Decizia civilă nr. 3482/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3482/R/2011
Ședința publică din data de 7 octombrie 2011
Instanța constituită din:
Președinte : ANA I.
Judecători : D.-L. B.- vicepreședinte al Curții de A. C.
A. C. Grefier : S. - D. G.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul S. R. prin
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 4. aprilie
2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul A. Ș., având ca obiect D. în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta
P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A. și reprezentanta reclamantului intimat, avocat C.-S. M.( căsăt. Bodescu) în substituirea avocatului titluat Cosmin Bodescu, cu delegație de substituire la dosar, lipsă fiind reprezentantul pârâtului recurent și reclamantul intimat.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin înscrisul intitulat „note de ședință"; depuse la dosar și înregistrate prin serviciul de registratură al instanței la data de 7 octombrie 2011, reclamantul intimat A. Ș. a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.
Nefiind formulate alte cereri ori excepții de invocat, C. constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul cu privire la recursul formulat.
Reprezentanta reclamantului intimat A. Ș., susține motivele depuse în scris prin notele de ședință, solicitând respingerea recursului cu consecința menținerii ca legală și temeinică a soluției instanței de fond.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului formulat de S. R. și menținerea hotărârii instanței de fond privind obligarea S.ui R. la plata cheltuielilor de judecată.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 422/(...) a T.ui C., s-a luat act de renunțarea la judecată a reclamantului în ce privește capătul de cerere din acțiunea precizată privind obligarea pârâtului la plata despăgubirilor materiale.
Prin aceeași sentință a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la petitul de obligare a pârâtului la plata de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit și a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamantul A. Ș., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul
Finanțelor Publice, în ce privește capetele de cerere referitoare la constatarea caracterului politic al condamnării reclamantului și a constatării calității acestuia de persoană îndreptățită la despăgubiri.
Instanța a respins ca fiind prescrisă acțiunea civilă precizată formulată de reclamantul A. Ș. împotriva pârâtului S. R. prin Ministerul
Finanțelor Publice, având ca obiect despăgubiri morale .
Pârâtul a fost obligat să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 3.000 lei.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că prin sentința penală nr.106/1961 pronunțată de T. M. C. în dosar nr.126/1961 reclamantul A. Ș. a fost condamnat la pedeapsa de 20 de ani de muncă silnică, 10 ani de degradare civică și confiscarea totală a averii pentru infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale, prevăzut si pedepsit de art. 209 pct. 2 lit. a Cod penal .
Reclamantul a fost arestat la data de (...), dată la care s-a considerat că a început executarea pedepsei , fiind eliberat la data de (...), aspect ce rezultă din adresa nr.1/64/(...) emisă de F. 0957 O. .
Potrivit dispozițiilor art.1 alin.2 lit.a, din L. nr.221/2009 condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute de art.209 constituie de drept condamnări cu caracter politic, reclamantul fiind îndreptățit la măsurile de reparație prevăzute de acest act normative. În consecință, în condițiile în care condamnarea suferită de reclamant intră în categoria celor care constituie de drept condamnări cu caracter politic, instanța apreciază că nu se impune constatarea acestui caracter și nici a constatării calității acestuia de persoană îndreptățită la despăgubiri, cererea sa în acest sens urmand a fi respinsă.
Asupra solicitării de acordare a daunelor materiale, avand în vedere că reclamantul pesonal a arătat la ultimul termen de judecată, că înțelege să renunțe la judecarea acestei cereri, în temeiul art. 246 C.pr.civ. ,instanța va lua act de această renunțare.
Cu privire la capătul de acțiune privind obligarea pârâtului la despăgubiri în baza art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 221/2009, instanța a reținut că prin D. nr.1354/2010 și nr.1358/2010 publicate în M.Of al R.iei nr.761 din 15 noiembrie 2010, Curtea Constituțională a R.iei a constatat că dispozițiile art I pct.1 și art.II din Ordonanța de urgență a G. nr.62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr.221/2009, precum și dispozițiile art.5 alin.1 lit.a teza întâi sunt neconstituționale.
Curtea Constituțională a reținut că în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - există reglementări paralele, și anume, pe de o parte Decretul lege nr.118/1990, republicat și Ordonanța de urgență a G. nr. 2. aprobată cu modificări și completări prin L. nr.568/2001, cu modificările și completările ulterioare, iar pe de altă parte L. nr.221/2009. Potrivit dispozițiilor art.3 alin,1 din L. nr.24/2000 republicată"; Normele de tehnică legislativă sunt obligatorii la elaborarea proiectelor de lege de către G. art.6 alin 1- Conținutul și fundamentarea soluțiilor legislative prevede că reglementările cuprinse în actul normativ trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului roman și cerințele corelării cu ansamblul reglementărilor interne, precum și ale armonizării legislației naționale cu legislația comunitară și cu tratatele internaționale la care R. este parte. Reglementarea criticată nu respectă aceste reguli de tehnică legislativă…iar despăgubirile sunt menite a produce satisfacția morală a recunoașterii faptelor nelegale, a încălcării drepturilor în perioada comunistă, iar nu a compensa în bani suferința persoanelor persecutate În consecință, reglementarea criticată nu a fost temeinic motivată.
A mai reținut Curtea Constituțională că textul legal criticat este prea vag, încalcă și regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice. P. legalității presupune, de asemenea, existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor așa cum reiese din jurisprudența constantă a Curții Europene a D. O..
În condițiile declarării neconstituționale a acestor dispoziții legale, ele nu mai pot fi aplicate în speță, raportat la prevederile art. 31 al.1,3 din L. nr.47/1992 și art.147 al.4 din Constituție.
După declararea caracterului neconstituțional a dispozițiilor art.5 alin.1 lit. a din L. nr.221/2009 reclamantul și-a precizat în drept acțiunea pe dispozițiile art.998-999 Cod civil, art. 5 din CEDO arătand totodată că se menține și temeiul inițial, respectiv art.5 al.1 lit.a din L. nr.221/2009.
Asupra acestui din urmă temei de drept, instanța a apreciat, pentru argumentele anterior expuse, că nu mai poate fi incident în cauză, întrucat a fost declarat neconstituțional.
Cu privire la incidența în cauză a dispozițiilor art.998-999 Cod civil, tribunalul a apreciat că potrivit art.3 din Decretul nr.167/1958 acțiunile patrimoniale sunt supuse termenului de prescriție de 3 ani.
Totodată, potrivit art. 8 din Decretul nr. 167/1958, prescripția dreptului la acțiune pentru repararea prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât prejudiciul, cât și pe cel care este obligat la repararea lui.
Reclamantul a cunoscut elementele impuse de textul legal examinat pentru promovarea acțiunii. Chiar dacă o asemenea acțiune ar fi fost lipsită de succes în timpul regimului comunist, instanța a apreciat că dreptul la acțiune a devenit efectiv începând cu data de 1 ianuarie 1990, odată cu schimbarea regimului comunist, în acest sens fiind și jurisprudența Înaltei Curți de C. și Justiție (de ex. decizia nr.3769/2007, pronunțată în dosarul nr.(...), Secția civilă și de proprietate intelectuală).
De altfel, prin adoptarea D. L. nr.118/1990 și intrarea acestuia în vigoare la 9 aprilie 1990, s-a recunoscut caracterul politic al condamnărilor la care au fost supuse unele persoane în perioada de după 6 martie 1945, perioada detenției fiind considerată vechime în muncă. Totodată, persoanelor condamnate politic li s-au acordat și o îndemnizație lunară pentru fiecare an de detenție precum alte drepturi .
În aceste condiții, dacă reclamantul aprecia că drepturile acordate prin acest act normativ sunt insuficiente pentru acoperirea prejudiciului suferit avea posibilitatea să solicite acordarea de daune morale pentru condamnarea politică suferită.
Nu a putut fi luat în considerare ca moment de început al termenului de prescripție data intrării în vigoare a Legii nr.221/2009, întrucât caracterul ilicit, prejudiciul, precum persoana care răspunde au fost cunoscute și puteau fi invocate încă din anul 1990, așa cum s-a reținut anterior.
În consecință, neinvocându-se vreun caz de întrerupere a cursului prescripției, tribunalul apreciază că termenul de 3 ani de când reclamantul cunoștea sau trebuia să cunoască prejudiciul și putea acționa în cunoștintă, expirase la data promovării prezentei acțiuni.
T. a reținut de asemenea că și prin raportare la C. E. a D. O. , dreptul la acțiunea în despăgubiri formulată este prescris, în condițiile în care aceasta a fost ratificată de către R. prin L. nr. 30 din 18 mai 1994 privind ratificarea Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si a protocoalelor aditionale la aceasta conventie, astfel încat termenul general de prescripție de 3 ani era împlinit la data promovării acțiunii .
Raportat la aceste considerente, tribunalul a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru petitul de obligare a pârâtului la plata de despăgubiri, cu titlu de prejudiciu moral, cu consecința respingerii ca prescris a acestui capăt de cerere.
În ceea ce privește solicitarea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.000 lei, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței depuse la dosar tribunalul a apreciat că aceasta este întemeiată.
Ceea ce a generat prezentul litigiu a fost apariția Legii 221/2009, prin care unor categorii de persoane, în care se încadrează și reclamantul, li s-a creat convingerea la nivel intelectiv, a posibilității obținerii unor despăgubiri pentru traumele suferite în perioada regimului comunist, or, ulterior, imposibilitatea acordării acestora a fost determinată de intervenția uneia dintre părțile în litigiu, respectiv pârâtul S. R., prin invocarea și ulterior admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.5 alin.1 lit.a teza întâi din L. 221/2009.
În consecință, față de aceste considerente,apreciind că paratul se află în culpă procesuală, în temeiul art. 274 C.pr.civ., instanța l-a obligat să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 3.000 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul înlăturării obligației de a plăti cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului.
În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc.civ., pârâtul a arătat că dispozițiile art. 274 Cod proc.civ., prevăd obligația de plată a cheltuielilor de judecată doar în situația căderii în pretenții, ceea ce implică ideea de culpă procesuală, or, în speță, S. R. nu a căzut în pretenții.
În al doilea rând, recurentul a arătat că reclamantul este beneficiarul prevederilor D. - lege nr. 118/1990 și cum scopul Legii nr. 221/2009 era de a se acorda despăgubiri doar în situația în care, până la apariția acestei legi nu au fost acordate sau au fost acordate doar simbolic, fapt despre care nu se poate vorbi în speță, S. R. nu datorează cheltuielile de judecată ocazionate de prezenta acțiune.
Prin notele de ședință depuse la dosar, intimatul s-a opus admiterii recursului, arătând că fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a părții care cade în pretenții. Or, în speță, pârâtul este în culpă procesuală atâta vreme cât la momentul promovării acțiunii reclamantul avea convingerea că o lege clară și predictibilă îi este aplicabilă, acționând în consecință. Culpa procesuală a recurentului este certă și se referă la invocarea și admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 221/2009.
Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este nefondat și în baza art.312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
Motivul de recurs invocat de pârât vizează cheltuielile de judecată la care a fost obligat prin sentința civilă atacată.
În urma dispariției temeiului legal al acțiunii prin declararea ca neconstituționale a dispozițiilor art. 5 alin. 1 din L. nr. 221/2009, S. este în culpă procesuală, dat fiind că acesta a provocat existența prezentului proces, introducerea acțiunii fiind datorată apariției Legii nr. 221/2009, iar dispariția acestui temei legal nu se datorează în nici o măsură reclamanților, ci doar S.ui care trebuie să răspundă pe tărâmul culpei procesuale prin acordarea cheltuielilor de judecată.
Având în vedere că există în mod mai mult decât evident o culpă a legiuitorului care a bulversat din nou sistemul judiciar prin edictarea unui act normativ ce a fost declarat neconstituțional și a născut pentru persoanele ce au formulat acțiuni doar speranțe care s-au dovedit nefondate prin declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale, pe principiul echității, curtea apreciază că statul trebuie să suporte plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S. R. prin
Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 422 din 21 aprilie
2011 a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 7 octombrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER ANA I. D. B. A. C. S. G.
Red. IA dact. GC
2 ex/(...)
Jud.primă instanță: M.O.S.
| ← Decizia civilă nr. 3452/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 96/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
