Decizia civilă nr. 3627/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)/a1
D. CIVILĂ NR. 3627/R/2011
Ședința publică din data de 19 octombrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
T.-A. N.
JUDECĂTORI:
M.-C. V.
I.-D. C.
GREFIER:
M. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul S. I., împotriva deciziei civile nr. 2. din 31 mai 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr. (...)/a1, privind și pe pârâtul S. V., având ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentanta reclamantului-recurent S. I., avocat M. F.-I., și pârâtul-intimat S. V., asistat de avocat C. R.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 17 octombrie 2011, reclamantul-recurent a depus la dosar, prin registratura instanței, dovada achitării timbrajului aferent recursului, potrivit mențiunilor din citație.
Recursul este legal timbrat cu 1695,77 taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar.
La termenul de azi, reprezentanta pârâtului-intimat depune la dosar întâmpinare, arată că în cursul dimineții a comunicat un exemplar al acesteia reprezentantei reclamantului-recurent și învederează instanței că înțelege să susțină excepția invocată prin aceasta.
Reprezentanta reclamantului-recurent depune la dosar chitanța prin care se atestă plata onorariului avocațial, pentru a justifica cheltuielile de judecată.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra excepției invocate prin întâmpinare precum și asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului-recurent susține recursul așa cum a fost formulat în scris, solicită admiterea acestuia, în principal casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, în ipoteza în care Curtea va aprecia că nu se impune casarea, solicită modificarea hotărârii recurate în sensul de a dispune partajarea imobilului casă și teren în modalitatea vânzării la licitație prin executor judecătoresc, la prețul de strigare stabilit prin expertiză, și de a respinge cererea reconvențională a pârâtului S. V., de stabilire a dreptului de creanță. Cu privire la imobilul din litigiu instanța de fond a dispus partajarea prin vânzare la licitație publică la prețul de strigare stabilit prin expertiza tehnică, ca fiind valoarea de piață a imobilului în litigiu. Această soluție a fost pronunțată după ce în prealabil, în baza art. 67310 Cod procedură civilă, instanța de fond a pronunțat la data de 30 martie 2009 o încheiere de atribuire provizorie a imobilului în favoarea pârâtului, stabilind ca termen de plată al sultei data de 29 iunie 2009. Potrivit dispozițiilor art. 67311 Cod procedură civilă, întrucât sulta nu a fost depusă la termenul stabilit, și niciunul dintre proprietari nu a solicitat atribuirea în natură a imobilului, instanța de fond trebuia ca prin încheiere să dispună vânzarea bunului prin buna învoială sau prin executor judecătoresc în procedura vânzării la licitație publică, încheierea astfel pronunțată fiind supusă apelului. În lipsa învoielii părților, instanța de fond a optat pentru vânzarea la licitație publică, însă în loc să dispună prin încheiere această modalitate de partaj, a dispus vânzarea direct prin sentința prin care a judecat întreg fondul cauzei. Întrucât dispozițiile art. 67311 Cod procedură civilă sunt imperative, instanța de apel ar fi trebuit ca în virtutea rolului activ să invoce din oficiu și să pună în discuția părților acest motiv de ordine publică, ceea ce în speță nu s-a întâmplat. Consideră că decizia pronunțată de instanța de apel a fost dată cu încălcarea legii și a lipsit reclamantul de un grad de jurisdicție, având în vedere că vânzarea prin bună învoială a părților a fost dispusă pentru prima dată în apel, iar împotriva acestei hotărâri rămâne deschisă numai calea de atac a recursului. Raportat la această situație apreciază că în speță sunt incidente prevederile art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă. A. în vedere că instanța de apel a aplicat în mod greșit prevederile art. 67311 Cod procedură civilă, repetând practic nelegalitatea comisă de instanța de fond, respectiv a dispus vânzarea prin bună-învoială prin decizie și nu prin încheiere, hotărârea dată de această instanță este nelegală, fiind prezent motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă coroborat cu art. 105 alin. 2 din același cod. Mai mult, instanța a pronunțat decizia cu depășirea limitelor în care a fost investită, întrucât niciuna dintre părți nu a solicitat vânzarea bunului prin bună-învoială. În apel pârâtul a solicitat partajarea imobilului din litigiu în natură, prin formarea a două loturi. În acest scop instanța de apel a dispus potrivit prevederilor art. 6736 Cod procedură civilă efectuarea unui supliment la raportul de expertiză prin încheierea de ședință din 29 martie 2011. Conform dispoziților art. 6736 Cod procedură civilă în această situație instanța trebuia să întocmească minuta prevăzută de art. 258 Cod procedură civilă, însă aceasta nu a fost întocmită astfel că lipsa ei atrage nulitatea încheierii din 29 martie 2011, precum și nulitatea hotărârii. Solicită respingerea excepției inadmisibilității recursului întrucât nu a solicitat o reapreciere a probelor administrate în cauză, ci doar a încercat să arate că instanța de apel a dat eficiență unor probe testimoniale care prin ele însele nu puteau fundamenta în nici un caz o soluție de admitere a pretențiilor pârâtului de recunoaștere a unui drept de creanță asupra unei părți din contracție, câtă vreme nici unul din martori nu a putut preciza cine și din ce venituri a suportat costurile extinderii. Cu cheltuieli de judecată în cuantum de 1000 lei, potrivit chitanței depuse la dosar. Reprezentanta pârâtului-intimat solicită respingerea recursului ca fiind nelegal și inadmisibil raportat la soluția de vânzare prin bună învoială, și ca prematur și inadmisibil la acest moment procesual raportat la dreptul de creanță și vânzarea la licitație a bunului. Apreciază că hotărârea instanței de apel privind vânzarea prin buna învoială a părților, dată cu drept de recurs era singura variantă aptă să asigure legalitatea și realizarea drepturilor procesuale a părților implicate. Conform prevederilor art. 67311 Cod procedură civilă, dacăniciunul dintre proprietari nu solicită atribuirea bunului, ori dacă bunul a fost atribuit provizoriu și sumele cuvenite celor doi coproprietari nu au fost consemnate, instanța are posibilitatea de a dispune vânzarea bunului în două modalități, respectiv prin buna înțelegere și prin executor judecătoresc. Pârâtul a solicitat încă de la început atribuirea imobilului cu plata sultei către recurent. Nu a solicitat niciodată atribuirea provizorie, întrucât mai întâi trebuia stabilit dreptul de creanță pe care l-a solicitat prin cererea reconvențională, astfel încât sulta să fie diminuată cu contravaloarea acestuia, iar atribuirea imobilului către pârât să se facă prin hotărâre judecătorească asupra fondului. Varianta de vânzare la licitație dispusă de judecătorie a fost considerată atât de pârât cât și de instanța de apel nelegală. Reclamantul nu și-a exercitat dreptul de apel împotriva sentinței, astfel încât pentru această hotărâre irevocabilă și sub acest aspect, nu mai poate fi atacată cu recurs, câtă vreme reclamantul nu a uzat de calaea de atac a recursului. În acest context, susținerile recurentului că ar fi lipsit de o cale de atac sunt netemeinice, acesta renunțând de bună-voie la beneficiul dat de lege în favoarea lui la momentul procesual când era posibilă atacarea cu apel a hotărârii. Pentru ca partea să poată aprecia dacă are posibilitatea de a plăti coproprietarului contravaloarea sultei, era necesar să se determine în prealabil care este în concret cota fiecăruia, după cum în mod legal instanța de apel a realizat-o. Apreciază că vânzarea la licitație, în condițiile în care bunul a fost solicitat de către pârât pentru a fi atribuit integral cu plata sultei, este nelegală. Vânzarea la licitație este o soluție subsidiară vânzării prin buna- înțelegere de care părțile nu au dreptul să fie private. În ceea ce privește dreptul de creanță, apreciază că recursul este prematur, întrucât prin decizia atacată s-a statuat dreptul de recurs odată cu fondul în ceea ce privește acest drept. Raportat la acest aspect recursul este prematur și inadmisibil întrucât tribunalul are încă pe rol cauza, nefiind dezinvestit de judecarea acesteia, iar instanța de recurs nu se poate pronunța asupra unei cauze nesoluționate încă. Solicită de asemenea admiterea excepției inadmisibilității acelor motiv de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate. Apreciază că decizia recurată este temeinică și legală, și în consecință solicită respingerea recursului cu privire la ambele petite. C U R T E A Prin sentința civilă nr. 3964/(...), Judecătoria Cluj-Napoca a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul S. I. în contradictoriu cu pârâtul S. V. și în consecință: A dispus sistarea stării de indiviziune dintre reclamant și pârât asupra imobilului din C.-N., str. Z. B., nr. 1, jud. C., format din casa înscrisă în CF nr. 24559 C., cu nr. top. 1319/67/35/S, compusă în realitate din 3 camere, 1 bucătărie, 1 baie, 1 cămară, 1 antreu, 1 pivniță, și teren "loc de casă";, în suprafață de 414 mp, înscris în CF 24525 Clu, nr. top. 1319/67/35, prin vânzarea la licitație publică, prin executor judecătoresc și împărțirea sumei de bani astfel obținută în părți egale între reclamant și pârât. A dispus rectificarea suprafeței imobilului înscris în CF nr. 7343 Toplița, nr. top. 5096/2/2, de la suprafață de 10.715 mp, la suprafața de 9810 mp. A dispus sistarea stării de indiviziune dintre reclamant și pârât asupra imobilului înscris în CF nr. 7343 Toplița, nr. top. 5096/2/2, teren în suprafațăde 10.715 mp, prin formarea a două părți egale și atribuirea lor în natură către reclamant și pârât, conform raportului de expertiză întocmit de expert I. A. și după cum urmează: - lotul I, teren în suprafață de 164 mp, cale de acces, cu nr. top. nou 5096/2/2/a, rămâne în indiviziune forțată, în cote egale, între reclamant și pârât; - lotul II, teren în suprafață de 4823 mp, cu nr. top. 5096/2/2/b, revine reclamantului S. I. - lotul III, teren în suprafață de 4823 mp, cu nr. top. 5096/2/2/c, revine pârâtului S. V. A dispus înscrierea în cartea funciară a drepturilor părților asupra loturilor de mai sus, astfel cum s-a arătat anterior. A dispus sistarea stării de indiviziune dintre reclamant și pârât asupra bunurilor mobile constând în 732 acțiuni la SC N. SA B., din certificatul de acționar nr. 8477327/(...) și 34 acțiuni FPPI la SC ERS-CUG SA, cu nr. de ordine de la 1005692 la 1005725, prin acordarea unei jumătăți din acțiuni către reclamant și a unei jumătăți către pârât, precum și sistarea stării de indiviziune cu privire la motocicleta marca IJ, an de fabricație 1960, prin obligarea pârâtului să plătească reclamantului suma de 500 lei. A respins cererea reclamantului privind obligarea pârâtului la plata echivalentului folosinței imobilului. A respins cererea reconvențională formulată de pârâtul - reclamant reconvențional S. V., împotriva reclamantului - pârât reconvențional S. I., având ca obiect constatarea dreptului de creanță pentru extinderi. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele: Potrivit certificatului de moștenitor nr. 18/(...), emis de BNP K. A. B., de pe urma defunctului S. Janos, identic în CF cu S. I., decedat la 20.08.200, au rămas: B. mobile: certificat de acționar nr. 8477327/(...), cu un nr. de 732 acțiuni la SC N. SA B., cu nr. de ordine de la 4470766 la 4. 34 acțiuni FPPI la SC ERS CUG SA cu nr. de ordine de la 1005692 la 1. motocicleta marca IJ, culoare albastră serie motor B 29930, capacitate 350 mc, fabricată în 1960, nr. 46-CJ-3416; B. imobile: cota de ½ din casa de cărămidă acoperită cu țiglă, compusă din o cameră, 1 bucătărie, 1 baie, 1 cămară, 1 antreu și pivniță, în str. Z. B., înscris în CF 24559, nr. top. 1319/67/35/S; cota de ½ din loc de casă în str. Z. B., nr. 1, în suprafață de 414 mp, înscris în CF 24525, nr. top. 1319/67/35; loc de mormânt situat în Cimitirul Mănăștur, parcela K1, nr. 206, în suprafață de 4,5 mp, concesionat pe 1997-2017, moștenitori fiind S. I. fiu, în cotă de ½ și S. V., fiu, în cotă de ½. Potrivit certificatului de moștenitor nr. 37/(...), emis de BNP K. A. B., de pe urma defunctei S. Ana, decedată la 13.05.204, au rămas: B. mobile: nu sunt declarate; B. imobile: imobilul situat în M. C., jud. Harghita, înscris în CF 487N M. C., nr. top. 1006, teren în suprafață de 5350 mp și casă de locuit cu trei camere, construită din cărămidă și șopron, dobândit în baza Legii 18/1991, ieșire din indiviziune și parcelare; imobilul situat în Toplița, jud. Harghita, înscris în CF 7343 Toplița, nr. top. 5096/2/2, teren în suprafață de 10.715 mp; moștenitori fiind S. I. fiu, în cotă de ½ și S. V., fiu, în cotă de ½. Conform extraselor de carte funciară de la dosar, reclamantul și pârâtul sunt coproprietari, în cote egale, cu titlu de moștenire, asupra imobilului situat în C.-N., str. Z. B., nr. 1, casă înscrisă în CF 24559 C., cu nr. top. 1319/67/35/S, compusă din 1 cameră, 1 bucătărie, 1 baie, 1 cămară, 1antreu și pivniță, și teren în suprafață de 414 mp, înscris în CF 24525 C., cu nr. top. 1319/67/35. De asemenea, reclamantul și pârâtul sunt coproprietari, în cote egale, cu titlu de moștenire, asupra imobilului situat în Toplița, jud. Harghita, teren în suprafață de 10715 mp, înscris în CF 7343 Toplița, cu nr. top. 5096/2/2. În privința acestui teren, înscris în CF7 343 Toplița, cu nr. top. 5096/2/2, s-a întocmit un raport de expertiză, depus la filele 203-211 din doar, în care s-a arătat că imobilul se află în partea de NV a municipiului M. C. și că în realitate are numai 9810 mp. E. a propus rectificarea suprafeței din cartea funciară și partajarea doar a suprafeței reale, prin crearea a două parcele și a unui drum de acces, astfel: parcela cu nr. top. nou 5096/2/2/a, 164 mp, cale de acces să rămână în indiviziune forțată; parcela cu nr. top. nou 5096/2/2/b, în suprafață de 4823 mp, să revină reclamantului S. I. parcela cu nr. 5096/2/2/c, în suprafață de 4823 mp, să revină pârâtului S. V. Văzând acordul părților în ce privește această modalitate de partaj și disp. art. 6734 alin. 2 C.pr.civ., instanța a dispus partajarea imobilului din CF 343 Toplița, cu nr. top. 5096/2/2, conform propunerilor din raportul de expertiză întocmit de expert I. A., cu rectificarea suprafeței din CF și întabularea loturilor nou formate în favoarea părților, în baza art. 20 alin. 3 din Legea 7/1996. În ceea ce privește casa și terenul din C.-N., str. Z. B., nr. 1, în cauză a fost întocmit un raport de expertiză, depus la f. 83-115, în care se arată că, inițial, casa a fost construită în 1952, cu o cameră, o bucătărie, o chicinetă, un antreu, o cămară și o pivniță, iar apoi, în anul 1972, casa a fost extinsă cu două camere și un hol. În ce privește extinderile, instanța a reținut, din declarațiile martorilor audiați în cauză, că în timpul efectuării acelor lucrări, în imobil locuiau părinții S. I. și S. Ana, cu cei doi fii S. I. jr. și S. V. și că toți au contribuit la lucrări, iar în acea perioadă toți membrii familiei aveau serviciu. În consecință, instanța a respins cererea reconvențională formulată de pârâtul S. V., care a solicitat să se constate contribuția sa exclusivă la extinderea imobilului, ca neîntemeiată. În ceea ce privește modalitatea de partajare a imobilului de mai sus, instanța a avut în vedere că, datorită modului de alcătuire a casei și a suprafeței prea mici a terenului, partajarea în natură a imobilului respectiv este nefuncțională, întrucât s-ar crea parcele cu suprafețe mai mici decât suprafața minimă admisă conform Regulamentului General de U. În plus, dacă s-ar împărți casa în două părți, una din părți n-ar avea grup sanitar propriu, cealaltă n-ar avea acces propriu, iar accesul la pivniță ar fi incomod realizabil, așa cum s-a arătat în raportul de expertiză tehnică întocmit de exp. D. S. V., astfel că n-ar fi respectate nici cerințele minime în materie locativă. În consecință, dat fiind că reclamantul a arătat că nu dorește să-i fie atribuit imobilul, iar pârâtul a arătat că nu are posibilitatea de a achita sulta, instanța a constatat că se impune vânzarea la licitație a întregului imobil din C.-N., str. Z. B., nr. 1, și împărțirea prețului astfel obținut în două părți egale, între reclamant și pârât, în conformitate cu prevederile art. 67311 C.pr.civ. dispus partajarea acestora în două părți egale, potrivit cotelor părților și în temeiul art. 728 C.civ. În consecință, instanța a sistat starea de indiviziune dintre reclamant și pârât asupra bunurilor mobile constând în 732 acțiuni la SC N. SA B., din certificatul de acționar nr. 8477327/(...) și 34 acțiuni FPPI la SC ERS-CUG SA, cu nr. de ordine de la 1005692 la 1005725, prin acordareaprimei jumătăți din acțiuni către reclamant și a celei de-a doua jumătăți către pârât, precum și sistarea stării de indiviziune cu privire la motocicleta marca IJ, an de fabricație 1960, prin obligarea pârâtului să plătească reclamantului suma de 500 lei. În ceea ce privește motocicleta, instanța are în vedere că pârâtul a arătat că a predat-o la fier vechi (a se vedea răspunsul al interogatoriu de la f. 67) și a depus chitanța la fila 153, din care rezultă că a primit suma de 2500 lei. Așadar, în locul motocicletei, care nu mai există fizic, este supusă partajului suma înlocuitoare, dar întrucât reclamantul a solicitat suma de 500 lei pentru motocicletă, pârâtul nu poate fi obligat decât la această sumă (a se vedea încheierea de ședință din data de (...)). Cât privește cererea reclamantului de obligare a pârâtului la folosul de tras pentru folosința imobilului, instanța a apreciat că această cerere este neîntemeiată, întrucât în cauză nu s-a făcut dovada că pârâtul l-ar fi împiedicat pe reclamant să locuiască în imobil. Chiar reclamantul, la interogatoriu, a arătat că a locuit în imobil, apoi în București și apoi iar în casa părintească din C.. În plus, este greu de crezut că reclamantului, căsătorit și cu o fiică, i-ar fi plăcut să locuiască împreună cu pârâtul, care are de asemenea, familia lui. Folosința imobilului de către pârât este legală, întemeindu-se pe calitatea sa de coproprietar. Așa cum se arată în literatura de specialitate, în cazul în care unul dintre coproprietari este nemulțumit de modul de folosință a bunului comun sau de folosința exclusivă a bunului de către celălalt coproprietar, cel nemulțumit are la dispoziție acțiunea de sistare a stării de indiviziune, nefiind îndreptățit să solicite despăgubiri pentru perioada în care a stat în pasivitate, întrucât este prezumat că nu a fost interesat de soarta bunului. Pentru aceste considerente, instanța a respins cererea reclamantului privind obligarea pârâtului la plata echivalentului folosinței imobilului. Împotriva acestei sentințe a declarat, apel pârâtul S. V. iar prin decizia civilă nr. 2. din 31 mai 2011 pronunțată de Tribunalul Cluj s-a admis în parte și în principiu apelul formulat sentința a fost schimbată, în sensul admiterii în parte a cererii reconvenționale formulate de pârâtul S. V., cu consecința constatării dreptului de creanță în cuantum de 26.797,6 Euro, constând în extindere casă, garaj. S-a dispus vânzarea prin bună învoială de către părți a imobilului situat în municipiul C.-N., strada Z. B. nr. 1, județul C., înscris în C.F. nr. 24559 C., cu nr.top. 1319/67/35/3 compus în realitate din trei camere, 1 bucătărie, o baie, o cămară de alimente, un antreu, o pivniță și teren în suprafață de 414 mp., înscris în C.F. nr.24525 C., cu nr.top.319/67/35, în termen de cinci luni, la împlinirea termenului părțile urmând a prezenta dovada vânzării. S-a stabilit termen de judecată pentru data de 15 N. 2011. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a considerat că se impune emiterea unei asemenea decizii intermediare, având în vedere faptul că primele două critici formulate vizează modalitatea de partajare și neacordarea dreptului de creanță solicitat. Într-o logică firească a procedurii de partaj, așa cum rezultă din art. 973 ind. 5 C.pr.civ., mai întâi se impune a se stabili bunurile supuse împărțelii, calitatea de proprietar, cota-parte ce se cuvine fiecăruia și creanțele născute din starea de proprietate comună pe care coproprietarii le au unii față de alții. De aceea a fost necesar, anterior stabilirii modalității de partaj, să se stabilească creanțele născute din această indiviziune. Astfel, contrar susținerilor intimatului la momentul edificării construcției-1970-1972, apelantul era încadrat în muncă, câștigând un salariu tarifar net, începând de la 1000 lei până la 1142, în urma majorărilor salariale, așa cum rezultă din copia cărții de muncă depuse, stagiul militar fiind efectuat anterior perioadei în discuție. Din declarațiile martorilor audiați în cauză la propunerea reclamantului, B. I. și M. I., rezultă că aproximativ în perioada indicată de părți s-a ridicat o extindere la construcția inițială, inițial aceasta era formată din două camere, o bucătărie și un hol, defunctul intenționând să facă aceste lucrări pentru că fiii săi urmau să se întoarcă din armată. T. a concluzionat în sensul că extinderea construcției și garajul au fost făcute de și pentru familia pârâtului, acesta fiind și percepția majorității martorilor audiați, unii dintre ei relatând că S. V. a fost cel care a făcut anumite plăți. Primul martor la care s-a făcut referire a arătat că o parte din materiale proveneau dintr-o construcție demolată, cumpărată de defunct, însă această declarație a fost făcută fără a se putea preciza în mod exact cine a suportat efectiv prețul. Aceste probe s-au coroborat cu evidențele lunare ținute de către pârât în perioada 1970-1972, necontestate de către reclamant din care rezultă a dat mai multe sume de bani pentru casă, particularizându-se pentru anumite luni în ce a constat cheltuiala, respectiv fereastra, balast, parchet, sobă, cu unele înscrisuri care poartă semnătura defunctului privind primirea unor sume anterior edificării extinderii, dar și în perioada ridicării acesteia și cu chitanțe de plată care atestă cumpărarea unor materiale, spre exemplu faianță, uși, pensule. Toate acestea au creat convingerea instanței că, într-adevăr, pârâtul are un drept de creanță în contra reclamantului, care se ridică la suma de 26.797,6 Euro, constând în extindere casă, garaj, valori stabilite de către expertul numit de către J. La acestea se adaugă și faptul că imediat după edificarea extinderii, acesta a fost folosită exclusiv de familia pârâtului. În ceea ce privește gardul și poarta, T. a fost în imposibilitate de a stabili cuantumul creanței, în condițiile în care expertul a avut în vedere valoarea totală a acestor lucrări, deși partea din plasă metalică pe stâlpi din țeavă metalică a fost executat de către pârât, materialul fiind livrat de către reclamant, așa cum a recunoscut, de altfel, pârâtul la interogatoriu gardul din scândură de lemn de brad este cel vechi, pârâtul nedovedind că ar fi fost ridicat de către sine, iar poarta metalică, materialul și manopera aparțin pârâtului, așa cum a rezultat din declarația ultimului martor menționat. Nici în fața primei instanțe și nici în apel apelatul nu a solicitat defalcarea acestor investiții, raportat la fazele de execuție. A. stabilit dreptul de creanță, T. a apreciat că, într-adevăr, măsura vânzării la licitație pentru a se pune capăt indiviziunii este una energică și finală, prevalând vânzarea prin bună învoială, cu atât mai mult cu cât una dintre părți a insistat pentru această modalitate, sens în care, în baza art. 673 ind. 11 alin. 2 C.pr.civ., a dispus vânzarea prin bună învoială de către părți a imobilului situat în municipiul C.-N., strada Z. B. nr. 1, județul C., înscris în C.F. nr. 24559 C., cu nr.top. 1319/67/35/3 compus în realitate din trei camere, 1 bucătărie, o baie, o cămară de alimente, un antreu, o pivniță și teren în suprafață de 414 mp., înscris în C.F. nr. 24525 C., cu nr.top. 319/67/35, întermen de cinci luni, la împlinirea termenului părțile urmând a prezenta dovada vânzării. T. nu s-a oprit asupra partajării în natură, atâta timp cât, în urma obiecțiunilor din oficiu ridicate, expertul a răspuns că această variantă este incomodă și nefuncțională, deoarece niciunul dintre apartamentele nou create nu sunt funcționale, nu îndeplinesc norme de confort, una dintre părți ar trebui să-și construiască un grup sanitar propriu, iar alta să-și construiască o intrare în apartament, separat, accesul comun la pivniță fiind incomod realizabil. Raportat la prevederile art. 673 ind. 10 C.pr.civ. s-a arătat că asemenea împărțire ar diminua valoarea bunului. De asemenea, nu a avut în vedere nici atribuirea provizorie sau definitivă a bunului pârâtului, atâta timp cât acesta nu are resursele materiale necesare, chiar în contextul reținerii dreptului de creanță, suma rămasă de plată cu titlu de sultă depășindu-i posibilitățile financiare, aspect ce rezultă din imposibilitatea de a achita taxa de timbru aferentă apelului și sulta stabilită de către prima instanță. Potrivit art. 673 ind. 10 alin. 4 C.pr.civ., atribuirea directă se va putea realiza pentru motive temeinice, însă niciunul din cele invocate de pârât nu pot să se circumscrie acestei noțiuni, lipsa resurselor materiale afectând interesele celuilalt copărtaș care ar fi în imposibilitate de a-și încasa sulta. Față de cele ce preced, T. a schimbat sentința în sensul celor arătate, urmând ca, pe fondul cauzei, să statueze asupra tuturor motivelor invocate. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul S. I. solicitând modificarea hotărârii în sensul de a dispune partajarea imobilului casă și teren situat în C.-N. str. Z. B. nr. 1 în modalitatea vânzării la licitație publică prin executor judecătoresc și de a respinge cererea reconvențională a pârâtului S. V. de stabilire a dreptului de creanță. În motivarea recursului a arătat în ceea ce privește imobilul casa și teren situat în C.-N. str. Z. B. nr. l instanța fondului a dispus partajarea imobilului prin vânzare la licitație publica la prețul de strigare stabilit prin expertiza tehnica ca fiind valoarea de piața a imobilului în litigiu. Aceasta soluție a fost pronunțata după ce în prealabil în baza disp. art. 673/10 C.proc.civ. instanța de fond a pronunțat la data de (...) o Î. de atribuire provizorie a imobilului în favoarea pârâtului S. V. stabilind că termen de plata a sultei data de (...). Conform disp. art. 673/11 C.pr.civ. văzând că sulta nu a fost depusă la termenul stabilit în acest scop (...) și ca nici unul din coproprietari nu dorește atribuirea întregului imobil instanța de fond trebuia ca prin încheiere sa dispună vânzarea bunului prin bună-învoială sau prin executor judecătoresc în procedura vânzării la licitație publica. Î.a astfel pronunțată este supusa apelului conform disp. art. 673/11 alin. 4 C.proc.civ. Instanța de fond a optat în lipsa învoielii părților pentru vânzarea la licitație publica însă în loc să pronunțe aceasta modalitate de partaj printr-o încheiere astfel cum cerea legea a dispus vânzarea direct prin sentința prin care a judecat întreg fondul procesului dezinvestindu-se astfel de cauza. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul S. V., reclamantul nu a atacat sentința. Cu toate acestea, fiind vorba de o încălcare a unor dispoziții imperative ale legii, disp. art. 673/11 C.proc.civ. instanța de apel era datoare ca în virtutea rolului activ să invoce din oficiu și să pună în discuția părților acest motiv de ordine publica, ceea ce în speța nu s-a întâmplat astfel ca apreciazăcă decizia este pronunțată cu încălcarea legii, respectiv a dispozițiilor procedurale invocate mai sus. Soluționând cauza cu neobservarea acestei neregularități săvârșite de instanța de fond instanța de apel practic le-a lipsit de un grad de jurisdicție în condițiile în care vânzarea prin învoiala părților a fost dispusă de instanță pentru prima dată în apel, sens în care împotriva acestei hotărâri rămâne deschisă din punct de vedere procedural doar calea recursului. Apreciază ca în acest sens sunt incidente prevederile disp. art. 306 C.pr.civ. fiind vorba de un motiv de ordine publica sancțiunea încălcării unor dispoziții legale imperative fiind nulitatea absolută. Conform considerentelor Deciziei civile nr. 2. aceasta a fost pronunțata pe baza disp. art. 673/11 alin. 2 C.proc.civ., aspectul de nelegalitate constând în aplicarea greșita a prevederilor acestor dispoziții, instanța de apel repetând practic nelegalitatea comisa de către instanța fondului în sensul în care, conform legii vânzarea prin bună-învoiala se dispune prin Î. și nu prin D. Chiar daca aparent instanța nu s-a dezinvestit de soluționarea cauzei stabilind un termen de judecata pe data de 15 nov. 2011 în realitate a făcut acest lucru atâta vreme cât prin aceasta decizie a soluționat toate aspectele cauzei în sensul că: stabilește dreptul de creanța al pârâtului pentru suma de 26.797,6 euro și menține toate celelalte dispoziții ale sentinței. Procedând în atare maniera la termenul de 15 nov. 2011 când de fapt ar fi trebuit soluționata cauza sub toate celelalte aspecte, instanța de apel nu mai are practic a se pronunța decât asupra vânzării la licitație pentru ca în mod evident si obiectiv vânzarea prin buna-învoiala nu se va realiza reclamantul nefiind de acord cu aceasta modalitate de partaj. Consideră că instanța de apel a pronunțat aceasta decizie cu depășirea limitelor în care a fost investita. După cum se poate verifica pârâtul nu a solicitat vânzarea prin învoiala nici prin întâmpinare la fond, nici prin motivele de apel și nici prin concluziile orale consemnate în încheierea din data de 24 mai 2011 când s-au pus concluzii, nici măcar prin concluziile scrise din apel. Poziția sa pe tot parcursul judecării acestei cauze a fost de a solicita împărțirea imobilului în doua loturi și atribuirea în natura sau, în apel, atribuirea în întregime a imobilului cu diminuarea sultei raportat la valoarea creanței pe care pretinde ca o are față de reclamant. Mai precizează ca acest litigiu a fost inițiat de către reclamant tocmai datorita faptului ca timp de mai mulți ani anterior a încercat o vânzare prin buna-învoială a imobilului din str. Z. B., vânzare ce nu s-a realizat pentru ca în realitate, pârâtul care folosește acest imobil nu dorește sa vândă, folosind singur casa și terenul. O împrejurare esențiala ignorata de instanța de apel este ca "buna invoiala" presupune un acord de voința a părților implicate. Deci chiar daca s- ar presupune astfel cum nelegal a reținut instanța ca pârâtul este de acord cu vânzarea prin buna-invoiala, acest lucru nu este suficient o condiție "sine qua non" a vânzării fiind aceea de a exista și acordul reclamantului, însă acesta a arătat ca nu dorește vânzarea prin învoiala întrucât o atare soluție nu face altceva decât sa tergiverseze soluționarea cauzei cu vătămarea drepturilor sale, pârâtul în realitate nefiind de acord cu vânzarea deoarece spera sa poată păstra acest imobil. În atare condiții, stabilind un termen de 5 luni pentru vânzarea prin buna învoiala instanța încalcă drepturile reclamantului efectul acestei hotărârifiind prelungirea nejustificata a procesului de partaj în beneficiul pârâtului care folosește singur întreg imobilul în care reclamantul nu are acces. In vederea soluționării apelului pârâtului S. V. care a solicitat partajarea în natura a imobilului din C.-N. str. Z. B. nr. 1 prin formarea a doua loturi și împărțirea în natura, instanța de apel din oficiu a apreciat ca fiind necesar în cauza întocmirea unui supliment la raportul de expertiza conform disp. art. 673/6 c.pr.civ dispunând în consecința prin încheierea de ședința din data de 29 martie 2011. Conform disp. art. 673/6 c.pr.civ. în aceasta situație instanța trebuia sa întocmească minuta prevăzuta la art. 258 c.pr.civ. A. în vedere ca aceasta minuta nu a fost întocmita lipsa minutei atrage nulitatea Incheierii din data de 29.03.201, precum și nulitatea hotărârii conform disp. art. 258 raportat la art.106 al. 1 c. pr.civ. Referitor la motivele de recurs ce vizează nelegalitatea Deciziei sub aspectul stabilirii în sarcina pârâtului S. V. a unui drept de creanța în suma de 26.796,6 EURO arată că decizia civila nr. 2. a fost pronunțata în aplicarea prevederilor disp. art. 673/11 c.pr.civ. și nu în baza disp. art. 673/5 c.pr.civ , instanța de apel apreciind ca fiind oportun sa dispună vânzarea imobilului din C.-N. str. Z. B. nr. 1 prin buna-invoiala. In aceasta situație, conform prevederilor legale imperative ale disp. art. 673/11 trebuia sa pronunțe o I. si nu o Decizie, sa se limiteze la aspectele pe care potrivit legii le putea soluționa pe aceasta cale, respectiv la a dispune vânzarea bunului prin buna învoiala sau prin executor judecătoresc, toate celelalte aspecte litigioase urmând a se rezolva odată cu fondul cauzei. Deși din împrejurarea ca D. s-a pronunțat cu drept de recurs odată cu fondul in ceea ce privește dreptul de creanța, ceea ce presupune ca se ataca cu recurs in aceasta privința decizia de fond, în realitate aceasta problema a fost tranșata de către instanța prin prezenta decizie care nu are caracterul unei încheieri, situație ce ar atrage aplicabilitatea disp. art. 282 al. 2 c.pr.civ. coroborate cu disp. art. 316 c.pr.civ. Apreciază ca in speța sunt incidente prevederile disp. art. 304 pct. 9 c.pr.civ., decizia fiind pronunțata cu încălcarea crasa a prevederilor disp. art. 1182 și art. 1185 C.civ. deoarece la ultimul termen de judecata in fata instanței de fond reprezentanta pârâtului S. V. a depus la dosar un set de înscrisuri sub semnătura privata traduse din limba maghiara reprezentând notițe ale pârâtului și socoteli ale acestuia cu privire la sume pretins date de acesta pentru edificarea construcției la nivelul anilor 1971-1972. Reclamantul a solicitat ca instanța să nu țină seama de aceste înscrisuri întrucât pe de o parte au fost depuse cu încălcarea termenului procedural iar pe de altă parte sunt nerecunoscute de reclamant si inopozabile acestuia. In fata instanței de apel aceste înscrisuri au fost din nou depuse de către pârâtul S. V. prin reprezentant, instanța de apel L.-le în considerare și stabilind dreptul de creanța al pârâtului pe baza acestora. Reclamantul a învederat clar instanței ca contestă aceste înscrisuri atât prin întâmpinarea depusa în apel prin care a combătut motivele de apel ale pârâtului cât și verbal în fata instanței de apel arătând ca nu contestă ca ele au fost întocmite de către pârât dar contest data acestora și realitatea celor consemnate, considerând că au fost întocmite pro causa. Fata de aceasta împrejurare, calificându-le ca datând din perioada 1970- 1972 și dându-le eficienta probatorie instanța de apel a încălcat prevederile disp. art. 1182 c.civ care prevede ca "data scripturii private nu face credința încontra persoanelor a treia interesate decât din ziua în care s-a înfățișat la o dregatorie publica, din ziua în care s-a înscris într-un registru public din ziua morții aceluia care l-a subscris sau din ziua în care va fi fost trecut fie și în prescurtare în acte făcute de ofițeri publici ,precum procese verbale pentru punerea de peceți sau facerea de inventare." La fel, instanța a încălcat și prevederile disp. art. 1185 c.civ care prevede ca "registrele, cărțile sau hârtiile domestice nu fac credința în favoarea celui care le-a scris ..." Consideră că instanța de apel a încălcat aceste texte de lege din dorința de a da eficienta juridică unor probe testimoniale care prin ele însele nu puteau în nici un caz fundamenta o soluție de admitere a pretențiilor pârâtului de recunoaștere a unui drept de creanța asupra unei parți din construcție, câtă vreme nici unul din martori nu a putut preciza cine și din ce venituri a suportat costurile acestei extinderi. Examinând hotărârea atacată în raport de motivele invocate, Curtea de A. urmează să admită în parte recursul pentru următoarele considerente: Motivele de recurs se bazează în principal pe două critici, prima vizând constatarea unui drept de creanță și cea de a doua privind modalitatea de partaj. În ce privește decizia atacată, aceasta cuprinde la rândul ei două dispoziții principale, prima vizează admiterea în parte a cererii reconvenționale formulate de pârâtul S. V., cu consecința constatării dreptului de creanță în cuantum de 26.797,6 Euro, constând în extindere casă, garaj iar prin cea de a doua dispoziție s-a dispus vânzarea prin bună învoială de către părți a imobilului situat în municipiul C.-N., strada Z. B. nr. 1, județul C., înscris în C.F. nr. 24559 C., cu nr.top. 1319/67/35/3 compus în realitate din trei camere, 1 bucătărie, o baie, o cămară de alimente, un antreu, o pivniță și teren în suprafață de 414 mp., înscris în C.F. nr.24525 C., cu nr.top.319/67/35, în termen de cinci luni, la împlinirea termenului părțile urmând a prezenta dovada vânzării. T. a considerat că se impune emiterea unei asemenea decizii intermediare, având în vedere faptul că primele două critici formulate vizează modalitatea de partajare și neacordarea dreptului de creanță solicitat. Curtea constată că natura juridică a deciziei atacate este una mixtă. Prima dispoziție ce conține admiterea apelului și soluția pe cererea reconvențională în ce privește dreptul de creanță este reglementată de art. 6737 și 6738 Cod procedură civilă, cât timp se referă la compunerea masei bunurilor de împărțit această parte din hotărâre poate fi atacată doar odată cu fondul, după cum dispune expres art. 6738 Cod procedură civilă, dat fiind că are natura unei încheieri intermediare. Prin urmare toate criticile aduse cu privire la dreptul de creanță prin prezentul recurs nu pot fi analizate dat fiind că recursul ce vizează această parte din hotărâre este inadmisibil pentru că poate fi exercitat doar după soluționarea pe fond a apelului. Este corectă din acest punct de vedere susținerea instanței de apel că într-o logică firească a procedurii de partaj, așa cum rezultă din art. 673 ind. 5 C.pr.civ., mai întâi se impune a se stabili bunurile supuse împărțelii, calitatea de proprietar, cota-parte ce se cuvine fiecăruia și creanțele născute din starea de proprietate comună pe care coproprietarii le au unii față de alții. De aceea a fost necesar, anterior stabilirii modalității de partaj, să se stabilească creanțele născute din această indiviziune, iar criticile cu privire la acest aspect pot fi aduse doar odată cu criticile asupra deciziei prin care se va dezinvesti instanța prin soluționarea fondului apelului. Cealaltă parte din decizia atacată ce privește modalitatea de partaj este reglementată de art. 67311 Cod procedură civilă, și poate fi atacată separat cu apel, respectiv cu recurs dacă este pronunțată în apel, dat că nu se exclude aplicarea celorlalte dispoziții ce privesc căile de atac. Prin recurs reclamantul S. I. a solicitat modificarea hotărârii în sensul de a dispune partajarea imobilului casă și teren situat în C.-N. str. Z. B. nr. 1 în modalitatea vânzării la licitație publică prin executor judecătoresc. Curtea constată că pentru a se proceda la vânzarea prin buna învoială a bunului, după cum dispune art. 67311 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă, este necesară tocmai această condiție, a bunei învoieli a tuturor coproprietarilor. Or, în speță această condiție nu este îndeplinită dat fiind că reclamantul prin întâmpinare (fila 46-48 dosar apel) se opune acestei variante. Prin urmare soluția instanței de fond cu privire la acest aspect trebuie menținută deoarece și aceasta a dispus vânzarea la licitație prin executor judecătoresc a bunului, dat fiind că, constată și curtea, partajarea în natură, nu este posibilă, expertul răspunzând că această variantă este incomodă și nefuncțională, nici atribuirea provizorie sau definitivă a bunului pârâtului, nu este posibilă atâta timp cât acesta nu are resursele materiale necesare iar reclamantul a cerut să nu i se atribuie bunul. Prin urmare singura variantă era vânzarea, și doar cea silită, cât timp cea prin buna învoială nu este posibilă, dat fiind că nu există acordul părților. Critica recurentului se mai referă la faptul că instanța de fond a optat în lipsa învoielii părților pentru vânzarea la licitație publica însă în loc să pronunțe aceasta modalitate de partaj printr-o încheiere astfel cum cerea legea a dispus vânzarea direct prin sentința prin care a judecat întreg fondul procesului dezinvestindu-se astfel de cauza. Această critică este doar parțial fondată deoarece apelul este devolutiv și se rejudecă fondul cauzei pentru că instanța de apel poate să dea la rândul ei o soluție privind modalitatea de partaj indiferent de varianta aleasă de instanța de fond. Prin urmare este asigurat un echilibru în acest fel chiar dacă prima instanță trebuia să soluționeze varianta de partaj printr-o încheiere dar și în fața instanței de apel se repune în discuție fondul cauzei și modalitatea de partaj, astfel că îi este asigurat părții un grad de jurisdicție care să vizeze reanalizarea fondului procesului. Asigurarea principiului dublului grad de jurisdicție nu este singurul principiu ce trebuie respectat dat fiind că acesta se analizează împreună cu efectul devolutiv al apelului, acesta din urmă având preeminență dat fiind că asigură judecarea pe foind a cauzei. Susține recurentul că potrivit considerentelor Deciziei civile nr. 2. aceasta a fost pronunțata pe baza disp. art. 673/11 alin. 2 C.proc.civ., aspectul de nelegalitate constând în aplicarea greșita a prevederilor acestor dispoziții, instanța de apel repetând practic nelegalitatea comisa de către instanța fondului în sensul în care, conform legii vânzarea prin bună-învoiala se dispune prin Î. și nu prin D. Curtea reține că acest motiv de recurs nu poate fi primit deoarece calea de atac este dată de lege or prezentul recurs este judecat chiar dacă instanța a intitulat hotărârea ca fiind decizie iar nu încheiere, dat fiind că era nevoită să o intituleze în acest fel deoarece trebuia să schimbe soluția în apel cu privire lacele dispuse de instanța de fond, cel puțin cu privire la dreptul de creanță, ceea ce putea face doar prin decizie iar nu prin încheiere, fiind în apel, iar soluția în ce privește apelul este diferită de cea care privește recursul dat fiind că apelul este devolutiv, prin urmare nu trebuie să desființeze cu trimitere cauza ci putea să o soluționeze la rândul ei pe fond, ceea ce a și făcut. Critica vizând încheierea de ședința din data de 29 martie 2011 nu poate fi primită deoarece aceasta nu are natura uneia dintre cele prevăzute de art. 6735 Cod procedură civilă cât timp doar dispune efectuarea unei expertize și nu stabilește bunurile supuse impartelii, calitatea de coproprietar, cota-parte ce se cuvine fiecaruia si creantele nascute din starea de proprietate comuna pe care coproprietarii le au unii fata de alții. Față de cele menționate anterior și în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă cât și al art. 312 alin. 3, art. 299 alin. 1 Cod procedură civilă, curtea urmează să admită în parte recursul declarat de reclamantul S. I. împotriva deciziei civile nr. 2. din 31 mai 2010, pe care o va modifica în sensul că va înlătura dispoziția privind vânzarea prin bună învoială de către părți a imobilului situat în C.-N., str. Z. B. nr. 1, județul C., înscris în CF nr. 24559 C., nr. top 1319/67/35/3 compus din 3 camere, 1 bucătărie, 1 baie, 1 cămară de alimente, 1 antreu, 1 pivniță și teren în suprafață de 414 mp, înscris în CF nr. 24525 C. nr. top 319/67/35. Dispoziția stabilită prin sentința civilă nr. 3964/(...) a Judecătoriei C.-N., pronunțată în dosar nr. (...), privind vânzarea la licitație publică, prin executor judecătoresc, a aceluiași imobil și împărțirea sumei rezultate în părți egale între părți va fi menținută. Recursul aceluiași reclamant împotriva deciziei civile nr. 2./(...) a T.ui C. vizând stabilirea dreptului de creanță în sumă de 26.797,6 euro în favoarea pârâtului S. V. va fi respins ca inadmisibil. În temeiul art. 274 Cod procedură civilă va obliga pe intimatul S. V., aflat în culpă procesuală față de admiterea recursului, să plătească recurentului suma de 1000 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs, în măsura admiterii doar în parte a recursului, reprezentând onorariu avocat. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE Admite în parte recursul declarat de reclamantul S. I. împotriva deciziei civile nr. 2. din 31 mai 2010, pe care o modifică în sensul că înlătură dispoziția privind vânzarea prin bună învoială de către părți a imobilului situat în C.-N., str. Z. B. nr. 1, județul C., înscris în CF nr. 24559 C., nr. top 1319/67/35/3 compus din 3 camere, 1 bucătărie, 1 baie, 1 cămară de alimente, 1 antreu, 1 pivniță și teren în suprafață de 414 mp, înscris în CF nr. 24525 C. nr. top 319/67/35. Menține dispoziția stabilită prin sentința civilă nr. 3964/(...) a Judecătoriei C.-N., pronunțată în dosar nr. (...), privind vânzarea la licitație publică, prin executor judecătoresc, a aceluiași imobil și împărțirea sumei rezultate în părți egale între părți. Respinge ca inadmisibil recursul aceluiași reclamant împotriva deciziei civile nr. 2./(...) a T.ui C. vizând stabilirea dreptului de creanță în sumă de 26.797,6 euro în favoarea pârâtului S. V. Obligă pe intimatul S. V. să plătească recurentului suma de 1000 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 19 octombrie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI T. A. N. C. M. V. I. D. C. GREFIER M. T. Redactat de I., dactilografiat de S. În 3 ex., la data de (...) Judecători apel - D. A.F., T. O.C. - Tribunalul Cluj Judecător fond - G. O. - Judecătoria Cluj-Napoca
| ← Decizia civilă nr. 3177/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 932/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
