Decizia civilă nr. 58/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA Civilă, de M. și A. S., pentru Minori și Familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 58/R/2011
Ședința publică din 21 ianuarie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-D. C.
JUDECĂTOR: M.-C. V. GREFIER : A. B.
P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ reprezentat prin
PROCUROR : AURELIA S.
S-au luat în examinare apelurile declarate de reclamanții A.-O. H., I. S., I. O., de către pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. C. și de către intimatul P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, împotriva sentinței civile nr. 547 din 16 iunie 2010, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., având ca obiect despăgubiri L. nr. 2.
La apelul nominal se prezintă avocat G. S. I. în reprezentarea intereselor reclamanților apelanți, lipsă fiind reprezentantul pârâtului apelant S. R. prin
Ministerul Finanțelor Publice - D. C. .
P. de pe lângă C. de A. C. este reprezentat de d-na procuror S. A.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
A.urile sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 20 ianuarie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, pârâtul apelant S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice a depus la dosar întâmpinare, (fila 28).
Reprezentantul reclamanților apelanți solicită amânarea cauzei până la motivarea D. nr. 1. pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. (...), prin care s-a respins recursul S.ui R. prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru a se cunoaște argumentele instanței superioare.
Reprezentantul P.ui nu se opune amânării cauzei.
Instanța, în urma deliberării, respinge cererea de amânare a cauzei formulată de reprezentanta reclamanților apelanți, apreciind că se poate soluționa cauza fără a se cunoaște motivarea D. nr. 1. pronunțată de Înalta
Curte de Casație și Justiție.
Reprezentantul reclamanților apelanți arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat și depune la dosar nota de cheltuieli.
Reprezentanta P.ui arată că menține ca motiv de apel doar punctul II, referitor la acordarea despăgubirilor cu titlu de daune morale. Nu solicită cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța constată prezenta cauză în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond asupra apelurilor.
Reprezentanta reclamanților intimați solicită admiterea apelului declarat, schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul acordării sumei cu titlu de daune morale. Arată că, referitor la capătul de cerere cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, invocată de
Ministerul Public reprezentant prin P. de pe lângă Tribunalul Cluj, excepția este nefondată, întrucât reclamanții au dreptul și calitatea de a promova acțiunea, întrucât întreaga familie a avut de suferit din cauza acelei situații. De asemenea arată că, în calea de atac a apelului, instanța trebuia să verifice dacă la data la care a fost atacată hotărârea instanței de fond aceasta a avut suport legal, în speță apreciază că hotărârea are suport legal și nu poate fi considerată nelegală. De asemenea textul L. nr. 2. care a fost considerat neconstituțional este de fapt o aplicație a textului prevăzut la art. 998 cod procedură civilă și nu este necesar să se facă precizări de acțiune pe alte temeiuri juridice, implicit art. 5 din L. nr. 2. și art. 998 cod procedură civilă.
Arată că, în speță se poate pronunța ori o soluție de admitere a apelului reclamanților și a se dispune schimbarea hotărârii atacate în sensul majorării sumei acordate cu titlu de daune morale și respingerea apelurilor declarate de pârâtul apelant S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice și de către Ministerul Publice. Pe de altă parte se poate dispune respingerea apelului formulat de către reclamanți și admiterea în parte a apelului declarat de S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice în ce privește obligativitatea pârâtului la plata despăgubirilor cu titlu de daune morale, sau a se dispune respingerea tuturor apelurilor și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate. Solicită cheltuieli de judecată conform notei de cheltuieli depuse la dosar.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită admiterea apelurilor declarate de Ministerul Public reprezentant de P. de pe lângă Tribunalul Cluj și de către S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, schimbarea hotărârii atacate în sensul de a se înlătura dispoziția privind obligarea pârâtului la plata în favoarea reclamanților a sumei cu titlu de despăgubiri morale. Cu privire la apelul declarat de reclamanți arată că este întemeiat numai în ce privește cheltuielile de judecată.
C., reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 547 din 16 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a admis acțiunea civilă promovată de către reclamanții A.-O. H., I. S. ȘI I. O., în contradictoriu cu pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și, în consecință s-a constatat caracterul politic al măsurii arestării și deținerii antecesorului reclamanților I. N. pe o durată de 4 ani, 5 luni și 7 zile, în intervalul (...)- (...).
Pârâtul a fost obligat la plata în favoarea reclamantei a sumei de 130.000 lei cu titlul de despăgubiri morale.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că potrivit Adeverința nr. A-1410 din (...) emisă de către Ministerul Justiției, tatăl reclamanților a fost arestat și deținut pe o perioadă de 4 ani, 5 luni și 7 zile, în intervalul (...)- (...), alte acte referitoare la arestare, deținere sau o eventuală condamnare nefiind identificate până la data pronunțării sentinței, așa cum rezultă din adresele eliberate de A. D. P. din R.ia, A. D. P. - Filiala C. și CNSAS.
Potrivit declarațiilor martorilor audiați în cauză, tatăl reclamanților a fost închis de comuniști pe o durată de aproximativ patru ani, fără să fie judecat, pentru motive politice.
În urma arestării tatălui, locuința a fost confiscată iar familia urma să fie deportată. Pentru a scăpa de urmărire familia s-a refugiat însă în Moldova.
În cursul detenției, starea de sănătate a tatălui reclamanților s-a alterat, după ce s-a eliberat, acesta fiind diagnosticat cu ciroză.
După arestarea tatălui, mama s-a îmbolnăvit, iar copii, respectiv reclamanții au fost marginalizați de societate, fiind dați afară de la școală, găsindu-și cu greu un loc de muncă.
Din declarațiile martorilor audiați, precum și din Adeverința nr. A-1410 din (...) emisă de către Ministerul Justiției depusă la dosar, rezultă caracterul politic al arestării și deținerii antecesorului reclamanților, astfel încât acestea se circumscriu dispozițiilor art. 4 alin. 2 și art. 1 alin. 3 din L. nr. 2., reclamanții fiind îndreptățiți să beneficieze de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de antecesor și familia acestuia.
Contrar susținerilor pârâtului în sensul că măsurile dispuse față de tatăl reclamanților nu se înscriu în categoria măsurilor administrative prevăzute de
L. nr. 2., instanța reține că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 4 alin. 2 din aceeași lege, potrivit căruia „Persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.";
Prin urmare, instanța poate constata în cauză caracterul politic al arestării și al deținerii față de antecesorul reclamanților.
Rămâne prin urmare în discuție cuantumul despăgubirilor ce vor fi acordate în cauză.
Reclamanții au solicitat o sumă de 500 000 lei cu titlul de despăgubiri, motivată pe consecințele negative ale deținerii în plan fizic și psihic, valorile umane lezate prin aplicarea măsurilor administrative, perioada producerii vătămărilor, măsura în care a fost afectat statutul profesional, măsura în care a fost afectată viața familială.
În acest sens s-a depus la dosar și practică judiciară referitor la cuantumul despăgubirilor acordate de instanțele române și de C. în cazul unor condamnări pe motive politice și în cazul unor erori judiciare.
Astfel, s-a depus la dosar D. nr. 1481 din 5 martie 2008 a I. cu o despăgubire de 350 000 lei pentru o condamnare politică de 15 ani închisoare, D. civilă nr. 148/(...) a I. cu o despăgubire de 500 000 euro pentru o eroare judiciară, D. civilă nr.4505/2008 a I. cu o despăgubire de 100 000 lei pentru eroare judiciară pentru o lipsire de libertate de 3 luni și jumătate și Cauza
Pantea contra R.iei, cu o despăgubire de 40 000 euro acordată de C. pentru 3 luni și 28 de zile de arestare nelegală în anul 1994.
Orientându-se în funcție de practica judiciară depusă la dosar, instanța a apreciat că suma de 130.000 lei asigură o reparație a prejudiciului moral pentru consecințele negative suferite pe plan fizic și psihic și importanța valorilor morale lezate.
Astfel, instanța a reținut că potrivit D. Înaltei Curți de C. și Justiție nr.
1481 din 5 martie 2008 s-au acordat despăgubiri pentru 15 ani detenție grea, tot în cazul unei condamnări politice, în cuantum de 350.000 lei.
Instanța a reținut că L. nr. 2. are un caracter reparator cu privire la prejudiciile suferite ca urmare a condamnărilor politice, de prevederile acestei legi urmând a beneficia un mare număr de persoane, ca și în cazul L. nr.
10/2001 și al L. nr. 18/1991.
În acest context, având în vedere volumul mare de cereri de despăgubire, instanța a apreciat că este acceptabilă o reparație într-un cuantum mai redus decât valoarea efectivă a prejudiciului, reparație totuși rezonabilă, acest punct de vedere fiind desprins inclusiv din practica C., esențial fiind să existe o despăgubire.
Prin urmare, chiar dacă teoretic, s-ar putea susține că valoarea prejudiciului moral este mai mare în aceste cazuri, în acord cu practicajudiciară menționată și având în vedere eforturile bugetare ale statului necesare aplicării dispozițiilor L. nr. 2., instanța a apreciat că o despăgubire de
130.000 lei este adecvată în acest caz.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, P. DE PE L. TRIBUNALUL CLUJ și reclamanții A. -O. H. , I. S. ȘI I. O.
P. de pe lângă Tribunalul Cluj a solicitat admiterea apelului și respingerea cererii formulate de reclamanți ca fiind făcută de persoane fără calitate procesual activă și reducerea cuantumului despăgubirilor acordate.
În motivare a arătat că o prima problemă care se ridică în prezenta speță este aceea de a se stabili dacă reclamanții aveau calitatea procesual activă de a solicita acordarea de daune morale în temeiul acestei legi, având în vedere faptul că prejudiciul nepatrimonial sau daunele morale rezultă din atingerile și încălcările drepturilor personale, care nu se transmit prin intermediul moștenirii, succesiunii.
Deși prevederile L. nr. 2. sunt ambigue în ceea ce privește această situație, apreciază că în speță trebuie avut în vedere scopul apariției acestei legi și anume acela de a acorda o compensație, inclusiv sub forma daunelor morale, acelora care s-au manifestat activ, au luptat și au încercat să combată regimul comunist și care s-au implicat activ în răsturnarea acestuia și au contestat legitimitatea puterii politice din acea perioadă.
L. nr. 2. încearcă să ofere o recunoaștere acestor persoane, inclusiv o compensație pentru suferințele morale, spirituale și fizice prin care acestea au trecut.
Conform reglementărilor civile, despăgubirea trebuie raportată la prejudiciul moral suferit, la gravitatea, importanța și consecințele acestuia pentru persoana vătămată. Aprecierea prejudiciului se realizează sub aspectul efectelor negative suferite de persoana vătămată pe plan fizic și psihic.
Având în vedere și definiția dreptului personal nepatrimonial - drept strâns legat de persoana omului, drept absolut și nesusceptibil de a fi cedat prin act juridic ori transmis prin moștenire sau exercitat prin reprezentare precum și clasificarea acestor drepturi : dreptul la viață, la sănătate, la onoare la reputație - apreciază că este discutabil dacă reclamanții aveau calitatea procesual activă de a solicita daune morale.
Evident, situația este diferită în ceea ce privește prejudiciul patrimonial și implicit situația reglementată de art. 5 al. 1 lit. b.
Având în vedere faptul că tatăl reclamanților a decedat la data de (...), înainte de intrarea în vigoare a L. nr. 2., nu se ridică nici problema introducerii în cauză a moștenitorilor.
Precizează că prevederile OUG nr. 62/(...) prevăd în mod expres posibilitatea descendenților de a solicita daune morale.
A doua problemă care se ridică în prezenta cauză vizează caracterul nedovedit al pretenției reclamanților de a se constata caracterul politic al deținerii tatălui lor.
Inclusiv din acțiunea formulată de aceștia rezultă anumite dubii cu privire la motivele reținerii și deținerii numitului I. N.
Pe de o parte se susține că motivul invocat de autorități ar fi faptul că susnumitul ar fi îndemnat la dezertare ofițeri sovietici, însă, reclamanții afirmă că antecesorul lor nu ar fi făcut niciodată acest îndemn.
Pe de altă parte reclamanții susțin că în familia lor s-a acreditat ideea că antecesorul ar fi fost arestat pentru faptul că ar fi cerut unui cetățean evreu să nu mai comercializeze bunuri în fața cabinetului de stomatologie.
Nu rezultă din această ultimă susținere că numitul I. N. ar fi fost arestat pentru faptul că s-ar fi manifestat în mod activ, ar fi luptat pentru a combate regimul comunist, că s-ar fi implicat activ în răsturnarea acestuia, că ar fi contestat legitimitatea puterii politice din acea perioadă.
Nici măcar probațiunea administrată în cauză nu confirmă suficient susținerile reclamanților.
În afară de adeverința M. J. conform căreia antecesorul reclamanților ar fi fost arestat și deținut pentru faptul că a îndemnat ofițeri sovietici să dezerteze din armată și din care rezultă perioada de detenție, nu există nici o altă informație care să susțină afirmațiile reclamanților.
Arată că până în prezent, s-a făcut dovada că numitul I. N. a executat o perioadă de detenție fără a exista o condamnare judecătorească dar această situație nu justifică, până în prezent, solicitările formulate în baza L. nr. 2. întrucât nu s-a făcut dovada caracterului politic a măsurilor luate față de acesta ci doar a caracterului ilegal al executării perioadei de detenție.
În al treilea rând în condițiile apariției OUG nr. 6. - care limitează cuantumul despăgubirilor ce se pot acorda descendenților de gradul 1 până la suma de 5.000 euro, apreciază că sentința atacată este nelegală, cu atât mai mult cu cât aceasta se aplică cererilor pentru a căror soluționare nu a fost pronunțată o hotărâre judecătorească definitivă.
S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței atacate cu consecința respingerii acțiunii.
În motivarea apelului a arătat că reclamanții nu se pot prevala de dispozițiile legale mai sus citate întrucât, măsura administrativă luată împotriva antecesorului lor nu face parte din categoria măsurilor administrative cu caracter politic, deoarece reținerea și arestarea nu pot fi apreciate ca măsuri administrative cu caracter politic, așa cum reține Tribunalul Cluj, legiuitorul exemplificând în cuprinsul L. nr. 2. măsurile care pot fi catalogate ca atare.
Procedând la analiza faptei pentru care antecesorul intimaților a fost reținut și arestat, constată ca aceasta este reglementată și în prezent de C. penal în forma consumată, respectiv art. 332 din C. penal.
Așadar, nu se poate considera că scopul represiv și sancționator al acestor reglementări, cuprinse în această secțiune din C. penal a fost determinat, strict, de orânduirea comunistă și, mai ales, de rațiuni politice.
Arată că soluția pronunțată de instanța de fond este greșită și datorită faptului că la acordarea despăgubirilor bănești nu a menționat în nici un fel modalitatea în care a realizat cuantificarea acestora, fiind vorba doar de aprecieri pur subiective, imposibil de controlat judiciar, supraevaluând astfel prejudiciul.
Împrejurarea acordării unor despăgubiri morale într-un cuantum exagerat se desprinde și din cuprinsul O.U.G. nr. 6. pentru modificarea și completarea L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, act normativ care are incidență în cauză (art. II) deoarece, prezenta hotărâre judecătorească nu este definitivă în sistemul căilor de atac.
Prin intermediul acestui nou act normativ legiuitorul a înțeles să stabilească o limită maximă a despăgubirilor bănești care pot fi acordate de către instanțele judecătorești în cazul în care acestea constată incidența dispozițiilor L. nr. 2..
Învederează că urmare a modificării survenite asupra actului normativ mai sus menționat limita maximă a despăgubirilor de care pot beneficiaintimații este de maxim 5.000 EURO întrucât, au calitate de descendenți de gradul 1 după defunctul lor tată.
S-a avut în vedere și impactul semnificativ asupra bugetului de stat, generând implicații financiare suplimentare asupra cheltuielilor bugetului de stat, pe care îl va avea plata despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, stabilite în baza L. nr. 2..
Apreciază că, raționamentul primei instanțe în ceea ce privește faptul că, lipsirea de libertate a antecesorului reclamantei timp de aproximativ 4 ani reprezintă o reparație rezonabilă nu are la bază un suport probator temeinic și nu este în acord cu practica judiciară.
Rezultă în cele din urmă că la pronunțarea hotărârii atacate cu prezentul apel, instanța de fond s-a întemeiat doar pe prezumții reținute cu nesocotirea dispozițiilor art.1203 din C. civil.
Arată că regulile de evaluare a prejudiciului moral trebuie să fie unele care să asigure o satisfacție morală, pe baza unei aprecieri în echitate, ceea ce nu s-a respectat prin sentința criticată.
Reclamanții A. O. H., I. S. și I. O. au solicitat schimbarea sentinței în sensul acordării sumei de 500.000 lei cu titlu de daune morale.
În motivarea apelului arată că la stabilirea cuantumului despăgubirilor instanța a avut în vedere eforturile bugetare ale statului dat fiind numărul mare de cauze de acest gen și numărul mare de persoane ce urmează a beneficia de pe urma L. nr. 2. și practica judiciară, apreciind că în acord cu jurisprudența C., esențial este să existe o despăgubire, chiar dacă teoretic, s-ar putea susține că valoarea prejudiciului moral este mai mare în aceste cazuri - respectiv în cazurile detenției politice.
Consideră că argumentul eforturilor bugetare ale S.ui încalcă principiul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului - dreptul la un proces echitabil și este nelegal.
Instanța trebuie să aplice legea situației de fapt deduse judecății, iar în prezenta cauză nu s-a formulat vreun petit de determinare a eforturilor bugetare ale statului.
Faptul că legiuitorul nu a analizat, la momentul adoptării L. nr. 2., oportunitatea și impactul actului normativ asupra bugetului de stat nu poate avea consecințe juridice asupra raționamentului pe care trebuie să îl adopte instanța în soluționarea unei cauze, argumentul numărului mare de persoane ce vor beneficia de pe urma acestei legi este nelegal.
Practica judiciară depusă în probațiune constituie exemple în care instanțele au acordat daune morale, deși nu în temeiul acestei legi.
De fapt, din considerentele sentinței rezultă că doar motivele de ordin economic au oprit instanța în acordarea sumei de 500.000 lei cu titlu de daune morale solicitate de reclamanți. C. ce plasează raționamentul instanței în afara sferei de aplicare a unei legi, în afara juridicului, fapt ce transformă sentința într-una nelegală. Instanța este chemată să aplice legea și nu contexte sociale, economice, religioase, etc.
Din coroborarea probelor administrate - înscrisuri și declarațiile celor două martore - rezultă că tatăl reclamanților, I. N., a fost arestat și reținut pentru cercetări în perioada 0(...)-(...), deci pe o perioadă de 4 ani 5 luni și 7 zile.
Nu a fost niciodată judecat, nici condamnat.
Din declarațiile martorilor rezultă că după arestul tatălui întreaga familie urma să fie deportată (mama împreună cu copii), motiv pentru care au fost nevoiți a se ascunde în Comuna Comănești, au fost dați afară de la scoală, nereușind să termine liceul decât la seral, au fost nevoiți să lucreze de micipentru a avea din ce să trăiască având în vedere că mama era casnică, la eliberare, tatăl s-a îmbolnăvit de ciroză
După aprecierile instanței de fond, prejudiciul suferit de tatăl subsemnaților, în mod rezonabil și echitabil poate fi cuantificat la suma de circa 2450 lei lunar (130.000 lei: 53 luni și 7 zile).
Arată că suma ce se acordă cu titlu de daune morale trebuie să reprezinte repararea prejudiciului moral. Daunele morale nu reprezintă nici indemnizații, nici ajutoare din partea S.ui. L. nr. 2. are caracter reparatoriu.
Valoarea efectivă a prejudiciului este probabil inestimabilă din punct de vedere subiectiv, însă repararea prejudiciului trebuie totuși să fie echitabilă, în sensul că trebuie să reflecte intensitatea acestuia, iar suma acordată de instanța de fond - 130.000 lei - nu reflectă intensitatea suferințelor tatălui reclamanților oglindite și în consecințele asupra familiei acestuia.
Analizând apelurile formulate prin prisma motivelor invocate, curtea reține considerentele ce urmează.
P. de pe lângă Tribunalul Cluj a solicitat admiterea apelului și respingerea cererii formulate de reclamanți ca fiind făcută de persoane fără calitate procesual activă și reducerea cuantumului despăgubirilor acordate.
Precizează că prevederile OUG nr. 62/(...) prevăd în mod expres posibilitatea descendenților de a solicita daune morale.
C. reține că acest motiv de apel nu poate fi primit deoarece L. nr. 2. astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 6. art. I pct. 1 prevedea la art. 5 alin. 1 lit. a că "a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la: 1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic; 2. 5.000 de euro pentru soțul/. și descendenții de gradul I; 3.
2.500 de euro pentru descendenții de gradul al II-lea;".
Din modul de formulare a textului legal rezultă că fiecare dintre descendenți au calitate procesuală proprie și toți descendenții pot solicita acordarea de despăgubiri simultan.
Mai trebuie menționat că dispozițiile art. I pct. 1 din OUG nr. 6. au fost declarate neconstituționale prin decizia nr. 1. a C. C. dar pe perioada cât a fost în vigoare au produs efecte și au conferit calitate procesuală activă reclamanților, dar orișicum nu mai pot fi invocate în prezent, așa cum face apelantul Ministerul Finanțelor Publice.
A doua problemă care se ridică în prezenta cauză, consideră același apelant, vizează caracterul nedovedit al pretenției reclamanților de a se constata caracterul politic al deținerii tatălui lor.
C. reține că nici acest motiv de apel nu este fondat deoarece din probele administrate rezultă că măsurile dispuse față de tatăl reclamanților se înscriu în categoria măsurilor administrative prevăzute de L. nr. 2., prin urmare în cauză sunt incidente dispozițiile art. 4 alin. 2 din aceeași lege, potrivit căruia
„Persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.";
Prin urmare, instanța poate constata în cauză caracterul politic al arestării și al deținerii față de antecesorul reclamanților.
Starea de fapt reținută de instanța de fond nu a fost combătută în nici un fel de apelant ci s-au făcut doar aprecieri asupra acestuia fără a se face vreo propunere de probe pentru a stabili o altă stare de fapt dar până la probacontrarie starea de fapt este cea dovedită de reclamanți și reținută de instanța de fond, neexistând argumente pentru a o schimba.
Aceste argumente sunt valabile și cu privire la motivele de apel formulate de Ministerul Finanțelor Publice referitoare la același aspect.
Celelalte motive de apel privitor la cuantumul despăgubirilor, din toate cele trei apeluri formulate în cauză, nu vor mai fi analizate dat fiind că prin decizia nr. 1. Curtea Constituțională a stabilit că dispozițiile art. 5 pct. 1 lit. a din L. nr. 2. sunt neconstituționale.
Potrivit art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 „D. prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este d efinitivă și obligatori e . Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își
încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, înacest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept."
Dat fiind că decizia este definitivă și obligatorie rezultă că temeiul legal ce a stat la baza admiterii acțiunii nu mai există astfel că trebuie să ne raportăm la o situație în care acțiunea este în prezent lipsită de un temei legal și prin urmare nu se mai pot acorda despăgubiri în temeiul unui act normativ care nu mai există.
Urmează a analiza efectele care s-au produs pe perioada în care actul normativ a fost în vigoare, dat fiind că din formularea textului de mai sus, „își încetează efectele juridice", rezultă că până la acea dată au produs efecte juridice, dar trebuie stabilit în concret ce fel de efecte juridice.
C. mai reține că acordarea de despăgubiri în temeiul art. 998-999 cod civil nu este posibilă din două motive, care țin de aspectele procedurale ale cauzei și mai apoi și de fondul cererii.
Cu privire la aspectul de procedură, dat fiind că reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile legii speciale nu pot în apel să schimbe temeiul juridic al cererii pentru că ar schimba cauza acțiunii, iar art. 292 Cod procedură civilă prevede că părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât de cele invocate la prima instanță. Cum apelul are efect devolutiv rezultă că instanța de apel poate fi investită doar în limitele în care a fost investită prima instanță.
În ce privește fondul cererii, din deciziile C. Europene a Drepturilor
Omului reiese că nu există o obligație a statelor de a acorda despăgubiri pentru abuzurile săvârșite de regimurile politice existente anterior în acele state dar dacă aleg să acorde despăgubiri atunci acordarea lor trebuie să fie efectivă. Acordarea despăgubirilor este o reparație în echitate care nu își are izvorul într-un fapt trecut ci reprezintă o despăgubire acordată benevol de stat, de aceea neexistând obligația reparării. S. poate opta să repare sau să nu acorde despăgubiri dar dacă nu optează pentru despăgubiri nu poate fi obligat la aceasta.
În acest sens s-a reținut prin decizia nr. 1. a C. C. că nu poate exista decât o obligație "morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă. De altfel, C. Europeană a Drepturilor Omului a statuat, prin H. din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin H. din 2 februarie 2010 în Cauza Klaus și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor. Totodată, instanța de la
S. are o jurisprudență constantă în sensul că art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. nu garantează dreptul de a dobândi un bun (H. din 23 noiembrie 1983 în Cauza Van der Mussele contra Belgiei, H. din 9 octombrie 2003 în Cauza Slivenko contra Letoniei, H. din 18 februarie 2009 în Cauza Andrejeva contra Letoniei). Referindu-se la problema restituirii bunurilor confiscate de către stat, aceeași Curte a stabilit că nu se poate interpreta că ar exista vreo obligație generală a statului de a restitui proprietăți care au fost expropriate înainte de ratificarea C. ori că ar exista posibilitatea impunerii unor restricții asupra libertății statelor de a stabili scopul și condițiile oricărei restituiri către foștii proprietari. (H. din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecký contra Slovaciei, H. din 4 martie 2003 în Cauza Jantner contra Slovaciei, D. asupra admisibilității din 13 decembrie 2005 în Cauza Bergauer și alții contra Cehiei).
Acordarea de despăgubiri pentru daune morale persoanelor condamnate politic în perioada comunistă, nu este luată pe baza existenței unei obligații legale care își are izvorul în trecut, ci statul a acordat aceste compensații în echitate, astfel încât nicio persoană nu poate avea un drept substanțial la despăgubiri pentru daune morale.
Prin urmare, Curtea Constituțională constată că, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda și, cu toate acestea, legiuitorul român de după 22 decembrie
1989 a adoptat 2 acte normative, Decretul-lege nr. 118/1990 și L. nr. 2., având acest scop.
Declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale, constată C. de A., echivalează cu lipsa opțiunii statului de acordarea a despăgubirilor în temeiul acestui text legal.
Cât timp nu există obligația reparării rezultă că o acțiune nu poate fi întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 Cod civil ci doar pe dispozițiile unei legi speciale care are semnificația acordării benevole a despăgubirilor de către stat, potrivit practicii C., în sensul celor de mai sus. Nu mai există dispoziții în dreptul intern sau în dreptul internațional care să se poată constitui în temei al acțiunii.
În ce privește prezenta cauză mai trebuie analizat dacă, având în vedere dispozițiile L. nr. 2. pe perioada cât au fost în vigoare până la declararea lor ca neconstituționale prin decizia nr. 1., reclamanții au un bun sau o speranță legitimă la acesta, potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1, în sensul jurisprudenței C. Europene a Drepturilor Omului, mai ales că reclamanții au și o hotărâre de primă instanță pronunțată în temeiul acestui act normativ.
Această analiză este necesară pentru a stabili dacă având o speranță legitimă reclamanților li s-ar cuveni despăgubiri, chiar în condițiile dispariției suportului legal, apelând la dispozițiile art. 1 din Protocolul 1.
Având în vedere că dacă procedurile judiciare s-ar fi desfășurat cu celeritate reclamanții ar fi obținut o hotărâre irevocabilă anterior declarării ca neconstituționale a temeiului legal, prin care li s-ar fi acordat despăgubiri în temeiul L. nr. 2., prin urmare având în vedere că la data intentării acțiunii exista un temei legal rezultă că reclamanții aveau în patrimoniu cel puțin o speranță legitimă la obținerea unui bun, anterior pronunțării deciziei C. C..
Cu privire la această speranță legitimă trebuie constat că există o ingerință care era legitimă din partea statului, ingerință care constă în chiar declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale care au oferit însăși speranța legitimă, procedura de constatare a neconstituționalității fiind necesară într-o societate democratică, fiind și predictibilă de altfel.
Declararea ca neconstituțională a unor dispoziții legale trebuie acceptată ca producând efecte generale pentru că altfel ar însemna să se conteste însăși legitimitatea existenței procedurii de control al constituționalitate a legilor, ceea ce nu este cazul a fi pus în discuție, prin urmare a existat o ingerință necesară și proporțională.
Curtea Constituțională reține la rândul ei, oferind o altă interpretare, oprind analiza anterior ingerinței, că prin D. asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia C. în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective.
Distinct de considerentele de mai sus trebuie arătat totuși că în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, Curtea Constituțională a constatat că există două norme juridice - art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990 și art. 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2. - cu aceeași finalitate, și anume acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.
Prin urmare, se constată prin aceași decizie nr. 1., despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate, având același scop ca și indemnizația prevăzută de art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990, nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile. Intervenția sa prin art. 5 alin. (1) lit. a) din L. nr. 2., după 20 ani de la adoptarea primei reglementări cu același obiect, aduce atingere valorii supreme de dreptate, una dintre valorile esențiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție.
Or, Curtea Constituțională observă că - în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - există reglementări paralele, și anume, pe de o parte, Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, și O. de urgență a G. nr. 2., aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, iar, pe de altă parte, L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Prin urmare, C. de A. constată în prezenta cauză că nu se poate susține că nu s-au acordat despăgubiri de către stat pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - dat fiind că acestea au fost deja acordate în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990.
Curtea Constituțională mai constată prin decizia nr. 1. că, astfel cum a statuat și C. Europeană a Drepturilor Omului, tot în domeniul măsurilor reparatorii, însă în ceea ce privește restituirile de bunuri, este necesar a se face în așa fel încât atenuarea vechilor violări să nu creeze noi nedreptăți (H. din 5 noiembrie 2002 în Cauza Pincová și Pinc contra Cehiei, H. din 7 octombrie 2009 în Cauza Padalevičius contra Lituaniei). Totodată, în temeiul dispozițiilor constituționale ale art. 142 alin. (1), potrivit cărora "Curtea Constituțională este garantul supremației Constituției", și al art. 1 alin. (5) din Constituție, potrivit căruia "În R.ia, respectarea [...] legilor este obligatorie", C. constată că reglementarea criticată încalcă și normele de tehnică legislativă, prin creareaunor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor L. nr.
24/2000, republicată.
Or, față de cele reținute prin decizia nr. 1., anume că tratamentul juridic diferit aplicat persoanelor care solicită despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare este determinat de celeritatea cu care a fost soluționată cererea de către instanțele de judecată, prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, C. de A. constată că S. a creat o inechitate dat fiind că persoanele ce au obținut hotărâri judecătorești irevocabile anterior declarării ca neconstituționale a dispozițiilor legale incidente și în prezenta cauză sunt în mod evident într-o situație de avantaj care induce o situație de discriminare față de persoanele ale căror proceduri judiciare sunt încă în curs de desfășurare.
Cele reținute mai sus prin D. asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, prin care instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia C. în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective, sunt aplicabile și cu privire la situația clară de discriminare apărută ca urmare a declarării ca neconstituționale a prevederilor legale.
Față de acestea se constată că și în situația apariției acestei discriminări prin durata diferită a procedurilor judiciare, reclamanții nu pot solicita acordarea de despăgubiri, având în vedere izvorul discriminării.
Cu privire la stabilirea unui asemenea criteriu, aleatoriu și exterior conduitei persoanei, Curtea Constituțională mai reține că este în contradicție cu principiul egalității în fața legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție, conform căruia, în situații egale, tratamentul juridic aplicat nu poate fi diferit.
Astfel, durata procesului și finalizarea acestuia depind adesea de o serie de factori cum sunt gradul de operativitate a organelor judiciare, incidente legate de îndeplinirea procedurii de citare, complexitatea cazului, exercitarea sau neexercitarea căilor de atac prevăzute de lege și alte împrejurări care pot să întârzie soluționarea cauzei. De asemenea, nu ține seama de faptul că, în numeroase cazuri, durata proceselor și, în consecință, data rămânerii definitive a hotărârilor nu depind numai de atitudinea persoanei care are astfel de cereri sau de situații de natură obiectivă, ci se datorează unor alte circumstanțe, care țin de organizarea justiției și de gradul de încărcare a rolurilor instanțelor judecătorești.
În ceea ce privește modul de acordare a despăgubirilor, reglementat prin O. de urgență a G. nr. 6., C. observă existența unui tratament distinct aplicat persoanelor îndreptățite la despăgubiri pentru condamnări politice, în funcție de momentul la care instanța de judecată a pronunțat hotărârea definitivă - deși au depus cereri în același timp și au urmat aceeași procedură prevăzută de L. nr. 2. -, și consideră că acesta este determinat de o serie de elemente neprevăzute și neimputabile persoanelor aflate în cauză.
Instituirea unui tratament distinct între persoanele îndreptățite la despăgubiri pentru condamnări politice, în funcție de momentul în care instanța de judecată a pronunțat hotărârea definitivă, nu are o justificare obiectivă și rezonabilă. În acest sens, Curtea Constituțională, prin D. nr. 599 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al R.iei, Partea I, nr. 329 din
18 mai 2009, a statuat că violarea principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără săexiste o motivare obiectivă și rezonabilă, sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite
Având în vedere că au fost declarate ca neconstituționale doar dispozițiile art. 5 pct. 1 lit. a din L. nr. 2. iar nu și dispozițiile art. 4 din același act normativ rămâne ca dispozițiile sentinței privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative a internării defunctului Rebreanu P. să fie menținute dat fiind că sunt întrunite condițiile prevăzute de actul normativ întrucât antecesorului reclamanților i s-a stabilit măsura administrativă a fixării locului de muncă, cunoscută și ca domiciliu obligatoriu, în temeiul
Decretului-Lege nr. 89/1958 și HCM nr. 282/1958.
În altă ordine de idei, având în vedere dispariția temeiului legal al acțiunii, S. este în culpă procesuală dat fiind că acesta a provocat existența prezentului proces, introducerea acțiunii fiind datorată apariției L. nr. 2. iar dispariția acestui temei legal nu se datorează în nici o măsură reclamanților ci doar S.ui care trebuie să răspundă pe tărâmul culpei procesuale prin acordarea cheltuielilor de judecată la fond și în apel.
Dat fiind că există în mod mai mult decât evident o culpă a legiuitorului care a bulversat din nou sistemul judiciar prin edictarea unui act normativ ce a fost declarat neconstituțional și a născut pentru persoanele ce au formulat acțiuni doar speranțe care s-au dovedit nefondate prin declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale, se cuvine ca statul să suporte măcar plata cheltuielilor de judecată.
În temeiul prevederilor art. 296 Cod procedură civilă cât și al art. 282 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să admită ca fondat în parte apelul declarat de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și apelantul
P. DE PE L. TRIBUNALUL CLUJ împotriva sentinței civile nr. 547 din 16 iunie
2010 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o schimbă în parte în sensul că înlătură dispoziția privind obligarea pârâtului la plata în favoarea reclamanților A. O. H., I. S. și I. O. a sumei de 130.000 lei cu titlu de despăgubiri morale.
Dispozițiile sentinței privind constatarea caracterului politic al măsurii deținerii antecesorilor reclamanților, I. N. în perioada (...) - (...) vor fi menținute.
În temeiul prevederilor art. 296 Cod procedură civilă cât și al art. 282 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondat apelul reclamanților A. O. H., I. S. și I. O. împotriva aceleiași sentințe precum și cererea de obligare a pârâtului S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE la plata cheltuielilor de judecată aferente judecării cauzei pe fond.
În temeiul prevederilor art. 274 Cod procedură civilă va obliga apelantul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE să plătească intimaților suma de 1500 lei, cheltuieli de judecată în apel constând în onorariu avocat potrivit chitanței depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Admite în parte apelul declarat de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și apelantul P. DE PE L. TRIBUNALUL CLUJ împotriva sentinței civile nr. 547 din 16 iunie 2010 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o schimbă în parte în sensul că înlătură dispoziția privind obligarea pârâtului la plata în favoarea reclamanților A. O. H., I. S. și I. O. a sumei de 130.000 lei cu titlu de despăgubiri morale.
Menține dispozițiile sentinței privind constatarea caracterului politic al măsurii deținerii antecesorilor reclamanților, I. N. în perioada (...) - (...).
Respinge ca nefondat apelul reclamanților A. O. H., I. S. și I. O. împotriva aceleiași sentințe precum și cererea de obligare a pârâtului S. R. prin
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE la plata cheltuielilor de judecată aferente judecării cauzei pe fond.
Obligă apelantul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE să plătească intimaților suma de 1500 lei, cheltuieli de judecată în apel.
D. este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 21 ianuarie 2011.
PREȘEDINTE
JUDECĂTOR
GREFIER
I.-D. C. M.-C. V.
A. B.
Redactat de I., dactilografiat de S. În 7 ex., la data de (...)
Judecător fond - T. M., Tribunalul Cluj
| ← Decizia civilă nr. 259/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 41/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
