Decizia civilă nr. 4486/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4486/R/2011
Ședința publică din data de 4 noiembrie 2011
Instanța constituită din: Președinte : A. C.
Judecători : V. M.- președintele C. de A. C.
D. - L. B.-vicepreședinte al C. de A. C.
Grefier : S. - D. G.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta C. B. împotriva sentinței civile nr. 2700 din 22 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...), privind și pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. S., având ca obiect D. în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta
P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reclamanta recurentă și reprezentantul pârâtului intimat
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtului intimat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că prin întâmpinarea formulată și înregistrată prin serviciul de registratură al instanței, la data de
29 septembrie 2011, pârâtul intimat a solicitat judecarea cauzei în lipsă, și în consecință respingerea recursului ca nefondat.
C., comunică cu reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. un exemplar din întâmpinare.
Nefiind formulate cereri prealabile, ori excepții de invocat, C. constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul cu privire la recursul formulat.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate.
C U R T E A
Prin acțiunea sa, reclamanta C. B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. F. P., constatarea caracterului politic a măsurii administrative a prizonieratului care a fost luată față de C. J. precum și obligarea pârâtului la plata sumei de 200.000 Euro, reprezentând despăgubiri ca urmare a prejudiciului moral suferit prin măsura administrativă cu caracter politic, urmare a faptului că a fost prizonier de război în U., cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 2700 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj îndosarul nr. (...) s-a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamantului C. B.împotriva S. R. prin M. F.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
L. nr. 2. face parte din cadrul unei politici sociale restaurative a statului, de reparare a prejudiciilor create unor mari categorii de persoane de către fostele regimuri totalitare ce s-au succedat în istoria R..
Acest act normativ se situează intr-un cadru legislativ preexistent prin care, în mod fragmentat, s-au acordat măsuri reparatorii pentru diferite tipuri de abuzuri comise în diferite perioade istorice.
Un prim demers legislativ este dat de prevederile D. -. nr. 1. pentru acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura comunistă instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.
Comparativ cu sfera de aplicare a D. - L. nr. 1., instanța constată că numai prima categorie de persoane la care se referă acest prim act normativ se circumscrie dispozițiilor L. nr. 2., respectiv persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Articolul 1 din L. nr. 2. prevede că beneficiază de reglementările acestui act normativ persoanele condamnate politic pentru fapte care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.
Măsurile administrative care au caracter politic sunt, conform art. 3 din același act normativ, măsuri luate de organele fostei miliții sau securități, textul de lege enumerând doar acele măsuri care au de drept caracter politic.
Articolul 4 alin. 2 permite constatarea caracterului politic si a altor măsuri administrative, necuprinse în enumerarea limitativă de la articolul 3. Prizonieratul însă, nu este o măsură luată de organele fostei miliții sau securități, ci reprezintă o consecință a participării R. la cel de-al doilea război mondial, persoanele care au suferit în urma acestei participări putându-se prevala, în termen legal, cu îndeplinirea tuturor celorlalte condiții de D. - L. nr. 1..
De altfel, prin decizia C. C. nr. 1358/(...) s-a constatat neconstituționalitatea prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a, teza întâi din L. nr. 2.. teza întâi a acestui text de lege, în urma modificării L. nr. 2. prin O. nr. 6., ce se referă la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral, tocmai pentru că s-a constatat existența unui paralelism nejustificat de reglementare, pentru aceleași drepturi reparatorii, aducându-se atingere valorii supreme de dreptate.
În baza considerentelor de drept mai sus expuse, instanța a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamant.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta C. B. solicitândmodificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
În motivare s-a arătat că tatăl său a fost deportat în U. în anul 1944, unde a stat în lagăr până în anul 1948, fiind supus unor munci silnice.
Măsura luată împotriva antecesorului său se încadrează în dispozițiile art. 5 din L. nr. 2., potrivit art. 3 din lege efectuarea prizonieratului pe teritoriul fostului U. constituind măsură administrativă cu caracter politic.
Art. 4 alin. 3 din aceeași lege este aplicabil în cauză, fiind de asemenea incidente dispozițiile art. 2 alin. 1 din OUG nr. 2..
S-a precizat că nici reclamanta și nici mama sa nu au beneficiat de drepturile prevăzute de D.-L. nr. 1..
Cuantumul pretențiilor este justificat raportat la jurisprudența C. E. a D. O., fiind invocate hotărârile nr. 6/2001, pronunțată în cauza Comingersoll împotriva Portugaliei, respectiv nr. 6. pronunțată în cauza Muller împotriva Germaniei și nr. 11/2002 pronunțată în cauza Christine Goodwin împotriva Marii Britanii.
În drept au fost invocate prevederile L. nr. 2., art. 304 pct. 8 și 9
C.pr.civ., art. 274 C.pr.civ.
În apărare, intimata D. G. a F. P. S. în calitate de reprezentantă a S. R. aformulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.
În motivare s-a arătat în esență că dispozițiile legale pe care a fost întemeiată acțiunea au fost declarate neconstituționale prin deciziile nr. (...) ale C. C., decizii obligatorii pentru instanțele de judecată în temeiul art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992 și art. 147 din Constituție.
S-a precizat că măsura luată împotriva antecesorului reclamantei nu se circumscrie în sfera de aplicare a L. nr. 2., nefiind o măsură cu caracter politic în înțelesul art. 4 alin. 2 din L. nr. 2..
Totodată intimata a precizat că suma solicitată este excesiv de mare, acordarea acesteia putând constitui o îmbogățire fără justă cauză a reclamantului.
Analizând recursul declarat de reclamantul C. B. împotriva sentinței civile nr. 2700 din 22 apr. 2011 a T.ui S., C. reține următoarele:
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 5 alin. 1 din L. nr.
2., solicitându-se acordarea unor sume de bani cu titlu de daune morale decurgând din măsura deportării antecesorului reclamantei în U. în perioada
1945-1948.
Relevante în cauză sunt câteva circumstanțieri de ordin istoric, reținute în unele hotărâri judecătorești pronunțate în cause având ca obiect
L. nr.2..
Deportări în masă, după cel de-al doilea război mondial s-au efectuat din toate țările foste aliate cu Germania care, în urma Tratatului de la I., au ajuns sub influența sovietică, sub pretextul că pe lângă alte plăți cerute ca reparații de război, se impuneau și despăgubiri de război, prin prestații.
După Convenția de A. semnată la M. de reprezentanții U., SUA, M. B., la data de 12 septembrie 1944, în ultimele luni ale anului 1944, reprezentanții sovieticilor din Comisia Aliată de C., care era structura abilitată să supravegheze îndeplinirea de către R. a prevederilor Convenției de A., au impus Guvernului R. să întocmească liste cu cetățenii de etnie germană care urmau a fi deportați în U., pentru a ajuta la efortul de reconstrucție a U.
După semnarea armistițiului, Comisia Aliată (Sovietică) de C. a apreciat ca nesatisfăcătoare măsurile autorităților române și în temeiul privilegiilor conferite prin art. 8 și 18 din Convenția de A., organele sovietice au ordonat deportări: Ordinul 031/(...) al Comisiei Aliate (Sovietice) privind mobilizarea etnicilor germani pentru lucru; Ordinul A/192/(...) dat de generalul V., locțiitorul președintelui Comisiei Aliate (Sovietice) de C. din R..
Deși Convenția de A. din septembrie 1944 nu prevedea deportări ale populației civile, conferințele de la P., Y. și P. au confirmat, sub forma prestațiilor în muncă, deportarea etnicilor germani la munca de reconstrucție în U.
Potrivit dispozițiilor de principiu cuprinse în art. 1 alin. 1 a L. nr. 2., act normativ care fundamentează în drept cererea reclamantului, constituiecondamnare cu caracter politic, orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.
În cauză, observă C. că nu a existat o condamnare, pronunțată printr- o hotărâre judecătorească definitivă, fiind exclusă incidența dispozițiilor art. 1 din L. nr. 2..
Conform prevederilor art. 3 din L. nr. 2., constituie măsură administrată cu caracter politic, orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative expres și limitativ menționate la lit. a - f.
Față de antecesorul reclamantei nu a fost luată nici o măsură de natura celor menționate în cuprinsul art.3, de către organele fostei miliții sau securități, în temeiul unuia sau mai multor acte normative din cele prevăzute expres și limitativ, concluzia fiind acea că nu este aplicabil acest text normativ, fiind exclusă existența unei măsuri administrative căreia legea să îi recunoască caracter politic.
Potrivit art. 4 alin. 2 din L. nr. 2., persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, să solicite instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora, prevederile art. 1 alin. 3 aplicându-se în mod corespunzător.
Se conferă, astfel, instanțelor de judecată competența de a constata caracterul politic al unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute de art.3 și întemeiate pe actele normative menționate la lit. a - f, sub condiția ca ele să fi fost luate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, pentru săvârșirea unor fapte care au urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. 1 din O. nr. 2..
Este adevărat că în cuprinsul art.3 și art.4 din L. nr.2. nu există nici o mențiune expresă cu privire la perioada de referință pentru măsurile administrative însă ea este similară celei care condiționează condamnările cu caracter politic fiind înscrisă în chiar titlul L. nr.2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989.
Trimiterea la O. nr. 2., pe care o face art.1 alin.3 din L. nr.2., este una limitată, ea vizează exclusiv scopurile menționate în cuprinsul art.2 alin. 1 din Ordonanță, nu și definiția pe care acest act normativ o dă măsurii administrative abuzive, obiectul reglementării fiind diferit de cel al L. nr.2.. Dacă legiuitorul ar fi avut intenția să trimită și la alte dispoziții ale ordonanței ar fi făcut-o or, în absența unei astfel de trimiteri, o interpretare extensivă a dispozițiilor art. 1 alin.3 din L. nr.2. nu este permisă celui chemat să aplice legea.
În cauză, măsura deportării la muncă în U. nu a fost luată de către organele fostei miliții sau securități ale S. R. și nici pentru săvârșirea unor fapte prin care să se fi urmărit unul dintre scopurile prevăzute de art.2 alin.1 din O. nr. 2., toate circumscrise unor manifestări de împotrivire, de protest față de regimul totalitar comunist instaurat la data de 6 martie 1945, cu toate restricțiile pe care acesta l-a adus drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și măsurile discriminatorii pe care le-a impus. Maimult decât atât, deportarea a fost dispusă de forțele sovietice anterior datei la care a fost instaurat regimul comunist în R., respectiv 6 martie 1945, astfel că ea nu s-a datorat împotrivirii față de regimul comunist, înscriindu- se în categoria deportărilor pretinse de U. ca despăgubiri de război după Convenția de A. din 1944.
Referitor la aplicarea deciziei C. C. nr.1358/2010, se apreciază și de către Curte că în mod corect a reținut tribunalul că aceasta este incidentă în cauză, pârâtul neputând fi obligat la plata unor sume de bani cu titlu de daune morale chiar dacă măsura invocată de către reclamantă ca fiind luată împotriva antecesorului său s-ar fi încadrat în dispozițiile L. nr.2..
Potrivit dispozițiilor art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992, decizia prin care
Curtea Constituțională constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță este definitivă și obligatorie, în vreme ce potrivit prevederilor alin. 3 al aceluiași articol, dispozițiile din legile sau ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Rezultă deci că atunci când Curtea Constituțională constată neconformitatea cu Constituția a unui act normativ de natura celor sus- menționate ori a unei dispoziții dintr-un asemenea act normativ, acestea își încetează efectele juridice dacă în termen de 45 de zile de la publicarea în M. O. al R. a deciziei prin care s-a constatat neconstituționalitatea autoritatea cu atribuții de legiferare nu dispune măsurile necesare asigurării pentru viitor a conformității cu Constituția a actului normativ ori a normei juridice vizate.
Această încetare a efectelor are, prin urmare, caracter general, ea privind toate categoriile de subiecți de drept ce intră sub incidența prevederilor declarate neconstituționale.
De altfel, în același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și
Justiție prin decizia nr.12/(...), fiind admis recursul în interesul legii și stabilindu-se că urmare a deciziilor C. C. nr.1358/2010 și 1. dispozițiile art.5 alin.1 lit.a teza I din L. nr.2. și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. O..
Având în vedere cele reținute mai sus, C., în temeiul art.312 alin.1
C.pr.civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta C. B. împotriva sentinței civile nr. 2700 din 22 aprilie 2011 a T.ui S. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o va menține ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul C. B. împotriva sentinței civile nr. 2700 din 22 aprilie 2011 a T.ui S. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 4 noiembrie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. C. V. M. D.-L. B.
Grefier, S.-D. G.
Red.A.C./dact.L.C.C.
2 ex./(...) Jud.fond: S. M.
| ← Decizia civilă nr. 3067/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 735/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
