Decizia civilă nr. 36/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă,de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 36/A/2011
Ședința publică din 20 ianuarie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ANA I. JUDECĂTOR : A. A. C. GREFIER :C. B.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamantul D. I. T. împotriva sentinței civile nr. 54 din 16 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr. (...), privind și pe intimații MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B. și P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect reparare prejudicii erori judiciare.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C.- procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 14 ianuarie 2011, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtului intimat Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P., întâmpinare prin care solicită respingerea apelului și judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 Cod proc. civilă.
La data de 19 ianuarie 2011, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea reclamantului apelant D. I.-T., un înscris prin care solicită judecarea cauzei în lipsa sa de la dezbateri.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nefiind alte cereri în probațiune de formulat sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate de Tribunalul Sălaj.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 54 din (...) a T.ui S., a fost respinsă ca nefondată acțiunea civilă exercitată de reclamantul D. I. T. împotriva M. F. P., privind obligarea pârâtului la plata de daune morale în cuantum de 4 mil. Euro, pe motiv că reclamantului nu i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, întrucât, finalmente, acțiunea sa înregistrată inițial la J. S. mare, trimisă judecătorului delegat la Penitenciarul Satu Mare a fost calificată ca fiind una întemeiată pe art. 22 alin. 1 din Legea nr. 544/2001, dispunându- se trimiterea ei spre soluționare S. de contencios administrativ din cadrul T.ui S. M., care s-a și pronunțat asupra ei prin sentința civilă nr.
484/CA/(...), reclamantul nefăcând dovada vreunui prejudiciu moral rezultând dintr-o faptă ilicită, condiția răspunderii civile delictuale.
Prin decizia civilă nr. 8/A/(...) a C. de A. C. a fost anulat ca netimbrat apelul declarat de reclamantul D. I. T. împotriva sentinței civile nr. 54 din 16 ianuarie 2009 a T.ui S., pronunțată în dosarul nr. (...), care a fost menținută.
Prin decizia civilă nr. 5830/(...) pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. (...) a fost respinsă excepția nulității recursului invocată de reprezentanta M. P. și a fost admis recursul declarat de reclamantul D. I. T. împotriva deciziei civile nr. 8/A/(...) pronunțată de C. de
A. C., care a fost casată, iar cauza trimisă spre rejudecare la aceeași instanță.
La pronunțarea acestei decizii, curtea a reținut că în raport de disp.art.
15 lit. f ind.1 din Legea nr. 146/1997 și față de obiectul cererii de chemare în judecată, reclamantul nu datora taxele judiciare de timbru în cuantumul stabilit de instanță, astfel că în mod greșit s-a aplicat sancțiunea anulării cererii de apel.
A.ul a fost înregistrat pe rolul C. de A. C. sub nr. (...)/RG.
A.antul a depus la doar un script prin care a învederat instanței că nu dorește să se prezinte la termenele de judecată fixate în dosarul cu numărul de mai sus, și a solicitat ca judecarea cauzei să se facă în lipsa lui de la dezbateri.
Prin întâmpinarea depusă, D. G. a F. P. S. s-a opus admiterii apelului, arătând că apelantul nu se află în vreuna din situațiile prev. de art. 998 și
999 C. civil, care să justifice acordarea despăgubirilor, că nu a făcut dovada vreunui prejudiciu suferit.
Examinând apelul declarat prin prisma motivelor invocate, instanța apreciază apelul nefondat și, în consecință, în baza art. 296 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
Reclamantul a promovat prezenta acțiune solicitând instanței să întocmească o adresă către Judecătoria Satu Mare prin care să ceară o copie de pe întregul dosar nr. (...), întrucât dorește să folosească actele din acest dosar pentru a se adresa justiției, că se constituie parte civilă vătămată și în consecință solicită suma de 4.000.000 euro, cu titlu de despăgubiri.
Soluția pronunțată de instanța de fond de respingere a acțiunii este legală pentru următoarele considerente: cererea formulată de reclamant este o cerere cu caracter administrativ, trebuia înaintată instanței pe rolul căreia se afla înregistrat dosarul nr. (...), din care reclamantul solicită să-i fie eliberate copii după actele aflate în dosar, conform dispozițiilor art. 3 lit ț din Legea nr. 146/1997.
Instanței nu-i revine nicio obligație să întocmească adresă către J. S.l
M. și să solicite eliberarea copiilor de pe întregul dosar cu nr. (...), această obligație revenind în exclusivitate reclamantului. Prin urmare, reclamantul nu poate solicita obligarea Statului Român la plata daunelor morale de
4.000.000 euro, invocând propria culpă în neobținerea copiilor după actele aflate în dosarul nr. (...).
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII,
D E C I D E :
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul D. I. T. împotriva sentinței civile nr. 54 din 16 ianuarie 2009 a T.ui S., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 20 ianuarie 2011.
PREȘEDINTE
JUDECĂTOR
GREFIER
ANA I.
A. A. C.
C. B.
Red. IA dact. GC
2 ex/(...)
Jud.primă instanță: Năsăudean P.
← Decizia civilă nr. 2858/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 281/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|