Decizia civilă nr. 527/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA Civilă, de M. și A. S., pentru Minori și Familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 527/R/2011
Ședința publică din 10 februarie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. A. C. JUDECĂTOR:
ANA I.
JUDECĂTOR: A. C.
G. : C. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către reclamanta K. R. împotriva sentinței civile nr. 1902 din 18 noiembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., privind și pe intimații S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE A F. P. M. și P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect despăgubiri L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 27 ianuarie 2011, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea reclamantei recurente un înscris prin care solicită judecarea cauzei în lipsa, la care a anexat o copie de pe traducerea oficială a cărții poștale trimise de către K. I. V., din U..
La data de 2 februarie 2011, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtului intimat Ministerul Finanțelor Publice, întâmpinare prin care solicită respingerea recursului.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțate de Tribunalul
Cluj, ca fiind temeinică și legală. Apreciază că prevederile L. nr. 2. nu sunt aplicabile în speță.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1902 din 18 noiembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta K. R., în contradictoriu cu S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că soțul reclamantei K. I. V. a fost luat prizonier de ruși și dus în U. în lagărul la muncă din D., pe o perioadă de 3 ani și 12 zile.
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 3 din L. nr. 2. „constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a G. nr. 2. privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în R., aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 5., cu modificările și completările ulterioare"; și conform art. 3 din aceeași lege „constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative";.
Din textele de lege mai sus redate reiese că, prin L. nr. 2. se urmărește a se completa cadrul legislativ referitor la acordarea reparațiilor morale și materiale cuvenite victimelor totalitarismului comunist, realizând un act de dreptate pentru cei care au avut curajul să se opună regimului opresiv și să încerce să-și exercite drepturile fundamentale.
Tot prin textul L. nr. 2. s-a prevăzut posibilitatea plății despăgubirilor pentru măsuri politice dispuse de statul român în perioada ulterioară datei de 6 martie 1945 și nu pentru măsuri dispuse de statul maghiar sau U..
În speță, din susținerile reclamantei coroborate cu livretul militar, a rezultat că soțul acesteia K. I.-V. a fost luat de armata sovietică la data de
17 octombrie 1944 fiind dus în U., în perioada 1945-17 mai 1948.
Din cele arătate a reieșit că în momentul când soțul reclamantei a fost prins lupta în armata aparținând unui alt regim decât cel comunist.
În Monitorul Oficial nr. 761/(...) a fost publicată Decizia nr. 1358 din
21 octombrie 2010 a Curții Constituționale prin care s-a constatat că prevederile art. 5 alin.1 lit.a teza întâi din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada (...)-22 decembrie 1989 cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
În considerentele deciziei s-a reținut că:
„C. observă că în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă- există reglementări paralele și anume, pe de o parte, D.-Lege nr. 1., republicat, și Ordonanța de U. a G. nr. 2., aprobată cu modificările și completările ulterioare, iar, de pe altă parte, L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
De asemenea, potrivit prevederilor art. 3 alin.(1) din L. nr. 24/2000, republicată, „Normele de tehnică legislativă sunt obligatorii la elaborarea proiectelor de lege de către G., iar art. 6 alin. (1)- „Conținutul șifundamentarea soluțiilor legislative"; prevede că reglementările cuprinse în actul normativ „trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului român și cerințele corelării cu ansamblul reglementărilor interne, precum și ale armonizării legislației naționale cu legislația comunitară și cu tratatele internaționale la
R. este parte";. Or, C. constată că reglementarea criticată nu respectă aceste reguli de tehnică legislativă, bazându-se doar pe afirmația din Expunerea de motive a L. nr. 2., în sensul că „pot exista situații în care măsurile reparatorii cu caracter pecuniar prevăzute de către D.-lege nr. 1. să nu fie suficiente în raport cu suferința deosebită."; Așa cum a arătat C., aceste despăgubiri sunt menite a produce satisfacția morală a recunoașterii faptelor nelegale, a încălcărilor drepturilor omului, comise în perioada comunistă, iar nu a compensa în bani suferința persoanelor persecutate. Prin urmare, reglementarea criticată nu a fost temeinic fundamentată.
Totodată, texul de lege criticat, astfel cum este redactat, fiind prea vag, încalcă și regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice. A., lipsa de claritate și previzibilitatea dispozițiilor art. 5 alin.(1) lit. a) referitoare la acordarea despăgubirilor din L. nr.2. a condus la aplicarea incorectă a acestora, instanțele de judecată acordând despăgubiri în valoare de până la
600.000 euro, ceea ce reprezintă o aplicare excesivă și nerezonabilă. Chiar dacă prin art. 1 pct. 2 din Ordonanța de urgență a G. nr. 6. s-au introdus niște criterii minime de acordare a despăgubirilor, și anume durata pedepsei privative de libertate, perioada timp scursă de la condamnare și consecințele negative produse în plan fizic, psihic și social, precum și măsurile reparatorii deja acordate în temeiul D.ui-lege nr. 1. și Ordonanței de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 5., cu modificările și completările ulterioare. C. constată că acestea sunt insuficiente pentru a putea caracteriza norma legală ca fiind clară și imprevizibilă. Principiul legalității presupune, de asemenea, existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor, astfel cu reiese și din jurisprudența constantă a Curții Europene a D. O. (H. din 5 ianuarie 2000 în Cauza Beyeler contra Italiei, H. din 23 noiembrie 2000 în Cauza Ex-Regele Greciei și alții contra Greciei, H. din 8 iulie 2008 în cauza Fener Rum Patrikligi contra Turciei).
C. a observat că în materia reparațiilor trebuie să existe o legislație clară, precisă, adecvată, proporțională care să nu dea naștere la interpretări și aplicări diferite ale instanțelor de judecată, ceea ce ar putea conduce la constatări ale violării drepturilor omului de către C. E. a D. O. A. problemă a legislației incoerente și ineficiente a României în materia restituirilor a fost menționată și de C. E. a D. O. prin H. din 9 decembrie 2008, în Cauza Viașu împotriva României. Cu acel prilej, C. a constatat că L. nr. 1/2000 a suferit atât de multe modificări ca număr și conținut, încât precizia și previzibilitatea cerute de noțiunea de „. au fost grav atinse.
Ținând cont de toate aceste considerente, C. a constatat că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din L. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, contravin prevederilor art. 1 alin. (3) și (5) din L. fundamentală.
Având în vedere că dispozițiile art. 5 alin. 1 indice 1 din L. nr. 2., introduse prin art. 1 pct. 2 din Ordonanța de urgență a G. nr. 6., fac trimitere în mod expres la prevederile alin. (1) din același articol. C. aconstatat că trimiterile la lit. a) a alin.(1) al art. 5 din lege rămân fără obiect, prin declararea art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din L. nr. 2. ca fiind neconstituțional.";
Față de cele de mai sus, tribunalul a apreciat că cererea reclamantei nu este fondată, că nu sunt aplicabile dispozițiile L. nr. 2. motiv pentru care a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal reclamanta, solicitând modificarea deciziei atacate în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea recursului, reclamanta a arătat că în precizarea de acțiune din (...) a arătat în mod clar că soțul ei nu a fost prizonier în U., ci în data de (...) fost prins de armata sovietică împreună cu alte persoane de etnie germană și dus la un fel de muncă „. în orașul D. în U. într-un „lagăr de muncă";, unde a fost ținut 3 ani și 12 zile.
Reclamanta a mai arătat că nu a solicitat relații de la I. de I. a C. C., cunoscând situația soțului său, că este în cunoștință de cauză că soțul ei nu a suferit o condamnare politică și că, consideră că cererea ei nu a fost respinsă pentru motivul că este nefondată, ci pentru motivul că decizia nr.
1358 a Curții Constituționale a suspendat provizoriu aplicarea L. nr. 2..
Prin întâmpinarea depusă, intimatul S. Român prin Ministerul
Finanțelor Publice s-a opus admiterii recursului, arătând că prin decizia nr.
1. C. C. a constatat că prev. art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2. sunt neconstituționale.
Examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este întemeiat și în consecință în baza art. 312 alin. 1 cod proc.civ., urmează să-l admită pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea promovată, reclamanta a solicitat obligarea S.ui Român la plata despăgubirilor morale în sumă de 5000 euro, motivat pe faptul că soțul ei a fost prizonier de război în U. după ce armata sovietică a intrat în B. M. la (...), fiind prins împreună cu alți cetățeni de origine germană și dus la muncă în lagărul de muncă de la D., în U., acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 5 alin. 1 din L. nr. 2..
Conform dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., „Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul D.ui-lege nr. 1. privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare";.
Prin art. 1 alin. 1 din același act normativ se prevede că, constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărârejudecătorească definitivă pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de (...).
Rezultă din aceste texte de lege voința legiuitorului ca acest act normativ să reglementeze situația juridică cu privire la faptele de împotrivire la regimul totalitar instaurat în R. după data de (...).
Referirea recurentei la faptul că de dispozițiile L. nr. 2., art. 5 lit. a beneficiază și persoanele ori succesorii acestora înscriși de art. 5 alin. 1, care au fost deportate sau constituite prizonieri, este nefondată. A. pentru că, textul art. 5 alin. 1 din L. nr. 2. prevede că „la stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul D.ui-lege nr. 1. privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare"; și nu se referă la acordarea acestor măsuri în favoarea persoanelor deportate sau constituite prizonieri.
Oricum, prin decizia nr. 1358/(...), Curtea Constituțională a declarat art. 5 alin. 1 lit. a Teza I din L. nr. 2. invocat ca temei de drept al acțiunii de către reclamantă, ca neconstituțional, fapt ce are drept consecință lipsirea de fundament juridic a tuturor acțiunilor întemeiate pe art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., această prevedere încetându-și efectele judiciare, decizia fiind obligatorie erga omnes, potrivit art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992.
Raportat la aceste considerente, curtea apreciază că reclamanta nu este îndreptățită la acordarea unor daune morale, astfel că soluția instanței de fond este legală, recursul reclamantei urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta K. R. împotriva sentinței civile nr. 1902 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 10 februarie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI G. A. A. C. ANA I. A. C. C. B.
Red. IA dact. GC
2 ex/(...)
Jud.primă instanță: P. G.
| ← Decizia civilă nr. 5304/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 5248/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
