Decizia civilă nr. 4701/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR. 4701/R/2011
Ședința publică din data de 16 noiembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
M.-C. V.
JUDECĂTORI:
A.-T. N.
C.-M. CONȚ
GREFIER:
M. L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul H. P., împotriva sentinței civile nr. 2702 din 22 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. S., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
P. de pe lângă C. de A. C. este reprezentant de d-na procuror S. A.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reclamantul-recurent H.
P., lipsă fiind reprezentantul pârâtului-intimat S. R. prin MFP - D. S.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 29 septembrie 2011, pârâtul-intimat a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței recurate și judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă. Se comunică un exemplar din întâmpinare reclamantului-recurent.
Se constată, de asemenea, că la data de 9 noiembrie 2011, reclamantul- recurent a depus la dosar, prin registratura instanței, memoriul cuprinzând motivele de recurs.
C., din oficiu, în temeiul prevederilor art. 3021 alin. 1 lit. c, art. 303 alin. 1 și 2 , art. 306 alin. 1 Cod procedură civilă, invocă nulitatea recursului, întrucât acesta nu a fost motivat în termenul legal de 15 zile de la data comunicării hotărârii, având în vedere că aceasta i-a fost comunicată la data de 30 mai 2011, iar motivele de recurs au fost înregistrate la dosar la data de 9 noiembrie 2011, și acordă cuvântul asupra excepției. Reclamantul-recurent arată că a declarat recurs în termenul legal, lasă la aprecierea instanței soluția asupra excepție,i iar pe fond solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris. Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. pune concluzii în sensul admiterii excepției invocate și, în consecință, să se constate nulitatea recursului, având în vedere că nu a fost motivat în termenul legal de 15 zile de la comunicarea sentinței recurate. C. reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate. C U R T E A Pr in sen tinț a c iv il ă n r. 2702/(...), pronunțată de T ribun alul S ăl aj în dos ar civil nr. (...), s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul H. P., în contradictoriu cu pârâtul S. R. - prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect constatare condamnare cu caracter politic și obligare la daune- morale, în temeiul Legii nr.221/2009, cu modificările și completările ulterioare. Pentru a pronunța această soluție, T. a reținut în considerentele sentinței sale următoarele: „Asupra cauzei de față, tribunalul constată că art.5 alin.(1) lit.a) din L. nr. 221 din 2 iunie 2009, în forma sa inițială, prevedea următoarele: "(1) Orice persoana care a suferit condamnari cu caracter politic în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 sau care a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum si, dupa decesul acestei persoane, sotul sau descendentii acesteia pâna la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instantei de judecata, în termen de 3 ani de la data intrarii în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: a) acordarea unor despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despagubirilor se va ține seama si de masurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauza în temeiul D.ui-lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu începere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate în strainătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare, si al Ordonantei de urgenta a G. nr.214/1999, aprobata cu modificari si completari prin L. nr.568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare;" Acest text de lege, a dat naștere în practica judiciară la o serie de dificultăți în ce privește stabilirea cuantumului acestor despăgubiri, pe baza unor criterii obiective și unitare, pentru daune morale, daune care, în lipsa unor astfel de criterii, prin definiție, nu sunt susceptibile de cuantificare, putând conduce la arbitrariu în activitatea de judecată. Așa se face că, art.I pct.1 din O. de urgenta a G. nr.62/2010 modifică și completează dispozitiile de lege mai sus arătate, prin introducerea a trei puncte, ce stabilesc plafoane maxime ale cuantumului despăgubirilor(de 5.000 și respectiv 10.000 euro) iar fraza a doua a art.5 alin.(1) lit.a) din lege, a fost preluata si completata prin art.I pct.2 din O. de urgenta a G. nr.62/2010, referitor la introducerea unui nou alineat al art.5, si anume alin.(11), cu urmatorul continut: "(11) La stabilirea cuantumului despagubirilor prevazute la alin.(1), instanta judecatoreasca va lua în considerare, fara a se limita la acestea, durata pedepsei privative de libertate, perioada de timp scursa de la condamnare si consecintele negative produse în plan fizic, psihic si social, precum si masurile reparatorii deja acordate în temeiul D.ui-lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu începere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate în strainatate ori constituite în prizonieri, republicat, si al Ordonantei de urgenta a G. nr.214/1999, privind acordarea calitatii de luptator în rezistenta anticomunista persoanelor condamnate pentru infractiuni savârsite din motive politice, persoanelor împotriva carora au fostdispuse, din motive politice, masuri administrative abuzive, precum si persoanelor care au participat la actiuni de împotrivire cu arme si de rasturnare prin forta a regimului comunist instaurat în R.ia, aprobată cu modificări si completări prin L. nr.568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare." Prin D. nr. 1354/20 octombrie 2010 a C. C., s-a constatat însă că prevederile dispozitiilor art.I pct.1 si art.II din O. de urgenta a G. nr.62/2010, pentru modificarea si completarea Legii nr.221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, și pentru suspendarea aplicării unor dispozitii din titlul VII al Legii nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente, sunt neconstituționale. În ceea ce priveste modul de acordare a despagubirilor, reglementat prin O. de urgenta a G. nr.62/2010, C. observă existența unui tratament distinct aplicat persoanelor îndreptatite la despăgubiri pentru condamnari politice, în functie de momentul la care instanta de judecata a pronuntat hotarârea definitiva - deși au depus cereri în acelasi timp si au urmat aceeasi procedura prevazută de L. nr.221/2009 - și consideră ca acesta este determinat de o serie de elemente neprevazute si neimputabile persoanelor aflate în cauza. În consecință, C. constată că dispozitiile art.I pct.1 si art.II din O. de urgenta a G. nr.62/2010, pentru modificarea si completarea Legii nr.221/2009, privind condamnarile cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, și pentru suspendarea aplicarii unor dispozitii din titlul VII al Legii nr.247/2005, privind reforma în domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, încalcă prevederile art.16 alin.(1) din Constituție, privind egalitatea în drepturi. A. soluție-explică instanța de contencios constituțional în continuare- este în concordanță și cu jurisprudența constanta a C. Europene a D. O., în speță cea legată de aplicarea art.14, cât si a Protocolului 12 al Conventiei pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. C. E. a D. O. a evidentiat ca, pe baza art.14 din Conventie, o distinctie este discriminatorie daca "nu are o justificare obiectiva si rezonabila", adica daca nu urmareste un "scop legitim" sau nu exista un "raport rezonabil de proportionalitate între mijloacele folosite si scopul vizat" (a se vedea, în special, H. Marckx împotriva Belgiei din 13 iunie 1979, seria A nr.31, pag. 16, paragraful 33). De asemenea, C. constată că prevederile legale criticate încalcă si principiul neretroactivitatii, consacrat de art.15 alin.(2) din Constitutie, în sensul ca se aplica inclusiv situatiilor în care exista o hotărâre judecatoreasca pronunțată în prima instanta, care deși nedefinitivă, poate fi legală și temeinică prin raportare la legislatia aflata în vigoare la data pronuntarii acesteia. A., la data introducerii cererii de chemare în judecata, sub imperiul Legii nr.221/2009, nemodificată prin O. de urgenta a G. nr.62/2010, s-a născut un drept la acțiune pentru a solicita despăgubiri neplafonate sub aspectul întinderii, iar O. de urgenta a G. nr.62/2010 nu constituie norme de procedura pentru a se invoca principiul aplicării sale imediate, ci este un act normativ care cuprinde dispozitii de drept material, astfel că legea aflată în vigoare la data formularii cererii de chemare în judecata este aplicabila pe tot parcursul procesului; în sensul aplicarii principiului neretroactivitatii este si jurisprudenta C. Europene a D. O. (H. din 8 martie 2006 privind Cauza Blecic v. Croatia, paragraful 81). Pe de altă parte, C. constată că dispozitiile art.I pct.1 si art.II ale Ordonantei de urgenta a G. nr.62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr.221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, si pentru suspendarea aplicarii unor dispozitii din titlul VII al Legii nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente înfrâng si prevederile art.115 alin.(6) din Constitutie, deoarece afecteaza un drept fundamental - egalitatea în drepturi a cetatenilor, consfintit în prevederile constitutionale ale art.16 alin.(1), drept care a fost respectat cu prilejul instituirii unor măsuri similare cu caracter reparator, astfel cum au fost recunoscute si prin D.-lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri. Având în vedere argumentele expuse, C. observă că nerespectarea acestor norme constitutionale atrage și înfrângerea prevederilor constitutionale ale art.1 alin.(5), potrivit carora "în R.ia, respectarea Constitutiei, a supremației sale și a legilor este obligatorie". Problema acordării de daune morale persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic și/sau măsuri administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, a fost tranșată însă prin prin D. nr. 1. octombrie 2010 a C. C., unde s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a, teza întâi, din L. nr. 221/2009, adoptate în forma inițială, sunt deasemenea neconstituționale. În acest sens, C. constată și reține -printre altele- că acordarea de despagubiri pentru daunele morale suferite de foștii detinuți politici, astfel cum a fost reglementata prin art.5 alin.(1) lit.a), teza întâi, din L. nr.221/2009, contravine art.1 alin.(3) din L. fundamentala privind statul de drept, democratic si social, în care dreptatea este valoare supremă. Totodata, în temeiul dispozitiilor constitutionale ale art.142 alin.(1), potrivit carora "C. C. este garantul suprematiei Constitutiei", si al art.1 alin.(5) din Constitutie, potrivit caruia "În R.ia, respectarea [... ] legilor este obligatorie", C. apreciază că reglementarea criticată încalcă si normele de tehnica legislativă, prin crearea unor situatii de incoerenta si instabilitate, contrare prevederilor Legii nr.24/2000, republicată. A., potrivit art.2 alin.(1) din acest act normativ, tehnica legislativă asigură sistematizarea, unificarea si coordonarea legislatiei, precum si continutul si forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ, iar art.14 - "Unicitatea reglementarii în materie" prevede ca reglementarile de acelasi nivel si având acelasi obiect se cuprind într-un singur act normativ. În acelasi sens, art.16, cu denumirea marginala "Evitarea paralelismelor", stabileste că în procesul de legiferare este interzisă instituirea acelorași reglementări în două sau mai multe acte normative, iar în cazul existentei unor paralelisme, acestea vor fi înlăturate fie prin abrogare, fie prin concentrarea materiei în reglementari unice. Or, C. observă că - în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - există reglementări paralele, si anume, pe de o parte, D.-lege nr.118/1990, republicat, și O. de urgenta a G. nr.214/1999, aprobata cu modificari si completari prin L. nr.568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, iar, pe de alta parte, L. nr.221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Totodată, textul de lege criticat, astfel cum este redactat, fiind prea vag, încalcă si regulile referitoare la precizia si claritatea normei juridice. A., lipsa de claritate si previzibilitate a dispozitiilor art.5 alin.(1) lit.a) referitoare la acordarea despagubirilor, din L. nr.221/2009, a condus la aplicarea incoerenta a acestora, instantele de judecata acordând despagubiri în valoare de până la 600.000 euro, ceea ce reprezintă o aplicare excesivă si nerezonabilă. Chiar dacă prin art.I pct.2 din O. de urgenta a G. nr.62/2010 s- au introdus niște criterii minime de acordare a despagubirilor, si anume durata pedepsei privative de libertate, perioada de timp scursă de la condamnare si consecintele negative produse în plan fizic, psihic si social, precum si măsurile reparatorii deja acordate în temeiul D.ui-lege nr.118/1990 si Ordonantei de urgență a G. nr.214/1999, aprobată cu modificari si completari prin L. nr.568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, C. constată ca acestea sunt insuficiente pentru a putea caracteriza norma legală ca fiind clară și previzibilă. Principiul legalității presupune, de asemenea, existenta unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise si previzibile în aplicarea lor, astfel cum reiese si din jurisprudenta constanta a C. Europene a D. O. (H. din 5 ianuarie2000 în Cauza Beyeler contra Italiei, H. din 23 noiembrie 2000 în Cauza Ex-Regele Greciei si altii contra Greciei, H. din 8 iulie 2008 în Cauza Fener Rum Patrikligi contra Turciei). C. observă deasemenea că în materia reparațiilor trebuie să existe o legislație clară, precisă, adecvată, proportională care să nu dea nastere la interpretari si aplicări diferite ale instantelor de judecată, ceea ce ar putea conduce la constatari ale violarii drepturilor omului de catre C. E. a D. O. A. problemă a legislatiei incoerente si ineficiente a R.iei în materia restituirilor a fost mentionata si de C. E. a D. O. prin H. din 9 decembrie 2008, în Cauza Viasu împotriva R.iei. Cu acel prilej, C. a constatat ca L. nr.1/2000, a suferit atât de multe modificari ca numar si continut, încât precizia si previzibilitatea cerute de notiunea de "legalitate" au fost grav atinse. Ținând cont de toate aceste considerente, C. constată că dispozitiile art.5 alin.(1) lit.a) teza întâi din L. nr.221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, contravin prevederilor art.1 alin.(3) si (5) din L. fundamentală. Având în vedere că dispozitiile art.5 alin.(1) din L. nr.1221/2009, introduse prin art.I pct.2 din O. de urgenta a G. nr.62/2010, fac trimitere în mod expres la prevederile alin.(1) din același articol, C. constată deasemenea că trimiterile la lit.a) a alin.(1) al art.5 din lege rămân fără obiect, prin declararea art.5 alin.(1) lit.a) teza întâi, din L. nr.221/2009 ca fiind neconstituțional. În final, C. consideră că, așa cum a statuat în jurisprudenta sa (a se vedea D. nr.415 din 14 aprilie 2010, publicata în Monitorul Oficial al R.iei, Partea I, nr.294 din 5 mai 2010), atât Parlamentul, cât si Guvernul, respectiv autoritățile si instituțiile publice, urmează să respecte cele stabilite de Curtea Constituțională, în considerentele si dispozitivul acestei decizii. La rândul său, instanța reține că potrivit art. 25 alin. (1) din L. nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. C., decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie. Conform alin. (3) al aceluiași articol, deciziile sunt obligatorii de la data publicării lor în Monitorul Oficial al R.iei. D. nr. 1. octombrie 2010 a C. C. a fost publicată în Monitorul Oficial al R.iei nr. 761/15 noiembrie 2010, ca atare de la această dată ea este obligatorie. În conformitate cu prevederile art.147 alin.(1) din Constitutie, "Dispozitiile din legile [... ] constatate ca fiind neconstitutionale își înceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval, Parlamentul [... ], după caz, nu pun de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept." În aceste condiții, ca urmare a declarării ca neconstituționale a prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a teza 1 din legea nr. 221/2009, care prevedea dreptul la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, legiuitorul neintervenind în vreu-un fel, aceaste prevederi și-au încetat existența începând cu data de 31 dec.2010, situație în care orice nouă acțiune promovată pe acest temei, apare ca inadmisibilă. În speță însă, acțiunea reclamantului a fost promovată la data de (...), cu mult timp înainte de a se pronunța Curtea Constituțională, astfel că aceasta trebuie examinată pe fond, prin raportare la legislația aflată în vigoare la data formulării acesteia întrucât așa cum a arătat chiar Curtea Constituțională în prima sa decizie, din 20 oct.2010 „la data introducerii cererii de chemare în judecată, sub imperiul Legii nr.221/2009, nemodificată prin O. de urgenta a G. nr.62/2010, s-a născut un drept la acțiune pentru a solicita despăgubiri neplafonate sub aspectul întinderii, iar O. de urgenta a G. nr.62/2010 nu constituie norme de procedura pentru a se invoca principiul aplicării sale imediate, ci este un act normativ care cuprinde dispozitii de drept material, astfel că legea aflată în vigoare la data formularii cererii de chemare în judecata este aplicabilă pe tot parcursul procesului; în sensul aplicării principiului neretroactivității este și jurisprudența C. Europene a D. O. (H. din 8 martie 2006 privind Cauza Blecic v. Croatia, paragraful 81)";. Soluționând deci cauza, din această perspectivă, tribunalul constată căreclamantul a beneficiat deja și beneficiază în continuare, de daune morale, pentru condamnările și măsurile administrative cu caracter politic, luate împotriva sa de regimul comunist, după cum rezultă din actele și lucrările dosarului, fapt de altfel recunoscut și în ședința de azi. Or, așa fiind, tribunalul va ține cont în dezlegarea pricinii, atât de dispozițiile art.5 alin.(1) lit.a) din L. nr. 221 din 2 iunie 2009, în forma sa inițială, conform cărora"; la stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama si de masurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză, în temeiul D.ui-lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945"; cât și de motivația C. C., din cea de-a doua decizie, din data de 21.oct.2010, în sensul că „scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atâtrepararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avuta anterior - ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin însăși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplina concordanta cu recomandările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. C. retine, de asemenea, că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie sa fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative. Or, despăgubirile prevăzute de dispozițiile de legecriticate, având același scop ca si indemnizația prevăzută de art.4 din D.-lege nr.118/1990, nu pot fi considerate drepte, echitabile si rezonabile";. În concluzie, față de aceste aspecte de fapt și de drept, acțiunea reclamantului, astfel cum a fost formulată, se va respinge de instanță ca nefondată";. Împ o tr iv a aces te i se n tințe a decl ar at rec urs, în termen legal, reclamantul H. P., ar ătând pr in c erere a de recurs c ă „ . cerer ii mele de recu rs le voi prezen ta în scr is l a C. de A. C. l a ter menul de înf ăț iș are";. Pr in în tâmp in are a f or mul ată în c auz ă , pârâtul intimat S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D. S., a solicitat instanței respingerea recursului reclamantului ca nefondat, pentru aceleași motive care au fost expuse și în motivarea întâmpinării depuse la dosarul de fond. Recursul este nul. La termenul de judecată din data de 16 noiembrie 2011 C., din Oficiu, a invocat excepția nulității prezentului recurs, excepție care urmează să fie admisă, motivat pe următoarele considerente: Potrivit art. 303 alin. 1 C. proc. civ., recursul se vas motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, în timp ce , conform alin. 2 al aceluiași articol, termenul pentru depunerea motivelor de recurs se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte. Art. 3021 alin. 1 lit. c) C. proc. civ. prevede că cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, evident, în termenul prevăzut de art. 303 C. proc. civ.. În conformitate cu prevederile art. 306 alin. 1 C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, prevăzut de art. 303 C. proc. civ., cu excepția cazurilor prevăzute în alin. 2 al art. 306 C. proc. civ., respectiv, atunci când motivele de recurs formulate peste termenul legal conțin motive de ordine publică. În speță, sentința recurată i-a fost comunicată reclamantului recurent la data de 30 mai 2011, aspect confirmat de dovada de comunicare aflată la fila 52 dosar fond, astfel încât, termenul legal de 15 zile, prevăzut de art. 303 alin. 2 C. proc. civ., înăuntrul căruia trebuia motivat recursul, curge de la data de 30 mai 2011 și se împlinește la data de 15 iunie (inclusiv) 2011. Or, motivele de recurs au fost depuse la dosarul cauzei, prin registratura C. de A. C., la data de 09 noiembrie 2011 (fila 11 dosar recurs), cu depășirea evidentă a termenului legal de motivare de 15 zile prevăzut de art. 303 alin. 2 C. proc civ.. Așa fiind, în temeiul considerentelor mai sus expuse și a prevederilor art. 303 alin. 1 și 2, art. 3021 lit. c și art. 306 C. proc. civ., C. va constata nul prezentul recurs. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Constată nul recursul declarat de reclamantul H. P., împotriva sentinței civile numărul 2702 din 22 aprilie 2011 a T.ui S., pronunțată în dosar civil numărul (...), pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 16 noiembrie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR M.-C. V. A.-T. N. C.-M. CONȚ M. L. T. GREFIER Red. C.M.C./dact. C.M.C. 2 expl./(...) Jud. fond : S. M.
| ← Decizia civilă nr. 932/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 1226/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
