Decizia civilă nr. 38/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă,de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
: S. G.
D. CIVILĂ NR. 38/A/2011
Ședința publică din data de 21 ianuarie 2011
Instanța constituită din :
Președinte : D.-L. B. - vicepreședinte al Curții de A.
Judecător : V. M. - președintele Curții de A. C. .
S-a luat în examinare apelul declarat de pârâtul S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. C. împotriva sentinței civile nr. 277/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul U. E., având ca obiect D. în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei se prezintă reclamantul intimat și reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reprezentanta reclamantului intimat, avocat T. M. C. și reprezentantul pârâtului apelant.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
A.ul este declarat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța lasă cauza la a doua strigare, pentru a da posibilitatea reprezentantei reclamantului apelant să se prezinte la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul apelant U. E., asistat de avocat T. M. C., cu împuternicire avocațială la dosar și reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A.
C., procuror S. A.
La data de 5 ianuarie 2011, pârâtul apelant a depus la dosar„concluzii scrise„ solicitând, față de obligativitatea deciziei nr. 1358/(...) și a deciziei nr.
1354 din 20.oct.2010 pronunțate de Curtea Constituțională a se constata faptul că S. Român nu datorează despăgubiri cu titlu de daune morale și în consecință, solicită respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
Nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de invocat, C. constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea apelului.
Reprezentanta reclamantului apelant lasă la aprecierea instanței soluționarea apelului raportat la deciziile pronunțare de Curtea Constituțională, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 800 lei.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., solicită admiterea apelului, modificarea hotărârii atacate în sensul înlăturării obligației S. Român de la plata despăgubirilor ca urmare a deciziilor pronunțate de C. C..
C U R T E A
Deliberând, reține că:
1. Prin sentința civilă nr. 277 din 25 martie 2010 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), s-a admis acțiunea civilă înaintată de reclamantul U. E., împotriva pârâtului S. Român (reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice), dispunându-se obligarea acestuia la a-i plăti reclamantului echivalentul în lei al sumei de 200.000 Euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea politică ce i-a fost aplicată, precum și cheltuieli de judecată în sumă de 800 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere, în esență, că prin sentința penală nr. 239 din 18 aprilie 1953 a T.ui Militar Oradea, reclamantul a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare corecțională, pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale prevăzut de art.209 partea II lit. f C.pen.
I s-a imputat reclamantului că a acceptat să se încadreze în organizația contrarevoluționară Partidul Național al Muncitorilor și Țăranilor din România al cărui scop era răsturnarea regimului comunist, precum și că a primit misiuni de lansare a unor zvonuri mincinoase, cum ar fi că țăranii trăiesc o viață mizeră, cotele ce li se pretind sunt insuportabile, astfel că trebuie să se declare nemulțumiți de regim și să întreprindă acțiuni violente contra orânduirii sociale.
Reclamantul a executat pedeapsa închisorii contravenționale în perioada 21 decembrie 1952-19 octombrie 1955.
Așa fiind, trebuie considerat că prin condamnarea politică pe care a suferit-o și executarea pedepsei reclamantului i s-a produs un prejudiciu grav, consecințele condamnării vizând sănătatea sa fizică și psihică, precum și situația familială, profesională și socială, cursul vieții acestuia fiind schimbat în mod esențial la vârsta de 17 ani.
A conchis instanța că acordarea sumei de 200.000 Euro este justificată, ea constituindu-se într-o reparație echitabilă pentru suferințele produse.
2. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul S. Român, solicitând în principal schimbarea ei în sensul respingerii acțiunii caneîntemeiată, iar în subsidiar, reducerea cuantumului despăgubirilor acordate reclamantului, deoarece: a) În mod greșit i-au fost acordate reclamantului despăgubiri, fiind de văzut că prejudiciul ce i-a fost cauzat prin condamnarea sa politică a fost integral acoperit prin drepturile deja acordate în baza Decretului-lege nr.
118/1990. b) Dacă s-ar aprecia totuși că reclamantului i se cuvin despăgubiri civile în temeiul L. nr. 2., este necesară reducerea cuantumului acestora prin raportare la modificările aduse art. 5 din Legea nr. 2. prin O. nr. 6.. c) În mod greșit a fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată,
Ministerul Finanțelor Publice neaflându-se în culpă procesuală, câtă vreme acesta este obligat să stea în judecată ca pârât, iar răspunderea sa este una obiectivă, stabilită prin însuși textul legii de reparație.
S. Român nu poate achiesa la pretențiile reclamanților chiar dacă ar aprecia că cererea este întemeiată, după cum nu are nici posibilitatea de a plăti despăgubiri către beneficiarii L. nr. 2. în lipsa unei hotărâri judecătorești.
3. Reclamantul intimat U. L. a formulat întâmpinare, solicitândrespingerea apelului ca neîntemeiat pentru motivele înfățișate în scris (f. 12-
14).
4. Pârâtul apelant S. Român a depus la data de 05 ianuarie 2011 concluzii scrise (f. 23-24), prin care a învederat că față de declararea ca neconstituționale a prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 2., acțiunea reclamantului a rămas fără fundamentul ei legal, astfel că seimpune a fi respinsă.
5. Cu privire la apelul astfel declarat, C. are în vedere următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 31 alin. 1 din Legea nr. 47/1992, decizia prin care Curtea Constituțională constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță este definitivă și obligatorie, în vreme ce potrivit prevederilor alin. 3 al aceluiași articol, dispozițiile din legile sau ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Astfel fiind, rezultă cu îndestulătoare claritate că atunci când Curtea
Constituțională constată neconformitatea cu C. a unui act normativ de natura celor sus-menționate ori a unei dispoziții dintr-un asemenea act normativ, acestea își încetează efectele juridice dacă în termen de 45 de zile de la publicarea în M. O. al R. a deciziei prin care s-a constatat neconstituționalitatea autoritatea cu atribuții de legiferare nu dispune măsurile necesare asigurării pentru viitor a conformității cu C. a actului normativ ori a normei juridice vizate.
Această încetare a efectelor are, prin urmare, caracter general, ea privind toate categoriile de subiecți de drept ce intră sub incidența prevederilor declarate neconstituționale, fiind fără însemnătate dacă aceștia erau sau nu deja părți reclamante într-un proces pe care l-ar fi deschis pentru a pretinde constatarea ori realizarea unor drepturi instituite prin chiar prevederile neconforme cu C..
Pe cale de consecință, trebuie considerat că existența unui proces în curs în cadrul căreia reclamantul își întemeiază pretenția pe dispoziția legală declarată neconstituțională nu împiedică aplicarea deciziei Curții Constituționale, cu toate implicațiile ce decurg din aceasta asupra acțiunii promovate de reclamant.
În prezentul proces, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile
L. nr. 2., interesând, în concret, cele ale art. 5 alin. 1 lit. a teza întâia privitoare la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic sau, după caz, prin luarea unor măsuri administrative cu caracter politic în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie
1989.
Aceste dispoziții legale au fost declarate neconstituționale prin D. nr.
1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în M. O. al
R. nr. 761 din 15 noiembrie 2010, însă legiuitorul nu a dispus, nici întermen de 45 de zile de la publicarea deciziei în M. O., nici ulterior, măsuri pentru punerea de acord cu C. a dispozițiilor declarate neconstituționale.
Astfel fiind, pretențiile reclamantului privitoare la obligarea S. Român la plata de despăgubiri pentru repararea prejudiciului moral suferit au rămas fără temei legal, fiind de avut în vedere că declararea ca neconstituționale a prevederilor legii sus arătate, conjugată cu inexistența unor alte dispoziții normative în vigoare care să consacre dreptul la despăgubire pe care reclamantul îl invocă, obligă la concluzia că acest drept nu mai poate fi recunoscut de către instanță, căci s-ar ajunge la săvârșirea de către judecători a unui exces de putere.
Instanțele de judecată neputând fi ele însele creatoare de drepturi, rămâne că prezenta acțiune civilă a rămas fără fundamentul ce a stat la baza admiterii ei în primă instanță, ceea ce face necesară admiterea în parte a prezentului apel în baza art. 296 C.proc.civ. și schimbarea sentinței în sensul respingerii ca neîntemeiate a acțiunii reclamantului.
În ce privește cheltuielile de judecată solicitate de reclamant, este de avut în vedere că din dispozițiile art. 274 alin. 1 C.proc.civ. se desprinde cu limpezime că ceea ce stă la baza obligării uneia dintre părți la a-i plăti celelalte cheltuieli de judecată este culpa procesuală a părții perdante, aceasta provocând în mod nejustificat procesul și, prin aceasta, prilejuindu-i adversarului cheltuielile necesare purtării procesului.
Această teza de principiu trebuie înțeleasă și aplicată în mod specific în procesul de față, fiind de avut în vedere că deși s-a admis apelul pârâtului, respingându-se, pe cale de consecință, acțiunea civilă înaintată de reclamant, acesta din urmă nu se află în culpă procesuală.
C. observă, sub acest aspect, că la data pornirii procesului, reclamantul s-a întemeiat pe o dispoziție legală în vigoare, deci pe deplin producătoare de efecte, în raport de care acțiunea a fost admisă în primă instanță.
Împrejurarea că pe timpul judecării apelului dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâia din Legea nr. 2., adică tocmai acelea pe care reclamantul și- a întemeiat, esențial, acțiunea, au fost declarate neconstituționale, provocând pierderea procesului de către reclamant, nu îi este imputabilă acestuia, fiind responsabilitatea autorității legiuitoare, adică, altfel spus, a S. însuși, că o dispoziție legală ce s-a dovedit ulterior a fi neconformă cu C. a fost inițial adoptată.
Cum pârât în cauza de față este însuși S. Român, rămâne că acesta îi datorează reclamantului cheltuielile de judecată pe care acesta le-a făcut în proces, încrezându-se în mod sincer și neculpabil într-o normă legală declarată ulterior neconstituțională.
Apărările pârâtului privitoare la necesitatea exonerării de plata cheltuielilor de judecată nu pot fi primite, căci Ministerul Finanțelor Publice reprezintă în judecată, ope legis, însuși S. Român, neputând fi avută în vedere distincția între Stat și Ministerul Finanțelor Publice, pe care acesta din urmă o afirmă. Altfel, s-ar ajunge la exonerarea S. de la a plăti cheltuieli de judecată pe care el însuși le-a generat, ceea ce ar fi injust față de reclamant.
Rezultă, așadar, că pârâtul îi datorează reclamantului atât cheltuielile de judecată în primă instanță, cât și cele din apel, fiecare în cuantum de 800 lei, cheltuieli reprezentate de onorariul avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Admite în parte apelul declarat de pârâtul S. ROMÂN (reprezentat prin
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE) împotriva sentinței civile nr. 277 din
25 martie 2010 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o schimbă în sensul că respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă înaintată de reclamantul U. L. împotriva pârâtului S. R.
Menține dispozițiile sentinței cu privire la obligarea pârâtului S. Român la plata sumei de 800 lei către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Obligă pe pârât la a-i plăti reclamantului și suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 21 ianuarie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
D.-L. B. V. M. S.-D. G.
Red.VM/dact.MS
6 ex./(...) Jud.fond: D.I.T.
| ← Decizia civilă nr. 244/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 5/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
