Decizia civilă nr. 95/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMI.
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 95/A/2011
Ședința publică din 16 februarie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR
S-au luat în examinare apelurile declarate de reclamanta H. D., și de pârâtul S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. C., împotriva sentinței civile nr. 5. din 18 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), având ca obiect despăgubiri în baza L. nr.
2..
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentanta reclamantei-apelante H. D., avocat B. M.-M., lipsă fiind reprezentantul pârâtului-apelant.
P. de pe lângă C. de A. C. este reprezentant de doamana procuror S. A.
Procedura de citare este îndeplinită cu pârâtul-apelant S. Român prin
Ministerul Finanțelor Publice - D. C.
A.ul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care nefiind alte cereri în probațiune de formulat sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra apelurilor.
Reprezentanta reclamantei-apelante solicită admiterea apelului declarat de reclamantă și respingerea apelului declarat de pârât. C. că decizia de neconstituționalitate este aplicabilă din momentul publicării sale în Monitorul Oficial. Având în vedere că acțiunea a fost promovată anterior publicării acesteia, apreciază că hotărârea primei instanțe trebuie să rămână în vigoare, cel puțin cu privire la aspectul constatării caracterului politic al măsurii administrative a dislocării reclamantei și a familiei sale.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. pune concluzii în sensul menținerii sentinței primei instanțe sub aspectul constatării caracterului politic al măsurii administrative a arestării. Solicită respingerea apelului declarat de reclamantă și admiterea în parte a apelului declarat de pârât, sub aspectul înlăturării obligației pârâtului-apelant de a plati despăgubiri cu titlu de daune morale, având în vedere că dispozițiile în baza cărora acțiunea introductivă de instanță a fost formulată, au fost declarate neconstituționale, acțiunea rămânând practic fără temei juridic.
C U R T E A:
Prin sentința civilă nr. 557 din 18 iunie 2010 a T.ui C., s-a admis în parte acțiunea civilă intentată de reclamanta H. D. în contradictoriu cu S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și în consecință, s-a constatat caracterul politic al măsurii administrative având ca obiect dislocarea reclamantei și a familiei sale.
A fost obligat pârâtul să îi plătească reclamantei despăgubiri în sumă de 40.000 lei.
S-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin decizia M. nr.
2., antecesorul reclamantei, M. N., a fost strămutat împreună cu familia sa în altă localitate și li s-a stabilit domiciliul obligatoriu într-o colonie din P.
N.. În anul 1951, M. N. a fost arestat pentru activitate legionară, fiind membru al P.N.L.
Din adresa emisă la data de (...) de M. D. R. B., rezultă că M. N. a fost dislocat, stabilindu-i-se domiciliul obligatoriu în orașul P. N., iar din adresa emisă de aceeași instituție la data de (...), reiese că i s-au ridicat restricțiile domiciliare.
În conformitate cu decizia M. nr. 239/1951, li s-a interzis domicilierea în localitatea V., a lui M. N. soțul, M. I. soția, M. F. fiica și M. D. fiică, iar prin decizia M. din 1954, reclamantei i s-au ridicat restricțiile domiciliare.
Din declarația martorului T. M., a rezultat că reclamanta a avut domiciliul forțat în localitatea P. N., o perioadă de 2 ani și 4 luni. Viața persoanelor deportate în Colonia P. N. s-a scurs în condiții extrem de grele, deoarece erau priviți diferit de ceilalți colegi fiindcă erau chiaburi și nu li se permitea să-și continue studiile.
Reclamanta beneficiază de o indemnizație acordată în temeiul
Decretului-lege nr. 118/1990, începând cu anul 2001.
Așa fiind, în temeiul art. 3 din Legea nr. 2. și art. 48 alin. (3) din
Constituția României, s-a admis în parte acțiunea reclamantei împotriva pârâtului.
Împotriva acestei sentințe, au declarat apel reclamanta și pârâtul.
În apelul declarat de reclamanta H. D., s-a solicitat modificarea sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată și acordarea în întregime a despăgubirilor solicitate.
În motivarea apelului, reclamanta a susținut că sentința atacată este nelegală și netemeinică, deoarece reparațiile materiale pentru prejudiciul moral suferit în urma condamnării cu caracter politic sau ca urmare a unei măsuri administrative cu caracter politic, au ca temei dispozițiile art. 5 din
Legea nr. 2., iar nu răspunderea civilă delictuală.
Motivarea primei instanțe privind efectele aplicării acestui temei juridic este vădit nefondată, câtă vreme nu poate fi aplicată nici persoanelor care au suferit direct condamnările sau măsurile administrative cu caracter politic.
Faptul că legislația actuală bazată pe cea comunitară nu prevede modalitatea concretă de stabilire a cuantumului despăgubirilor instituite, nu înseamnă că instanța nu poate estima echitabil despăgubirile cuvenite.
Instanța de fond a pronunțat o hotărâre nefondată, apreciind echitabil că suma cuvenită este 40.000 lei, în loc de cea solicitată prin acțiunea introductivă.
În apelul declarat de pârâtul S. ROMÂN prin MINISTERUL
FINANȚELOR PUBLICE, s-a solicitat modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea apelului, pârâtul a susținut că nu împărtășește opinia primei instanțe, deoarece la acordarea despăgubirilor bănești nu a menționat modalitatea în care a realizat cuantificarea acestora, ci a făcut aprecieri pur subiective, imposibil de controlat judiciar, supraevaluând astfel prejudiciul.
O.U.G. nr. 62/2010 a limitat despăgubirile bănești ce pot fi acordate în temeiul L. nr. 2., până la maximum de 10.000 euro.
Reclamanta beneficiază începând cu anul 2001, de o indemnizație lunară în sumă de 1.173 lei, acordată în temeiul Decretului-lege nr.
118/1990.
Limitările stabilite de legiuitor sunt firești, având în vedere urgența și necesitatea reglementării unor măsuri pentru instituirea unui regim echitabil în acordare a despăgubirilor pentru condamnările cu caracter politic pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
La pronunțarea hotărârii apelate, prima instanță s-a întemeiat doar pe prezumții reținute cu nesocotirea dispozițiilor art. 1203 Cod civil.
Or regulile de evaluare a prejudiciului moral trebuie să fie unele care să asigure o satisfacție morală, pe baza unei aprecieri în echitate, ceea ce nu s-a respectat prin sentința criticată, ajungându-se la un cuantum exorbitant al despăgubirilor acordate.
Prin întâmpinare depusă la dosar f. 16-17, pârâtul a solicitat respingerea apelului declarat de reclamantă împotriva sentinței.
Examinând apelurile declarate de reclamantă și de pârât, curtea reține următoarele:
Reclamanta și-a întemeiat acțiunea introductivă de instanță pe dispozițiile L. nr. 2., care în art. 5 alin. (1) lit. a) prevedea că orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Prin decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 2., au fost declarate neconstituționale.
Obligația de plată a despăgubirilor pentru daune morale pe care reclamanta a solicitat-o statului în baza art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din
Legea nr. 2., a fost una rezultată dintr-o situație legală, în cadrul și la finalul unei proceduri judiciare.
Așa fiind, reclamanta nu avea la data intrării în vigoare a L. nr. 2. un
„bun"; în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, generate de aplicarea art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C., pe care trebuia să îl prezerve sau să îl confirme prin declanșarea procesului, ci doar posibilitatea de a-l dobândi printr-o hotărâre judecătorească pe care o putea executa cel mai devreme după momentul rămânerii ei definitive în apel.
Din moment ce decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010 a fost publicată anterior soluționării apelului, caracterul ei erga omnes se impune și în prezenta cauză, în care urmează a se constata că raportul juridic de obligație dintre stat și reclamantă, a încetat.
Așa fiind, în baza art. 296 Cod procedură civilă, se va admite în parte apelul pârâtului împotriva sentinței atacate, care va fi schimbată în parte, în sensul că se va respinge capătul de cerere din acțiunea intentată de reclamantă împotriva pârâtului, având ca obiect obligarea acestuia la plata despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit prin măsura dislocării.
Vor fi menținute dispozițiile sentinței privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative având ca obiect dislocarea reclamantei și a familiei sale, deoarece prevederile art. 3 din Legea nr. 2. privind cnstatarea caracterului politic al măsurii administrative sunt în vigoare, nefiind declarate neconstituționale.
Având în vedere soluția ce urmează a se da în apelul pârâtului, apelul reclamantei formulat pentru acordarea în întregime a despăgubirilor solicitate, adică 150.000 lei în loc de 40.000 lei cât i-au fost acordate de prima instanță, va fi respins în temeiul art. 296 Cod procedură civilă.
Ca urmare a declarării neconstituționale a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 2., nu mai există cadrul legal nici pentru acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral într-un cuantum limitat, necum pentru majorarea lor la suma solicitată prin acțiunea introductivă de instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Admite în parte apelul declarat de pârâtul S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 5. din 18 iunie 2010 a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...) pe care o schimbă în parte, în sensul că respinge capătul de cerere din acțiunea intentată de reclamanta H. D. împotriva pârâtului S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect despăgubiri în temeiul L. nr. 2..
Menține dispozițiile sentinței cu privire la constatarea caracterului politic al măsurii administrative având ca obiect dislocarea reclamantei și a familiei sale.
Respinge apelul declarat de reclamanta H. D. contra aceleiași sentințe. Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 16 februarie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER T.-A. N. T. D. M. T.
Red.TD-(...) Dact: CC-(...)
5 ex.
| ← Decizia civilă nr. 2485/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 5160/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
