Decizia civilă nr. 5164/2011, Curtea de Apel Cluj

Decizii și sentințe civile - Curtea de Apel Cluj (2011)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA 1 C.

Dosar nr. (...) Cod operator 8428

D. C. NR. 5164/R/2011

Ședința publică din 09 decembrie 2011

I. constituită din:

PREȘEDINTE: C.-M. CONȚ JUDECĂTORI: ANA I.

A.-A. P. GREFIER : A.-A. M.

S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâtul T. D. B., împotriva deciziei civile nr. 3. (...) a T. C., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe reclamanta intimată O. ANA, precum și pe pârâții intimați M. C. și C. A.-C., având ca obiect rezoluțiune contract.

Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de (...), care face parte integrantă din decizia care se va pronunța în cauză.

C U R T E A

Pr in sen tinț a c iv il ă nr . 3995/(...), pronunț ată de Judec ător ia Cl u j-Napoca în dosar nr. (...), s-a admis acțiunea civilă, precizată și extinsă formulată de reclamanta O. Ana, în contradictoriu cu pârâții M. C., T. D. B., C. A. C.

S-a dispus rezoluțiunea contractului de întreținere încheiat la data de (...) între reclamanta O. Ana și pârâta M. C. (născ. Cherecheș), autentificat prin încheierea de autentificare nr. 1060/(...) a Biroului Notarului P. F. C..

S-a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de (...) între pârâții C. A. - C. și T. D. - B., autentificat prin încheierea de autentificare nr. 915/(...) a Societății Civile Notariale „N. Lex";.

S-a dispus radierea dreptului de proprietate al pârâtei M. (născ. Cherecheș) C. înscris în CF nr. 6. C.-N., sub B3 asupra imobilului de sub

A+1, cu nr. top. 23171/2/S/CCCXXXIII și anularea încheierii de carte funciară prin care s-a dispus înscrierea.

S-a dispus radierea dreptului de proprietate al pârâtului C. A. C. înscris în CF nr. 6. C.-N., sub B7 asupra imobilului de sub A+1, cu nr. top.

23171/2/S/CCCXXXIII și anularea încheierii de carte funciară prin care s-a dispus înscrierea.

S-a dispus radierea dreptului de proprietate al pârâtului T. D.-B. înscris în CF nr. 6. C.-N., sub B11 asupra imobilului de sub A+1, cu nr. top.

23171/2/S/CCCXXXIII și anularea încheierii de carte funciară prin care s-a dispus înscrierea.

S-a dispus radierea din CF nr. 6. C.-N. a înscrierii de sub B10 privind dreptul de uzufruct viager și obligația de întreținerea.

S-a dispus restabilirea situației de carte funciară de sub B1, în sensul reînscrierii în CF nr. 6. C.-N. asupra imobilului de sub A+1, cu nr. top.

23171/2/S/CCCXXXIII, a dreptului de proprietate deplină asupra imobilului în favoarea reclamantei O. A.

Au fost obligați pârâții M. C., C. A. - C. și T. D. - B., în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 4121,8 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru, timbrul judiciar și onorariul avocațial.

Au fost obligați pârâții M. C., C. A. - C. și T. D. - B., în solidar, la plata către Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești a sumei de 2452,2 lei reprezentând taxa judiciară de timbru suportată de stat.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței următoarele:

„La data de 20 mai 1999, reclamanta a încheiat cu pârâta M. (fostă Cherecheș) C. un contract de întreținere, autentificat prin încheierea nr. 1. a BNP C. F., prin care, în schimbul întreținerii sale pentru tot restul vieții cu toate cele necesare traiului, medic și medicamente în caz de nevoie iar la deces a suportării înmormântării, i-a înstrăinat apartamentul nr. 333, situat în C.-N., str. P., nr. 2, bl. S4, înscris în CF 6. C.-N., cu rezerva uzufructului viager (f.12).

P. certificatului nr. 1672/(...) emis de D. de muncă și protecție socială a județului C. - f.33 și a înscrisului de la f. 35, reclamanta este nevăzătoare, este încadrată în gradul I de handicap și are nevoie de îngrijire și supraveghere din partea altei persoane.

A. cum a recunoscut și pârâta și cum au relatat martorii audiați, pârâta nu și-a mai îndeplinit obligația de întreținere asumată, care presupune îngrijire zilnică și furnizarea alimentelor, medicamentelor și a tuturor celor necesare traiului, zi de zi, din anul 2004 de când a părăsit țara pentru a munci în Italia. Chiar dacă pârâta M. îi mai trimite reclamantei sume de bani de aproximativ 100 de euro la circa 3-4 luni, aceste sume nu pot înlocui obligația alimentară de întreținere zi cu zi, asumată prin contract, nefiind de natură a satisface nevoile reclamantei care au determinat-o să încheie contractul de întreținere, reclamanta fiind o persoană cu gradul I de invaliditate, nevăzătoare, care are nevoie de un ajutor permanent. În lipsa executării prestațiilor de întreținere zi de zi, care cădeau în sarcina pârâtei M., reclamanta a fost nevoită să apeleze la numita P. Ana care în schimbul unei sume de bani o ajută pe reclamantă, îi face cumpărăturile, o duce la medic, îi achită facturile (f.76).

Părăsind țara și nepreocupându-se de întreținerea zilnică a reclamantei, pârâta în mod culpabil nu și-a mai îndeplinit obligația de întreținere asumată, astfel că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 1020,

1021 C. pentru a se dispune rezoluțiunea contractului de întreținere și repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului, cu radierea corespunzătoare din cartea funciară a drepturilor născute din contractul desființat, cu efect retroactiv, și revenirea la situația anterioară de cf.

Ca urmare a admiterii acțiunii reclamantei împotriva pârâtului C. A. C. formulată în dosarul nr. 9305/2005, s-a constatat existența dreptului de uzufruct viager asupra apartamentului în litigiu în favoarea reclamantei

(f.19-31).

I. a reținut, cu autoritate de lucru judecat, că pârâtul C. A. C. nu a fost de bună credință la încheierea contractului de vânzare cumpărareîncheiat între pârâta M. C. și pârâtul C. A.-C. la data de 5 aprilie 2002 autentificat sub nr. 663 de notar public B. M., prin care s-a transferat acestui pârât dreptul de proprietate (în realitate numai nuda proprietate) asupra apartamentului nr.333, situat în C.-N., str. P., nr. 2, bl. S4, înscris în CF 6. C.-N. Acest pârât nu a vizionat apartamentul în litigiu și nu a verificat toate documentele relevante de carte funciară, astfel că nu s-a putut prevala de necunoașterea dreptului de uzufruct viager al reclamantei O. A.

La data de (...), așadar în cursul judecății prezentului dosar, pârâtul C. A.-C. a încheiat cu pârâtul din extinderea de acțiune, T. D. B., un contract de vânzare cumpărare autentificat prin încheierea nr. 915/(...) a SCN N. Lex, transferându-se astfel pârâtului T. B. nuda proprietate asupra apartamentului nr. 333, situat în C.-N., str. P. (fostă Lingurarilor și M. Ion A.), nr. 2, bl. S4, înscris în CF 6. C.-N., pentru prețul de 120.000 lei (f.122-

124).

Pârâtul C. A.-C. și-a indicat în contractul încheiat la data de (...) ca domiciliu adresa reclamantei, respectiv C.-N., str. M. Ion A. (actuala P.), nr.

2, bl. S4, ap. 333. Aceasta a fost și domiciliul care a fost comunicat instanței de S. B. N. (f.61). Însă în acest apartament, așa cum reiese din probele de la dosar, locuiește reclamanta iar nu pârâtul C. A.-C., astfel că nu a putut fi legal citat la această adresă, esențial pentru legala îndeplinire a procedurii de citare a părții fiind trimiterea citației la adresa unde aceasta locuiește efectiv, iar nu la un domiciliu formal, unde citația nu poate fi în niciun caz primită de partea citată.

Pârâtul C. A.-C. a fost citat la adresa de domiciliu anterioară, în comuna C. nr. 77, unde tatăl său a primit citația și unde pârâtul a mai fost citat în dosarul nr. 9305/2005 al J. C.-N. având ca obiect acțiunea în constatarea existenței dreptului de uzufruct viager al reclamantei O. A.

Tatăl pârâtului C. A.-C. a indicat instanței o adresă eronată a fiului său în S.le Unite ale Americii (f.86), respectiv „. D. C. C. 258 D. F.. Actele comunicate au fost returnate la dosarul instanței cu mențiunea că este imposibil a fi livrate la această adresă (f.107).

În aceste condiții, toate demersurile prevăzute de lege fiind îndeplinite, inclusiv prin furnizarea informațiilor de către direcția de evidență a persoanelor, s-a dispus și s-a efectuat citarea pârâtului prin publicitate, conform prevederilor art. 95 C.

Din probele administrate instanța a reținut că este întemeiată cererea reclamantei privind desființarea contractelor subsecvente contractului de întreținere, respectiv a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâta M. C. și pârâtul C. A.-C. la data de 5 aprilie 2002 autentificat sub nr.

663 de notar public B. M., precum și a contractului de vânzare cumpărare autentificat prin încheierea nr. 915/(...) a SCN N. Lex încheiat între pârâtul

C. A.-C. și pârâtul T. D. B.

A., în temeiul principiului resoluto iure dantis, resolvitur jus accipientis, prin desființarea titlului autorului, respectiv a întreținătoarei M.

C. se desființează și titlul prin care terții pârâți C. A. și T. B. au dobândit nuda proprietate asupra apartamentului.

Pârâtul C. A.-C. trebuia să observe, din cuprinsul CF nr. 6. C.-N., sub B3 (f.16 verso), împrejurarea că vânzătoarea M. C. a dobândit apartamentul cu titlu de drept de întreținere, așadar în temeiul unui contract de întreținere. T., în contractul de vânzare-cumpărare încheiat între pârâții M. C. și C. Al. C. (f.15) se face mențiunea că apartamentul este bun propriu al vânzătoarei, dobândit cu titlu de drept întreținere, iar pârâtul cumpărător adeclarat că cunoaște situația de fapt și de drept a apartamentului pe care îl cumpără.

Vânzătoarea a dobândit bunul cu titlu de drept întreținere, iar contractul de întreținere era în curs de executare în momentul înstrăinării nudei proprietăți către pârâtul C. Al. C. D. dobândit de vânzătoarea M. C. fiind supus condiției rezolutorii, aceasta a transmis cumpărătorului C. Al. C. un drept afectat de aceeași modalitate a condiției rezolutorii, împrejurare cunoscută și acceptată de către cumpărător.

Prin urmare, pârâtul C. Al. C. a știut în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 5 aprilie 2002 că dreptul vânzătoarei

M. era un drept susceptibil de a fi desființat cu efect retroactiv în condițiile art.1020 C. („condiția rezolutorie este subînțeleasă totdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când una din părți nu îndeplinește angajamentul său";), în caz de neîndeplinire culpabilă a obligației vânzătoarei de a furniza reclamantei întreținerea promisă, zi de zi.

In dosarul nr.9305/2005 al J. C.-N. s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că pârâtul C. A.-C. nu a fost de bună credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare din 5 aprilie 2002.

In temeiul principiului resoluto iure dantis, resolvitur jus accipientis, prin desființarea titlului autorului (al pârâtei M. C. și al pârâtului C. Al. C.) se desființează și titlul prin care terțul pârât T. D. B. a dobândit nuda proprietate asupra apartamentului în litigiu întrucât este de principiu că nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decât are el însuși, iar pârâtul T. B. nu se poate prevala de principiul aparenței în drept, error communis facit jus.

La fel ca pârâtul C. Al. C., pârâtul T. D. B. a cunoscut că în favoarea reclamantei este în curs de executare obligația de întreținere care trebuia prestată de pârâta de rd. 1 și de a cărei conduită depindea soarta contractului, obligație care este înscrisă în CF nr. 6. C.-N., sub B4, împrejurarea fiind menționată expres în contractul de vânzare cumpărare încheiat între pârâții de rd. 2 și 3 (f.122). De asemenea, s-a menționat în contract că pârâtul de rd. 3 a cunoscut existența dreptului de uzufruct viager aparținând reclamantei.

P. mențiunilor din contract, pârâtul C. Al. C. a prezentat pârâtului T.

B. copiile Cf, actele autentificate de vânzare cumpărare și hotărârile judecătorești pronunțate în dosarul nr. 9305/2005 al J. C.-N. și i-a comunicat cumpărătorului că imobilul nu face obiect al vreunui litigiu în derulare. Prin urmare, vânzătorul C. Al. C. a comunicat pârâtului cumpărător date nereale atâta timp cât la data încheierii contractului de vânzare cumpărare, pe rolul J. C.-N. se afla prezentul dosar.

Nu s-a putut reține că în aceste condiții pârâtul T. D. B. trebuia să se deplaseze la sediul J. C.-N. pentru a verifica veridicitatea acestei afirmații a vânzătorului, însă lipsa bunei credințe a cumpărătorului pârât T. D. B. reiese nu din această omisiune neimputabilă, ci din faptul că pârâtul nu s-a deplasat la imobil pentru a-l putea viziona. Dacă s-ar fi deplasat la imobil pentru a verifica starea reală a acestuia, s-ar fi întâlnit cu reclamanta care locuiește în imobil iar aceasta i-ar fi comunicat situația reală, litigioasă, a acestuia. Prevederile art. 30 din Legea nr. 7/1997 privind prezumția de existență a dreptului înscris în CF și prevederile art. 31 al. 2 din Legea nr.

7/1997 privind buna credință a dobânditorului dreptului în ipoteza lipsei notării în CF a unei acțiuni, respectiv în ipoteza inexistenței unei neconcordanțe față de situația reală a imobilului, pe de o parte și mențiunea din CF și titlul transmițătorului, instituie prezumții relative care pot firăsturnate prin orice mijloc de probă (prezumții, martori etc.). T., în favoarea pârâtului nici nu operează prezumția de bună credință prev. de teza a II-a a art. 30 al. 2 din Legea nr. 7/1996 deoarece acesta nu a cercetat situația reală a imobilului pentru a o compara cu mențiunea din cf și cu titlul transmițătorului.

Atitudinea subiectivă a cumpărătorului subsecvent, pârâtul T. B., a fost de cunoaștere a situației reale a imobilului și de cumpărare a bunului litigios pe risc propriu ori chiar cu scop fraudulos, pentru a o împiedica pe reclamantă să își redobândească nuda proprietate. Atitudinea sa rezultă din acest dezinteres pentru imobil și din evitarea prezentării la fața locului. Acest dezinteres față de bunul cumpărat nu este justificat obiectiv, având în vedere valoarea achiziției (120.000 lei reprezentând aproximativ 32.345 Euro la un curs euro de 3,71 - (...)) și importanța acordată de un cumpărător diligent achiziționării unui imobil. Tocmai în ipoteza susținută de pârât, aceea că bunul a fost cumpărat pentru a face o investiție, deplasarea la fața locului și vizionarea imobilului se impunea întrucât persoana care dorește să facă investiții pe piața imobiliară este în mod deosebit interesată de aspectul imobilului, de luminozitate, amplasare exactă, pentru a putea aprecia valoarea investiției și posibilitatea de a exploata în viitor cât mai oneros bunul pe care îl plătește anticipat, blocând astfel pentru o perioadă nedeterminată - durata vieții uzufructuarei - o sumă importantă de bani (de ex. se caută un apartament pentru locuit în anumite condiții de amplasare, luminozitate sau pentru a se amenaja un cabinet, un birou etc., în funcție de dorința investitorului).

Această apărare conform căreia nu s-a vizitat bunul pentru că acesta se achiziționa în scop de investiție este neveridică, raportat la împrejurările cauzei și la diligența obișnuită a unui investitor.

Nu sunt incidente în cauză nici condițiile erorii comune și invincibile, invocată de pârât în apărarea sa. Caracterul comun al erorii se raportează la o întreagă comunitate, iar caracterul invincibil al erorii se raportează la elemente obiective. A., eroarea nu era nici comună (vânzătorul, parte în litigiu, nu era în eroare, nici alte persoane din comunitate, care cunoșteau situația imobilului nu erau în eroare) dar nici invincibilă, întrucât simpla deplasare la imobil putea determina aflarea tuturor datelor concrete referitoare la acest bun.

T., cunoscând că dobândește un drept supus condiției rezolutorii, principiul error communis facit jus, în sensul invocat, nu mai are aplicare fiind acceptat de către pârâtul T. B. că dreptul primei vânzătoare, M. C., poate fi desființat ca urmare a neexecutării culpabile a obligației de întreținere, astfel că și dreptul său va fi supus, de asemenea, desființării.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 1020, 1021 Cod civil, art. 30-33 și urm. din Legea nr. 7/1996, instanța a admis acțiunea civilă, precizată și extinsă, potrivit dispozitivului";.

La data de (...) reclamanta O. Ana a formulat cerere de completare adispozitivului sen tinț e i c iv ile nr. 399 5/(...), soluționându-se și cererea având ca obiect desființarea și a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâta M. C. și pârâtul C. A.-C. la data de (...), autentificat sub nr. 663 de notar public B. M..

Cerere a a f ost solu ț ion ată pr in S. c iv il ă nr. 10463/(...) , în sensuladmiterii acesteia și completării dispozitivului Sentinței civile nr. 3995/(...) cu un nou alineat, cu următorul cuprins:

„Dispune rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de (...) între pârâții M. C. și C. A. - C., autentificat sub nr.

663 B.N.P. B. M.";.

Împ o tr iv a sen tințe i c iv ile nr. 3995/ (...), pronunț ată de Judec ător ia Clu j -

Napoca în dosar nr. (...), a declarat apel, în termen legal, pârâtul T. D., solicitând schimbarea acesteia, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanta O. Ana, cu obligarea intimatei reclamante O. Ana la plata cheltuielilor de judecată, având in vedere următoarele motive vizând netemeinicia și nelegalitatea sentinței:

Prima instanța a stabilit în mod greșit că în speță nu își are aplicabilitate principiul validității aparenței în drept, deși erau întrunite toate condițiile legale pentru ca actul juridic încheiat intre el și pârâtul C. A. C. să își producă efectele, independent de situația celorlalte contracte deduse judecații, și anume: existența unui act juridic care transmite dreptul de proprietate, o stare de fapt care nu corespunde stării de drept, dar care creează o eroare comună și invincibilă și buna credință.

Prima condiție este îndeplinită, căci între el și pârâtul C. C. s-a încheiat la data de (...) un contract autentic de vânzare-cumpărare având ca obiect nuda proprietate asupra apartamentului în litigiu, deci un act translativ de proprietate cu titlu oneros.

Condiția erorii comune și invincibile este îndeplinită, căci la data contractării, dreptul de nuda proprietate al vânzătorului era înscris în cartea funciară unde mai erau notate doar cele două acțiuni civile în urma cărora s-a recunoscut dreptul de uzufruct viager în favoarea reclamantei, acțiuni finalizate în acel moment în mod irevocabil. Așa cum s-a reținut în literatura de specialitate, înregistrările făcute în cărțile funciare sau în registre ori prezentarea unor acte autentice în care vânzătorul figurează ca fiind titularul dreptului de proprietate, produc prin autoritatea lor opozabilitatea lor față de orice terț și îi întăresc convingerea cumpărătorului că persoana menționată în conținutul lor este adevăratul proprietar, determinându-l astfel să încheie contractul de vânzare-cumpărare și să treacă la executarea obligației care îi revine, aceea de plată a prețului.

Noțiunea de eroare comună nu semnifică cum greșit a afirmat instanța, faptul că nu există absolut nici o persoană care să cunoască că transmițătorul nu este adevăratul proprietar, ci are semnificația unei credințe generale susținută de registrele care asigură opozabilitatea transmisiunilor drepturilor reale, că înstrăinătorul este titularul acelui drept. În speța de față, la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare dreptul de nuda proprietate al vânzătorului nu era desființat, și inclusiv o posibilă acțiune personală menita să rezoluționeze contractul de întreținere era prescrisă

Este adevărat că în conformitate cu art. 1020-1021 Cod civ. condiția rezolutorie este subînțeleasă în orice contract sinalagmatic și de asemenea că acțiunea în constarea nulității absolute a unei convenții sau acțiunea în simulație sunt imprescriptibile. Aceasta însă nu poate avea semnificația transformării drepturilor reale care se nasc dintr-o convenție în drepturi sub condiție, care să poată fi desființate oricând. Desființarea unei convenții are caracter extraordinar și, până la data la care această desființare se produce prin acordul părților sau prin instanță, atât părțile cât și terții interesați își pot întemeia drepturile subsecvente pe drepturi născute din convenții anterioare, căci altfel nu ar mai exista siguranța circuitului civil, care este unul din principiile de bază ale raporturilor juridice civile.

De asemenea, eroarea a fost invincibilă, căci singurul demers pe care l-ar fi putut face și pe care l-a și făcut pentru a afla situația de drept a imobilului era acela de a verifica cartea funciară și de a obține consultanța juridică din partea notarului public care, după verificarea actelor, a consimțit să perfecteze contractul autentic. Deplasarea la fața locului i-ar fi adus doar informații cu privire la starea de fapt, aspecte care nu au relevanță în aplicarea teoriei aparenței în drept. Nu există nici certitudinea că reclamanta ar fi acceptat să povestească cu acesta sau că vecinii ar fi știut date suplimentare despre situația de drept a imobilului, în plus față de ce era deja înscris la biroul de carte funciară.

Buna credință constă în convingerea pe care o are cumpărătorul că a realizat un acord de voința cu adevăratul titular al dreptului de proprietate și astfel 1-a dobândit în mod valabil și irevocabil.

Raportat la înscrisurile prezentate cu ocazia semnării contractului autentic, este mai presus de orice îndoială faptul că în mod firesc s-a încrezut în calitatea de nud proprietar al vânzătorului C. C., fiind convins în plus că în baza hotărârilor judecătorești prezentate de acesta orice litigii dintre cei trei au fost definitiv și irevocabil soluționate.

Pe de altă parte, nimeni la acea dată nu i-a adus la cunoștință existența unui nou litigiu între părți. De fapt, nici măcar vânzătorul nu avea cunoștință despre acțiunea care face obiectul prezentului dosar deoarece a constatat că la acea dată nu era citat procedural în prezentul dosar. Este unanim acceptat în practica judiciară faptul că existența bunei credințe este necesară doar în ceea ce-1 privește pe sub-dobânditor fiind lipsit de importanța dacă vânzătorul la data la care și-a dat acordul de voință pentru transmiterea dreptului de proprietate a cunoscut sau nu viciile titlului său, deci dacă a fost de rea credință sau de bună credință.

Consideră apelantul că prima instanță a interpretat și aplicat greșit mai multe dispoziții legale care definesc noțiunea de bună credință față de starea de fapt și de drept din speță.

A., art. 38 din Legea nr. 7/1997 definește buna credință în sensul că dobânditorul oneros se va putea prevala de buna credință ori de câte ori înscrierea dreptului său s-a făcut "bazându-se pe cuprinsul cârtii funciare".

Prin sentința apelată se recunoaște faptul că dispozițiile legale amintite instituie prezumții legale relative de bună credință cu privire la sub- dobânditorul cu titlu oneros, însă se consideră că în speță acestea ar fi fost răsturnate prin probele administrate.

Arată apelantul că el s-a "bazat" pe cuprinsul cărții funciare care stabilea existența dreptului de nuda proprietate în favoarea vânzătorului. Intenția sa a fost aceea de a dobândi nuda proprietate cu privire la apartament, vânzătorul explicându-i că, ca urmare a hotărârilor judecătorești menționate în cartea funciară, uzufructul a fost atribuit în favoarea unei persoane în vârstă. Mai mult chiar, i-a explicat că în acele procese s-a stabilit în mod irevocabil faptul că nuda proprietate a apartamentului îi aparține în vreme ce uzufructul aparține doamnei O. A. Vânzătorul a arătat că dorește să înstrăineze nuda proprietate deoarece pleacă în SUA pentru mai mult timp, ceea ce nu a fost de natura să-i stârnească vreo îndoială cu privire la valabilitatea înscrierilor din CF.

Pe de altă parte, achiziționarea nudei proprietăți a reprezentat pentru el o investiție pe termen lung, știind faptul că se va bucura de privilegiile dreptului de proprietate în deplinătatea sa doar la decesul uzufructuarei. Cu aceasta nu a avut discuții și nici nu a vizitat apartamentul pentru că vânzătorul i-a spus că în acel moment se află în relații tensionate cuaceasta, însă acest aspect nu a reprezentat pentru acesta nici un inconvenient, urmând să obțină posesia apartamentului doar la decesul uzufructuarei. Chiar și fără a viziona interiorul apartamentului, cunoștea conformația acestui apartament și amplasarea lui concreta știind blocul și apartamente identice de pe aceeași scară. I. considera esențială vizionarea apartamentului însă acest fapt ar fi fost necesar doar dacă scopul achiziționării apartamentului ar fi fost acela al folosirii lui. Așa cum a arătat scopul său a fost acela de a investi niște bani pentru ca mai devreme sau mai târziu să îi revând.

Acest fapt însă nu are semnificația cumpărării imobilului pe riscul său pentru că bunul cumpărat nu reprezenta în acel moment un drept aleatoriu ci doar întregirea dreptului de proprietate, era nedeterminată în timp. Existența sau inexistența uzufructului nu l-ar fi împiedicat însă să îi valorifice, oricând dorea dreptul de nudă proprietate, astfel că acel contract de vânzare-cumpărare nu a avut nici un moment caracter aleatoriu.

Eroarea de care s-a prevalat era suficient să existe doar referitor la persoana sa, nu și a vânzătorului și consideră că aparența înșelătoare a fost pe deplin dovedită.

Pentru aceste considerente, consideră apelantul că în speță își are aplicabilitate principiul validității aparentei în drept, în baza căruia contractul de vânzare-cumpărare cu privire la nuda proprietate încheiat de acesta urmează să își producă efectele indiferent de soarta contractelor autorilor săi subsecvenți.

Prima instanță a încălcat dreptul său la apărare, atât sub aspectul modului de administrare al probelor cât și referitor ușurința cu care a aplicat dispozițiile art. 225 C. proc. civ. în ceea ce privește proba cu interogatoriul acestuia.

Nu se poate considera că există în ceea ce-l privește, obligativitatea preluării procedurii din starea în care se afla deoarece poziția acestuia nu este aceea de intervenient, ci aceea de pârât. A. fiind, cererea sa de readministrare a probatoriului testimonial era pertinentă și i-ar fi dat posibilitatea să dovedească faptul că între întreținută și întreținătore a existat o înțelegere frauduloasă, menită să ducă la desființarea titlului întreținutei și a actelor juridice subsecvente.

Prima instanța a dispus în mod greșit rezoluțiunea contractului de întreținere dintre reclamantă și pârâta M. C.

A., din probele testimoniale precum și din pozițiile procesuale exprimate de către acestea a rezultat faptul că începând cu anul 2004 pârâta M. a plecat în Italia și nu a mai prestat întreținere față de reclamantă. Sumele de 100 euro trimise la circa 3-4 luni "nu pot înlocui obligația alimentară de întreținere zi cu zi asumată prin contract". Pârâta M. a arătat prin întâmpinare că "este de acord cu tot ceea ce dorește reclamanta să facă pentru binele și siguranța ei deoarece ea nu mai poate respecta contractul de întreținere încheiat căci nu îi mai ajungea salariul, motiv pentru care a și plecat în Italia.

Așadar, prima instanță ar fi trebuit să analizeze dacă întreținătoarea are o culpă în ceea ce privește neexecutarea obligațiilor contractuale și dacă în speță nu este vorba despre o imposibilitate obiectivă de neexecutare, situație în care urmează a se pune problema suportării riscurilor contractuale și nu aceea a rezoluțiunii.

Ca atare, fie că între reclamanta și pârâta M. a existat o înțelegere în sensul desființării contractului de întreținere, însă în acest caz instanța nu putea dispune rezoluțiunea pentru ca scopul urmărit a fost imoral, fie estereală poziția exprimată de către M. și necontestată de către reclamantă în sensul că întreținătoarea a fost în imposibilitatea executării obligației de întreținere din lipsa banilor, situația în care nu se putea dispune rezoluțiunea lipsind culpa cocontractantului.

Prima instanța a dispus în mod greșit rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâta M. C. și pârâtul C. C.

Deoarece dreptul său de nuda proprietate derivă din drepturile dobândite de către autorii săi are interes în a susține valabilitatea contractelor de dobândire ale acestora.

Fără a dori să facă apărarea vânzătorului de la care a dobândit dreptul de nuda proprietate, în mod greșit prima instanță a considerat că reaua credința a acestuia ar fi fost stabilită prin hotărârile judecătorești anterioare. În realitate, în acțiunile anterioare s-a discutat doar existența sau inexistența dreptului de uzufruct iar reaua credință a lui C. C. a fost stabilită doar cu privire la dreptul de uzufruct. A. hotărâri judecătorești pot crea mai degrabă convingerea că acesta a fost de bună credință în ceea ce privește nuda proprietate astfel că, chiar dacă nu a dobândit întreaga proprietate, a dobândit cel puțin nuda proprietate.

Petitele accesorii celui de rezoluțiune, admise prin sentința apelată urmează a fi respinse ca urmare a respingerii petitelor principale pentru argumentele arătate anterior.

Prin întâmpinarea f or mul ată în c auz ă, in timata recl aman tă O. An a asolicitat respingerea apelului ca nefondat și obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea poziției sale procesuale intimata a arătat că motivele de apel susținute de pârâtul T. D. B. sunt nefondate.

Prima instanță a apreciat aplicat corect regula de drept conform căreia desființarea actului inițial atrage desființarea și a actului subsecvent, următor, datorită legăturii sale cu primul.

În speță nu sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea principiului error comunis facit jus, întrucât eroarea comună constă în convingerea general admisă și formată că titularul aparent este însuși titularul adevărat al dreptului. Ori, așa cum a stabilit prima instanță, eroarea nu era comună deoarece persoane din comunitate nu erau în eroare, cunoșteau situația imobilului în litigiu. Dacă apelantul ar fi vizionat apartamentul ar fi cunoscut aceste persoane.

Pârâtul T. D. B. a putut observa la data contractării, din cuprinsul C. nr. 6., ca prima vânzătoare a dobândit apartamentul în litigiu cu titlul de drept întreținere.

Nu este exactă afirmația pârâtului care susține că eroarea comună are semnificația unei credințe generale susținută de registrele care asigură opozabilitatea transmisiunilor drepturilor reale. În realitate, așa cum s-a arătat în literatura juridică, publicitatea este numai un element în crearea stării de aparență. Eroarea comună fiind un element psihologic, trebuie coroborată și cu alte elemente materiale.

Pârâtul T. D.-B. nu este cumpărător de bună-credință deoarece la data înregistrării cererii sale de întabulare în C. nr. 6. erau notate două acțiuni sub B 8 și B 9, ambele în rectificare de C., suficient pentru a-l atenționa pe dobânditor. P. art. 31 alin. 2 din Legea nr. 7/1996 dobânditorul este considerat de bună-credință numai dacă nu a fost notată nici o acțiune prin care se contestă cuprinsul cărții funciare, ceea ce nu este cazul în speță.

Contrar susținerilor apelantului, între pârâtul C. și pârâtul T. s-a realizat o înțelegere frauduloasă în scopul de a zădărnici repunerea reclamantei în situația anterioară încheierii contractului de întreținere.

Pârâtul recunoaște prin întâmpinare că nu a vizionat apartamentul cumpărat. Ori, din această împrejurare, chiar dacă nu direct, totuși în mod indirect se poate deduce înțelegerea frauduloasă a celor doi pârâți.

Afirmațiile apelantului în sensul că prima instanță nu a respectat dreptul său la apărare, sub aspectul administrării probelor și aplicării art. 225 din C., nu corespund adevărului.

Prima instanță a încuviințat cererea pârâtului T. cu privire la interogatoriul reclamantei, probă care s-a și efectuat, răspunsul reclamantei fiind la dosar.

Pârâtul apelant nu a cerut și alte probe, iar soluția primei instanțe nu s-a întemeiat pe dispozițiile art. 225 din C., ci pe celelalte probe pertinente și concludente administrate în cauză.

Pârâtul a solicitat într-adevăr, prin întâmpinare, readministrarea întregului probatoriu în contradictoriu cu el, numai că această solicitare nu a mai fost susținută pe parcursul judecării procesului la prima instanță.

Până în momentul introducerii în cauză a pârâtului T. au fost administrate doar probe testimoniale în legătură cu executarea contractului de întreținere, încheiat între reclamantă și M. C.

Deci, nu era necesară și utilă readministrarea acestor probe în prezența pârâtului deoarece ele nu vizau contractul încheiat de acesta.

Pe de altă parte, cum pârâtul nu a propus alte probe în afara interogatoriului, rezultă că el nici nu a avut intenția de a face dovada unei asemenea înțelegeri frauduloase, existentă numai în imaginația sa.

Mai susține apelantul că în mod greșit a procedat instanța dispunând citarea prin publicitate a pârâtului C.

In primul rând, pârâtul T. nu poate invoca asemenea aspecte, din lipsă de interes, deoarece acestea îl privesc exclusiv pe pârâtul C. Ori, pârâtul C. nu a făcut apel și nu s-a plâns că a fost citat în mod greșit prin publicitate.

În al doilea rând, susținerile apelantului sunt neîntemeiate, întrucât prima instanță a reținut că toate condițiile prevăzute de lege au fost îndeplinite, inclusiv furnizarea informațiilor de către direcția de evidență a persoanelor, motiv pentru care nu era altă soluție decât citarea acestui pârât prin publicitate, conform art.95 din C.

In al treilea rând, susținerile pârâtului sunt contrazise de înscrisurile de la dosar, care demonstrează că toate actele trimise prin poștă în SUA, la adresa indicată de tatăl pârâtului C., s-au întors la dosar.

Nu au temei susținerile apelantului în sensul că prima instanță a dispus în mod greșit rezoluțiunea contractului de întreținere dintre reclamantă și pârâta M. C.

Apelantul nu poate invoca asemenea aspecte, din lipsă de interes, deoarece asemenea chestiuni juridice o privesc pe pârâta M. C., care nu a exercitat calea de atac a apelului.

Rezoluțiunea contractului de întreținere este soluția legală și temeinică în cazul din speță, având un fundament solid în probele dosarului, în baza cărora prima instanță a constatat că există o neexecutare a contractului de întreținere, din decembrie 2004; iar neexecutarea obligației de întreținere asumată este imputabilă pârâtei M. C., dovadă fiind declarațiile martorilor.

In această situație, prima instanță în mod corect a constatat că sunt îndeplinite condițiile art. 1020 și 1021 din C.

Afirmațiile apelantului în sensul că între reclamantă și pârâta M. C. a existat o înțelegere pentru a desființa contractul de întreținere sau că întreținătoarea a fost în imposibilitate de a executa obligația de întreținere, nu corespund adevărului, fiind simple speculații.

Pârâta M. C. a plecat în Italia fără consimțământul reclamantei, care a fost abandonată, motiv pentru care nu și-a mai executat obligația de întreținere din vina sa.

Din faptul că pârâta M. C. nu s-a opus admiterii acțiunii reclamantei, nu se poate deduce, în nici un caz, realizarea unei înțelegeri frauduloase, cum fără temei încearcă să sugereze apelantul.

De asemenea, pârâta M. nu este singura moștenitoare legală a reclamantei, afirmațiile pârâtului fiind eronate.

Tot fără temei sunt și susținerile apelantului în sensul că în mod greșit s-a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâta M. C. și pârâtul C. C.

Afirmațiile pârâtului în sensul că reaua-credință a lui C. a fost stabilită, prin hotărârile judecătorești anterioare, doar cu privire la dreptul de uzufruct, sunt eronate.

Prin hotărârile judecătorești pronunțate în litigiul anterior s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, că pârâtul C. nu a fost de bună-credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare din 2 aprilie 2002, motiv pentru care afirmațiile apelantului nu corespund adevărului.

Tribunalul Clu j, pr in dec iz ia c iv il ă nr. 3.(.. .), pronunț ată în dos ar nr. (...) ,a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul T. D. B., împotriva sentinței civile nr. 3995/(...) pronunțată în dosar nr. (...) al J. C.-N., care a fost păstrată în întregime.

Apelantul a fost obligat să plătească intimatei O. Ana suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în apel.

M.ivând apelul, Tribunalul Cluj a reținut următoarele:

Contrar susținerii apelantului, nu sunt îndeplinite in cauză condițiile principiului error comis facit jus, căci pentru a fi aplicabil acest principiu trebuie ca eroarea să fie obștească și invincibilă.

Or în speță eroarea nu este nici obștească, nici invincibilă.

Martorul S. S., audiat in apel a arătat in declarația sa că la începutul anului 2008 a fost chemat de apelantul T. D. B. să-l însoțească la un apartament pe care dorea să-l cumpere, situat pe strada P. A răspuns solicitării, însoțindu-l pe apelant. La apartament s-au întâlnit cu intimatul C. A. C. Nu au reușit să intre in apartament, deoarece C. A. C. le-a spus că nu pot intra pentru că nu se înțelege cu d-na care locuia in apartament, că este in judecată cu aceasta și le-a arătat o hotărâre judecătorească pe care martorul nu a fost interesat să o citească.

Apelantul nu poate pretinde existența unei erori invincibile, câtă vreme vânzătorul C. A. C. i-a adus la cunoștință că este in judecată cu persoana care locuiește in apartament.

Procesul având ca obiect radierea dreptului de uzufruct al reclamantei

O. Ana s-a finalizat in primăvara anului 2007, deci este evident că in martie

2008 vânzătorul nu se putea referi la acel proces atunci când a arătat că este in judecată cu O. A.

Cunoscând împrejurarea existenței unei judecăți intre C. A. C., apelantului ii era la îndemână să se informeze la judecătorie despre proces, putea să meargă la meargă la reclamanta O. Ana și să se informeze despreacest proces. Apelantul a ales insă să rămână ignorant in această privință, însă această ignoranță nu echivalează cu buna credință, care trebuie să fie perfectă, dobânditorul să nu aibă nicio urmă de îndoială cu privire la valabilitatea titlului transmițătorului.

Apelantul susține că buna lui credință a existat, deoarece in momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu pârâtul C., o acțiune in rezoluțiunea titlului inițial era prescrisă.

Susținerea nu poate fi primită, întrucât din cuprinsul cărții funciare rezultă că actul juridic inițial este un contract de întreținere; acesta este un act cu executare in timp iar neexecutarea lui culpabilă de către debitor ar putea surveni oricând cursul derulării lui și abia in momentul in care survine neexecutarea obligației de întreținere se naște dreptul întreținutului la rezoluțiunea convenției. A. fiind, dreptul la acțiune in rezoluțiune s-a născut cel mai devreme în momentul in care a început neexecutarea obligației de întreținere, și nicidecum termenul de prescripție nu începe să curgă de la data încheierii actului.

Față de considerentele expuse mai sus, apreciem că apelantul nu poate invoca eroarea comună sau principiul ocrotirii subdobânditorului de bună credință ca excepții de la efectul desființării actului juridic subsecvent urmare a desființării actului juridic inițial.

Este nefondată critica apelantului potrivit căreia instanța i-a încălcat dreptul a apărare.

Contrar susținerilor apelantului, la pronunțarea soluției instanța nu s-a întemeiat pe aplicarea dispozițiilor art. 225 Cod pr.civ., ci pe probatoriul administrat in cauză și pe susținerile apelantului din cuprinsul întâmpinării.

In partea introductivă a întâmpinării, apelantul a solicitat într-adevăr readministrarea probatoriului administrat in cauză, însă atunci când s-a discutat probațiunea în fața instanței, nu a mai susținut această cerere, solicitând in probațiune doar administrarea interogatoriului reclamantei. Ori, câtă vreme însuși apelantul nu a depus stăruință in cererea sa readministrare a probelor testimoniale, nu poate reproșa instanței refuzul readministrării probelor.

În plus, in apel, in virtutea caracterului devolutiv al acestei căi de atac, apelantul a avut posibilitatea de a solicita administrarea probelor pe care le-a socotit utile, concludente și pertinente in soluționarea cauzei, însă a solicitat doar ascultarea martorului S. S., obiectul probei fiind buna sa credință, insă nu a solicitat administrarea de probe vizând executarea contractului de întreținere.

Critica adusă soluției dată de prima instanță cererii de rezoluțiune a contractului de întreținere încheiat între reclamanta O. Ana și pârâta M. C. este de asemenea nefondată.

Din probatoriul testimonial administrat în cauză a rezultat fără putință de tăgadă împrejurarea că întreținătoarea a plecat în Italia la sfârșitul anului 2004, moment din care nu a mai prestat întreținerea.

Pârâta a ales să părăsească țara din propria sa voință, nu suntem in situația unui caz fortuit sau de forță majoră care să-i scuze neexecutarea obligației asumate prin convenție.

În plus, in contractele sinalagmatice, riscul contractului este suportat de către debitorul obligației imposibil de executat, care în speță este întreținătoarea M. C., astfel încât, în mod practic, nu ar fi nicio deosebire pentru pârâta M. C. dacă se dispune rezoluțiunea sau i se pune in sarcină suportarea riscului contractului.

Poziția procesuală a pârâtei M. C., care a fost de acord cu admiterea acțiunii reclamantei, este in acord cu realitatea. Era firesc ca pârâta să fie de acord cu admiterea acțiunii, evitând obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, câtă vreme știa că nu a mai prestat întreținere reclamantei, că se poate dovedi acest aspect, că pretențiile reclamantei sunt întemeiate și sunt foarte mari șanse ca aceasta să câștige procesul. A. fiind, nu există nici un indiciu al existenței unei înțelegeri frauduloase intre reclamantă și pârâta M. C.

Câtă vreme pârâtul C. A. C. nu a atacat nici una din hotărârile pronunțate in dosar, acesta a achiesat la soluțiile pronunțate de judecătorie, inclusiv la temeiurile de fapt și de drept pe care s-au întemeiat acestea.

Ori, dacă pârâtul C. însuși nu contestă reținerea relei sale credințe, este neavenită susținerea apelantului că pârâtul C. A. C. a fost de bună credință.

În plus, instanța a soluționat cererea de rezoluțiune a contractului de vânzare-cumpărare dintre M. C. și C. A. C. numai prin sentința nr. 1. august 2010, care nu a fost atacată de pârâtul T. D. B.

Nelegala citare a pârâtului C. A. C. este un viciu care poate fi invocat strict de către acesta, după cum rezultă din cuprinsul art. 105 Cod pr.civ, nu și de către apelant, care nu a suferit nicio vătămare din acest pretins viciu de citare.

Față de cele considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, apelul pârâtului T. D. B. a fost apreciat in întregime nefondat și urmează să fie respins ca atare în temeiul disp. art. 294-296 Cod pr.civ., păstrându-se în întregime sentința atacată.

În temeiul art. 274 Cod pr.civ. va fi obligat apelantul să plătească intimatei O. Ana suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în apel reprezentând onorariul avocațial";.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâtul T. D. B., solicitând, în temeiul art. 304 pct. 9 C., admiterea recursului, desființarea deciziei, în sensul admiterii apelului, cu consecința schimbării sentinței, în sensul respingerii acțiunii reclamantei, cu cheltuieli dejudecată.

În motivarea recursului, s-a arătat că atât prima instanță, cât și instanța de apel au stabilit în mod greșit că în speță nu își are aplicabilitatea principiul validității aparenței în drept, deși erau întrunite toate condițiile legale pentru ca între recurent și pârâtul C. A. C. să-și producă efectele contractul de vânzare-cumpărare încheiat, independent de situația celorlalte contracte deduse judecății, chiar dacă acest principiu nu este consacrat în mod expres printr-o dispoziție legală.

Aplicarea principiului validității aparenței în drept presupune întrunirea cumulativă a trei condiții, respectiv, existența unui act juridic care transmite dreptul de proprietate; o stare de fapt care nu corespunde stării de drept, dar care creează o eroare comună și invincibilă și bună- credință.

Ambele instanțe de fond au analizat greșit aceste condiții, și anume, între recurent și pârâtul C. A. C. s-a încheiat la data de (...) un contract autentic de vânzare-cumpărare, având ca obiect nuda proprietate asupra apartamentului în litigiu, deci un act translativ de proprietate cu titlu oneros.

La data contractării, dreptul de nudă proprietate al vânzătorului era înscris în cartea funciară, unde mai erau notate doar cele două acțiuni înurma cărora s-a recunoscut dreptul de uzufruct viager în favoarea reclamantei, acțiuni finalizate în acel moment în mod irevocabil.

Noțiunea de eroare comună are semnificația unei credințe generale, susținută de registrele care asigură opozabilitatea transmisiunilor drepturilor reale, în speță, cartea funciară, că înstrăinătorul este titularul acelui drept.

Înregistrările făcute în cărțile funciare, așa cum s-a arătat în literatura de specialitate, ori în registre, ori prezentarea unor acte autentice în care vânzătorul figurează ca fiind titular al dreptului de proprietate produc prin autoritatea lor opozabilitatea lor față de orie terț și îi întăresc convingerea cumpărătorului că persoana menționată în conținutul lor este adevăratul proprietar, determinându-l, astfel, să încheie contractul de vânzare- cumpărare și să treacă la executarea obligației care îi revine, aceea de plată a prețului.

La data contractării, vânzătorul a prezentat atât extras de carte funciară, cât și copie de pe contractul autentic de vânzare-cumpărare, pe care, la rândul său, îl avea încheiat cu pârâta M. C., prezentându-i recurentului, de asemenea, și hotărârile judecătorești care dovedeau faptul că acțiunea reclamantei cu privire la constatarea existenței în favoarea sa a dreptului de uzufruct viager asupra imobilului în discuție, a fost admisă.

I. de apel a analizat greșit declarația martorului S. S., care a afirmat doar că la discuțiile avute cu vânzătorul C. A. C., acesta i-a prezentat o hotărâre judecătorească și i-a spus că nu îi poate permite accesul în casă, deoarece nu se înțelege cu doamna care are dreptul de uzufruct asupra apartamentului.

I. a interpretat greșit această declarație, în sensul că vânzătorul i-ar fi spus recurentului despre existența acestui litigiu, însă o asemenea apreciere este ilogică, dat fiind faptul că, după cum rezultă din modalitatea de efectuare a procedurii de citare în dosarul de fond, la acea dată nici vânzătorul C. nu avea cunoștință despre declanșarea prezentului proces.

În acest context, recurentul a și făcut afirmațiile legate de nelegala citare a pârâtului C. A. C., nu pentru a se prevala de un viciu procedural de care poate uza doar acest pârât, ci pentru a setabili faptul că era imposibil ca la momentul cumpărării apartamentului de către recurent, fie recurentul, fie vânzătorul, să cunoască faptul că uzufructuara a demarat un nou proces care, de data aceasta, pune în discuție însuși dreptul de nudă proprietate al înstrăinătorului.

Doar reclamanta, avocatul său și cunoștințele sale, cărora aceasta le-a comunicat demersurile făcute, cunoșteau faptul că a fost începută acțiunea de față.

Poziția adoptată de vânzătorul C., și anume, dacă știa sau nu de existența acestui proces, nu are influență asupra recurentului, atâta vreme cât acesta nu i-a adus recurentului la cunoștință vreo altă situație decât cea arătată ulterior, și care se corobora cu cuprinsul cărții funciare și actelor anexă.

Este adevărat că în conformitate cu art. 1020 - 1021 C., condiția rezolutorie este subînțeleasă în orice contract sinalagmatic, și că acțiunea în constatarea nulității absolute a unei convenții, sau acțiunea în simulație, sunt imprescriptibile, însă aceasta nu poate avea semnificația transformării drepturilor reale care se nasc dintr-o convenție în drepturi sub condiție, care să poată fi desființate oricând, desființarea unei convenții având caracter extraordinar, pentru că altfel nu ar mai exista siguranța circuitului civil.

Eroarea recurentului a fost invincibilă, că singurul demers pe care l-ar fi putut face și pe care l-a și făcut, pentru a afla situația de drept a imobilului, era acela de a verifica cartea funciară și de a obține consultanța juridică din partea notarului care, după verificarea actelor, a consimțit să perfecteze contractul autentic, notarul public neavând obligația de a cere vreun certificat care să ateste inexistența pe rolul instanțelor de judecată a unui proces.

Orice reclamant, care dorește să facă opozabil altor persoane decât pârâtul declanșarea procesului, are posibilitatea să noteze acel proces în cartea funciară, din acel moment acesta fiind opozabil terților.

Așadar, nu recurentul a fost în pasivitate, ci însăși reclamanta, care nu a notat în cartea funciară acțiunea demarată împotriva vânzătorului.

Buna-credință a recurentului este dovedită raportat la înscrisurile prezentate cu ocazia semnării contractului autentic, coroborat cu faptul că nimeni la acea dată nu i-a adus la cunoștință existența unui nou litigiu între părți, fiind unanim acceptat în practica judiciară faptul că existența bunei- credințe este necesară doar în ceea ce îl privește pe subdobânditor.

Critica instanței de apel, că recurentul ar fi ținut de soluțiile pronunțate anterior cu privire la pârâtul C. A., și pe care acesta nu le-a criticat, nu îi sunt aplicabile recurentului, care este de bună-credință și prin prisma art. 38 din Legea nr. 7/1996, text legal care definește buna-credință, în sensul că dobânditorul oneros se va putea prevala de buna-credință ori de câte ori înscrierea dreptului său s-a făcut bazându-se pe cuprinsul cărții funciare.

Pârâtul C. i-a explicat recurentului că în procesele pe care le-a avut cu reclamanta s-a stabilit în mod irevocabil faptul că nuda proprietate a apartamentului îi aparține pârâtului, în vreme ce uzufructul îi aparține reclamantei.

Pârâtul vânzător C. i-a spus recurentului că dorește să înstrăineze nuda proprietate deoarece pleacă în SUA pentru mai mult timp, poate chiar să se stabilească acolo definitiv, ceea ce nu a fost de natură să-i stârnească recurentului vreo îndoială cu privire la valabilitatea înscrierilor din CF, însă acest fapt nu are semnificația cumpărării imobilului pe riscul recurentului, astfel că acel contract de vânzare-cumpărare nu a avut niciun moment caracter aleatoriu.

Aparența înșelătoare a fost pe deplin dovedită, prin prisma tuturor celor mai sus arătate.

În mod greșit instanța de apel a respins critica vizând respectarea dreptului la apărare al recurentului, atât sub aspectul modului de administrare a probelor, cât și referitor la ușurința cu care prima instanță a aplicat dispozițiile art. 225 C. în ceea ce privește proba cu interogatoriul recurentului.

Reclamanta intimată și-a extins acțiunea la (...), în contradictoriu cu recurentul, petitele formulate în contradictoriu cu recurentul fiind accesorii petitelor principale din acțiunea introductivă, motiv pentru care recurentul a solicitat instanței, prin întâmpinare, să dispună readministrarea întregului probatoriu și în contradictoriu cu recurentul, neputându-se aprecia, în ceea ce îl privește pe recurent, obligativitatea preluării procedurii din starea în care se afla, deoarece poziția recurentului nu este aceea de intervenient, ci aceea de pârât.

Participarea recurentului la administrarea probelor testimoniale în baza cărora au fost admise petitele de rezoluțiune a contractului de întreținere dintre reclamantă și pârâta M. C., i-ar fi dat recurentuluiposibilitatea să scoată la iveală faptul că între acestea s-ar fi realizat o înțelegere frauduloasă.

Recurentul a insistat asupra necesității îndeplinirii procedurii cu pârâtul C. A. C., deoarece doar acesta putea să dea lămuririle necesare cu privire la condițiile în care recurentul a încheiat cu acesta contractul de vânzare-cumpărare din care a dobândit nuda proprietate asupra apartamentului în litigiu.

Existând în dosar informația ca adresa acestuia să nu fie corectă, nu se putea proceda la efectuarea citării prin publicitate, cum în mod greșit a procedat prima instanță, astfel încât, pe de o parte, există un viciu de procedură, pe care instanța ar fi putut să îl aibă oricum în vedere, cu toate consecințele sale, iar pe de altă parte, lipsa pârâtului la administrarea probatoriului nu a permis instanțelor de fond să stabilească starea de fapt completă în ceea ce privește semnarea contractului dintre recurent și pârâtul C. A.

Probele administrate în lipsa recurentului nu îi sunt opozabile acestuia, astfel încât trebuie înlăturate.

În mod greșit instanțele de fond au dispus rezoluțiunea contractului de întreținere dintre reclamantă și pârâta M. C., fără a observa faptul că poziția adoptată de acestea urmărește fraudarea legii, între cele două existând o înțelege frauduloasă, în sensul desființării contractului de întreținere, însă în acest caz instanța nu putea dispune rezoluțiunea, pentru că scopul urmărit a fost unul imoral, respectiv, desființarea drepturilor subdobânditorilor.

Instanțele de fond au dispus în mod greșit rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâta M. C. și pârâtul C. A. C., apreciind în mod greșit reaua-credință a acestora, câtă vreme, în acțiunile anterioare s-a discutat doar existența/inexistența dreptului de uzufruct, iar reaua-credință a lui C. C. a fost stabilită doar cu privire la dreptul de uzufruct, toate aceste hotărâri judecătorești putând crea mai degrabă convingerea că acesta a fost de bună-credință în ceea ce privește nuda proprietate.

De asemenea, analiza acestui contract trebuie privită și din perspectiva verificării dacă, prin neexecutarea contractului de întreținere, vânzătoarea M. C. nu și-a creat cu intenție un mecanism de desființare unilaterală a contractului subsecvent încheiat cu C. A., sustrăgându-se astfel de la forța dispozițiilor cuprinse în art. 969 C., însă, din păcate, implicațiile relei-credințe ale pârâtei M. C., nu au fost analizate deloc de către instanțele de fond.

Prin în tâmp in are a f or mul ată în c auz ă, r ecl aman ta in timată a solicitatrespingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, cu motivarea că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile erorii comune, condiția ca eroarea să fi fost invincibilă, condiția bunei credințe a recurentului, acesta fiind de totală rea-credință la data cumpărării, așa cum s-a dovedit pe parcursul soluționării cauzei.

Nu se poate reține nesocotirea dispozițiilor art. 225 C., de către prima instanță, câtă vreme, aceasta a încuviințat cererea recurentului privind luarea interogatoriului reclamantei.

Este adevărat că pârâtul a solicitat prin întâmpinare readministrarea întregului probatoriu în contradictoriu cu el, numai că această solicitare nu a mai fost susținută pe parcursul judecării procesului în primă instanță.

Nu poate fi primită susținerea recurentului, în sensul că instanța a procedat greșit atunci când a dispus citarea prin publicitate a pârâtului C., câtă vreme, recurentul nu are niciun interes să invoce această împrejurare.

Între recurent și pârâtul C. a existat o înțelegere frauduloasă, chiar pe parcursul întregului proces, în scopul de a zădărnici repunerea reclamantei în situația anterioară încheierii contactului de întreținere.

Rezoluțiunea contractului de întreținere este soluția legală și temeinică în cazul din speță, având un fundament solid în probele dosarului.

Recurentul nu are interesul să invoce soluția de rezoluțiune a contractului de vânzare-cumpărare dintre M. C. și C. C.

Recursul este fondat în parte.

La termenul de judecată din data de (...) Curtea a pus în discuția părților prezente, prin prisma art. 306 alin. 2 C., eventuala incidență în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 5 C., rap. la art. 105 alin. 2 teza finală C., coroborat cu art. 107 și art. 85 C. proc. civ., având în vedere că atât în fața primei instanței, cât și în fața instanței de apel, pârâtul C. C. A. a fost citat prin afișare la ușa instanței, în condițiile în care prin înscrisurile depuse la dosar de tatăl acestui pârât, s-a învederat instanței faptul că acesta are reședința în S.U.A.

Analizând recursul prin prisma acestui motiv de recurs de ordine publică, Curtea constată că acesta este fondat, pentru motivele ce urmează a fi expuse:

Art. 304 pct. 5 C. prevede că se va dispune casarea hotărârii recurate când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 C.

În conformitate cu art. 105 alin. 2 C., actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.

Teza a II-a a art. 105 alin. 2 C. prevede că în cazul nulităților anume prevăzute de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie.

Art. 107 C. impune judecătorului obligația de a amâna judecarea pricinii ori de câte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege sub pedeapsa nulității.

În același sens dispun și prevederile art. 85 C., conform cărora, judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel.

Judecarea cauzei cu necitarea părții la domiciliu ales, în conformitate cu prevederile art. 85 și 107 C., atrage nulitatea formei de procedură, în condițiile art. 105 alin. 2 teza a II-a C., nulitatea fiind expresă, iar vătămarea fiind prezumată prin chiar textul legii, nemaifiind necesară dovedirea acesteia (a se vedea în acest sens, G. Boroi, Octavia Spineanu M., codul de procedură civilă adnotat, Ed. Hamangiu 2011, E. a II-a revăzută și adăugită, pag. 202 și urm.).

Această nulitate, așa cum s-a arătat în doctrina de specialitate, fiind una expresă, poate fi invocată, în căile de atac, nu numai de partea care a suferit vătămarea, dar și de partea adversă ori de instanță din oficiu, în scopul de a evita pronunțarea unei hotărâri supuse anulării sau casării, instanța putând invoca această nulitate în baza art. 107 C., rap. la art. 105 alin. 2 teza a II-a C.

În cazul nulităților exprese, cum este și cea prevăzută de art. 107 C., rap. la art. 85 C., vătămarea se prezumă, până la dovada contrarie, astfel încât, partea nu este obligată să administreze dovezi pentru a probaexistența vătămării, a prejudiciului procesual, deoarece, în caz contrar, cursul procesului s-ar complica la fiecare act de procedură contestat ca lovit de nulitate (a se vedea în acest sens M. Tăbârcă, G. B., Codul de procedură civilă comentat și adnotat, Ed. U.J., 2007, pag. 361).

Drept urmare, întrucât nulitatea prevăzută de art. 107 C., rap. la art. 85 C., este una expresă, vătămarea se prezumă potrivit art. 105 alin. 2 teza a II-a C., astfel încât, partea care invocă nulitatea este scutită de obligația de a dovedi vătămarea.

Legea sancționează cu nulitatea absolută nu numai judecarea fără citarea părții, dar și nerespectarea termenului, prevăzut de art. 89 alin. 1 C., în care citația trebuie înmânată celui citat.

Nerespectarea termenului prevăzut de art. 89 alin. 1 C. atrage după sine nulitatea procedurii de citare.

A., așa cum s-a stabilit printr-o Decizie de îndrumare a P. F. T. S., cu nr. 1., nerespectarea dispozițiilor art. 89 C., de a înmâna citația cu cel puțin

5 zile înainte de termenul fixat pentru judecată, este sancționată cu nulitatea, care operează fără a fi necesar ca partea neregulat citată și care, fiind judecată în lipsă, a pierdut procesul, să facă dovada vătămării.

Și aceasta deoarece, pentru ca citația să își poată îndeplini funcția sa procesuală - încunoștințarea părților despre existența litigiului, data și locul judecății -, legea determină și termenul în care citația trebuie înmânată părților, nerespectarea acestui termen atrăgând după sine nulitatea procedurii de citare (a se vedea Plenul Trib. S., D. de îndrumare nr. 1. în C. de Î., pag. 275, 276; Trib. S., Colegiul Civil, D. nr. 1937/1955, în C. 1955, vol. II, pag. 193).

Unul dintre principiile fundamentale care guvernează realizarea procedurii de citare este acela potrivit căruia citația se înmânează la domiciliul sau reședința celui citat, și doar în ipoteza în care domiciliul unei părți nu este cunoscut, respectiva parte urmează să fie citată prin publicitate, potrivit art. 95 C., respectiv atunci când „reclamantul învederează că, deși a făcut tot ce i-a stat în putință, nu a izbutit să afle domiciliului pârâtului";.

Cu alte cuvinte, citarea prin publicitate, în condițiile art. 95 C. proc. civ., reprezintă o măsură de excepție, care poate fi dispusă doar dacă reclamantul învederează că, deși a făcut tot ce i-a stat în putință, nu a izbutit să afle domiciliului pârâtului.

În niciun caz, însă, nu se poate dispune citarea prin publicitate, în condițiile art. 95 C. proc. civ., în situația în care sunt cunoscute, fie domiciliul , fie reședința părții.

Citarea este, așadar, un act procedural prin care se realizează încunoștințarea părților despre existența procesului civil, despre locul și data judecății, prin citarea părților traducându-se în practică două dintre cele mai importante principii ale procedurii judiciare: contradictorialitatea și dreptul la apărare.

Doar în măsura în care părțile cunosc data și locul judecății ele sunt puse într-o situație de egalitate, respectiv, își pot pregăti apărarea, pentru ca apoi să prezinte în contradictoriu și într-o ședință publică toate împrejurările de fapt și de drept de care depinde soluționarea cauzei.

Tocmai datorită importanței actului procedural al citării, legea îi impune judecătorului și obligații corespunzătoare.

A., potrivit art. 85 C., judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel.

La rândul său, art. 107 C. îl obligă pe președintele instanței să verifice dacă părțile au fost legal citate și să dispună amânarea judecății ori de câte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.

Această obligație îi este impusă judecătorului sub sancțiunea nulității actelor de procedură întocmite în cauză.

Dispozițiile procedurale privitoare la citarea părților au un caracter imperativ, iar nesocotirea lor conduce la nulitatea hotărârii pronunțate de instanță, și aceasta pentru că legea de procedură civilă impune, ca o garanție fundamentală a respectării principiului contradictorialității și a principiului dreptului la apărare, citarea părților în proces ( a se vedea în acest sens, C.S.J., Secția C., D. nr. 2419/1995, B.J.C., 1995, pag. 111; Trib. S. , Secția C., D. nr. 704/1970, Repertoriul II, nr. 94, pag. 367; Trib. S., Col. Civ., D. nr. 1937/1955, Vol. II, pag. 193; Trib. S., Col. Civ., D. nr.

609/1953, C., 1952-1954, vol. I, pag. 289; I. Leș, Tratat de drept procesual civil, E. a V-a, Ed. C. B., pag. 337 și urm.).

Nulitatea consacrată de lege în cazul necitării părții la proces este una expresă, fapt pentru care partea interesată în aplicarea sancțiunii nu mai este ținută să facă dovada unei vătămări, căci aceasta se presupune până la dovada contrarie.

Sancțiunea nulității nu se răsfrânge numai asupra citației îndeplinite cu neobservarea condițiilor legale, ci asupra tuturor actelor ulterioare, inclusiv asupra hotărârii judecătorești pronunțate în cauză.

Relativ recent, prin D. nr. 4265/(...), pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția C. și de P. I., I. S. a statuat că „potrivit dispozițiilor art. 85 și art. 107 C., judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, respectiv președintele va amâna judecata ori de câte ori va constata că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege sub sancțiunea nulității. Aceste norme reprezintă garanții ale asigurării a două din principiile fundamentale ale procesului civil, principiul contradictorialității și principiul dreptului la apărare, iar încălcarea lor atrage sancțiunea nulității hotărârii pronunțate, în condițiile art. 105 alin. 2 C., fiind astfel incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C.";.

În speță, pârâtul C. A. C. nu a fost citat în mod legal și procedural nici în fața primei instanțe a J. C.-N., nici în fața instanței de apel a T. C., acesta fiind citat prin afișare la ușa instanței, deși în cauză nu erau incidente dispozițiile art. 95 C., în condițiile în care tatăl acestui pârât a încunoștințat instanța despre împrejurarea că pârâtul are reședința în S.U.A., F..

A., prin cererea introductivă de instanță înregistrată pe rolul J. C.-N., reclamanta a indicat domiciliul pârâtului C. A. C. ca fiind în localitatea C., nr. 77, județul B. N. (f. 3 dosar fond).

Pentru primul termen de judecată fixat în fața primei instanțe, (...), acest pârât a fost citat de la domiciliul indicat în cererea introductivă, însă dovada de îndeplinire a procedurii de citare a fost semnată de tatăl acestuia, numitul C. A. (f. 39 dosar fond).

Pentru termenul de judecată din 1 aprilie 2008, procedura de citare cu pârâtul C. A. C., a fost realizată de la aceeași adresă, indicată în cererea inițială, la data de (...), prin afișare pe ușa clădirii Primăriei din localitatea C.

(f. 41 dosar fond).

Pentru termenul de judecată din data de (...), pârâtul a fost citat de la aceeași adresă, la data de (...), însă citația s-a întors la dosarul cauzei cumențiunea „destinatar mutat de la adresă - noul locatar nu permite afișarea"; (f. 48 dosar fond).

Pentru termenul de judecată din data de (...), procedura de citare cu pârâtul C. A. C. s-a realizat, la data de (...), prin afișare la ușa instanței,

Judecătoria Cluj-Napoca, menționându-se pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare prin afișare că acesta este ultimul domiciliu cunoscut în comuna C. nr. 77, județul B. N. (f. 57 dosar fond).

Pentru termenul de judecată din (...), procedura de citare cu acest pârât s-a realizat tot prin afișare pe ușa instanței, la data de (...), menționându-se pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare prin afișare că acesta are ultimul domiciliu cunoscut în C.-N., str. P. nr. 2, bl. S 4, ap.

333, la adresa imobilului în litigiu (f. 82 dosar fond).

La data de (...), numitul C. A., tatăl pârâtului C. A. C., a depus la dosarul cauzei un script prin care a încunoștințat instanța despre împrejurarea că, încă din anul 2002, pârâtul are reședința efectivă, și locuiește efectiv, în S.U.A., la următoarea adresă: „. D. C. C. 258 D. F. 32541

U.S.A."; (f. 86 dosar fond).

Pentru termenul de judecată din (...), pârâtul a fost citat prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire de la adresa menționată de tatăl său

(f. 83, 91 dosar fond), din S.U.A., F..

La termenul de judecată din data de (...), în mod cu totul inexplicabil, în pofida faptului că pârâtul avea reședința cunoscută și că pentru termenul de judecată din (...) s-a îndeplinit cu pârâtul procedura de citare la reședința din S.U.A., F., instanța a dispus citarea acestuia prin publicitate, conform art. 95 C., prin afișare la ușa instanței (f. 116-117 dosar fond).

Pentru termenul de judecată din (...), pârâtul C. A. C. a fost citat prin afișare la ușa instanței, la data de (...), pe dovada de îndeplinire a procedurii prin afișare menționându-se faptul că acesta are ultimul domiciliu cunoscut

„în C.-N., S.U.A., județul C."; (f. 117 dosar fond).

„în C.-N., S.U.A., județul C."; (f. 130 dosar fond).

„în C.-N., S.U.A., județul C."; (f. 137 dosar fond).

„în D. F. 2541, 4090 D. C. C. 258 S.U.A."; (f. 145 dosar fond), fiind de neînțeles această citare prin afișare la ușa instanței, în condițiile în care se cunoștea foarte bine de către instanță faptul că pârâtul are reședința în S.U.A., F., după cum de neînțeles este și menționarea eronată, pe această dovadă de citare, a adresei de reședință a pârâtului, deși aceasta fusese expres și clar indicată de tatăl său, prin scriptul depus la fila 86 dosar fond.

„în D. F. 2541, 4090 D. C. C. 258 S.U.A."; (f. 156 dosar fond), fiind de neînțeles această citare prin afișare la ușa instanței, în condițiile în care se cunoștea foarte bine de către instanță faptul că pârâtul are reședința în S.U.A., F., după cum de neînțeles este și menționarea eronată, pe aceastădovadă de citare, a adresei de reședință a pârâtului, deși aceasta fusese expres și clar indicată de tatăl său, prin scriptul depus la fila 86 dosar fond.

„în C.-N., S.U.A., județul C."; (f. 163 dosar fond).

Pentru ultimul termen de judecată în fața primei instanțe, (...), când au fost închise dezbaterile în fond și s-a acordat părților cuvântul pentru susținerea pe fond a cauzei (f. 23-204 dosar fond), pârâtul C. A. C. a fost citat prin afișare la ușa instanței, la data de (...), pe dovada de îndeplinire a procedurii prin afișare menționându-se faptul că acesta are ultimul domiciliu cunoscut „în C.-N., S.U.A., județul C."; (f. 185 dosar fond).

Se constată, astfel, de către Curte că desfășurarea întregului proces în fața primei instanțe, precum și dezbaterea pe fond a cauzei, a avut loc cu încălcarea dispozițiilor art. 107 și art. 85 C., ceea ce atrage nulitatea hotărârii primei instanțe în condițiile art. 105 alin. 2 teza a II-a C.

De altfel, pârâtul a fost citat și pentru termenul din (...), când s-a dezbătut cererea de completare a dispozitivului sentinței nr. 3. (f. 2, 3, 8 dosar fond), tot prin afișare la ușa instanței, la data de (...), pe dovada de îndeplinire a procedurii prin afișare menționându-se faptul că acesta are ultimul domiciliu cunoscut în „C.-N., S.U.A., județul C."; (f. 228 dosar fond).

În fața instanței de apel, pentru termenul de judecată din data de (...), pârâtul C. A. C. a fost citat prin afișare la ușa instanței, la data de (...), pe dovada de îndeplinire a procedurii prin afișare menționându-se faptul că acesta are ultimul domiciliu cunoscut „în C.-N., județul C."; (f. 7 dosar apel).

Pentru termenul de judecată din data de (...), pârâtul C. A. C. a fost citat prin afișare la ușa instanței, la data de (...), pe dovada de îndeplinire a procedurii prin afișare menționându-se faptul că acesta are ultimul domiciliu cunoscut „în C.-N., județul C."; (f. 21 dosar apel).

La data de (...), s-a depus la dosarul instanței de apel dovada de comunicare a hotărârii J. C.-N., de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 3., respectiv, a sentinței nr. 10463/2010 cu pârâtul C. A. C., comunicarea fiind făcută prin afișare la ușa instanței (f. 47 dosar apel).

D. T. C. nr. 38/2011 i-a fost comunicată pârâtului C. A. C. tot prin afișare la ușa instanței (f. 58 dosar apel).

Curtea constată, așadar, că și judecata în fața instanței de apel s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 107 și art. 85 C., ceea ce atrage nulitatea deciziei, conform art. 105 alin. 2 teza a II-a C.

Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse, Curtea constată că în cauză este incident motivul de casare prevăzut de art. 304 cpt. 5 C., rap. la art. 105 alin. 2 teza a II-a C., coroborat și cu art. 85 și art. 107 C.

Pe cale de consecință., în temeiul art. 304 pct. 5 C., art. 312 alin. 3 și

5 C., rap. la art. 297 alin. 1 C., Curtea va admite în parte recursul pârâtului

T. D. B., doar în limitele motivului de recurs de ordine publică, va casa în întregime decizia recurată și rejudecând, va admite apelul declarat de același pârât în contra sentinței civile nr. 3995/(...) a J. C.-N., sentință care va fi desființată în întregime, cu consecința trimiterii cauzei pentru rejudecare pe fond la Judecătoria Cluj-Napoca.

Cu ocazia rejudecării, se va dispune legala citare a tuturor părților, în conformitate cu prevederile art. 107 și art. 85 C.

Cheltuieli de judecată ocazionate părților vor fi avute în vedere de instanța de rejudecare.

PENTRU ACESTE M.IVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite în parte recursul declarat de pârâtul T. D. B., împotriva deciziei civile numărul 3. din (...) a T. C., pronunțată în dosar numărul (...), pe care o casează în întregime și rejudecând, admite apelul declarat de pârâtul T. D. B., în contra sentinței civile numărul 3995/(...), pronunțată de

Judecătoria Cluj-Napoca în dosar civil numărul (...), pe care o desființează în întregime și trimite cauza pentru rejudecare pe fond la Judecătoria Cluj- Napoca.

D. este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 09 decembrie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

C.-M. CONȚ ANA I. A.-A. P.

A. A. M.

GREFIER

Red.CMC/dact.MS

3 ex./(...) Jud.fond: I. P.

Jud.apel: C.V. Balint/M. T.

← Decizia civilă nr. 266/2011, Curtea de Apel Cluj		Decizia civilă nr. 1392/2011, Curtea de Apel Cluj →

Decizia civilă nr. 5164/2011, Curtea de Apel Cluj

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 5164/2011, Curtea de Apel Cluj