Decizia civilă nr. 5021/2011, Curtea de Apel Cluj

Comentarii

0

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA 1 C.

Dosar nr. (...) Cod operator 8428

DECIZIA C. NR. 5021/R/2011

Ședința publică din 02 decembrie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C.-M. CONȚ JUDECĂTORI: I.-D. C.

A.-A. P. GREFIER : A.-A. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta K. J., împotriva deciziei civile nr. 3. din 22 iunie 2011 a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe pârâții intimați J. I. și J. M., având ca obiect anulare act.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta reclamantei recurente, avocat P. A., cu împuternicire avocațială de reprezentare la f. 35 din dosar și pârâții intimați J. I. și J. M., asistați de avocat L. Ana, cu împuternicire avocațială de reprezentare la f. 23 din dosar, lipsă fiind reclamanta recurentă personal.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul declarat de reclamanta K. J. a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părților adverse și nu a fost legal timbrat la data înregistrării recursului.

S-a făcut referatul cauzei după care Curtea aduce la cunoștința reprezentantelor părților și a părților prezente, împrejurarea că în ședința

Camerei de C. din data de (...) a fost soluționată cererea de reexaminare, formulată de reclamanta recurentă K. J., în sensul admiterii cererii și, în consecință, s-a stabilit că pentru recurs, cuantumul taxei judiciare de timbru este de 9392 lei.

În ceea ce privește cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de reclamanta recurentă K. J., în dosar civil nr. (...) al C. de A. C., având ca obiect scutirea, reducerea, eșalonarea sau amânarea plății taxei judiciare de timbru aferentă recursului obiect al dosarului civil nr. (...) al C. de A. C., instanța procedează la pronunțarea soluției, după cum urmează:

"Admite cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de reclamanta recurentă K. J., în dosar civil nr. (...) al C. de A. C. și, în consecință :

Scutește reclamanta recurentă, K. J., de obligația de plată a taxei judiciare de timbru în sumă de 9.392 lei, aferentă recursului obiect al dosarului civil nr. (...) al C. de A. C.

Irevocabilă.

Dată în ședința Camerei de C. și pronunțată în ședință publică, azi, 02 decembrie 2011.";

Reprezentantele părților arată că nu au de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.

În privința recursului declarat de reclamanta K. J., Curtea înțelege să invoce excepția inadmisibilității parțiale a motivelor de recurs, respectiv a acelor motive de recurs care vizează netemeinicia hotărârii atacate, prin care se tinde la reanalizarea stării de fapt și, în consecință, la reanalizarea probelor administrate în cauză, având în vedere că prevederile art. 304 pct.

10 și 11 C. au fost abrogate prin art. I pct. 111^{1 și pct. 112 din O.U.G. nr.}

138/2000 și, de asemenea, în temeiul art. 282 alin. 1 C. raportat la art. 299 alin. 1 C. invocă excepția inadmisibilității acelor critici din recurs, prin care se critică direct hotărârea primei instanțe.

Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei reclamantei recurente în susținerea recursului și reprezentantei pârâților intimați, pentru a pune concluzii pe recursul care formează obiectul prezentului dosar, cu mențiunea ca acestea să se refere și la excepțiile invocate din oficiu de către instanță.

Reprezentanta reclamantei recurente solicită respingerea excepției inadmisibilității acelor motive de recurs care vizează netemeinicia hotărârii atacate, întrucât apreciază că în memoriul de recurs nu sunt astfel de motive care să vizeze netemeinicia hotărârii atacate și, de asemenea, solicită respingerea excepției inadmisibilității acelor critici din recurs, prin care se critică direct hotărârea primei instanțe, deoarece apreciază că în memoriul de recurs nu sunt critici prin care să fie criticată direct sentința primei instanțe și având în vedere că motivele referitoare la sentința primei instanțe au fost invocate și în fața instanței de apel.

Reprezentanta reclamantei recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris, iar în temeiul art. 312 raportat la art. 304 pct.

3 C. solicită casarea deciziei atacate, admiterea apelului reclamantei și anularea sentinței civile nr. 1., pronunțată de către Judecătoria Cluj-

Napoca, cu consecința trimiterii cauzei la Tribunalul Cluj, pentru competentă soluționare în primă instanță, având în vedere că în mod greșit instanța de apel a considerat că este competentă să judece apelul, neținând cont că în cauză este vorba de două petite distincte și de valoarea totală a obiectului litigiului.

De asemenea, în temeiul art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 C. reprezentanta reclamantei recurente solicită modificarea în întregime a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 1., pronunțată de către Judecătoria Cluj- Napoca și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și, de asemenea, solicită schimbarea sentinței primei instanțe respectiv a deciziei instanței de apel și în ceea ce privește obligația reclamantei de a achita cheltuielile de judecată în cuantum de 14.000 lei, respectiv, 7.000 lei și în temeiul art. 274 alin. 3 C. solicită reducerea cuantumului onorariului avocatului pârâților la un cuantum rezonabil, iar în temeiul art. 274 C. solicită obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată, pentru motivele dezvoltate pe larg în memoriul de recurs.

Reprezentanta reclamantei recurente arată că prin motivele de apel și motivele de recurs a criticat modul în care instanța de fond a soluționat acțiunea reclamantei, iar instanța de apel în mod greșit a apreciat că a analizat apelul reclamantei raportat la motivele reale și a avut în vedere motive străine de natura pricinii, respectiv a avut în vedere prevederile art. 960 C. și s-a referit la cauza licită sau ilicită a contractelor care fac obiectul prezentului litigiu.

De asemenea, reprezentanta reclamantei recurente arată că acel contract de schimb intervenit între defunctul K. A. și pârâții J. I. și J. M. este fondat pe o cauză ilicită, iar în acest sens există la dosar o dovadă privindvaloarea celor două imobile care au făcut obiectul contractului de schimb, respectiv imobilul casă situat în C.-N., str. M. nr. 11 și imobilul teren cu datele de carte funciară indicate extrasul CF depus la dosarul cauzei.

Reprezentanta reclamantei recurente depune la dosar chitanța care atestă plata taxei judiciare de timbru pentru apel, în cuantum de 284,24 lei, reprezentând tranșa aferentă lunii noiembrie din anul 2011.

Reprezentanta pârâților intimați solicită admiterea excepțiilor invocate din oficiu de către instanță, respingerea recursului declarat de reclamantă și menținerea deciziei recurate, pentru motivele arătate prin întâmpinarea depusă la dosar și, de asemenea, arată că solicită respingerea recursului declarat de reclamantă și din perspectiva solicitării susținute de reprezen- tanta reclamantei recurente în ceea ce privește reducerea cuantumului onorariului avocațial achitat de către pârâții intimați la fond și în apel.

De asemenea, reprezentanta pârâților intimați arată că reprezentanta reclamantei recurente susține că, competența materială de soluționare a prezentului litigiu în primă instanță raportat la valoarea de circulație indicată în raportul de expertiză efectuat în cauză, ar fi revenit T.ui C. și nu J. C.-N., iar cu privire la acest aspect, solicită instanței de recurs a constata faptul că reclamanta a investit instanța cu un contract de vânzare- cumpărare și cu un contract de schimb, iar aceste contracte sunt independente unul față de celălalt, iar valoarea obiectului celor două contracte este de 527.500 lei și scăzând valoarea nudei proprietăți la fiecare dintre imobilele care au făcut obiectul celor două contracte, s-a ajuns la suma de 422.000 lei, astfel încât, nu se depășește valoarea de 500.000 lei pentru fiecare dintre cele două contracte arătate mai sus.

De asemenea, reprezentanta pârâților intimați arată că reprezentanta reclamantei recurente a solicitat modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului declarat de reclamantă împotriva sentinței primei instanțe și modificarea acestei sentințe în sensul admiterii acțiunii formulate de reclamantă, însă în opinia sa, instanța de apel în mod corect a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă și, totodată, arată că instanța de apel a plecat de la dispozițiile art. 968 C. și nu de la dispozițiile art. 960 C..

De asemenea, reprezentanta pârâților intimați învederează instanței că prin întâmpinarea depusă la dosar a arătat că instanța de apel a avut în vedere probele administrate de către instanța de fond și de către instanța de apel și, în urma analizării acestor probe, a constatat că cele două contracte încheiate între defunctul K. A. și pârâții J. I. și J. M. sunt legale și se întemeiază pe o cauză licită și, de asemenea, a constatat că defunctul K. A. a dorit încheierea celor două contrate, iar afirmația reclamantei referitoare la manopera dolosivă nu a fost dovedită în cauză.

În ceea ce privește susținerea reprezentantei reclamantei recurente, referitor la împrejurarea că există o disproporție vădită și evidentă între valoarea imobilului casă situat în C.-N., str. M. nr. 11 și valoarea imobilului teren care s-a dat în schimb, reprezentanta pârâților intimați arată că instanța de apel a constatat în mod corect împrejurarea că în speță nu există aspecte din care să rezulte că unul dintre contractanți ar fi exercitat o constrângere asupra celuilalt contractant și, de asemenea, instanța de apel a constatat că există voința defunctului K. A. în ceea ce privește încheierea celor două contracte.

Cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată, respectiv 14.000 lei pentru fondul cauzei, 7.000 lei pentru apel și 4.000 lei pentru recurs, reprezentând onorariile de avocat achitate de către pârâții intimați, conform chitanțelor depuse la dosarul cauzei, reprezentanta pârâților intimați aratăcă instanța de judecată poate reduce onorariul de avocat, având în vedere împrejurarea că nu se justifică munca depusă de avocat, însă în speță, instanța de fond și instanța de apel au constatat că se justifică aceste onorarii de avocat și s-a reținut împrejurarea că la fondul cauzei au fost 13 termene de judecată, iar avocatul pârâților intimați a propus probe și de fiecare dată a depus la dosar concluzii scrise.

În replică, reprezentanta reclamantei recurente arată că nu a solicitat reducerea onorariului de avocat din recurs, ci doar de la fond și din apel.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 14251 din data de 01 noiembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. (...) al J. C.-N., s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta K. J., în contradictoriu cu pârâții J. I. și J. M., fiind obligată reclamanta la plata în favoarea pârâților a sumei de 14.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în conformitate cu actele de stare civilă și C. de calitate de moștenitor nr. 1. eliberat de B. A. F. reclamanta K. J. este unica moștenitoare acceptantă în calitate de fiică a defunctului K. A., decedat la data de 29 aprilie 2008, cu ultimul domiciliul în C.-N., strada M. nr. 11 județul C. și așa cum rezultă din cuprinsul dosarului notarial comunicat de B. A. N. Lex și anexat la dosarului cauzei, defunctul K. A. a fost proprietarul, cu titlu de drept moștenire, cumpărare și partaj al imobilului situat în C.-N., strada M. nr.11, compus din casă din cărămidă pe fundații din beton, acoperită cu țiglă, compusă la subsol din pivniță, la parter din 2 camere, bucătărie, baie, antreu, cămară, urcare la pod și teren in suprafață de 999,56 mp. și înscris în C.F. nr.12533 C.-N. top. 15001, până la data de 13 decembrie 2007.

La data de 13 decembrie 2007 între antecesorul reclamantei și pârâții J. I. și J. M. s-a încheiat un contract de întreținere autentificat la S. C. N. „. L. de notar public C. L. I., sub nr. 5857/13 decembrie 2007, având ca obiect înstrăinarea în favoarea pârâților cotei de ½ - a parte din imobilul mai sus identificat în schimbul prestării din partea pârâților și în favoarea defunctului a întreținerii viagere constând în hrană, îmbrăcăminte, medicamente, spitalizare și înmormântare potrivit obiceiului locului.

În vederea încheierii acestui contract și în temeiul prevederilor art.30-34 din Legea nr.17/2000, Primarul municipiului C.-N., a emis Dispoziția nr.

10806/06 Decembrie 2007, prin care a fost delegat un reprezentant al

Autorității Tutelare pentru a-l asista pe defunct la încheierea contractului de mai sus, delegat, care a fost prezent in fata Notarului și a semnat contractul de întreținere încheiat între defunct și pârâții din prezenta cauză.

Ulterior, la data de 05 martie 2008 între antecesorul reclamantei și pârâții J. I. și J. M. s-a încheiat și un Contract de schimb autentificat la S.

C. N. „. L., de notar public Ciugudean G. Maximilian, sub nr.924/05 Martie

2008 având ca obiect cota de ½ - a parte din imobilul aparținând defunctului în schimbul imobilului teren situat în C.-N. înscris în C.F. nr.1538 C.-N. nr. cadastral 6547/13 constând din arător, pășune în postata Podirei în suprafață de 654 mp., proprietatea pârâților J.

Prin prezenta cerere de chemare în judecată reclamanta K. J. a solicitat constatarea nulității absolute a celor două contracte anteriormenționate, încheiate între defunct și pârâții din prezenta cauză, pentru cauză ilicită, contrară ordinii publice și bunelor moravuri. De asemenea, reclamanta a susținut că defunctul a fost victima unor manopere dolosive din parte pârâților, care i-au înșelat buna credință pentru a-l determina să- și cedeze imobilul având în vedere și vârsta înaintată a acestuia.

Nulitatea este sancțiunea prin care actul juridic este lipsit de efectele ce contravin legii care interesează ordinea publică sau bunele moravuri, fraudează legea sau interesele individuale. Sancțiunea nulității fiind fundamentată și în condițiile în care actului juridic îi lipsește cauza sau aceasta este ilicită, imorală sau falsă.

Pentru a duce la încheierea unui act valabil, cauza trebuie să răspundă anumitor cerințe. Mai întâi, ea trebuie să existe, iar cât privește lipsa cauzei, doctrinar, nu există un punct de vedere conturat, dar dacă considerăm cauza ca fiind o reprezentare mentală a realizării scopului înseamnă că ea poate să lipsească, practic, doar atunci când lipsește discernământul, cât și atunci când consensul uneia dintre părți a fost viciat prin violență. Cauza trebuie să fie reală, nu falsă. În realitate cauza falsă se rezumă la o eroare asupra cauzei și, ca urmare, consecințele sale trebuie să fie aceleași cu ale erorii. Cauza mai trebuie să fie licită, iar potrivit dispozițiilor art.968 Cod civil: ". este nelicită când este prohibită de legi, contra bunelor moravuri și ordinii publice";, ceea ce înseamnă că legiuitorul a identificat, practic, cauza imorală cu cea ilicită.

Cât privește dovedirea cauzei, art.967, alin.1 cod civil prevede că: "Convenția este valabilă, cu toate că, cauza nu este expresă";, iar în alin.2 se arată că, ". este prezumată până la dovada contrarie";.

Cele doua texte instituie două prezumții: cea a existenței cauzei și cea de valabilitate a cauzei, ceea ce înseamnă că, atunci când se ridică problema anularii unui contract, pe motiv că are o cauză ilicită, imorală sau pe motiv că aceasta ar lipsi sau ar fi falsă, cel care afirmă caracterul ilicit al cauzei, lipsa ori falsitatea acesteia, va trebui să facă dovezile corespunzătoare.

Astfel, în prezenta cauză, pentru dovedirea cauzei ilicite invocate de reclamantă ca motiv pentru nulitatea celor două contracte, s-a încuviințat proba testimonială și cu interogatoriul părților.

Un fapt de necontestat, care constituie punct de pornire în deslușirea prezentei cauze și care rezultă din întregul probatoriu testimonial administrat în prezenta cauză, este împrejurarea că între antecesorul reclamantei, defunctul K. A. și pârâții J. I. și M. s-a închegat de-a lungul timpului, începând din anul 1999 - când pârâții s-au mutat pe strada M. nr.

1 - o relație de prietenie și respect reciproc, constând dintr-o apropiere crescândă în timp între acestea și manifestată, prin faptul că defunctul a început să viziteze zilnic pe pârâți, să i-a masa cu acestea, să discute problemele cotidiene cu pârâții, care de asemenea îl ajutau în gospodărie, respectiv: îi făceau de mâncare, îi făceau curat, îi puneau pe iarna iar când era bolnav îl duceau la doctor și îi cumpărau medicamente.

Această relație a culminat cu încheierea în luna decembrie 2007 între părți a contractului de întreținere iar ulterior a aceluia de schimb.

Însă, prin probatoriul testimonial administrat în cauză reclamanta a încercat să dovedească faptul că încheierea acestor contract nu ar fi fost expresia dorinței reale a defunctului, care le-ar fi întocmit ca urmare a unei presiuni exercitate de cei doi pârâți prin utilizarea de mijloace dolosive,.

Dolul este definit de doctrină ca fiind acel viciu de consimțământ, care constă în inducerea în eroare a unei persoane, prin mijloace viclene sau dolosive, pentru a o determina să încheie un anumit act juridic, iar potrivitdispozițiilor art.960 Cod civil, pentru a fi viciu de consimțământ dolul trebuie să îndeplinească două cerințe cumulativ: să fie determinant pentru încheierea actului juridic și să provină de la cealaltă parte. De asemenea, dolul nu se prezumă.

Faptul susținut de către reclamantă prin răspunsul la interogatoriu formulat, prin care a arătat că tatăl său i-a povestit că întreținerea asigurată de cei doi pârâți ar fi constat doar în următoarele fapte: pârâta i-a călcat o dată hainele și l-a dus la medic când s-a tăiat la picior, și că de fapt antecesorul său nu ar fi avut nevoie de întreținere, a fost contrazis de declarațiile martorilor audiați.

Astfel, toți martorii au confirmat faptul că atât anterior, cât și ulterior încheierii acestor două contracte, pârâții și-au îndeplinit în mod corespunzător obligația de întreținere asumată pe perioada vieții defunctului iar la deces l-au înmormântat conform obiceiului locului.

De asemenea, un fapt confirmat de toți martorii și recunoscut la interogator de reclamantă, a fost și împrejurarea că reclamanta îl vizita pe defunctul său tată foarte rar, respectiv o dată pe an, iar după ce a intrat în pensie, de două - trei ori pe an.

M. reclamantei V. T. Ș., vecin cu defunctul, cu care se vizita destul de des, a arătat că el personal l-a atenționat pe defunct de intenția familiei J., însă defunctul ‚";…nu i-a răspuns în nici un fel rămânând pasiv la spusele sale";, afirmând totuși către același martor că‚’ „. semnătura lui nu se poate face nimic’’. Același martor, a arătat că defunctul nu i-a comunicat nici o dată intenția sa cu privire la casă, însă a precizat că defunctul i-a făcut și lui propunerea de a-l îngriji în schimbul casei și că din luna decembrie 2007 și până la deces nu l-a mai văzut pe defunct afară, acesta fiind bolnav.

Acest fapt relatat de martor, denotă împrejurarea că defunctul era nemulțumit de faptul că fiica sa îl vizita atât de rar, căutând o persoană sau familie care să-l îngrijească.

Lipsită de relevanță în cauză fiind declarația martorei D. V., persoană care avea legături accidentale cu defunctul, respectiv îl vedea de două, trei ori pe an, care a arăat că defunctul i-ar fi spus că doamna M. care-l îngrijește ar pretinde să-i lase o parte din casă, pretenție de altfel firească - și care nu duce cu gândul la impunerea unei obligații - raportat la faptul că aceiași martoră declară că știe de la defunct că această doamnă M. îl îngrijește, în sensul că-i spală, gătește și face curat.

Or, faptul că pârâții ar fi solicitat reclamantului încheierea unui contract de întreținere în schimbul serviciilor pe care i le-au oferit de-a lungul timpului, nu a putut fi interpretat ca o presiune exercitată asupra acestuia, care ar fi avut posibilitatea să rupă orice relații cu pârâții dacă nu aceasta ar fi fost dorința sa reală și evidentă și că este așa, o dovedește și declarația martorei K. E., verișoara reclamantei și fiica surorii defunctului, care îl vizita des pe defunct și care a afirmat în mod relevant că ’’am avut discuția atât cu unchiul meu cât și cu verișoara mea în ceea ce privește încheierea contractului de întreținere cu pârâții, poziția defunctului fiind aceea că era de acord să le lase pârâților jumătate din casă având în vedere că fiica lui nu venea să-l îngrijească.’’ Mai mult, față de aceiași martoră defunctul și- a exprimat nemulțumirea că fiica lui nu dă nici măcar un telefon, că oricât ar ajuta-o ea nu este mulțumită nici o dată și atunci când a vizitat-o la M. C. reclamanta s-a purtat cu aceiași neglijență lăsându-l adeseori nemâncat. De asemenea, reclamanta și-a exprimat și ea nemulțumirea față de defunct spunând martorei K. că: „… nu-l mai consideră tată pe defunct, că nu mai vrea să știe de dânsul și că nu va veni la înmormântarea lui";.

Deosebit de relevant în prezenta cauză este finalul declarației martorei K., care arată că defunctul i-a spus că lasă jumătate din casă pârâților, iar când ea a aflat că este vorba de toată casa și l-a întrebat de ce nu lasă ceva și fiicei sale, acesta i-ar fi răspuns‚ „nu îi las nici măcar un ac pentru că nu merită atâta vreme cât nu l-a căutat și nu i-a dat nici măcar un telefon.’’

Pe de altă parte, apreciind veridicitatea declarațiilor martorilor propuși de reclamantă, instanța de fond a reținut faptul că, este puțin credibil că defunctul ar fi avut o relație sinceră, comunicând intenția sa reală privind patrimoniul său, unor persoane străine cu care se vedea accidental de două, trei ori pe an, însă ar fi fost nesincer față de nepoata sa martora K. E., cu care avea nu numai o relație de rudenie ci și o relație de prietenie reciprocă, vizitându-se în mod frecvent și mărturisindu-și problemele de familie.

De asemenea, la interogatoriu reclamanta nu a recunoscut că anterior încheierii contractului de întreținere între defunct și pârâți, ea ar fi avut o discuție pe această temă cu tatăl său. Dar, recunoaște că în Aprilie 2007 a purtat o discuție privind acest contract de întreținere cu pârâta J. M., care i-a prezentat mai multe variante, cu care însă ea nu a fost de acord promițând că în luna august va da un răspuns definitiv. Cu aceiași ocazie, reclamanta a menționat că în luna august nu a mai dat nici un răspuns dar a trimis o scrisoare pârâtei, prin care a arătat că „dacă tatăl meu dorește să fie întreținut de voi atunci nu are decât să vă plătească din pensie„.

Or, și această susținere a fost infirmată de martora K. E., așa cum s-a arătat în analiza mărturiei depuse de aceasta în fața instanței.

Având în vedere ansamblul probatoriului administrat în cauză instanța de fond a reținut că încheierea celor două contracte, a căror anulare se solicită, au fost rezultatul voinței reale a defunctului, că el a luat decizia întocmirii acestora în deplină cunoștință de cauză ca rezultat al comportamentului celor doi pârâți, care l-au ajutat în decursul vieții și l-au înmormântat, el fiind pe deplin mulțumit de conduita pârâților, cu privirea la care nu s-a dovedit că ar fi exercitat vreo presiune în sensul celor susținute de reclamantă și de natură a-l determina pe defunct la întocmirea unor acte de înstrăinarea a averii sale contrar voinței sale reale.

În cauză s-a dispus de către instanță și efectuarea unui raport de expertiză tehnică, pentru evaluarea imobilului în litigiu, de către expert V. D., însă această probă a fost apreciată ca fiind necesară pentru calculare taxei de timbru, imobilul din strada M. fiind evaluat la suma de 1.055.000 lei.

Însă, ulterior stabilirii valorii de circulație a imobilului, reclamanta a formulat o cerere de completare probațiune, prin care a solicitat evaluarea și a celuilalt imobil obiect al contractului de schimb, pentru verificarea egalității contraprestațiilor la care s-au obligat părțile contractului de schimb, împrejurare care - a susținut reclamanta - are legătură cu cauza actului juridic.

Prin Completarea la lucrarea tehnică efectuată, același expert a evaluat imobilul înscris în C.F. nr.1. C.-N., obiect al contractului de schimb, la suma de 95.000 lei.

Astfel, având în vedere concluziile expertului reclamanta prin concluziile scrise a susținut faptul că înșelarea de către pârâți a bunei credințe a defunctului ar rezulta și din această disproporție vădită de valoarea între bunurile ce au făcut obiectul contractului de schimb.

Or, chiar dacă s-a dovedit în prezenta cauză o oarecare inegalitate de valoare între bunurile obiect al contractului de schimb, atâta timp cât aceasta a fost voința reală a părților contractante exprimată în fațanotarului, instanța a apreciat că în cauză nu s-a dovedit nici din acest punct de vedere existența cauzei ilicite la întocmirea acestuia.

Față de cele reținute și în baza dispozițiilor art.948 și urm. Cod civil raportat la prevederile art.969 Cod civil, s-a respins ca neîntemeiată solicitarea reclamantei de a se constata nulitatea absolută a celor două contracte încheiate de defunctul K. A. cu pârâții J. I. și J. M. și ca urmare a respingerii petitului unu și doi din cererea de chemare în judecată, instanța de fond, în baza prevederilor art.34 din Legea nr. 7/1996, a respins ca neîntemeiat și capătul de cerere privind rectificarea C.F. nr.12533 C.-N., în sensul radierii înscrierilor de sub B 24- 29 și menținerii înscrierii de sub B..

În temeiul prevederilor baza art.274 Cod procedură civilă, reținând culpa procesuală a reclamantei, s-a dispus obligarea acesteia la plata în favoarea pârâților a sumei de 1.400 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

Prin decizia civilă nr. 3. din data de (...) a T.ui C. pronunțată în dosarulnr. (...) s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta K. J., împotriva Sentinței civile nr. 14251 din 01 noiembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. (...) al J. C.-N., care a fost păstrată în întregime, iar apelanta a fost obligată să plătească intimaților J. I. și J. M. suma de 7.000 lei, cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că motivul de apel vizând necompetența primei instanțe tribunalul a apreciat că acesta este nefondat. Potrivit cererii de chemare în judecată, reclamanta a investit instanța cu constatarea nulității absolute a două contrate : unul de întreținere și unul de schimb, contracte independente unul de celălalt. În aceste condiții, competența instanței se stabilește în funcție de valoarea din fiecare contract. Din raportul de expertiză întocmit în cauză reiese că imobilul care face obiectul celor două contracte, situat în C.-N., str. M., nr.11, jud. C., în cotă de ½ parte fiecare are o valoare totală de 1.055.000 lei.

Primul contract, respectiv contractul de întreținere autentificat sub nr.

5857 din (...) are ca obiect nuda proprietate, a imobilului situat în C.-N., str.

M., nr.11, înscris în CF C. 12533 nr.top.15001, astfel că scăzând din valoarea cotei de ½ care este 522.500 lei valoarea nudei proprietăți de

105.500 lei rezultă că valoarea contractului este de 422.000 lei.

În ceea ce privește al doilea contract, cel de schimb imobiliar autentificat sub nr. 924 din (...) de S. C. N. N. Lex, acesta are ca obiect nuda proprietate a cotei de ½ din același imobil și care este aceeași de 422.000 lei.

Potrivit dispozițiilor art.2 alin.1 pct.1 lit.b tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei, cu anumite excepții.

În speță, așa cum rezultă din explicațiile prezentate, nici unul dintre contractele a căror constare a nulității nu depășește 500.000 lei, iar faptul că acestea vizează cote din același imobil, că ambele vizează întregul imobil nu modifică cu nimic situația, întrucât valoare obiectului pricinii se raportează la fiecare contract în mod separat și nu cumulat. Ca urmare, prima instanță a fost competentă să soluționeze litigiul dedus judecății.

În ceea ce privește aprecierea primei instanțe cu privire la cauza ilicită, contrară bunelor moravuri și ordinii publice, tribunalul a considerat că aceasta este corectă. În susținerea ilicității și imoralității cauzei, reclamanta a susținut folosirea de către pârâți a unor manopere dolosive în scopul de al deposeda de bunul înstrăinat, motivație care duce mai mult spre dol și nu spre cauza ilicită.

Potrivit dispozițiilor art.966 Cod civil obligația fondată pe o cauză nelicită nu poate avea nici un efect. În timp ce art.968 Cod civil definește cauza nelicită ca fiind acea cauză contrară bunelor moravuri și ordinii publice.

Din probele administrate în cauză rezultă că reclamanta este fiica din afara căsătoriei defunctului K. A., fiind recunoscută de către acesta la maturitate.

Din declarația martorului V. T. Ș., vecin al defunctului reiese că pârâții l- au ajutat pe defunct în gospodărie, inclusiv la pusul conservelor pe timp de iarnă. Știind că pârâții au mai îngrijit anterior o altă persoană care le-a lăsat casa, a avertizat reclamanta că pârâții nu ajută dezinteresat defunctul. Totodată martorul a comunicat această părere și lui K. A. care i-a răspuns că fără semnătura lui nu se face nimic. În cursul vizitei pe care reclamanta a făcut-o tatălui său de P. în anul 2007 martorul a avertizat-o despre intențiile pârâților, reclamanta afirmând că cunoaște despre ce este vorba.

În perioada decembrie 2007- primăvara lui 2008 martorul l-a văzut pe defunct o singură dată când pârâtul l-a invitat înăuntru ocazie cu care a constat că acesta era slăbit, iar în primăvară când l-a văzut afară se deplasa greu și nu era prea coerent în exprimare. Demn de subliniat este faptul că în urmă cu câțiva ani, defunctul K. A. a întrebat martorul și soția acestuia dacă nu sunt interesați să-l întrețină, însă ei au luat în glumă acest aspect.

Martora D. V., a arătat că în aprilie 2007 când reclamanta și-a vizitat tatăl a întâlnit-o iar acesta i-a comunicat că doamna M. care îl îngrijește pretinde să-i lase o parte din casă, însă nu va face acest lucru deoarece îi va lăsa casa fiicei.

Martora K. E., verișoară cu reclamanta, a confirmat faptul că familia J. îi acorda defunctului îngrijirea de care avea nevoie, fără a se pune problema ca reclamanta să facă acest lucru deoarece trebuia să-și ajute fiica și nepoata. În urma discuțiilor cu defunctul acesta i-a confirmat dorința sa de a lăsa pârâților jumătate din casă ținând cont de îngrijirea pe care i-o acorda, cât și de faptul că fiica sa nu îl ajuta. Deși reclamanta a susținut că este de acord ca defunctul să încheie contractul dacă pârâții îi puneau banii în mână, martora i-a spus acesteia că tatăl său va încheia oricum contractul neavând nevoie de acordul său. Martora a arătat că fiica își vizita foarte rar tatăl, cu aceeași periodicitate îl și suna. Din acest motiv l-a întrebat de nenumărate ori pe defunct dacă să nu o sune pe reclamantă, însă acesta a refuzat spunând că dacă reclamanta nu sună, nici el nu face acest lucru. Într-o scrisoare primită de la reclamanta, martora susține că acesta i s-a plâns că tatăl nu o ajută financiar, iar când a arătat defunctului scrisoarea acesta a protesta susținând că el a plătit apartamentul din M. C., i-a schimbat geamurile și de fiecare dată când o vizita pe acesta mergea încărcat. În aceeași scrisoare reclamanta i-a comunicat că nu mai vrea să audă de tatăl ei și că nu va veni nici la înmormântare, lucru care s-a și întâmplat. Întrucât defunctul avea nevoie de îngrijire, martora a propus internarea defunctului la azil, însă acesta nu a vrut. În urma acestui refuz, i-a spus defunctului că având o casă frumoasă va găsi pe cineva să-l îngrijească, iar când starea sănătății defunctului s-a agravat acesta i-a comunicat că a încheiat cu pârâții contract pentru întreaga casă, întrucât fiica lui nu merită nimic atâta timp cât nu l-a căutat și nu i-a dat nici un telefon.

M. I. D. a confirmat la rândul său contribuția pârâților la întreținerea defunctului K. A., că fiica nu îl vizita, ci doar o nepoată care venea din când în când, nepoata fiind mai în vârstă.

M. V. I., cunoștință veche a defunctului cu care se vizita destul de des, a arătat că în aprilie 2007 reclamanta i-a spus că va pleca la muncă în U. șidacă apar probleme să o sune pe fiica sa la M. C. I-a mai spus reclamanta că o vecină a defunctului insista ca acesta ă-i încheie contract de întreținere pe jumătate din casă și că a vorbit ceva și despre un teren, reclamanta fiind nemulțumită de aceste discuții. Cu ocazia vizitei făcute defunctului în aceeași lună, acesta i-a spus că se simte bine, că se înțelege cu familia J. care îl vizitează zilnic și îl ajută în gospodărie însă se simte presat de aceștia pentru a încheia un contract, contract pe care defunctului nu dorea la acel moment să-l încheie. În luna decembrie când a vizitat defunctul acesta lua medicamente pentru tratarea piciorului, lucru pe care martorul nu l-a crezut. La vizita următoare din martie 208 martorului nu i s-a mai deschis ușa.

Faptul că pârâții J. doreau să încheie contract de întreținere cu defunctul a fost cunoscut și de martora S. V. căreia reclamanta i-a adus la cunoștință acest lucru în aprilie 2007. La acela moment reclamanta i-ar fi spus că a rugat familia J. să nu încheie contract pentru casă deoarece era singurul copil al defunctului și în final moștenitoarea acestuia.. Tot reclamata i-a comunicat că pârâții doreau întreaga casă și că s-a vorbit și de un schimb de teren, reclamanta dorind ca tatăl să-și rezolve problemele privind întreținerea în alt mod și nu în schimbul casei.

Din analiza acestor depoziții de martor rezultă, în primul rând, că reclamanta nu-și vizita prea des tatăl, că nu avea o relație prea apropiată cu acesta și că nici nu s-a oferit să-i acorde acestuia îngrijire și ajutor, deși rezultă fără putință de tăgadă că bătrânul avea nevoie de acest ajutor. Acest ajutor la primit începând cu anul 1999, i-ar reclamanta a recunoscut la interogatoriu că a văzut-o pe pârâtă în casa tatălui său abia în anul 2007. Defunctul s-a plâns că fiica sa nu îl caută și nu îl sună, în timp ce acesta din urmă era nemulțumită de ajutorul pe care tatăl său îl dădea. În perioada anterioară încheierii contractelor în litigiu, nici defunctul și nici pârâții nu au ascuns intențiile lor de încheiere a unui contract de întreținere și s-a vorbit, conform spuselor martorilor și reclamantei și de un schimb de teren. M. V. a arătat că defunctul K. A. l-a întrebat și pe el și soția lui în urmă cu câțiva ani dacă nu ar fi interesați să-i acorde întreținere, chiar dacă la cel moment s-a crezut că este vorba de o glumă.

În ceea ce privește starea de sănătate a defunctului K. A., deși s-a încercat să se susțină că era un om robust și sănătos, din rezoluția

Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj în dosar nr.841/P/2009 rezultă că defunctul a avut o stare de sănătate precară, confirmată de numeroasele acte medicale, suferind e multiple boli grave: cardiopatie ischemică, hepatopatie- ciroză cronică, sindrom de insuficiență circulatorie, spondilartroză cervicașlă, gonatroză bilaterală, varice esofagiene fiind internat în repetate rânduri din anul 2005 și până la deces.

Ultima dată defunctul a fost internat la C. medicală III din C.-N. în perioada 11-(...) cu diagnosticul „ciroză hepatică de etiologie etanolică clasa child B . Splenimegalie cu bicitopemie. Litioză biliară asimptomatică, accident vascular ischemic recent cu hemipareză stângă.

Prin urmare nu există nici un dubiu că defunctul K. A. a fost un om care a avut nevoie de îngrijire și pârâții au fost cei care i-au acordat-o în mod corespunzător.

Cu privire la cauza ilicită și contrară bunelor moravuri și ordinii publice invocată de către reclamantă acesta nu rezultă din nici o probă, rămânând la nivel de simplă susținere. Exercitarea unor manopere dolosive asupra defunctului pentru a încheia cele două contracte a căror constatare a nulității se solicită nu rezultă din probatoriul administrat în cauză. Conform declarațiilor anterior prezentate, pârâții au adus la cunoștința defunctuluidorința lor ca în schimbul întreținerii oferite încă din anul 1999 să primească casa în care acesta locuia. Același lucru, pârâții l-au adus la cunoștința reclamantei, căreia i-au acordat un timp de gândire și a găsi împreună o modalitate de rezolvare a problemei. Și defunctul a adus la cunoștința reclamantei acest lucru, însă reclamanta a dorit ca tatăl să-și asigure îngrijirea din suma obținută cu titlu de pensie pentru ca ei să-i rămână casa în condițiile în care din luna aprilie nu a mai luat legătura cu tatăl nici măcar telefonic și nici nu a știut de deces decât ulterior. Relevantă este declarația unui membru al familiei, verișoara reclamantei care vizita des defunctul, numita K. E. care, arată că a participat la discuțiile cu privire la încheierea contractului de întreținere împreună cu reclamanta și defunctul, că defunctul dorea încheierea contractului, ținând cont de faptul că fiica sa nu a venit să-l îngrijească. R. ar fi fost de acord cu încheierea contractului doar dacă pârâta îi punea banii în mână, deși a fost ajutată de defunct, care spunea că oricât i- ar fi dat tot nu era mulțumită.

Este real că defunctul K. A. și-ar fi dorit să lase casa fiicei sale, așa cum susțin martorii, acesta fiind o dorință mai veche și nu la momentul de dinaintea decesului, dar oare se mai poate păstra o asemenea dorința când reclamanta nu l-a îngrijit, nu l-a vizitat și nu i-a telefonat din luna aprilie

2007. Nu poate fi considerată cauză ilicită faptul că pârâții au dorit încheierea celor două contracte în schimbul efortului depus cu îngrijirea și ajutorul în gospodăria defunctului. Toate bolile descrise în actele medicale ale defunctului, analizate de parchet, relevă un om suferind care a încheiat contract de întreținere cu acele persoane care i-au fost aproape la momentul în care a fost singur și în nevoie, când fiica i-a scris o scrisoare în care i-a adresat cuvinte grele, în locul grijii pe care un copil o acordă unui părinte bolnav. A avut latitudinea de a hotărî în ce mod recompensează grija pârâților, pârâți care au făcut publică dorința de a încheia contract de întreținere și de schimb, dorință care nu poate fi considerată manoperă dolosivă, care presupune ceva viclean, ascuns, și în lipsa căreia nu s-ar fi încheiat contractul. Ori, rezultă clar că discuțiile au vizat încheierea a două contracte și martora, rudă a reclamantei a arătat că defunctul a dorit încheierea contractelor în cunoștință de cauză.

În ceea ce privește diferența valorică a imobilelor ce au făcut obiectul contractului de schimb, acesta nu este de natură să ducă la nulitatea convenției. În cauză a fost efectuată o expertiză de specialitate prin care a fost evaluată casa din str. M. nr.11, care în cotă de ½ parte din nuda proprietate în valoare de 422.000 lei a fost dată la schimb pentru terenul înscris în CF C.

1538 N cu valoare de 95.000 lei. Nu a existat nici un impediment pentru ca la momentul încheierii contractului defunctul ă procedeze la o evaluare a celor două proprietăți și să cunoască adevărata valoare a acestora. În practica judiciară s-a statuat că în cazul unei disproporții vădite între valoarea celor două prestații nu operează sancțiunea nulității. Totuși, în mod excepțional, s-a statuat că dacă un cocontractant a profitat de neștiința, starea de constrângere în care s-a aflat celălalt pentru a obține avantaje disproporționate contractul este nul absolut, întrucât s-a întemeiat pe o cauză ilicită.

În cauză, aceste aspecte nu au rezultat din probatoriul administrat în cauză, astfel că simpla diferența de valoare între cele două imobile nu duce automat la nulitatea actului.

În fine, în ceea ce privește ultimul motiv de apel vizând cuantumul cheltuielilor de judecată, tribunalul a apreciat că acesta este nefondat.

În Decizia C. Constituționale nr.492/2006 s-a reținut că prerogativa instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Or, convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească prin al cărui efect creanța dobândește caracter, cert, lichid și exigibil. În același sens a statuat și CEDO, apreciind că cheltuielile de judecată în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale urmează a fi recuperate numai în măsura în care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil.

Suma de 14.000 lei reprezentând cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată reclamanta respectă criteriile de proporționalitate, amplitudine, complexitate, valoarea obiectului cauzei și rezonabilitate, în condițiile în care pe parcursul a 13 termene de judecată avocatul a prezent la sală, a formulat în scris o poziție procesuală elaborată și a propus probe în apărare.

Raportat la considerentele mai sus invocate, tribunalul a apreciat că sentința atacată este temeinică și legală ,astfel că în temeiul art.296 Cod de o procedură civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta K. J., împotriva Sentinței civile nr. 14251/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al J. C.-N., pe care a păstrat-o în întregime.

În temeiul art. 274 Cod de procedură civilă, apelanta a fost obligată să plătească intimaților J. I. și J. M. suma de 7.000 lei, cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii reclamanta K. J., a declarat recurs în termen legal, solicitând instanței admiterea acestuia, în principal, casarea deciziei atacate, anularea sentinței primei instanțe, cu consecința trimiterii cauzei T.ui C. pentru competentă soluționare în primă instanță, iar în subsidiar, modificarea deciziei, admiterea apelului reclamantei în sensul schimbării sentinței și admiterii acțiunii civile astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, reclamanta a învederat instanței că prin motivele de apel a invocat excepția necompetenței materiale a J. C.-N. în soluționarea prezentului litigiu. În mod greșit, tribunalul a respins excepția invocată deoarece din raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză rezultă că valoarea de piață a imobilului situat în C.-N., str. M., nr. 11, care face obiectul actelor de înstrăinare a căror nulitate s-a solicitat a fi constatată și pentru care s-a cerut restabilirea situației anterioare este de 1.055.000 lei.

Prin urmare, în temeiul art. 2 alin. 1 lit. b teza I C., competența materială de soluționare a prezentei cauze revine tribunalului și nu judecătoriei.

Instanțele de fond au aplicat greșit dispozițiile legale invocate de reclamantă, respectiv art. 948, art. 966, art. 967 și art. 968 Cod civil. R. nu a solicitat anularea actelor de înstrăinare încheiate de antecesorul său cu pârâții pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale sau pentru existența vreunui viciu de consimțământ în sensul art. 960 Cod civil.

În opinia recurentei, cele două acte de înstrăinare sunt fondate pe o cauză ilicită, contrar bunelor moravuri și ordinii publice deoarece au fost încheiate prin înșelarea de către pârâți a bunei credințe a transmițătorului în vârstă de 85 de ani, în scopul de a-i acapara imobilul proprietatea sa și de a o înlătura pe reclamantă de la succesiune.

Din probele administrate în cauză rezultă că între reclamantă și pârâți au existat discuții în ceea ce privește încheierea unui contract între defunctul K. A. și pârâți având ca obiect transferul proprietății imobilului situat în C.-N., str. M., nr. 11, a cotei de ½ parte cu titlu de întreținere și a cotei de ½ parte cu titlu de vânzare sau schimb. Discuțiile au avut loc în primăvara anului 2007, iar reclamanta nu a fost de acord deoarece tatăl ei nu avea nevoie de întreținere zilnică având venituri suficiente pentru a se întreține, astfel cum rezultă din răspunsul la interogator al pârâților și din declarațiile martorei K. E. Cu toate acestea, pârâții au continuat să-l viziteze pe antecesorul reclamantei, să-l ajute la trebuirile gospodărești și să-i acorde întreținere, gesturi prin care au înșelat buna-credință a defunctului în scopul acaparării imobilului în litigiu.

În acest sens sunt declarațiile martorilor V. T., S. V., D. V., V. I.

Dacă voința reală a defunctului a fost acea de a încheia contract de întreținere cu pârâții, acesta putea să o facă mult mai devreme sau fără să fie necesară nicio discuție cu fiica acestuia pentru tot imobilul, nu pentru cota de ½ parte.

Contractul de schimb a fost încheiat la 3 luni după încheierea contractului de întreținere, în condiții de evidentă inegalitate a prestațiilor, ceea ce lasă serioase semne de întrebare asupra voinței reale a defunctului.

La acest din urmă contract defunctul nu a mai fost asistat în condițiile art. 30 din Legea nr. 19/2000.

Conform, rapoartelor de expertiză tehnică efectuat în cauză rezultă că valoarea de piață a imobilului situat în C.-N., str. M., nr. 11 este de

1.055.000 lei, iar valoarea de piață a imobilului teren situat în C.-N., înscris în C.F. nr. 1538 N C.-N., nr.cad. 6547/13 constând din arător, pășune în postata Podirei, în suprafață de 654 mp. este de 95.000 lei, astfel încât rezultă că există o disproporție evidentă între bunurile ce au făcut obiectul contractului de schimb, diferența valorică între cele două bunuri fiind de

432.500 lei.

Inechitatea evidentă între contraprestațiile contactului de schimb este contrară ordinii publice și bunelor moravuri și contrar susținerilor instanței de apel, rezultă din probele administrate că defunctul era într-o evidentă stare de constrângere.

Cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată reclamanta

14.000 lei și respectiv 7.000 lei, nu este un cuantum rezonabil, astfel încât în temeiul art. 273 alin. 2 C. se impune reducerea acestuia la un cuantum care să nu reprezinte o piedică în exercitarea dreptului la justiție.

În drept, se invocă prevederile art. 304 pct. 3, pct. 9, art. 312, art. 274 alin. 3 C.

Pârâții intimați J. I. și J. M. au formulat întâmpinare în cauză prin careau solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4.000 lei (f.13-22)

În susținerea poziției procesuale, pârâții intimați au arătat că prin contractul de întreținere autentificat sub nr. 5857/(...) s-a transmis nuda proprietate asupra cotei de ½ parte din imobilul situat în C.-N., str. M., nr.

11, înscris în C.F. nr. 12533, nr.top. 15.001, evaluat de expert la suma de

1.055.000 lei, astfel încât cota de ½ parte este de 527.500 lei și având în vedere că prin convenție s-a transmis doar nuda proprietate, instanța a calculat valoarea acesteia la suma de 105.500 (527.500 x 20 = 105.500) pe care a scăzut-o din valoarea cotei de ½ parte rezultând astfel că valoarea contractului este de 422.000 lei.

În privința contractului de schimb imobiliar autentificat sub nr.

924/0(...) instanța de apel a reținut că acesta are ca obiect nuda proprietate a cotei de ½ parte din același imobil și care este de 422.000 lei, în considerarea acelorași argumente.

Prin urmare, nici unul dintre cele două contracte a căror nulitate s-a solicitat nu depășește valoarea de 500.000 lei, astfel încât în mod corect s-a respins excepția de necompetență materială a primei instanțe.

Din ansamblul probator administrat în fața instanțelor de fond, respectiv înscrisuri, interogatorii, probe testimoniale, rapoarte de expertiză rezultă că reclamanta nu a reușit să probeze faptul că cele două convenții încheiate de defunctul K. A. sunt fondate pe o cauză falsă, ilicită, contrar bunelor moravuri și ordinii publice.

Antecesorul reclamantei și pârâții și-au exprimat voința reală în privința evaluării imobilelor care au făcut obiectul contractului de schimb, iar valoarea de comun acord stabilită s-a încadrat în limitele valorilor notariale practicate la încheierea tranzacțiilor. În cazul unei disproporții vădite între valoarea celor două prestații nu operează sancțiunea nulității decât în situația excepțională în care un cocontractant a profitat de neștiința, starea de constrângere în care s-a aflat celălalt, pentru a obține avantaje disproporționate, or, în cauză aceste aspecte nu au fost dovedite.

Cheltuielile de judecată la care a fost obligată intimata sunt într-un cuantum rezonabil raportat la complexitatea și valoarea pricinii precum și la munca depusă de reclamant.

Analizând decizia criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:

La termenul de judecată din data de (...), Curtea a invocat și a pus în discuția părților excepția inadmisibilității motivelor de recurs care vizează netemeinicia hotărârii atacate, prin reanalizarea stării de fapt și reaprecierea probelor administrate în cauză de către instanța de recurs, având în vedere că prevederile art. 304 pct. 10 și pct. 11 C. au fost abrogate prin art. I pct.

111^{1 și pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000, precum și excepția inadmisibilității acelor motive din recurs, prin care se critică direct hotărârea primei instanțe în temeiul art. 282 alin.1 C. raportat la art. 299 alin.1 C. excepții care urmează să fie admise, motivat pe următoarele considerente:}

Astfel, art. 282 alin.1 C. prevede că, hotărârile date în primă instanță de judecătorie sunt supuse apelului la tribunal, iar hotărârile date în primă instanță de tribunal sunt supuse apelului la curtea de apel.

Potrivit art. 299 alin.1 și alin.2 C., hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului. Dispozițiile art. 282 alin. (2) sunt aplicabile în mod corespunzător. Recursul se soluționează de instanța imediat superioară celei care a pronunțat hotărârea în apel.

Din interpretarea acestor texte legale rezultă că obiect al recursului pot fi doar hotărârile date fără drept de apel reglementate de art.282^{1 C., cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului.}

În speță sentința primei instanțe a fost supusă căii de atac a apelului astfel încât toate motivele de recurs prin care se critică direct hotărârea instanței de fond, fără referire la decizia instanței de apel, intră sub incidența excepției inadmisibilității întrucât aceasta nu poate forma obiectul recursului.

În reglementarea procedurală actuală, conform art. 304 C.,

„Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate.";

Recursul este reglementat ca fiind o cale de atac extraordinară care nu are caracter devolutiv pentru ca instanța astfel investită să treacă la examinarea fondului litigiului, reanalizând probatoriul administrat și reapreciindu-l, lucru care este firesc câtă vreme cauza a beneficiat de o astfel de cale de atac, în speță, apelul.

Ori, având în vedere că litigiul a fost supus controlului instanței de apel, cauza fiind analizată sub toate aspectele, recurenta nu mai poate beneficia de acest lucru prin promovarea recursului, această instanță de control judiciar fiind chemată să cenzureze doar aspectele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege.

Deși formal cererea de recurs este întemeiată pe art.304 pct.3 și pct.9

C., în realitate prin motivarea pe care se sprijină, recursul nu vizează în întregime motive de nelegalitate pentru care o hotărâre poate fi casată sau modificată, ci vizează și motive de netemeinicie a hotărârii atacate.

Departe de a cuprinde critici de strictă nelegalitate aduse hotărârii instanței de apel, memoriul de recurs conține, aproape în cvasitotalitatea sa, motive de netemeinicie, fără să facă o analiză a nelegalității deciziei instanței de apel, limitându-se practic la o reproducere a stării de fapt a cauzei, o analizare laborioasă a probațiunii administrate în cauză și o expunere a relațiilor dintre părți.

Se constată, așadar, de către Curte că, în cauză, își găsește incidență excepția inadmisibilității acestor motive de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, excepție fundamentată pe împrejurarea că, în marea lor majoritate, motivele de recurs conțin critici de netemeinicie a hotărârii recurate, reproduceri ale evoluției istoricului cauzei, ale relației dintre părți, ale stării de fapt, ale probațiunii administrate în cauză, etc., singurele motive de nelegalitate conținute în memoriul de recurs fiind cele reglementate de art. 304 pct.3 și pct.9 C., fiind cele referitoare la greșita soluționare de către instanța de apel a excepției de necompetență materială a primei instanțe, precum și aplicarea greșită a prevederilor art. art. 948, art. 966, art. 967 și art. 968 Cod civil.

Toate celelalte motive de recurs, referitoare la reproduceri ale stării de fapt, ale probațiunii administrate în cauză, reiterări ale istoricului cauzei, ale relațiilor dintre părți, etc., intră sub incidența excepției inadmisibilității, întrucât vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, aspecte care s- ar fi încadrat în punctele 10 și 11 ale art. 304 C.pr. civ., în prezent abrogate.

Ca urmare a abrogării punctului 10 al art. 304 C., prin art. I pct.

111^{1 din OUG nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I punctul 49 din Legea nr. 219/2005, respectiv, ca urmare a abrogării punctului 11 al art. 304 prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000, în recurs nu mai pot fi invocate niciun fel de aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, ci doar chestiuni de strictă nelegalitate, dintre cele care se circumscriu art. 304 pct.}

1-9 C.

În consecință, în recurs nu mai pot fi invocate motive care să vizeze modalitatea în care primele două instanțe au administrat ori au interpretat probele din dosar, care să se refere la reproduceri ale stării de fapt, ale istoricului cauzei, a raporturilor dintre părți, ori care să tindă la o reapreciere a probațiunii administrate, ori la o schimbare a stării de fapt, instanța de recurs fiind ținută să se raporteze strict la starea de fapt stabilităde primele două instanțe și fiind obligată de a se abține de la orice reanalizare a probelor deja administrate.

Așa fiind, Curtea constată că excepțiile inadmisibilității invocate din oficiu sunt fondate urmând să fie admise ca atare, cu consecința neluării în seamă a tuturor motivelor de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate și a celor prin care se critică în mod direct sentința primei instanțe.

Referitor la motivul de recurs prin care reclamanta susține că tribunalul a soluționat greșit excepția necompetenței materiale a J. C.-N. în soluționarea prezentului litigiu Curtea constată că acesta nu este întemeiat din următoarele considerente:

Potrivit art.304 C., modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate: pct.3) când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de (...) pe rolul J. C. N., reclamanta în calitate de moștenitoare a defunctului K. A. a solicitat constatarea nulității absolute a două contracte translative de proprietate: unul de întreținere și unul de schimb, contracte independente unul de celălalt, încheiate între defunct și pârâții din prezenta cauză, pentru cauza ilicită, contrară ordinii publice și bunelor moravuri. De asemenea, reclamanta a susținut că defunctul a fost victima unor manopere dolosive din parte pârâților, care i-au înșelat buna credință pentru a-l determina să- și cedeze imobilul având în vedere și vârsta înaintată a acestuia.

Defunctul K. A. a fost proprietarul, cu titlu de drept moștenire, cumpărare și partaj al imobilului situat în C.-N., strada M. nr.11, compus din casă din cărămidă pe fundații din beton, acoperită cu țiglă, compusă la subsol din pivniță, la parter din 2 camere, bucătărie, baie, antreu, cămară, urcare la pod și teren in suprafață de 999,56 mp. și înscris în C.F. nr.12533 C.-N. top. 15001.

La data de 13 decembrie 2007 între antecesorul reclamantei și pârâții

J. I. și J. M. s-a încheiat un contract de întreținere autentificat la S. C. N. „.

L. de notar public C. L. I., sub nr. 5857/13 decembrie 2007, având ca obiect înstrăinarea în favoarea pârâților cotei de ½ - a parte din nuda proprietate imobilului mai sus identificat în schimbul prestării din partea pârâților și în favoarea defunctului a întreținerii viagere constând în hrană, îmbrăcăminte, medicamente, spitalizare și înmormântare potrivit obiceiului locului.

În vederea încheierii acestui contract și în temeiul prevederilor art.30-34 din Legea nr.17/2000, Primarul municipiului C.-N., a emis Dispoziția nr.

10806/06 Decembrie 2007, prin care a fost delegat un reprezentant al Autorității Tutelare pentru a-l asista pe defunct la încheierea contractului de mai sus, delegat, care a fost prezent in fata Notarului și a semnat contractul de întreținere încheiat între defunct și pârâții din prezenta cauză.

Ulterior, la data de 05 martie 2008 între antecesorul reclamantei și pârâții J. I. și J. M. s-a încheiat și un contract de schimb autentificat la S. C.

N. „. L., de notar public Ciugudean G. Maximilian, sub nr.924/05 Martie

2008 având ca obiect cota de ½ - a parte din nuda proprietate a imobilului aparținând defunctului în schimbul imobilului teren situat în C.-N. înscris în C.F. nr.1538 C.-N. nr. cadastral 6547/13 constând din arător, pășune în Postata Podirei, în suprafață de 654 mp., proprietatea pârâților.

În cauză s-a dispus de către instanța de fond efectuarea unui raport de expertiză tehnică, pentru evaluarea imobilului în litigiu, de către expert V.

D., acesta fiind evaluat la suma de 1.055.000 lei, valoare care nu a fost contestată de niciuna dintre părți.

La termenul de judecată din data de (...) tribunalul a pus în vedere reprezentantei reclamantei să precizeze în scris valoarea nudei proprietăți și a uzufructului viager aferente celor două contracte translative de proprietate (f.35 dosar apel)

La data de (...), reclamanta prin reprezentanta sa, avocat P. A., a depus un înscris prin care a arătat că așa cum reiese din raportul de expertiză judiciară efectuat în cauză, valoarea imobilului situat în C. N., str. M. nr.11 este de 1.055.000 lei, iar valoarea imobilului teren în suprafață de

654 mp situat în C. N., pășune în Postata Podirei este de 95.000 lei.

Raportat la valoarea imobilului în litigiu rezultă că ½ parte din imobil este de

527.500 lei, din care: 422.000 lei reprezintă valoarea nudei proprietăți, iar

105.500 lei reprezintă valoarea uzufructului viager, pentru ambele contracte.

Determinarea acestor valori s-a făcut având un criteriu obiectiv de evaluare,

80% pentru nuda proprietate și 20% pentru dreptul de uzufruct viager, criteriu avut în vedere de lege pentru calcularea impozitului datorat pe venitul obținut din înstrăinarea imobilelor, respectiv pentru calcularea onorariilor notariale (pct.151 ind.5 al.3,4 din HG 44/2004, respectiv art.12 al.4, secțiunea a II a din OMJ privind tarifele de onorarii pentru serviciile prestate de notari publici) (f.36 dosar apel).

În consecință valoarea obiectul cererii de chemare în judecată a fost stabilită de reclamantă, astfel: pentru contractul de întreținere autentificat sub nr. 5857 din (...) care are ca obiect ½ parte din nuda proprietate, a imobilului situat în C.-N., str. M., nr.11, înscris în CF C. 12533 nr.top.15001, valoarea este de 422.000 lei, iar pentru contractul de schimb imobiliar autentificat sub nr. 924 din (...) de S. C. N. N. Lex, care are ca obiect nuda proprietate a cotei de ½ din același imobil valoarea este aceeași, de 422.000 lei.

În aceste condiții, competența materială a instanței de judecată se determină în funcție de valoarea obiectului din fiecare contract.

Art.1 pct.1 C. statuează că, judecătoriile judecă în primă instanță, toate procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe.

Potrivit dispozițiilor art.2 alin.1 pct.1 lit.b C., tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei, cu excepția cererilor de împărțeală judiciară, a cererilor în materia succesorală, a cererilor neevaluabile în bani și a cererilor privind materia fondului funciar, inclusiv cele de drept comun, petitorii sau, după caz, posesorii, formulate de terții vătămați în drepturile lor prin aplicarea legilor în materia fondului funciar.

În speță, nici unul dintre contractele a căror constare a nulității absolute se solicită nu depășește valoarea de 500.000 lei, iar faptul că acestea vizează cote din același imobil, că ambele vizează întregul imobil nu este de natură să ducă la concluzia că valoarea pricinii depășește suma de 500.000 lei întrucât valoarea obiectului pricinii se raportează la fiecare contract în mod separat și nu cumulat.

Prin urmare, prima instanță a fost competentă material să soluționeze litigiul dedus judecății, iar tribunalul în mod legal a respins excepția de necompetență materială a judecătoriei invocată de reclamantă.

M.ivul de recurs privitor la aplicarea greșită a prevederilor art. art. 948, art. 966, art. 967 și art. 968 Cod civil nu este fondat pentru argumentele ce urmează a fi expuse în continuare.

Așa cum s-a arătat, prin prezenta acțiune civilă, reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute a două contracte translative de proprietate:unul de întreținere și unul de schimb, contracte independente unul de celălalt, încheiate între defunctul K. A. și pârâți, pentru cauza ilicită, contrară ordinii publice și bunelor moravuri.

În doctrina juridică nulitatea a fost definită ca fiind sancțiunea de drept civil care lipsește actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă. În alte cuvinte, nulitatea este sancțiunea ce intervine în cazul în care, la încheierea actului juridic civil, nu se respectă dispozițiile legale referitoare la condițiile de validitate ale actului juridic.

Condițiile esențiale pentru validitatea convențiilor sunt reglementate în art.948 C. iar acestea sunt: 1. capacitatea de a contracta; 2. consimțământul valabil al părții ce se obligă; 3. un obiect determinat; 4. o cauză licită.

Prin cauza (scopul) actului juridic se înțelege obiectivul urmărit la încheierea acestuia. Cauza nu se confundă cu consimțământul ci, dimpotrivă, împreună cu acesta formează voința juridică, aceasta din urmă cuprinzând și scopul urmărit de parte atunci când și-a dat consimțământul la încheierea actului juridic, obligația pe care și-a asumat-o nereprezentând altceva decât mijlocul prin care se ajunge la realizarea scopului respectiv.

. 966 C. prevede că, obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă, sau nelicită, nu poate avea nici un efect.

Conform art. 967 C., convenția este valabilă, cu toate că cauza nu este expresă. Cauza este prezumată până la dovada contrarie.

Potrivit art. 968 din același Cod, cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice.

Textele legale mai sus menționate reglementează cerințele de valabilitate ale cauzei actului juridic civil care trebuie îndeplinite cumulativ,

și anume: cauza trebuie să existe, să fie reală, să fie licită și morală.

Cât privește dovedirea cauzei, art.967 alin.1 C. statuează astfel: "Convenția este valabilă, cu toate că, cauza nu este expresă";, iar în alin.2 se arată, ". este prezumată până la dovada contrarie";.

Cele doua texte instituie două prezumții: cea a existenței cauzei și cea de valabilitate a cauzei, ceea ce înseamnă că, atunci când se invocă nulitatea unui act juridic, pe motiv că are o cauză ilicită, imorală sau pe motiv că aceasta ar lipsi sau ar fi falsă, cel care afirmă caracterul ilicit al cauzei, lipsa ori falsitatea acesteia, în speță reclamanta, trebuie să facă dovezile corespunzătoare.

Astfel, în prezenta cauză, pentru dovedirea cauzei ilicite și imorale invocate de reclamantă ca motive pentru nulitatea celor două contracte, s-a administrat un amplu material probator constând în declarații testimoniale și interogatoriul părților, din care a rezultat, fără echivoc, faptul că încheierea celor două contracte translative de proprietate a fost rezultatul voinței reale a defunctului, care a luat decizia întocmirii acestora în deplină cunoștință de cauză ca rezultat al comportamentului celor doi pârâți, care l- au ajutat în decursul vieții și l-au înmormântat, el fiind pe deplin mulțumit de conduita pârâților, cu privirea la care nu s-a dovedit că ar fi exercitat vreo presiune în sensul celor susținute de reclamantă și de natură a-l determina pe defunct la întocmirea unor acte de înstrăinarea a averii sale contrar voinței sale reale. Exercitarea unor manopere dolosive asupra defunctului pentru a încheia cele două contracte a căror constatare a nulității absolute se solicită nu a rezultat din probatoriul administrat în cauză.

Astfel, starea de fapt fiind pe deplin stabilită de instanțele de fond,

Curtea constată că textele legale invocate de recurentă au fost interpretate șiaplicate în mod corect în speță de către instanța de apel. S. reclamantei referitoare la faptul că cele două acte de înstrăinare sunt fondate pe o cauză ilicită, contrară bunelor moravuri și ordinii publice deoarece au fost încheiate prin înșelarea de către pârâți a bunei credințe a transmițătorului în vârstă de 85 de ani, în scopul de a-i acapara imobilul proprietatea sa și de a o înlătura pe reclamantă de la succesiune nu a fost dovedită deși, aceasta avea sarcina probei conform art.1169 C. și art.967 C.

De asemenea, reclamanta nu a reușit să probeze împrejurarea că la încheierea contractului de schimb, deși exista o disproporție valorică între bunurile imobile ce au făcut obiectul acestuia, defunctul era într-o stare de constrângere iar pârâții au profitat de stare de nevoie în care s-ar fi aflat antecesorul reclamantei.

Prin urmare, faptul că reclamanta nu a reușit cu succes să probeze cauzele de nulitate absolută a celor două convenții încheiate de defunct cu pârâții nu înseamnă că tribunalul a încălcat sau a aplicat în mod greșit textele legale de drept material incidente în cauză.

Critica recurentei referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată nu este întemeiată. Textul legal invocat de recurentă, art.273 alin.3 C., nu există și probabil indicarea acestuia reprezintă o eroare materială.

Potrivit art. 274 alin.1 C., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

Alin.3 al aceluiași text legal stabilește că, judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

Din interpretarea art.274 alin.1 C. rezultă că fundamentul juridic pentru acordarea cheltuielilor de judecată constă în culpa procesuală a părții care a pierdut procesul.

În mod corect tribunalul a apreciat că în cauză sunt incidente considerentele Deciziei C. Constituționale nr.492/2006 în care s-a reținut că prerogativa instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Or, convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească prin al cărui efect creanța dobândește caracter, cert, lichid și exigibil. În același sens a statuat și CEDO, apreciind că cheltuielile de judecată în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale urmează a fi recuperate numai în măsura în care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil.

Suma de 14.000 lei reprezentând cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată reclamanta la fondul cauzei, precum și suma de 7000 lei la care a fost obligată reclamanta în apel respectă criteriile de proporționalitate, amplitudine, complexitate, valoarea obiectului cauzei și rezonabilitate, în condițiile în care la fondul cauzei, pe parcursul a 13 termene de judecată avocatul a prezent la sală, a formulat în scris o poziție procesuală elaborată și a propus probe în apărare, iar în apel, de asemenea, pe parcursul a 3 termene de judecată, avocatul pârâților s-a prezentat în cauză și a formulat poziția procesuală a acestora.

În cauză, sumele de bani menționate au fost dovedite ca fiind achitate de pârâți pentru onorariul avocatului ales și o astfel de cheltuială era absolut necesară pentru soluționarea acțiunii, iar cuantumul ei este rezonabil raportat la complexitatea cauzei și la munca depusă de avocatul pârâților.

Prin urmare, în mod justificat și cu respectarea dispozițiilor legale mai sus arătate, instanțele de fond au obligat reclamanta la plata acestor cheltuieli.

Pentru aceste considerente, Curtea constată că în speță nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 304 pct.3 și pct.9 C. astfel încât în temeiul art.312 alin.1 C. va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta K. J. împotriva deciziei civile nr. 3. din (...) a T.ui C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.

În conformitate cu dispozițiile art.316 coroborat cu art.274 alin.1 C., va obliga recurenta, aflată în culpă procesuală, să plătească intimaților J. I. și J. M. suma de 4.000 lei cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariul avocațial dovedit prin chitanța anexată la f.24 din dosar.

PENTRU ACESTE M.IVE, IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta K. J. împotriva deciziei civile nr. 3. din (...) a T.ui C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.

Obligă pe numita recurentă să plătească intimaților J. I. și J. M. suma de 4.000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 02 decembrie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

C.-M. CONȚ I.-D. C. A.-A. P.

A.-A. M.

GREFIER

Red.A.A.P. Dact.H.C./2 ex./(...). Jud.fond: A. Moș.

Jud:apel: A.S. Seleșiu; F.S. Bolchiș.

← Decizia civilă nr. 16/2011, Curtea de Apel Cluj		Decizia civilă nr. 3454/2011, Curtea de Apel Cluj →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Decizia civilă nr. 4750/2011, Curtea de Apel Cluj Decizia civilă nr. 55/2011, Curtea de Apel Cluj Decizia civilă nr. 9/2011, Curtea de Apel Cluj Decizia civilă nr. 16/2011, Curtea de Apel Cluj Decizia civilă nr. 3454/2011, Curtea de Apel Cluj Decizia civilă nr. 3175/2011, Curtea de Apel Cluj Decizia civilă nr. 27/2011, Curtea de Apel Cluj Decizia civilă nr. 427/2011, Curtea de Apel Cluj