul redactat în limba italiană, datat „B., (...)" nu a fost semnat de către titulara C. C.". Având în vedere concluziile certe ale raportului de expertiză instanța urmează a înlătura acest înscris din ansamblul probelor administrate.
Instanța a mai reținut că raportat la concluziile certe ale raportului de expertiză nu a considerat că se impune efectuarea unei noi expertize judiciare, în același scop, cerere formulată de către reclamant, din cuprinsul raportului nereieșind nici o urmă de îndoială de natură a duce , conform art. 212 Cod procedură civilă, motiv pentru care această cerere a și fost respinsă.
În ceea ce privește imposibilitatea morală de preconstituire a unui înscris, instanța a reținut că această susținere nu este confirmată de probatoriul administrat în cauză, nici unul din martorii propuși de reclamant neconfirmând faptul că părțile s-au gospodărit împreună sau a existenței vreunei relații foarte strânse între acestea. A. martorul L. D. a arătat că în perioada 1999 - 2003 i-a văzut pe reclamant și pe pârâta C. C. de aproximativ 4-5 ori în diverse localuri luând masa, astfel că instanța consideră că raportat la frecvența contactelor pe care acesta le-a avut cu părțile să ajungă la concluzia existenței unor relații foarte apropiate între acestea de natură a duce la o imposibilitate morală de preconstituire a unui înscris. De asemenea existența acestui impediment nu se desprinde nici din declarația martorului B. E., care i-a văzut cam o dată pe lună pe părți în localul acestuia din Aranca (filele 80-81). De asemenea, pârâtele, la interogator, au arătat că nu erau în relații foarte apropiate cu reclamantul, între aceștia existând doar raporturi întâmplătoare care nu sunt de natură a crea cel puțin aparența unei imposibilități morale de preconstituire a unui înscris, raportat și la cuantumul sumei solicitate de către reclamant.
În lumina prevederilor art. 1191 Cod civil pentru dovada actelor juridice al căror cuantum depășește 250 lei nu este admisibilă proba cu martori, dispoziție care se explică prin dorința legiuitorului de a obliga părțile care încheie acte juridice să își preconstituie probe care să asigure certitudinea și stabilitatea raporturilor juridice pe care le inițiază.
În ceea ce privește excepțiile posibile de la această regulă doar două ar fi aplicabile, respectiv, convenția părților privind admisibilitatea probei cu martori și imposibilitatea morală de a preconstitui un înscris. Având în vedere că prin întâmpinarea formulată în cauză pârâtele s-au opus administrării probelor testimoniale, iar din declarațiile martorilor și interogatoriul pârâtelor nu a reieșit nici imposibilitatea morală de a preconstitui un înscris, instanța urmează, în temeiul art. 1191 Cod civil, a respins ca netemeinică cererea formulată de către reclamantul F. G. în contradictoriu cu pârâtele C. C. și C. A., din actele administrate în cauză și admisibile prin raport cu dispozițiile art. 1191 și art. 1195 Cod civil.
Împ o tr iv a aces te i se n tințe a decl ar at ap el, în ter me n leg al, r ecl aman tul
F. G., solicitând admiterea acțiunii sale astfel cum a fost formulată.
T ribun alul Clu j, pr in dec iz ia c iv il ă nr. 12 3/(...), pronunț ată în dos ar nr. (...), a admis apelul reclamantului, a schimbat în tot sentința apelată, în sensul admiterii acțiunii reclamantului astfel cum a fost formulată, obligând totodată pârâtele intimate la plata sumei de 12.975, 3 lei cheltuieli dejudecată în fond și apel.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că apelantul și-a întemeiat cererea sa pe un înscris sub semnătură privată, preconstituit la (...) la B., I., care afirmativ provine de la intimata C. C. și în conformitate cu care aceasta ar fi recunoscut că a primit sumele transferate prin W. U. cu titlu de împrumut de la apelantul reclamant, scopul fiind achiziționarea unui imobil din Perugia, str. Adriatica, nr. 79 I., renovarea imobilului din str. Berind, nr. 60, localitatea B. -. N. și cumpărarea și renovarea imobilelor din str. R. nr. 1 C. N., ce se află în proprietatea sa și a familiei sale.
În cuprinsul acestui înscris intimata s-a mai obligat să restituie sumele primite ca împrumut de la domnul G. F. F. până la data de 1 iulie
2006.
A., a mai înțeles apelantul să depună extrasele de cont prin sistemul W. U. cu care a înțeles să facă dovada transferurilor bancare a sumelor de bani pretinse către intimate.
T., față de faptul că intimatele au contestat înscrisul sub semnătură privată încheiat la B.-I., a înțeles, ca în condițiile art. 1197 Cod C. - 1198
Cod C. să se prevaleze de imposibilitatea morală de a preconstitui un înscris, raportat la relațiile intime care au existat între el și intimata C. C., și în acest sens a solicitat proba cu martori.
T. a analizat teza probatorie a apelantului, atât în raport de susținerile sale cât și în raport de apărările intimatelor.
În primul rând s-a reținut faptul că ceea ce rezultă cu certitudine din extrasele de cont depuse prin sistemul W. U. este că intimatele au primit în contul lor suma de 63.772 Euro de la apelant, fapt necontestat de intimate, aspect care rezultă din cuprinsul întâmpinării depuse de către acestea, în care se afirmă fără urmă de echivoc cum că recunosc primirea acestor sume, însă evident invocă o altă cauză a primirii acestora decât raportul juridic invocat de apelant.
A., s-a mai reținut că apelantul a reușit în apel să-și îndeplinească și obligațiile prevăzute de art. 1169 Cod C., respectiv a făcut dovada unui raport juridic de împrumut între el și pârâte.
A., dacă la fond, din raportul de expertiză grafică efectuat de L. I. de E. C. C. a rezultat faptul că actul redactat în limba italiană, datat B., (...) nu a fost semnat de titulara C. C.(conținutul acestuia fiind descris mai sus), în apel s-a dispus efectuarea unei contraexpertize de către I. N. de E. C. B., expertiză care a fost efectuată într-o comisie de trei experți și ale cărei concluzii sunt opuse celei efectuate la C. și anume că semnătura de pe înscrisul anterior menționat îi aparține intimatei C. C.
T. a apreciat ca si concludentă și pertinentă contraexpertiza efectuată de către I. deoarece pentru a se efectua această expertiză, comisia de trei experți, pe lângă actele care le-au fost puse deja la dispoziție și care se aflau în primul raport de expertiză, au înțeles să procedeze și la ridicarea de probegrafice de la intimata C. C. pe trei file, constând în grafisme după dictare și semnături.
Această ultimă expertiză a arătat faptul că examinându-se întregul material de comparație s-a ajuns la concluzia că semnătura în litigiu față de grafismele necontestate ale intimatei C. C., evidențiază asemănări în ceea ce privește nivelul evolutiv , dinamica redării, coordonarea mișcărilor inscriptorii continuitatea traseelor, înclinarea, dimensiunea și raporturile poziționale dintre componente precum și asemănări referitoare la orientarea liniei de bază și la ghirlandarea construcțiilor.
În concluzie, s-a opinat că grafismul folosit în loc de semnătură pe actul în litigiu nu reprezintă semnătura uzuală a titularei ci este un „hibrid"; între scriere și subscriere, iar în acest context elementele individualizatoare, descrise mai sus, sunt de natură a conduce la identificarea autorului grafismului în litigiu în persoana intimatei C. C.
Ca și o primă concluzie, tribunalul a apreciat că apelantul a dovedit că există un început de dovadă scrisă din care rezultă existența contractului de împrumut dintre acesta și intimate.
A., tribunalul a mai reținut faptul că în prezenta cale de atac apelantul F. G. a dovedit cu probe testimoniale și relațiile extrem de apropiate între el și intimata C. C., aspect care l-a determinat pe acesta să acorde acest împrumut destul de consistent. A., în apel au fost audiați martorii I. E. M. și G. V., propuși de apelant, din declarațiile cărora a rezultat faptul că aceștia i-au văzut împreună pe F. G. și C. C. din 1998-
2005 în I., aceștia locuind împreună în casa d-nului G. din F. ale Serio, B.. Relația acestora a fost una amoroasă, care urma să se finalizeze printr-o căsnicie și întemeierea unei familii. Intimata C. C. a fost percepută de martorul G. V. ca stăpâna casei apelantului, fapt confirmat și de celălalt martor, vizitele martorilor în casa apelantului fiind frecvente, de câteva ori pe săptămână și week-enduri petrecute împreună, când a fost cazul. Martorii au mai relatat că intimata C. C. era percepută ca doamna G., aceasta locuind în aceeași casă și cu familia extinsă a apelantului, respectiv cu părinții acestuia.
În acest context, martorii apelantului au dat detalii extrem de precise legate de sumele de bani care știu că au fost trimise de apelant intimatei în
R., când ea nu era în I. sau mamei acesteia, în R., când intimata C. C. era în
I.. În acest sens, martorul G. V. a arătat faptul că au fost dăți când l-a însoțit pe G. la bancă să trimită bani prin W. U. intimatei C. C., la rândul său martorul trimițând și el bani soției sale din R.. Martorii au mai precizat faptul că aceste sume de bani știau că au fost trimise pentru ca intimata C. C. să aibă casă unde să locuiască când vine în R. împreună cu apelantul și totodată pentru a-și păstra relațiile cu familia de origine din R..
În aprecierea martorului I. E., chiar dacă intimata s-a căsătorit în anul
2001 cu o altă persoană, aceasta a putut să ducă o dublă viață, atât cu soțul cât și cu apelantul, deoarece intimata a urmat cursurile unei școli de cosmetică în A., I., care se afla la distanță mare de B. și este posibil ca atunci când declara că pleacă la școală în A., să fi fost cu altă persoană.
T. a apreciat ca și concludente aceste probe testimoniale în dovedirea relațiilor care au existat între apelant și intimată, relații care au justificat acordarea unui împrumut într-o sumă așa de mare intimatelor.
În ceea ce privește proba testimonială încuviințată la cererea intimatelor, respectiv declarația martorilor H. B. A. și Z. F., tribunalul a reținut că acestea nu sunt concludente deoarece, spre exemplu, martora H. a declarat că i-a văzut în perioada 1998 -2000 pe apelant și intimata C. C. doar de 4-5 ori la barul pe care îl deținea în Brescia, iar martorul Z. a arătat că nu îl cunoaște pe F. G. ci doar pe soțul intimatei C. C., și că i-a vizitat pe aceasta și pe soțul său la diferite ocazii sau la sfârșit de săptămână.
Punând în balanță declarațiile martorilor apelantului cu cele ale martorilor intimatei tribunalul a reținut că primele sunt extrem de detaliate, precise, cu date certe și care se coroborează cu extrasele de cont de la W. U., pe când ultimele declarații de martori relatează la modul general anumite evenimente sociale, de genul petrecerea timpului de către intimată în anumite ocazii cu soțul său, care însă nu excludea, în opinia instanței, și relația amoroasă dintre aceasta și apelant.
Mai apoi, s-a mai reținut că intimata invocă în cadrul întâmpinării faptul că a primit împreună cu mama sa suma de 63.772 Euro în urma prestării serviciilor de traducere din limba italiană în limba română către apelant.
În opinia tribunalului această apărare este cel puțin hilară, în condițiile în care intimata C. C. nu a făcut dovada că ar deține o autorizație de traducător, că a emis chitanțe pentru sumele încasate, că este persoană fizică autorizată în acest sens și că evident, ar exista aceste traduceri prin înscrisuri care să le depună la dosar. T., intimata nu a înțeles să explice noțiunea de traducere orală, în condițiile în care este de notorietate că traducătorii prestează această muncă în scris, în birouri de traducător autorizate.
Pe de altă parte, a primi suma de 63.772 Euro pentru niște traduceri pare a fi, puțin spus, exagerat în condițiile în care pentru traducerea unei pagini dintr-o limbă străină în limba română ori invers se percepe o taxă de aproximativ 25 lei, ceea ce însemnă că intimata ar fi trebuit să traducă aproape zece mii de pagini, pagini, care nu există.
Împotriva decizii nr. 123/A/(...) a T. C., au declarat recurs pârâtele C. C.
ș i C. A. , solicitând admiterea recursului și modificarea deciziei recurate, însensul respingerii apelului reclamantului, cu consecința menținerii sentinței fondului.
În subsidiar, pârâtele au solicitat, în temeiul art. 312 alin. 1 combinat cu alin. 5 C., trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, cu cheltuieli de judecată.
Cur te a de A. C., pr in dec iz ia c iv il ă nr. 2929/R/(...), pronunț ată în dos ar nr. (...), a admis recursul pârâtelor, a casat în întregime decizia recurată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la același tribunal, motivat pe următoarele considerente:
„Reclamantul F. G. și-a întemeiat acțiunea pe un înscris sub semnătură privată preconstituit în (...) la B.
În acest înscris se menționează că, C. C. a primit sumele transferate prin W. U. cu titlu de împrumut de la reclamant F. G. și s-a obligat să le restituie până la data de 1 iulie 2006.
Având în vedere acest înscris și sumele transferate în favoarea pârâtelor C. C. și C. A., tribunalul le-a obligat pe amândouă, în solidar, la plata sumei de 63.772 E.
Din înscrisurile care atestă suma de bani transferată pe numele pârâtelor C. C. și C. A. prin W. U. rezultă că din (...) până în (...) s-au transferat diverse sume de bani Aceste sume au fost trimise de la G. F. (f. 7,11,12,13, f. 14, 15, 16, 18, 20, 24, 25, 26, 27-32) și G. F. P. (f. 7, f. 8, f.
9, f. 11).
Deși există două persoane care au trimis sume de bani, instanța de apel nu a stabilit (fiind vorba de aceste nume și prenume diferite) cine este G. F. P. și ce raporturi juridice există între acesta, reclamant și pârâte. În acest context a admis acțiunea obligând pârâtele să-i restituie reclamantului suma solicitată de acesta deși nu el a făcut toate transferurile bancare în favoarea pârâtelor A., între reclamant și pârâte nu există nici un contract de împrumut sau mai multe care să dovedească raporturile juridice dintre aceștia.
Din probele testimoniale administrate tribunalul a reținut că reclamantul ar fi fost în relații de prietenie cu pârâta C. C. în perioada 1998
- 2005 (f. 62) sau (1998 - 2002), însă martorii audiați nu au putut da nici o informație cu privire la suma împrumutată, dacă a fost un singur împrumut sau mai multe.
Mai mult, instanța de apel deși a apreciat că relația de prietenie dintre reclamant și pârâta C. C. face posibilă aplicarea excepției de la regula stabilită în art. 1191 C.civil - respectiv imposibilitatea morală de a se preconstitui înscrisul constatator al împrumutului sau împrumuturilor, nu stabilește ce raporturi obligaționale au existat între reclamantul F. G. și pârâta C. A. În interogatoriul luat pârâtei C. A., aceasta a învederat că l-a văzut pe reclamant o singură dată și nu există administrate probe, din care rezulte imposibilitatea morală a reclamantului de a încheia cu acesta un înscris cu pârâta C. A.
Prin înscrisul sub semnătură privată încheiat în (...) pârâta C. C. recunoaște că a primit ca împrumut diverse sume de bani până în 2002. Acest act poate avea valoare recognitivă pentru un raport juridic anterior, un eventual contract de împrumut.
Art. 1189 alin. 1 C.civil prevede că actul recognitiv trebuie să cuprindă cauza și obiectul datoriei, precum și data titlului primordial. Înscrisul mai sus arătat nu îndeplinește aceste exigențe.
Din probatoriul administrat nu s-a stabilit cu certitudine: care sunt raporturile juridice cu fiecare pârâtă, dacă a fost vorba de un contract de împrumut recunoscut de pârâta C. C. în 2002, care au fost raporturile juridice ulterioare acestei date cu reclamantul F. G., dacă există alte contracte de împrumut. Nu s-a stabilit ce raporturi juridice au existat între reclamant și C. A. A încheiat un contract de împrumut cu aceasta? Este greu de crezut că un creditor căruia nu i se restituie împrumutul până în (...), (termenul stipulat în înscrisul din (...)) mai trimite ulterior, în (...), pârâtei C. A. 550 E. Cu ce titlu au fost trimiși acești bani?
Așadar, curtea constată că starea de fapt nu este pe deplin lămurită.
Instanța de apel nu a stabilit care erau raporturile juridice între părți, cu ce titlu au fost date sumele respective (împrumut, dar manual etc. - vezi depoziția (f. 62-64), „sumele au fost date cu titlu de ajutor";, și „nu știu dacă sumele trebuiau restituite";. Instanța de apel o obligă pe pârâta C. A. să restituie în solidar cu pârâta C. C. suma de 63.772 euro, dar nu s-a dovedit ce raporturi obligaționale există între aceștia. Nu s-a stabilit cucertitudine existența împrumutului, suma împrumutată și solidaritatea convențională a pârâtelor.
Recursul este o cale extraordinară de atac care permite verificarea deciziei pronunțate în apel numai sub aspectul legalității și nu a temeiniciei acesteia.
Prin urmare, starea de fapt trebuie pe deplin lămurită la instanța de apel, deoarece în recurs nu se pot administra probe, potrivit art. 305 Cod proc.civ.";.
În re judec are, c au z a a f ost înreg is tr ată pe rolul T . C. sub nr.
699/117/RJ/2010, f iind soluț ion ată pr in dec iz ia c iv il ă nr. 1. /(...) , după cumurmează:
A fost admis apelul reclamantului, a fost schimbată sentința fondului
și rejudecând, a fost admisă în parte acțiunea reclamantului, în contradictoriu doar cu pârâta C. C., care a fost obligată să îi restituie reclamantului suma de 63.772 E.
A fost respins petitul privind constatarea existenței contractului de împrumut, ca inadmisibil.
A fost respinsă acțiunea reclamantului împotriva pârâtei C. A.
Intimata C. C. a fost obligată să îi plătească intimatului apelant suma de 19.077,3 lei cheltuieli de judecată în toate instanțele.
A.antul a fost obligat să îi plătească lui C. A. suma de 6.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, T. a reținut în considerentele deciziei următoarele:
În înscrisul denumit „. de conformitate a datelor personale";, emis de P.
F. al S., județul B., Serviciile demografice, depus atât în original, cât și în copie tradusă, ofițerul delegat al Biroului de E. a P. declară că G. F. P. F., născut la F. al S., la data de (...) și G. F., născut la F. al S., la data de (...) sunt una și aceeași persoană și că generalitățile acestei persoane, în baza avizului M.ui Justiției I.n, Direcția Generală AACCLLPP nr. 1/50F.G. (67)
6330 din (...), sunt G. F..
T. a constatat că acest înscris dovedește faptul că toate actele de transfer bancar de care se prevalează reclamantul în acțiunea sa provin de la una și aceeași persoană, reclamantul, iar nu de la două persoane diferite, așa cum rezultă în aparențe.
Prin urmare, este dovedită transferarea de către reclamant a sumei totale de 63.772 Euro în contul pârâtelor.
Declarația a patru martori audiați în cauză au dovedit existența unei relații amoroase între reclamant și pârâta C. C. în perioada 1998 - 2005, faptul că până în anul 2004 cei doi au locuit împreună în casa reclamantului din F. al S. B., că pârâta C. C. era percepută de anturajul reclamantului drept „d-na G., că aceasta se purta ca stăpâna casei, dând dispoziții personalului angajat în casa reclamantului.
Dată fiind această relație existentă între reclamant și pârâta C. C., T. a constatat că într-adevăr reclamantul s-a aflat în imposibilitatea morală de a- și preconstitui o dovadă scrisă despre sumele împrumutate pârâtei C. C., imposibilitate pe care doctrina și practica judiciară au admis constant că se înscrie între excepțiile prevăzute de art. 1198 C.
Ansamblul probațiunii testimoniale administrate în cauză, coroborat cu documentele de plată aflate la filele 6-32 din dosar nr. (...) al T. C.,dovedesc faptul că în perioada anilor 2001 - 2006 reclamantul a trimis pârâtei C. C., în I. sau în R., sau mamei acesteia, pârâta C. A., în R., sume de bani ce însumează 63.772 Euro, dar că toate aceste sume au fost date pârâtei C. C., și că aceste sume nu reprezintă un dar manual, ci au fost date cu titlu de împrumut, termenul de restituire fiind (...).
Deși contestă titlul sub care a primit banii de la reclamant, pârâta C. C. recunoaște faptul că sumele trimise de reclamant pe numele pârâtei C. A. au fost trimise tot în contul său, în considerarea faptului că la acel moment pârâta C. C. nu era în tom, iar mama sa, C. A., s-a ocupat de lucrările de renovare a imobilului proprietatea lui C. C., din localitatea B.
Câtă vreme s-a dovedit că persoana împrumutată de reclamant este C.
C., în temeiul dispozițiilor art. 1041 C., pretenția reclamantului, de a fi obligată și pârâta C. A., în solidar cu pârâta C. C., la restituirea împrumutului, este neîntemeiată.
În ceea ce o privește pe pârâta C. C., reclamantul a dovedit că în perioada 2001 - 2006 a trimis acesteia în mod direct sau în contul său, în repetate rânduri, cu titlu de împrumut, sume ce totalizează 63.772 Euro, cu obligația de restituire a împrumutului era scadentă din iulie 2006 și că pârâta C. C. nu și-a îndeplinit obligația de restituire.
Față de aceste împrejurări, cererea reclamantului, de obligare a pârâtei C. C. la restituirea împrumutului de 63.7772 Euro estre întemeiată
și se impune a fi admisă.
Cererea de constatare a existenței contractului de împrumut este inadmisibilă raportat la art. 111 C.
În temeiul art. 274 C., au fost stabilite obligațiile părților de plată a cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, pe de o parte, reclamantul G. F. P. F., iar pe de al tă p ar te, p âr âta C. C.
1. Prin propriul recurs, reclamantul a solicitat ca, în temeiul art. 304 pct. 9 C., să se admită recursul, să se modifice în parte hotărârea recurată, în sensul obligării pârâtelor în solidar la plata sumei de 62.772 Euro cu titlu de împrumut, concomitent cu înlăturarea dispoziției privind obligarea reclamantului la plata sumei de 6.000 lei cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei C. A., cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului a fost reprodus dispozitivul deciziei recurate, precum și, în esență, un extras din considerentele acesteia, susținându-se de către recurent că probele administrate în cauză, precum și poziția procesuală exprimată de pârâta intimată C. A., dovedesc faptul că beneficiarii sumelor acordate de recurent cu titlu de împrumut au fost C. C. și C. A., fiind dovedită primirea sumelor de către acestea.
S-a arătat de către reclamantul recurent că trimiterea sumelor de bani
și remiterea acestora către fiecare dintre cele două pârâte nu au fost contestate de către niciuna dintre pârâte, fiind dovedite și cu documentele care atestă transmiterea sumelor de bani prin W. U.
În susținerea recursului, reclamantul recurent a făcut o trimitere amplă la documentele W. U., la interogatoriul pârâtei C. A., la depozițiile martorilor A. E. C., B. E., L. D., A. M., precum și la poziția procesuală a pârâtei C. C., pe parcursul soluționării cauzei în fond și în apel.
Întreg probatoriul administrat în cauză, arată reclamantul recurent, a relevat faptul că sumele ce fac obiectul litigiului au fost împrumutate celordouă pârâte pentru renovarea apartamentului din C.-N., str. R., precum și a casei din satul B., fiind incontestabil că sumele de bani le-au fost acordate celor două pârâte cu titlu de împrumut, aspect demonstrat și de înscrisul semnat de pârâta C. C. și datat B., (...), cât și de celelalte probe administrate în cauză.
Prin prisma destinației recunoscute a sumelor ce fac obiectul împrumutului, precum și folosința în concret a acestor sume, este demonstrat caracterul solidar al obligației asumate de către cele două părți.
Tot în susținerea recursului reclamantul recurent a făcut o largă expunere a stării de fapt a cauzei, a istoricului relațiilor dintre părți, insistând asupra depoziției martorei A. C., ca fiind relevantă în dovedirea faptului că și pârâta C. A. a utilizat banii trimiși de reclamant pentru efectuarea lucrărilor de renovare la apartamentul din str. R..
Având în vedere că s-a dovedit cu martori, și în special cu martora A. C. E., că în mod repetat și pârâta C. A. a folosit acești bani, se impune obligarea celor două pârâte în solidar la restituirea împrumutului.
2. Prin propriul recurs, pârâta C. C. a solicitat, ca în temeiul art. 304pct. 7, 8 și 9 C., să se modifice în parte hotărârea recurată, în sensul respingerii în totalitate a apelului reclamantului, cu consecința menținerii sentinței J. C.-N. în întregime, cu cheltuieli de judecată în toate instanțele.
În motivarea recursului a fost reprodus dispozitivul deciziei recurate și, în esență, argumentele avute în vedere de T. în considerentele deciziei sale, susținându-se de către pârâta recurentă că soluția T. C., cu ocazia rejudecării apelului, rămâne practic lipsită de o motivare corectă și judicioasă în privința existenței actului juridic pretins de reclamant, ceea ce face ca decizia să fie nelegală în lumina prevederilor art. 304 pct. 7 C.
În susținerea acestui motiv de recurs au fost reproduse considerentele hotărârii instanței de apel, cu trimiterea amplă la raporturile juridice dintre recurentă și reclamant, prin raportare a acestora pe planul faptelor, reținute ca fiind dovedite în speță, prin expunerea exhaustivă a elementelor succesive ale stării de fapt a cauzei.
În opinia pârâtei recurente, chestiunea determinării raporturilor juridice dintre părți presupune de fapt stabilirea elementelor împrumutului - la ce dată, în concret, s-a încheiat actul de împrumut, ca negotium iuris, care era obiectul împrumutului și în ce mod a fost determinat la momentul realizării acordului de voință, câte acte de împrumut există în speță și câte pot fi reținute, având în vedere maniera prin care s-au trimis sumele de bani, prin W. U., dacă acțiunea reclamantului nu este cumva prescrisă extinctiv, greșita reținere a datei de 1 iulie 2006 ca dată certă a scadenței împrumutului -, elemente care, deși esențiale pentru un act juridic nu au fost nici măcar investigate de instanța de apel, deși decizia de casare a fost suficient de clară în acest sens.
Martorii audiați în cauză nu au putut da niciun fel de informație cu privire la suma împrumutată, dacă a fost un singur împrumut sau mai multe, iar înscrisul sub semnătură privată încheiat la (...) poate avea valoare recognitivă pentru un raport juridic anterior, un eventual contract de împrumut, dar actul recognitiv trebuie să cuprindă cauza și obiectul datoriei, precum și data titlului primordial, exigențe pe care acest înscris nu le îndeplinește.
Hotărârea nu cuprinde motivele referitoare la motivele raportului de drept dedus judecății, neîntrunind astfel cerințele prevăzute de art. 261 pct.
3 și 5 C.
În susținerea motivelor de recurs întemeiate pe art. 304 pct. 8 și 9 C., pârâta recurentă a arătat că interpretarea instanței de apel este vădit nelegală, nefiind susținută de existența niciunui element al unui contract de împrumut, concluzia instanței de apel bazându-se doar pe stabilirea existenței unor raporturi personale foarte apropiate între reclamant și recurentă, în cadrul cărora recurenta era tratată ca fiind „d-na G., prezumția imposibilității morale de preconstituire a unui înscris, înlăturarea ca nedovedite a explicațiilor recurentei în sensul că a prestat servicii de traducere corespunzătoare unui onorariu de 63.772 Euro, sau existența unor împrumuturi acordate de recurentă reclamantului, și pe care acesta i le-a restituit, toate elementele la care s-a oprit instanța de apel nefiind de natură să dovedească încheierea unui act juridic de împrumut, din această perspectivă fiind interpretate eronat prevederile art. 1576 C. combinat cu art. 969 C., respectiv, când anume s-a încheiat acordul de voință în sensul de negotium juris, care este câtimea sumei afirmativ împrumutate, și bazându-se în mare parte pe depoziția martorei A. C. E.
Tot în motivarea recursului pârâta a făcut o largă trimitere la depozițiile martorilor audiați în cauză, susținând că stabilirea de către instanța de apel a datei scadenței ca fiind (...) este nemotivată, și dată cu încălcarea art. 315 C., câtă vreme singurul document care a făcut o referire vagă la această dată este înscrisul din (...), înscris care trebuia analizat de către instanța de apel.
Recurenta a mai arătat în motivarea recursului, cronologic, care a fost cuantumul sumelor de bani virate până la această dată, și că instanța trebuia să constate caracterul fals al înscrisului din (...), prin raportare la concluziile L. I. de E. C. C. și a I. N. de E. C., asupra veridicității semnăturii, cu atât mai mult cu cât, printr-o adresă trimisă la dosarul cauzei, I. a indicat instanței faptul că opiniile contrare nu determină automat excluderea concluziilor reținute în oricare din rapoartele de expertiză, valoarea probantă a acestora fiind egală.
S-a mai susținut de către pârâta recurentă că pretenția reclamantului față de recurentă era prescrisă în momentul intentării acțiunii, conform art. 7 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripție curgând pentru fiecare transfer prin W. U. în momentul încheierii fiecărui contract.
Pr in în tâmp in are a f or mul ată în c auz ă, recl aman tul a solicitatrespingerea recursului pârâtei, cu cheltuieli de judecată, cu motivarea că înscrisul datat „B.";, (...), este incontestabil un început de dovadă scrisă, în accepțiunea prevederilor art. 1197 C., actul în cauză fiind semnat și asumat de către pârâta C. C., iar remiterea sumelor de bani a fost dovedită atât prin transferurile W. U., cât și de declarațiile martorilor audiați în cauză.
Recursurile sunt nefondate.
În privința ambelor recursuri, la termenul de judecată din data de (...), Curtea, din oficiu, a invocat excepția inadmisibilității parțiale a acelor motive de recurs care vizează netemeinicia hotărârii recurate, respectiv, reaprecierea probelor administrate în cauză, trimiteri la diferite probe testimoniale ori cu înscrisuri, expunerea stării de fapt a cauzei, evoluția istoricului relațiilor dintre părți, precum și a istoricului litigiului, trimiteri laexpertizele grafoscopice efectuate în cauză, etc., precum și a acelor motive prin care se tinde la schimbarea împrejurărilor de fapt ale cauzei, întrucât, toate aceste motive se circumscriu dispozițiilor art. 304 pct. 10 și 11 C., abrogate prin art. I pct. 1111 din O.U.G. nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I pct. 49 din Legea nr. 219/2005, respectiv, prin art. I pct. 111 din O.U.G. nr. 138/2000. Ca urmare a abrogării punctelor 10 și 11 ale art. 304 C., în recurs nu mai este posibilă cenzurarea hotărârii recurate sub aspectul temeinicie ori netemeinicie sale, instanța de recurs putând cenzura hotărârea recurată strict și exclusiv asupra legalității ori nelegalității sale. Pe cale de consecință, în privința tuturor acelor motive de recurs, din ambele recursuri, prin care se critică decizia T. C. sub aspectul netemeinicei sale - trimiteri la probele cu înscrisuri, adrese, depoziții testimoniale, expunerea stării de fapt, a relațiilor dintre părți, etc. -, Curtea urmează să admită excepția inadmisibilității, cu consecința neluării în seamă a acestor motive de recurs. În ceea ce privește recursul reclamantului, Curtea constată că doar două din motivele de recurs expuse în memoriul de recurs vizeazănelegalitatea hotărârii recurate, și anume: necesitatea obligării celor două pârâte, în solidar, la restituirea către reclamant, cu titlu de împrumut a sumei de 63.772 Euro; înlăturarea dispoziției din decizia de apel, de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 6.000 lei în favoarea intimatei C. A. În ceea ce privește primul motiv de recurs de nelegalitate din recursul reclamantului, Curtea constată că acesta este nefondat, pentru motivele ce urmează a fi expuse: Obligațiile solidare sunt reglementate în art. 1034 - 1056 C., făcând parte din categoria obligațiilor indivizibile în sensul larg al termenului, solidaritatea fiind o modalitate care împiedică diviziunea creanțelor și datoriilor. Solidaritatea pasivă, între debitori, este reglementată în art. 1039 - 1056 C., art. 1039 C. prevăzând că obligația este solidară din partea debitorilor, când toți s-au obligat la același lucru, astfel că fiecare poate fi constrâns pentru totalitate, și că plata făcută de unul din debitori liberează și pe ceilalți către creditor. Solidaritatea pasivă, între debitori, reprezintă o excepție de la regula diviziunii datoriei, acesta fiind și motivul pentru care art. 1041 C. stipulează expres faptul că „obligația solidară nu se prezumă";, ea trebuind să fie stipulată expres prin voința părților. Prin urmare, în dreptul civil român, solidaritatea pasivă nu poate fi prezumată, ea trebuind fie să fie stipulată în mod expres prin voința părților contractante, fie să rezulte direct din lege (a se vedea pentru această din urmă ipoteză prevederile art. 1003 C., art. 1561 C., art. 918 alin. 2 C., art. 1483 C.). În speță, starea de fapt reținută de instanța de apel de rejudecare, și care nu mai poate fi schimbată de instanța de recurs, dat fiind că urmare a abrogării prevederilor art. 304 pct. 10 și 11 C. instanța de recurs nu mai poate reaprecia probele și nu mai poate reaprecia starea de fapt, a relevat faptul că pârâta C. C. a recunoscut faptul că sumele de bani trimise de reclamant pe numele pârâtei C. A. au fost trimise tot în contul său, însădatorită faptului că la acel moment pârâta C. C. nu se găsea în R., reclamantul le-a trimis pârâtei C. A., care de altfel supraveghea lucrările de renovare a imobilului proprietatea lui C. C. A., prin înscrisul sub semnătură privată încheiat la (...), aspect reținut încă în prima decizie de casare, pârâta C. C. a recunoscut că a primit de la reclamant, ca împrumut, diverse sume de bani. Nefiind dovedită existența unei solidarități pasive convenționale a celor două pârâte, în sensul pretins de art. 1041 C., și fiind dovedit în cauză, conform stării de fapt reținută de instanța de apel, pe baza unei vaste analizării a probațiunii administrate în cauză, că toate sumele de bani au fost virate de reclamant în contul pârâtei C. A. sau pe numele acesteia, Curtea constată că solicitarea reclamantului, de obligare a celor două pârâte în solidar la restituirea împrumutului nu poate fi primită, nesubzistând niciun temei legal ori contractual pentru o atare solidaritate pasivă. Drept urmare, Curtea constată că acest motiv din recursul reclamantului este nefondat, impunându-se a fi respins ca atare. Critica din recursul reclamantului, referitoare la greșita sa obligare de către instanța de apel la plata cheltuielilor de judecată în favoarea intimatei C. A., este de asemenea nefondată, motivat pe următoarele: Respingându-se acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâta C. A., reclamantul a dobândit calitatea de parte căzută în pretenții, în raport cu această pârâtă, astfel încât, fiind căzut în pretenții, el datora în mod legal, în conformitate cu art. 274 C., rap. la art. 1169 C., cheltuieli de judecată pârâtei C. A. Așa fiind, Curtea urmează să respingă ca nefondat și acest motiv din recursul reclamantului. În ceea ce privește recursul pârâtei, Curtea constată că și acesta este nefondat, având în vedere argumentele ce urmează a fi expuse: Pârâta recurentă a susținut că decizia instanței de apel se circumscrie dispozițiilor art. 315 C., întrucât T. în rejudecare nu ar fi respectat îndrumările deciziei de casare. Prin prima decizie de casare, Curtea a statuat că nu a fost pe deplin lămurită starea de fapt a cauzei, respectiv, că nu s-a stabilit care erau raporturile juridice dintre părți, cu ce titlu au fost date acele sume de către reclamant și că nu s-a dovedit existența unor raporturi obligaționale solidare între pârâte. Cu alte cuvinte, instanța de rejudecare trebuia să stabilească existența împrumutului, suma împrumutată și existența sau nu a unei solidarități convenționale a pârâtelor, precum și dacă numiții G. F. și G. F. P. F. sunt una și aceiași persoană, sau sunt persoane diferite. În rejudecare, instanța de apel de rejudecare s-a preocupat de lămurirea acestor chestiuni, după cum urmează: faptul că G. F. și G. F. P. F. sunt una și aceiași persoană s-a dovedit cu înscrisurile aflate la filele 55 - 56 din dosar, respectiv, cu înscrisul denumit „. de conformitate a datelor personale";, emis de P. F. al S., județul B., Serviciile demografice, depus atât în original, cât și în copie tradusă, înscris care atestă faptul că potrivit celor constatate de ofițerul delegat al Biroului de E. a P. declară că G. F. P. F., născut la F. al S., la data de (...) și G. F., născut la F. al S., la data de (...) sunt una și aceeași persoană și că generalitățile acestei persoane, în bazaavizului M.ui Justiției I.n, Direcția Generală AACCLLPP nr. 1/50F.G. (67) 6330 din (...), sunt G. F.. Pentru lămurirea raporturilor dintre părți instanța de apel a procedat la o pertinentă analizare a depozițiilor testimoniale administrate în primul ciclu procesual, precum și la suplimentarea probațiunii testimoniale prin audierea în mod direct a doi martori, A. M. și G. A. (f. 82, 83 dosar apel), apreciind în mod pertinent că între reclamant și pârâta C. C. au existat relații extrem de apropriate, amoroase, în perioada 1998 - 2005, cei doi locuind împreună în casa reclamantului din F. al S. - B. până în anul 2004, perioadă în care pârâta a fost percepută de anturajul reclamantului și de personalul angajat în casa acestuia ca fiind „d-na G., respectiv stăpâna casei. Curtea constată că T. s-a preocupat astfel să lămurească care era natura raporturilor dintre reclamant și pârâtă, fiind evident, prin prisma naturii amoroase a acestor raporturi, că reclamantul s-a aflat în imposibilitatea morală, în sensul pretins de art. 1198 C., de a-și preconstitui un înscris. Dovada existenței împrumutului a fost făcută nu numai cu transmisiunile W. U., coroborate cu depozițiile testimoniale administrate în cauză, dar și cu recunoașterea făcută de pârâta C. C., prin înscrisul sub semnătură privată încheiat la (...), și prin care pârâta a recunoscut că a primit ca împrumut diverse sume de bani până în anul 2002. Cuantumul sumei împrumutate rezultă din extrasele de transmisiune W. U., din documentele de plată aflate la filele 6-32 din dosar nr. (...) al T. C., coroborate cu ansamblul probatoriului testimonial administrat în cauză, îndeosebi, a declarației martorei A. C. E., de asemenea, audiată în rejudecarea apelului. În sfârșit, instanța de rejudecare s-a preocupat, pe baza ansamblului probațiunii administrate în cauză să stabilească dacă a existat sau nu o solidaritate convențională pasivă a pârâtelor, conchizând în sensul că o atare solidaritate nu a fost dovedită în cauză. Prin urmare, nu i se poate imputa instanței de apel de rejudecare, așa cum nefondat susține pârâta recurentă, că aceasta nu ar fi respectat îndrumările din decizia de casare. Curtea constată, așadar, că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 315 alin. 1 C. Drept urmare, Curtea constată că acest motiv din recursul pârâtei este nefondat. Nu poate fi reținută incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 7 C., rap. la art. 261 pct. 3 și 5 C., respectiv, lipsa unei motivări corecte și judicioase a instanței de apel, câtă vreme, instanța de apel, în considerentele hotărârii sale a răspuns exact și pertinent fiecăreia dintre probleme de drept deduse judecății, astfel cum acestea au fost stabilite prin decizia de casare, prin trimiteri ample la probele administrate în cauză și la dispozițiile legale incidente. Prin decizia de casare, Curtea de A. C. a statuat în sensul că prin înscrisul sub semnătură privată încheiat la (...), pârâta C. C. a recunoscut că a primit ca împrumut de la reclamant diverse sume de bani până în anul 2002, înscris care, prin prisma art. 1189 alin. 1 C., ar putea avea valoarea recognitivă a unui raport juridic contractual de împrumut. Prin acest înscris, depus la fila 63 din primul dosar de fond, pârâta a recunoscut că a primit prin W. U. diverse sume de bani pentru restaurarea imobilului din B. și a imobilului din C.-N., str. R. și că se obligă să le restituie până la data de (...). Față de statuările C., prin prima decizie de casare, în sensul că acest înscris ar putea avea valoarea unui înscris recognitiv a unui raport juridic de împrumut, mențiunea conform căreia pârâta C. C. se obligă să restituie sumele până la data de 1 iulie 2006, trebuie apreciată ca fiind clauza prin care s-a stabilit data scadenței restituirii împrumutului. Indiferent în câte tranșe i-ar fi acordat reclamantul pârâtei acest împrumut, tot împrumutul, adică toate sumele de bani acordate cu acest titlu, urma să fie restituit de către pârâtă la data de 1 iulie 2006, astfel încât în cauză nu sunt incidente prevederile art. 7 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, nefiind stabilite scadențe succesive pentru restituirea împrumutului, ci o scadență unică. Or, cererea inițială a fost introdusă de către reclamant pe rolul J. C.-N. la data de (...), înăuntrul termenului legal de prescripție extinctivă reglementat de art. 3 rap. la art. 1 din Decretul nr. 167/1958. Drept urmare, Curtea constată că nu este fondat motivul de recurs prin care se invocă excepția prescripției dreptului la acțiune. Este irelevant care a fost momentul încheierii actului de împrumut canegotium iuris - deși, cel mai probabil acest moment a fost determinat înraport de consolidarea relațiilor amoroase ale părților -, câtă vreme, transmiterea acestor sume, de către reclamant în favoarea pârâtei, a fost dovedită atât prin transmisiunile W. U., cât și prin probațiunea testimonială administrată în cauză, coroborate cu recunoașterea pârâtei C. C., și câtă vreme, pârâta însăși s-a obligat să le restituie până la data de 1 iulie 2006. Nu poate fi reținută încălcarea de către instanța de apel de rejudecare a prevederilor art. 1576 C. civ., rap. la art. 969 C. civ., prin aceea că nu s-ar fi dovedit realitatea unui act juridic de împrumut, câtă vreme, existența raportului juridic de împrumut între reclamant și pârâta C. C., prin prisma elementelor contractului de împrumut, astfel cum sunt acestea menționate în definiția conținută în art. 1576 C., a fost pe deplin dovedită în cauză, nu numai prin probele testimoniale, prin recunoașterea personală a pârâtei făcută prin înscrisul din (...), dar și prin actele de transfer bancar. Tocmai în virtutea dispozițiilor art. 969 C., conform căruia contractele legal încheiate au putere de lege între părțile contractante, pârâta recurentă era ținută de restituirea sumelor împrumutate la data de 1 iulie 2006. Dovedindu-se astfel raportul juridic de împrumut dintre reclamant și pârâta recurentă, cuantumul acestuia, dovedit prin actele de transfer W. U., coroborate cu depozițiile testimoniale, Curtea constată că nu poate fi reținută incidența în cauză a motivelor de recurs întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 8 combinat cu pct. 9 C. Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse și a prevederilor art. 312 alin. 1 C., Curtea urmează să respingă ca nefondate ambele recursuri și să mențină decizia T. C. ca fiind legală. Față de soluția de respingere a ambelor recursuri, în recurs nu vor fi acordate cheltuieli de judecată în favoarea nici uneia dintre părți. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul G. F. P. F. și, respectiv, de pârâta C. C. împotriva deciziei civile nr. 1. din 04 martie 2011 a T. C. pronunțată în dosar nr. 699/117/Rj/2010, pe care o menține. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 23 septembrie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI I.-D. C. A.-A. P. C.-M. CONȚ S.-D. G. GREFIER Red.CMC/dact.MS 2 ex./(...) Jud.fond: C.G.n Jud.apel: C.V.B./M.T.
| ← Decizia civilă nr. 3123/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 3627/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
