Decizia civilă nr. 96/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMI.
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR. 96/A/2011
Ședința publică din 16 februarie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR
S-au luat în examinare apelulrile declarate de reclamanții T. M.-S., V. L.-M. și de intervenientul B. L.-M.-ANA, și, respectiv de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. C., împotriva sentinței civile nr.
320 din 6 aprilie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul apelanților T. M.-S., V. L.-M. și B. L.-M.-Ana, avocat I. V., lipsă fiind reprezentantul pârâtului-apelant.
Parchetul de pe lângă C. de A. C. este reprezentant de procuror S. A. Procedura de citare este legal îndeplinită.
A.urile sunt au declarate în termen și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 12 ianuarie 2011, pârâtul-apelant a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare, prin care solicită respingerea apelului formulat de reclamanți.
Nefiind alte cereri în probațiune de formulat sau excepții de invocat, C. declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra apelurilor.
Reprezentantul reclamantului-apelant solicită admiterea apelului propriu, și respingerea apelului declarat de pârât, cu consecința menținerii sentinței pronunțate de prima instanță. Consideră că dispozițiile deciziilor de neconstituționalitate, sunt aplicabile doar acelor acțiuni care au fost promovate după publicare acestora în Monitorul Oficial, astfel că sentința primei instanțe trebuie menținută, pentru a nu încălca principiul neretroactivității legii civile și pentru a da eficiență prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO, potrivit cărora, prin recunoașterea unui drept de către o instanță, reclamantului i s-a creat o speranță legitimă că va obține despăgubirile recunoscute prin această hotărâre. Solicită de asemenea obligarea pârâtului-apelant la plata cheltuielilor de judecată la fondul cauzei, întrucât nu poate fi reținută culpa reclamantului în promovarea acțiunii. Nu solicită cheltuieli de judecată în apel.
Reprezentanta Parchetului de pe lângă C. de A. C. pune concluzii în sensul respingerii apelului declarat de reclamant și admiterii în parte a apelului declarat de pârât, cu consecința schimbării în parte a hotărârii apelate în sensul înlăturării obligației pârâtului S. R. prin Ministerul
Finanțelor Publice la plata despăgubirilor cu titlu de daune morale către reclamant, având în vedere că s-a constatat neconstituționalitateaprevederilor legale ce constituiau temeiul juridic al acțiunii, astfel că aceasta a rămas fără un fundament legal care să permită instanței acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral. Apreciază că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile deciziei de neconstituționalitate nr. 1., întrucât acestea se referă la dispozițiile art. I pct. 1 și II din OUG nr. 6., sunt aplicabile dispozițiile deciziei de neconstituționalitate nr. 1., și nu trebuie confundată neretroactivitatea cu neconstituționalitatea. Consideră că este justificată cererea reprezentantului reclamantului-apelant în sensul acordării cheltuielilor de judecată pentru fondul cauzei, întrucât nu se poate reține vreo culpă în sarcina reclamantului la promovarea acțiunii.
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 320 din 6 aprilie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții T. M. S. și V. L. M., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, a fost admisă în parte cererea de intervenție formulată de intervenienta B. L. M. Ana, în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice și în consecință, pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat să plătească reclamantului T. M. S. și intervenientei B. L. M. Ana câte 80.000 euro fiecare, în echivalent în lei la data plății cu titlul de despăgubiri, pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat să plătească reclamantului T. M. S. și intervenientei B. L. M. Ana câte 100 lei, iar reclamantei V. L. M. suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin sentința penală nr.81/1958 pronunțată de T. M. C. în dosar nr.102/1958, T. I. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare corecțională și 3 ani interdicție corecțională cu confiscarea totală a averii pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale.Prin decizia nr.973/1958 a T. M. al Regiunii a III-a C. s-a respins recursul formulat de T. I.
Prin sentința penală nr.935/1965 pronunțată de T. P. la O. și raionului Timișoara în dosar nr.2608/1965 s-a admis cererea formulată de B. L. și a declarat reabilitat post mortem pe T. I. de sub condamnarea de 3 ani închisoare corecțională și 3 ani interdicție corecțională cu confiscarea averii, aplicată prin S. penală nr.81/1958 a T. M. C..
Conform copiei certificatelor de naștere depuse la dosar a reieșit că reclamanții sunt copii defunctului T. I., intervenienta fiind fosta soție, care ulterior s-a recăsătorit.
Conform copiei foii de înmatriculare a condamnatului a apărut mențiunea că la data de (...) a fost transferat la Penitenciarul Aiud, iar la data de (...) la S. S-a mai menționat „decedat la secția S. la data de (...).
Prin adresa nr.3313 din 13 februarie 1961, la adresa numitei T. L. M. A. I. - F. nr. 0951 B. a comunicat că deținutul T. I. a decedat în timpul executării pedepsei, decesul fiind înregistrat la S. P. al comunei D., R. H., R. D. sub nr.6.. Copia certificatului de deces seria Mb nr.6. eliberat de S. P. al O. D. menționează ca și cauză a morții defunctului T. I. „distrofie gradul III și insuficiență cardio- vasculară";.
Din depozițiile martorilor audiați în cauză tribunalul a reținut că defunctul fusese o persoană sănătoasă și veselă, însă a decedat în timpul executării pedepsei datorită regimului de exterminare la care a fost supus la construirea digurilor din localitatea S. De asemenea, tribunalul a reținut suferința cauzată de moartea tatălui și respectiv a soțului în timpul executării pedepsei și aflarea acestei vești cu totul întâmplător după un an și jumătate de la deces, când acesta era așteptat să se întoarcă în sânul familiei. Reținând că antecesorul reclamanților și intervenientei a suferit o condamnare calificată de art. 1 din Legea nr. 221/2009 ca fiind de drept politică, tribunalul a apreciat că suma de 80.000 euro pentru fiecare reclamant și intervenientă reprezintă o reparație echitabilă pentru suferințele cauzate de detenția și moartea antecesorului acestora.
În temeiul art.274 Cod de procedură civilă a obligat pârâtul S. R. prin
Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantului T. M. S. și intervenientei B. L. M. Ana câte 100 lei, iar reclamantei V. L. M. suma de
600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, acesta fiind partea căzută în pretenții.
Prin încheierea civilă nr. 5. mai 2010 a T. C. a fost îndreptată eroareamaterială strecurată în dispozitivul sentinței civile nr.320/06 aprilie 2010, pronunțată în dosarul civil nr.(...) al T. C., în sensul că a fost înlăturată omisiunea și s-a dispus inserarea în cuprinsul dispozitivului la alin.3 a mențiunii „obligă pârâtul să plătească reclamantei V. L. M. suma de 80.000
Euro în echivalent în lei la data plății, reprezentând daune morale";,îndreptarea a fost făcută în ambele exemplare ale sentinței.
Pentru a pronunța această încheiere, tribunalul a reținut că s-a sesizat din oficiu eroarea materială prin omisiune strecurată în dispozitivul sentinței civile nr.320/2010 cu privire la lipsa mențiunii în dispozitiv a obligației pârâtului plată în favoarea reclamantei V. L. M. a sumei de
80.000 Euro în echivalent în lei la data plății, fiind îndeplinite dispozițiile art. 281 Cod proc.civ.
I. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții șiintervenienta, solicitând instanței admiterea apelului și statuând în echitate, modificarea hotărârii atacate în sensul majorării cuantumului despăgubirilorla suma solicitată prin acțiune, respectiv 400.000 euro pentru fiecare.
În motivarea apelului s-a arătat că sumele acordate de instanța de fond nu compensează adecvat prejudiciul moral cauzat prin condamnarea politică și decesul tatălui și, respectiv soțul apelantei B. L.-M.-Ana în timpul executării pedepsei.
A.anta B. L.-M.-Ana a arătat că a rămas singură cu doi copii minori și a trebuit să se ocupe de creșterea și educarea acestora, după arestarea soțului său. Din momentul arestării apelanta nu a mai știut nimic despre soțul său, care a decedat datorită regimului inuman de detenție, fiind lipsit de condiții elementare de viață, supus la înfometare cronică și muncă epuizantă.
A.anții T. M. S. și V. L. M. arată că aveau 5 și respectiv 4 ani când tatăl lor a fost arestat și de atunci nu l-au mai văzut. Absența părintelui le-a cauzat neîmpliniri materiale, din cauza diminuării substanțiale a veniturilor familiei și le-a marcat viața.
Având în vedere principiul reparației integrale a prejudiciului, apelanții au solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
II. Pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat apelîmpotriva sentinței civile nr. 320/(...), precum și împotriva încheierii civile nr.
5./(...), solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței și a încheieriiatacate, cu consecința respingerii acțiunii și a cererii de intervenție.
În motivarea apelului, pârâtul a arătat că instanța de fond nu a menționat în nici un fel modalitatea în care a realizat cuantificarea despăgubirilor, fiind vorba doar de aprecieri pur subiective, imposibil de controlat judiciar, supraevaluând prejudiciul. A fost invocat jurisprudența Înaltei Curți de C. și Justiție, care dând eficiență criteriului unei satisfacții suficiente și echitabile prin decizia civilă nr. 1481/(...), a obligat pârâtul la
350.000 lei cu titlu de daune pentru 15 ani de detenție grea, iar, în cazul de față, instanța a acordat pentru mai puțin de 3 ani de privare de libertate, câte 80.000 euro pentru reclamant și intervenientă, deci incomparabil mai mult.
S-a mai arătat că instanța de fond s-a întemeiat doar pe prezumții, acestea fiind reținute cu nesocotirea dispozițiilor art. 1203 C. civil.
Raportat la împrejurările speței, pârâtul a apreciat că o statuare în echitate care să asigure o reparație morală impunea concluzia că despăgubirile acordate erau exorbitante.
Prin întâmpinare reclamanții și intervenienta au solicitat respingerea apelului declarat de pârât ca nefondat.
Analizând sentința pronunțată prin prisma motivelor de apel invocate, curtea reține următoarele:
Legea nr. 221/2009, privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora pronunțate în perioada 6 martie
1945 - 22 decembrie 1989, a fost modificată prin OUG nr. 6. plafonând cuantumul despăgubirilor pentru prejudiciu moral până la 10.000 euro pentru persoana care a suferit condamnarea și 5.000 euro pentru soțul/., descendenții de gradul I și 2500 euro pentru descendenții de gradul II.
Prin D. nr. 1354/20 octombrie 2010 au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 1 pct. 1 și art. II din OUG nr. 6., reținându-se de Curtea Constituțională că această ordonanță creează premisele unei discriminări între persoane, care deși se găsesc în situații obiectiv identice, beneficiază de un tratament juridic diferit, ceea ce contravine art. 16 alin. 1 din Constituție. De asemenea, s-a statuat că OUG nr. 62/2001, încalcă și principiul neretroactivității consacrat de art. 15 alin.
2, întrucât se aplică și situațiilor în care există o hotărâre judecătorească pronunțată în primă instanță și care, deși nedefinitivă, poate fi legală și temeinică prin raportare la legislația aflată în vigoare la data pronunțării acesteia.
În 21 octombrie 2010 prin D. nr. 1. octombrie 2010 a fost admisă excepția de neconstituționalitate a art. 5 lit. a din Legea nr. 221/2009, care stabilea posibilitatea acordării despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
În esență Curtea Constituțională a arătat că în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă existau două norme juridice, art. 4 din Decretul-legenr. 118/1990 și art. 5 din Legea nr. 221/2009 cu aceeași finalitate - acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate, existând o legiferare paralelă. Invocându-se art.14 din Legea nr. 24/2000 (privind normele de tehnică legislativă) care stabilește principiul „unicității reglementării în materie";, precum și de faptul că în materia reparațiilor trebuie să existe o legislație clară, precisă, adecvată, proporțională, care să nu dea naștere la interpretări și aplicări diferite, s-a constatat că art. 5 lit.a din Legea nr.
221/2009, contravine dispozițiilor art. 1 alin. 1 și 5 din legea fundamentală.
Aceste decizii au fost publicate în Monitorul Oficial nr. 761 din (...) și după cum rezultă din art. 147 Constituție „dispozițiile din legi și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Dispozițiile Curții Constituționale prin care s-a constat neconstituționalitatea unor dispoziții sau acte normative sunt obligatorii și definitive, supuse unui regim legal, care le declară universal valabile cu efecte „erga omnes"; - după cum rezultă din dispozițiile art. 31 al. 1 din L.47/1992.
Prin urmare aceste decizii sunt obligatorii pentru instanță și părți și în această cauză deoarece sunt opozabile tuturor. Termenul de 45 zile în care
Parlamentul sau Guvernul ar fi putut adopta alte dispoziții legale, în prezenta materie, compatibile cu Constituția este depășit, situație în care dispozițiile legale declarate neconstituționale - art.5 lit. a din Legea nr.
221/2009 - au rămas fără efecte juridice.
Așadar în lipsa intervenției Parlamentului în vederea adoptării unor noi dispoziții legale compatibile cu Constituția, potrivit dispozițiilor art. 31 al. 3 din L. 47/1992, acțiunile întemeiate pe art. 5 lit. a Legea nr. 221/2009 au fost lipsite de fundament legal.
Prin deciziile constituționale invocate, Curtea Constituțională nu a abrogat și nu a modificat dispozițiile legale supuse controlului, ci a împiedicat producerea efectelor juridice de către dispozițiile declarate neconstituționale.
În considerentele deciziei Curții Constituționale, s-a analizat dacă persoanele care aveau înregistrate acțiuni ar putea susține că aveau „o speranță legitimă"; la bun, cum a fost consacrată de jurisprudența C. Curtea Constituțională a considerat că reclamanții nu avea speranțe legitime în obținerea compensațiilor, deoarece dispoziția referitoare la obținerea compensațiilor nu a fost anulată ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al exercitării controlului de constituționalitate"; - cauza Slavos vs. Bulgaria.
Fiind dezlegat și acest aspect de către Curtea Constituțională, instanțele ordinare nu mai au căderea să interpreteze „speranța legitimă";, în alt sens, dezlegările date de Curtea Constituțională fiind obligatorii.
Chiar dacă D. nr. 1. a fost publicat în (...), acesta se aplică și proceselor în curs, întrucât efectele juridice ale unei decizii pronunțate de C. C. nu pot fi asimilate efectele unei legi noi care modifică sau abrogă o dispoziție legală.
Având în vedere efectele deciziilor de constatarea neconstituționalității dispozițiilor legale arătate, curtea apreciază că apelul pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice este fondat pentru capătul de cerere vizând stabilirea despăgubirilor pentru prejudiciul moral cauzat antecesorului reclamanților T. M.-S. și V. L.-M. și al intervenientei B.-L.-M.-Ana.
Prin sentința pronunțată, instanța de fond a constatat caracterul politic al condamnării antecesorului reclamanților și al intervenientei, numitul T. I., care în sine reprezintă o reparație morală, curtea menținând aceste dispoziții ale sentinței.
Respingerea petitului privind daunele morale nu se datorează faptului că reclamanții și intervenienta ar fi investit instanța cu o acțiune neîntemeiată, ci datorită constatării neconstituționalității dispozițiilor legale mai sus arătate, care nu le pot fi imputabile acestora. Culpa în acest caz îi aparține pârâtului S. R., care a edictat unui act normativ (ulterior declarat neconstituțional și a generat un val de procese care au implicat si cheltuieli judiciare importante pentru persoanele vizate de aplicarea L..
Prin urmare, curtea constată că în mod legal cu respectarea dispozițiilor art. 274 C.Pr.Civ. a fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru considerentele mai sus reținute, curtea în temeiul art. 296
C.Pr.Civ. va admite în parte apelul declarat de pârâtul S. R. prin Ministerul
Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 320 din 6 aprilie 2010 a T. C., pronunțată în dosar nr. (...) și a încheierii civile nr. 5. din 31 mai 2010 a aceluiași tribunal, pronunțată în același dosar, pe care le va schimba în parte, în sensul că respinge acțiunea intentată de reclamanții T. M.-S. și V. L.-M. precum și cererea de intervenție formulată de intervenienta B.-L.-M.- Ana în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, privind obligarea la plata despăgubirilor în temeiul Legii nr. 221/2009; va menține dispozițiile sentinței cu privire la obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamanților și a intervenientei; va respinge apelul declarat de reclamanții T. M.-S. și V. L.-M. precum și de intervenienta B.-L.-M.-ANA în contra aceleiași sentințe.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite în parte apelul declarat de pârâtul S. R. prin Ministerul
Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 320 din 6 aprilie 2010 a T.
C., pronunțată în dosar nr. (...) și a încheierii civile nr. 5. din 31 mai 2010 a aceluiași tribunal, pronunțată în același dosar, pe care le schimbă în parte, în sensul că respinge acțiunea intentată de reclamanții T. M.-S. și V. L.-M. precum și cererea de intervenție formulată de intervenienta B.-L.-M.-ANA în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, privind obligarea la plata despăgubirilor în temeiul Legii nr. 221/2009.
Menține dispozițiile sentinței cu privire la obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamanților și a intervenientei.
Respinge apelul declarat de reclamanții T. M.-S. și V. L.-M. precum și de intervenienta B.-L.-M.-ANA în contra aceleiași sentințe.
D. este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 16 februarie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER T. A. N. T. D. M. T.
Red. T.A.N. dact. GC
7 ex/(...)
Jud.primă instanță: A.S.S.
| ← Decizia civilă nr. 3482/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 1122/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
