Decizia civilă nr. 44/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R.IA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă,de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR.44/A/2011
Ședința publică din data de 21 ianuarie 2011
Instanța constituită din :
Președinte : D.-L. B. - vicepreședinte al Curții de A.
Judecător : V. M. - președintele Curții de A. C.
Grefier : S.- D. G.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanții R. V. și R. I. precum și apelul declarat de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. C. împotriva sentinței civile nr. 786/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), având ca obiect despăgubiri Legea nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamanților apelanți, avocat C. H. M. cu împuternicire avocațială la dosar și reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamanții apelanți și reprezentantul pârâtului apelant.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
A.ul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de invocat, C. constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul cu privire la apelurile formulate.
Reprezentantul reclamanților apelanți, lasă la aprecierea instanței soluționarea apelurilor, având în vedere dispozițiile Curții Constituționale.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea apelului reclamanților și admiterea apelului declarat de pârâtul apelant S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 786 din 24 septembrie 2010 a T. C., pronunțată în dosarul nr. (...), s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei R. I. privitor la cererea formulată având ca obiect pretenții în temeiul L. nr. 2. după defunctul R. M. și după defuncta R. I..
S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții R. V. și R.
I., în contradictoriu cu S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice și, în consecință:
S-a constatat caracterul politic al condamnării defunctului R. M. pronunțată prin S. nr. 464/(...) în dosarul nr. 51/1958 al T. M. C..
S-a constatat caracterul politic al măsurii administrative de stabilire a domiciliului obligatoriu al defuncților R. M., R. I. și R. C. și al reclamanților dispuse prin D. nr. 15270/(...) emisă de M. A. I.
A fost obligat pârâtul să plătească în favoarea reclamanților suma de 58.000 lei, precum și suma de 1785 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
S-a respins acțiunea reclamantei R. I., având ca obiect pretenții în temeiul L. nr. 2. după defuncții R. M. și R. I. ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Pentru a pronunța această hotărâre, T. a reținut că prin acțiunea civilă, înregistrată pe rolul T. C., sub dosar nr. (...), reclamanții R. V. și R. I. au chemat în judecată S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate caracterul politic al condamnării pronunțate în privința antecesorului R. M. și caracterul politic al măsurii administrative de stabilire a domiciliului obligatoriu al antecesorului R. M., a defunctei R. I. a defunctului R. C. și a reclamanților, pe o perioadă de 5 ani și douăzeci de zile în comuna L. județul Ialomița și să fie obligat pârâtul să le plătească despăgubiri în valoare de 550.000 lei, din care: 440.000 lei despăgubiri pentru 3 ani de pușcărie efectuați de antecesorul R. M. și 110.000 lei despăgubiri aferente pentru perioada domiciliului forțat suferită de R. M. cu plata cheltuielilor de judecată.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile L. nr.2..
Pârâtul a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii, invocând
și excepția lipsei calității procesual active a reclamantei R. I., care este exclusă din sfera beneficiarilor L. nr. 2., în calitatea sa de noră a defunctului R. M.
Pe fond, se arată că nivelul cuantumului despăgubirilor este deosebit de ridicat, raportat și la practica relativ recentă a Înaltei Curți De C. Și
Justiție.
Analizând excepția invocată, T. a constatat că R. I. nu este legitimată procesual activ în cererea având ca obiect pretenții după defuncții R. M. și
R. I., neavând o filiație directă față de R. M. Or, potrivit L. nr. 2., se acordă despăgubiri descendenților, până la gradul al II-lea inclusiv.
Cu privire la fondul litigiului, prima instanță a reținut că prin S. nr. 4. a T. M. C., R. M. a fost condamnat la 3 ani temniță grea, în temeiul art. 6 alin. 3 combinat cu art. 1, lit. d și c din D. 199/1950 combinat cu art. 107
Cod penal, art. 25 pct. 1 și 58 Cod penal, fiind arestat în data de (...) .
Prin D. nr. 15270/1958 s-a stabilit domiciliul obligatoriu al întregii familii a lui R. M., compusă din: R. I.-soție, R. C.- fiu, R. V.-fiu, R. V.-soră
și R. I.-noră, pe raza localității L., raionul Fetești, județul Ialomița, în considerarea Hotărârii Consiliului de M. nr.3..
Prin D. MAI nr. 15964 emisă la (...) și față de R. M. s-a luat, în baza aceleiași Hotărâri a Consiliului de M. 3., măsura domiciliului obligatoriu, pe timp nelimitat .
Prin D. nr. 6176 emisă de M. A. I. - S. C la data de (...) s-au ridicat restricțiile domiciliare ale defunctului R. M. și ale familiei sale.
Din comunicările C. N. de P., precum și din analiza hotărârilor nr.
810/1991 și nr. 1216/A/1992, ale Deciziei nr. 246/1998, rezultă că R. I., R.
V. și R. C. au beneficiat de drepturile recunoscute prin D.-lege nr. 1..
Condamnarea suferită de antecesorul reclamanților R. M., precum și măsura administrativă aplicată acestuia, reclamanților și defuncților R. I. și R. C., sunt considerate ca având caracter politic, prin dispozițiile L. nr. 2..
Probele testimoniale administrate în cauză, respectiv declarațiile martorilor C. V. și M. C., confirmă condițiile grele în care inculpatul a executat detenția, precum și condițiile de viață în perioada domiciliuluiobligatoriu, privațiunile suferite de acesta și de familia sa ulterior punerii sale în libertate și încheierii căsătoriei.
Din copiile actelor de stare civilă depuse la dosar, rezultă că R. M. a decedat anterior promovării prezentei cereri, acesta fiind căsătorit cu R. I., decedată și au avut copii pe R. C., căsătorit cu R. I., din căsătorii rezultând reclamantul R. V.
Din actele de stare civilă ale lui R. V., rezultă că acesta s-a născut în localitatea L., jud. Ialomița, în anul 1960, în perioada în care părinții săi erau supuși măsurii administrative a domiciliului obligatoriu.
Plecând de la aceste constatări, tribunalul a apreciat că R. I. este îndreptățită să primească despăgubiri, atât pentru măsura administrativă luată împotriva sa, cât și în calitate de soție a lui R. C., iar R. V., pentru măsura luată împotriva sa, dar și a părinților și bunicului său.
Reclamanții au justificat atât un prejudiciu personal, cât și prejudiciul suferit de antecesorii lor.
Întrucât un astfel de prejudiciu nu poate fi evaluat în mod concret, este necesară o despăgubire compensatorie pentru acest prejudiciu, pentru a procura victimei, o parte din satisfacțiile de ordin moral, susceptibile de a înlocui, valoarea de care a fost privat.
Legiuitorul național a stabilit două componente, respectiv repararea daunelor materiale și o compensație pentru prejudiciul moral.
În cazul de față, așa cum s-a arătat, antecesorul reclamanților, dar și reclamanții au beneficiat și respectiv, beneficiază de dispozițiile unei legi speciale, în temeiul căreia primesc o indemnizație materială, care nu poate fi apreciată ca fiind derizorie, în condițiile economice generale ale S. R., ulterior anului 1990.
Totodată, instanța a avut în vedere și vârsta pe care o avea reclamantul în momentul condamnării, perioada condamnării, durata efectivă a executării pedepsei, suferințele fizice și psihice rezultate din lipsurile pe care a trebuit să le suporte în regimul de detenție, alterarea stării de sănătate, precum și de atitudinea manifestată de acesta, ulterior punerii în libertate.
De asemenea, instanța a avut în vedere împrejurarea că reclamantul
R. V. s-a născut în timp ce asupra părinților săi erau luate măsuri administrative, în condițiile de fapt ale executării acestora.
Pe lângă aceste considerente, la stabilirea despăgubirii acordate reclamantului, pentru repararea daunelor morale, pe lângă criteriile obiective, au fost avute în vedere principiul proporționalitățile daunelor în despăgubirea dată, pentru a nu se ajunge în situația îmbogățirii fără justă cauză ceea ce impune statuarea în echitate și într-un cuantum rezonabil.
De asemenea, având în vedere și jurisprudența Curții Europene, precum și normele convenției, regulile de evaluare a prejudiciului moral, trebuie să fie unele care să asigure o satisfacție morală, pe baza unei aprecieri echitabile.
Pe de altă parte, instanța a ținut cont și de dispozițiile O. nr. 6., prin care au fost stabilite limitele maxime ale cuantumului despăgubirilor ce pot fi acordate succesorilor celui ce au suferit efectiv măsura condamnării și cea administrativă, precum și faptul că reclamanții justifică îndreptățirea la primirea de despăgubiri după mai multe persoane, precum și pentru propriul lor prejudiciu.
Față de cele reținute mai sus, față de principiile enunțate și având în vedre jurisprudența I.C.C.J. în materie, instanța a constatat că cererea reclamantului este întemeiată, însă numai în parte, tocmai având în vedereconsecințele negative, suferite pe plan fizic și psihic, importanța valorilor reale lezate, măsura în care au fost vătămate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute, iar suma de 58.000 lei, o satisfacție suficientă și echitabilă. Pe cale de consecință, instanța a admis în parte cererea, obligând pârâtul la plata sumei de 58.000 lei.
Deși s-a avut în vedere de către legiuitor valuta EURO, ca măsură a determinării prejudiciului maxim, instanța a avut în vedere principiul disponibilității și împrejurarea că sumele solicitate a fi plătite cu titlu de despăgubiri au fost cuantificate în valuta leu.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 1, 3, 5 din Legea
211/2009, tribunalul a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanți.
Fiind în culpă procesuală, pârâtul a fost obligat să plătească reclamanților suma de 1785 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât pârâtul S. R., cât șireclamanții R. V. și R. I.
Prin propriul apel, pârâtul S. R. a solicitat, în principal, schimbarea înparte a hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, iar în subsidiar, reducerea cuantumului despăgubirilor acordate reclamanților.
În principal, este criticată hotărârea atacată pentru faptul că prima instanță a procedat la acordarea sumei de 58.000 lei, în favoarea celor doi reclamanți, fără a individualiza daunele morale la care era îndreptățit fiecare reclamant. Mai mult, la stabilirea despăgubirilor acordate nu au fost luate în calcul măsurile reparatorii de care reclamanții au beneficiat în temeiul D.ui- lege nr. 1., încălcând astfel dispozițiile art. 5 lit. c alin. 11 din Legea nr. 2.. În aprecierea apelantului, o statuare în echitate, care să asigure reparația morală, impune concluzia caracterului exorbitant al cuantumului despăgubirilor pretinse de reclamanți. În al doilea rând, este criticată sentința primei instanțe sub aspectul obligării la plata cheltuielilor de judecată, solicitându-se a se constata că pârâtul nu este în culpă procesuală, astfel că nu sunt incidente dispozițiile art. 274 C. proc. civ. Prin apelul formulat, reclamanții R. V. și R. I. au solicitat schimbarea înparte a sentinței apelate, cu obligarea pârâtului la plata sumei de 550.000 lei, cu titlul de despăgubiri pentru cei trei ani de închisoare efectuați de antecesorul lor, R. M. și pentru perioada de cinci ani de domiciliu forțat a antecesorului și familiei lor; cu plata cheltuielilor de judecată. Se apreciază că hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 2., astfel cum acestea au fost modificate prin O. nr. 6., întrucât: - a existat o violare a dispozițiilor art. 6 din C. Europeană pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Omului, pe care prima instanță avea datoria să o constate din oficiu și să nu aplice prevederile O. nr. 6., defavorabile părților. Prin intervenția legiuitorului, în timpul procesului declanșat împotriva statului, acesta a interferat cu activitatea instanței, violând principiul egalității armelor și influențând soluția fără un motiv legitim care să justifice intervenția legislativă; - prevederile art. 5 alin. 1 lit. a din O. nr. 6. au fost aplicate retroactiv, încălcându-se astfel principiul neretroactivității legii civile asupra unor raporturi juridice născute, chestiune tranșată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin D. nr. L. și de Curtea Constituțională prin D. nr. 8. - reclamanții au fost titularii unui bun, în înțelesul art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. europeană, astfel că limitarea ulterioară adespăgubirilor, fără un interes legitim care să justifice această măsură, este de natură să le aducă atingere dreptului de proprietate; - aplicarea prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a din O. nr. 6. a creat un tratament diferențiat fără nicio justificare obiectivă și rezonabilă, încălcându-se astfel prevederile art. 14 din C. europeană. Reclamanții au fost discriminați în raport cu persoanele care au beneficiat de despăgubiri mai mari numai pentru faptul că instanțele de judecată s-au pronunțat înainte de modificarea L. nr. 2. - au fost greșit aplicate prevederile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 2., modificată prin O. nr. 6., întrucât prima instanță nu a acordat despăgubirile conform propriilor constatări, și anume: reclamantei R. I., pentru măsura administrativă luată împotriva ei și în calitate de soție a lui R. C. reclamantului R. V., pentru măsura administrativă luată împotriva sa, a părinților și bunicilor săi; - din considerentele hotărârii rezultă că prima instanță a avut intenția de a acorda despăgubiri mai mari, însă a justificat limitarea cuantumului despăgubirilor prin incidența prevederilor O. nr. 6.. Cum, prin D. nr. 1358 din (...), Curtea Constituțională a constatat neconstituțională dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a din O. nr. 6., apare posibilă reanalizarea cuantumului acestor despăgubiri și majorarea lor, în acord cu practica acestei instanțe, anterioară modificărilor aduse L. nr. 2.. Prin întâmpinarea depusă în data de (...) (f. 13), pârâtul apelant S. R. asolicitat respingerea apelului reclamanților ca neîntemeiat, având în vedere faptul că prin D. nr. 1358 din (...), Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 2., astfel că textul de lege pe care reclamanții își întemeiază pretențiile nu mai produce astăzi niciun efect juridic. În data de (...), reclamanții apelanți au depus la dosarul cauzeiîntâmpinare, prin care au solicitat instanței respingerea apelului declarat de pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice (f. 14-15), criticile aduse sentinței nefiind întemeiate. Verificând hotărârea atacată, C. apreciază că este nefondat apelul reclamanților și este în parte fondat apelul pârâtului, în considerarea celor cesucced. Reclamanții au solicitat acoperirea prejudiciului moral suferit prin condamnarea cu caracter politic și prin măsurile administrative cu caracter politic pe care le-au suportat personal, precum și antecesorii lor, prin plata unor despăgubiri bănești pe temeiul dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâia din Legea nr. 2.. Ulterior soluționării cauzei în primă instanță, aceste dispoziții legale au fost declarate neconstituționale, prin D. nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în M. O. al R. nr. 761 din 15 noiembrie 2010. Potrivit dispozițiilor art. 31 alin. 1 din Legea nr. 47/1992, decizia prin care Curtea Constituțională constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță este definitivă și obligatorie. Conform prevederilor alin. 3 al aceluiași articol, dispozițiile din legile sau ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval de timp, P. sau G., după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Prin urmare, în ipoteza în care Curtea Constituțională constată neconformitatea cu C. a unui act normativ de natura celor sus-menționate ori a unei dispoziții dintr-un asemenea act normativ, acesta își încetează efectele juridice, dacă în termen de 45 de zile de la publicarea în M. O. al R. a deciziei prin care s-a constatat neconstituționalitatea, autoritatea cu atribuții de legiferare nu dispune măsurile necesare asigurării pentru viitor a conformității cu C. a actului normativ ori a normei juridice vizate. Încetarea efectelor actului normativ declarat neconstituțional, în întregul său sau în parte, are caracter general și obligatoriu, ea privind toate categoriile de subiecți de drept ce intră sub incidența prevederilor declarate neconstituționale, fiind fără însemnătate dacă aceștia erau sau nu deja părți reclamante într-un proces pe care l-ar fi deschis pentru a pretinde constatarea ori realizarea unor drepturi instituite prin chiar prevederile neconforme cu C.. Așa fiind, existența unui proces în curs în cadrul căreia reclamanții își întemeiază pretențiile pe dispoziția legală declarată neconstituțională nu împiedică aplicarea deciziei Curții Constituționale, cu toate implicațiile ce decurg din aceasta asupra acțiunii promovate, în condițiile în care legiuitorul nu a dispus, nici în termen de 45 de zile de la publicarea deciziei în M. O., nici ulterior, măsuri pentru punerea de acord cu C. a dispozițiilor declarate neconstituționale. În prezenta cauză, așadar, pretențiile reclamanților referitoare la obligarea S. R. la plata unor despăgubiri pentru repararea prejudiciului moral suferit au rămas fără temei legal, în condițiile inexistenței unor alte dispoziții normative în vigoare care să consacre dreptul la despăgubire pe care reclamanta îl invocă. Cu privire la O. nr. 6., ale cărei prevederi au fost evocate în cuprinsul hotărârii primei instanțe, precum și prin declarațiile de apel ale părților, C. constată că prin D. nr. 1354 din (...) a Curții Constituționale, publicată în M. O. al R. nr. 761 din (...) a fost declarată neconstituționalitatea dispozițiilor art. I pct. 1 și ale art. II din O. nr. 6. pentru modificarea și completarea L. nr. 2., așa încât trimiterile la acest act normativ nu mai sunt actuale. Esențial rămâne faptul că printr-o decizie ulterioară, pronunțată cu nr. 1358 în data de (...), evocată mai sus, Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea acelor dispoziții ale L. nr. 2.. Or, acestea reprezentau temeiul juridic al acordării daunelor morale în condițiile acestui act normativ, astfel că acțiunea reclamanților rămâne lipsită de fundamentul juridic care a stat la baza admiterii ei în primă instanță, ceea ce face necesară schimbarea sentinței în sensul respingerii ca neîntemeiate a acțiunii reclamantei, consecutiv admiterii în parte a apelului declarat de pârât și respingerii apelului reclamanților. Vor fi menținute dispozițiile sentinței privitoare la obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată solicitate de reclamantă, în cuantum de 1785 lei, întrucât ceea ce justifică aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. 1 C.civ. este culpa procesuală a părții căzute în pretenții, ea provocând în mod nejustificat procesul și obligând, prin aceasta, partea adversă la efectuarea unor cheltuieli. În prezentul proces, deși s-a admis apelul pârâtului, respingându-se, pe cale de consecință, acțiunea civilă înaintată de reclamanți, aceștia din urmă nu se află în culpă procesuală atâta timp cât procesul a fost promovat în considerarea unei dispoziții legale în vigoare, aptă să le confere speranța legitimă a unei soluții favorabile, pe care au obținut-o, de altfel, în primă instanță. Împrejurarea că pe timpul judecării apelului dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâia din Legea nr. 2., cele pe care reclamanții și-au întemeiat acțiunea, au fost declarate neconstituționale, provocând pierderea procesului, nu le este imputabilă, fiind responsabilitatea autorității legiuitoare, adică, a statului însuși, că o dispoziție legală ce s-a dovedit ulterior a fi neconformă cu C. a fost inițial adoptată. Cum pârât în cauza de față este chiar S. R., acesta îi datorează reclamantei cheltuielile de judecată certe și rezonabile pe care le-a făcut în proces, în afara oricărei culpe. Apărările pârâtului referitoare la necesitatea exonerării de plata cheltuielilor de judecată nu pot fi primite, căci Ministerul Finanțelor Publice reprezintă, în acest proces,judecată, S. R., potrivit dispozițiilor art.4 alin.4 din Legea nr.2.. Reclamanții au solicitat obligarea S. R. și la plata cheltuielilor de judecată în apel,însă existența și întinderea acestora au rămas nedovedite. Prin urmare, în baza dispozițiilor art. 298 rap. la art.274 C. civ., cerea se va respinge ca neîntemeiată. Văzând și dispozițiile art. 296 C. proc. civ., PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. D E C I D E Admite în parte apelul declarat de pârâtul S. R. împotriva sentinței civile nr. 786 din 24 septembrie 2010 a T. C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o schimbă în parte, în sensul că respinge ca nefondat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la a le plăti reclamanților suma de 550.000 lei cu titlu de despăgubire. Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanții R. V. și R. I. împotriva aceleiași sentințe. Menține dispozițiile sentinței cu privire la obligarea pârâtului S. R. la a le plăti reclamanților suma de 1785 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Fără cheltuieli de judecată în apel. Definitivă și executorie. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 21 ianuarie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER D.-L. B. V. M. S.-D. G. Red.DB/dact.MS 7 ex./(...) J.fond: D.T.
| ← Decizia civilă nr. 2445/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 381/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
