Decizia civilă nr. 3451/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de M. și A. S., pentru Minori și Familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 3451/R/2011
Ședința publică din 6 octombrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: ANA I.
JUDECĂTOR: A. C. JUDECĂTOR: A. A. C. GREFIER : C. B.
S-a luat spre examinare recursul formulat de reclamanta CONTRA E. V., împotriva sentinței civile nr. 389 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe intimații S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. C. și P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în cauză, la prima strigare, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la data de 3 octombrie 2011, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtului intimat S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.
Întrucât din împuternicirea avocațială depusă la dosar rezultă că domnul avocat M. C. I., este împuternicit să acorde asistență juridică și să reprezinte partea în prezentul dosar, urmând a fi lăsată cauza la a doua strigare pentru a da posibilitatea acestuia de a se prezenta la dezbateri.
La apelul nominal făcut în cauză, la a doua strigare, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului ca nefondat.
C U R T E A:
Prin sentința civilă nr. 389 din (...) a T.ui C. a fost respins ca lipsit de obiect capătul de cerere din acțiunea formulată de către reclamanta Contra E. V., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, referitor la constatarea caracterului politic al condamnărilor antecesorului său Contra G. în temeiul art. 209 C.pen pentru săvârșirea unor infracțiuni de uneltire contra ordinii sociale.
Prin aceeași sentință a fost respins, în baza excepției prescripției dreptului la acțiune, capătul de cerere referitor la plata unor despăgubiri morale.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că antecesorul reclamantei, Contra G., a fost condamnat în perioada comunistă prin S. penală nr. 7/1951 a T.ui Militar C. la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare, 1 an interdicție corecțională, 4000 lei amendă corecțională și confiscarea averii pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire contra ordinii sociale, faptă prevăzută de art. 209 C.
Prin S. penală nr. 844/1959 a T.ui Militar București, antecesorul reclamantei a mai fost condamnat la 16 ani muncă silnică, 6 ani degradare civică și confiscarea averii pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire contra ordinii sociale, faptă prevăzută de art. 209 C.
Față de capătul de cerere vizând constatarea caracterului politic al condamnărilor, instanța a reținut că potrivit art.1 alin.2 din L. nr. 2., condamnările suferite de către antecesorul reclamantei în baza art.209
C.pen, pentru infracțiunile de uneltire contra ordinii sociale, constituie de drept condamnări cu caracter politic, prin urmare, față de aceste mențiuni, reclamanta nu mai are de ce să solicite concursul instanței de judecată, cererea fiind fără obiect din acest punct de vedere.
De altfel, caracterul politic al condamnării a și fost deja recunoscut de către pârât, antecesorul reclamantei înscriindu-se printre beneficiarii D.ui nr. 1., conform Hotărârii nr. 244/1990 depusă în probațiune /f.24/.
Față de cererea formulată cu privire la plata unor despăgubiri morale, cerere întemeiată pe dispozițiile art.998 C.civ, instanța s-a pronunțat cu prioritate, înainte de analizarea fondului, asupra excepțiilor invocate prin întâmpinare de către pârât, conform art. 137 C.pr.civ.
Pârâtul a ridicat trei excepții de procedură, respectiv excepția nelegalei timbrări a cererii, excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția lipsei calității procesuale pasive și o excepție de fond, aceea a inadmisibilității.
Cu privire la excepții, instanța a constatat că este neîntemeiată excepția de nelegală timbrare a cererii, având în vedere dispozițiile L.
146/1997, art. 15 lit. t, potrivit cărora sunt scutite de taxă de timbru cererile referitoare la drepturile și interesele legitime pretinse de foștii deținuți și persecutați pentru motive politice în perioada regimului comunist din R.ia.
Este întemeiată însă excepția prescripției dreptului la acțiune, din acest punct de vedere, instanța însușindu-și opinia pârâtului.
Potrivit art. 3 din D. 167/1958, acțiunile patrimoniale sunt supuse prescripției de 3 ani. Invocându-se ca faptă ilicită cauzatoare de prejudicii o condamnare nedreaptă, cu privire la termenul de prescripție în opinia instanței ar fi posibile mai multe soluții. Astfel, acest termen începe să curgă la data condamnării sau la data eliberării - pentru suferințele provocate în cursul executării pedepsei - termenul fiind însă suspendat până în 31 decembrie 1989, sau se poate considera că acesta începe să curgă la data de
31 decembrie 1989 când s-a schimbat regimul politic în R.ia.
Oricare dintre soluții ar fi îmbrățișată, este cert că termenul de prescripție s-a împlinit până la data introducerii acțiunii, 30 iunie 2010.
Având în vedere această opinie instanța nu a mai analizat excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, a excepției de inadmisibilitate sau a fondului cauzei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal reclamanta, solicitând modificarea în parte a sentinței atacate, în sensuladmiterii în parte a acțiunii și, în consecință, obligarea pârâtului la plata sumei de 453.000 euro, prejudiciu moral suferit prin condamnările cu caracter politic aplicate tatălui său, Contra G., prin sentința penală nr.
7/(...) a T.ui Militar C. și prin sentința penală nr. 844/(...) a tribunalului
Militar București.
În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc.civ., recurenta a arătat că la data înregistrării acțiunii, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. erau în vigoare, iar urmare pronunțării deciziilor nr. 1354, 1358 și 1360 ale C. C., la data de (...), dispozițiile neconform cu legea constituțională erau suspendate de drept pe o perioadă de 45 de zile, după care, dacă legiuitorul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile constituției, acestea își încetează efectele juridice, conform dispozițiile art. 31 din L. nr. 47/1992.
Raportat la această situație, legiuitorul român nu a suplinit cu o altă reglementare textul declarat neconstituțional, motiv pentru care instanțele de judecată pot aplica în mod direct dispozițiile legii fundamentale.
În ce privește aplicarea deciziilor constituționale cauzei în speță, potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 3 din L. nr. 47/1992, acestea sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, fapt ce presupune aplicarea lor doar raporturilor juridice născute ulterior publicării acestora în Monitorul Oficial. O altă interpretare a acestor dispoziții ar fi în contradicție cu dispozițiile art. 16 și 14 din C. E. a D. O..
Aplicarea deciziilor C. C. unui proces aflat pe rol cu consecința lipsirii de eficiență juridică a dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., pentru persoanele care au deschis anterior procedurilor juridice în temeiul acestei legi, ar conduce la înlăturarea caracterului previzibil și accesibil al legii, putând fi asimilată intervenției legiuitorului în timpul procedurii juridice, ceea ce ar crea premisele unei discriminări între persoane, care deși se găsesc în situații obiective identice, ajung să beneficieze de un tratament juridic diferit.
În ce privește cuantumul daunelor solicitate, acesta este întru totul justificat, având în vedere suferințele suportate de tatăl său și consecințele suportate de familia ei, urmare acestor condamnări.
Prin întâmpinarea depusă, intimatul S. R. prin Ministerul Finanțelor
Publice s-a opus admiterii recursului.
Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este nefondat și în baza art. 312 alin. 1 Cod proc. civ., urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
Reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile L. nr. 2., iar la data de (...) și-a precizat cererea de chemare în judecată, în sensul că își întemeiază acțiunea și pe dispozițiile art. 998 C. civil.
Acțiunea promovată de reclamantă a avut ca temei legal dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2.. La (...) reclamanta și-a precizat cererea de chemare în judecată, solicitând constatarea caracterului politic al condamnării suferită de antecesorul ei, obligarea pârâtului la plata sumei de
453.000 euro cu titlu de prejudiciu moral, invocând ca temei de drept al acțiunii alături de dispozițiile art. 1 alin. 1 și 2 din L. nr. 2. și dispozițiile art. 998 C. civil.
Având în vedere că temeiul art. 998 C. civil a fost invocat alături de dispozițiile L. nr. 2., care reprezintă temeiul principal al acțiunii, calea de atac împotriva hotărârii pronunțată de Tribunalul Cluj va fi guvernată de dispozițiile acestui act normativ.
Referitor la acordarea daunelor morale, soluția primei instanțe este legală și temeinică, întrucât suportul acestora îl constituie dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., așa cum acestea au fost modificate prin OUG nr.
6., ori aceste dispoziții au fost declarate neconstituționale prin D. C. C. nr.
1358/(...), publicată în Monitorul Oficial nr. 761/(...),împlinindu-se și termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 din Constituția R.iei și art.31 din
L. nr.47/1992 în interiorul căruia Parlamentul sau Guvernul puteau să pună de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, astfel că dispoziția legală ce constituie fundamentul juridic al acțiunii și-a încetat efectele juridice.
Nu se pune problema retroactivității legii civile în sensul art. 15 alin. 2 din Constituție, întrucât excepția de neconstituționalitate a fost admisă în cursul soluționării procesului și nu după ce hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă. Excepția de neconstituționalitate a unei legi sau a unei ordonanțe ori a unei dispoziții din acestea poate fi ridicată, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. 1 și 2 din L. nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. C., de oricare dintre părți, de procuror sau de instanță din oficiu, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia, cu condiția ca dispozițiile respective să aibă legătură cu soluționarea cauzei. Întrucât excepția de neconstituționalitate poate fi invocată și în căile de atac, admiterea ei lasă fără suport legal nu doar acțiunea civilă în justiție, ci și hotărârea judecătorească fundamentată în drept pe dispoziția declarată neconstituțională. În speță, o astfel de excepție nu a fost ridicată, însă a fost admisă într-un alt dosar, ceea ce a făcut inadmisibilă sesizarea C. C. în prezenta cauză, raportat la dispozițiile art. 29 alin. 3 din L. nr. 47/1992, decizia C. nr. 1358/(...) fiind, însă, definitivă și obligatorie, conform art. 31 alin. 1 din același act normativ.
Nu se poate pune nici problema săvârșirii unui abuz sau a unei discriminări prin aplicarea deciziei C. C., raportat la considerentele anterioare, atâta timp cât dispoziția referitoare la obținerea compensațiilor nu a fost anulată ca urmare a unui mecanism ad-hoc ci ca urmare a exercitării controlului de constituționalitate, acest lucru fiind reținut și de C. E. a D. O.(Cauza Slavov și alții contra Bulgariei). În această hotărâre se apreciază că eventualele efecte negative pentru una sau alta dintre părțile proceselor aflate pe rol, sunt rezultatul funcționării normale a mecanismelor pentru controlul constituționalității în statul de drept, neputându-se pune problema încălcării art.1 din Protocolul nr.1 la C. și în consecință nici a art.14 din C., simpla posibilitate recunoscută prin lege de a obține despăgubiri pentru anumite prejudicii suferite în trecut neavând semnificația unei speranțe legitime, atâta timp cât deznodământul judiciar este incert până la momentul finalizării procesului. Inexistența vreunei încălcari a dreptului la un bun în sensul art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1, neexistând o speranță legitimă la plata daunelor morale a fost reținută de Curtea Constituțională în decizia nr. 1358/(...), motivarea fiind aceea că a existat un alt act normativ, respectiv D.-lege nr. 1., în temeiul căruia puteau fi solicitate astfel de despăgubiri, text ce a rămas în vigoare, motivul admiterii excepției de neconstituționalitate fiind, în principal, paralelismul legislativ.
Problema interpretării normelor interne raportat la C. E. a D. O. nu se mai pune în cauză, în condițiile declarării ca neconstituționale a prevederilor art.5 alin.1 lit.a din L. nr.2.. Acest text de lege nemaiexistând nu mai poate fi înlăturat sau interpretat conform C.i, obligația instanțelor interne constând în aceea că trebuie să dea eficiență prevederilor C.i, dar acest lucru esteposibil doar atunci când este vorba despre o normă de drept intern în vigoare.
Așadar, în ceea ce privește daunele morale, sentința tribunalului este legală și temeinică, sub acest aspect urmând a fi menținută.
Urmare declarării ca neconstituționale a dispozițiilor art. 5 alin. 1 din
L. nr. 2., reclamanta și-a precizat temeiul juridic al acțiunii (f. 72) ca fiind art. 998 C. civil.
Cu privire la acest temei juridic în raport de care instanța de fond a respins acțiunea ca prescrisă, curtea reține următoarele:
Conform prev. art. 8 alin. 1 din D. nr. 167/1958 „prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite, prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea";.
Întrucât acest act normativ nu reglementează vreun termen special de prescripție extinctivă în acest caz, est evident că termenul de prescripție este cel general, de 3 ani, reglementat de art. 3 alin. 1 Teza 1 din D. nr.
167/1958.
Așadar, în conformitate cu prev. art. 8 alin. 1 din D. nr. 167/1958, reclamanta ar fi trebuit să promoveze acțiunea pentru obligarea pârâtului la plata daunelor morale, întemeiate pe răspunderea civilă delictuală reglementată de art. 998-999 C. civil, în termen de 3 ani, termen care a început să curgă de la momentul în care reclamanta a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
Întrebarea care se pune în speță este aceea referitoare la momentul când reclamanta ar fi putut să promoveze acțiunea în justiție întemeiată pe art. 998 - 999 C. civil, pentru repararea pagubei ce i-a fost cauzată antecesorului ei.
În legătură cu acest moment, curtea apreciază că după data de (...) reclamanta era liberă și putea să se adreseze unei instanțe de judecată pentru a pretinde reparații pentru prejudiciul moral cauzat antecesorului ei, cu atât mai mult cu cât la data de (...) a fost adoptat D. - lege nr. 1., act normativ care a reglementat drepturile persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată după 6 martie 1945, precum și a celor deportate în străinătate, la acel moment nemaiexistând nicio piedică în calea promovării unei astfel de acțiuni întemeiată pe dreptul comun care să aibă ca obiect repararea pagubelor pricinuite de regimul comunist.
Chiar dacă acest act normativ nu conține nicio prevedere care să se refere expres la faptul că astfel de persoane, persecutate din motive politice se pot adresa instanței de judecată cu acțiuni prin care să solicite repararea efectivă a daunelor fizice și morale suferite, acest act normativ reprezintă un punct de pornire în a recunoaște că în perioada cuprinsă între 6 martie
1945 - 22 decembrie 1989, în R.ia au existat persoane persecutate din motive politice și că unor astfel de persoane trebuie să li se recunoască anumite drepturi: vechime în muncă, etc.
Acceptând că reclamanta nu a înțeles să se prevaleze de această posibilitate datorită inexistenței unor prevederi speciale în conținutul acestui act normativ, curtea apreciază că reclamanta a avut deschisă calea unei astfel de acțiuni și din momentul în care a intrat în vigoare Constituția R.iei, care consacră în art. 21 alin. 1 și 2 accesul liber la justiție, prin precizarea că „. persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime"; și că „nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept";.
Prin urmare, curtea constată că termenul de prescripție extinctivă a început să curgă cel mai târziu din momentul publicării Constituției R.iei în
Monitorul Oficial, că nu se pune problema repunerii în termenul de prescripție prin intrarea în vigoare a L. nr. 2., aceasta fiind o lege specială care nu poate avea efecte în ceea ce privește acțiunile întemeiate pe dreptul comun. O eventuală repunere în termenul de prescripție trebuie să rezulte în mod expres din lege, cerință care nu este îndeplinită, în cauză nefiind invocate niciuna din condițiile generale în materia repunerii în termenul de prescripție. I. că L. nr. 2. repune în termenul de prescripție ar aduce atingere principiului securității raporturilor juridice civile, așa cum rezultă din art. 6 al C.i Europene a D. O., instituția repunerii în termenul de prescripție având caracter excepțional.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE L.
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta CONTRA E. V. împotriva sentinței civile numărul 389 din 13 aprilie 2011 a T.ui C. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 6 octombrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER ANA I. A. C. A. A. C. C. B.
Red. IA dact. GC
2 ex/(...)
Jud.primă instanță: M. T.
| ← Sentința civilă nr. 7/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 4468/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
