Decizia civilă nr. 3467/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA 1 CIVILĂ
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
D. CIVILĂ NR. 3467/R/2011
Ședința publică din 07 octombrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C.-M. CONȚ JUDECĂTORI: I.-D. C.
A.-A. P. GREFIER : A.-A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul P. I. jr., împotriva sentinței civile nr. 235 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul intimat S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE R. PRIN D. A J. C., având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamantul recurent personal și reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamantul P. I. jr., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din L. nr. 2..
S-a făcut referatul cauzei după care C. constată că în data de (...), reclamantul recurent, prin intermediul doamnei avocat D. F. S. a expediat prin fax o cerere, care a fost înregistrată la dosar în cursul acestei dimineți și prin care, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 C.pr.civ. solicită judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului său de la dezbateri.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
C., din oficiu, pune în discuția reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A.
C. aplicarea în cauză a dispozițiilor D. nr. 12/(...) a Î. C. de C. și Justiție, pronunțată în dosar nr. 14/2011.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C. pentru a pune concluzii pe recursul care formează obiectul prezentului dosar, cu mențiunea de a se referi și la D. nr. 1. a Î. C. de C. și J.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită aplicarea dispozițiilor D. nr. 1. a Î. C. de C. și Justiție, respingerea recursului declarat de reclamantul P. I. jr., ca fiind nefondat și menținerea hotărârii atacate.
C U R T E A
Prin sen tinț a c iv il ă n r. 235/(...), pronunț ată de T ribun alul Clu j în dos ar nr. (...), s-a admis excepția prescripției petitului având ca obiect despăgubiri pentru prejudiciul moral și, în consecință, s-a respins ca prescrisă cerereaformulată de reclamantul P. I., în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect obligarea pârâtului la despăgubiri morale. S-a respins cererea privind despăgubiri în sumă de
4.000 lei, actualizată cu rata inflației, precum și cererea pentru cheltuieli de judecată, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că reclamantul a fost condamnat prin sentința penală nr. 1645/(...) a T.ui Militar C., pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire contra ordinii sociale, în baza art. 209 pct. IV C.pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare corecțională, 4.000 lei amendă corecțională, 3 ani interdicție corecțională și confiscarea averii.
Fapta pentru care a fost condamnat reclamantul constituie de drept condamnare cu caracter politic, potrivit art. 1 alin. 2 din L. nr. 2..
Petitul având ca obiect obligarea pârâtului la despăgubiri morale, întemeiat pe art. 998 C., este prescris prin raportare la prevederile art. 8 și art. 1 din D.-lege nr. 1., termenul de prescripție curgând de la data intrării în vigoare a D.ui-lege nr. 118/1990.
Nu sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 504, art. 506 C.pr.pen.
Petitul având ca obiect restituirea amenzii corecționale de 4.000 lei, se impune a fi respins întrucât nu sunt incidente dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 2., amenda corecțională constituind o pedeapsă, iar nu un bun confiscat.
Ca urmare a respingerii cererii principale, a fost respins și petitul accesoriu privind cheltuielile de judecată.
Împ o tr iv a aces te i sen tințe a decl ar at recur s, în ter men leg al, re cl aman tul
P. I. jr., solicitând ca în temeiul art. 304 pct. 9 C.pr.civ., să se admitărecursul, să se modifice decizia recurată și, pe cale de consecință, să se admită acțiunea reclamantului astfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului a fost reprodus în esență dispozitivul hotărârii primei instanțe, apreciindu-se de către recurent că hotărârea instanței de fond este criticabilă sub următoarele aspecte:
Dreptul la acțiune pentru repararea prejudiciului moral s-a născut la data intrării în vigoare a L. nr. 2., prin această lege fiind înlăturate pentru prima dată toate efectele hotărârilor judecătorești de condamnare politică, această lege recunoscând pentru prima dată în mod oficial caracterul abuziv al condamnărilor politice.
Textul art. 998 C. este dreptul comun în materia răspunderii delictuale, astfel încât, în temeiul acestui text legal se poate angaja răspunderea civilă delictuală a S.ui R..
Art. 20 din Constituția R., art. 1 din Primul Protocol adițional, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, jurisprudența internă și jurisprudența C. conturează concluzia că reclamantul avea o speranță legitimă că ar putea să se bucure efectiv de dreptul său de proprietate, având un „. în sensul C.i.
În concret, prin dispozițiile art. 5 din L. nr. 2. i-a fost creată reclamantului speranța dobândirii unui bun, respectiv, dreptul de a obține despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat prin condamnarea dispusă.
Reclamantul a invocat și principiul egalității armelor prevăzut de art. 1, 4 și 16 din Constituție și art. 14 din C., apreciind că, prin respingerea acțiunii în baza D. nr. 1. a C.i Constituționale, s-ar ajunge la înfrângerea principiului egalității în drepturi și la crearea unor situații juridice discriminatorii între persoanele care au obținut hotărâri definitive și irevocabile și persoanele care solicită despăgubiri pentru arestarea nelegală conform dreptului comun, în baza art. 504, art. 506 C.pr.pen.
Prin aplicarea D. nr. 1. a C.i Constituționale s-ar încălca art. 15 alin. 2 din Constituție, privind principiul neretroactivității legii.
S-a mai invocat în motivarea recursului jurisprudența C. conținută în
H. din (...) privind cauza B. versus Croația, paragraful 81; principiul neretroactivității legii; art. 3 din P. 7 C.; Declarația asupra principiilor de bază ale justiției privind victimele infracțiunilor și ale abuzului de putere, adoptate de A. G. O., prin R. nr. 40/34/(...), concluzionându-se de către recurent că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale a S.ui R..
Prin întâmpinarea for mul ată în c auz ă, p âr âtul S. R. pr in M in is terul
F in anțelor Publ ice a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este nefondat.
Ses iz are a pr ime i ins tanțe .
Inițial, reclamantul a învestit instanța T.ui C. cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 3, art. 4 și art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., solicitând instanței să oblige pârâtul să plătească reclamantului suma de 500.000 Euro, în echivalent în lei la data plății, cu titlu de daune morale, pentru prejudiciul moral suferit de reclamant, prin condamnarea sa politică, dispusă prin sentința penală nr. 1645/(...) a T.ui Militar C., pronunțată în dosar nr.
1422/1949, pentru săvârșirea faptei prevăzută de art. 209 din Codul penal din 1936.
Printr-o completare de acțiune depusă ulterior la dosar (f. 52 dosar fond), reclamantul a solicitat obligarea pârâtului, în temeiul art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 2., la plata sumei de 4.000 lei, actualizată cu rata inflației, din anul 1950 și până la data plății, reprezentând despăgubiri, constând în amenda corecțională dispusă în sarcina reclamantului P. I.
Ulterior pronunțării de către Curtea Constituțională a R. a D. nr.
1358/(...), prin care textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. a fost declarat neconstituțional, reclamantul și-a precizat acțiunea, la data de (...), invocând în susținerea cererii sale prevederile art. 20 din Constituția R., jurisprudența C., art. 14 C., art. 3 din protocolul 7 C., Declarația asupra principiilor de bază ale justiției privind victimele infracțiunilor și ale abuzului de putere, adoptate de A. G. O., prin R. nr. 40/34/(...), art. 998 C., art. 504
și art. 506 C.pr.pen., precum și dispozițiile L. nr. 2. (f. 55 dosar fond).
Cu privire la petitul din cererea reclamantului, având ca obiect obligareapârâtului S. R., prin Minis terul F in anț elor Publ ice, l a pl ata desp ăgub ir ilor morale.
În ceea ce privește temeiul de drept inițial invocat de reclamant în susținerea acestui petit, respectiv, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr.
2., C. constată că acest temei de drept și-a încetat efectele juridice, caurmare a pronunțării D. nr. 1358/(...) a C.i Constituționale a R., astfel încât, întemeiat pe acest text legal, reclamantul nu mai este îndreptățit la a pretinde obligarea pârâtului la despăgubiri morale.
L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptată de P. cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituție, însă, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin D. nr. 1., aceasta nu a fost supusă controlului de constituționalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din Constituție.
Prin D. C.i Constituționale nr. 1358/(...), publicată în M. Of. nr.
761/(...), a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice - D. C. și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2., privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, pe motiv că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. 3 și 5 din L. fundamentată, respectiv, încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor L. nr. 24/2000.
Art. 147 din Constituția R. din 21 noiembrie 1991 (*republicată*)
(modificată și completată prin de revizuire a C. R. nr. 4., publicată în M.
Oficial al R., Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de C. L., în temeiul art. 152 din Constituție, cu reactualizarea denumirilor și dându-se textelor o noua numerotare (art. 152 a devenit, în forma republicată, art. 156)), prevede următoarele :
„ (1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C.i Constituționale dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(2) În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, P.ul este obligat sa reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia C.i Constituționale.
(3) În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. T. sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat.
(4) Deciziile C.i Constituționale se publica în M. Oficial al R.. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor";.
Art. 31 din L. nr. 47 din 18 mai 1992, privind organizarea și funcționarea C.i Constituționale (republicată în temeiul dispozițiilor art. V din L. nr. 177/2010 pentru modificarea și completarea L. nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C.i Constituționale, a C. de procedură civilă și a C. de procedură penală al R., publicată în M. Oficial al R., Partea I,nr. 672 din 4 octombrie 2010, dându-se textelor o nouă numerotare), stabilește următoarele :
„(1) D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.
(2) În caz de admitere a excepției, C. se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare.
(3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C.i Constituționale, dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C.. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
(4) Deciziile pronunțate în condițiile alin. (1) se comunică celor două
Camere ale P.ului, Guvernului și instanței care a sesizat Curtea
Constituțională.
(5) În cazul în care la data comunicării deciziei C.i Constituționale potrivit alin. (4) cauza se află pe rolul altui organ judiciar, instanța comunică acestuia decizia.";
Din coroborarea art. 147 din Constituția R. Revizuită cu art. 31 alin. 1
și 3 din L. nr. 47/1992 republicată, se desprinde cu evidență faptul că, pe de o parte, deciziile C.i Constituționale sunt general obligatorii, nu doar în cauza în care a fost invocată respectiva excepție de neconstituționalitate, iar pe de altă parte că, acele dispoziții din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C.i Constituționale, dacă, în acest interval, P.ul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile C..
Or, în cazul de față, în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin.
1 din Constituție, nu au fost puse de acord prevederile neconstituționale ale art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. cu dispozițiile constituționale, astfel că, textul art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. și-a încetat efectele juridice.
Drept urmare, în prezent nu există un temei juridic în legea specială, nr. 2., care să fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare în judecată promovate în baza L. nr. 2., având ca obiect acordarea de despăgubiri morale.
Cu pr iv ire l a susț ine re a recl aman tulu i re curen t, în sensu l c ă ave a o „.
leg itimă"; l a a obț ine desp ăgub ir i pen tru p re jud ic iul mor al suf erit .
Dacă situația juridică a reclamantului ar fi fost definitiv stabilită anterior publicării în M. Oficial a D. C. nr. 1., adică dreptul reclamantului la despăgubiri morale ar fi fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă și executorie anterior publicării acestei decizii a C.i Constituționale a R., atunci, efectele acestei Decizii nr. 1. nu se vor produce asupra situației juridice a reclamantului, întrucât, hotărârea judecătorească definitivă constituie titlul executoriu, conform art. 376 alin. 1 C.proc.civ., dând naștere în patrimoniul reclamantului unei „valori patrimoniale";, în sensul C.i, ce intră în sfera de protecție a art. 1 din P. Adițional nr. 1 la C., iar punerea în executare a unei hotărâri judecătorești definitive și executorii dădreptul părții câștigătoare de a se bucura în mod efectiv de un „., și de a avea o „. legitimă"; în sensul că va putea să-și valorifice acest drept la un bun, adică la despăgubirile morale stabilite în favoarea sa prin respectiva hotărâre judecătorească definitivă și executorie (în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție - a se vedea D. nr. 1973/(...), dosar nr. (...)).
La momentul promovării cererii introductive de instanță întemeiată pe
L. nr. 2. reclamantul se putea prevala de o „. legitimă";, în sensul soluționării favorabile a acestei cereri, dar nu de o „. legitimă";, în sensul încasării efective a unor daune morale într-un cuantum precis determinat.
Cu pr iv ire l a af ir maț ia recl aman tulu i recu ren t, conf or m c ăre ia î n c auz ă nu
po ate f i apl ic ată D. n r. 1., în truc ât s -ar înc ălc a pr inc ip iul nere tr o ac tiv ităț ii .
Afirmația reclamantului recurent, conform căreia D. nr. 1. nu poate fi luată în considerare și nu se aplică în speță, întrucât ar însemna să retroactiveze, este evident neîntemeiată, motivat pe următoarele:
Este știut faptul că nu poate face confuzie între neretroactivitatea unei legi și neconstituționalitatea acesteia.
Neretroactivitatea unei legi presupune ca aceasta să nu se aplice unor situații intervenite înainte de intrarea ei în vigoare, legea urmând să dispună numai pentru viitor, așa cum impune art. 15 alin. 2 din Constituția R. și art. 1 C., în timp ce neconstituționalitatea unei legi are în vedere conformitatea acesteia cu legea fundamentală la momentul adoptării, promulgării și intrării ei în vigoare.
Este adevărat că potrivit prevederilor art. 147 alin. 4 din Constituția R., Deciziile C.i Constituționale au efecte ex nunc, adică numai pentru situațiile viitoare, născute după publicarea acestor decizii în M. Oficial, dar nu este mai puțin adevărat că efectul ex nunc trebuie înțeles în sensul că Deciziile C.i Constituționale se aplică pentru viitor, adică doar situațiilor juridice care nu au fost definitiv stabilite și tranșate înainte de publicarea D. C. în M. O.
Drept urmare, C. constată că în speță sunt pe deplin aplicabile prevederile D. nr. 1358/(...) a C.i Constituționale.
Cu pr iv ire l a jur ispru denț a C. s tatu ată în H. pronunț ată în c au z a B. c ontra
Cro aț ie i.
Referitor la aplicarea în speță a celor statuate în jurisprudența C.i, prin H. B. împotriva Croației ([MC], nr. 59.532/00, C. 2006-III), instanța reține următoarele:
În cauza B. contra Croației s-a statuat, pe de o parte, asupra admisibilității cererii petentului, raportat la data pretinsei încălcări a dreptului petentului și la data introducerii acesteia, iar pe de altă parte, asupra necesității aplicării principiului neretroactivității legii.
În ceea ce privește primul aspect, C. a stabilit în H. B. împotriva
Croației că, competența trebuie să se determine în raport cu faptele ce constituie ingerința pretinsă.
Astfel, C. a stabilit că este esențial să realizeze în fiecare cauză dată fixarea exactă în timp a încălcării pretinse. Ea trebuie să țină cont în acest sens atât de faptele de care se plânge reclamantul, cât și de sfera de aplicare a dreptului garantat de C., a cărui încălcare este pretinsă, ceea ce poate presupune o anumită dificultate atunci când cererile se bazează pe fapte ce reprezintă o prelungire a unei situații sau o înlănțuire de evenimente, dintrecare unele se situează înaintea datei ratificării sau, dacă este cazul, înaintea datei de recunoaștere de către statul pârât a dreptului la plângere individuală, când aceasta nu era încă facultativă (a se vedea în același sens și Cauza Ilașcu și alții împotriva Moldovei și R.iei; Cauza Yagci și Sargin împotriva T.iei, H. din 8 iunie 1995, și Broniowski împotriva Poloniei).
Referitor la cel de-al doilea aspect, C., în H. din 8 martie 2006 privind cauza B. c/a Croației, paragraful 81, a statuat în sensul aplicării principiului neretroactivității., însă, instanța constată că, în speța pendinte nu se poate discuta despre o retroactivitate a legii, motivat pe următoarele considerente :
Împrejurarea că până la momentul publicării D. C.i Constituționale nr.
1358/(...) ((...)) în unele litigii vizând aplicarea L. nr. 2. au fost pronunțate hotărâri definitive și executorii, în apel, favorabile reclamanților, și că, în alte litigii vizând aplicarea L. nr. 2., se pronunțase abia o hotărâre în primă instanță, sau încă nu se pronunțase nici măcar o hotărâre în primă instanță, dă naștere, fără doar și poate, unei situații de discriminare, decurgând din aplicarea unui tratament distinct persoanelor îndreptățite la daune morale pentru condamnări de natură politică sau supuse unor măsuri administrative cu caracter politic, în funcție de momentul la care instanța de judecată a pronunțat o hotărâre definitivă și irevocabilă, deși petenții au depus cererile anterior publicării D. nr. 1. a CCR, și au urmat aceeași procedură prevăzută de L. nr. 2., acest aspect fiind determinat de o serie de elemente neprevăzute neimputabile persoanelor aflate în cauză, însă, această împrejurare nu este susceptibilă să constituie un argument legal pertinent în sensul înlăturării aplicării efectelor deciziei C.i Constituționale.
Principiul egalității si interzicerii discriminării a fost reluat de C. în P. nr.12 la C., adoptat in anul 2000, iar art.1 al acestui Protocol prevede: "exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurat fără nici o discriminare bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice si orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau orice alta situație.";
Ca atare, sfera suplimentară de protecție stabilită de art.1 din Protocol, se referă la cazurile în care o persoana este discriminată în exercitarea unui drept specific acordat unei persoane în temeiul legislației naționale, precum și exercitarea unui drept care poate fi dedus dintr-o obligație clară a unei autorități publice în conformitate cu legislația națională, adică în cazul în care o autoritate publică, în temeiul legislației naționale, are obligația de a se comporta de o anume manieră. Aceste principii au fost reluate în jurisprudența recentă a C., în cauza Thorne vs. The United Kingdom, pronunțată în anul 2009.
Prin urmare, în opinia C.i, judecătorul cauzei aflată pe rol este obligat să verifice nu numai data înregistrării cererii de chemare in judecata, dar mai ales dacă, la momentul publicării în M. Of. al R. a D. CCR nr. 1., reclamantul avea deja un „. în sensul C.i, adică o hotărâre judecătorească definitivă și executorie prin care să se fi constatat dreptul său la despăgubiri morale, precum și cuantumul acestor despăgubiri, în baza L. nr. 2..
Și aceasta pentru că, la data introducerii cererii de chemare în judecată sub imperiul L. nr. 2., în patrimoniul reclamantului s-a născut doar undrept la o acțiune având ca obiect despăgubiri morale în temeiul L. nr. 2., iar nicidecum un „., adică un drept patrimonial de creanță, cu privire la o creanță certă, lichidă și exigibilă, susceptibilă de executare silită.
Principiul neretroactivității legii civile noi este acea regulă de drept potrivit căreia o lege civilă se aplică numai situațiilor care se ivesc în practică după intrarea ei in vigoare, neputându-se aplica faptelor sau actelor juridice petrecute anterior.
Acest principiu este expres consacrat în art.1 din Codul civil, astfel : „L. dispune numai pentru viitor: ea n-are putere retroactivă"; precum și în art.15 alin. 2 din Constituția R.: „L. dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.";
Acest principiu este un factor de stabilitate a circuitului civil. A. legii civile noi asupra trecutului ar genera nesiguranță circuitului civil și ar crea neîncredere în lege, cu rezultate nefaste pentru respectarea legalității și a ordinii de drept.
Efectul ex nunc al actelor C.i Constituționale constituie - așa cum chiar Curtea Constituțională a statuat în D. nr. 838/2009 - „o aplicare a principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separației puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecință, efectele deciziei C.i nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor …";, adică acelor acțiuni care au fost admise printr-o hotărâre judecătorească definitivă și executorie, susceptibilă de a fi pusă în executare pe cale silită, dacă nu este executată benevol.
Cu privire la celelalte temeiuri invocate de reclamant în susținerea cererii sale și a recursului său, respectiv, diferite hotărâri din jurisprudența C., art. 504, art. 506 C.pr.pen., Declarația asupra principiilor de bază alejustiției privind victimele infracțiunilor și ale abuzului de putere, adoptate de
A. G. O., prin R. nr. 40/34/(...), etc., C. constată că acestea nu pot servi ca fundament juridic al admiterii pretențiilor reclamantului de acordare a daunelor morale, dat fiind că acestea nu reglementează în mod expres, cu forță obligatorie, condițiile concrete în care un stat poate fi obligat la repararea unor astfel de prejudicii.
În cee a ce pr iveș te te me iul jur id ic pe care recl aman tul ș i -a întemeiat
ul ter ior cerere a, pr in prec iz are a de acț iu ne depus ă l a f il a 55 dosar fond, la data de (...), respectiv, art. 998-999 C., C. constată următoarele:
Art. 998 C. constituie sediul legal în materie răspunderii civile delictuale, prevăzând că orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara.
În cauză, așa cum a stabilit Curtea Constituțională prin D. nr. 1., nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale a S.ui R., în temeiul art. 998 C., întrucât, S. R. nu are decât o obligație morală de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate de regimul comunist, însă, C. constată că prioritar analizării întrunirii sau nu în cauză a condițiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale a S.ui R., ar fi trebuit analizată în cauză prescripția dreptului la acțiune a reclamantului, având ca obiect acordarea de daune morale în temeiul art. 998 C.
Înainte de a se putea analiza pe fondul cauzei pretențiile deduse judecății de către reclamant, este imperios necesar să se verifice dacă, prin raportare la temeiul de drept pe care reclamantul și-a fundamentat cererea introductivă de instanță, prezenta acțiune a fost sau nu promovată în termenul legal de prescripție extinctivă reglementat de D. nr. 1..
Este adevărat că obiectul cererii introductive de instanță l-a constituit acordarea unor daune morale în sumă de 500.000 Euro, dar nu este mai puțin adevărat că acordarea acestor daune morale a fost solicitată cu titlu de reparare a prejudiciului ce i-a fost cauzat reclamantului, în temeiul răspunderii civile delictuale fundamentate pe prevederile art. 998 - 999 C. civ., S. R. fiind ținut, în opinia reclamantului, să repare prejudiciile cauzate cetățenilor săi de organele represive ale regimului comunist.
Fiind întemeiată din punct de vedere juridic exclusiv pe răspunderea civilă delictuală, reglementată de dispozițiile art. 998 - 999 C. civ., acțiunea trebuia formulată în termenul de prescripție extinctivă prevăzut de art. 8 alin. 1 rap. la art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 1..
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 1 din D. nr. 1.,
„prescr ipț ia drep tulu i l a acț iune în rep ar are a p agube i pr ic in u ite pr in f ap ta
il ic ită, începe s ă curg ă de l a d ata c ând p ăgub itul a cunoscu t s au trebu ia s ă
cuno asc ă, atât p agu b a c ât ș i pe cel c are r ăspunde de e a";.
Întrucât actul normativ mai sus menționat nu reglementează vreun termen special de prescripție extinctivă în acest caz, este evident că termenul de prescripție este cel general, de 3 ani, reglementat de art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 1..
Prin urmare, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 1 din D. nr. 1., reclamantul ar fi trebuit să promoveze acțiunea pentru daune morale, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală reglementată de art. 998 - 999
C. civ., în termen de 3 ani, termen care ar fi început să curgă de la momentul la care reclamantul a cunoscut, sau ar fi trebuit să cunoască, atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.
Raportat la starea de fapt reținută de instanța de fond, este de subliniat faptul că reclamantul a cunoscut atât paguba - ce i-a fost cauzată prin condamnarea sa politică și prin faptul detenției - cât și pe cel răspunzător de pagubă - S. R. prin organele sale represive din perioada anterioară anului 1989 - chiar la data la care aceste măsuri i-au fost aplicate.
Având, însă, în vedere că în perioada în care reclamantul a fost condamnat, iar mai apoi s-a aflat în detenție în baza condamnării penale, orânduirea comunistă nu permitea, la acel moment, o manifestare, nici expresă și nici tacită a drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor, se poate aprecia în sensul că reclamantul a cunoscut paguba, precum și pe cel vinovat de producerea pagubei, cel mai târziu la data de
(...), când regimul comunist din R.ia a fost răsturnat.
Dată fiind realitatea politică anterioară anului 1989, este evident că reclamantul nu putea, în perioada anterioară datei de (...), să recurgă la niciun demers judiciar în scopul reparării pagubei ce i-a fost cauzată.
Se pune, așadar, firesc întrebarea, care era momentul la care reclamantul ar fi putut să promoveze o acțiune în justiție întemeiată pe art. 998-999 C., pentru repararea pagubei morale ce i-a fost cauzată- pagubăcare în niciun caz nu poate fi negată -, ori să recurgă la vreun alt demers legal în acest sens.
C. apreciază că după data de (...), reclamantul era liber să se adreseze oricând unei instanțe de judecată pentru a pretinde reparații pentru prejudiciul moral ce i-a fost cauzat, mai ales că, la data de (...), în M. Oficial al R. nr. 50/(...), a fost publicat D.-Lege nr. 118/(...), privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la data de (...).
Este adevărat că acest act normativ nu conținea nicio prevedere care să stipuleze expres că astfel de persoane, persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la data de (...), se pot adresa instanțelor de judecată cu acțiuni prin care să solicite repararea efectivă, materială, pecuniară, a daunelor fizice și morale ce le-au fost cauzate în perioada de dinaintea anului 1989, dar nu este mai puțin adevărat că acest decret reprezenta un punct de pornire în a recunoaște faptul că în perioada cuprinsă între (...) - (...), în R.ia au existat persoane persecutate pe motive politice și că unor astfel de persoane trebuie să le se recunoască anumite drepturi : recunoașterea ca vechime în muncă și luarea în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcție de vechimea în munca, timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice: a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătorești rămasă definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracțiuni politice; a fost privată de libertate în locuri de deținere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune; a fost internată în spitale de psihiatrie;) a avut stabilit domiciliu obligatoriu; a fost strămutată într-o alta localitate; acordarea unei indemnizații lunare de câte 200 lei, indiferent dacă sunt sau nu pensionate, pentru fiecare an de detenție, internare, domiciliu obligatoriu sau cât au fost strămutate; dreptul de a beneficia, în mod gratuit, de asistenta medicală și medicamente în unitățile sanitare de stat etc.
C. constată, așadar, că în speță termenul de prescripție extinctivă a început să curgă de la data intrării în vigoare a D.ui-lege nr. 118/1990, respectiv, (...).
Or, cerere a prec iz ată a f ost pro mov ată de c ătre recl aman t l a d ata de (...), cu dep ăș ire a ev iden tă a ter menulu i de prescr ipț ie ex tinc tiv ă prev ăzu t de art. 8 alin. 1 rap. la art. 3 alin. 1 teza I din D. nr. 1.,
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse, C. constată că precizarea de acțiune formulată de reclamant, având ca obiect acordarea de daune morale în temeiul art. 998-999 C., este prescrisă extinctiv, făcând inutilă orice cercetare a îndeplinirii în speță a condițiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale.
Nu poate fi reținută susținerea recurentului, în sensul că L. nr. 2. a operat o repunere în termenul de prescripție extinctivă cu privire la acțiunile întemeiate pe art. 998 - 999 C., câtă vreme, L. nr. 2. a instituit un termen de prescripție nou, de 3 ani de la intrarea în vigoare a legii, dar doar pentru acțiunile întemeiate exclusiv pe prevederile L. nr. 2., în timp ce pentru acțiunile întemeiate pe art. 998 - 999 C. se aplică dispozițiile de drept comun în materie de prescripție, respectiv, D. nr. 1..
Cu pr iv ire l a susț in ere a recuren tulu i, c onf or m c ăre ia es te î ntemeiat
pe titul av ând c a ob iec t res titu ire a ame nz ii corecț ion ale de 4.000 le i,
ac tu al iz ată cu inf laț ia, pr in r apor tare l a ar t. 5 al in. 1 l it. b d in L. nr. 2. .
Potrivit art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 2., persoanele care se circumscriu dispozițiilor acestei legi, pot solicita acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile L. nr.
10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale L. nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare.
Amenda corecțională de 4.000 lei ce i-a fost aplicată prin hotărârea penală de condamnare lui P. I. are natura juridică a unei pedepse complementare, iar nicidecum pe aceea a unui bun confiscat, în înțelesul pe care art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 2. îl dă acestei noțiuni.
Drept urmare, C. constată că petitul din cererea reclamantului, având ca obiect restituirea actualizată a amenzii corecționale de 4.000 lei, nu se circumscrie ipotezei reglementate expres de art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 2., impunându-se a fi respins ca neîntemeiat.
Tot cu privire la solicitarea recurentului, de acordare a daunelor morale, este de subliniat faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție printr-o decizie dată în soluționarea unui recurs în interesul legii, D. nr. 12 din (...), pronunțată în dosar nr. 14/2011, a statuat în sensul că „urmare a Deciziilor C.i Constituționale nr. 1. și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării Deciziilor instanței de contencios constituțional în M. Oficial";.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse și a prevederilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ., rap. la art. 304 pct. 9 C.proc.civ., C. urmează să respingă ca nefondat recursul reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P. I. jr. împotriva sentinței civile nr. 235 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr.
(...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
C.-M. CONȚ I.-D. C. A.-A. P.
GREFIER A.-A. M.
Red.CMC/dact.MS
2 ex./(...) J.fond: O.R. G.
| ← Decizia civilă nr. 3314/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 2908/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
