Decizia civilă nr. 720/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 720/R/2011
Ședința de la 24 F. 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: ANA I.
JUDECĂTOR: A. C. JUDECĂTOR:A. A. C.
G.IER: C. B.
S-a luat în examinare recursul formulat de revizuienții W. F. L., G. M., O. V. și S. V. împotriva deciziei civile nr. 82 din 11 noiembrie 2011 a T. B.-N. pronunțată în dosarul nr. (...), privind și pe intimații B. V. A. și S. R. PRIN M. B., având ca obiect succesiune - revizuire.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta pârâtei intimate B. V. A., avocat I. A., care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu suma de 5 lei taxă judiciară de timbru
și 0,15 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 18 februarie 2011, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtei intimate B. V. A., întâmpinare prin care solicită respingerea recursului.
La data de 23 februarie 2011, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea revizuienților W. F. L., G. M., O. V. și S. V., o cerere prin care solicită judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.proc.civ.
Reprezentanta pârâtei intimate arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta pârâtei intimate solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a deciziei recurate, pentru motivele invocate prin întâmpinarea depusă la dosar, pe care o susține în totalitate, fără cheltuieli de judecată.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 3532 din 8 iunie 2010 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul civil nr. (...), s-a respins ca neîntemeiată excepția tardivității invocată de intimata B. V.-A. s-a respins ca neîntemeiată cerereaformulată de petentele W. F.-L., G. M., O. V., S. V., în contradictoriu cu intimații S. R., prin M. B., și B. V.-A..
Au fost obligate petentele la plata către intimata B. V.-A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.500 lei, reprezentând onorariu avocațial.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția tardivității invocată de intimată, instanța a apreciat-o ca fiind neîntemeiată stabilind că termenul de o lună prevăzut pentru exercitarea căiI de atac a revizuirii curge de la momentul când revizuentele au luat la cunoștință despre hotărârea pe care își întemeiază cererea de revizuire. Prin urmare, termenul de revizuire curge în speță de la data de (...) (data comunicării deciziei civile prin care s-a soluționat apelul declarat împotriva hotărârii pe care se întemeiază cererea de revizuire), astfel că cererea a fost introdusă înăuntrul termenului de o lună.
Susținerea revizuentelor în sensul că termenul curge de la data când a expirat termenul de exercitare a căii de atac a recursului nu poate fi primită, câtă vreme decizia era definitivă și executorie, introducerea recursului neavând caracter suspensiv de executare. O eventuală introducere a unui recurs ar fi putut constitui doar temei de suspendare a cauzei în care se judeca revizuirea, dar nu se poate susține că revizuenta a ,,descoperit"; înscrisul pe care se bazează la data de 06 iulie 2009 sau că la această dată a luat cunoștință de hotărârea pe care se susține în revizuire.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că cererea este întemeiată, înprincipal, pe motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 4 teza a 2-a
C.proc.civ., ce are în vedere un înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății, asimilând unui înscris fals situația în care se pronunță o hotărâre judecătorească prin care se constată nulitatea absolută a unui act juridic.
Revizuentele sunt în eroare, confundându-se actul juridic în sens denegotium juris (adică manifestarea de voință a părților făcută cu intenția de anaște, modifica sau stinge raporturi juridice) cu act juridic în sens de instrumentum probationis (înscris care constată manifestarea de voință și probează condițiile înțelegerii dintre părți).
Făcând distincție între cele două semnificații ale aceleiași noțiuni, instanța a reținut că în realitate constatarea nulității absolute privește manifestarea de voință a părților, întrucât cauza ilicită este o cerință a actului juridic civil de ordin subiectiv, ce are legătură cu voința reală a părților, cauza fiind o condiție ce alături de consimțământ formează voința juridică, știut fiind că în dreptul român se dă prioritate principiului voinței reale (interne) în ceea ce privește formarea voinței juridice.
Însă, ipoteza de la art. 322 pct. 4 teza a 2-a C.proc.civ. se referă la înscrisuri ca mijloace de probă, mai exact la acele situații în care înscrisul probator este contrafăcut, alterat ori atunci când prin înscris se atestă fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori din înscris sunt omise cu știință unele date sau împrejurări.
În speță nu s-a făcut dovada că antecontractul de vânzare-cumpărare ar fi fost alterat, contrafăcut sau ar cuprinde aspecte ce nu corespund adevărului. Constatarea nulității absolute nu poate conduce prin ea însăși la declararea ca fals a înscrisului probator al convenției părților, cu atât mai mult cu cât în speță pentru acel antecontract s-a pronunțat o hotărâre judecătorească care ține loc de act autentic, astfel că nu se poate reține incidența motivului de revizuire invocat de revizuente.
În subsidiar, cererea a fost întemeiată pe art. 322 pct. 5 C.proc.civ.,susținându-se că sentința civilă atacată și-a pierdut temeiul material sau suportul juridic.
Instanța a constat că revizuentele nu au precizat dacă își întemeiază cererea pe prima ipoteză prevăzută de pct. 5 sau pe cea de-a doua ipoteză din acest punct, astfel că a analizat ambele ipoteze.
În prima situație ce constituie temei de revizuire se cer a fi îndeplinite următoarele condiții :
- invocarea unui înscris ;
- înscrisul să fie descoperit după darea hotărârii ;
- înscrisul să aibă forță probantă, fără să fie necesar a fi completatcu alte mijloace de probă ;
- înscrisul să nu fi fost prezentat dintr-o cauză mai presus de voința părții ;
- înscrisul să fie determinant ;
- înscrisul să fi existat la data pronunțării hotărârii.
Dacă primele condiții s-ar putea admite că sunt îndeplinite, ultima condiție în mod evident nu este respectată, întrucât hotărârea judecătorească prin care s-a constatat nulitatea absolută a antecontractului de vânzare-cumpărare nu exista la data pronunțării sentinței atacate în prezenta cauză.
Referitor la cea de-a doua situație, pentru admisibilitatea revizuirii era obligatoriu să existe o hotărâre judecătorească care să fie modificată sau desființată, în speță nefiind îndeplinită condiția legală menționată, întrucât constatarea nulității absolute a unui act juridic negotium nu poate fi echivalată cu modificarea unei hotărâri judecătorești. Prin urmare, nici acest motiv de revizuire nu este incident în cauză.
În temeiul art. 274 C.proc.civ., instanța a obligat revizuientele să achite intimatei B. V. A. cheltuieli de judecată în cuantum de 1.500 lei, reprezentând onorariu avocațial.
Prin Decizia civilă nr. 8. din (...) pronunțată de T. B.-N. în dosarul nr. (...)s-a respins ca nefondat apelul declarat de revizuientele W. F. L., G. M., O.
V., S. V. împotriva sentinței civile nr. 3532 din 8 iunie 2010, pronunțată de
Judecătoria Bistrița, pe care a menținut-o.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele: Așa cum corect a reținut și prima instanță, temeiul invocat de revizuente în susținerea cererii lor ( atât cel principal cât și cel subsidiar) nu se regăsesc în speță.
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, și se poate întemeia pe motivele expres și limitativ prevăzute de art. 322 pct. 1-7, iar situația constatării nulității absolute a unui act juridic nu poate fi încadrată în nici unul din aceste motive.
Așa cum înseși revizuentele au arătat în motivele de apel, legiuitorul a omis să includă printre cazurile de revizuire situația constatării nulității unui act juridic (negotium), motiv pentru care s-a susținut necesitatea interpretării extrem de largi a prevederilor pct. 4 al art. 322, în sensul asimilării actului nul cu cel fals.
O atare interpretare contravine intenției legiuitorului, care, reglementând o cale extraordinară de atac, a prevăzut limitativ cazurile în care o hotărâre judecătorească irevocabilă poate fi revizuită, fără a da posibilitatea instanțelor să adauge acestora și alte situații, eventual neacoperite. A admite teza susținută de apelante, că revizuirea unei hotărâri irevocabile poate avea loc și în afara motivelor expres prevăzute de lege ar însemna a aduce o gravă atingere principiului securității raporturilor juridice civile și a lăsa la aprecierea instanțelor măsura în care o hotărâre și-a pierdut sau nu credibilitatea.
Nulitatea actului juridic civil, ca rezultat al nerespectării condițiilor imperative încheierii sale valabile, nu se confundă cu falsul, chiar civil, care presupune o alterare a conținutului unui mijloc de probă.
Soluțiile din practică, invocate în apel, nu se referă la cazuri similare celui din speță, ci la situații de alterare a unor înscrisuri, care, deși nu întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni, sunt de natură a conduce la calificarea înscrisului ca fiind „. pe cale civilă, de către instanța de revizuire.
Ori, în speță, nu este vorba de un înscris cu conținut alterat, ci de unul autentificat de notarul public, al cărui nulitate s-a constatat după rămânerea irevocabilă a hotărârii a cărei revizuire s-a solicitat, pentru neîndeplinirea condițiilor de validitate a actului juridic de vânzare- cumpărare, și nu pentru că ar fi fost alterat conținutul său.
Neîntemeiat s-a susținut că sentința nr. 3. ar putea fi revizuită în temeiul art. 322 pct. 5 teza ultimă (doar acesta fiind invocată în apel), deoarece desființarea unui contract nu poate fi asimilată cu desființarea unei hotărâri judecătorești.
Cum, de lege lata, revizuirea unei hotărâri nu poate fi admisă pentru motivul constatării ulterioare a nulității actului juridic care a stat la baza pronunțării sale, tribunalul a constatat că în mod corect prima instanță a respins cererea.
Neîntemeiată este și susținerea potrivit căreia revizuirea sentinței de validare a antecontractului este singura cale pe care revizuentele pot să-și valorifice drepturile redobândite în urma constatării nulității acestuia, deoarece faptul că sentința nr. 3. ține loc de act autentic nu a împiedicat instanța de judecată să analizeze condițiile de validitate ale actului și chiar să procedeze la constatarea nulității lui, astfel că existența sentinței a cărei revizuire s-a solicitat nu poate împiedica promovarea de către revizuente a unei acțiuni petitorii, în valorificarea drepturilor pretinse asupra imobilului obiect al antecontractului de vânzare-cumpărare.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
Împotriva deciziei civile nr. 82 din 11 noiembrie 2011 a T. B.-N.pronunțată în dosarul nr. (...) au declarat recurs revizuientele W. F.-L., G. M., O. V. și S. V. solicitând modificarea deciziei în sensul admiterii apelului și a cererii de revizuire, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că argumentele tribunalului nu sunt pe deplin convingătoare, instanța de apel, ca și prima instanță respingând ideea unei interpretări mai largi a dispozițiilor art. 322 pct. 4 și art. 322 pct. 5 C.
O interpretare mai largă a textelor de lege invocate în susținerea cererii de revizuire nu contravine intenției legiuitorului, prin reglementarea căilor extraordinare, cum este și revizuirea urmărindu-se tocmai desființarea hotărârilor judecătorești irevocabile care din diverse motive sunt rezultatul unor greșeli sau și-au pierdut credibilitatea. Ori, este cert că sentința civilă nr. 3. a J. B. și-a pierdut credibilitatea în condițiile în care s-a desființat contractul de vânzare-cumpărare avut în vedere la pronunțarea sentinței.
Practica judecătorească și doctrina au achiesat la o interpretare mai largă a acestor texte de lege, în ce privește pct. 4 al art. 322 reținându-se că prin înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății trebuie să se înțeleagă nu numai înscrisul reținut ca fals o dată cu stabilirea unei infracțiuni, ci și acela al cărui conținut nu corespunde realității chiar și atunci când prin operațiuni de alterare a realității nu s-a comis o infracțiune instanța de revizuire urmând să stabilească ea dacă înscrisul are sau nu conținut real.
Și referitor la pct. 5 al art. 322 s-a apreciat că textul nu acoperă situații care pot să apară mai frecvent când hotărârea civilă ce se cere a fi revizuită se bazează tot pe o hotărâre civilă, iar nu pe una penală sau administrativă.
Din cele arătate se desprinde concluzia că dispozițiile art. 322 C. nu acoperă toate situațiile de lipsă a credibilității hotărârilor judecătorești care se pot ivi în practică, rolul instanței fiind de a suplini unele omisiuni legislative prin aplicarea dispozițiilor legale existente la alte situații de fapt asemănătoare nevizate expres de lege.
Este adevărat că principiul securității raporturilor juridice civile trebuie ocrotit, dar nu în orice condiții, în situația dedusă judecății intimata continuând să fie înscrisă în cartea funciară deși contractul de vânzare- cumpărare a fost anulat.
În condițiile în care împotriva sentinței civile nr. 3. a J. B. nu poate fi exercitată nici o cale de atac ordinară sau extraordinară, singura modalitate de desființare a acesteia rămâne revizuirea întemeiată pe art. 322 pct. 4 C., iar în subsidiar pe art. 322 pct. 5 C.
Nelegalitatea deciziei atacate decurge din aceea că aceasta a interpretat rigid și eronat textele de lege din materia revizuirii.
Declararea nulității absolute a antecontractului de vânzare-cumpărare înseamnă mai mult decât un înscris fals deoarece actul nul nu există, pe planul dreptului civil deosebirea dintre un înscris fals și unul nul absolut nefiind semnificativă. În aceste condiții, sunt incidentele prevederile pct. 4 ale art. 322 C.
Și prevederile pct. 5 ale art. 322 C. ar putea fi aplicabile situația desființării retroactive a unui antecontract de vânzare-cumpărare fiind similară cu aceea a desființării unei hotărâri judecătorești, în ambele situații hotărârile judecătorești pierzându-și suportul probator. Este vorba numai despre o omisiune a legiuitorului care a redactat imperfect și cu lipsuri art. 322 C.
În probațiune s-a depus la dosar copia CF nr. 17.368 B..
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C., art. 322 pct. 4
și 5 C.
În apărare intimata B. V.-A. a formulat întâmpinare prin care a solicitatrespingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că interpretarea recurentelor în sensul că prin înscris fals ar trebui să se înțeleagă și acela al cărui conținut nu corespunde realității contravine intenției legiuitorului care a prevăzut limitativ cazurile în care o hotărâre judecătorească irevocabilă poate fi revizuită fără a da posibilitatea instanțelor să adauge celor deja expres și limitativ prevăzute, în caz contract aducându-se grave prejudicii securității raporturilor juridice civile.
Chiar și în situația în care s-ar aprecia ca pertinente susținerile recurentelor, în condițiile în care contractul de vânzare-cumpărare a fost declarat nul absolut deoarece prețul era derizoriu, acest aspect nu poate echivala cu situația în care conținutul contractului nu corespunde realității. Nici o instanță nu a statuat că obiectul contractului ar fi fals.
Instanța de revizuire nu poate stabili dacă înscrisul în temeiul căruia s-a dat hotărârea are sau nu temei real atâta timp cât o altă instanță a stabilit motivul pentru care contractul este lovit de nulitate absolută.
În cazul în care s-ar accepta raționamentul recurentelor ar însemna că înscrisurile false pot fi asimilate înscrisurilor rezoluționate deoarece nici contractele rezoluționate nu produc efecte juridice.
În cazul în care se apreciază că sentința civilă nr. 3. este lipsită de suport juridic, s-ar fi putut apela la prevederile pct. 7 ale art. 322 C., fiind vorba despre hotărâri potrivnice, acest caz de revizuire neprofitând însă revizuientelor în condițiile în care se desființează ultima hotărâre pronunțată.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 115 C.
Analizând recursul declarat de către revizuientele W. F.-L., G. M., O. V.
și S. V. împotriva deciziei civile nr. 8. a T. B.-N., Curtea reține următoarele:
Decizia atacată este criticată din perspectiva pct. 9 al art. 304 C. apreciindu-se că atât prima instanță, cât și tribunalul au pronunțat soluții cu încălcarea sau aplicarea greșită a art. 322 pct. 4 și 5 C.
La art. 322 pct. 4 C. se prevede ca motiv de revizuire cazul în care hotărârea a cărei revizuire se solicită s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății, iar la pct. 5 al aceluiași text de lege este prevăzută ca și caz de revizuire situația în care după darea hotărârii a cărei revizuire se solicită s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.
Ținând cont de faptul că revizuirea este o cale extraordinară de atac prin care se tinde în cazul dedus judecății la schimbarea soluției pronunțate printr-o hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă, atât practica cât și doctrina judiciară, prin raportare la principiul securității raporturilor juridice civile și a principiului conform căruia soluția pronunțată printr-o hotărâre rămasă irevocabilă reflectă adevărul, au statuat că revizuirea poate fi cerută numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, cazuri care nu pot fi interpretate și aplicate la alte situații decât cele prevăzute de art. 322 C.
Instanța de apel, prin decizia atacată, a concluzionat în sensul că situația dedusă judecății prin cererea de revizuire nu poate fi încadrată în cazurile de revizuire indicate de către revizuiente.
Astfel, în ceea ce privește incidența pct. 4 al art. 322 C., așa cum s-a arătat mai sus, pentru a fi în prezența acestui caz de revizuire este necesar ca hotărârea a cărei revizuire se solicită să fi fost dată în temeiul unui înscris fals declarat astfel în cursul sau în urma judecății.
Revizuientele susțin că nulitatea absolută a antecontractului de vânzare-cumpărare, antecontract avut în vedere la pronunțarea sentinței civile nr. 3. a J. B., echivalează cu falsitatea înscrisului, în aceste condiții fiind incident acest caz de revizuire.
În concordanță cu cele reținute de către instanța de apel se reține și de către instanța de recurs că o astfel de interpretare a acestui text de lege, indiferent cât de în spiritul său și nu ad literam ar fi interpretat acesta, nu poate fi făcută, în caz contrar instanța depășind limitele în care poate dispune, adică aplicând legea la situația dedusă judecății. Argumentele în sensul că este vorba despre o simplă omisiune a legiuitorului care trebuie suplinită de către instanța de judecată nu pot fi avute în vedere ca pertinente, rolul instanței de judecată nefiind acela de a legifera ci de a aplica legislația în vigoare. De altfel, prin invocarea de către recurente a faptului că ar fi vorba despre o omisiune a legiuitorului, acestea recunosc implicit că situația dedusă judecății nu poate fi încadrată în acest caz de revizuire.
În concluzie, în condițiile în care înscrisul avut în vedere la pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se solicită nu a fost declarat fals, faptul că s-a constatat nulitatea acestuia nu are nici o relevanță în ceea ce privește incidența cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 4 C.
Referitor la pct. 5 al art. 322 C. este evident că acest caz de revizuire nu este incident în cauză, textul de lege prevăzând expres că este necesar să se fi desființat sau modificat hotărâri ale instanței pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere, ori revizuientele invocă constatarea nulității unui contract, nulitate dispusă printr-o hotărâre judecătorească ulterioară pronunțării sentinței a cărei revizuire se solicită.
Faptul că situația revizuientelor nu poate fi încadrată în nici unul din cazurile prevăzute de art. 322 C. nu poate conduce la concluzia inexistenței unui alt remediu procesual prin care să fie rezolvată situația apărută ca urmare a pronunțării sentinței civile nr. 5. a J. B., raportat și la natura aparte a acestui tip de hotărâri judecătorești care „țin loc de act autentic notarial";, oricum acesta nefiind un argument suficient care să permită admiterea unei cereri de revizuire.
Având în vedere considerentele de mai sus, instanța apreciind că nu se verifică motivul de nelegalitate al deciziei prevăzut de art. 304 pct. 9, în temeiul art. 312 alin. 1 C. va respinge ca nefondat recursul declarat de revizuientele W. F.-L., G. M., O. V. și S. V. împotriva deciziei civile nr. 82 din
11 noiembrie 2010 a T. B.-N. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o va menține ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuientele W. F.-L., G. M., O. V. și S. V. împotriva deciziei civile nr. 82 din 11 noiembrie 2010 a T. B.-N. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 24 februarie 2011.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTOR,
JUDECĂTOR,
ANA I. A. C.
A. A. C.
G.IER, C. B.
Red.A.C./dact.L.C.C.
2 ex./(...)
Jud.apel: I. Simionescu, Corina Iacob
Jud.fond: O. C.V.
| ← Decizia civilă nr. 1805/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 111/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
