Decizia civilă nr. 5243/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 5243/R/2011

Ședința publică din data de 14 decembrie 2011

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE:

A.-T. N.

JUDECĂTORI:

M.-C. V.

ANA I.

GREFIER:

M.-L. T.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta Z. V., împotriva deciziei civile nr. 408 din 5 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr. (...), privind și pe pârâta Z. C.-D., având ca obiect succesiune.

La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reclamanta-recurentă Z. V., lipsă fiind pârâta-intimată Z. C.-V.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 18 noiembrie 2011 reclamanta-recurentă a depus la dosar, prin registratura instanței, dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar aferente recursului.

Recursul este legal timbrat 25 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.

La data de 30 noiembrie 2011, pârâta-intimată a depus la dosar, prin registratura instanței, o cerere prin care solicită acordarea unui termen în vederea angajării unui avocat.

R.-recurentă arată că se opune admiterii cererii de amânare formulată de pârâta-intimată.

Curtea, după deliberare, respinge cererea de amânare formulată de pârâtă, având în vedere că de la data la care primit citația și până la termenul de azi, a avut la dispoziție suficient timp pentru a-și angaja un apărător.

R.-recurentă depune la dosar înscrisuri în sprijinul recursului.

Instanța, din oficiu, în temeiul prevederilor art. 294 raportat la art. 316 Cod procedură civilă, invocă excepția inadmisibilității formulării de noi cereri în recurs, respectiv petitul prin care se solicită anularea testamentului nr. 754 din 6 iunie 1980, și pune în discuția reclamantei-recurente excepția invocată.

R.-recurentă arată că înțelege să solicite anularea actelor și solicită respingerea excepției invocate de instanță.

Curtea, din oficiu, în temeiul prevederilor art. 306 alin. 1 Cod procedură civilă, invocă excepția nulității recursului, având în vedere că acesta nu este motivat și o pune în discuția reclamantei-recurente.

R.-recurentă solicită respingerea excepției și admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Prin S. civilă nr. 4809/(...) pronunțată în dosarul nr. (...) al J. T. a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat și a fost respinsă cererea formulată de reclamanta Z. V. în contradictoriu cu pârâta Z. C. D., având că obiect anulare certificat de moștenitor, rectificare stare tabulară, dezbatere masă succesorală după defunctul Z. I. și dezbatere masă succesorală după defuncta Z. S.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență că prin C. de moștenitor nr.5. decembrie 1987 eliberat de fostul N. de S. Local T. s-a dezbătut masa succesorală după defunctul Z. I. decedat la data de 27 aprilie 1972, că fiind cota de 1/2 parte din casa de locuit și terenul S.ului Roman de 191 mp din CF 3195/1 T., top 6231/1/1/2/3 din care cota de 5. parte atribuita defunctului iar casa, înscrisă în CF 9403 T., A+l, top 6231/1/1/2/3/S proprietate tabulară a defunctului de sub B 1 și s- a stabilit că moștenitoare este numita Z. S., soție supraviețuitoare menționându-se că fiica Z. D. este străina de moștenire.

Pentru ca vocația la moștenire să devină efectivă este necesar ca succesibilul chemat la moștenirea celui decedat să își însușească calitatea de erede pe care o are încă de la data deschiderii succesiunii printr-un act unilateral constând în acceptare a moștenirii - art. 688 și 689 Cod civil. În speță, reclamanta nu a susținut nici un moment că ar fi procedat la o acceptare expresa a moștenirii după defunctul său tată, în speța s-a tins a se dovedi o acceptare tacită a acestei moșteniri în sensul art. 689 fraza II Cod civil. R. a susținut că ar fi suportat cheltuielile de înmormântarea tatălui său, aspect nerecunoscut însă de către pârâta la interogatoriu. Pe de alta parte, deși reclamanta a susținut că ar fi locuit în casa părintească după decesul tatălui său, comportându-se astfel că succesor acceptant, din cuprinsul fișei de concursuri și examene depusă la dosar s-a reținut că reclamanta în perioada noiembrie 1968 - 27 septembrie 1973 (decesul tatălui survenind la data de 27 aprilie 1972) a lucrat în alte localități decât T. în calitate de medic de medicină veterinară, locuind deci la alte adrese dact adresa imobilului din litigiu.

Actul de moștenire în discuție - C. de moștenitor nr. 5. decembrie

1987 eliberat de fostul N. de S. Local T. a fost eliberat în baza Sentinței civile nr. 1. august 1987 pronunțată de Judecătoria Turda. În aceasta cauză s-a dezbătut masa succesorală după defunctul Z. I. decedat la data de în aprilie

1972 și s-a constatat în contradictoriu cu pârâta și reclamanta din prezenta cauza, reclamanta Z. V., fiind citata în C.-Napoca, Calea Floresti, nr. 77, ap.

38, jud. C. că singura moștenitoare acceptantă a defunctului este soția acestuia Z. S. motivându-se că aceasta a rămas în folosința și posesia întregului imobil, iar fiicele nu au făcut nici un act de acceptare a succesiunii.

Instanța de fond a reținut că reclamanta nu are calitatea de moștenitor acceptant după defunctul sau tata, motiv pentru care se vaaprecia că nu se încadrează în categoria persoanelor interesate pentru anularea certificatului de moștenitor din cauza, acțiunea dedusă judecății sub acest aspect fiind respinsă ca neîntemeiată.

Prin C. de moștenitor nr. 2. iulie 1991 eliberat de fostul N. de S. Local

T. s-a dezbătut masa succesorală după defuncta Z. S. decedată la data de 18 ianuarie 1988, ca fiind casa de locuit înscrisă în CF 9403 T., A+l, top

6231/1/1/2/3/S de pe terenul din CF 3195/1 T., top. 6231/1/1/2/3 și s-a stabilit că moștenitoare testamentara este numita Z. C. D. și că cealaltă fiică, Z. V. este străină de moștenire. Prin sentința civilă nr. 1. pronunțată de Judecătoria Turda(irevocabilă prin respingerea căilor de atatc) s-a apreciat ca neîntemeiată cererea de repunere în termenul de acceptare a moștenirii formulată de Z. V., iar înscrisul „declarație" datat 28 decembrie

1991 provenit de la pârâtă, s-a apreciat că nu are valoare juridică în sensul celor invocate (recunoașterea calității de moștenitoare a reclamantei) motivându-se că la data respectivului înscris pârâta Z. D. C. era proprietară a întregului imobil cu titlu de succesiune, că actul nu poate fi apreciat donație fiind lipsit de cerința înscrisului autentic și nici ca vânzare- cumpărare lipsindu-i consimțământul și cauza, respectiv caracterul sinalagmatic.

Asupra calificării reclamantei drept succesor străin de moștenire după defuncta să mama s-au pronunțat instanțele judecătorești în mod definitiv și irevocabil. Unul din efectele unei hotărâri judecătorești este puterea lucrului judecat, prezumție legală, ceea ce semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singura dată iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie contrazisă de o alta hotărâre judecătorească.

Deși pe parcursul procesului s-a solicitat personal de către reclamnata în probațiune administrarea probei cu expertiza grafologica a actelor juridice avute în vedere în cursul procedurii succesorale, în speță testamentul întocmit de numita Z. S. aceasta solicitare în probațiune s-a dovedit a fi inutilă, nepertinentă și neconcludentă, raportat la pretențiile deduse judecații, aceste preteritii nepunând în discuție respectivul act juridic.

Prin decizia civilă nr. 408/(...) a T.ui C. a fost respins apelul declaratde către reclamanta Z. V. împotriva Sentinței civile nr. 4809/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al J. T., care a fost menținută în întregime, nu au fost acordate cheltuieli de judecată în privința apelului față de intimată, a fost acordat onorariul avocațial suportat din Fondurile M.ui Justiției în cuantum de

300 lei, în favoarea reprezentantei intimatei, avocat R. M., iar apelanta Z. V. afost obligată la plata în favoarea S.ului român a cheltuielilor de judecată încuantum de 300 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu.

Instanța de fond a reținut că primul certificat de moștenitor atacat, întocmit că urmare a decesului tatălui părților a fost eliberat în baza

Sentinței civile nr. 1. a J. T.

Prin sentința menționată s-a dezbătut masa succesorală după defunctul Z. I. și s-a constatat în contradictoriu cu pârâta și cu reclamanta din prezenta cauză, că singura moștenitoare a defunctului a fost soția Z. S.

S. menționată a intrat în puterea lucrului judecat, stabilind cu certitudine că doar soția supraviețuitoare a acceptat succesiunea după defunct, în aceste condiții, reclamanta fiind străină de succesiune, și nupoate astfel justifica un interes în anularea certificatului de moștenitor atacat, deoarece, indiferent de soluție, reclamanta nu mai poate câștiga pentru sine masa succesorală.

Față de cel de-al doilea certificat de moștenitor atacat, cu referire la defuncta Z. S., prima instanță a reținut din nou că problema acceptării succesiunii s-a dezbătut într-un alt dosar finalizat prin S. civilă nr. 1. a J. T.

Potrivit acestei sentințe, reclamanta nu a acceptat în termen succesiunea după mama să, astfel încât este străină de succesiune prin neacceptare.

La fel că și în cazul primului certificat de moștenitor, fiind o persoană străină de succesiune reclamanta nu justifică un interes în promovarea cererii de anulare a certificatului de moștenitor deoarece nu poate câștiga pentru sine masa succesorală.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta Z. V., solicitândinstanței anularea testamentului nr. 674/(...) deoarece semnătura mamei reclamantei, Z. S., este grosolan falsificată de către pârâtă.

R. a solicitat și anularea certificatului de moștenitor nr. 2., deoarece acesta este semnat în mod infracțional de către F. Ș. care a autentificat și semnăturile falsificate de pârâta Z. D.

R. recurentă a arătat că i-a fost încălcat dreptul la apărare. T., s-a arătat că acțiunea cu care a fost investită instanța în 2009 a fost eronat redactată de către dl. avocat A. S. P. în care a solicitat anularea certificatului de moștenitor nr. 2. și nu anularea testamentului nr. 754/6 iunie 1980, singurul atacabil, care prezintă semnături falsificate de către Z. C. D.

Recurenta a solicitat să se ia în considerare declarația dată de pârâtă în (...) prin care îi recunoaște calitatea de moștenitoare acceptantă în cotă de ½ din masa succesorală după părinții acestora.

Recurenta a arătat că refuză să plătească suma de 300 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu, numit pârâtei Z. C., precum și suma de 490 lei taxă judiciară de timbru.

Analizând decizia pronunțată prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 294 Cod proc.civ., în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată

și nici nu se pot face alte cereri noi. Aceste dispoziții legale sunt aplicabile și în recurs, potrivit dispozițiilor art. 316 Cod proc.civ.

R. Z. V. a solicitat în recurs anularea testamentului autentificat sub nr. 754/(...) întrucât semnătura mamei sale, Z. S. a fost grosolan modificată.

Verificând acțiunea cu care reclamanta a investit instanța, curtea constată că reclamanta a solicitat anularea certificatului de moștenitor nr.

520/(...), restabilirea situației de carte funciară din CF 9403 T., stabilirea masei succesorale după defunctul Z. I., decedat în 1972, stabilirea calității de moștenitoare a reclamantei și pârâtei, anularea certificatului de moștenitor nr. 250 din 1991, restabilirea situației de carte funciară din CF

9403 T., cu consecința reintabulării dreptului de proprietate în favoarea lui

Z. S., stabilirea masei succesorale după defuncta Z. S., decedată la data de

(...), stabilirea calității de moștenitoare a reclamantei Z. V. și pârâta Z. C.

D.

Așadar, solicitarea reclamantei ca instanța să dispună anularea testamentului 754/6 iunie 1989 este o cerere nouă formulată în recurs, și inadmisibilă, potrivit dispozițiilor art. 294 și 316 Cod proc.civ., întrucât în recurs nu se pot formula cereri noi.

Recurenta reclamantă a invocat generic că i-a fost încălcat dreptul la apărare, însă nu a detaliat în ce mod a fost încălcat dreptul la apărare, pentru a putea verifica pertinența acestei critici.

De asemenea, recurenta a criticat modul în care avocatul ales de către reclamantă a conceput cererea de chemare în judecată, faptul că a solicitat anularea certificatului de moștenitor nr. 2. și nu anularea testamentului nr.

754/6 iunie 1980, singurul act atacabil în opinia recurentei, solicitând anularea sentinței și judecarea cauzei pe fond.

Această cerere nu poate fi avută în vedere de către instanță, întrucât procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, care conferă părților posibilitatea părților de a stabili cadrul procesual și obiectul acțiunii. R. este nemulțumită de modul în care apărătorul ales a conceput acțiunea, însă această problemă nu poate fi remediat în recurs și anulată sentința întrucât reclamanta a avut cunoștință în fața primei instanțe de modul în care a fost redactată acțiunea și dacă nu a fost mulțumită de petitele invocate, putea să-și precizeze acțiunea sau să rezoluționeze contractul de asistență juridică, ceea ce nu s-a întâmplat în prezenta cauză.

Solicitarea reclamantei de a anula sentința nu poate fi încadrată în niciunul din motivele de nelegalitate prev. de art. 304 Cod proc.civ.

R. apelantă Z. V. a fost obligată să plătească cheltuieli de judecată ocazionate de exercitarea căii de atac a recursului, întrucât apelul declarat de aceasta a fost respins.

Instanța de apel în temeiul OG nr. 51/2008 a acordat ajutor public judiciar pârâtei intimate Z. D., sub forma asistenței juridice gratuite, însă onorariul avocațial suportat din fondurile M.ui Justiției urmează să fie suportat de partea care a pierdut procesul, respectiv reclamanta.

R. recurentă a aratat că nu dorește să achite benevol cheltuielile de judecată ocazionate în apel, însă aceasta nu este o critică a deciziei pronunțate în apel, ci vizează executarea acesteia.

Pentru considerentele mai sus reținute, curtea în temeiul art. 312

Cod proc.civ., va respinge recursul declarat de reclamanta Z. V.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta Z. V. împotriva deciziei civile nr. 4. din 5 octombrie 2011 a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 14 decembrie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

A.-T. N. V. M. C. ANA I.

GREFIER M.-L. T.

Red. MV dact. GC

2 ex/(...)

Jud. apel: C.V.Balint, M. Trofin

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 5243/2011, Curtea de Apel Cluj