Decizia civilă nr. 5248/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 5248/R/2011
Ședința 15 decembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. C. JUDECĂTOR: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I. GREFIER: A. B.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. F. P. C., împotriva sentinței civile nr. 767 din 23 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanta intimată Ș. M.-V., având ca obiect despăgubiri în baza L. nr. 221/2009.
P. de pe lângă C. de apel C. este reprezentat de procuror A. S.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta reclamantei intimate Ș. M. V., avocat Ș. R., care depune împuternicire avocațială la dosar, reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C., procuror S. A., lipsă fiind reprezentantul pârâtului recurent S. R. prin Ministerul
Finanțelor Publice prin D. G. F. P. C.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat reclamantei intimate Ș. M. V. și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs recurenta a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art.242 alin. 2 C. proc. civ.
C., având în vedere că pe cererea formulată de către pârât, acesta a arătat că declară apel împotriva sentinței civile nr. 767 din 23 septembrie
2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul cu numărul de mai sus, pune în discuție calea de atac formulată de către pârât, ca fiind recurs, raportat la dispozițiile L. nr. 221/2009 și la data pronunțării sentinței atacate.
Reprezentanta reclamantei intimate arată că este de acord cu calea de atac a recursului și depune la dosar întâmpinare, solicitând a fi luată în considerare ca și concluzii scrise, și arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. arată că într-adevăr calea de atac este recursul, raportat la dispozițiile L. nr. 221/2009 și la data pronunțării sentinței atacate și arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, C. constată prezenta cauză în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond asupra recursului.
Reprezentanta reclamantei intimate Ș. M. V. solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică, prin care în mod corect a fost admisă cererea reclamantei privind acordarea de daune materiale prin obligarea pârâtului recurent la plata despăgubirilor pentru bunurile confiscate ca urmare a condamnării cu caracter politic a antecesorului reclamantei, susținând pe larg motivele invocate în concluziile scrise depuse la dosar. S. obligarea pârâtului recurent la plata cheltuielilor de judecată la fond și arată că nu solicită cheltuieli de judecată în recurs.
Reprezentanta P.ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului declarat de pârât ca nefondat și menținerea în totalitate a sentinței atacate, întrucât criticile aduse sunt neîntemeiate, raportat la prevederile art. 5 lit. b din L.a nr. 221/2009 și probatoriul administrat la instanța de fond, din care a rezultat că antecesorul reclamantei recurente a fost condamnat printr-o hotărâre pronunțată de T. M. C., o condamnare cu caracter politic, în care s-a făcut mențiunea confiscării bunurilor.
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 767 din 23 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) a fost admisă excepția prescripției cu privire la capătul de cerere având ca obiect despăgubiri pentru prejudiciul moral și în consecință: a fost respinsă ca prescrisă cererea de despăgubiri pentru prejudiciul moral, formulată de reclamanta S. M.-V., împotriva pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice.
A fost admis petitul II din acțiune, astfel cum a fost precizat, și în consecință: a fost obligat pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantei S. M.-V. suma de 78.700 lei, cu titlu de despăgubiri pentru bunurile confiscate, precum și suma de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, așa cum rezultă din actele aflate în arhiva CNSAS și depuse la dosar, numitul B. I., tatăl reclamantei a fost arestat la data de (...) și apoi condamnat prin S. penală nr. 59 din (...), pronunțată de T. M. C., în dos. nr. 48/1950, la 5 ani temniță grea, 5 ani degradare civică și confiscare averii, pentru crima de uneltire contra ordinii sociale, făcând aplicațiunea art. 209 pct. III C.P. comb. cu art. 157 C.P. și D. 212/1948.
Din fișa matricolă penală depusă în copie la fila 10 din dosar, rezultă că numitul B. I. a fost arestat încă din (...) și că a fost eliberat la data de (...), prin executarea pedepsei.
Instanța a reținut că potrivit art. 1 alin. 2 din L.a nr. 221/2009, condamnările pentru faptele prevăzute de anumite texte de lege, printre care sunt enumerate și art. 209 Cod penal și D. nr. 212/1948, constituie de drept condamnări cu caracter politic.
În consecință, în cauză sunt aplicabile prevederile L. nr. 221/2009, cu excepția art. 5, alin. 1, teza 1, din lege, care a fost declarat ca fiind neconstituțional, prin D. nr. 1. a C. C.
În ceea ce privește capătul de acțiune, având ca obiect despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic, instanța a invocat, din oficiu, excepția prescripției.
Analizând această excepție, instanța a reținut următoarele:
S.rea de obligare a pârâtului la plata de despăgubiri a fost întemeiată, inițial, pe art. 5 din L.a nr. 221/2009 și apoi, după declararea ca neconstituțional a acestui text de lege, pe art. 998 Cod civil.
Instanța a observat că, așa cum a reținut chiar și C. Europeană a
Drepturilor Omului, în deciziile sale, statele sunt libere să reglementeze termene și proceduri speciale de urmat pentru valorificarea unor drepturi.
Potrivit art. 1 din D. L. nr. 167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege. T. general de prescripție este de 3 ani.
Art. 8 din același act normativ, arată că prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut, sau trebuia să cunoască, atât paguba cât
și pe cel care a pricinuit-o.
În speță, atât paguba cât și cel care a pricinuit-o au fost cunoscute chiar din momentul condamnării. S.ul represiv care exista în R.ia până în 22 decembrie 1989 constituie un caz de forță majoră care a împiedicat reclamanta să formuleze o acțiune cum este cea de față, de aceea se poate aprecia că până la data de 22 decembrie 1989, cursul prescripției acțiunii în despăgubiri a fost suspendat.
Însă, din momentul în care regimul comunist represiv întreținut cu sprijinul Securității a fost înlăturat, nimic nu împiedica reclamanta să formuleze acțiunea în despăgubiri pentru suferințele morale cauzate prin măsurile abuzive ale acelui regim.
Recunoașterea caracterului abuziv al măsurilor represive la care au fost supuși foștii deținuți politici și persoanele persecutate în timpul regimului comunist a fost făcută de către S. R. cu mult înaintea adoptării L.
221/2009, prin D.-L. nr. 1., astfel încât termenul de prescripție al acțiunii în despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat prin măsurile represive luate de organele comuniste a început să curgă cel mai târziu de la data adoptării
D.ui-L. nr. 1..
După încheierea termenului de 3 ani de la acea dată, nu se mai poate discuta de întreruperea termenului de prescripție prin acte normative ulterioare, întrucât cauza întreruptivă trebuie să intervină înăuntrul termenului.
Raportând data introducerii prezentei acțiuni ((...)), la momentul la care s-a născut dreptul la acțiune în despăgubiri, respectiv data intrării în vigoare a D.ui-L. nr. 1., rezultă că dreptul la acțiune în despăgubiri era prescris la momentul înaintării cererii de chemare în judecată.
Neexercitarea dreptului de a formula acțiunea în despăgubiri în termenul stabilit de lege face inutilă analizarea fondului, adică a faptului dacă prin condamnarea suferită în timpul regimului comunist au fost încălcate drepturile conferite prin C. și prin C. europeană a drepturiloromului ori dacă sunt întrunite cerințele răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 Cod civil.
Așa fiind, în temeiul art. 137 Cod pr.civ coroborat cu art. 1 și art. 8 din D. nr. 167/1958, instanța a admis excepția prescripției dreptului la acțiune în despăgubiri pentru prejudiciul moral și pe cale de consecință, a respins ca prescris ptitul I din acțiunea civilă formulată de reclamantă, având ca obiect obligarea pârâtului la plata de despăgubiri pentru prejudiciul moral produs ca urmare a condamnării cu caracter politic al antecesorului său.
În ceea ce privește capătul de acțiune având ca obiect obligarea pârâtului la plata contravalorii bunurilor confiscate, instanța a constatat că acest petit, astfel cum a fost precizat ulterior, este întemeiat.
Astfel, potrivit art. 5 alin. 1 lit. b) din L.a nr. 221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul II inclusiv, pot solicita acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare.
În cauză, reclamanta a dovedit, prin actele de stare civilă depuse că este fiica lui B. I., care a suferit o condamnare politică (astfel cum s-a reținut anterior), și care a decedat la data de (...), deci anterior apariției legilor de restituire adoptate de legiuitorul postdecembrist.
De asemenea, instanța a reținut că în cauză s-a dovedit că bunurile indicate în acțiunea reclamantei au fost confiscate ca urmare a condamnării cu caracter politic. Astfel, prin sentința penală de condamnare a lui B. I., menționată anterior, s-a dispus confiscarea averii, pe lângă pedeapsa principală a închisorii de 5 ani.
În plus, din sentința civilă nr. 468/(...), coroborată cu declarațiile martorilor audiați în cauză, a rezultat că autoritățile comuniste au confiscat din gospodăria lui B. I., în urma arestării acestuia, următoarele bunuri: trăsură, hamuri pentru cai, 4 cai (2 pentru trăsura, 2 pentru lucrul câmpului), cazan pentru fiert țuica; 8 porci, 2 boi, 2 vaci, 1 car cu plug, grapă, semănătoare, 15 oi și păsări de curte: 15 curci, 10 rațe, 10 gâște, 20 găini. Ca urmare a unei contestații la executare, prin sentința civilă nr.
468/(...), s-a dispus scoaterea de sub sechestru doar a cotei de 1. parte din imobilul înscris în CF nr. 202 Diviciorii Mari și a 2 camere din casa de la nr.
77 din Diviciorii Mari, reținându-se că acestea constituiau proprietatea contestatoarelor.
Bunurile confiscate de la B. I. și descrise mai sus au în prezent valoarea totală de 78.700 lei, așa cum rezultă din adeverința emisă de A. C. de A. C., din valorile de tranzacționare listate și din declarațiile martorilor audiați după cum urmează: trăsura - 16.800 lei (echivalent a 4.200 euro); hamuri pentru cai - 300 lei; 4 cai (2 pentru trăsura, 2 pentru lucrul câmpului) - 18.000 lei (adică 4.500 lei/animal); cazan pentru fiert țuica -
14.500 lei; 8 porcine - 5.600 lei (700 lei/animal); 4 bovine (2 boi, 2 vaci) -
14.000 lei (3.500 lei/animal); car - 1.500 lei; unelte agricole (plug + grapa + semănătoare) - 2.000 lei; 15 oi - 3.000 lei (150 lei/animal); pasari curte (15 curci, 10 rațe, 10 gâște, 20 găini) - 3.000 lei.
În temeiul art. 274 C.pr.civ., pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 1.000 lei, reprezentând jumătate din onorariul avocațial justificat prin chitanța de la fila 81, dat fiind că doar în privința unui petit pârâtul este căzut în pretenții.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul S. R. prin
Ministerul Finanțelor Publice, solicitând modificarea deciziei atacate în sensul respingerii capătului de acțiune privind obligarea lui la plata despăgubirilor materiale, cât și exonerarea lui de la plata cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului recurentul a arătat că din economia dispozițiilor L. nr. 221/2009, rezultă că bunurile la care face referire art. 5 alin. 1 lit. b sunt bunuri imobile, preluate abuziv, textul invocat nu se referă la bunuri mobile.
Recurentul a mai arătat că antecesorului reclamantei i-au fost confiscate doar o parte din bunurile solicitate și nu toate bunurile cuprinse în sentința nr. 468/1950, astfel că pentru acele bunuri care nu sunt cuprinse în sentința menționată, nu este admisibilă proba cu martori pentru a se dovedi confiscarea și valoarea acestor bunuri.
Cu privire la cel de al doilea motiv al recursului, pârâtul a arătat că în sarcina lui nu poate fi stabilită nici un fel de culpă procesuală în sensul cerut de art. 274 Cod proc.civ., că împrocesuarea lui este obligatorie și expres prevăzută de lege, motiv pentru care nu datorează cheltuieli de judecată.
Prin întâmpinarea depusă, intimata s-a opus admiterii recursului, arătând că L.a nr. 221/2009 nu face distincție între bunuri imobile și cele mobile, așa cum susține recurenta.
Raportat la obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, intimata a arătat că, față de poziția acestuia, pârâtul se află în culpă procesuală, astfel că în baza art. 274 Cod proc.civ., datorează cheltuieli de judecată.
Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este nefondat și în baza art.312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
Conform dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. b din L.a nr. 221/2009 „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada (...) - (...) și după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul 2 inclusiv, pot solicita acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare";.
În cauză s-a dovedit că antecesorul reclamantei, B. I., a fost arestat
și condamnat de autoritățile comuniste, prin sentința penală nr. 59 din (...) pronunțată de T. M. C., prin care s-a dispus confiscarea în urma arestării acestuia o trăsură, 4 cai și hamurile necesare, cazan pentru fiert țuică, 8 porci, 2 boi, 2 vaci, un car cu plug, grapă, semănătoare, 15 oi și păsări de curte, 15 curci, 10 rațe, 10 gâște și 20 găini.
În speță, prin sentința civilă nr. 468/(...) a T.ui Someș-Dej a fost admisă în parte contestația la executare și, în consecință, s-a scos de sub sechestru cota de 1.-a parte din averea înscrisă în CF 202 Divriciori și a 2 camere din casa de la nr. 77 din Divriciorii Mari, ca fiind proprietatea contestatoarei G. Rafila, în aceeași sentință reținându-se că înainte decăsătorie, condamnatul B. I. a avut ca avere, o trăsură, 2 cai și hamurile necesare, iar restul averii nu-i aparține.
În consecință, curtea constată că instanța de fond în mod legal a făcut aplicarea dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. b din L.a nr. 221/2009, text care nu face distincție între bunurile mobile sau imobile confiscate prin hotărârea de condamnare.
Recurenta este în eroare pentru că L.a nr. 221/2009 condiționează acordarea despăgubirilor pentru bunurile imobile, de restituirea sau nerestituirea acestora în natură sau echivalent valoric, prin dispozițiile L. nr. 1. sau ale L. nr. 247/2005.
În ce privește valoarea bunurilor acordată de instanța de fond : criticile recurentei privind modalitatea de stabilire a acestei valori prin declarațiile martorilor audiați în cauză este nefondată. L.a nr. 221/2009 nu condiționează dovedirea valorii bunurilor confiscate numai de anumite probe, astfel că în cauză sunt admisibile orice mijloace de probă.
Instanța de fond a stabilit valoarea bunurilor confiscate pe baza declarațiilor martorilor audiați în cauză, coroborate cu acte emise de A. crescătorilor de animale din C., aflate în dosarul cauzei la f. 61-82, cu valorile de tranzacționare aflate la f. 64-73 din dosarul cauzei.
Motivele de recurs invocate de pârât vizează și cheltuielile de judecată la care a fost obligat prin sentința civilă atacată.
În urma dispariției temeiului legal al acțiunii prin declararea ca neconstituționale a dispozițiilor art. 5 alin. 1 din L.a nr. 221/2009, S. este în culpă procesuală, dat fiind că acesta a provocat existența prezentului proces, introducerea acțiunii fiind datorată apariției L. nr. 221/2009, iar dispariția acestui temei legal nu se datorează în nici o măsură reclamanților, ci doar S.ui care trebuie să răspundă pe tărâmul culpei procesuale prin acordarea cheltuielilor de judecată.
Având în vedere că există în mod mai mult decât evident o culpă a legiuitorului care a bulversat din nou sistemul judiciar prin edictarea unui act normativ ce a fost declarat neconstituțional și a născut pentru persoanele ce au formulat acțiuni doar speranțe care s-au dovedit nefondate prin declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale, pe principiul echității, curtea apreciază că statul trebuie să suporte plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S. R. prin Ministerul
Finanțelor Publice - D. G. a F. P. C. împotriva sentinței civile numărul 767 din 23 septembrie 2011 aTtribunalului C., pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 15 decembrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER A. C. A. A. C. ANA I. A. B.
Red. CAA dact. GC
2 ex/(...)
Jud.primă instanță: O.R.G.
| ← Decizia civilă nr. 527/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia civilă nr. 5298/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
