Decizia civilă nr. 41/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă,de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 41/A/2011
Ședința publică din data de 21 ianuarie 2011
Instanța constituită din : Președinte : D.-L. B. - vicepreședinte al Curții de A.
Judecător : V. M.- președintele Curții de A. C.
Grefier : S.- D. G.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta apelantă N. I. precum și apelul declarat de pârâtul apelant S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 4. (...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), având ca obiect despăgubiri L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamantei apelante, avocat G. N. cu împuternicire avocațială la dosar și reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A. , lipsă fiind reprezentantul pârâtului apelant.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
A.urile sunt declarate și motivate în termenul legal și comunicate părții adverse, fiind scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că pârâtul apelant S.
Român prin Ministerul Finanțelor Publice a depus la dosar, prin serviciul de registratură al instanței, la data de 22 decembrie 2010 punctul de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată de reclamanta apelantă prin întâmpinare.
Nefiind formulate cereri prealabile ori excepții invocate, C. constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea apelului.
Reprezentantul reclamantei apelante lasă la aprecierea instanței soluționarea apelurilor declarate în cauză, raportat la deciziile pronunțate de
Curtea Constituțională.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea apelului declarat de reclamanta apelantă și admiterea apelului declarat de pârâtul apelant S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice cu consecința înlăturării obligației S. Român de la plata despăgubirilor acordate în favoarea reclamantei N. I.
C U R T E A
I. Cererea de chemare în judecată
Cererea introductivă înregistrată pe rolul T. C. în data de 4 noiembrie
2009, reclamanta N. I., a chemat în judecată pe pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 766.200 E., pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea nedreaptă a defunctului N. D., decedat la data de (...); cu plata cheltuielilor de judecată;
În motivele cererii, se arată că N. D. a fost condamnat la 9 ani temniță grea, 3 ani închisoare corecțională și confiscarea averii, prin sentința nr.981/1950 a T. M. C. - Secția I-a, fiind eliberat în data de (...) din Penitenciarul Gherla.
Evocând prevederile art. art.2 din L. nr.2., reclamanta apreciază că are calitatea de persoană îndreptățită la plata unor despăgubiri cu titlul de daunele morale, condamnarea defunctului ei soț fiind de drept una politică.
Se mai arată, în cuprinsul cererii, că de la data arestării și până la eliberare, defunctul a executat în închisoare un număr de 2554 zile, pentru o vinovăție inventată și inexistentă în realitate, iar acordarea unor daune morale se justifică prin aceea că a executat o condamnare penală pe nedrept, respectiv pentru o vină inventată de regimul politic de la acea vreme.
În mod constant, C. E.peană a Drepturilor Omului a statuat, referitor la prevederile art.5 paragraful 1 lit. a din Convenția europeană, că dreptul la libertate are în vedere faptul că orice persoană are dreptul la libertate și siguranță, iar libertatea individuală, în accepțiunea ei clasică, adică libertatea fizică a persoanei, se referă la necesitatea ca nicio persoană să nu fie privată de libertate în mod arbitrar. De altfel, C. europeană a statuat constant că sub acest aspect sunt întemeiate pretențiile de despăgubire bănească pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a unor condamnări nedrepte.
Se apreciază că o despăgubire în cuantum de 300 E. pentru fiecare zi de detenție, respectiv 766.200 E. pentru cele 2554 zile de închisoare, este în măsură să repare nedreptatea suferită de soțul său, să repare și să îndrepte pagubele inestimabile aduse numelui, onoarei, reputației, imaginii, încrederii acordate de societate, precum și cele cauzate ei, care la o vârstă relativ tânără a trebuit să rămână singură, suportând „vicisitudinile timpurilor și ale lumii";.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1 alin.1 și 2, art. 4, art. 5 alin.1 lit. a și b din L. nr. 2..
II. Întâmpinarea
În apărare, pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice- D.
G. a F. P. a județului C. a solicitat respingerea acțiunii, cu motivarea că reclamanta nu a făcut dovada calității procesuale active, prin depunerea unui certificat de moștenitor .
Totodată, se arată că la stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit trebuie să țină seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză, în temeiul Decretului-lege nr.118/1990 și al O. nr. 214/1999, aprobată cu modificările și completările ulterioare prin L. nr. 5., cu modificările și completările ulterioare și că prin L. nr. 2. s-a urmărit, în principal, ștergerea ope legis a tuturor consecințelor penale ale condamnărilor cu caracter politic, repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea de condamnare s-a dispus decăderea din acestea sau degradarea militară.
III. Judecata în primă instanță
Prin sentința civilă nr. 4.(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta N. I., în contradictoriu cu pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice și, în consecință, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei N. I., cu titlul de prejudiciu moral, suma de 127.700 E. în echivalent în lei la data plății.
Totodată, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei N. I. suma de
400 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a stabilit că prin
S. penală nr.981/1950 pronunțată de T. M. C. - Secția a I-a în dosar nr.1047/1950 N. D., soțul reclamantei, a fost condamnat la pedeapsa de 9 ani temniță grea, 3 ani închisoarea corecțională și confiscarea averii personale pentru săvârșirea infracțiunii de crimă de uneltire contra ordinii sociale, făcând aplicațiunea art.209 pt. III Cod penal.
Prin D. nr. 737/1951 pronunțată de T. M. C. s-a admis recursul numitului N. D. și s-a redus pedeapsa de la 9 ani la 7 ani de temniță grea.
Din copia dosarului de la C. și celelalte probe administrate în cauză nu rezultă care au fost locurile de deținere, însă potrivit adresei nr.9860 din
(...), eliberată de Ministerul Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor, N. D. a executat întreaga pedeapsă de 7 ani, fiind eliberat în data de (...).
Prin Hotărârea nr. 239/(...) a Comisiei pentru aplicarea prevederilor
Decretului Lege nr.118/1990, s-a stabilit că perioada de 7 ani temniță grea reprezintă vechime efectivă în muncă, recalculată la 10 ani și 6 luni. Totodată, în favoarea numitului N. D. s-a stabilit și o indemnizație lunară de
1400 lei, lunar.
Potrivit certificatului de deces S. DP nr.4., N. D. a decedat în data de
(...).
Din copia certificatului de căsătorie S. CD nr. 8., reiese că N. D. s-a căsătorit cu reclamanta în data de (...).
Din declarațiile martorilor reiese că în momentul arestării, soțul reclamantei lucra ca și împletitor de coșuri de răchită, iar soția avea un copil mic în întreținere, fiind necesar să lucreze cu ziua prin localitate. D. defunctul a fost o persoană sănătoasă, din cauza condițiilor de detenție, la eliberare era foarte bolnav, o vreme fiind internat într-un sanatoriu.
Din ansamblul probatoriului administrat și a dispozițiilor legale incidente în cauză, rezultă că numitul N. D. a suferit o condamnare politică, așa cum aceasta este definită prin art.1 alin.2 din L. nr.2..
În ceea ce privește evaluarea materială a prejudiciului moral, tribunalul a avut în vedere lipsurile familiei după arestarea numitului N. D., condițiile inumane de detenție care sunt de notorietate, chiar dacă martorii nu au putut da relații referitoare la acestea, repercursiunile pe care aceste condiții le-au avut asupra stării de sănătate a condamnatului, care s-a întors foarte bolnav și a fost internat în spital. Alte consecințe legate de găsirea unui loc de muncă sau de imposibilitatea copilului de a frecventa cursurile școlii, presiuni exercitate asupra familiei nu au fost reținute.
Totodată, la stabilirea prejudiciului s-a avut în vedere și faptul că, în baza Decretului Lege nr.118/1990, numitului N. D. i s-a recunoscut perioada detenției ca vechime în muncă și i s-a acordat o indemnizație lunară, care constituit și ea o reparație a prejudiciului.
Ca urmare, T. a apreciat că suma de 127.700 euro, în echivalent lei la data plății(aproximativ 50 euro/zi de detenție), reprezintă o reparație justă aprejudiciului suferit de reclamantă, astfel că a admis doar în parte acțiunea formulată și a obligat pârâtul la plata acestei sume.
Fiind în culpă procesuală, pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei suma de 400 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
IV. Declarațiile de apel
Împotriva sentinței civile nr. 4.(...) a T. C. au declarat apel, în termenul legal, atât reclamanta N. I., cât și pârâtul S. Român prin Ministerul
Finanțelor Publice.
1. Prin propriul apel, reclamanta N. I. a solicitat modificarea hotărâriiapelate, cu consecința admiterii acțiunii, în sensul acordării în întregime a despăgubirilor, așa cum au fost formulate inițial prin cererea de chemare în judecată; cu plata cheltuielilor de judecată.
2. S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantei, în tot, întrucât la acordarea despăgubirilor bănești prima instanță nu a avut un material probator temeinic, realizând o cuantificare sumară și subiectivă a prejudiciului, într-o manieră imposibil de controlat judiciar.
Nu există dovezi nici cu privire la influențele pe care condamnarea le-a generat asupra traiului reclamantei, atâta timp cât aceasta nu a dovedit că anterior arestării soțului ar fi avut condiții mai bune de viață. Prezumțiile cu care prima instanță a operat sub acest aspect sunt lipsite de fundament și conferă hotărârii caracter nelegal.
Totodată, la stabilirea cuantumului despăgubirilor morale acordate, prima instanță nu a ținut cont de măsurile reparatorii recunoscute pe timpul vieții fostului soț al reclamantei, printr-o hotărâre emisă în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990.
Prin înscrisul înregistrat în data de (...), pârâtul apelant a înțeles să procedeze la o completare a motivelor de apel, urmare a intrării în vigoare a O. nr. 6., act normativ incident în cauză, întrucât hotărârea nu este definitivă. Prin această ordonanță se stabilește o limită maximă a despăgubirilor bănești ce pot fi acordate de către instanțe, în cazul în care se aplică L. nr. 2..
Prin memoriul depus în data de (...) (pag. 25 dosar), pârâtul apelant învederează instanței faptul că prin D. nr. 1354 din (...), Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O. nr. 6., iar prin D. nr. 1358 din (...), aceeași instanță a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 5 din L. nr. 2., care nu mai pot fi aplicate în forma inițială.
Cum decizia prin care se declară neconstituționalitatea unei dispoziții legale este general obligatorie și are putere numai pentru viitor, după publicarea acesteia în M. O., ea produce efecte asupra cauzelor aflate în curs de soluționare, așa încât textul normativ mai sus evocat nu se mai poate aplica în prezenta cauză.
V. Întâmpinarea.
Prin întâmpinarea formulată în data de (...) (pag. 13 dosar), intimata
N. I. și-a exprimat poziția procesuală în raport cu apelul pârâtului, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.
În esență, intimata apreciază că acordarea unor daune morale se justifică prin aceea că defunctul său soț a executat o condamnare penală pe nedrept, „. de regimul politic de la acea vreme or, în mod constant C. europeană a statuat că dreptul la libertate al unei persoane se referă la necesitatea ca ea să nu fie privată de libertate în mod arbitrar.
Față de această stare de fapt, susținerile pârâtului apelant cu privire la cuantumul despăgubirilor bănești acordate cu titlu de daune morale sunt nefondate.
Referitor la prevederile O. nr. 6. pentru modificarea și completarea
Legii nr. 2., se apreciază că aceste dispoziții sunt neconstituționale, ele încalcă în mod evident principiul neretroactivității legii civile, precum și principiul egalității în drepturi prin crearea unei situații discriminatorii față de alte persoane (art. 15 alin. 1, art. 16 din C. R. și art. 14 C.E.D.O.).
VI. Judecata în apel. Verificând hotărârea atacată, C. apreciază că este nefondat apelul reclamantei și este în parte fondat apelul pârâtului, înconsiderarea celor ce succed.
Reclamanta a solicitat acoperirea prejudiciului moral suferit prin condamnarea cu caracter politic a soțului său prin plata unor despăgubiri bănești pe temeiul dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâia din L. nr. 2..
Ulterior soluționării cauzei în primă instanță, aceste dispoziții legale au fost declarate neconstituționale, prin D. nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în M. O. al R. nr. 761 din 15 noiembrie
2010.
Potrivit dispozițiilor art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992, decizia prin care
Curtea Constituțională constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță este definitivă și obligatorie.
Conform prevederilor alin. 3 al aceluiași articol, dispozițiile din legile sau ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval de timp, P. sau G., după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Prin urmare, în ipoteza în care Curtea Constituțională constată neconformitatea cu C. a unui act normativ de natura celor sus-menționate ori a unei dispoziții dintr-un asemenea act normativ, acesta își încetează efectele juridice, dacă în termen de 45 de zile de la publicarea în M. O. al R. a deciziei prin care s-a constatat neconstituționalitatea, autoritatea cu atribuții de legiferare nu dispune măsurile necesare asigurării pentru viitor a conformității cu C. a actului normativ ori a normei juridice vizate.
Încetarea efectelor actului normativ declarat neconstituțional, în întregul său sau în parte, are caracter general și obligatoriu, ea privind toate categoriile de subiecți de drept ce intră sub incidența prevederilor declarate neconstituționale, fiind fără însemnătate dacă aceștia erau sau nu deja părți reclamante într-un proces pe care l-ar fi deschis pentru a pretinde constatarea ori realizarea unor drepturi instituite prin chiar prevederile neconforme cu C..
Așa fiind, existența unui proces în curs în cadrul căreia reclamanta își întemeiază pretenția pe dispoziția legală declarată neconstituțională nu împiedică aplicarea deciziei Curții Constituționale, cu toate implicațiile ce decurg din aceasta asupra acțiunii promovate, în condițiile în care legiuitorul nu a dispus, nici în termen de 45 de zile de la publicarea deciziei în M. O., nici ulterior, măsuri pentru punerea de acord cu C. a dispozițiilor declarate neconstituționale.
În prezenta cauză, așadar, pretențiile reclamantei referitoare la obligarea S. Român la plata de despăgubiri pentru repararea prejudiciului moral suferit au rămas fără temei legal, în condițiile inexistenței unor alte dispoziții normative în vigoare care să consacre dreptul la despăgubire pe care reclamanta îl invocă.
Cu privire la O. nr. 6., ale cărei prevederi au fost evocate atât de către pârâtul apelant, cât și de reclamanta intimată, prin întâmpinare, C. constată că prin D. nr. 1354 din (...) a Curții Constituționale, publicată în M. O. al R. nr.761 din (...), a fost declarată neconstituționalitatea dispozițiilor art. I pct.
1 și ale art. II din O. nr. 6. pentru modificarea și completarea Legii nr. 2., așa încât trimiterile la acest act normativ nu mai sunt actuale.
Esențial rămâne faptul că printr-o decizie ulterioară, pronunțată cu nr. 1358 din (...), evocată mai sus, Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea acelor dispoziții ale Legii nr. 2.. Or, acestea reprezentau temeiul juridic al acordării daunelor morale în condițiile acestui act normativ, astfel că acțiunea reclamantei rămâne lipsită de fundamentul juridic ce a stat la baza admiterii ei în primă instanță, ceea ce face necesară schimbarea sentinței, în sensul respingerii ca neîntemeiate a acțiunii reclamantei, consecutiv admiterii în parte a apelului declarat de pârât și respingerii apelului reclamantei.
Vor fi menținute dispozițiile sentinței privitoare la obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată solicitate de reclamantă, în cuantum de 400 lei, întrucât ceea ce justifică aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. 1
C.proc.civ. este culpa procesuală a părții căzute în pretenții, ea provocând în mod nejustificat procesul și obligând, prin aceasta, partea adversă la efectuarea unor cheltuieli.
În prezentul proces, deși s-a admis apelul pârâtului, respingându-se, pe cale de consecință, acțiunea civilă înaintată de reclamantă, aceasta din urmă nu se află în culpă procesuală atâta timp cât procesul a fost promovat de reclamantă în considerarea unei dispoziții legale în vigoare, aptă să îi confere speranța legitimă a unei soluții favorabile, pe care a obținut-o, de altfel, în primă instanță.
Împrejurarea că pe timpul judecării apelului dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâia din L. nr. 2., cele pe care reclamanta și-a întemeiat acțiunea, au fost declarate neconstituționale, provocând pierderea procesului de către reclamantă, nu îi este imputabilă acesteia, fiind responsabilitatea autorității legiuitoare, adică, a statului însuși, că o dispoziție legală ce s-a dovedit ulterior a fi neconformă cu C. a fost inițial adoptată.
Cum pârât în cauza de față este chiar S. Român, acesta îi datorează reclamantei cheltuielile de judecată certe și rezonabile pe care le-a făcut în proces, în afara oricărei culpe.
Apărările pârâtului referitoare la necesitatea exonerării de plata cheltuielilor de judecată nu pot fi primite, căci Ministerul Finanțelor Publice reprezintă, în acest proces,judecată, S. Român, potrivit dispozițiilor art.4 alin.4 din L. nr.2..
Văzând și dispozițiile art.296 C.proc.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite în parte apelul declarat de S. ROMÂN prin Ministerul
Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 481 din 25 mai 2010 a T. C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o schimbă în sensul că respingeacțiunea civilă înaintată de reclamanta N. I. împotriva pârâtului
S. Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta N. I. împotriva aceleiași sentințe.
Menține dispozițiile din sentință privitoare la obligarea pârâtului S.
Român la a-i plăti reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 400 lei.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 21 ianuarie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
D.-L. B. V. M. S.-D. G.
Red.DB/dact.MS
7 ex./(...) Jud.fond: A.S.S.
| ← Decizia civilă nr. 58/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 5242/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
