Decizia civilă nr. 42/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMI.
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 42/RC/2011
Ședința publică din 20 aprilie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
JUDECĂTORI:
T.-A. N.
A. C.
M.-C. V.
GREFIER:
M. T.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatoarele S. I., B. I. ȘI SC „. SRL, împotriva sentinței împotriva deciziei civile nr. 529 din 10 februarie 2011, pronunțată de Curtea de A. C. în dosarul nr. (...), privind și pe intimatul T. A. având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentanta contestatoarelor S. I., B. I. și SC „G."; SRL, avocat D. G., și reprezentantul intimatului T. I., avocat H. M.-L.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Contestația în anulare este legal timbrată cu suma de 10 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 5 aprilie 2011, intimatul T. A. a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare, prin care solicită respingerea contestației în anulare și în consecință menținerea ca temeinică și legală a deciziei contestate. Se comunică un exemplar al acesteia reprezentantei contestatoarelor.
Reprezentanta contestatoarelor depune la dosar, un deviz estimativ pentru construcția unei scări interioare de acces, în scopul de a dovedi că acțiunea trebuia timbrată la valoare. C. un exemplar al acestuia reprezentantului intimatului și solicită instanței să pună în vedere acestuia să precizeze valoarea litigiului.
Reprezentantul intimatului arată că nu înțelege să răspundă la această întrebare întrucât de fapt este un interogatoriu care în această fază procesuală nu este relevant, și arată că înțelege să susțină excepția inadmisibilității contestației invocată prin întâmpinare, respectiv inadmisibilitatea apelului ca fiind o cale de atac nereglementată de lege pentru acțiuni de felul celei de față.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat,
Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra contestației în anulare.
Reprezentanta contestatoarelor susține contestația în anulare așa cum a fost formulată în scris, solicită admiterea acesteia în principiu și pefond constatarea că hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, și în consecință anularea hotărârii pronunțate de instanța de recurs, stabilirea unui termen pentru judecarea recursului. În ipoteza în care nu se va stabili un termen pentru judecarea recursului, solicită ca admițând contestația în anulare și anulând hotărârea pronunțată în recurs , să se constate că raportat la abordarea instanței de recurs, competența materială a soluționării recursului ar fi revenit T T. M.. Consideră că dacă valoarea așa-zisei coproprietăți forțate este sub 100.000 lei, judecarea recursului este de competența T. M., iar dacă această valoare este peste 100.000 lei, competența ar reveni Curți de A. A. că nu au invocat în fața instanței de recurs această problemă, întrucât atât prin acțiunea introductivă de instanță cât și prin apărările formulate ulterior, intimatul a arătat în mod explicit că tinde la dobândirea unei căi de acces prin spațiul comercial de la parter, proprietatea contestatoarelor, iar temeiul de drept a oscilat între răspunderea civilă delictuală și obligația de a face. Hotărârea instanței de recurs este motivată însă pe existența unui drept real, dreptul de coproprietate, evaluabil în bani. Valoarea acestuia ar putea fi de cel mult 10.000 lei astfel încât raportat la motivarea adusă de instanța de recurs , competența de soluționare a recursului ar fi revenit tribunalului M. în complet de trei judecători.
Având în vedere argumentele expuse, consideră că se impune admiterea contestației în anulare, anularea deciziei contestate și stabilirea cu prioritate a valorii bunului aflat în litigiu. Solicită de asemenea respingerea excepției inadmisibilității contestației invocate de reprezentantul intimatului prin întâmpinarea depusă la dosar.
Reprezentantul intimatului susține întâmpinarea depusă la dosar, solicită respingerea contestației ca nefondată și menținerea hotărârii contestate, fără cheltuieli de judecată. Solicită de asemenea admiterea excepției inadmisibilității contestației având în vedere prevederile art. 371 alin. 1 Cod procedură civilă, întrucât contestatorii au avut posibilitatea de a critica cu ocazia soluționării recursului, competența instanței. Consideră că în mod corect a fost stabilit cadrul procesual, raportat la obiectul litigiului, respectiv obligația de a face. În tot cursul procesului, în fața tuturor instanțelor, motivarea reclamantului s-a bazat de dreptul său real asupra scării de acces. C. de obligație de a face, nu a fost schimbată în acest litigiu, astfel că, de la începutul litigiului cadrul procesual nu a fost schimbat, aspect care vine să invalideze susținerile contestatoarelor.
În replică, reprezentanta contestatoarelor arată că până la recurs nu s-a vorbit despre obligația de a face, instanța având în vedere dreptul real. Solicită cheltuieli de judecată în cuantum de 1420 lei.
În replică reprezentantul intimatului arată că obligația de a face izvorăște din dreptul de proprietate.
C U R T E A
Prin decizia civilă nr. 5. a C. de A. C. a fost admis recursul declarat de reclamantul T. A. împotriva deciziei civile nr. 159 din (...) a T. M. pronunțată în dosar nr. (...), care a fost modificată în sensul că a fost admis apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 3108/(...) a Judecătoriei V. de Sus, care a fost schimbată în sensul că a fost admisă cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtele Ș. I., B. I. și SC G. SRL și obligate pârâtele să reconstruiască scara secundară dintre parterul și etajul clădirii situate în V. de Sus, str. 22 D. nr. 10, județul M., pe vechiul amplasament. Intimatele Ș. I., B. I. și SC G. SRL au fost obligate la plata în favoarea recurentului T. A. a sumei de 9388,45 lei cu titlu de cheltuieli de judecată aferente tuturor fazelor procesuale.
Pentru a pronunța această decizie, curtea a reținut că prin sentința civilă nr. 3108/(...), pronunțată de J. V. de Sus, s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul T. A., prin mandatar T. M., împotriva pârâtelor Ș. I., B. I. și S. V. de Sus, prin care s-a solicitat obligarea pârâtelor la reconstituirea scării secundare a imobilului situat în V. de Sus, str. 22 D. nr. 10 jud. M. sau să autorizeze pe reclamant să facă această operațiune, pe cheltuiala pârâtelor.
Reclamantul a fost obligat să plătească pârâtelor suma de 500 lei cheltuieli de judecată parțiale, restul cheltuielilor fiind compensate.
Prin Decizia civilă nr. 1. din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureșîn dosarul nr. (...) s-a respins ca nefondat apelul declarat de T. A. în contra sentinței civile nr. 3108 din (...) pronunțată de J. V. de Sus, județul M.. A fost obligat apelantul T. A. să plătească intimatelor Ș. I. și B. I. suma de 2890 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că nu se verifică nici unul din motivele de apel, și a respins apelul.
Recursul declarat de reclamantul T. A. a fost admis, pentru următoarele considerente:
Raportat la motivele de recurs invocate de către reclamantul T. A. problema de drept care trebuie lămurită în vederea unei juste soluționări a cauzei este aceea a regimului juridic al spațiului pe care a existat scara demolată de către pârâți.
Din CF nr. 6468 V. de Sus, din care a rezultat că imobilul în litigiu se afla inițial în proprietatea Statului Român. Clădirea înscrisă în CF apare ca fiind compusă din parter plus un nivel și spații comerciale la parter.
Din adresa nr. 148/(...) a reieșit că imobilul în litigiu, respectiv construcția, a fost edificată în anul 1960 în ceea ce privește parterul care a fost dat în administrarea SGCL V. de Sus în anul 1968, etajul fiind construit ulterior de către I. V. de Sus care în calitatea sa de proprietar l-a înstrăinat.
Construcția a fost inițial în proprietate de stat, ulterior spațiile de la parter și etaj fiind închiriate și apoi înstrăinate în favoarea unor persoane juridice.
Relevant este și contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate încheiat sub nr. 2/(...) între Serviciul de G. C. și L. V. de Sus și SC G. SRL,din care rezultă că spațiul comercial de la parterul clădirii a fost înstrăinat în favoarea SC G. SRL în temeiul HG nr. 505/1998 și a HCL V. de Sus nr.
10. În contract s-a prevăzut că spațiul comercial care face obiectul contractului are o suprafață utilă de 79,04 m.p., „o dată cu acesta înstrăinându-se și terenul aferent construcției și spațiul în indiviziune, cotă parte cu celelalte spații care compun acest imobil";.
Din raportul de expertiză tehnică întocmit în dosarul nr. (...) al
Judecătoriei V. de Sus a rezultat că suprafața utilă utilizată de către SC G. SRL este de 99,30 m.p., la aceasta adăugându-se și suprafața de 3,85 m.p. aferentă rampei scării către etaj care nu este utilizată de către pârâtă. Suprafețele comune necuprinse în suprafața utilă înstrăinată, suprafețe care se suprapun peste cele ale reclamantului se întind pe 22,99 m.p. cuprinzând scara principală de acces, scara secundară de acces (cea în litigiu) și WC, restul suprafeței utile a parterului fiind de 78,29 m.p., diferența de 0,75 m.p. existentă față de suprafața care apare în contractul de vânzare-cumpărare putând fi justificată de o eroare de măsurătoare. R. la etajul clădirii expertul a concluzionat în sensul că reclamantul este conform contractului de vânzare-cumpărare proprietar asupra unei suprafețe utile de 88,50 x 2 m.p., suprafața de 24,13 m.p. reprezentând spațiile în indiviziune nefiind înstrăinate prin contractul de vânzare- cumpărare inițial în care figurează SGCL V. de Sus în calitate de vânzătoare și SC I. R SRL, respectiv SC R. SRL în calitate de cumpărătoare.
Din coroborarea tuturor probelor menționate mai sus se desprinde cu certitudine faptul că situația juridică a clădirii în litigiu este aceea a unei clădiri împărțite în mai multe unități distincte, aflate în prezent în proprietatea unor persoane fizice sau juridice diferite, fiind evident raportat la compunerea acestei construcții că există spații care sunt în coproprietate forțată.
La art.14 din Decretul-Lege nr.61/1990 și la art.10 din Legea nr.85/1992 se prevede în mod expres că în momentul vânzării locuințelor sau spațiilor cu altă destinație edificate din fondurile statului, fondurile unităților economice sau bugetare de stat, în cazul unor proprietari diferiți ai locuințelor sau spațiilor din aceeași clădire, aceștia au dreptul de proprietate comună asupra terenului aferent, spațiilor auxiliare precum și asupra tuturor bunurilor accesorii care prin natura lor nu pot fi folosite decât ca bun comun. E. deci evident că în cazul înstrăinării către proprietari diferiți a spațiilor de la parterul, respectiv etajul clădirii, spațiile care prin natura lor nu pot fi folosite decât ca bun comun sunt și rămân în coproprietate.
În aceste condiții, desființarea de către pârâte a scării secundare de acces la etaj, scară edificată într-un spațiu în indiviziune al clădirii în litigiu, s-a făcut în mod nelegal, cu încălcarea regimului juridic al dreptului de coproprietate forțată, regim care presupune obligația de a nu aduce atingere drepturilor simultane și concurente de aceeași natură a celorlalți coproprietari.
Raportat la cele reținute anterior, instanța a apreciat că nu se mai impune analizarea celorlalte motive de recurs, chiar recurentul arătând că supune numai în subsidiar atenției instanței o altă abordare juridică a problemei litigioase, care rămâne lipsită de obiect în condițiile date.
Prin urmare, în temeiul art. 312 alin. 3 C.pr.civ., Curtea a admis recursul declarat de reclamantul T. A. împotriva deciziei civile nr. 159 din (...) a T. M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care a modificat-o în sensul că, în temeiul art. 296 C.pr.civ. a admis apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 3108/(...) a Judecătoriei V. de Sus, a schimbat sentința în sensul că a admis cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtele Ș. I., B. I. și SC G. S.
Au fost obligate pârâtele să reconstruiască scara secundară dintre parterul și etajul clădirii situate în V. de Sus, str. 22 D. nr. 10, județul M., pe vechiul amplasament.
În temeiul art. 274 C.pr.civ. instanța a obligat intimatele Ș. I., B. I. și
SC G. SRL la plata în favoarea recurentului T. A. a sumei de 9388,45 lei cu titlu de cheltuieli de judecată aferente tuturor fazelor procesuale, reprezentând taxe judiciare de timbru și timbru judiciar, onorariu expertiză și onorarii avocațiale, cheltuieli de transport.
Împotriva acestei decizii au formulat contestație în anulare contestatoarele S. I., B. I. și SC G. S.
În motivarea contestației în anulare, contestatoarele au arătat că își întemeiază contestația pe dispozițiile art. 317 alin. 1 pct. 2 Cod proc.civ., decizia pronunțată în recurs s-a dat cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență. S-a solicitat anulara hotărârii și stabilirea termenului pentru judecarea recursului. În ipoteza în care instanța nu va stabili alt termen pentru judecarea recursului, contestatoarele au solicitat admiterea contestației în anulare, anularea hotărârii pronunțate în recurs, ca urmare a faptului că instanța competentă material să soluționeze recursul ar fi Tribunalul Maramureș, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea contestației, contestatoarele au arătat că instan’a de recurs și-a construit motivarea deciziei pe ideea, preluată din motivele de recurs, că „. săvârșesc o eroare regretabilă întrucât recurentul nu a susținut că este vorba de o obligație personală, ci un drept real de coproprietate";. Instanța de recurs a analizat regimul juridic al spațiului și a ajuns la concluzia că este vorba de o coproprietate forțată, încălcându- se regimul juridic al dreptului de coproprietate forțată.
Pornind de la aceste considerente, contestatoarele au arătat că problema care trebuia pusă în discuție în mod prioritar, era aceea a valorii bunului pretins a fi aflat în coproprietate forțată. Fiind vorba de un bun evaluabil în bani, competența instanței este dată de valoarea acestuia. Dacă valoarea coproprietății forțate este sub 100.000 lei, judecarea recursului este de competența T. M., iar dacă valoarea este peste 100.000 lei, competența ar reveni C. de A. C.
Instanța de recurs nu a pus în discuția părților acest aspect, iar contestatoarele nu au ridicat această problemă în fața instanței de recurs,întrucât, prin acțiunea introductivă, cât și prin apărările formulate anterior, reclamantul a arătat explicit că tinde la dobândirea unei căi de acces prin spațiul comercial de la parter, proprietatea contestatoarelor, iar temeiul de drept a oscilat între răspundere civilă delictuală și obligație de a face.
Hotărârea instanței de recurs este motivată pe existența unui drept real, dreptul de coproprietate evaluabil în bani, iar valoarea acestuia ar putea fi de cel mult 10.000 lei, astfel încât, raportat la motivarea instanței de recurs, competența de soluționare a recursului ar fi revenit T. M., în complet de trei judecători.
Soluționarea recursului de Curtea de apel în condițiile mai sus arătate, echivalează în aprecierea contestatoarelor cu încălcarea normelor de competență materială, fiind incidente dispozițiile art. 317 alin. 1 pct.
2 Cod proc.civ.
Prin întâmpinare, intimatul T. A. a solicitat respingerea contestației canefondată și menținerea deciziei pronunțate în recurs, cu cheltuieli de judecată.
Intimatul a arătat că nu s-au folosit mijloacele legale de probă de către contestatori pentru a-și dovedi alegațiile în legătură cu valoarea obiectului acțiunii înregistrate în dosar nr. (...).
Apoi contestatorii au invocat lipsa competenței materiale a instanței care a soluționat calea de atac, dar își construiesc argumentarea prin raportare la texte legale care ar fi putut eventual întemeia excepția inadmisibilității apelului, pe care ar fi trebuie să o ridice în apel în fața T. M. și să solicite recalificarea căii de atac în recurs. Intimatul a apreciat că inadmisibilitatea unei căi de atac folosită în speță, ca nefiind reglementată de lege, nu reprezintă un motiv pentru introducerea contestației în anulare, pentru că nu se regăsește printre motivele reglementate limitativ de lege.
În al treilea rând s-a invocat inadmisibilitatea contestației, întemeiată pe dispozițiile art. 317 alin. 1 Cod proc. civ., întrucât contestatorii nu au invocat necompetența instanței în recurs, deși ar fi putut să o facă, având în vedere că aceștia se prevalează de o necompetență de ordine publică.
În al patrulea rând, intimatul a arătat că prin criticile legate de calificarea cadrului procesual, se face de fapt o critică pe fond a deciziei recurate, ori recursul la recurs nu este admisibil. Prin decizia civilă nr.
156/(...) pronunțată în primul ciclu procesual, a fost calificat litigiul ca având o natură nepatrimonială, constând din obligația de a face, respectiv de refacere de către pârâți a scării demolate. Obligația pârâtelor de a reconstrui scara s-a bazat în tot cursul proceselor pe dreptul real al intimatului asupra scării respective. C. obligației de a face, chiar pe baza argumentărilor juridice aduse nu a fost schimbată în acest litigiu.
Analizând decizia contestată prin prisma motivelor invocate decontestatoare și apărărilor intimatului, curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 137 Cod proc.civ., vor fi analizate întâi excepțiile de procedură care fac în tot sau în parte de prisos cercetarea fondului.
Potrivit dispozițiilor art. 317 Cod proc.civ., „hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului";. Art. 317 alin. 1 pct. 2 Cod proc.civ., prevede că pot fi atacate cu contestație în anulare hotărârile pronunțate pe calea apelului sau recursului, dacă acestea au fost date de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
Din dispozițiile legale mai sus reproduse, se constată că există o condiție prealabilă de admisibilitate a contestației în anulare pentru motivul încălcării dispozițiilor privitoare la competența de ordine publică, aceea ca acest motiv să nu fi putut fi invocat pe calea apelului sau recursului.
În cazul de față, contestatoarele au arătat că necompetența materială a curții de apel derivă din considerentele deciziei contestate.
Normele de competență materială se raportează la obiectul acțiunii cu care reclamantul a investit instanța. În cazul de față, instanța a fost investită cu o acțiune având ca obiect o obligație de a face, respectiv obligarea pârâtelor să reconstruiască scara secundară dintre parterul și etajul clădirii situate în V. de Sus, str. 22 D. nr.10.
Instanța de recurs s-a pronunțat pe această acțiune având ca obiect obligație de a face. Singur, în considerente instanța a analizat și regimul juridic al scării demolate de către pârâți, însă acest raționament juridic nu a dus la schimbarea obiectului acțiunii cu care a fost investită.
Contestatoarele au arătat în motivele contestației că instanța de recurs în considerente a analizat regimul juridic al dreptului de coproprietate forțată, situație în care trebuia pusă în discuția valoarea bunului pretins a fi în coproprietate forțată și stabilirea competenței materiale după valoarea acestuia.
De fapt, aceste critici vizează fondul recursului și reprezintă un veritabil recurs la recurs, mascat sub forma unei contestații în anulare.
Contestatoarelor le-a fost comunicat recursul declarat de reclamantul T. A. și au beneficiat de asistență juridică calificată, însă nu au invocat excepția necompetenței materiale a curții de apel, înainte de soluționarea recursului.
Având în vedere dispozițiile art. 317 alin. 1 Cod proc.civ., curtea va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare declarată de contestatorii
S. I., B. I. și SC G. SRL împotriva deciziei civile nr. 529 din 10 februarie
2011 a C. de A. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o va menține.
Intimatul a solicitat cheltuieli de judecată prin intâmpinare, dar nu a făcut dovada acestora, motiv pentru care nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACE. MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare declarată de contestatorii S. I., B. I. și SC G. SRL împotriva deciziei civile nr. 529 din
10 februarie 2011 a C. de A. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică 20 aprilie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
T. A. N. A. C. M. C. V.
GREFIER M. T.
Red. T.A.N. dact. G.C.
2 ex/(...)
Jud. recurs: A.C., A.A.C., A.I.
| ← Decizia civilă nr. 5028/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 49/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
