Decizia civilă nr. 3629/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR. 3629/R/2011
Ședința publică din data de 19 octombrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
T.-A. N.
JUDECĂTORI:
M.-C. V.
I.-D. C.
GREFIER:
M. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta M. ANA, precum
și recursul declarat de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE
- D. C., împotriva sentinței civile nr. 590 din 28 iunie 2011, pronunțată de
Tribunalul Cluj, în dosar nr. (...), având ca obiect despăgubirii în baza L. nr. 2..
P. de pe lângă C. de A. C. este reprezentant de d-na procuror S. A.
La apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 11 octombrie 2011, pârâtul-recurent a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului declarat de reclamantă și judecarea cauzei în lipsă potrivit prevederilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă. Se comunică un exemplar din întâmpinare reprezentantei P.ui de pe lângă C. de A. C.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. pune concluzii în sensul respingerii ambelor recursuri ca fiind nefondate, și în consecință menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică. Consideră că în mod corect instanța de fond a constatat caracterul de drept politic a condamnării suferite de antecesorul reclamantei. R. la cererea de acordare a daunelor morale, având în vedere că temeiul juridic al acțiunii a fost declarat neconstituțional, instanța nu poate decât să se pronunțe asupra acestui petit prin prisma deciziei de neconstituționalitate.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 590 din 28 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul
Cluj, în dosar nr. (...), s-a admis excepția inadmisibilității.
S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta M. Ana împotriva pârâtului MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și în consecință s-a constatat caracterul de drept politic al condamnării def. M. I., dec. în (...), la pedeapsa de 6 ani muncă silnică pt. săvârșirea de crime de uneltire împotriva securității interne și externe a RPR prev. de art. 1 lit. c comb. cu art. 7 din D.
199/1950 și art. 157 C.pen. și confiscarea averii conform sentinței penale nr.
718/(...) pronunțată de T. M. al regiunii III C. dos. nr. 493/1958 rămasă definitivă prin decizia penală nr. 197/(...) pronunțată de T. S. al RPR - C. M.
Pârâtul a fost obligat să achite reclamantei suma de 3000 lei reprezentând echivalentul a 2 viței confiscați prin sentința penală menționată.
S-au respins restul pretențiilor și cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că așa cum rezultă din selecția de documente trimise de C., prin sentința penală nr.
718/(...) pronunțată de T. M. al regiunii III C. dos. nr. 493/1958 rămasă definitivă prin decizia penală nr. 197/(...) pronunțată de T. S. al RPR - C. M., antecesorul reclamantei, conform actelor de stare civilă depuse, a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani muncă silnică pt. săvârșirea de crime de uneltire împotriva securității interne și externe a RPR prev. de art. 1 lit. c comb. cu art. 7 din D. 199/1950 și art. 157 C.pen. și confiscarea averii, reținându-se în sarcina sa că a devenit membru al unei organizații contrarevoluționare conduse de numitul F. I.
În baza art. 1 alin. 2 lit. i din L. 2., T. s-a constatat caracterul de drept politic al condamnării def. M. I.
Potrivit procesului-verbal datat (...), în baza deciziei penale menționate au fost sechestrate asigurător o serie de bunuri ale defunctului, respectiv casa de locuit, grajdul, terenul de 2 ha, arabil fânaț, situat în satul P., „. I. și „., o bivoliță în valoare de 2800 lei și un vițel de bivoliță în valoare de 800 lei.
Defunctul a încercat să își recupereze bunurile mobile confiscate, adresându-se Consiliului de S., această instituție comunicându-i în 1966 că cererea sa nu poate fi soluționată favorabil, neexistând temei legal.
Din declarația martorului T. D. I., tribunalul a reținut că, în calitate de vecin al reclamantei, știe din cele povestite de mama sa că averea familiei reclamantei a fost confiscată ca urmare a condamnării defunctului, fiind vorba de bivoli și care.
În prezent, un vițel de bivoliță și de vacă se vinde cu 15-20 milioane.
A mai precizat că familia reclamantei a avut și pădure confiscată.
Ca urmare a demersurilor efectuate de către instanță și având în vedere precizările reclamantei în sensul că antecesorul său a avut 1 ha și jumătate de teren în locurile denumite „., „. I. și „La morătoare"; și 50 ari pădure în locul numit „., C. locală a Com. Teaca, jud. Bistrița Năsăud a comunicat cererea de reconstituire a dreptului de proprietate a defunctului, care a solicitat 1,73 ha,
0,58 ha, respectiv 1,15 ha, în primele locații arătate, reconstituindu-se dreptul de proprietate pentru o suprafață de 2,53 ha, conform titlului de proprietate nr. 12257/(...) și pentru pădure, ca membru composesoral.
Drept urmare, T., în baza art. 5 alin.1 lit. b din L. 2., a obligat pe pârât să achite reclamantei suma de 3000 lei reprezentând echivalentul a 2 viței confiscați prin sentința penală menționată, apreciind valoarea unui vițel de
1500 lei, raportat la declarația martorului, respingând pretențiile privind celelalte bunuri confiscate în condițiile în care terenurile solicitate au făcut obiectul legii fondului funciar, fiind reconstituit dreptul de proprietate.
R. la folosul de tras, s-a invocat excepția inadmisibilității, care a fost admisă, deoarece legiuitorul a stabilit doar posibilitatea de restituire a bunurilor confiscate și nu și echivalentul lipsei de folosință a bunurilor respective.
Cât privește daunele morale, prin D. nr. 1358/(...) a C. C., publicată în
Monitorul Oficial nr. 761 din (...) și intrată în vigoare la aceeași dată s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice - D. G. a F. P. C., într-o serie de dosare aflate pe rolul T. C. - Secția civilă și s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilateacestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
Potrivit art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. C. „D. prin care se constată neconstituționalitatea … a unei dispoziții dintr-o lege … în vigoare, este definitivă și obligatorie";.
În atare situație, solicitarea de acordare a daunelor morale, în temeiul textului de lege declarat neconstituțional, nu poate fi primită, aceeași soartă având și cererea formulată pe temeiul dreptului comun, raportat la motivarea deciziei menționate.
Astfel, din cuprinsul acestei decizii, tribunalul a reținut faptul că, așa cum s-a statuat în jurisprudența acestei instanțe, „atât Parlamentul cât și
Guvernul, respectiv autoritățile și instituțiile publice urmează să respecte cele stabilite de Curtea Constituțională în considerentele și în dispozitivul prezentei decizii";.
De asemenea, C. a avut în vedere și faptul că „nu poate exista decât o obligație <morală> a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate";,
„C. Europeană a D. O. a statuat… că dispozițiile C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nici o obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor";.
Din această perspectivă, C. a concluzionat că „în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă nu ar exista vreo obligație a statului de a le acorda și, cu toate acestea, legiuitorul român de după 22 decembrie 1989 a adoptat 2 acte normative, D. L. nr. 1. și L. nr. 2., având același scop";.
În același sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională a Ungariei, stabilind că măsura compensării prevăzută de legislația internă, care reglementa acordarea de despăgubiri pentru daune morale persoanelor condamnate politic în perioada comunistă, nu este luată pe baza existenței unei obligații legale, care-și are izvorul în trecut, ci statul a acordat aceste compensații în echitate, astfel încât nicio persoană nu poate avea un drept substanțial la despăgubiri pentru daune morale.
Instanța constituțională a mai avut în vedere faptul că „prin adoptarea art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. nu s-ar putea susține că persoanele în cauză ar putea avea o <. legitimă> (astfel cum este consacrată în jurisprudența constată a C. E. a D. O.) la acordarea despăgubirilor morale întrucât, așa cum a statuat instanța de la S. … atunci când există o dispută asupra corectei aplicări a legii interne și atunci când cererile reclamanților sunt respinse în mod irevocabil de instanțele naționale, nu se poate vorbi despre o <. legitimă> în dobândirea proprietăților";. În acest sens, a fost citată o cauză în care o dispoziție de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia, ceea ce a dus la concluzia C. E. a D. O. că reclamanții nu au putut dobândi o <. legitimă> în obținerea compensațiilor respective.
Rezultă, așadar, din cele menționate anterior, că, în opinia C. C., S. R. nu poate fi considerat persoană răspunzătoare de prejudiciile cauzate condamnaților politici și celor care au fost supuși măsurilor administrative cu un asemenea caracter, nefiind aplicabile, astfel, prevederile art. 998-999 C. civ. Implicit, nici celelalte condiții ale antrenării răspunderii civile delictuale nu sunt îndeplinite.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanta M. ANA și pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. C..
Reclamanta M. ANA a solicitat admiterea recursului cu consecința admiterii acțiunii formulată în fond.
În motivare a arătat că instanța de fond după analizarea actelor depuse la dosar a respins capătul de cerere referitor la plata despăgubirilor, considerând că S. nu poate fi obligat la despăgubiri, acesta fiind răspunzător pentru prejudiciile cauzate condamnaților politici și a celor care au fost supuși măsurilor administrative cu un asemenea caracter, nefiind aplicabile prevederile art.998-999 C.civ. Această afirmație este nefondată, S. este direct răspunzător pentru aceste lucruri fapte petrecute. Mai mult caracterul politic al condamnărilor se poate recunoaște chiar prin L. 2., iar în urma declarării neconstituționale a art. al L. nr. 2., daunele morale solicitate sunt legale și se pot solicita în baza art. 998 C.civ.
Conform D.-L. nr. 1. prin care au fost acordate o serie de drepturi persoanelor persecutate din motive politice, iar aceste drepturi conferite de D.- L. 1. sunt doar niște măsuri reparatorii, niște drepturi care conferă recunoașterea de vechime în muncă a timpului cât o persoană a fost condamnată (așa cum chiar la art.1 din Decret se definește), contribuind la stabilirea pensiei și nu pot fi considerate echivalentul unor despăgubiri.
Aceste drepturi - măsuri reparatorii acordate prin D.-L. 1. nu au însă nici o legătură cu daunele și cu recunoașterea caracterului prejudiciabil al condamnării politice, raportat la care reclamanta a formulat acțiunea în răspundere civilă delictuală, drept care s-a născut odată cu intrarea în vigoare a L. 2. care a recunoscut caracterul de condamnare politică cu caracter prejudiciabil.
Pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței cu consecința respingerii acțiunii formulate de reclamanta.
În motivarea recursului a arătat că motivele reținute sunt contradictorii deoarece instanța cu toate ca a reținut netemeinicia acțiunii sub aspectul daunelor morale a apreciat, fără a expune vreun motiv de drept, ca infracțiunea pentru care antecesorul reclamantei a fost condamnat reprezintă o condamnare cu caracter politic.
Mai mult decât atât, deși acțiunea a fost formulata în contradictoriu cu
S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice în concret în dispozitiv se reține calitate de pârât M. F. P.
Potrivit D.ui nr. 31/1954 privind persoanele fizice și persoanele juridice între S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice nu exista identitate iar obligarea M. F. P. prin dispozitivul sentinței reprezintă o soluție nelegala .
Așadar, obligarea pe cale judecătoreasca a unui pârât, Ministerul
Finanțelor Publice, care nu a avut calitate de parte în proces, reprezintă o soluție nelegala prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5
Cod procedura civila prin hotărârea data, instanța a încălcat formele de procedura prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin (2) Cod procedura civila aceasta întrucât procedura de citare pe parcursul procesului, cu acest pârât nu a fost îndeplinita.
Tot în ceea ce privește motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și pct. 5 Cod procedura civila, arata ca instanța deși investită să soluționeze o cerere în temeiul L. nr. 2. ulterior precizata pe dispozițiile art. 998-999 Cod Civil, nu a stabilit cauza juridica a acțiunii și obiectul acțiunii, pentru a verifica competenta materiala a instanței. Așadar, în cazul în care instanța a apreciat ca devin incidente dispozițiile art. 998 cod civil în ceea ce privește "plata daune lor materiale pentru bunurile confiscate", raportat la valoarea litigiului și la dispozițiile art. 1 și 2 Cod procedura civila care cuprind norme imperative privind competenta materiala a instanțelor judecătorești, Tribunalul Cluj nueste competent material să judece o cerere în temeiul răspunderii civile delictuale la valoarea indicată de reclamantă.
Aplicarea greșita a legii de către instanța de fond, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, rezulta din considerentul că deși obliga pârâtul să achite 3000 lei reprezentând echivalentul a 2 viței confiscați, considera ca pe de o parte, instanța nu a administrat întregul probatoriu necesar iar pe de altă parte, nu a dat eficiență temeiurilor juridice incidente.
Declarația martorului în cauza, nu are nicio valoare probatorie, deoarece acesta a arătat ca "știe din cele povestite de mama sa", deci nu cuprinde o relatare asupra a ceea ce martorul ar fi trebuit să cunoască urmare a propriilor percepții.
Mai mult, instanța nu a dat eficiență verificării admisibilității unor astfel de cereri privind daunele materiale, aceasta întrucât acțiunea privind daunele materiale este inadmisibilă.
Această excepție rezultă din înseși expunerea de motive a L. nr. 2. iar în cazul în care instanța ar fi calificat acțiunea în temeiul art. 998 C.civ. o astfel de acțiune este prescrisă.
Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acestea nu sunt fondate, urmând a fi respinse pentru următoarele considerente:
Cu privire la recursul reclamantei, curtea reține că dispozițiile art. I pct.
1 din OUG nr. 62/2010 au fost declarate neconstituționale prin decizia nr. 1. a
C. C. dar pe perioada cât a fost în vigoare au produs efecte iar prin decizia nr.
1. Curtea Constituțională a stabilit că dispozițiile art. 5 pct. 1 lit. a din L. nr. 2. sunt neconstituționale.
Potrivit art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 „D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este d efinitivă și obligatori e . Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își
încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, înacest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept."
Dat fiind că decizia este definitivă și obligatorie rezultă că temeiul legal ce a stat la baza admiterii acțiunii, cu privire la acordarea de despăgubiri, nu mai există astfel că trebuie să ne raportăm la o situație în care acțiunea este în prezent lipsită de un temei legal și prin urmare nu se mai pot acorda despăgubiri în temeiul unui act normativ care nu mai există.
C. mai reține că acordarea de despăgubiri în temeiul art. 998-999 Cod civil nu este posibilă din motivele ce se vor expune.
În ce privește fondul cererii, din deciziile C. E. a D. O. reiese că nu există o obligație a statelor de a acorda despăgubiri pentru abuzurile săvârșite de regimurile politice existente anterior în acele state dar dacă aleg să acorde despăgubiri atunci acordarea lor trebuie să fie efectivă. Acordarea despăgubirilor este o reparație în echitate care nu își are izvorul într-un fapt trecut ci reprezintă o despăgubire acordată benevol de stat, de aceea neexistând obligația reparării. S. poate opta să repare sau să nu acorde despăgubiri dar dacă nu optează pentru despăgubiri nu poate fi obligat la aceasta.
În acest sens s-a reținut prin decizia nr. 1. a C. C. că nu poate exista decât o obligație "morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelorpersecutate în perioada comunistă. De altfel, C. Europeană a D. O. a statuat, prin H. din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin H. din 2 februarie 2010 în Cauza Klaus și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor. Totodată, instanța de la S. are o jurisprudență constantă în sensul că art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. nu garantează dreptul de a dobândi un bun (H. din 23 noiembrie 1983 în
Cauza Van der Mussele contra Belgiei, H. din 9 octombrie 2003 în Cauza Slivenko contra Letoniei, H. din 18 februarie 2009 în Cauza Andrejeva contra Letoniei). Referindu-se la problema restituirii bunurilor confiscate de către stat, aceeași Curte a stabilit că nu se poate interpreta că ar exista vreo obligație generală a statului de a restitui proprietăți care au fost expropriate înainte de ratificarea C. ori că ar exista posibilitatea impunerii unor restricții asupra libertății statelor de a stabili scopul și condițiile oricărei restituiri către foștii proprietari. (H. din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecký contra Slovaciei, H. din 4 martie 2003 în Cauza Jantner contra Slovaciei, D. asupra admisibilității din 13 decembrie 2005 în Cauza Bergauer și alții contra Cehiei).
Acordarea de despăgubiri pentru daune morale persoanelor condamnate politic în perioada comunistă, nu este luată pe baza existenței unei obligații legale care își are izvorul în trecut, ci statul a acordat aceste compensații în echitate, astfel încât nicio persoană nu poate avea un drept substanțial la despăgubiri pentru daune morale.
Prin urmare, Curtea Constituțională constată că, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda și, cu toate acestea, legiuitorul român de după 22 decembrie
1989 a adoptat 2 acte normative, D.-lege nr. 1. și L. nr. 2., având acest scop.
Declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale, constată C. de A., echivalează cu lipsa opțiunii statului de acordarea a despăgubirilor în temeiul acestui text legal.
Cât timp nu există obligația reparării rezultă că o acțiune nu poate fi întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 Cod civil ci doar pe dispozițiile unei legi speciale care are semnificația acordării benevole a despăgubirilor de către stat, potrivit practicii CEDO, în sensul celor de mai sus. Nu mai există dispoziții în dreptul intern sau în dreptul internațional care să se poată constitui în temei al acțiunii.
Cât privește motivele de recurs invocate de către pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, acesta a arătat că motivele reținute sunt contradictorii deoarece instanța cu toate ca a reținut netemeinicia acțiunii sub aspectul daunelor morale a apreciat, fără a expune vreun motiv de drept, că infracțiunea pentru care antecesorul reclamantei a fost condamnat reprezintă o condamnare cu caracter politic.
Acest motiv de recurs nu poate fi primit deoarece în mod corect s-a constatat caracterul politic de drept al condamnării def. M. I., la pedeapsa de 6 ani muncă silnică pt. săvârșirea de crime de uneltire împotriva securității interne și externe a RPR prev. de art. 1 lit. c comb. cu art. 7 din D. 199/1950
și art. 157 C.pen. și confiscarea averii conform sentinței penale nr. 718/(...) pronunțată de T. M. al regiunii III C. dos. nr. 493/1958 rămasă definitivă prin decizia penală nr. 197/(...) pronunțată de T. S. al RPR - C. M. întrucât potrivit art. 1 alin. 2 lit. i din L. nr. 2. „Constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute în: … D. nr.
199/1950 pentru modificarea L. nr. 16/1949 pentru sancționarea unor crimecare primejduiesc securitatea S.ui și propășirea economiei naționale, publicat în Buletinul Oficial nr. 68 din 12 august 1950;"
Mai arată că, deși acțiunea a fost formulata în contradictoriu cu S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice în concret în dispozitiv se reține calitate de pârât M. F. P.
C. reține că întradevăr în dispozitiv se reține calitate de pârât a M. F. P. iar acțiunea este formulată împotriva pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, dar numai puțin adevărat este că în minuta sentinței aflată la fila 85 dosar fond este menționat pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice.
Prin urmare este vorba doar de o eroare materială care poate fi îndreptată prin procedura pentru îndreptarea acestor erori.
Tot în ceea ce privește motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și pct. 5 Cod procedura civila, pârâtul recurent arată că instanța deși investită să soluționeze o cerere în temeiul L. nr. 2. ulterior precizata pe dispozițiile art. 998-999 Cod Civil, nu a stabilit cauza juridica a acțiunii și obiectul acțiunii, pentru a verifica competenta materiala a instanței. Așadar, în cazul în care instanța a apreciat ca devin incidente dispozițiile art. 998 Cod civil în ceea ce privește "plata daune lor materiale pentru bunurile confiscate", raportat la valoarea litigiului și la dispozițiile art. 1 și 2 Cod procedura civila care cuprind norme imperative privind competenta materiala a instanțelor judecătorești, Tribunalul Cluj nu este competent material să judece o cerere în temeiul răspunderii civile delictuale la valoarea indicată de reclamantă.
Acest motiv de recurs nu este fondat deoarece reclamanta a depus la instanța de fond (fila 23 și urm.) o întregire și modificare a acțiunii în care arată că își întemeiază cererea și pe dispozițiile art. 998 și 999 Cod civil. Cât timp reclamanta menționează că își întemeiază cererea și pe dispozițiile nou invocate rezultă că temeiul de drept invocat inițial. L. nr. 2. rămâne a investi instanța, deci nu se schimbă competența acesteia, prevăzută de art. 4 alin. 4 din L. nr. 2., cât timp petitele nou invocate au legătură tot cu daunele morale pentru o condamnare cu caracter politic și nu există dispoziții imperative care ar fi încălcate cu privire la competență.
În ce privește obligarea pârâtului să achite 3000 lei reprezentând echivalentul a 2 viței confiscați, instanța a administrat probatoriu necesar și suficient pentru evaluarea prejudiciului material, anume proba cu martori (fila
65 dosar fond), care indică valoarea de piață a animalelor confiscate ca fiind de
1500-2000 lei bucata, probă care se coroborează cu actele de confiscare, sentința penală de4 condamnare nr. 718/1958, răspunsul de refuz de restituire a bunurilor mobile confiscate nr. 17274/IV/1966 și procesul verbal de sechestrare din 10 septembrie 1958 unde la punctul 8 și 9 figurează una bivoliță și un vițel (fila 6, 7 și 8 dosar fond).
Mai susține pârâtul recurent, din ignoranță, de complezență sau cu rea credință, nici una dintre variante nefiind onorantă pentru recurent, că instanța nu a dat eficiență verificării admisibilității unor astfel de cereri privind daunele materiale, aceasta întrucât acțiunea privind daunele materiale este inadmisibilă.
O astfel de cerere, constată curtea, este admisibilă de principiu dat fiind că potrivit art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 2. orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de
3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: …acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative.
Cererea reclamantei se încadrează în dispozițiile legale dat fiind că antecesorul reclamantei a fost condamnat politic iar ca efect al condamnării i- au fost confiscate acestuia bunuri.
În temeiul prevederilor art. 312 alin . 1 și art. 299 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondate recursurile, nefiind incidente nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta M. ANA și pârâtul S. ROM. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 599 din 28 iunie 2011 a T. C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 19 octombrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
T. A. N. M. C. V. I. D. C.
Redactat de I., dactilografiat de S. În 2 ex., la data de (...)
Judecător fond - T. O.C. Tribunalul Cluj
GREFIER M. T.
| ← Decizia civilă nr. 724/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 4833/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
