Decizia civilă nr. 3180/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr.(...)
D. CIVILĂ NR. 3180/R/2011
Ședința publică din 23 septembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.-D. C.
JUDECĂTORI : A.-A. P.
C.-M. CONȚ
G. : S.-D. G.
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul K. F. și, respectiv, de pârâtul S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. M., împotriva sentinței civile nr. 590 din 21 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), având ca obiect D. în baza L. nr.
2..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamantul recurent și reprezentantul pârâtului recurent.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Ambele recursuri au fost declarate și motive în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în baza art.5 alin 3 din L. nr. 2..
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin memoriul de recurs ( f.2 din dosar), pârâtul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art.242 alin.2 C.pr.civ.
C. lasă cauza la a doua strigare, pentru a da reclamantului recurent și reprezentantului pârâtului recurent posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamantul recurent și reprezentantul pârâtului intimat.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
C., din oficiu, invocă excepția inadmisibilității schimbării cauzei juridice a acțiunii formulată de reclamant, prin invocarea pentru prima dată în calea de atac a recursului a unor noi temeiuri juridice ale acțiunii.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea excepției inadmisibilității schimbării cauzei juridice a acțiunii formulată de reclamant, fiind invocate alte temeiuri de drept față de cele invocate la fond, respectiv Tribunalul Maramureș.
Cu privire la recursul declarat de pârâtul recurent S. Român prin
Ministerul Finanțelor Publice, solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii petitului privind constatarea caracterului politic al condamnării dispuse față de reclamant.
Solicită, totodată, respingerea recursului reclamantului.
C U R T E A
Prin sen tinț a c iv il ă nr . 590/(...), pronunț ată de T ribun alul M ar amu reș în dos ar nr. (...), s-a admis în parte acțiunea precizată introdusă de reclamantul K. F., în contradictoriu cu pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D. G. a F. P. M. și, în consecință:
S-a constatat caracterul politic al condamnării reclamantului K. F. pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire, prevăzută de art. 209 C., în vigoare la data condamnării.
S-a respins ca nefondat capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al altor condamnări sau măsuri.
S-a respins ca nefondat capătul de cerere vizând acordarea de daune morale.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că, din probele administrate, rezultă că reclamantul K. F. a fost condamnat prin decizia penală nr. 251/1963, la 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire, prevăzută de art. 209 C. A. în vedere că această condamnare constituie de drept condamnare cu caracter politic, se impune admiterea acestui petit conform art. 1 alin. 2 din L. nr. 2..
În ceea ce privește celelalte măsuri luate de autoritățile timpului împotriva reclamantului, ca urmare a apartenenței acestuia la cultul „. lui I., T. a reținut că în privința acestor măsuri solicitarea reclamantului, de constatare a caracterului lor politic, este nefondată, raportat și la D. nr. 3., pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii.
Referitor la solicitarea reclamantului, de acordare a daunelor morale, T. a reținut că cererea având acest obiect, întemeiată pe prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., nu poate fi soluționată favorabil, dat fiind că aceste dispoziții legale au fost declarate neconstituționale prin D. C. C. nr. 1..
Prin precizarea de acțiune depusă la dosar la data de (...) (f. 78 dosar), reclamantul a solicitat acordarea daunelor morale în temeiul art. 998 C., coroborat cu dispozițiile L. nr. 2., însă, în speță, pe de o parte, nu s-a dovedit îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale a statului pentru fapta proprie, iar pe de altă parte, se pune și problema prescriptibilității acțiunii, în temeiul art. 1 alin. 1 și art. 3 din D. nr. 1..
Răspunderea statului pentru fapta proprie, în condițiile art. 998 C., nu poate fi analizată potrivit dreptului comun, întrucât pentru acest tip de raport juridic există norme juridice speciale, derogatorii și, prin urmare, prevalente, în virtutea principiului specialia generalibus derogant.
Împ o tr iv a aces te i se n tințe au de clarat recurs, în termen legal, pe de o parte,
recl aman tul K. F., iar pe de al tă p ar te, p âr âtul S. Ro mân pr in M in is terul F in anțelo r
Publice, prin D. G. a F. P. M..
Prin propriul recurs, întemeiat pe prevederile art. 3041 C.pr.civ., reclamantul K. F. a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, cu consecința obligării S.ui Român la plata daunelor morale în cuantumul solicitat.
În motivarea recursului reclamantul a arătat că D. nr. 1. a C. C. nu se aplică în speță, întrucât s-ar încălca principiul neretroactivității, consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție, întrucât la data introducerii acțiunii sub imperiul L. nr.
2. s-a născut un drept la acțiune pentru a solicita despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a condamnării politice.
Tot în motivarea recursului, reclamantul a invocat prevederile art. 6 și art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ale art. 1 din Protocolul 1
Adițional la C., principiul legalității armelor, susținând că adoptarea L. nr. 2. reprezintă o recunoaștere a S.ui Român a responsabilității sale de a acoperi prejudiciul material și moral cauzat persoanelor împotriva cărora au fost dispuse condamnări penale cu caracter politic, similar adoptării D.ui-lege nr. 118/1990.
A. în vedere că potrivit art. 20 din Constituția R., se poate aplica direct
Convenția, este admisibilă acordarea daunelor morale și prin raportare la art. 998
- 999 C.
Prin propriul recurs, pârâtul S. Român prin Ministerul F in anțel or Publ ice, pr in D. G. a F. P. M., a solicitat ca în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.pr.civ., să se admită recursul, să se modifice sentința recurată, în sensul respingerii înîntregime a acțiunii, invocând în motivarea recursului prevederile D. Înaltei Curți de C. și Justiție nr. 32/(...), ale art. 1 alin. 3 din L. nr. 2., coroborat cu art. 2 alin. 1 din O. nr. 2., și apreciind că cele două infracțiuni pentru care a fost condamnat reclamantul nu au caracter politic în sensul dispozițiilor legale invocate, întrucât reclamantul nu a fost condamnat pentru apartenența sa la un cult religios, ci pentru săvârșirea unor fapte prevăzute de norme penale care privesc organizarea și legiferarea modului de efectuare a stagiului militar. Recursurile sunt nefondate. Ses iz are a pr ime i ins tanțe . Inițial, reclamantul a învestit instanța T.ui M. cu o cerere întemeiată pe dispozițiile L. nr. 2., solicitând instanței: Să constate caracterul politic al măsurilor de urmărire și cercetare dispuse de către organele de securitate pentru săvârșirea faptei de uneltire contra orânduirii socialiste; a condamnării pronunțate prin sentința penală nr. 216/1952 pentru delictul de insubordonare prevăzut de art. 503 C. a condamnării pronunțate prin sentința penală nr. 251/(...), pentru infracțiunea de participare la organizare subversivă. Să oblige pârâtul să plătească reclamantului suma de 210.000 Euro, în echivalent în lei la data plății, cu titlu de daune morale, pentru prejudiciul moral suferit de reclamant, prin aplicarea măsurilor politice anterior menționate, acest petit fiind întemeiat pe prevederile art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2.. Ulterior pronunțării de către Curtea Constituțională a R. a D. nr. 1358/(...), prin care textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. a fost declarat neconstituțional, reclamantul și-a precizat acțiunea, la data de (...) (f. 78, 80 dosar fond), invocând în susținerea cererii sale prevederile art. 998 - 999 C., coroborate cu art. 52 alin. 2 din Constituția R. și cu art. 1 alin. 1 din L. nr. 2.. Cu privire la petitul din cererea reclamantului, având ca obiect obligarea p âr âtulu i S. Ro mân , pr in M in is terul F in anțelor Publ ice, l a pl ata desp ăgub ir il or morale. În ceea ce privește temeiul de drept inițial invocat de reclamant în susținerea acestui petit, respectiv, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., C. constată că acest temei de drept și-a încetat efectele juridice, ca urmare a pronunțării D. nr. 1358/(...) a C. C. a R., astfel încât, întemeiat pe acest text legal, reclamantul nu mai este îndreptățit la a pretinde obligarea pârâtului la despăgubiri morale. L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptată de P. cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție, însă, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin D. nr. 1., aceasta nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din Constituție. Prin D. C. C. nr. 1358/(...), publicată în M. Of. nr. 761/(...), a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - D. C. și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, pe motiv că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 3 și 5 din L. fundamentată, respectiv, încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor L. nr. 24/2000. Art. 147 din Constituția R. din 21 noiembrie 1991 (*republicată*) (modificată și completată prin de revizuire a C. R. nr. 4., publicată în M. Oficial al R., Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de C. L., în temeiul art. 152 din Constituție, cu reactualizarea denumirilor și dându-se textelor o noua numerotare (art. 152 a devenit, în forma republicată, art. 156)), prevede următoarele : „ (1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C. dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. (2) În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, P.ul este obligat sa reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia C. C.. (3) În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. T. sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat. (4) D. C. C. se publica în M. Oficial al R.. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor";. Art. 31 din L. nr. 47 din 18 mai 1992, privind organizarea și funcționarea C. C. (republicată în temeiul dispozițiilor art. V din L. nr. 177/2010 pentru modificarea și completarea L. nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. C., a C. de procedură civilă și a C. de procedură penală al R., publicată în M. Oficial al R., Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare), stabilește următoarele : „(1) D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie. (2) În caz de admitere a excepției, C. se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare. (3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. (4) D. pronunțate în condițiile alin. (1) se comunică celor două Camere ale P.ului, Guvernului și instanței care a sesizat Curtea Constituțională. (5) În cazul în care la data comunicării deciziei C. C. potrivit alin. (4) cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanța comunică acestuia decizia."; Din coroborarea art. 147 din Constituția R. Revizuită cu art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 republicată, se desprinde cu evidență faptul că, pe de o parte, deciziile C. C. sunt general obligatorii, nu doar în cauza în care a fost invocată respectiva excepție de neconstituționalitate, iar pe de altă parte că, acele dispoziții din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Or, în cazul de față, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. 1 din Constituție, nu au fost puse de acord prevederile neconstituționale ale art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. cu dispozițiile constituționale, astfel că, textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. și-a încetat efectele juridice. Drept urmare, în prezent nu există un temei juridic în legea specială, nr. 2., care să fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare în judecată promovate în baza L. nr. 2., având ca obiect acordarea de despăgubiri morale. În plus, trebuie subliniat faptul că, în materia litigiilor având ca obiect acordarea de daune morale întemeiate pe prevederile L. nr. 2., după declararea ca neconstituțional a textului art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., prin D. C. C. nr. 1. și nr. 1., Înalta Curte de Casație și Justiție a soluționat un recurs în interesul legii, prin D. nr. 12/(...), pronunțată în dosar nr. 14/2011, stabilind că: „Urmare a Deciziilor C. C. nr. 1. și nr. 1., dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza Idin L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, și-a încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. Oficial";. Cu pr iv ire l a susț inere a recl aman tulu i recuren t, în sensul c ă ave a o „. leg itimă"; l a a obț ine desp ăgub ir i pen tru p re jud ic iul mor al suf erit . Dacă situația juridică a reclamantului ar fi fost definitiv stabilită anterior publicării în M. Oficial a D. C. nr. 1., adică dreptul reclamantului la despăgubiri morale ar fi fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă și executorie anterior publicării acestei decizii a C. C. a R., atunci, efectele acestei Decizii nr. 1. nu se vor produce asupra situației juridice a reclamantului, întrucât, hotărârea judecătorească definitivă constituie titlul executoriu, conform art. 376 alin. 1 C.proc.civ., dând naștere în patrimoniul reclamantului unei „valori patrimoniale";, în sensul C.i, ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la C., iar punerea în executare a unei hotărâri judecătorești definitive și executorii dă dreptul părții câștigătoare de a se bucura în mod efectiv de un „., și de a avea o „. legitimă"; în sensul că va putea să-și valorifice acest drept la un bun, adică la despăgubirile morale stabilite în favoarea sa prin respectiva hotărâre judecătorească definitivă și executorie (în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție - a se vedea D. nr. 1973/(...), dosar nr. (...)). La momentul promovării cererii introductive de instanță întemeiată pe L. nr. 2. reclamantul se putea prevala de o „. legitimă";, în sensul soluționării favorabile a acestei cereri, dar nu de o „. legitimă";, în sensul încasării efective a unor daune morale într-un cuantum precis determinat. Cu pr iv ire l a susț ine re a recl aman tulu i, c onf or m c ăre ia în c au z ă nu se apl ic ă D. C. C. nr. 1.. Afirmația reclamantului recurent, conform căreia D. nr. 1. nu poate fi luată în considerare și nu se aplică în speță, întrucât ar însemna să retroactiveze, este evident neîntemeiată, motivat pe următoarele: Este știut faptul că nu poate face confuzie între neretroactivitatea unei legi și neconstituționalitatea acesteia. Neretroactivitatea unei legi presupune ca aceasta să nu se aplice unor situații intervenite înainte de intrarea ei în vigoare, legea urmând să dispună numai pentru viitor, așa cum impune art. 15 alin. 2 din Constituția R. și art. 1 C., în timp ce neconstituționalitatea unei legi are în vedere conformitatea acesteia cu legea fundamentală la momentul adoptării, promulgării și intrării ei în vigoare. Este adevărat că potrivit prevederilor art. 147 alin. 4 din Constituția R., D. C. C. au efecte ex nunc, adică numai pentru situațiile viitoare, născute după publicarea acestor decizii în M. Oficial, dar nu este mai puțin adevărat că efectul ex nunc trebuie înțeles în sensul că D. C. C. se aplică pentru viitor, adică doar situațiilor juridice care nu au fost definitiv stabilite și tranșate înainte de publicarea D. C. în M. O. Drept urmare, C. constată că în speță sunt pe deplin aplicabile prevederile D. nr. 1358/(...) a C. C.. Principiul neretroactivității legii civile noi este acea regulă de drept potrivit căreia o lege civilă se aplică numai situațiilor care se ivesc în practică după intrarea ei in vigoare, neputându-se aplica faptelor sau actelor juridice petrecute anterior. Acest principiu este expres consacrat în art.1 din Codul civil, astfel : „L. dispune numai pentru viitor: ea n-are putere retroactivă"; precum și în art.15 alin. 2 din Constituția R.: „L. dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile."; Acest principiu este un factor de stabilitate a circuitului civil. A. legii civile noi asupra trecutului ar genera nesiguranță circuitului civil și ar crea neîncredere în lege, cu rezultate nefaste pentru respectarea legalității și a ordinii de drept. Efectul ex nunc al actelor C. C. constituie - așa cum chiar Curtea Constituțională a statuat în D. nr. 838/2009 - „o aplicare a principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separației puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecință, efectele deciziei C. nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor …";, adică acelor acțiuni care au fost admise printr-o hotărâre judecătorească definitivă și executorie, susceptibilă de a fi pusă în executare pe cale silită, dacă nu este executată benevol. Cu privire la celelalte temeiuri invocate de reclamant în susținerea recursuluisău, respectiv, jurisprudența C.E.D.O., art. 6, art. 14 C.E.D.O., art. 1 din Primul protocol Adițional la C. și principiul egalității armelor, art. 20 din Constituția R., C., din oficiu, la termenul de judecată din data de (...), a invocat excepția inadmisibilității, excepție care urmează să fie admisă în temeiul art. 316 C.pr.civ., rap. la art. 294 alin. 1 C.pr.civ., motivat pe următoarele considerente: Aceste temeiuri juridice au fost invocate de către reclamant pentru prima dată în memoriul de recurs, nefiind niciodată invocate procedural în fața primei instanțe, astfel încât, invocarea lor direct în fața instanței de recurs echivalează cu o schimbare a cauzei juridice a acțiunii deduse judecății, în recurs, demers inadmisibil prin prisma art. 316 C.pr.civ., rap. la art. 294 alin. 1 C.pr.civ. În cee a ce pr iveș te te me iul jur id ic pe c ar e recl aman tul ș i -a întemeiat ulterior cererea, prin precizarea de acț iune depu s ă l a f il a 78 dosar fond, la data de 2(...), respectiv, art. 998-999 C., C. constată următoarele: Art. 998 C. constituie sediul legal în materie răspunderii civile delictuale, prevăzând că orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara. În cauză, așa cum a stabilit Curtea Constituțională prin D. nr. 1., nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale a S.ui Român, în temeiul art. 998 C., întrucât, S. Român nu are decât o obligație morală de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate de regimul comunist, însă, C. constată că prioritar analizării întrunirii sau nu în cauză a condițiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale a S.ui Român, ar fi trebuit analizată în cauză prescripția dreptului la acțiune a reclamantului, având ca obiect acordarea de daune morale în temeiul art. 998 C. Înainte de a se putea analiza pe fondul cauzei pretențiile deduse judecății de către reclamant, este imperios necesar să se verifice dacă, prin raportare la temeiul de drept pe care reclamantul și-a fundamentat cererea introductivă de instanță, prezenta acțiune a fost sau nu promovată în termenul legal de prescripție extinctivă reglementat de D. nr. 1.. Este adevărat că obiectul cererii introductive de instanță l-a constituit acordarea unor daune morale în sumă de 210.000 Euro, dar nu este mai puțin adevărat că acordarea acestor daune morale a fost solicitată cu titlul de reparare a prejudiciului ce i-a fost cauzat reclamantului, în temeiul răspunderii civile delictuale fundamentate pe prevederile art. 998 - 999 C. civ., S. Român fiind ținut, în opinia reclamantului, să repare prejudiciile cauzate cetățenilor săi de organele represive ale regimului comunist. Fiind întemeiată din punct de vedere juridic exclusiv pe răspunderea civilă delictuală, reglementată de dispozițiile art. 998 - 999 C. civ., acțiunea trebuia formulată în termenul de prescripție extinctivă prevăzut de art. 8 alin. 1 rap. la art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 1.. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 1 din D. nr. 1., „prescr ipț ia drep tulu i l a acț iune î n rep ar are a p agube i pr ic inu ite pr in f ap ta il ic ită, începe s ă curg ă de l a d ata c ând p ăg ub itul a cunoscu t s au trebu ia s ă cuno as c ă, atât p agub a c ât ș i pe cel c are r ăspunde de e a";. Întrucât actul normativ mai sus menționat nu reglementează vreun termen special de prescripție extinctivă în acest caz, este evident că termenul de prescripție este cel general, de 3 ani, reglementat de art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 1.. Prin urmare, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 1 din D. nr. 1., reclamantul ar fi trebuit să promoveze acțiunea pentru daune morale, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală reglementată de art. 998 - 999 C. civ., în termen de 3 ani, termen care ar fi început să curgă de la momentul la care reclamantul a cunoscut, sau ar fi trebuit să cunoască, atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea. Raportat la starea de fapt reținută de instanța de fond, este de subliniat faptul că reclamantul a cunoscut atât paguba - ce i-a fost cauzată prin condamnarea sa politică și prin faptul detenției - cât și pe cel răspunzător de pagubă - S. Român prin organele sale represive din perioada anterioară anului 1989 - chiar la data la care aceste măsuri i-au fost aplicate. A., însă, în vedere că în perioada în care reclamantul a fost condamnat, iar mai apoi s-a aflat în detenție în baza condamnării penale, orânduirea comunistă nu permitea, la acel moment, o manifestare, nici expresă și nici tacită a drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor, se poate aprecia în sensul că reclamantul a cunoscut paguba, precum și pe cel vinovat de producerea pagubei, cel mai târziu la data de (...), când regimul comunist din România a fost răsturnat. Dată fiind realitatea politică anterioară anului 1989, este evident că reclamantul nu putea, în perioada anterioară datei de (...), să recurgă la niciun demers judiciar în scopul reparării pagubei ce i-a fost cauzată. Se pune, așadar, firesc întrebarea, care era momentul la care reclamantul ar fi putut să promoveze o acțiune în justiție întemeiată pe art. 998-999 C., pentrurepararea pagubei morale ce i-a fost cauzată- pagubă care în niciun caz nu poate fi negată -, ori să recurgă la vreun alt demers legal în acest sens. C. apreciază că după data de (...), reclamantul era liber să se adreseze oricând unei instanțe de judecată pentru a pretinde reparații pentru prejudiciul moral ce i-a fost cauzat, mai ales că, la data de (...), în M. Oficial al R. nr. 50/(...), a fost publicat D.-Lege nr. 118/(...), privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la data de (...). Este adevărat că acest act normativ nu conținea nicio prevedere care să stipuleze expres că astfel de persoane, persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la data de (...), se pot adresa instanțelor de judecată cu acțiuni prin care să solicite repararea efectivă, materială, pecuniară, a daunelor fizice și morale ce le-au fost cauzate în perioada de dinaintea anului 1989, dar nu este mai puțin adevărat că acest decret reprezenta un punct de pornire în a recunoaște faptul că în perioada cuprinsă între (...) - (...), în România au existat persoane persecutate pe motive politice și că unor astfel de persoane trebuie să le se recunoască anumite drepturi : recunoașterea ca vechime în muncă și luarea în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcție de vechimea în munca, timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice: a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătorești rămasă definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracțiuni politice; a fost privată de libertate în locuri de deținere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune; a fost internată în spitale de psihiatrie;) a avut stabilit domiciliu obligatoriu; a fost strămutată într-o alta localitate; acordarea unei indemnizații lunare de câte 200 lei, indiferent dacă sunt sau nu pensionate, pentru fiecare an de detenție, internare, domiciliu obligatoriu sau cât au fost strămutate; dreptul de a beneficia, în mod gratuit, de asistenta medicală și medicamente în unitățile sanitare de stat etc. C. constată, așadar, că în speță termenul de prescripție extinctivă a început să curgă de la data intrării în vigoare a D.ui-lege nr. 118/1990, respectiv, (...). Or, cerere a prec iz ată a f ost pro mov ată de c ătre recl aman t l a d ata de (...), cu dep ăș ire a ev iden tă a ter menulu i de pres cr ipț ie ex tinc tiv ă pre v ăzu t de ar t. 8 al in. 1 rap. la art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 1., Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse, C. constată că precizarea de acțiune formulată de reclamant, având ca obiect acordarea de daune morale în temeiul art. 998-999 C., este prescrisă extinctiv, făcând inutilă orice cercetare a îndeplinirii în speță a condițiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale. Nu poate fi reținută susținerea recurentului, în sensul că L. nr. 2. a operat o repunere în termenul de prescripție extinctivă cu privire la acțiunile întemeiate pe art. 998 - 999 C., câtă vreme, L. nr. 2. a instituit un termen de prescripție nou, de 3 ani de la intrarea în vigoare a legii, dar doar pentru acțiunile întemeiate exclusiv pe prevederile L. nr. 2., în timp ce pentru acțiunile întemeiate pe art. 998 - 999 C. se aplică dispozițiile de drept comun în materie de prescripție, respectiv, D. nr. 1.. Cu pr iv ire l a susț ine rea p âr âtulu i re curen t, în sensul c ă se impune respingerea tuturor petitelor din cererea reclamantului, având ca obiect constatarea c ar ac terulu i pol itic al cond amn ăr ii ș i măs ur ilor apl ic ate recl aman tulu i . Reclamantul a avut mai multe condamnări penale, după cum urmează: 1. O condamnare pentru săvârșirea crimei de uneltire prevăzută de art. 209 Cod penal din 1936, dispusă prin sentința penală nr. 394/(...) a T.ui Militar C., dosar nr. 572/1960 (f. 47, 61 dosar fond). 2. O condamnare pentru săvârșirea delictului de insubordonare, prevăzută de art. 503 C. a C., dispusă prin sentința penală nr. 216/1952 (f. 5 dosar fond). 3. O condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de participare la organizare subversivă, dispusă prin sentința penală nr. 251/(...) a T.ui Suprem (f. 5 dosar fond). În ceea ce privește prima condamnare, dispusă în temeiul art. 209 C., aceasta constituie de drept condamnare cu caracter politic, conform art. 1 alin. 2 din L. nr. 211/2009, astfel încât, unei astfel de condamnări care de drept are caracter politic nu i se poate nega un atare caracter. Drept urmare, față de împrejurarea că această condamnare a reclamantului, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 209 C., constituie de drept condamnare cu caracter politic, susținerea pârâtului recurent, în sensul că nu se poate constata caracterul politic al acestei condamnări, apare ca vădit nefondată, impunându-se a fi respinsă ca atare. În ceea ce privește celelalte condamnări aplicate reclamantului, așa cum rezultă din dosarul operativ C.N.S.A.S., acestea au fost determinate de împrejurarea că reclamantul era adeptul cultului religios „. lui I., așa cum rezultă și din sentința penală nr. 394/(...) a T.ui Militar C. (f. 64-74 dosar fond), necircumscriindu-se dispozițiilor art. 1 alin. 1, 2 din L. nr. 2., coroborat cu scopul instituit prin O. nr. 2.. Pe cale de consecință, C. constată că în mod legal prima instanță a respins ca nefondat petitul din acțiunea reclamantului având ca obiect constatarea caracterului politic al altor condamnări sau măsuri, altele decât cea circumscrisă art. 209 C. Față de împrejurarea că acest petit a fost respins de prima instanță, recursul pârâtului vizând respingerea petitului din acțiunea reclamantului având ca obiect constatarea caracterului politic al altor condamnări sau măsuri, altele decât cele circumscrise art. 209 C., apare ca fiind lipsit de interes, impunându-se a fi respins. Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse și a prevederilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ., rap. la art. 304 pct. 9 C.proc.civ., C. urmează să respingă ca nefondate ambele recursuri. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul K. F. și respectiv, de pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D. G. a F. P. M., împotriva sentinței civile nr. 590 din 21 martie 2011 a T.ui M., pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 23 septembrie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI I.-D. C. A.-A. P. C.-M. CONȚ G. S.-D. G. Red.CMC/dact.MS 2 ex./(...) Jud.fond: D. Țiplea
| ← Decizia civilă nr. 2142/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 3181/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
