Decizia civilă nr. 3660/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3660/R/2011
Ședința publică din 20 octombrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. C. JUDECĂTOR: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I. GREFIER : C. B.
S-a luat spre examinare recursul formulat de reclamanții B. ANA, S. A. Z., S. S. F., O. I. și S. I., precum și recursul declarat de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. C., împotriva deciziei civile nr. 583 din 22 iunie 2011 a T. C. pronunțată în dosar nr.(...), privind și pe intimatul P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect acțiune în baza L. 112/1995.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta reclamanților recurenți, avocat C. I. T., în substituirea avocatului B. C. L., care depune împuternicire avocațială la dosar, reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termen, au fost comunicate
și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la data de 18 octombrie 2011, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea reclamanților recurenți, întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, un exemplar fiind comunicat cu reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C.
La data de 19 octombrie 2011, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtului intimat S. R. prin Ministerul Finanțelor
Publice, întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, un exemplar fiind comunicat cu reprezentanta reclamanților recurenți
Reprezentanta reclamanților recurenți arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Reprezentanta P.ui de pe L. C. de A. C. arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta reclamanților recurenți solicită admiterea recursului și, în consecință schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii în întregime a acțiunii introductive, astfel cum a fost formulată și precizată, fără cheltuieli de judecată în recurs.
În ce privește daunele morale, respingerea acestui capăt de cerere pe considerente ce țin de prescripție și efectele deciziei pronunțate de contenciosul constituțional, este neîntemeiată și lipsită de suport legal.
În ce privește recursul declarat de către S. R. prin Ministerul
Finanțelor Publice, solicită respingerea acestuia.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea ambelor recursuri ca nefondate.
C U R T E A
Prin cererea formulată de către reclamanții B. Ana, S. A. Z., S. S. F., O. I. Și S. I., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, s- a solicitat inițial
- constatarea caracterului politic al condamnării antecesorului reclamanților S. F., prin S. penală nr. 185/1950, pronunțată de T. M. C., pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire contra orânduirii sociale și
- obligarea pârâtului la plata în favoarea reclamanților a unor despăgubiri materiale reprezentând echivalentul bunurilor confiscate și a unordespăgubiri morale în cuantum de câte 50.000 lei în favoarea fiecăruireclamant.
Prin sentința civilă nr. 583 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a admis în parte cererea formulată de reclamanții B. ANA, S. A. Z., S. S. F., O. I. și S. I., în contradictoriu cu pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
A fost obligat pârâtul la plata în favoarea reclamanților a sumei de
23.200 lei, cu titlul de despăgubiri materiale, reprezentând echivalentulbunurilor confiscate de la antecesorul reclamanților S. F.
S-a respins ca lipsit de interes capătul de cerere referitor la constatareacaracterului politic al condamnării antecesorului reclamanților.
S-a respins ca prescris capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor morale în temeiul art. 998 C.civ.
Cu cheltuieli de judecată în sarcina pârâtului în cuantum de 4000 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Cu referire la excepțiile invocate prin întâmpinare, respectiv excepția nelegalei timbrări a cererii, excepția lipsei calității procesuale pasive șiexcepția inadmisibilității, tribunalul a reținut, următoarele :
Este neîntemeiată excepția de nelegală timbrare a cererii, având în vedere dispozițiile L. 146/1997, art. 15 lit. t, potrivit cărora sunt scutite de taxă de timbru cererile referitoare la drepturile și interesele legitime pretinse de foștii deținuți și persecutați pentru motive politice în perioada regimului comunist din R.ia.
Este neîntemeiată excepția de lipsă a calității procesuale pasive, având în vedere că se invocă răspunderea delictuală a S.ui R., prin urmare tot acesta stă în judecată ca și pârât în cererea de reparare a prejudiciului.
Este întemeiată însă excepția prescripției dreptului la acțiune, din acest punct de vedere, instanța însușindu-și opinia pârâtului.
Potrivit art. 3 din Decretul 167/1958, acțiunile patrimoniale sunt supuse prescripției de 3 ani.
Invocându-se ca faptă ilicită cauzatoare de prejudicii o condamnare nedreaptă, cu privire la termenul de prescripție în opinia instanței ar fi posibile mai multe soluții.
Se poate considera că acesta începe să curgă la data condamnării sau la data eliberării - pentru suferințele provocate în cursul executării pedepsei
- termenul fiind însă suspendat până în 31 decembrie 1989 .
Sau se poate considera că acesta începe să curgă la data de 31 decembrie 1989 când s-a schimbat regimul politic în R.ia.
Oricare dintre soluții ar fi îmbrățișată, este cert că termenul de prescripție s-a împlinit până la data introducerii acțiunii, 5 iulie 2010.
Având în vedere această opinie a instanței, nu se mai impune analizarea în continuare a excepției de inadmisibilitate a fondului cauzei.
Cu referire la primul capăt de cerere, prin care s-a solicitat constatareacaracterului politic al condamnării, instanța a reținut că acesta este lipsit de interes.
Condamnarea pentru infracțiunea săvârșită de către antecesorul reclamanților aplicată prin S. penală nr. 185/1950, pronunțată de T. M. C., constituie de drept condamnare cu caracter politic, așa cum prevede art. 1 alin. 2 lit. a din L. 2..
Constituind de drept o condamnare cu caracter politic, reclamanții nu mai au nevoie de intervenția instanței de judecată, pentru constatarea caracterului politic al condamnării antecesorului.
Cu referire la capătul de cerere privind acordarea daunelor morale,capăt de cerere întemeiat pe dispozițiile art. 998 C. civ., instanța a apreciat că acest capăt de cerere nu poate fi soluționat în mod favorabil, dat fiind că a intervenit prescripția, așa după cum s-a arătat anterior la analizarea excepțiilor.
Referitor la capătul de cerere privind acordarea daunelor materiale,acesta a fost găsit întemeiat de către instanță, potrivit dispozițiilor art. 5 lit. b din L. nr. 2..
Astfel, așa cum rezultă din S. penală nr. 185/1950, pronunțată de T.
M. C. antecesorul reclamanților a fost condamnat la executarea unei pedepse cu închisoarea și confiscarea averii pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire contra orânduirii sociale, condamnarea constituind de drept condamnare cu caracter politic. Și din declarațiile martorilor rezultă că antecesorul reclamanților a fost condamnat datorită legăturilor acestuia cu Partidul Țărănesc.
Tot din declarațiile martorilor audiați rezultă că antecesorul reclamanților avea o gospodărie frumoasă, o casă, cu anexe, două șuri, bucătărie de vară, hambar.
Casa împreună cu anexele au fost confiscate atunci când antecesorul reclamanților a fost condamnat. Tot ce a existat prin curte s-a confiscat de asemenea,iar o parte din construcții au fost demolate.
Martorii au relatat că s-au confiscat un cal roșu, boi și vite, câte două sau chiar trei, doi porci, 20 de oi, 10-15 găini, utilaje, căruță, cal și plug.
Tot martorii au relatat că imobilele-construcție au fost demolate imediat după confiscare.
Bunurile confiscate mai rezultă și din cererea de restituire a bunurilor formulate de antecesoarea S. Ana (fila 37) și S. civilă nr. 1. (fila 34).
Reclamanții au depus în probațiune și un raport de expertiză extrajudiciară, raport prin care s-au evaluat bunurile-imobile confiscate.
Pârâtul a solicitat instanței să nu se ia în considerare acest raport deoarece nu a fost întocmit în conformitate cu prevederile art. 201 C.pr.civ., pârâtul nefiind citat, acest raport nefiind astfel opozabil pârâtului.
Instanța a acceptat însă acest raport de expertiză extrajudiciară, în ciuda poziției pârâtului, acesta având valoarea unui înscris, în privința căruia se poate face dovada contrară, neconsiderând că este necesar în mod absolut efectuarea unui raport tehnic judiciar.
O astfel de dovadă contrară nu s-a făcut însă și nici nu s-a criticat pe fond conținutul acestui raport, prin urmare, instanța l-a considerat util și pertinent cauzei, pârâtul neoferind instanței motive pentru înlăturarea raportului.
Potrivit raportului de expertiză efectuat de către expert Ș. A., valoarea finală a construcției și a anexelor gospodărești confiscate este de 11.000 lei.
Reclamanții au depus în probațiune și înscrisuri prin care au intenționat să dovedească valoarea animalelor confiscate, animale a căror existență în patrimoniul antecesorului a fost dovedită în principal cu ajutorul declarațiilor de martori.
S-au depus astfel două înscrisuri, provenind de la A. C. de A. C. și C.
M. V. I., înscrisuri din care rezultă prețul estimativ de piață la animale.
Din valorile coroborate ale celor două înscrisuri, rezultă că prețul pe capete, la animale este următorul: bovine - în jur de 3000 de lei, dintre care cele de lapte între 1500-3200, ovine - între 100 și 300 lei/bucata; cabaline -
4400 lei, porcine - între 500 și 700 lei, găini între 15 și 20 lei.
În urma analizării acestor înscrisuri, instanța a acordat reclamanților despăgubiri cu privire la animalele confiscate, în funcție de numărul animalelor care reiese din declarațiile de martor, în cuantum de 17.700 lei.
Reclamanții nu au probat care este valoarea terenului aferent construcțiilor, lipsind din raportul de expertiză extrajudiciară această evaluare. Nu au fost evaluate nici utilajele agricole.
Prin urmare, instanța nu a acordat echivalentul acestor bunuri, ci doar a celor dovedite, respectiv construcțiile și animalele.
Din valoarea bunurilor dovedite, respectiv din valoarea bunurilor imobile, T. a scăzut cota de ½ parte din ce a fost câștigată de către soția antecesorului reclamanților potrivit Sentinței civile nr. 1. (fila 34).
Raportat la aspectele menționate, în baza art. 5 lit. b din L. nr. 2., instanța a obligat pârâtul la plata în favoarea reclamanților cu titlul de despăgubiri materiale, reprezentând echivalentul bunurilor confiscate, a sumei de 23.200 lei.
În consecință, acțiunea reclamanților a fost admisă doar în parte cu privire la capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor materiale, așa cum s-a menționat, respingând acțiunea sub aspectul celorlalte petite.
În temeiul art. 274 C.pr.civ., T. a obligat pârâtul la plata în favoarea reclamanților a cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial, în cuantum de 4000 lei.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții B. ANA, S. A.
Z., S. S. F., O. I. și S. I. și pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR
PUBLICE.
1. Prin recursul declarat de reclamanții B. ANA, S. A. Z., S. S. F., O. I. și
S. I. s-a solicitat schimbarea în parte a sentinței în sensul admiterii în întregime a acțiunii astfel cum a fost precizată, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că în privința cuantumului despăgubirilor materiale instanța a dispus fără temei reducerea valorii din raportul de expertiză extrajudiciară depus la dosarul cauzei în ceea ce privește anexele gospodărești, în condițiile în care aceste bunuri au fost în întregime confiscate de la antecesorul comun și nu au fost retrocedate.
Prin sentința civilă nr. 1. s-a restituit soției antecesorului reclamanților doar cota de ½ parte din teren și construcție, iar nu și din anexele gospodărești, impunându-se acordarea de despăgubiri pentru anexele gospodărești în întregime, iar nu doar pentru cota de ½ parte din acestea.
În ceea ce privește daunele morale soluția este neîntemeiată și lipsită de suport legal.
Decizia nr. 1358/2010 a C. C. nu poate fi aplicată cauzelor aflate pe rol la data pronunțării ei ci doar acelor acțiuni înregistrate ulterior publicăriisale în M. O.. A se aprecia în alt mod ar însemna să existe un tratament distinct aplicat persoanelor îndreptățite la daune morale pentru condamnări de natură politică sau supuse unor măsuri administrative cu caracter politic în funcție de momentul la care instanța de judecată a pronunțat o hotărâre definitivă și irevocabilă deși petenții au depus cererile în același timp și au urmat aceeași procedură prevăzută de L. nr. 2..
S-a arătat că și jurisprudența CEDO este în sensul aplicării principiului neretroactivității, fiind invocată hotărârea din (...) pronunțată în cauza Belcic c. Croația.
A mai fost invocată decizia C. C. nr. 186/1999 prin care s-a statuat că atunci când legiuitorul nu a adoptat legi prin care să procedeze la detalierea reglementării constituționale instanțele de judecată pot aplica în mod direct dispozițiile legii fundamentale.
În ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune s-a arătat că dreptul la acțiune al reclamanților s-a născut doar la apariția L. nr. 2., de la această dată începând să curgă termenul de prescripție de 3 ani.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ. și art. 3041 C.pr.civ.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea canefondat a recursului pentru motivele expuse în considerentele sentințeiatacate.
2. Prin recursul declarat de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE s-a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul respingerii în totalitate a acțiunii, iar în subsidiar în cazul în care se apreciază că acțiunea este admisibilă, modificarea sentinței în sensul respingerii solicitării de acordare a sumei de 23.200 lei cu titlu de despăgubiri materiale reprezentând echivalentul bunurilor confiscate.
În motivare s-a arătat că din economia dispozițiilor L. nr. 2. rezultă cu evidență că bunurile materiale la care se face referire la art. 5 alin. 1 lit. b sunt aceleași cu bunurile imobile și mobile care fac parte din categoria celor prevăzute de L. nr. 1. și L. nr. 2..
Prin urmare, rezultă cu evidență că bunurile mobile pentru care reclamanții au solicitat despăgubiri nu fac parte dintre cele la care se referă
L. nr. 2..
În sprijinul acestei concluzii vine și alin. 5 al art. 5 din L. nr. 2.. Referitor la bunurile mobile s-a arătat că pentru aceste bunuri nu este admisibilă proba cu martori deoarece potrivit art. 1191 alin. 2 C.civil nu se va primi niciodată o dovadă cu martori în contra sau peste ce cuprinde actul, ori prin sentința nr. 1. i-a fost respinsă reclamantei cererea de atribuire a bunurilor mobile. Prin aceeași sentință s-a constata că nu există procesul-verbal de sechestru prin care s-ar fi sechestrat aceste bunuri.
Referitor la raportul de expertiză extrajudiciară, acesta nu a fost întocmit conform art. 201 C.pr.civ. nefiind opozabil pârâtului.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată s-a arătat că în sarcina S.ui
R. prin Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi stabilită nici o culpă, împrocesuarea sa fiind obligatorie și expres prevăzută de lege.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
Reclamanții au formulat întâmpinare la recursul declarat de pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând respingerea acestuia.
În motivare s-a arătat că bunurile confiscate intră sub incidența art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 2., în același sens fiind și cele dispuse în Comisia de unificare a practicii judiciare din cadrul C. în ședința din (...).
Critica referitoare la nulitatea raportului de expertiză nu este fondată, instanța de fond reținând în mod corect valoarea de înscris a acestui raport față de care s-ar fi putut produce oricând proba contrară. Prin întocmirea raportului de expertiză extrajudiciară pârâtul nu a fost prejudiciat în nici un fel, bunurile expertizate nemaiexistând în prezent.
Analizând recursurile declarate de către reclamanții B. ANA, S. A. Z., S.
S. F., O. I. și S. I. și de către pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 5. a T. C., C. reține următoarele:
Daunele morale
Referitor la aplicarea deciziei C. C. nr.1358/2010, se apreciază și de către Curte că în mod corect a reținut tribunalul că aceasta este incidentă în cauză.
Potrivit dispozițiilor art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992, decizia prin care
Curtea Constituțională constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță este definitivă și obligatorie, în vreme ce potrivit prevederilor alin. 3 al aceluiași articol, dispozițiile din legile sau ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Rezultă deci că atunci când Curtea Constituțională constată neconformitatea cu Constituția a unui act normativ de natura celor sus- menționate ori a unei dispoziții dintr-un asemenea act normativ, acestea își încetează efectele juridice dacă în termen de 45 de zile de la publicarea în M.
O. al R. a deciziei prin care s-a constatat neconstituționalitatea autoritatea cu atribuții de legiferare nu dispune măsurile necesare asigurării pentru viitor a conformității cu Constituția a actului normativ ori a normei juridice vizate.
Această încetare a efectelor are, prin urmare, caracter general, ea privind toate categoriile de subiecți de drept ce intră sub incidența prevederilor declarate neconstituționale, fiind fără însemnătate dacă aceștia erau sau nu deja părți reclamante într-un proces pe care l-ar fi deschis pentru a pretinde constatarea ori realizarea unor drepturi instituite prin chiar prevederile neconforme cu Constituția.
Pe cale de consecință, trebuie considerat că existența unui proces în curs în cadrul căreia reclamanta își întemeiază pretenția pe dispoziția legală declarată neconstituțională nu împiedică aplicarea deciziei C. C., cu toate implicațiile ce decurg din aceasta asupra acțiunii promovate de reclamantă.
De altfel, în același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și
Justiție prin decizia nr.12/(...), fiind admis recursul în interesul legii și stabilindu-se că urmare a deciziilor C. C. nr.1358/2010 și 1360/2010 dispozițiile art.5 alin.1 lit.a teza I din L. nr.2. și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. O..
Se constată că în mod corect a apreciat instanța de fond că dreptul la acțiune este prescris, ținându-se cont de precizarea temeiului de drept al acțiunii, respectiv art. 998,999 C.civil.
Sunt incidente în cauză prevederile art. 8 alin. 1 din Decretul nr.
167/1958, respectiv dreptul la acțiune a început să curgă în anul 1990, anul intrării în vigoare a Decretului -Lege nr.118/1990, act normativ care a reglementat drepturile persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la (...) precum și a celor deportate în străinătate sau constituite în prizonieri, la acel moment nemaiexistând nici opiedică în calea promovării unei astfel de acțiuni întemeiate pe dreptul comun care să aibă ca obiect repararea pagubelor pricinuite în perioada regimului comunist, pagube care s-ar fi apreciat că nu au fost reparate prin această lege specială.
Prin adoptarea Decretului Lege nr. 118/1990 intrat în vigoare la 9 aprilie 1990 s-a recunoscut caracterul politic al condamnărilor la care au fost supuse unele persoane în perioada următoare datei de 6 martie 1945, perioada detenției fiind considerată vechime în muncă, respectiv 1 an de detenție constituind 1 an și 6 luni vechime în muncă. Totodată, persoanelor condamnate politic li s-a acordat și o îndemnizație lunară de 200 lei/pe an de detenție. Prin același act normativ foștilor condamnați politic li s-a acordat numeroase alte drepturi.
Totodată, din considerentele Deciziilor nr. 1358/2010 și 1360/2010 ale C. C. reiese că în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice au fost adoptate mai multe acte normative, art.4 din Decretul lege nr. 118/1990 republicat și art.5 alin.1 lit.a din L. nr. 2. având aceeași finalitate, acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și a celor deportate sau constituite prizonieri. Diferența constă doar în modalitatea de plată, respectiv prestații lunare sau o sumă globală. În consecință, în mod corect a apreciat instanța de fond că dreptul la acțiunea întemeiată pe dreptul comun nu s-a născut la apariția L. nr. 2. atâta timp cât anterior, persoanelor condamnate politic li s- a recunoscut dreptul la despăgubiri pentru daunele morale.
Daunele materiale
Prima chestiune care trebuie tranșată este aceea a sferei de aplicare a art.5 alin.1 lit.b din L. nr.2., prin recursul declarat de către pârâtul S. R. contestându-se faptul că legiuitorul ar fi avut în vedere și bunurile mobile.
Art.5 alin.1 lit.b din L. nr.2. prevede că persoanele îndreptățite conform alin.1 al art.5 pot solicita obligarea S.ui la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile L. nr.1., ale L. nr.2..
Analizând textul de lege aplicabil în cauză în ceea ce privește daunele materiale instanța constată că nu au fost excluse din sfera sa de aplicare bunurile mobile, legiuitorul folosind noțiunea de „. confiscate";, interpretarea dată de către pârât în recurs depășind limitele de interpretare a legii.
Referitor la critica formulată în ceea ce privește probațiunea testimonială încuviințată de către instanța de fond pentru a face dovada bunurilor confiscate se apreciază de către Curte că în temeiul art.1198 C.civ. proba testimonială a fost încuviințată și administrată legal, dat fiind contextul politic din perioada în care a fost condamnat antecesorul reclamanților, fiind imposibil a se procura o dovadă scrisă referitor la bunurile efectiv confiscate, în lipsa întocmirii de către organele statului a unui înscris în acest sens. Chiar recurentul arată că nu a fost întocmit un proces verbal de sechestru referitor la bunurile mobile.
Nu se pune problema încălcării prevederilor art.1191 alin.2 C.civ. proba nefiind încuviințată pentru a dovedi peste sau în contra unui înscris, bunurile mobile solicitate prin prezenta acțiune nefăcând obiectul dosarului în care s-a pronunțat sentința civilă nr.1. de către T. P. R. S.- R. C.
Neîntemeiată este și critica referitoare la raportul de expertiză extrajudiciară încuviințat de către instanța de fond, invocându-seinopozabilitatea acestuia în condițiile necitării pârâtului la efectuarea lucrării.
Din considerentele sentinței atacate rezultă că raportul de expertiză extrajudiciară a fost avut în vedere de către instanță ca și înscris iar nu ca si raport de expertiză, nepunându-se deci problema nulității sau inopozabilității raportului.
Având în vedere și valoarea stabilită prin acest raport, de 11.000 lei pentru toate anexele gospodărești compuse din grajd, bucătărie de vară, gabanas, coteț porci, șură, costei, fânar, se apreciază și de către Curte că nu se impunea administrarea de alte probe în acest sens, mai ales că valorile stabilite nu au fost contestate, fiind vorba de o sumă modică raportat la ansamblul de anexe avut în vedere.
Neîntemeiată se apreciază a fi și critica reclamanților în ceea ce privește acordarea de despăgubiri reprezentând contravaloarea a ½ parte din anexele gospodărești. Din cuprinsul sentinței civile nr.1. rezultă că s-a pus în discuție legitimitatea confiscării averii imobile a lui Ș. Ana, instanța dispunând retrocedarea și a tuturor accesoriilor bunurilor imobile, în cotă de ½ parte. Rezultă deci că în ceea ce privește bunurile imobile retrocedarea cotei de ½ parte din acestea s-a făcut prin hotărârea judecătorească menționată, acestea nefiind omise din hotărâre așa cum susțin reclamanții.
În mod corect s-a făcut aplicarea art.274 C.pr.civ. de către tribunal, susținerile pârâtului din recurs referitor la această chestiune, în sensul că pârâtul nu ar avea nici o culpă, împrocesuarea sa fiind obligatorie conform legii nefiind pertinente.
Fiind admisă în parte acțiunea cheltuielile de judecată acordate sunt parțial justificate prin prisma art.274,276 C.pr.civ.
Practica instanțelor este constantă în sensul acordării cheltuielilor de judecată avansate de către reclamant în cazul respingerii acțiunii întemeiate pe art.5 alin.1 lit.a din L. nr.2. ca urmare a declarării ca neconstituțional a acestui text de lege. C. pe care se acordă cheltuielile de judecată în această situație este acela că nu există o culpă procesuală a reclamantului căruia i-a fost respinsă acțiunea, culpa aparținând S.ui R. care prin intermediul C. C. a invalidat un text de lege pe care a fost întemeiată acțiunea, în cursul soluționării acestuia. Situația este similară și în cazul acțiunilor precizate pe dreptul comun, precizarea în condițiile dreptului comun fiind consecința declarării ca neconstituțional a textului din legea specială pe care fusese fundamentată inițial acțiunea. Acestea sunt considerentele pentru care se apreciază că acordarea cheltuielilor de judecată dovedite de către reclamanți, integral, este justificată.
Ținând cont de ansamblul considerentelor de mai sus, C., în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. coroborat cu art.3041 C.pr.civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și cel declarat de reclamanți împotriva sentinței civile numărul 583 din 22 iunie 2011 a T. C. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o va menține ca legală și temeinică. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L. D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și cel declarat de reclamanții B. ANA, S. A. Z., S. S. F., O. I. și S. I. împotriva sentinței civile numărul 583 din 22 iunie 2011 a T. C. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 20 octombrie 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, A. C. A. A. C. ANA I. GREFIER, C. B. Red.A.C./dact.L.C.C. 2 ex./(...) Jud.fond: M. T.
| ← Decizia civilă nr. 3471/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 2139/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
