Decizia civilă nr. 4742/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 4742/R/2011
Ședința oiembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. C.
JUDECĂTOR: A. A. C.
JUDECĂTOR: ANA I. GREFIER: C. B.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta T. I. împotriva sentinței civile nr. 492 din 24 iunie 2011 a T.ui C. în dosarul nr. (...), privind și pe intimații S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. C. și P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 2..
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta reclamantei recurente T. I., avocat V. P. O., cu împuternicire avocațială la dosar, reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termen și a fost comunicat.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.proc. civ.
La data de 16 noiembrie 2011, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtei intimate D. G. a F. P. a J. C., întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, un exemplar fiind comunicat cu reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C.
R. reclamantei recurente depune la dosar o detaliere a motivelor de recurs, un exemplar fiind comunicat cu reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C.
R. P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
R. reclamantei recurente solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și reținerea cauzei spre rejudecare în temeiul art. 315 alin. 3
C.pr.civ. și reținerea cauzei în vederea administrării probațiunii solicitate la instanța de fond, în sensul audierii martorilor solicitați și efectuarea unui raport de expertiză.
În subsidiar, solicită admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În opinia sa, în condițiile în care instanța va constata caracterul politic al condamnării, atunci devine admisibil și petitul nr. 2, petit care, pentru a fi soluționat în mod irevocabil și corect, ar necesita acea expertiză de evaluare în vederea stabilirii contravalorii bunurilor și valorilor confiscate. În ce privește daunele morale consideră că ar fi oportună administrarea probațiunii cu martori, probațiune care este posibilă și în recurs , având învedere lipsa căii de atac a apelului și dispozițiile art. 315 alin. 3 ind. 1
C.proc. civ..
R. P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului ca nefondat și a se constata că această condamnare nu are caracter politic.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 492 din 24 iunie 2011 a T.ui C. în dosarul nr. (...), a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active și respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta T. I. împotriva pârâtului S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată de pârât prin întâmpinare, instanța a apreciat că această excepție este neîntemeiată, atâta timp cât art. 5 alin. 1 din L. nr. 2., care prevedea că despăgubirile pot fi solicitate doar de moștenitorii până la gradul II, a fost declarat neconstituțional, prin D. nr. 1. a C. C., iar reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art. 998 și urm. Cod civil, astfel că sunt aplicabile regulile generale privind moștenirea, astfel cum sunt reglementate în Codul civil. Ori, potrivit acestor reguli generale și actelor depuse la dosarul cauzei, reclamanta este moștenitoarea numiților B. T. și F. I., astfel încât este justificată calitatea sa procesuală activă.
În ce privește fondul cauzei, instanța a reținut cu privire la primul petit, de constatare a caracterului politic al condamnării prin S. penală nr.
879/1959, că nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:
S. penală nr. 879/1959 a fost pronunțată de T. P. al raionului Turda, spre deosebire de sentințele penale prin care se pronunțau condamnările foștilor deținuți politici, care erau date de către tribunale militare. De aici, și regimul diferit al anchetării și condamnării, condamnații politici fiind arestați și anchetați de S., în regimul de tortură cunoscut, și executau pedepsele în regim diferit de cel al deținuților de drept comun, un regim prin care se urmărea de fapt exterminarea acestora (a se vedea Raportul Comisiei Parlamentare).
Ori, din considerentele sentinței de mai sus, reiese că cei doi au fost reținuți de către organele de miliție și nu de către S.
Mai mult, faptele pentru care au fost condamnați numiții B. T. și F. I. au fost cele de deținere de aur, prevăzută de art. 1, 2 al. a și b si art. 14 din
L. nr. 2., respectiv de tăinuire a deținerii de aur, prevăzută de art. 1, 2, 42 și
46 din L. nr. 538/1946, deci nu se încadrează între cele prevăzute la art. 1 alin. 2 din L. nr. 2., ca fiind condamnări cu caracter politic și nu pot fi încadrate nici în prevederile art. 1 alin. 3 din aceeași lege, întrucât nu au constituit fapte de împotrivire la regimul comunist. Din considerentele sentinței invocate, rezultă că cei doi nu au militat în nici un fel pentru căderea regimului comunist și nu au fost condamnați pentru că ar fi avut convingeri politice contrare comunismului, ci au fost condamnați pentru că nu au predat Băncii Naționale toate monedele și bijuteriile de aur pe care le dețineau, deși aveau această obligație legală, prevăzută de L. nr. 2.. Se poate considera așadar, că cei doi nu au predat obiectele de aur pentru că acestea aveau o valoare economică și au considerat că, la nevoie, le-ar putea valorifica, pentru a-și acoperi cheltuielile, și nu dintr-o atitudine precum sunt cele descrise în OUG nr. 2. ca fiind împotrivire la regimul totalitar.
În consecință, instanța a respins primul capăt de cerere din acțiunea reclamantei, ca nefondat, iar ca urmare a respingerii petitului de constatare a caracterului politic și abuziv al condamnării, au fost respinse și petitele subsecvente, având ca obiect despăgubiri.
În această privință, instanța a reținut că o astfel de cerere, de acordare a despăgubiri, nu poate fi întemeiată pe art. 5 al. 1 din L. nr. 2., pentru că, așa cum s-a arătat anterior, acest text de lege a fost declarat neconstituțional, iar condamnarea din speță nu se încadrează în L. nr. 2. și pe de altă parte, nu poate fi întemeiat nici pe art. 998 și urm. Cod civil, care reglementează răspunderea civilă delictuală și nici pe drepturile conferite de C. europeană a D. O., atâta timp cât condițiile unei asemenea răspunderi civile delictuale nu sunt întrunite, nefiind reținută o faptă abuzivă, delictuală, în plus, acțiunea neîncadrându-se în termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, pentru formularea acțiunii. Astfel, chiar și C. E. a D. O. recunoaște dreptul statelor membre de a stabili condițiile și procedurile în care pot fi exercitate drepturile procedurale, ori pentru răspunderea civilă delictuală, legea română prevede un termen de prescripție de trei ani de la momentul cunoașterii pagubei și a persoanei vinovate (art. 8 din Decretul nr. 167/1958). Chiar dacă am considera că reclamanta a fost împiedicată să-și exercite drepturile în timpul regimului comunist, nu poate fi reținută nici o altă împiedicare după căderea acestuia, în 22 decembrie 1989. Așadar, introducerea acțiunii în (...) s-a făcut după împlinirea termenului prescripției.
De altfel, așa cum s-a arătat în motivarea Deciziei nr. 1358/(...) a C.
C., C. E. a D. O. a statuat că dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nici o obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea sentinței civile atacate și rejudecarea cauzei, iar în consecință, admiterea acțiunii.
În motivarea recursului întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304,
312 alin. 1 și 4 și 315 alin. 3 ind. 1 Cod proc.civ., art. 998 și urm. C. civil, L. nr. 2. și art. 3,4,5,6,7 și 8 din C. E. a D. O. și art. 11 din Constituția R.iei, reclamanta a arătat următoarele:
Reținerea instanței de fond cu privire la faptul că motivarea din sentința penală nr. 1879/1959 nu reprezintă o hotărâre de împotrivire față de regimul totalitar în sensul OUG nr. 2. este greșită pentru că legiuitorul nu a restrâns cercul condamnărilor cu caracter politic la anchetările întreprinse exclusiv de fosta securitate și cu atât mai puțin la condamnările pronunțate de tribunalele militare. Dacă legiuitorul ar fi dorit o astfel de restrângere, ar fi procedat astfel în mod expres, iar inexistența unei astfel de restrângeri din partea legiuitorului rezultă din chiar dispozițiile art. 1 alin. 1 din L. nr.
2., care prevede că „constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă pronunțată în perioada (...)- (...), pentru fapte săvârșite înainte de (...) sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat după data de (...)";.
Reținerea instanței de fond și cu privire la aspectul că faptele pentru care a fost condamnat antecesorul reclamantei nu se încadrează în prev. art. 1 alin. 2 sau 3 din L. nr. 2., nereprezentând fapte de împotrivire față de regimul comunist este greșită. Este real că această sentință nu se încadrează în prev. art. 1 alin. 2 din L. nr. 2., dar, în speță este vorba despre o condamnare politică în senul art. 1 alin. 3 din lege, acesta fiindmotivul pentru care a solicitat constatarea caracterului politic al condamnării.
În susținerea acestui punct de vedere, recurenta invocă dispozițiile art. 1 alin. 1 din OUG nr. 2. coroborate cu dispozițiile Legii nr. 2., iar în concluzie, arată că o hotărâre are caracter politic în măsura în care reprezintă o împotrivire față de regimul comunist, iar hotărârea pe care și-a întemeiat acțiunea relevă împotrivirea față de regimul totalitare, împotrivire care a dus la condamnarea celor doi antecesori și la confiscarea bunurilor acestora.
Cu privire la celelalte capete de acțiune, recurenta a arătat că are următoarele obiecțiuni cu privire la reținerile instanței: prin decizia nr. 1. a
C. C. a fost abrogat art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., nu și art. b, c și parțial art. 5 alin. 1 ind. 1 din același act normativ, astfel că textul art. 5 alin. 1 lit. b care interesează în speță nu a fost declarat necosntituțional, astfel că este în vigoare. Prin urmare, dacă nu ar fi fost respins primul capăt al acțiunii, reclamanta era îndreptățită să obțină restituirea contravalorii actualizate a bunurilor și valorilor confiscate.
Cum L. nr. 2. este în vigoare în ce privește art. 5 alin. 1 lit. b, nu este incidentă instituția prescripției la care face trimitere instanța de fond, fiind vorba despre un termen de prescripție care curge de la data intrării în vigoare a legii, acțiunea fond formulată în interiorul acestui termen.
Prin L. nr. 2. legiuitorul a urmărit o repunere în termenul de prescripție a celor îndreptățiți să formuleze acțiuni în baza acestui act normativ, astfel că în aprecierea recurentei este vorba despre crearea unei speranțe legitime la acordarea despăgubirilor morale, astfel cum este consacrat în jurisprudența C. E. a D. O..
În ce privește cuantumul despăgubirilor, recurenta a arătat că se impune administrarea probatoriului cu martori, probațiune posibiliă și în calea de atac a recursului, în condițiile casării sentinței și reținerii cauzei spre rejudecare.
Prin întâmpinarea depusă, intimatul S. R. prin Ministerul Finanțelor
Publice s-a opus admiterii recursului, învederând în sprijinul poziției sale decizia nr. 1358/1010 a C. C..
Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este nefondat și în baza art.312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
Recurenta a solicitat casarea sentinței atacate și reținerea cauzei spre rejudecare invocând faptul că i s-a încălcat dreptul la apărare. S. recurentei este nefondată, pentru că din practicaua sentinței atacate nu rezultă că instanța ar fi dispus amânarea pronunțării soluției și nu s-ar fi conformat acestei dispoziții. Dimpotrivă, din practicaua sentinței atacate rezultă că reprezentanta reclamantei a solicitat „eventual amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise, iar în măsura în care instanța va amâna pronunțarea, solicită cheltuieli de judecată urmând a face dovada acestora, alăturat concluziilor scrise";.
Concluzia care se impune este aceea că, reprezentanta recurentei nu a putut face dovada cheltuielilor de judecată la data soluționării acțiunii, acesta fiind motivul pentru care a solicitat instanței eventual să dispună amânarea pronunțării, cerere care nu a fost onorată de instanță.
Refuzul instanței de a amâna pronunțarea cauzei nu echivalează cu o încălcare a dreptului la apărare al reclamantei. R. acesteia nu a cerut amânarea pronunțării pentru depunerea concluziilor scrise, și „eventual"; amânarea pronunțării pentru ca la concluziile scrise pe care le va depune să poată face dovada cheltuieli de judecată.
Oricum, cererea recurentei nu se încadrează în dispozițiile art. 312 alin. 3 pentru a se dispune casarea cauzei și reținerea ei spre rejudecare.
În ce privește fondul cauzei, curtea reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 879/1959 pronunțată de tribunalul P. al
Raionului Turda, numiții B. T. și F. I. au fost condamnați pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de aur prev. de art. 1, 2 alin. a și b și art. 14 din L. nr. 2., respectiv pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de aur prev. de art. 1,2,42 și 46 din L. nr. 538/1946.
Potrivit prevederilor art. 1 din L. nr. 2., „constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945";, iar conform alin. (2) din același text, constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute la lit. a-j.
Conform alin. (3) din același text, constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a G. nr. 2. privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în R.ia, aprobată cu modificări și completări prin nr. 5., cu modificările și completările ulterioare.
Din conținutul acestor texte de lege rezultă că L. nr. 2. a avut ca obiect de reglementare stabilirea unor drepturi în favoarea persoanelor care, în perioada (...) - (...) au făcut obiectul unor condamnări cu caracter politic ori al unor măsuri administrative asimilate acestora.
Din considerentele sentinței penale nr. 879/1959 invocată de reclamantă în sprijinul cererii sale, nu rezultă că cei condamnați prin această sentință ar fi militat în vreun fel împotriva regimului comunist,, că au fost condamnați pentru că ar fi avut convingeri politice contrare regimului comunist, ci aceștia au fost condamnați pentru o infracțiune de drept comun, aceea că au deținut în mod nelegal și au refuzat să predea Băncii naționale monedele și bijuteriile de aur pe care le dețineau, deși aveau această obligație legală, conform Legii nr. 2..
Această reținere se coroborează și cu dispozițiile art. 2 alin. 1 din
OUG nr. 2., care prevăd că, constituie infracțiuni săvârșite din motive politice infracțiunile care au avut drept scop: a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politica; b) militarea pentru democrație și pluralism politic; c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente pana la 22 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii fata de aceasta; d) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile și politice, economice, sociale și culturale; e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limba ori de religie, de apartenența sau opinie politica, de avere ori de origine socială.
Față de cele reținute, curtea apreciază că dispozițiile OUG nr.
124/1999 și ale Legii nr. 2. au fost corect aplicate în speță, în sensul că antecesorii reclamantei nu au suferit o condamnare cu caracter politic, infracțiunile pentru care au fost condamnați nu se încadrează în cele prevăzute la art. 1 alin. 2 din L. nr. 2. și nici în prev. art.1 alin. 3 din aceeași lege, întrucât nu au constituit fapte de împotrivire la regimul comunist.
Urmare respingerii în mod legal a capătului de acțiune privind constatarea caracterului politic al condamnării, în mod legal au fost respinse și celelalte capete de acțiune privind acordarea despăgubirilor morale și materiale, având în vedere că, art. 5 alin. 1 din L. nr. 2. prevede că orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la plata despăgubirilor materiale și morale.
Cum, în speță, nu s-a dovedit faptul că antecesorii reclamantei au suferit o condamnare politică, acest text de lege nu-și găsește aplicarea în speță.
Cu referire la acest aspect, legal a reținut instanța de fond și că cererea de acordare a despăgubirilor nu poate fi întemeiată pe dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din L. nr. 2., pentru că acest text de lege a fost declarat neconstituțional prin decizia nr. 1. a C. C. a R. C. de acordare a despăgubirilor nu poate fi întemeiată nici pe dispozițiile art. 998 C. civil și nici pe C. E. a D. O. invocată de recurentă, atâta timp cât nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, cât acțiunea nu se încadrează în termenul de prescripție prev. de art. 3 din Decretul - lege nr.
167/1958, fiind introdusă în 27 mai 2011 și atâta vreme cât C. E. a D. O. recunoaște dreptul statelor membre de a stabili condițiile și procedurile în care pot fi exercitate drepturile procedurale.
Dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor, iar, atunci când o fac, au o largă marjă de apreciere în stabilirea măsurilor specifice de implementare a politicilor sociale și economice, a condițiilor de acordare a despăgubirilor, acordarea daunelor morale persoanelor condamnate politic în perioada comunistă neconstituind o obligație legală a statului, care își are izvorul în trecut, statul acordând compensații în echitate, prin legi speciale, astfel încât nicio persoană nu poate avea un drept substanțial la despăgubiri pentru daune morale. Finalmente, Curtea Constituțională a apreciat că inclusiv recunoașterea condamnării produce o satisfacție de ordin moral, iar legile anterioare care au acordat o serie de drepturi persoanelor aflate în astfel de situații, reprezintă o despăgubire dreaptă, echitabilă, rezonabilă și proporțională cu gravitatea și suferințele produse prin condamnările sau măsurile administrative cu caracter politic.
Faptul că ultima lege specială de reparație a dat o definiție legală coerentă condamnărilor cu caracter politic nu înseamnă că obiectul ei diferă de cel al D. - lege nr. 118/1990 și al celorlalte legi anterioare de reparație, sub aspectul persoanelor îndreptățite la reparație, acest aspect fiind reținut și în considerentele deciziei C. C..
Iată, așadar, că nu pot fi invocate dispozițiile generale ale Codului civil privind răspunderea civilă delictuală a statului pentru prejudiciile cauzate de predecesorul său, statul comunist, statul având posibilitatea, dar nu șiobligația legală de a repara astfel de prejudicii prin adoptarea unor legi speciale, or legea specială ce a constituit fundamentul acțiunii reclamantului a fost declarată neconstituțională, dispozițiile dreptului comun neputând fi invocate, în condițiile în care acestea nu completează legea specială.
Recurenta invocă faptul că textul art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 2., care prevede acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie
1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare, nu a fost declarat neconstituțional, astfel că reclamanta este îndreptățită să obțină restituirea contravalorii bunurilor confiscate.
S. recurentei este neîntemeiată, pentru că, condiția pentru obținerea acestor despăgubiri este aceea ca măsura confiscării să fie consecința condamnării politice, cerință care nu este îndeplinită în cauză, așa cum s-a reținut în aliniatele precedente.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta T. I. împotriva sentinței civile numărul 592 din 24 iunie 2011 a T.ui C. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.
D. este irevocablă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 17 noiembrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER A. C. A. A. C. ANA I. C. B.
Red. IA dact. GC
2 ex/(...)
| ← Decizia civilă nr. 5/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 276/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
