Decizia civilă nr. 4900/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4900/R/2011
Ședința 24 noiembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. A. C.
JUDECĂTOR: ANA I.
JUDECĂTOR: A. C.
G.: C. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE-D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 1290 din 30 iunie 2011 a T. M. în dosarul nr. (...), privind și pe intimații C. S., H. I. și P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.proc. civ.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului ca nefondat și ca lipsit de interes.
C U R T E A
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul T. M., reclamantul C. G., decedat în cursul procesului, acesta fiind continuat de moștenitorii C. S. și H. I. a chemat în judecată în calitate de pârât S. Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate caracterul politic al condamnării defunctului C. G., decedat la data de (...) și să-l oblige pe pârât la plata sumei de 350.000 euro drept daune morale.
La data de (...), reclamanții au depus o nouă precizare, indicând drept temei juridic și art. 998 și următoarele cod civil și solicitând de asemenea să se constate că defunctul C. G., decedat la (...), a avut calitatea de condamnat cu caracter politic, raportat la prevederile L. nr. 2. - fila 196.
Prin sentința civilă nr. 1290 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...) s-a admis în parte acțiunea civilă precizată, introdusă de către reclamantul C. G., decedat în cursul procesului și continuată de moștenitorii acestuia, C. S. și H. I. în contradictoriu cu pârâtul S. Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.
S-a constatat că defunctul C. G., decedat la data de (...), cu ultimul domiciliu în R., nr. 115, com. Dumbrăvița, jud. M., a avut calitatea de condamnat cu caracter politic.
S-a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata către reclamanți de daune morale.
A fost obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 2.000 lei cutitlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Condamnarea aplicată antecesorului reclamanților pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire, prevăzută de art. 209 Cod penal este considerată de
L. nr. 2. condamnare cu caracter politic și în temeiul art. 1 din L. nr. 2., tribunalul a constatat caracterul politic al acestei condamnări.
În ceea ce privește capetele de cerere privind obligarea pârâtului la daune morale pentru prejudiciul moral suferit de reclamanți s-a reținut că prin decizia nr.1. Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din L. nr. 2. privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
În esență C. a reținut că dispozițiile legale criticate aduc atingere valorii supreme de dreptate, care este una dintre valorile esențiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție.
Astfel, observând paralelismul de reglementare, în sensul că despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate au același scop cu indemnizația prevăzută de art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990, C. conchide că despăgubirile morale prevăzute de textul legal supus examinării nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile. Tot astfel, prin introducerea posibilității moștenitorilor de gradul II de a beneficia de despăgubiri pentru daune morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist, legiuitorul s-a îndepărtat de la principiile care guvernează acordarea acestor despăgubiri, și anume cel al echitații și dreptății.
În conformitate cu dispozițiile art. 147 din Constituția României, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei C. C., dacă în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
Potrivit art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992, republicată, privind organizarea și funcționarea C. C., decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unor dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie. Conform art. 31 alin. 3 din L. nr. 47/1992 republicată, dispozițiile din legea sau ordonanța în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele la 45 de zile de la publicare. În prezenta cauză, reclamantul a solicitat acordarea doar de despăgubiri morale. Având în vedere declararea ca neconstituționale a dispozițiilor art. 5 alin. 1 litera a din L. nr. 2., în conformitate cu dispozițiile art. 147 din Constituție și art. 31 alin. 1 și 3 din L. nr. 47/1992 republicată, în prezent nu mai există nici un temei juridic reglementat de L. nr. 2. care să permită acordarea de daune morale.
În ceea ce privește precizarea de acțiune din (...), s-au reținut următoarele:
L. nr. 2. este o lege specială și a creat un cadru special pentru introducerea unei acțiuni civile în reparații patrimoniale a daunei morale, acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 5 alin. 1 litera a din L. nr. 2..
În ceea ce privește aplicarea în timp a dispozițiilor L. nr. 2., sunt de reținut următoarele: legea civilă este de imediată aplicare de la momentul intrării ei în vigoare., făcându-se o analiză a acestui principiu, având în vedere și situația din dosar.
De asemenea, este de reținut că nu se poate face confuzie între neretroactivitatea unei legi și neconstituționalitatea unei legi.
Neconstituționalitatea unei legi are în vedere conformitatea acesteia cu legea fundamentală la momentul adoptării, promulgării și intrării ei în vigoare.
Decizia nr. 1. a C. C. prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 5 alin. 1 litera a din L. nr. 2. este definitivă și obligatorie, dispozițiile declarate neconstituționale nemaiputând fi aplicate, deoarece și- au încetat efectele. Această încetare a efectelor are, prin urmare, caracter general, ea privind toate categoriile de subiecți de drept ce intră sub incidența prevederilor declarate neconstituționale, fiind fără însemnătate dacă aceștia erau sau nu deja părți reclamante într-un proces pe care l-ar fi deschis pentru a pretinde constatarea ori realizarea unor drepturi instituite prin chiar prevederile neconforme cu Constituția. Pe cale de consecință, trebuie considerat că existența unui proces în curs în cadrul căruia reclamantul își întemeiază pretenția pe dispoziția legală declarată neconstituțională nu împiedică aplicarea deciziei C. C., cu toate implicările ce decurg din aceasta asupra acțiunii pronunțate de reclamant. La momentul pronunțării prezentei sentințe nu mai există un temei juridic în L. nr. 2. pentru acordarea daunelor morale.
În ceea ce privește temeiul juridic pe care reclamanții și-au întemeiat ulterior cererea, prin precizarea de acțiune depusă la dosar, la data de (...), respectiv, art. 998-999 Cod civil, tribunalul a constatat următoarele:
Art. 998 Cod civil constituie sediul legal în materia răspunderii civile delictuale, prevăzând că orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara.
În cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale a S.ui Român, nici în temeiul art. 35 din Decretul nr. 31/1954, și nici în temeiul art. 998-999 C. civ., întrucât, S. Român nu are decât o obligație morală de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate de regimul comunist, însă, prioritar analizării întrunirii sau nu în cauză a condițiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale a S.ui Român, trebuie analizată în cauză prescripția dreptului la acțiune a reclamantei, având ca obiect acordarea de daune morale în temeiul art. 998-999 C. civ.
Este adevărat că obiectul cererii introductive de instanță l-a constituit acordarea unor daune morale, dar nu este mai puțin adevărat că acordarea acestor daune morale a fost solicitată cu titlul de reparare a prejudiciului ce i-a fost cauzat antecesorului reclamanților prin condamnare, în temeiul răspunderii civile delictuale fundamentate pe prevederile art. 998-999 C. civ., S. Român fiind ținut, în opinia reclamanților, să repare prejudiciile cauzate cetățenilor săi de organele represive ale regimului comunist.
Fiind întemeiată din punct de vedere juridic exclusiv pe răspunderea civilă delictuală, reglementată de dispozițiile art. 998-999 C. civ., acțiunea trebuia formulată în termenul de prescripție extinctivă prevăzut de art. 8 alin. 1 rap. la art. 3 alin. 1 teza I din Decretul nr. 167/1958.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 1 din Decretul nr.
167/1958, „prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea";.
Întrucât actul normativ mai sus menționat nu reglementează vreun termen special de prescripție extinctivă în acest caz, este evident că termenul de prescripție este cel general, de 3 ani, reglementat de art. 3 alin. 1 teza I din Decretul nr. 167/1958.
Prin urmare, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, reclamanții, respectiv reclamantul C. G. ar fi trebuit să promoveze acțiunea pentru daune morale, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală reglementată de art. 998 - 999 C. civ., în termen de 3 ani, termen care ar fi început să curgă de la momentul la care reclamanții au cunoscut, sau ar fi trebuit să cunoască, atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.
Raportat la starea de fapt reținută, este de subliniat faptul că reclamanții, respectiv reclamantul C. G. au cunoscut atât paguba - ce i-a fost cauzată antecesorului lor - cât și pe cel răspunzător de pagubă - S. Român prin organele sale represive din perioada anterioară anului 1989.
Dată fiind realitatea politică anterioară anului 1989, este evident că reclamanții nu puteau, în perioada anterioară datei de (...), să recurgă la niciun demers judiciar în scopul reparării pagubei ce i-a fost cauzată antecesorului reclamanților, C. G.
Se pune, așadar, firesc întrebarea, care era momentul la care reclamanții ar fi putut să promoveze o acțiune în justiție întemeiată pe art. 998-999 C., pentru repararea pagubei morale ce i-a fost cauzată antecesorului C. G., ori să recurgă la vreun alt demers legal în acest sens.
T. a apreciat că după data de (...), reclamanții erau liberi să se adreseze oricând unei instanțe de judecată pentru a pretinde reparații pentru prejudiciul moral cauzat, mai ales că, la data de (...), în Monitorul Oficial al
României nr. 50/(...), a fost publicat Decretul-Lege nr. 118/(...), privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la data de (...).
Pe cale de consecință, tribunalul a constatat că termenul de prescripție extinctivă de 3 ani a început să curgă la data intrării în vigoare a Decretului- lege nr. 118/1990, respectiv, (...), prezenta acțiune bazată pe art. 998-999 C. civ., înregistrată la (...), fiind deci prescrisă extinctiv.
Acordarea de despăgubiri în temeiul art. 998-999 Cod civil nu este posibilă și din următoarele motive:
Așa cum rezultă din deciziile C. Europene a Drepturilor Omului , nu există o obligație a statelor de a acorda despăgubiri pentru abuzurile săvârșite de regimurile politice existente anterior în acele state dar dacă aleg să acorde despăgubiri atunci acordarea lor trebuie să fie efectivă. Acordarea despăgubirilor este o reparație în echitate care nu își are izvorul într-un fapt trecut ci reprezintă o despăgubire acordată benevol de stat, de aceea neexistând obligația reparării. S. poate opta să repare sau să nu acorde despăgubiri dar dacă nu optează pentru despăgubiri nu poate fi obligat la aceasta.
În acest sens s-a reținut prin decizia nr. 1. a C. C. că nu poate exista decât o obligație "morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă. De altfel, C. Europeană a Drepturilor Omului a statuat în același sens prin hotărârile pronunțate.
Acordarea de despăgubiri pentru daune morale persoanelor condamnate politic în perioada comunistă, nu este luată pe baza existențeiunei obligații legale care își are izvorul în trecut, ci statul a acordat aceste compensații în echitate, astfel încât nicio persoană nu poate avea un drept substanțial la despăgubiri pentru daune morale.
Prin urmare, Curtea Constituțională constată că, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda și, cu toate acestea, legiuitorul român de după 22 decembrie 1989 a adoptat 2 acte normative, Decretul-lege nr.
118/1990 și L. nr. 2., având acest scop.
Declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale, echivalează cu lipsa opțiunii statului de acordarea a despăgubirilor în temeiul acestui text legal.
Cât timp nu există obligația reparării rezultă că o acțiune nu poate fi întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 Cod civil ci doar pe dispozițiile unei legi speciale care are semnificația acordării benevole a despăgubirilor de către stat, potrivit practicii CEDO, în sensul celor de mai sus. Nu mai există dispoziții în dreptul intern sau în dreptul internațional care să se poată constitui în temei al acțiunii.
În ce privește prezenta cauză s-a analizat dacă, având în vedere dispozițiile L. nr. 2. pe perioada cât au fost în vigoare până la declararea lor ca neconstituționale prin decizia nr. 1., reclamantul are un bun sau o speranță legitimă la acesta, potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1, în sensul jurisprudenței C. Europene a Drepturilor Omului, concluzionându-se în sens negativ, analizându-se și posibilitatea creerărrii unor discriminări.
Raportat la considerentele mai sus expus, tribunalul a admis în parte acțiunea civilă precizată, conform dispozitivului, a constatat caracterul politic al condamnării și a respins capătul de cerere având ca obiect daune morale.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, pârâtul a fost obligat la 2.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat justificat cu chitanța aflată la dosar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul S. ROMÂN prin
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat de D. G. A F. P. M. solicitând modificarea în parte a sentinței în sensul respingerii capătului de cerere privind constatarea caracterului politic al condamnării dispuse față de C. G.
În motivare s-a arătat că în ceea ce privește condamnarea suferită de antecesorul reclamanților, aceasta nu poate fi înțeleasă ca o afectare a respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului din rațiuni politice deoarece în acea perioadă Constituția garanta libertatea conștiinței, dar în același timp prevedea obligativitatea stagiului militar. Condamnarea nu are deci caracter politic.
Au fost invocate considerentele deciziei nr. 1. ale C. C., făcându-se și aprecieri în ceea ce privește modul de soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041
C.pr.civ.
Analizând recursul declarat de pârâtul S. ROMÂN prin MINISTERUL
FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 1290 din 30 iunie 2011 a T. M., C. reține următoarele:
Singura critică formulată prin recursul declarat de către S. Român privește caracterul politic al condamnării dispuse împotriva defunctului C. G.
Ori, din cuprinsul sentinței penale nr.921/1950 pronunțată de T. M. C. rezultă că acesta a fost condamnat pentru săvârșirea delictului de uneltire contra ordinei sociale, prevăzut de art.209 C., fiind deci vorba despre o condamnare care are de drept caracter politic conform art.1 alin.2 din L. nr.2.. Instanța de judecată nu mai este deci abilitată să analizeze acest caracter politic, trebuind numai să îl constate în temeiul textului de lege precizat.
Raportat la cele reținute recursul declarat apare ca fiind nefondat, urmând a fi respins în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ, fiind menținută ca legală și temeinică soluția pronunțată de tribunal.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 1290 din 30 iunie 2011 a T. M. pronunțată în dosar nr.
(...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 24 noiembrie 2011.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTOR,
JUDECĂTOR,
A. A. C. ANA I.
A. C.
G., C. B.
Red.A.C./dact.L.C.C.
2 ex./(...)
Jud.fond: D. Țiplea
| ← Decizia civilă nr. 318/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 3547/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
